Ultima oară am încercat să vă arăt cum se făcea inițierea în vechile loji druidice. Astăzi aș vrea să vă expun ceva ce de fapt este înrudit cu aceasta, care probabil este mai îndepărtat, însă doar în aparență. Vom vedea însă că noi vom cunoaște din ce în ce mai în profunzime modul cum a evoluat omenirea.
Din diferitele mele conferințe de vinerea [Nota 39], ați observat, desigur, că lumea de legende a diferitelor popoare are un conținut profund, și că miturile sunt expresia unor adevăruri esoterice profunde. Astăzi aș dori să vorbesc despre una dintre cele mai interesante legende, despre o legendă ce stă în legătură cu întreaga evoluție a rasei-rădăcină a cincea, a noastră. Veți vedea în același timp că esoteristul poate să parcurgă trei trepte de înțelegere a mitologiei.
Mai întâi, legendele trăiesc în sânul unui anume popor și sunt luate exoteric, exterior – ad litteram. Ulterior, această concepere textuală a legendei începe să nu mai fie crezută, iar oamenii cultivați încearcă să dea o interpretare simbolică legendelor. În spatele acestor două interpretări se mai află însă ascunse încă alte cinci interpretări; căci orice legendă are șapte înțelesuri. A treia este cea în care dumneavoastră sunteți din nou, într-un anume fel, în situația în care interpretați legendele în litera textului. Desigur, dumneavoastră trebuie să înțelegeți mai întâi limbajul în care au fost compuse legendele. Astăzi aș dori să vorbesc despre o legendă, al cărei înțeles nu este atât de ușor de obținut, despre legenda prometeică.
Într-un capitol din volumul doi al „Doctrinei secrete” a lui H.P. Blavatsky, dumneavoastră veți găsi câte ceva în legătură cu aceasta și puteți deduce ce conținut bogat se ascunde în această legendă. Cu toate acestea, nu este întotdeauna posibil să spui, într-o scriere tipărită, chiar ultimele lucruri. Astăzi putem merge puțin mai departe de cele expuse în „Doctrina secretă” a H.P. Blavatsky.
Prometeu aparține mitologiei grecești. El și fratele lui, Epimeteu, sunt fiii unui Titan, Iapet. Titanii înșiși sunt fiii celei mai vechi zeități grecești, Uranos, și al soției sale, Gaia. Uranos ar însemna, tradus în nemțește, „Cerul”, iar Gaia „Pământul”. Remarc încă în mod expres că Uranos în grecește este identic cu Varuna în indiană. Așadar, Prometeu, ca și fratele său Epimeteu, este un titan, un urmaș al unuia dintre fiii lui Uranos și al Gaiei, Iapet. Cel mai tânăr dintre titani, Cronos, Timpul, l-a detronat pe tatăl său, Uranos, și s-a înscăunat de unul singur la domnie. Din acest motiv, el însuși a fost la rândul lui detronat de fiul său, Zeus, și aruncat împreună cu toți Titanii în Tartar, în abis sau lumea de jos. Doar Titanul Prometeu și fratele său Epimeteu au ținut cu Zeus. Ei au stat atunci de partea lui Zeus și au luptat împotriva celorlalți Titani.
Dar Zeus a vrut acum să stârpească și neamul omenesc, care a devenit deosebit de arogant. Atunci, Prometeu s-a făcut avocatul neamului omenesc. El a reflectat cum să îi dea acestui neam al oamenilor ceva prin care să se poată el însuși salva și să nu mai depindă doar de ajutorul lui Zeus. Astfel, ni se povestește că Prometeu l-ar fi învățat pe om să deprindă scrisul și artele, dar în special folosirea focului. Din această cauză și-a atras asupra lui mânia lui Zeus. Datorită acestei mânii a lui Zeus el a fost încătușat de Caucaz și a trebuit să îndure acolo multă vreme chinuri mari.
Ni se mai povestește în continuare că de acum înainte Zeii, în frunte cu Zeus, l-ar fi pus pe Hefaistos, Zeul artei forjării fierului, să confecționeze o coloană sculptată cu chip de femeie. Această statuie cu chip feminin a fost dotată cu toate însușirile ce alcătuiesc podoaba exterioară a spiței umane a celei de a cincea rasă-rădăcină. Această statuie feminină era Pandora. Pandora a fost destinată să aducă oamenilor daruri, prima dată fratelui lui Prometeu, lui Epimeteu. Prometeu l-a avertizat de fapt pe fratele său să nu primească aceste daruri; acesta însă s-a lăsat totuși înduplecat și a primit darurile Zeilor. Toate s-au deșertat asupra omenirii, doar unul a fost reținut: speranța. Aceste daruri sunt în cea mai mare parte nenorociri și suferințe pentru omenire; doar speranța a fost reținută în cutia Pandorei.
Prometeu este deci țintuit de Caucaz, iar din ficatul lui roade mereu un vultur. Aici rabdă și îndură el. El știe însă ceva, un lucru care îi poate garanta salvarea. El știe un secret pe care nici Zeus nu-l știe, dar pe care acesta vrea să-l știe. El însă nu îl divulgă, deși Zeus trimite la el pe Hermes, mesagerul Zeilor.
Și apoi, în cuprinsul legendei ni se povestește ciudata lui eliberare. Se spune că Prometeu poate fi eliberat doar prin intervenția unui inițiat. Iar un asemenea inițiat era grecul Hercule; Hercule, care a efectuat cele douăsprezece munci. Efectuarea acestor douăsprezece munci este opera unui inițiat. Sunt cele douăsprezece probe inițiatice, exprimate simbolic. Despre Hercule se mai spune în plus că el s-ar fi inițiat în Misteriile eleusine. El îl putea salva pe Prometeu. Mai trebuia însă să se jertfească cineva, iar cel ce s-a jertfit pentru Prometeu a fost centaurul Chiron. Acesta suferea deja de o boală incurabilă. El era jumătate animal, jumătate om. El îndură moartea, iar Prometeu a fost prin aceasta salvat. Aceasta este structura exterioară a legendei lui Prometeu.
În această legendă avem întreaga istorie a celei de-a cincea rase-rădăcină, în ea fiind inclus un adevăr misterial real. Această legendă se povestea într-adevăr ca legendă în Grecia. Dar ea era reprezentată și în Misterii, astfel încât discipolul misterial avea în fața sa destinul lui Prometeu. În acesta el trebuia să vadă trecutul și viitorul întregii rase-rădăcină a cincea. Puteți ajunge să înțelegeți acesta doar dacă luați în considerare un lucru.
Abia la mijlocul rasei lemuriene s-a ajuns la ceea ce se cheamă intrarea în evoluție a omului, devenirea-om a lui; devenire-om, în sensul oamenilor pe care îi avem în ziua de azi. Această omenire a fost condusă de mari învățători și conducători, pe care noi îi numim „Fiii ceții de foc”. Astăzi, omenirea celei de-a cincea rase-rădăcină este de asemenea condusă de mari inițiați, însă inițiații noștri sunt de alt gen decât conducătorii omenirii de atunci.
Dumneavoastră trebuie să vă fie clară acum această deosebire. Există o mare deosebire între conducătorii celor două rase precedente și conducătorii rasei noastre – rasa-rădăcină a cincea. De asemenea, și conducătorii acelor rase erau uniți într-o Frățietate a unei loji albe. Aceștia însă nu și-au efectuat evoluția lor anterioară pe planeta noastră – Pământ, ci pe alte scene. Ei coborâseră pe Pământ deja ca oameni maturi, superiori, pentru a-i instrui pe oamenii aflați încă la vârsta copilăriei, la prima lor apariție pe Pământ. Ei i-au învățat primele arte de care aveau nevoie. Această școlarizare s-a făcut pe toată durata raselor-rădăcină a treia, a patra, chiar și într-a cincea rasă-rădăcină.
Această a cincea rasă-rădăcină a pornit inițial de la un mic pâlc de oameni, care au fost selectați din rasa-rădăcină anterioară. Ei au fost duși în deșertul Gobi, de unde s-au răspândit apoi radial pe întreg Pământul. Primul conducător care a dat impulsul pentru această evoluție a omenirii a fost unul din așa-numiții Manu [Nota 40], Manu celei de-a cincea rasă-rădăcină. Acel Manu aparținea încă acelor conducători ai neamului omenesc coborâți pe vremea rasei-rădăcină a treia. El era încă unul dintre conducătorii care și-au făcut evoluția nu doar pe Pământ, ci au venit maturi pe Pământul nostru.
Dezvoltarea unor Manu care sunt oameni ca și noi, care au evoluat ca și noi doar pe Pământ, care au luat-o de jos, să zicem așa, trecând prin toate gradele, a început abia în a cincea rasă-rădăcină. Avem așadar oameni care sunt deja personalități conducătoare și Maeștri, și oameni care se străduiesc să devină personalități conducătoare și Maeștri; astfel, în cadrul celei de-a cincea rase-rădăcină avem Chelași și Maeștri ce aparțin de rasele anterioare, și Chelași și Maeștri care au trecut prin tot ceea ce au trecut oamenii începând de la mijlocul epocii lemuriene încoace. Unul dintre Maeștrii care dețin conducerea celei de a cincea rase-rădăcină, a fost ales să preia conducerea celei de-a șasea rase-rădăcină. Rasa-rădăcină a șasea va fi prima care va fi condusă de un frate pământesc drept Manu. Maeștrii anteriori, Manu celorlalte lumi, predau fratelui pământesc conducerea omenirii.
Tot ceea ce noi numim dezvoltarea artelor, coincide cu zorii celei de a cincea rase-rădăcină, rasa noastră. Atlanteenii duceau încă o viață cu totul diferită. Ei nu făceau invenții și descoperiri. Ei lucrau într-un mod cu totul diferit. Tehnica și arta lor erau cu totul altfel. Ceea ce noi numim tehnică și arte, s-a dezvoltat abia în rasa-rădăcină a cincea, a noastră. Descoperirea cea mai importantă este descoperirea focului. Încercați odată să gândiți aceasta. Făceți-vă clar cât de multe depind astăzi, în tehnica, industria și arta noastră, larg răspândite, de foc. Cred că tehnicianul îmi va da dreptate dacă afirm, că fără foc n-ar fi posibil nimic din toată tehnica pe care o avem, astfel încât putem spune că descoperirea focului a fost descoperirea fundamentală, care a dat impulsul pentru toate celelalte descoperiri.
În plus, dumneavoastră trebuie să mai țineți seama că în epoca în care a luat naștere legenda lui Prometeu, prin foc se înțelegea tot ceea ce era într-un fel oarecare legat de căldură. Prin foc se înțelegea și cauza fulgerului. Cauzele tuturor fenomenelor calorice erau rezumate expresia „foc”. Conștiența faptului că omenirea celei de-a cincea rase stă sub semnul focului, se exprimă în primul rând prin legenda lui Prometeu [Nota 41]. Iar Prometeu nu este altceva decât reprezentantul întregii rase-rădăcină a cincea.
Fratele său este Epimeteu. Mai întâi să ne traducem cele două cuvinte: Prometeu, pe nemțește se numește „cel care gândește înainte”, Epimeteu se numește „cel care gândește după”. Aici, în omul care meditează a posteriori și cel care gândește a priori, aveți expuse clar cele două activități ale gândirii omenești. Omul care gândește pe urmă, este cel care lasă întâi lucrurile acestei lumi să acționeze asupra sa și după aceea gândește. O astfel de gândire este gândirea kama-manasică. Dintr-un anumit punct de vedere, gândirea Kama-Manas înseamnă să lași întâi să acționeze lumea asupra ta și după aceea să gândești. Omul celei de-a cincea rase-rădăcină gândește astăzi, în principal, ca Epimeteu.
În măsura în care omul nu va mai lăsa să acționeze asupra lui lucrurile deja existente aici, ci creează viitor, este inventator și descoperitor, în aceeași măsură el este un Prometeu, un înainte-gânditor. Niciodată n-ar fi putut fi făcute descoperiri dacă omul n-ar fi fost decât un Epimeteu. O descoperire se face prin faptul că omul creează ceva ce încă nu există. Mai întâi ea există sub formă de gând, și apoi gândul este transpus în realitate. Aceasta este gândirea prometeică. Această gândire, în cadrul rasei-rădăcină a cincea, este gândirea manasică. Gândirea kama-manasică și cea manasică merg în cea de a cincea rasă-rădăcină ca două curente paralele. Treptat, gândirea manasică se va extinde din ce în ce mai mult.
Această gândire manasică a rasei-rădăcină a cincea mai are încă o particularitate. Aceasta o înțelegem dacă privim în urmă la rasa-rădăcină atlanteeană. Aceasta avea mai mult o gândire instinctivă, care era încă în legătură cu forța de viață sau forța vitală. Rasa-rădăcină atlanteeană era încă în stare să-și construiască din forța germinativă a sămânței o forță de mișcare. După cum astăzi omul are în depozitele de cărbune un fel de rezervor de forță, pe care îl transformă în abur pentru deplasarea locomotivelor și a sarcinilor, tot astfel atlanteeanul avea depozite mari de semințe ale plantelor ce conțineau forțe, pe care el le putea transforma în forță de deplasare, prin care erau acționate acele vehicule despre care este vorba în broșura lui Scott-Elliot despre atlanteeni [Nota 42]. Această artă s-a pierdut. Spiritul oamenilor atlanteeni era încă stăpân peste natura vie, peste forța germinativă a semințelor. Spiritul rasei a cincea poate birui doar natura nevie, forțele evolutive existente în piatră, în minerale. Astfel, Manasul rasei-rădăcină a cincea este încătușat de forțele minerale, așa cum rasa antlanteeană era legată de forțele vitale. Întreaga forță prometeică este încătușată de stâncă, de pământ. De aceea Petru este stânca pe care a clădit Christos. Ea este aceeași cu stânca Caucazului. Omul celei de-a cincea rase trebuie să-și caute evoluția sa exclusiv pe planul fizic. El este încătușat de forțe anorganice, minerale.
Încercați odată să vă faceți o imagine de ansamblu despre ce înseamnă toată această tehnică a rasei a cincea despre care vorbim. La ce servește ea? Dacă v-ați format o privire de ansamblu, veți vedea că atunci când folosim forța intelectuală, manasicul, la anorganic, la mineral, aceasta servește în cea mai mare parte, în ciuda rezultatelor ei mărețe și impresionante, egoismului omenesc. Interesul personal omenesc este până la urmă cel pentru care se utilizează aceste forțe ale invențiilor și descoperirilor celei de-a cincea rase-rădăcină.
Porniți de la prima descoperire și invenție și mergeți în sus până la telefon, până la cele mai recente invenții și descoperiri ale noastre, și veți vedea ce forțe imense și puternice ne-au fost puse la dispoziție prin aceste invenții și descoperiri. Dar la ce servesc ele? Ce aducem noi pe calea ferată și cu vapoarele cu aburi din țările îndepărtate? Aducem alimente, prin telefon comandăm tot alimente pentru noi. În esență, Kama omenească este cea care pretinde aceste invenții și descoperiri în cea de a cincea rasă-rădăcină. Iată ce trebuie să ne devină clar odată, dacă privim în mod obiectiv. Vom ști atunci și că acel om superior, care este strămutat în materie, este de fapt încătușat, în timpul celei de-a cincea rase-rădăcină, în materie, Kama lui pretinzând satisfacția în cadrul materiei.
Dacă ajungeți să intrați și să vă familiarizați cu esotericul, veți descoperi că principiile omului sunt în legătură cu anumite organe bine precizate ale corpului. Am să vă vorbesc [altă dată] mai exact despre această temă; astăzi nu vreau decât să vă menționez organele cu care sunt într-o anumită legătură cele șapte principii ale noastre.
Mai întâi avem așa-numitul principiu fizic. Acesta stă într-o relație ocultă cu partea superioară a figurii omenești, cu rădăcina nasului. Construcția fizică a omului, atunci când a început – înainte omul era doar astral și s-a construit pe sine în fizic –, a pornit de la această parte a corpului. Corpul fizic a pornit și s-a clădit începând de la rădăcina nasului, astfel că esoteristul consideră rădăcina nasului aparținând fizic-mineralului propriu-zis.
Al doilea principiu este Prana, dublul eteric. Din punct de vedere esoteric, lui îi este repartizat ficatul. Acest organ stă într-o anumită legătură ocultă cu el. Urmează apoi Kama, corpul astral. Acesta a dezvoltat și el activitatea lui în ce privește formarea organelor de nutriție, care au drept reprezentant stomacul. Dacă corpul astral n-ar avea această amprentă bine precizată pe care o are în om, atunci nici acest aparat de nutriție omenesc, împreună cu stomacul, n-ar avea această formă specială pe care o are astăzi.
Când îl priviți pe om, mai întâi sub aspectul suportului fizic, în al doilea rând sub aspectul dublului eteric și în al treilea rând sub aspectul corpului său astral, aveți baza care, după cum vedeți, este încătușată în ceea ce constituie lanțurile minerale ale rasei-rădăcină a cincea.
Prin corpurile superioare omul se desprinde deja de aceste lanțuri și se ridică din nou spre zone mai înalte. Kama-Manasul se ridică deja, prin propriile puteri, din nou în sus. Omul se eliberează din nou de fundamentul pur natural. De aceea există o relație ocultă între Kama-Manas și ceea ce face ca omul să fie ridicat, dezlegat de ceea ce constituie suportul natural. Această legătură ocultă este cea dintre Manasul inferior și așa-numitul cordon ombilical. Dacă în configurația omenească n-ar exista Kama-Manasul, atunci embrionul nu ar fi legat în felul în care este legat de mamă.
Dacă mergem mai sus, la Manasul superior, vedem că există o relație ocultă de același fel față de inimă și față de sângele omenesc. Buddhi are o relație ocultă cu laringele omenesc, cu gâtlejul și laringele. Și Atma are o relație ocultă, cu ceva ce umple întregul om, și anume cu Akasha conținută în om.
Acestea sunt cele șapte relații oculte. Dacă vă reprezentați toate acestea, va trebui să evidențiem drept cele mai importante relații pentru rasa noastră a cincea pe cele față de dublul eteric și față de Kama. Și dacă adăugați ceea ce am spus mai devreme despre atlanteeni, care stăpâneau Prana – forța vitală care străbate dublul eteric –, ajungeți să vă spuneți că atlanteeanul, sub un anumit raport, se situa încă cu o treaptă mai jos. Dublul său eteric avea încă o strânsă înrudire cu etericul lumii exterioare, și prin aceasta el stăpânea Prana lumii exterioare. Datorită faptului că omul a urcat o treaptă mai sus, nivelul la care trebuie să lucreze se situează o treaptă mai jos. Aceasta este o lege. Dacă pe de o parte are loc o urcare, pe de altă parte trebuie să se întâmple o coborâre. În timp ce înainte omul a lucrat asupra Kamei de la nivelul Pranei, acum el trebuie să lucreze cu ajutorul Kamei asupra planului fizic.
Înțelegeți acum cât de profund simbolizează legenda lui Prometeu această legătură ocultă. Un vultur roade din ficatul lui Prometeu. Kama este simbolizată prin vultur, care mistuie, care devorează realmente forțele rasei a cincea. Vulturul roade din ficatul omului, din baza lui, și astfel această forță a rasei a cincea roade din forța vitală propriu-zisă a omului, deoarece omul este încătușat de natura minerală, de Petru, stânca, Caucazul. Cu acesta a trebuit omul să plătească asemănarea sa cu Prometeu. De aceea, pentru a nu mai fi înlănțuit de mineral, de Caucaz, omul trebuie să învingă propria sa natură.
Eliberarea omului încătușat o pot aduce doar aceia care se formează ca inițiați omenești în timpul celei de-a cincea rase-rădăcină. Hercule, un inițiat uman, trebuie el însuși să răzbească spre Caucaz pentru a-l elibera pe Prometeu. În felul acesta însă inițiații îl vor desprinde pe om din încătușare, iar ceea ce este sortit să apună trebuie să se jertfească.
Omul care mai este legat încă de animalic – centaurul Chiron – trebuie să se jertfească. Omul vechi trebuie jertfit. Jertfa centaurului este la fel de importantă pentru evoluția rasei a cincea, pe cât este de importantă fapta inițiaților celei de a cincea rase întru eliberarea omului.
Se spune că în Misteriile grecești se prevestea oamenilor viitorul. Prin aceasta nu se înțelegea însă o descriere vagă, abstractă a ceea ce urma să se întâmple în viitor, ci o indicație a căilor care îl introduc pe om în viitor, a ceea ce omul are de făcut pentru a se dezvolta în viitor. Ceea ce trebuia să se dezvolte ca forță umană în viitor, aceasta era reprezentat în marea dramă-mister Prometeu.
Trebuie să ne mai reprezentăm acum, prin cele trei neamuri de Zei, Uranos, Cronos și Zeus trei entități conducătoare succesive ale oamenilor. Uranos înseamnă cer, Gaia Pământ. Dacă mergem în urmă, dincolo de mijlocul rasei a treia, a lemurienilor, nu-l găsim încă pe omul pe care îl știm noi acum, ci un om pe care Doctrina secretă îl numește „Adam Kadmon”[Nota 43], omul nediferențiat sexual, omul care nu aparținea încă Pământului, care nu a dezvoltat încă organele văzului terestru, care aparținea încă uranicului, cerului. Prin căsătoria lui Uranos cu Gaia a luat naștere omul, care a coborât în materie și odată cu aceasta s-a inserat în timp. De la mijlocul erei lemuriene încoace, până în era atlanteeană la începutul ei, Cronos (Chronos = timp) devine stăpânul celui de-al doilea neam zeiesc. Grecii au simbolizat la început entitățile conducătoare prin Uranos, mai târziu prin Cronos, iar apoi au trecut la Zeus. Zeus este însă unul dintre acei conducători care nu au absolvit școala lor pe Pământ. El este încă unul care aparține de nemuritori, cum de altfel întreaga pleiadă a Zeilor greci aparținea încă de nemuritori.
Omenirea muritoare, în timpul rasei a cincea, trebuie să stea pe propriile picioare. Această omenire este reprezentată prin Prometeu. Ea a adus cea dintâi artele omenești și arta străveche a focului. Pe această omenire este Zeus gelos, deoarece oamenii cresc, se dezvoltă până la a avea proprii ei inițiați, care în rasa-rădăcină a șasea vor lua în primire conducerea. Aceasta însă omenirea trebuie mai întâi să și-o câștige. De aceea inițiații trebuie să preia asupra lor toate suferințele.
Prometeu este inițiatul originar al celei de-a cincea rase-rădăcină, care a fost inițiat nu doar în înțelepciune, ci și în faptă. El trece prin toate suferințele, și este eliberat de către acela care a devenit matur să facă treptat omenirea liberă și să o ridice deasupra mineralului.
Așadar, legendele ne prezintă marile adevăruri cosmice. De aceea v-am spus în introducere, că cel care se ridică la al treilea fel în care poate fi interpretată legenda, o poate lua din nou în sens literal... [Urmează câteva fraze neclare [Nota 44], comp. nota.] În legenda lui Prometeu aveți măcinarea ficatului de către vultur. Această frază trebuie luată absolut literal. Vulturul roade efectiv din ficatul celei de-a cincea rase-rădăcină. Este lupta stomacului cu ficatul. Această luptă prometeică dureroasă se repetă în fiecare om în timpul celei de-a cincea rase-rădăcină. Ceea ce se spune aici în legenda lui Prometeu trebuie luat absolut literal. Dacă această luptă n-ar exista, destinul rasei a cincea ar fi cu totul altul.
Există așadar trei înțelesuri ale legendelor: primul este înțelesul literal-exoteric, al doilea este cel alegoric – lupta naturii omenești –, al treilea este cel ocult, în care intervine din nou o interpretare literală a miturilor. De aici puteți observa că aceste legende, toate – cel puțin toate acelea care au o astfel de importanță –, își au originea în școlile misteriale și nu sunt altceva decât ceea ce se reprezenta în școlile de Misterii ca marea dramă a destinului omenirii. După cum la Misteriile druide v-am putut arăta că [legenda lui] Baldur nu reprezintă altceva decât ceea ce se petrecea în interiorul Misteriilor druide, tot astfel în Prometeu dumneavoastră aveți ceea ce viețuia discipolul Misteriilor grecești în interiorul Misteriilor, pentru a câștiga forță și energie pentru viața în viitor.
