Este o activitate preliminară a teosofiei aceea de a arunca lumină în mod cuprinzător în toate domeniile vieții spirituale a prezentului nostru, și de a indica modul în care pot acționa pregătitor gândurile și ideile teosofice în orice domeniu al acestei vieți spirituale moderne atunci când sunt preluate, astfel încât în zilele următoare să poată exista o înțelegere tot mai deplină față de ceea ce are de spus teosofia în orice domeniu al vieții noastre spirituale. Oamenii trăiesc astăzi în reprezentările și sugestiile vieții publice, care desigur că îi influențează puternic, reprezentări și idei care lucrează de-a dreptul împotriva concepțiilor noastre, pe care le-ar submina treptat dacă ideile teosofiei nu s-ar revărsa în aceste concepții. Fichte spunea [Nota 141] că idealurile nu se pot aplica direct în viață, dar că idealurile trebuie să fie puterile motrice ale vieții. Aceasta lămurește scopul teosofiei.
Medicul care și-a impus sarcina de a vindeca este mai liber decât juristul. El nu este atât de limitat de prejudecăți și autoritate, și de aceea se poate foarte bine întâmpla ca printre medici să se găsească unii care să lucreze împreună cu noi. Dar noi nu vrem să ne amestecăm în certurile dintre partide, căci acesta ar fi un comportament subiectiv, noi vrem doar să expunem absolut obiectiv ceea ce are de spus teosofia în legătură cu știința medicală. Și vrem să ne amintim faptul că teosofia poate fi foarte greu înțeleasă de către aceia asupra cărora studiile au exercitat o constrângere. Numai cel care se situează liber în această privință nu va afla nici o sciziune între adevărata știință și cele pe care le intenționează teosofia. Teosofia recunoaște întru totul progresul gigantic pe care l-au făcut științele naturii în ultimele secole, și în special în ultimele decenii.
Însă în toate domeniile culturii acționează mari legi ciclice, care se referă atât la aspectele de umbră cât și la părțile luminoase ale culturii. Și dacă astăzi în științele medicale sunt multe lucruri nesigure, trebuie să ne fie clar faptul că motivul fundamental al acestei nesiguranțe își are rădăcinile în obișnuințele noastre de gândire. Căci aceste obișnuințe de gândire se înrădăcinează mai adânc decât toate teoriile pe care și le însușește omul în cadrul unei științe. Iar ele nu pot fi pur și simplu transformate, ci trebuie înlocuite treptat prin altele. Gândirea materialistă și mecanicistă a timpului nostru influențează toate aceste obișnuințe de gândire ale oamenilor din ziua de azi. Cât dispreț are medicul actual față de știința medicală a Evului mediu și cea a Antichității, și totuși medicul începător ar putea multe învăța din istoria medicinii acestor timpuri. El ar putea învăța alte concepții decât cele care predomină actualmente în medicină. De exemplu, teoriile lui Galen [Nota 142] predominante în secolele II și III după Christos, de exemplu, și medicina scolastică a Evului mediu, sunt cunoscute de prea puțini medici din ziua de azi. Și pe nedrept se privește disprețuitor la această veche știință medicală. Dacă medicii actuali ar voi să o cunoască, ar putea învăța multe lucruri de valoare. Teoria lui Hippocrates, care prezintă omul ca fiind alcătuit din cele patru elemente: Pământ, Apă, Aer și Foc, stârnește în ziua de astăzi zâmbete disprețuitoare. Atunci când acolo se vorbește despre Bila neagră și Bila albă, despre flegmă, sânge și relațiile lor cu planetele sistemului nostru solar, acestea nu reprezintă teorii la modul în care se clădesc astăzi teoriile, ci aceste teorii au făcut rodnică intuiția medicală ce le dădea vechilor medici posibilitatea de a-și exercita profesia medicală într-un cu totul alt mod decât o poate exercita medicul de astăzi.
Medicii popoarelor primitive au un principiu care nu este recunoscut decât de prea puțini oameni intuitivi. Este principiul care stă și în Orient la baza artei medicale, anume acela că medicul care vrea să vindece trebuie să fi dezvoltat în sine însușiri care îl transpun în situația de a vedea viața sub un cu totul alt aspect.
Un exemplu în sensul celor pe care le am în vedere putem găsi dacă privim înspre un popor care nu face parte dintre actualele popoare civilizate, și anume către hinduși. Medicii hindușilor folosesc un principiu care stă actualmente la baza vaccinării, așa cum o cunoaștem noi, a vaccinării cu un ser vindecător. Este principiu de combatere a unei anumite forme maladive prin aceea că agentul determinant al bolii este folosit el însuși ca remediu. Medicii hinduși vindecă mușcăturile de șarpe tratând rana cu saliva lor. Saliva a fost pregătită prin antrenament, căci medicii au dobândit imunitate împotriva mușcăturilor de șarpe și împotriva otrăvii de șarpe, prin faptul că au acceptat să fie mușcați ei înșiși de șarpe. Este concepția lor, că medicul poate provoca ceva și corporal prin ceea ce dezvoltă în sine. Toate influențele vindecătoare exercitate de un om asupra altui om se bazează pe acest principiu. La hinduși, la baza acestui principiu se află o anumită inițiere. Dumneavoastră știți că omul devine altfel printr-un anumit antrenament. Omul își dezvoltă prin antrenament forțe pe care un altul nu le are, tot așa cum fierul își dezvoltă forța magnetică prin frecarea cu un magnet. Tânărul medic ar dobândi cu totul alte sentimente față de vindecare dacă s-ar adânci în adevărata istorie a medicinii. Cuvintele în care el nu poate găsi astăzi nici un sens, conțin totuși un sens adânc, chiar dacă el îl neagă disprețuitor.
Este deplorabil că întreaga noastră știință este împânzită de astfel de elemente materialiste imponderabile, și de aceea abia dacă ne putem imagina că cineva se va elibera de ele și va învăța să gândească autonom. Întregul nostru fundament științific modern al anatomiei și fiziologiei este clădit pe acest mod de gândire materialist. În secolul XVI, a apărut prima carte de anatomie a lui Vesalius [Nota 143], iar Harvey [Nota 144] a dat tot atunci învățătura despre circuitul sanguin în sens materialist; tot ceea ce s-a predat în secolele XVII și XVIII s-a făcut în conformitate cu acest sistem. Oamenii au trebuit să gândească materialist câteva secole, pentru a face marile descoperiri și invenții pe care le datorăm acelor timpuri. Acest mod de gândire ne-a învățat să producem anumite substanțe în laborator – epocalelor descoperiri ale lui Liebig [Nota 145] le datorăm aceasta –, dar ele au dus și la faptul de a vedea învelișul uman drept singurul care există. Viața, sau ceea ce numim noi viață, este greu compatibilă cu conceptul pe care îl are medicul materialist în această privință. Abia acela care știe prin intuiție ce este viața poate pătrunde într-adevăr până la înțelegerea vieții. Și un asemenea om știe și că activitatea legilor fizice și chimice din corpul omenesc se află sub controlul a ceva pentru care nouă ne lipsește cuvântul caracterizant, ceva care poate fi recunoscut doar prin intuiție. Și abia când medicul a devenit el însuși un alt om, poate înțelege și vedea acest lucru. El trebuie să-și însușească, printr-o anumită educare, mai întâi conceptele și apoi înțelegerea și vederea modului de acțiune a ceea ce noi numim corp eteric. Rațiunea obișnuită, intelectul omenesc obișnuit, sunt incapabile să cuprindă spiritualul. De îndată ce e să le aplicăm în domenii superioare, ele eșuează. De aceea, în domeniul medical, fără intuiție totul nu este decât o vorbărie; nu se ajunge la realitate. Sunt necesare forțe mai înalte, mai subtile care trebuie dezvoltate de către medic, și abia atunci este posibilă vindecarea temeinică a anumitor daune.
Noi, teosofii, știm, de exemplu, din cercetarea ocultă, că ceea ce se numește vivisecție acționează profund dăunător în anumite privințe. Ceea ce se petrece în acest domeniu este profund dăunător. Noi, teosofii, nu putem avea un organ pentru recunoașterea aparentelor merite ale celor care fac vivisecții. E drept că nu am fi înțeleși dacă am expune motivele noastre pentru respingerea vivisecției. Pentru că aceste motive nu ar fi înțelese de către aceia care nu și-au însușit conceptele teosofice de bază. Vivisecția s-a dezvoltat din modul de gândire materialist, care este lipsit de orice intuiție și care nu poate privi în edificiul complicat al vieții. Modul de gândire materialist privește cu necesitate corpul drept corelarea mecanică a părților sale individuale. De aceea este firesc faptul că se apelează la experimentele cu animale, unde se crede că au loc aceleași corelații ca și la om, pentru a recunoaște și combate anumite procese maladive. Numai acela care nu știe nimic din adevărata viață poate practica vivisecția.
Va veni o vreme în care omul va vedea că viața individuală a unei creaturi se află în legătură cu viața din întregul Univers. Și atunci oamenii vor ajunge la evlavie față de viață. Atunci vor înțelege că orice viață luată, orice suferință produsă unei ființe vii acționează într-un context care există de la viață la viață, în sensul scăderii celor mai nobile forțe din propria noastră natură omenească. Exact la fel cum o anumită cantitate de lucru manual se poate transforma în căldură, tot așa, prin uciderea unei ființe în om se schimbă ceva, care îl face incapabil să acționeze vindecător și binefăcător asupra semenilor săi. Aceasta este o lege imuabilă. Aici este exclusă cu strictețe orice neclaritate, aici domnește o claritate matematică.
Dacă oamenii ar vrea să se angajeze în cele ce stau la baza acestor fapte, atunci ar vedea și ceea ce trebuie să facă pentru a putea vindeca, pentru a fi vindecători ca medici. Pentru că omul, dacă vrea să devină medic, dacă vrea să devină vindecător, trebuie în primul rând să-și înnobileze și să-și purifice caracterul său uman. El trebuie să se înalțe pe treapta unde poate avea anumite sentimente. Abia aici încep probele! Iar pentru început, el trebuie să învețe să înțeleagă faptul că rațiunea obișnuită poate fi extinsă, spiritualizată. Căci este o trivialitate să se afirme că ici sau colo ar fi granițele metodelor noastre de cunoaștere. Pentru că există și alte metode de cunoaștere decât cele pe care le folosește rațiunea. Dar din păcate prea mulți oameni nu înțeleg acest lucru. Iar aici se pune problema de a voi să pătrunzi în modul de gândire teosofic. Abia atunci când nu se va preda numai realitatea accesibilă simțurilor, în cadrul anatomiei și fiziologiei, abia atunci când ne vom apropia de acestea „cu ochii spiritului”, cum spune Goethe, abia atunci va începe un alt studiu al corpului omenesc. Abia atunci vor fi văzute în lumina corectă toate descoperirile ultimelor decenii în legătură cu știința medicală, și se vor recunoaște de exemplu anumite corelații, cum ar fi cea dintre tiroidă și alte funcții.
Abia atunci când ne apropiem de lucruri prin cunoașterea teosofică vom vedea fiecare lucru în nuanța sa specifică și vom recepționa cu totul alte valori. Încă mai lipsește din strădania de cunoaștere din acest domeniu cunoașterea spiritului, în care sunt întrețesute realitățile. Anumite concepte care au fost dobândite pot fi întru totul corecte, dar metodele de folosire pot fi incorecte. Se întâmplă adesea ca două mari autorități într-un domeniu să spună exact contrariul în privința aceleiași teme, aceluiași fapt. De unde provine acest lucru? Din aceea că gândirea s-a comasat într-o anumită direcție unilaterală la fiecare dintre aceste autorități în domeniu.
Acum s-ar putea pune întrebarea: Nu s-ar putea oare ca omul care trăiește mereu sănătos în mod corect, să dezvolte în sine ceea ce îl face imun împotriva bolilor, și nu și-ar putea educa el organismul în așa fel, încât acesta să suporte bolile? Trebuie să ne aducem gândirea într-o altă direcție, atunci vor rezulta adevărurile din acest domeniu și ne vom crea astfel o altă direcție a cercetării. Gândirea actuală are ceva absolutist, exclusiv, și ea este împânzită de credința în infailibilitatea sa; există chiar o tendință la infailibilitate papală în conceptele pe care și le însușește câte unul. Cercetarea este determinată de modul în care se pun naturii întrebările. Dacă întrebările se pun greșit, și răspunsurile pe care le va da ea vor fi greșite. Experimentele și modul în care se pun naturii întrebările poartă în secolele XIX și XX o amprentă caracteristică: anume caracterul aleatoriu. De aceea în acest domeniu domnește adesea cea mai grotescă alăturare de experimente posibile. Toate acestea provin dintr-o lipsă de intuiție. Și în special în știința medicală se află ceea ce provine din această lipsă. Cu toate acestea, este absolut posibil ca și în cadrul științei medicale să se ajungă la o gândire liberă, frumoasă.
Medicul actual care părăsește universitatea și este trimis în omenirea suferindă, se află adesea într-o situație de neinvidiat. Studiile medicale l-au azvârlit într-o harababură de concepte în care el nu-și poate forma o apreciere. Apoi el găsește la pacienții săi un mod de gândire care nu vrea să accepte temeinicia, pentru că se consideră literă de Evanghelie ceea ce provine de la o anumită autoritate. Astfel încât medicul suferă adesea din cauza prejudecăților publice. Medicul va putea face ceva numai dacă studiază pe însuși firul vieții procesele subtile care se desfășoară în corpul bolnav; dar și pacientul trebuie să colaboreze în acest sens, ajutând.
Anumite maladii se află în legătură cu anumite procese și condiționări ciclice; anumite maladii se bazează pe [lacună în stenogramă] și apar datorită unor anumite legi ale naturii. Aceste aspecte se prezintă aceluia care cercetează în spiritul teosofic, sub anumite forme maladive. Atunci se vor dezvolta linii mari într-o astfel de gândire, care constituie liniile directoare ale vieții însăși. Și ele conferă acea certitudine care este legată de o strădanie neobosită și care ne umple de încredere. Celui care gândește în acest mod i se dezvăluie corelații legice cosmice, care îi umplu totodată sufletul cu sentimente profund religioase. Medicul din Tübingen Schlegel [Nota 146] este un caz tipic și simptomatic pentru toți aceia care caută în ziua de azi o ieșire din actualul labirint al domeniului medical. Acest medic se află la începutul unei căi mari; el are străfulgerări de lumină în privința unui mod de vindecare în conformitate cu natura, și el îndrăznește să unească religia cu forța vindecătoare.
Un om a cărui gândire este spiritualistă poate parcurge toate încercările simptomatice ale prezentului nostru din domeniul medical. Pentru că el știe că toate strădaniile sunt cu adevărat eficiente numai dacă răul este cuprins din rădăcină, numai dacă se abordează problema din miezul ei. Nici o polemică nu poate aduce o schimbare radicală; numai o gândire altfel structurată o poate face.
Un om educat materialist nu poate înțelege acest lucru. Dar oamenii nu trebuie să tindă spre neînțelegere în această lume. Cel care gândește teosofic își dă seama că acela care gândește materialist nu îl poate înțelege, pentru că nu este capabil să o facă. Goethe exprimă [Nota 147] ceea ce am eu în vedere aici, în felul următor: «O concepție falsă nu poate fi combătută, pentru că ea se bazează pe convingerea că adevărul ar fi fals». Obișnuințele de gândire ale timpului nostru trebuie să parcurgă o transformare radicală; atunci urmează de la sine o înnobilare a simțirii și a sentimentelor până la intuiție. Abia atunci când știința medicală își va cuceri acest aspect, abia atunci va avea ea din nou ceva care va acționa vindecător, abia atunci va fi ea însuflețită de o trăsătură religioasă și abia atunci va fi medicul ceea ce trebuie să fie: cel mai nobil prieten al omului, care se simte însărcinat să stea el însuși atât de sus, încât prin propria sa desăvârșire să-și înalțe profesiunea pe cât de sus este posibil.
