Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA53PrecedentaUrmătoarea

Rudolf Steiner
NOȚIUNILE FUNDAMENTALE ALE TEOSOFIEI

GA 53

NOTE

În anul 1903, Rudolf Steiner și-a început activitatea de conferențiere publică la Berlin, în așa-numita Casă a Arhitecților. Aceasta s-a desfășurat în cadrul Societății Teosofice de atunci, după ce el a fost ales, în 1902, secretar general al Secției germane al acestei Societăți. Dar Rudolf Steiner nu a fost niciodată un „teosof” în sensul de atunci. Conferințele sale De la Buddha la Christos din cercul lui «Kommenden» din anul 1901, atrăseseră atenția teosofilor asupra lui, și el a fost invitat de către teosofi să țină conferințe despre mistică, conferințe care au avut loc în așa-numita Bibliotecă Brockdorff în fața unui public constituit din teosofi. El a acceptat oferta de a deveni secretar general al Secției germane a Societății Teosofice, deoarece a găsit în acest context oameni care erau dispuși să preia în mod deschis și plin de înțelegere comunicările sale despre lumea spirituală. „Eu nu aș fi putut acționa niciodată în stilul în care acționau acești teosofi. Dar eu am considerat că ceea ce trăia între ei era un centru spiritual, de care îmi era îngăduit să mă leg în mod demn dacă abordam în sensul cel mai profund răspândirea cunoașterii spirituale” –, scrie Rudolf Steiner în Cursul vieții mele.

În conferințele redate aici, Steiner folosește expresiile teosofice așa cum fuseseră ele introduse pe atunci prin operele lui Blavatsky, Besant și Sinnett. Mai târziu, el a înlocuit acei termeni prin alții, care corespundeau mai mult științei sale spirituale, întru totul înrădăcinată în viața spirituală a Europei centrale. În actualul text mai găsim termenii de „rasă-rădăcină” pentru marile epoci de dezvoltare ale Pământului (atlanteană, postatlanteană, ș.a.m.d.), „chakram” pentru florile de lotus, ca și termenii folosiți în prima ediție a Teosofiei pentru elementele componente ființiale ale omului. Expresia de „teosofie” este echivalentă aici cu ceea ce a desemnat Steiner ulterior prin cuvântul provenit din izvoarele Europei centrale, „antroposofie”. În fapt, Rudolf Steiner nu a reprezentat niciodată altceva decât rezultatele propriei sale cercetări spirituale.

Conferințele au fost publice. Se simte totuși când au fost ținute în fața unor participanți mai mult sau mai puțin constant prezenți. În ciuda caracterului introductiv, se presupune că ascultătorii cunosc cele expuse anterior, iar expunerile conduc în domenii foarte înalte ale lumii spirituale, și solicită puternic capacitatea de a viețui în mod viu prin gândire descrierile realităților și proceselor spirituale.

Strădaniile lui Rudolf Steiner de a introduce în mod nemijlocit și personalitățile cele mai importante ale vieții spirituale moderne în descrierile pe care le face lumii spirituale, se arată în tratarea exhaustivă a marilor personalități Darwin, Haeckel, Tolstoi, Ibsen și alții.

Suportul textului: Notițele, parțial stenografiate, parțial însemnări de mână, care stau la baza textului acestor conferințe, nu au fost revăzute de Rudolf Steiner. Ele prezintă în multe părți lacune, și trebuie avut în vedere că ele conțin și greșeli, apărute prin redactare, transcriere și descifrarea stenogramelor.

Modificări ale textului față de edițiile anterioare, se datorează faptului că de câte ori a fost posibil, notițele au fost comparate din nou cu stenogramele și completate. Apoi ne-au devenit accesibile notițe necunoscute anterior, care au fost implicate în redactarea textului.

Operele lui Rudolf Steiner apărute în cadrul Ediției complete (GA) sunt indicate în Note prin numărul de bibliografie. Vezi și Tabelul sinoptic de la sfârșitul volumului.

În ediții separate au apărut:

Conferința din 16 martie 1905 «Marii inițiați», Basel 1949
Conferința din 4 mai 1905 «Schiller și prezentul», Dornach 1955

Următoarele conferințe au fost publicate în revistele:

1. „noua credință”: David Friedrich Strauß (1808-1874), «Vechea și noua credință», Leipzig 1872.
2. Ernst Haeckel (1834-1919), «Minunile vieții», studii general accesibile, Stuttgart 1904.
3. Max Müller (1823-1900), unul dintre orientaliștii cei mai importanți ai secolului al XIX-lea.
4. Alfred Percy Sinnett, «Doctrina esoterică sau Buddhismul secret», ediția a 2-a, Leipzig 1899.
5. H. P. Blavatsky (1831-1891), «Isis dezvăluită», Leipzig, f. a. – «Doctrina secretă», Leipzig, f. a.
6. Emil Du Bois-Reymond (1818-1896), «Despre limitele cunoașterii naturii», Leipzig 1872.
7. Wilhelm Ostwald (1853-1932), «Depășirea materialismului în știință», Leipzig 1895.
8. Mabel Collins, «Lumina pe cărare», ediția a 4-a, Leipzig 1904. Comp. nota 31 și 44.
9. Principiul de bază al mișcării teosofice: „Scopurile Societății Teosofice sunt: A forma nucleul unei frățietăți generale a omenirii, fără deosebire de rasă, credință religioasă, sex, castă sau culoare a pielii.” (§2a din Statutele Societății Teosofice, 1896).
10. „Nobil fie omul”: J. W. Goethe, «Divanul».
11. Prelegerile lui J. G. Fichte: Prelegeri introductive la teoria științei (1813) în «Operele postume ale lui Fichte», Bonn, 1834, vol. 1, pagina 5.
12. «Concepția despre lume a lui Goethe»: Rudolf Steiner, Concepția despre lume a lui Goethe (1897). Ultima ediție, Freiburg 1948, GA 6.
13. Neovitalismul: A susținut că fenomenele biologice posedă o legitate proprie, în opoziție cu explicațiile mecaniciste date lumii în secolul al XIX-lea. Vezi nota 35.
14. Hans Driesch (1867-1941), filosof și biolog.
15. autobiografia lui Jean Paul (Johann Paul Friedrich Richter, 1763-1825): «Din viața lui Jean Paul». Opere complete ale lui Jean Paul, Berlin 1862, vol. 34, pagina 26.
16. cartea mea «Teosofie»: Rudolf Steiner, Teosofie (1904), GA 9.
17. «Basmul» lui Goethe: Comp. aici Rudolf Steiner, Natura spirituală a lui Goethe așa cum se revelează ea în Faust și în basmul «Despre șarpele cel verde și frumoasa Floare-de-Crin», Dornach 1956.
18. Paul Rée (1849-1801), «Nașterea conștiinței», Berlin 1885.
19. „Misterioasă-n plină zi”: «Faust», partea I, Noaptea.
20. Modul de a privi viața al lui Tolstoi: Vezi și Rudolf Steiner, Evanghelia lui Ioan în raport cu celelalte trei Evanghelii, în special cu Evanghelia lui Luca, GA 112, Conferința a VI-a: „... Oamenii trebuie să aibă un respect imens față de un asemenea gânditor, tocmai în Occident, unde se scriu întregi biblioteci de lucruri trase de păr în legătură cu o temă pe care un Tolstoi o tratează cu măreție și vigoare într-o carte cum e «Despre viață». Există la Tolstoi pagini unde sunt expuse într-un mod elementar anumite mari adevăruri teosofice.”
21. «Despre viață»: Opera lui Tolstoi «Despre viață» a apărut în 1891 la Geneva, în limba rusă. Citatele au fost extrase dintr-o traducere germană pe care editorul n-a avut-o la dispoziție.
22. Hermann Lotze (1817-1881).
23. Robert Hamerling (1830-1889).
24. Helen Keller (1880-1968): «Istoria vieții mele». 1902, germană 1904.
25. Baruch Spinoza (1632-1677): «Etica», partea 5, maximele 34 și urm.
26. Upanishadele: «Mundaka Upanishad» 2, 1, 3 («Șaizeci de Upanishade ale Vedei», traduse de Paul Deußen).
27. Rudolf Steiner despre Nietzsche: În 1895, Rudolf Steiner și-a tipărit lucrarea Friedrich Nietzsche, un luptător împotriva epocii sale, GA 5. După moartea lui Nietzsche, el a scris, pentru «Wiener Klinische Rundschau», în 1900, două articole: «Filosofia lui Friedrich Nietzsche ca problemă de psihopatologie» și «Personalitatea lui Friedrich Nietzsche și psihopatologia». În noua ediție a cărții Friedrich Nietzsche, un luptător împotriva epocii sale (Philosophisch-Anthroposophischer Verlag, Dornach) au fost preluate aceste două articole, o cuvântare memorială ținută în 1900 în cercul «Die Kommenden», precum și niște gânduri referitoare la Nietzsche cuprinse în autobiografia lui Rudolf Steiner Cursul vieții mele. Conferința pe care o reproducem aici, din anul 1904, se referă și la cele două articole. – Din păcate, stenograma are câteva lacune.
    Puține sunt personalitățile asupra cărora Rudolf Steiner a atras atenția – de-a lungul întregii vieți, mereu, mereu – cu o asemenea regularitate ca asupra lui Friedrich Nietzsche, reprezentantul tragic al epocii noastre, care a sesizat problemele fundamentale ale epocii noastre cu o profundă putere spirituală; care a sesizat „iluzia” și „răul”, dar s-a distrus în contact cu ele. Să facem trimitere la expunerile lui Rudolf Steiner din ciclul Limitele cunoașterii naturii, GA 322, care sintetizează multe aspecte, toamna anului 1920.
28. Nietzsche despre Wagner: «Richard Wagner la Bayreuth» (1875-76).
29. Nietzsche Despre Strauß: «David Strauß, mărturisitorul și scriitorul» (1873).
30. o altă scriere: «Despre avantajele și dezavantajele istoriei pentru viață» (1873-74).
31. Primele patru propoziții din «Lumina pe cărare»: „Înainte ca ochiul să poată vedea, el trebuie să se dezobișnuiască de lacrimi. Înainte ca urechea să poată auzi, trebuie să-i dispară sensibilitatea. Înainte ca vocea să poată vorbi în fața spiritelor, ea trebuie să se dezvețe a mai răni. Și înainte ca înaintea lor să poată sta sufletul, sângele inimii lui trebuie să-i ude picioarele.”
32. Chakre: În Cum dobândim cunoștințe despre lumile superioare?, GA 10,  numite flori de lotus.
33. Cele șase virtuți: Stenograma avea aici niște lacune, care au fost completate după sens.
34. În ultimele două conferințe: Două conferințe despre «Evanghelia lui Goethe» la 26 ianuarie și 2 februarie 1905. Nu au rămas stenograme. «Conferințele dinainte de Crăciun» sunt cele reproduse înainte.
35. Dominanta: „celălalt cercetător” e Johannes Reinke (1849-1931), unul dintre întemeietorii «neovitalismului» (vezi mai sus, pagina 34) și autor al cărții «Lumea ca faptă, contururile unei concepții despre lume bazată pe științele naturii», Berlin 1899. Expunerile sale în legătură cu «dominantele» sunt amintite de Rudolf Steiner și în Haeckel și adversarii săi (Opera de tinerețe, vol. IV, caiet 19, paginile 113/114, Dornach 1941).
36. Citat Reinke: N-a putut fi verificat.
37. Eduard von Hartmann (1842-1906): «Filosofia inconștientului». Ediția a 7-a. Berlin 1876. Partea a treia: Inconștientul și darwinismul.
38. Trecerea la unisexualitate: vezi Rudolf Steiner, Din Cronica Akasha capitolul Despărțirea sexelor (Basel 1954), GA 11.
39. Data trecută…darwinismul: «Originea și destinația omului». Berlin, 9 februarie 1905.
40. Cronica Akasha: Comp. Rudolf Steiner, Din Cronica Akasha (Basel 1954) GA 11, precum și Știința ocultă (Stuttgart 1955) GA 13.
41. Evoluție și involuție: Comp. și conferința Evoluție, involuție și creație din nimic, 17 iunie 1909, în Antropologie spiritual-științifică, Conferința a VIII-a (Berlin 1915), GA 107.
42. După paragraful „Aceste ființe umane…”: Se poate presupune că aici și în continuare stenograma are lacune.
43. „De n-ar fi ochiul meu solar...”: «Teoria culorilor». Partea didactică, Introducere.
44. «Lumina pe cărare»: comp. notele 8 și 31.
45. Citat din Novalis: În «Fragmentele lui Novalis» citim textual: „Omenirea este sensul mai înalt al planetei noastre, nervul care leagă acest mădular cu lumea de sus, ochiul pe care-l înalță spre cer.”
46. Rudolf Steiner despre Henrik Ibsen:
    Lucrări publicate din operele de tinerețe, Caiet III (șapte articole și discuții), Dornach 1938.
    Considerații esoterice asupra relațiilor karmice Vol. II, conferința IV din 26 aprilie 1924, GA 236, Dornach 1934.
47. De aceasta sunt legate niște probleme: Aici în mod evident există o lacună în stenogramă. John Worell Keely a fost un american care a încercat să construiască un motor pus în mișcare de niște unde pe care omul să le poată incita cu viața lui sufletească. Comp. Rudolf Steiner Ființa lumii și egoitatea (ciclul 43), GA 169, Conferința a III-a.
48. Idealul social nu poate fi născocit: Compară expunerile lui Rudolf Steiner despre problema socială, făcute în aceeași perioadă (1905/06) în Știința spirituală și problema socială în GA 34, și alte numeroase expuneri de mai târziu, printre altele Punctele nodale ale problemei sociale în cadrul necesităților de viață din prezent și viitor, GA 23; «Cerințele epocii prezente față de Europa Centrală. Ce ar trebui văzut astăzi. Articole pe teme sociale și de politică mondială din anii 1919-1922» (Dornach 1951); pe urmă seria de conferințe din anul 1919 Substraturile spirituale ale problemei sociale, patru volume, GA 189 - 192, (Dornach 1946-51).
49. În conformitate cu Catalogul conferințelor, Rudolf Steiner a ținut pe 2 februarie 1905 o continuare la aceasta. Există câteva notițe luate la această dată de către o stenografă, dar ele sunt atât de sărăcăcioase, încât au fost adăugate primei conferințe după lăsarea unui rând gol.
    Pentru completarea acestei conferințe, ca și a următoarelor trei, vezi Rudolf Steiner «Revelația tainică a lui Goethe din punct de vedere exoteric și esoteric», două conferințe ținute la Berlin pe 22 și 24 octombrie 1908, în Unde și cum aflăm spiritul? (18 conferințe publice, Berlin 1908/09), GA 57, ca și Specificul spiritualității lui Goethe revelat în «Faust» și în basmul despre «Șarpele cel verde și frumoasa Floare-de-Crin» (1918, GA 22).
50. Gotthold Ephraim Lessing, 1729-1781. «Educația neamului omenesc», în încheiere și în Nota dintr-un loc al convorbirilor filosofice despre familiarizarea directă cu religia și despre câteva moduri de dovedire insuficiente din cadrul acesteia, Berlin 1773, ca și pe ultima pagină a pasajului din testamentul literar: „…că pentru om pot exista mai mult decât cinci simțuri”. Toate tipărite de Paul Lorentz, «Filosofia lui Lessing», Leipzig 1909.
51. Johann Gottfried Herder, 1744-1803. «Palingenesis. Revenirea sufletelor». «Exemple concludente explicative ale modului de gândire care ne predispun la credința într-o metamorfoză». «Despre transmigrația sufletelor». Din diferite articole, I. 1791, 1797 (toate scrise în sensul respingerii teoriei). Herder s-a exprimat pozitiv despre reincarnare într-o scrisoare adresată lui Moses Mendelssohn, în anul 1769: „…Dacă predispozițiile mele actuale ar fi date care să-mi dezvăluie viitorul, eu voi deveni din nou o ființă compusă ca acum. Germenul unei plante poartă în sine o plantă și nu un animal; totul rămâne în natură ceea ce este: Substanța mea omenească va deveni din nou fenomen uman, sau, dacă e să vorbim platonic, sufletul meu își reconstruiește un corp… eu devin ceea ce sunt…”.
52. În «Poezie și adevăr», el spune: Pasajul menționat de Rudolf Steiner nu a putut fi găsit.
53. „Lumea spirituală nu este închisă”: «Faust», partea I, Noaptea.
54. Jakob Böhme, 1575-1624.
55. Descrierea spiritului Pământului: «Faust», partea I, Noaptea.
56. «Tainele»: Un fragment. 1784-1786, în Poeme epice.
57. Spre sfârșitul primei părți, Faust se raportează altfel la Spiritul Pământului: vezi scenele «Pădurea și grota», «Spirit sublim».
58. În convorbirile lui Eckermann cu Goethe: vezi J. P. Eckermann, «Convorbiri cu Goethe în ultimii ani de viață», 25 ianuarie 1827: „Dar toate sunt vizibile cu ochii [în ‹Faust›] și, fiind gândite pentru teatru, vor ieși bine în evidență pentru fiecare. Iar eu nu am voit mai mult. Căci dacă este chiar și numai atât ca mulțimea spectatorilor să se bucure de manifestarea aparentă, inițiatului nu-i va scăpa sensul mai înalt al lucrurilor”.
59. Mersul la mume: vezi «Faust» partea II, actul 1, palatul împărătesc, galeria întunecată.
60. laboratorul: «Faust», partea II, actul 2, Laboratorul.
61. Noaptea clasică a Valpurgiilor: «Faust», partea II, actul 2.
62. orbirea lui Faust: «Faust», partea II, actul 5, Miezul nopții.
63. „Dar atât timp cât nu trăiești aceasta: mori și devino”: vezi pag. 168.
64. „Cine nu moare înainte de a muri”: Jakob Böhme în «Thesophia revelata, sau: Toate scrierile divine». Reeditare în 11 volume realizată de A. Faust, 1942.
65. Chorus mysticus: «Împlinire» de Goethe, păstrat în manuscris.
66. În convorbirile cu Eckermann: această exprimare nu este de găsit acolo. Referitor la imaginea muntelui Montserrat, J. Schröer spune: (Faust II SCV): „O descriere a lui Montserrat a obținut-o el datorită lui W. Von Humboldt, 1800. Imaginea plutea în fața lui în 1816, când a scris articolul ‹Despre fragmentul Tainele›. El explică și că ‚Cititorul urmează să fie condus printr-un fel de Montserrat ideatic’.”
67. La baza acestui text, ca și a celui al următoarelor conferințe, se află două stenograme incomplete care au trebuit să fie completate prin notițele de mână ale altor doi ascultători.
68. Friedrich von Schiller, 1759-1805. Despre istoria prieteniei lor vezi articolul lui Goethe «Întâmplare fericită» din «Lucrările de științele naturii ale lui Goethe» vol. I și Operele complete ale lui Goethe vol. XXXIII din «Literatura națională germană a lui Kürschner», Berlin și Stuttgart 1884. Copiere fotomecanică a Lucrările de științele naturii ale lui Goethe în cinci volume cu introducere și comentarii de Rudolf Steiner GA 1a-e, ca și corespondența Goethe-Schiller.
69. Chiar Goethe i-a spus lui Riemer: citatul nu a putut fi găsit.
70. încercări de explicare a Basmului: vezi Friedrich Meyer von Waldeck «Basmele-poem ale lui Goethe», Heidelberg 1879.
71. întemeierea Societății Teosofice: a avut loc în 1875 prin H. P. Blavatsky și Colonel Olcott.
72. Arthur Schopenhauer, 1788-1860.
73. de două ori găsim indicii în «Convorbirile cu Eckermann»: vezi convorbirile din 6 decembrie 1829 și 17 februarie 1831, dar și din 11 martie 1828 și 13 februarie 1829.
74. «Noua Melusine» în «Anii de drumeție ai lui Wilhelm Meister», cartea 3, cap. 6.
75. «Noul Paris» în «Poezie și adevăr», partea I, cartea a 2-a, vezi și conferința din 2 martie 1905 din acest volum.
76. Pythagoras, 580-500 î.Ch., filosof și matematician grec.
77. amintesc convorbirea cu Schiller de la Jena din 1794: vezi articolul lui Goethe «Întâmplare fericită».
78. Scrie Schiller lui Cotta: La cererea lui Cotta din 23 octombrie 1794: „Tare dornic aș fi de o explicație a ‹Basmelor› lui Goethe” și, din nou, în noiembrie 1794 „…Goethe nu i-a oferit cheia ‹Basmelor› sale?”, Schiller răspunde pe 16 noiembrie 1794: „Despre ‹Basmele› lui Goethe, publicul va afla mai mult. Cheia se află în ‹Basmele› înseși”. Citat din Theodor Friedrich: «Basmele lui Goethe, cu o introducere și material referitor la istoria ‹Basmelor› și a comentariilor lor ulterioare», Phillipp Reclam, Leipzig o.J
79. așa cum i-a spus Goethe lui Schiller într-o convorbire cu acesta: Convorbirea nu a putut fi identificată până acum. Din punctul de vedere al conținutului, cele exprimate concordă întru totul cu conținutul scrisorii adresate de Schiller lui Goethe pe 29 august 1795, după primirea Basmului despre «Hore»: „…Nu te poți abține să nu cauți în toate semnificația lor… ‹Ideea›, ‹cheia› este expusă deschis în basm: ‹Unul singur›, spune bătrânul cu lampa, ‹nu ajută, ci numai acela care se unește cu mulți la ceasul potrivit›, și curând după aceea: ‹suntem împreună în ceasul cel fericit, fiecare să-și facă treaba, fiecare să-și îndeplinească sarcina lui, și o fericire generală va dizolva în sine durerile individuale, așa cum distruge o nefericire generală bucuriile individuale›.”
80. „Cel care vrea să cunoască și să descrie ceva viu…”: Mephisto către discipolul din «Faust», partea I, Camera de studiu.
81. Pentru alcătuirea textului vezi indicația relativ la conferința din 16 februarie 1905, nota 67.
82. „soluția se află chiar în basm”: vezi nota nr. 78.
83. Jakob Böhme: vezi nota 54.
84. Și atâta timp cât nu trăiești aceasta…: vezi nota 63.
85. vom mai vorbi despre ele data viitoare: La cele trei însoțitoare și cei trei regi, Rudolf Steiner nu a mai făcut nici o referire în conferința următoare (2 martie 1905).
86. Cel ce vrea să-l înțeleagă pe poet…: Goethe în «Note și explicații pentru o mai bună înțelegere a Divanului occidental-oriental» (1819).
87. Pentru alcătuirea textului vezi indicația referitoare la conferința din 16 februarie 1905, nota 67.
88. Goethe a intercalat povestea despre «Noua Melusine» într-un anumit loc al «Anilor de drumeție»: vezi Goethe «Anii de drumeție ai lui Wilhelm Meister sau cei care renunță», cartea 3, cap. 6.
89. înaintea noastră au trăit atlanții, înaintea lor lemurienii: vezi Rudolf Steiner Știința ocultă în schiță, GA 13, și Din Cronica Akasha, GA 11.
90. Și în «Doctrina secretă» a lui H.P.Blavatsky: «Doctrina secretă», trei volume, 1897-1903.
91. „Ce semănați, aceea veți culege”: textual, „Căci ceea ce va semăna omul, aceea va și secera”, Galateni 6, 7.
92. Acest lucru este spus la începutul lucrării «Poezie și adevăr»: vezi partea I, cartea a 2-a.
93. Într-un fragment: «Călătoria fiilor lui Megaprazon»: (1792), vezi «Operele complete ale lui Goethe» editate de Karl Goedecke, vol. XV, Biblioteca de literatură universală Cotta, Stuttgart/Berlin.
94. „Venus” și „Marte” sunt ultimele cuvinte care ni s-au păstrat de acolo: vezi «Călătoria fiilor lui Megaprazon. Un fragment existent al planului», editat de Karl Goedecke, vol. V.
95. Gotthold Ephraim Lessing, 1729-1781. Despre Klopstock vezi «Epigrame», 1.
96. Friedrich Gottlieb Klopstock, 1724-1803. «Messias din Ode».
97. Wilhelm von Humboldt, 1769-1835. „Merită să fi trăit atâta, ca să preiau în mine aceste comori”. Scrisoare către A. W. Von Schlegel, din 21 iunie 1823 și scrisoare către Gentz din 1 martie 1828.
98. Textul acestei conferințe a fost modificat într-o măsură neobișnuită în comparație cu textul de la prima publicare (1955). De la prima ediție încoace a ajuns și o a doua stenogramă în arhiva de administrare a moștenirii lui Rudolf Steiner. În textul acestui volum au fost inserate multe pasaje corespunzătoare acestei noi stenograme, în măsura în care ele conțineau completări față de cea dintâi.
99. Friedrich von Schiller: vezi nota 68.
100. Disertația lui Schiller: «Încercare de a stabili raportul dintre natura animală a omului și natura sa spirituală», tipărită în 1780.
101. Gotthold Ephraim Lessing, vezi nota 50.
102. Paul Heinrich Holbach, 1723-1789.
103. Jean Jacques Rousseau, 1712-1778.
104. Christian Gottfried Körner, 1756-1831. Între 1785 și 1787, Schiller a fost oaspetele său la Leipzig și Dresda.
105. scrisorile filosofice ale lui Schiller: 1786, în «Mici lucrări cu diverse conținuturi». Capitolul «Teosofia lui Julius».
106. Paracelsus: Theophrastus Paracelsus von Hohenheim, 1493-1541, medic și cercetător al naturii. Operele complete ale lui Paracelsus au fost editate de K. Sudhoff începând din 1923.
107. Immanuel Kant „Datorie, tu, măreț și sublim nume”, în «Critica rațiunii pure», 1788, partea I.
108. Schiller spune: „Cu drag slujesc prietenilor, dar din păcate o fac cu bucurie,/De aceea mă roade adesea gândul că nu sunt virtuos” în «Elegii și epigrame».
109. „Numai prin poarta aurorei frumosului pătrunzi în țara cunoașterii”: în «Artiștii».
110. Ea vine abia în ziua de azi, acolo unde se poate observa un perimetru cuprinzător al unei societăți care își stabilește drept prim principiu o legătură între oameni bazată pe iubire: este vorba de principiile fundamentale ale Societății Teosofice, dintre care primul era: „Principiile Societății Teosofice sunt următoarele: Primul principiu este acela de a forma nucleul unei frății generale, care să cuprindă oameni fără deosebire de rasă, religie, sex castă sau culoare.” Neconcordanța dintre principiile teoretice și aplicarea lor practică de către președinta Annie Besant, la Adyar (India) a dus, în 1913, la separarea de Societatea Teosofică a Secțiunii germane condusă de Rudolf Steiner și întemeierea Societății Antroposofice.
111. Conferințe de la Școala superioară liberă din Berlin: vezi conferințele lui Rudolf Steiner: «Schiller și epoca noastră» din anul comemorativ Schiller 1905, Editura Filosofic-antroposofică, Dornach 1932.
112. Heinrich Deinhardt, 1805-1867 în «Contribuții la elogierea lui Schiller», 1866. Noua ediție, Stuttgart 1922.
113. Johann Karl Batsch, 1761-1802, botanist. Despre această convorbire relatează Goethe amănunțit în «Întâmplare fericită», 1817 în Lucrări de științele naturii ale lui Goethe, vezi nota nr. 68.
114. Frumoasă este scrisoarea: vezi scrisoarea lui Schiller către Goethe din 23 august 1794 din «Corespondența dintre Goethe și Schiller».
115. Friedrich Wilhelm Nietzsche, 1844-1900, «Nașterea tragediei din spiritul muzicii», Leipzig 1872.
116. Edouard Schure, 1841-1929. «Comorile sfinte ale Orientului», 1898, tradusă de Marie von Sivers, Leipzig 1908. «Sfânta dramă din Eleusis» reconstruită de Edouard Schure, transpusă în ritmizare liberă de Rudolf Steiner, Dornach 1939.
117. Edouard Schure: «Copiii lui Lucifer», tradusă de Marie von Sivers, Leipzig 1905. Noua ediție Dornach 1955.
118. Charles Darwin, 1809-1882. «Despre formarea speciilor prin selecția naturală sau menținerea raselor favorizate în lupta pentru existență», 1859.
119. Robert Kirchhoff, 1824-1887, fizician.
120. Robert Wilhelm Bunsen, 1811-1899, fizician și chimist. «Analiza chimică prin observații spectrale, Viena 1861.
121. Gustav Theodor Fechner, 1801-1887, filosof. «Școala premergătoare esteticii» Leipzig 1876; «Elemente de psihofizică», două volume, Leipzig 1860.
122. Karl Marx, 1818-1883. «O critică a economiei politice» 1859; «Capitalul», vol. I, 1867.
123. o biografie a lui Schiller: vezi J. Minor «Schiller, viața și opera sa», 1890, patru volume.
124. Numai corpul și-l însușesc acele puteri…: din Schiller «Idealul și viața».
125. La baza tipăririi acestor patru conferințe se află o stenogramă incompletă. Ea nu prezintă numai lacune evidente, ci stenograful, care nu era familiarizat cu tematica acestor conferințe, a mai făcut adesea în grabă și unele rezumate, așa cum l-a înțeles el pe conferențiar. De aceea, au intervenit modificări în punctele de vedere expuse. Deși au putut fi prelucrate și notițele de mână ale altor ascultători, cu excepția unor neînțelegeri grosiere, deficiența redării textului nu a putut fi îmbunătățită în mod considerabil.
126. Probabil că ați auzit câte ceva despre un anume Kalthoff: Albert Kalthoff, 1850-1906, teolog evanghelist. «Predicile lui Zarathustra», 1904.
127. profesorul Lobstein din Strassbourg: D. P. Lobstein, «Adevăr și poezie în religia noastră», Tübingen 1905.
128. Goethe: textual: „Frumosul este o manifestare a legilor tainice ale naturii, care ne-ar rămâne ascunse pe vecie fără această manifestare a lor”. În «Maxime în proză», partea a 11-a: Arta, și Ibid. „Cel căruia natura începe să-i dezvăluie taina ei revelată, resimte un dor irezistibil după tălmăcitoarea ei cea mai demnă, arta”.
129. Adolf Harnack, «Esența creștinismului», Leipzig 1901. Ediția a patra, pag. 101.
130. „Cel care posedă știința și arta…”: «Xenii îmblânzite».
131. Stenograma de la această conferință devine foarte lacunară spre final. În diverse locuri esențiale firul gândirii pare să nu fie pe deplin sesizat, ci doar redat rezumativ.
132. Rudolf von Jhering, 1818-1892. «Lupta pentru Justiție», 1872. «Scopul în Justiție», două volume, Leipzig 1877-1883.
133. Hermann von Helmholtz, 1821-1894, fiziolog și fizician.
134. Aș dori să citez textual pasajul: citatul se găsește în introducerea la volumul I, pag. VII a operei menționate.
135. John Stuart Mill, 1806-1873, filosof și economist englez.
136. Adolf Exner, 1841-1894. «Despre formarea politică», discurs inaugural ca rector al Universității din Viena, 1891.
137. Abia atunci va exista un studiu sănătos: stenograma are lacune considerabile în acest pasaj și în următoarele.
138. Cesare Lombroso, 1836-1909. Psihiatru și antropolog criminalist. Autor al lucrării «Geniul și nebunia», 1864, în limba germană în Biblioteca Universală Reclam.
139. Friedrich Karl von Savigny, 1779-1861, jurist.
140. Acest lucru a fost reaccentuat mereu…: și în acest paragraf pot fi observate lacune în stenogramă.
141. Fichte spunea: vezi Cuvântul înainte la «Determinarea învățatului».
142. Galen, circa 131-201, medic la Roma.
143. Andreas Vesalius, 1514-1564, anatomist belgian, medicul lui Carol al V-lea și Philippe al II-lea. Întemeietor al anatomiei științifice. Opera sa a fost editată în două volume, în 1825, de către Boerhaave și Albin. Leyda 1725.
144. William Harvey, 1578-1657, anatomist englez. Descoperitor al circuitului sanguin.
145. Justus von Liebig, 1803-1873, întemeietor al chimiei organice. «Chimia organică și aplicarea ei în agricultură și fiziologie», Braunschweig 1840. «Despre studiul științelor naturii». Discurs introductiv la prelegerile sale. 1852.
146. Emil Schlegel, 1852-1935, medic homeopat.
147. Goethe exprimă ceea ce am eu în vedere aici: citatul se găsește în «Maxime în proză» partea a II-a: Știința în general.
148. Johann Gottlieb Fichte, 1762-1814. În toamna anului 1810 el și-a ținut discursul de rector «Despre singura eroare posibilă a libertății academice».
149. Deja Friedrich Schiller vorbea într-un discurs: 26 mai 1789 la Universitatea din Jena: «Ce este și în care stadiu final se studiază istoria universală?», un discurs academic inaugural.
150. Leonardo da Vinci, 1452-1519. Vezi Marie Herzfeld: «Leonardo da Vinci, gânditorul, cercetătorul și poetul», Diederichs, Jena, 1926; «Tratat de pictură», Diederichs, Jena, 1925.

AcasăLucrări OnlineIndex GA53PrecedentaUrmătoarea