Povestirile noastre din Evul Mediu – Parsifal, Masa rotundă, Hartmann von Aue – ne arată, deși înțelese de obicei doar în sens exterior, configurații esoterice ale adevărurilor mistice. Unde să căutăm originea lor? Originea trebuie căutată înainte de răspândirea Creștinismului. În Creștinism a crescut în mod organic ceea ce a trăit în Irlanda, Scoția ... [lipsă] Suntem conduși la un anumit centru, de la care a pornit această viață spirituală. Viața spirituală [a Europei] a plecat de la o lojă centrală din Scandinavia. Lojă drotă, druizi = stejar. De aceea se vorbește exterior că vechii germani își primeau instrucțiunile lor sub stejar.
Droții sau Druizii erau inițiați germanici străvechi. În Anglia ei au subzistat până pe vremea reginei Elisabeta. Tot ceea ce noi putem citi în Edda și în mitologia străveche germană, merge în urmă până la templele droților sau druizilor. Poetul este întotdeauna un preot druid. Legendele nu descriu un simbol sau o alegorie – este și aceasta, dar și altceva.
Exemplu: Cunoaștem legenda lui Baldur, știm că Baldur este speranța zeilor, că el este omorât de zeul Loki cu ramura de vâsc. Zeul luminii omorât! Întreagă această poveste are un sens misterial profund, pe care orice om care a fost inițiat nu numai că îl învăța, ci trebuia să-l viețuiască.
Misterii. Inițiere: Primul act era denumit Căutarea corpului lui Baldur. Se gândea că Baldur este mereu viu. Căutarea consta dintr-o clarificare deplină în privința naturii omului. Căci Baldur era omul care s-a pierdut. Odată, cândva, trăia un om diferit de cel din ziua de azi, un om nediferențiat, neîmpins în cele inferioare până la viețuirea pasiunilor, un om clădit dintr-o materie mai fină, volatilă. Baldur, omul care luminează. – Adevărata înțelegere este atunci când luăm lucrurile care ne apar drept simbol, într-un sens mai înalt. Acel om, care nu a coborât în ceea ce noi numim astăzi materie, este Baldur. El locuiește în fiecare din noi. Preotul druid trebuia să caute acest om superior în el însuși. Lui i se clarifica în ce consta această diferențiere, de la... [lipsă] înalte la cele inferioare.
Secretul oricărei inițieri este de a naște în sine pe omul superior. Ceea ce preotul parcurge într-un ritm mai rapid, oamenii vor parcurge într-un șir evolutiv lung. Pentru ca acești druizi să poată fi conducători pentru restul oamenilor, trebuia ca ei să primească această inițiere.
Omul coborât mai adânc în materie trebuie să o învingă și să atingă din nou acea stare superioară. Această naștere a omului superior decurge în toate Misteriile într-un mod foarte asemănător. Omul scufundat în materie trebuia vivifiat din nou, trebuia să treci printr-o serie de experiențe, experiență reală, ce nu suportă comparație cu nicio viețuire senzorială de pe planul fizic.
Etapele. Prima era aceea în care erai condus înaintea așa-numitului tron al necesității. Stăteai în fața abisului; aflai realmente pe propria piele cum se trăiește în regnurile inferioare ale naturii. Omul este mineral și plantă, însă omul actual nu poate afla astăzi, nu poate viețui ceea ce viețuiesc substanțele elementare, și cu toate astea, caracterul constrângător, sever existent în lume provine de la faptul că noi suntem de asemenea minerale, plante.
Următoarea treaptă îl conducea pe om înaintea a tot ceea ce trăiește în regnul animal. Trebuia să vezi agitându-se și învălmășindu-se unele peste altele toate pasiunile și poftele care există. Omul trebuia să le contemple, deoarece inițierea are drept scop să privească în spatele culiselor existenței cosmice. Omul nu știe că ceea ce roiește și forfotește prin spațiul astral este doar ocultat de învelișul său fizic. Vălul Mayei este un adevărat înveliș, iar cel care este inițiat trebuie să vadă în spatele lui – învelișurile cad, omul va vedea limpede. Acesta este un moment deosebit: preotul își dădea seama că ele [învelișurile] au stăvilit instinctele care, dacă ar fi fost lăsate libere, ar fi fost înspăimântătoare.
A treia treaptă, pe care omul fără o pregătire specială o găsește încă foarte greu de înțeles, conducea la contemplarea marii naturi. Faptul că aici zac puteri oculte enorme și în aceste forțe ale naturii se exprimă pasiunile cosmice, este ceva ce pe om îl face atent că există forțe, pe care nu le viețuiește nicidecum ca pe propria sa durere sau tristețe.
Următorul examen se numește Predarea șarpelui de către hierofant. Această probă poate fi explicată doar prin efectele ce pornesc de aici. Legenda despre Tantal ne-o descrie. Favoarea de a te afla în Sfatul Zeilor poate fi folosită în mod abuziv. Ea semnifică o realitate care, fără îndoială, îl ridică pe om deasupra lui, însă îl leagă de pericole ce nu au fost deloc exagerate în blestemul tantalic. De regulă omul spune că el nu poate face nimic împotriva legilor naturii. Acestea sunt gânduri. Cu acel gând, care nu este decât un gând-umbră al creierului, nu poți face nimic; cu gândul creator, care clădește și construiește lucrurile în Cosmos, cu gândul productiv, fecund, în locul celui pasiv, avem ceva ce este străbătut de forță spirituală. O omidă golită de ce e înăuntrul ei, este învelișul omidei; străbătută de gândul [productiv] ea este omida vie. În gândurile-înveliș este turnată forța activă, creatoare, astfel încât preotul este în stare nu numai să contemple lumea, ci și să acționeze în ea ca magician. Pericolul este de a abuza. El poate... [lipsă].
Pe această treaptă ocultistul capătă o anumită putere, prin care devine el însuși în stare să inducă în eroare ființe superioare. El trebuie nu numai să repete niște adevăruri, ci trebuie să le și experimenteze; să decidă dacă ceva este adevărat sau fals. Aceasta înseamnă: Predarea șarpelui de către hierofant.* [Pe tărâm spiritual aceasta este similar cu ceea ce în fizic înseamnă începutul atașării unei măduve a spinării. În cadrul animalității, noi ajungem, prin pești, amfibii și așa mai departe, la creierul animalelor vertebrate și al omului. Compară nota la aceasta.] În spiritual există de asemenea o șiră a spinării, unde se decide dacă se primește un creier spiritual. Pe această treaptă a evoluției omul parcurge acest proces. El este scos din cadrul Kamei și dotat cu șiră a spinării spirituală, pentru a fi ridicat în vârtejurilor creierului spiritual. Sinuozitățile labirintului sunt pe plan spiritual același lucru cu circumvoluțiunile creierului. Omul capătă acces în labirint, în sinuozitățile planurilor superioare.
* Predarea șarpelui, în sensul de renunțare la puterea de seducție a șarpelui (n.t.).
Apoi el trebuia să jure tăcere. O sabie tăioasă era așezată în fața lui și el trebuia să jure cu toată tăria. Aceasta însemna că de acum înainte omul să nu vorbească despre viețuirile sale celor ce nu erau inițiați ca și el. Aceste adevărate secrete nu pot fi comunicate oricum mai departe. El [inițiatul] avea însă posibilitatea să compună legendele, astfel încât ele sunt o expresie a veșnicului. Dacă te puteai pronunța în acest mod, aveai, desigur, o mare putere asupra semenilor. Cel care plăsmuiește o astfel de legendă imprimă ceva în spiritul omenesc. Ceea ce vorbești, așa cum vorbim noi, este uitat din nou, și doar o infimă parte supraviețuiește morții. Adevărurile veșnice dăinuie cel mai mult. Lucrurile științifice de factură inferioară supraviețuiesc foarte puțin. Veșnicul însă da, și apare din nou, într-o nouă încarnare.
Preotul druid vorbea dintr-un plan superior. Dacă povestirile lui, chiar dacă simple, erau expresia adevărurilor superioare, ele pătrundeau adânc în suflete. El avea în față oameni simpli, însă adevărurile pătrundeau în suflete și ei luau în sine ceva ce se năștea din nou în noua încarnare. În vremea aceea oamenii viețuiau adevărurile basmelor; așa se face că noi avem astăzi un corp spiritual preparat, pregătit, iar dacă astăzi înțelegem adevărurile superioare, aceasta se întâmplă pentru că noi am fost pregătiți.
Acest timp, care s-a încheiat în anul 60, a pregătit viața spirituală a Europei, a oferit terenul pe care s-a putut ridica Creștinismul. Învățăturile lor s-au păstrat, iar cel care caută, mai găsește încă accesul la ceea ce se preda în acele loji.
După ce el [preotul druid] depunea jurământul său pe sabie, trebuia să bea o anumită băutură, și anume dintr-un craniu omenesc. Aceasta semnifica faptul că omul s-a ridicat, deasupra omenescului. Preotul druid trebuia să aibă acest sentiment față de corpul inferior. El trebuia să simtă ceea ce trăia în corp atât de obiectiv, atât de rece, încât să-l privească ca pe un vas. Apoi el era inițiat în secretele înalte și modul cum a urcat din nou în lumile superioare. Baldur... [lipsă]. El a fost condus într-un palat al uriașilor, care era acoperit cu săbii scânteietoare. Îi ieșea în întâmpinare un bărbat, care arunca în afară șapte flori. Spațiu ceresc, Heruvim, Demiurg. – El devenea astfel un adevărat preot solar.
Mulți citesc Edda și nu știu că ea este o povestire despre ceva ce s-a întâmplat cu adevărat în vechile Misterii ale droților. În mâinile preoților droți exista o putere enormă asupra vieții și morții. Este un adevăr, că totul cunoaște în decursul timpurilor o degradare. Odinioară exista tot ce poate fi mai înalt, mai sfânt. În timpurile în care s-a răspândit Creștinismul, multe lucruri erau degenerate și existau mulți magicieni negri, astfel încât Creștinismul a fost ca o salvare.
Simplul studiu al acestor vechi adevăruri ilustrează aproape întregul ocultism.
În templul druid nicio piatră nu se punea peste cealaltă ca astăzi, ci exact după dimensiuni astronomice. Ușile erau construite după măsură cerească. Preoții druizi erau constructori ai omenirii. O palidă imagine despre aceasta s-a păstrat în concepțiile francmasonilor.
Învățând să privești prin materia astrală, vezi Soarele la Miezul nopții: Prima inițiere.
Predarea șarpelui: A doua inițiere.
Mersul în labirint: A treia inițiere.
