Ultima oară am vorbit despre Francmasonerie, și aș dori și astăzi să spun câteva cuvinte în legătură cu aceasta. Vă rog totodată să țineți seama de faptul că eu mă aflu într-un caz puțin diferit față de celelalte teme de discuție pe care le-am purtat și pe care le vom mai purta, deoarece eu obișnuiesc de fapt să vorbesc doar despre lucruri despre care am o concepție oarecum bine formată a propriei lor naturi; în timp ce aici – trebuie să accentuez de la bun început – despre Francmasonerie pot vorbi ca un nefrancmason [Nota 89], doar din punct de vedere teosofic, iar despre ce este Francmasoneria în realitate ar trebui să vorbească de fapt un francmason. El nu ar face-o desigur; însă din alte motive nu este bine să se discute aceasta. Vă rog în același timp să luați sub rezervă lucrurile pe care vi le spun.
Atunci când spun că despre Francmasonerie, în esența sa cea mai intimă, nu poate vorbi decât un francmason, vă rog să luați în considerare că un astfel de francmason, probabil, nu există deloc pe continentul european. Acest lucru vi se poate părea puțin ciudat, însă așa este. Din secolul al XVIII-lea Francmasoneria este deja într-un stadiu foarte curios, iar tot ceea ce v-am spus ultima dată vă rog să o luați în sensul că, probabil, așa ar fi stat lucrurile dacă Francmasoneria ar fi rămas la fel ca în secolele XVI și XVII. Întrucât însă nu acesta este cazul, Francmasoneria este, să zicem așa, doar o carcasă, căreia îi lipsește conținutul adevărat. Ea se aseamănă cu o plantă împietrită, care nu mai este propriu-zis plantă, ci doar un fel de coajă sau crustă, formată din ceva diferit.
Francmasoneria obișnuită, așa-zis ioaneică, nu intră absolut deloc în discuție pentru ceea ce vom analiza în continuare, căci această Masonerie ioaneică, cu cele trei grade ale ei – ucenic, calfă, maistru –, a luat ființă prin Charta [Nota 90] în anul 1535 la Köln. Astăzi, luat în mare, ea nu este altceva decât o uniune pentru stimularea unei culturi și educații superioare, o uniune care are drept scop ca membrii ei să se sprijine și să se impulsioneze reciproc. Ce-i drept, aceste prime trei grade sunt, să zicem așa, un ultim rest al celor trei grade originare de francmason. Iar dacă astăzi lucrurile ar sta așa cum stăteau înainte – ceea ce nu se întâmplă –, atunci ucenicul, calfa și maistrul ar fi inițiați în modul pe care l-am descris ultima oară. Prescripția este în orice caz ca ei să fie inițiați în felul acesta. Însă numai o mică parte știe că există aceste prescripții, și o și mai mică parte știe semnificația acestor prescripții. Tot ceea ce v-am spus în legătură cu efectul ceremoniilor asupra corpului astral este ceva absolut neclar pentru Masoneria ioaneică.
În prezent, atât Lojele ioaneice din Marea Britanie, cât și cele germane au aceste trei grade pe care le-am numit. Și ele sunt de fapt toate în situația pe care tocmai v-am descris-o. Există însă o posibilitate, deja în cadrul acestor trei grade, de a privi, să zicem așa, în străfundul celor mai adânci adevăruri, prin simplul fapt că există acele simboluri. O dovadă în acest sens o constituie faptul că un mason, al cărui nume vă este bine cunoscut, a vorbit și în fața fraților săi de Lojă într-un mod, care în fond vădește germenele conștienței sale teosofice; că a rostit într-un anumit sens cuvinte teosofice, pe care el însă le putea folosi pe timpul acela într-o Lojă francmasonică. Acest mason este Goethe [Nota 91].
Dumneavoastră, ca teosofi, veți găsi numaidecât ceva extraordinar de înrudit, dacă vă citesc două strofe din poezia francmasonică [Nota 92]*, care cu siguranță, era pentru frații săi de Lojă:
* Vezi volumul 1 din ediția în 8 volume apărute la Editura Univers.
Goethe vorbește aici despre Maeștri, și el o spune în cadrul Lojei, deoarece știe că, în ciuda faptului că cei care stau în jurul lui în Lojă nu bănuiesc profunzimea cuvintelor, prin atmosfera care domnește în Loja francmasonică, prin mediul de simboluri se produc vibrații care acționează asupra corpului astral, și prin asta ele au un anumit efect. Aceasta este ceva pe care și astăzi construiesc cei care știu că în conștiența masonilor există foarte puțin dintr-o asemenea influență.
Ceva mai multă conștiență o au cei care sunt conduși dincolo de cele trei grade, spre gradele superioare. Primul dintre aceste grade este gradul Artei regale – gradul Royal Arch [Nota 93]. Acest grad este caracterizat prin aceea că respectivul „Capitul” sau „Asociație” are deja o organizare bine definită, este umplut cu o semnificație mai profundă. Și anume, în cadrul acestui grad, în adunări, în special în acelea unde urmează să fie inițiat un novice, nu pot fi prezenți niciodată mai mulți de doisprezece așa-numiți tovarăși; așa încât în mod real – cum se întâmplă la Frățiile oculte –, ei reprezintă ceva ce nu sunt ei înșiși, ci ceva ce trăiește tainic între ei. Ei nu trebuie să fie persoane ci să reprezinte o însușire, o calitate.
Primul dintre cei doisprezece, care reprezintă factorul cel mai important din cercul lor, este numit Zerubabel [Nota 94]. El este un conducător asemenea Soarelui. De la el radiază lumina ce urmează să se transmită asupra celorlalți. El trebuie să fie cel mai deștept, și de asemenea ar trebui, într-o anumită măsură, să fie inițiat în esența și semnificația științelor oculte. Acesta este un caz rar la numirile care se fac astăzi în gradul de Royal-Arch. Eu vorbesc propriu-zis de un caz ideal [Nota 95], care poate interveni extrem de rar – când acolo sunt prezenți oamenii potriviți.
Se alătură apoi următorii doi tovarăși: Marele preot Ieschua și profetul Haggai, care împreună cu Zerubabel formează Marele sfat. Urmează apoi primul și cel de-al doilea oaspete de vază, apoi cei doi scribi Esra și Nehemia. Următorul este țiglarul sau încuietorul Lojei, și apoi vin așa-numiții oaspeți minori, de mai mică importanță. În general, nu pot fi mai mult de doisprezece. Acești doisprezece reprezintă cele douăsprezece semne zodiacale, întregul vrea să fie o imagine a mersului Soarelui prin cele douăsprezece semne zodiacale. Aceasta amintește de ceea ce v-am descris deja, că masonii, în clădirile pe care le făceau – domuri, catedrale și așa mai departe –, au pornit de la imitarea legilor astronomice ale Cosmosului.
Locul de întrunire – și din nou, lucrurile nu trebuie să fie mereu așa – este un spațiu cvadrilater acoperit de o cupolă albastră presărată cu stele, ce înfățișează un fel de spațiu stelar. Așezarea participanților la ceremonie trebuie să fie una bine stabilită. Ultimii intrați, neofiții, stau în Nord, deoarece ei nu pot suporta încă căldura. În Est stă Zerubabel. În Vest stau marele preot Ieschua și profetul Haggai. Iar în Sud ei stau având încolăcit în jurul lor o frânghie; fiecare are încolăcită frânghia de trei ori în jurul său. Distanța dintre doi este de treizeci-patruzeci de centimetri, după care frânghia se încolăcește în jurul următorului, și așa mai departe.
Cel care este inițiat în acest al patrulea grad al Masoneriei, care este primul din gradele superioare și în unele regiuni mai oferă încă o noțiune despre ce înseamnă cu adevărat Legenda Templului [Nota 96], acela trebuie să traverseze trei draperii. La fiecare din cele trei draperii i se comunică una dintre taine. Cu această ocazie, întotdeauna se comunică și sensul ocult al anumitor versete din cărțile lui Moise. Apoi, după ce respectivul a traversat cele trei cortine, i se comunică taina semnului Tau, iar apoi i se spune așa-numitul cuvânt sfânt, parola de Maestru, după care se recunosc între ei membrii celui de-al patrulea grad. După aceea, înainte de orice, la prima instruire i se explică clar cât de veche este Francmasoneria. De obicei, masonii ioaneici nu află nimic despre asta sau, dacă aud, nu au nici cea mai mică înțelegere pentru așa ceva. Istoria Masoneriei se relatează în modul următor: Primul mason adevărat a fost Adam [Nota 97], primul om, care, după ce a fost alungat din Paradis, poseda o cunoaștere extraordinară a geometriei. El a fost primul mason deoarece, fiind primul om, descinde direct din lumină. Originea propriu-zisă, mai profundă, se situează însă mult înainte de apariția omului. Originea se află în lumină, iar lumina precede omenirii.
Acest adevăr este deosebit de profund și el indică, pentru cel ce îl poate înțelege, ceea ce a dezvăluit din nou înțelepciunea teosofică, atunci când descrie nașterea elementului pământesc de-a lungul primelor două rase-rădăcină, până într-a treia. Cel care primește aceasta în Masonerie, primește în sine ceva colosal de important. Acesta este însă un caz extrem de rar, deoarece Masoneria astăzi este degenerată, să zicem așa. Acest lucru provine din faptul că încă din secolul al XVI-lea a existat puțină înțelegere pentru semnificația propriu-zisă a Masoneriei, și anume că un Templu trebuie astfel construit încât dimensiunile lui să fie o copie a marilor raporturi cosmice, că un Dom trebuie astfel construit încât el, în acustica sa, să redea ceva din armonia sferelor, prin care ne vine și acustica.
Treptat s-a pierdut conștiența despre această viziune originară. Așa s-a făcut că în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, când Desaguliers [Nota 98] a reunificat în Anglia Masoneria, nu mai exista o conștiență adevărată a faptului că cuvântul [masonerie n.t.] trebuie luat textual, că este vorba realmente de meseria de zidar, că un mason era într-adevăr acela care putea construi, conform legilor cerești, biserici și temple și clădiri mai înalte, cărora el le încorpora nu raporturi pământești, ci raporturi cerești.
Această viziune și interpretare intuitivă a dispărut din Masonerie; conștiența că este cu totul altceva să vorbești într-o casă care reflectă acustic cuvintele într-un mod foarte precis și prin aceasta acționează diferit, s-a pierdut. Cei care în Evul Mediu au construit marile domuri, aceștia erau marii francmasoni. Ei erau conștienți că atunci când cuvântul pe care îl rostește preotul este reflectat în mod just de fiecare perete în parte, întreaga comunitate trăia într-o mare de sunete ce tălăzuia în vibrații pline de sens și semnificație, având o importanță mai mare pentru corpul astral decât pentru urechea fizică. Toate acestea s-au pierdut, și trebuiau să se piardă în epoca modernă. Acesta este sensul celor spuse de mine, și anume că astăzi nu mai există decât o carcasă din ceea ce însemna odinioară Francmasoneria.
În afara acestor grade ioaneice mai există și gradele superioare. Și anume, comunitățile mai mari, cum ar fi cele din Marea Britanie, America, Italia, Egipt și din Orient – în special acelea ce se cheamă Masoneria orientală [Nota 99], Masoneria Memphis –, au aceste grade înalte cu o completivitate relativ mare. Și în Germania, unde există o filială a Masoneriei Memphis-Misraim aflată în legătură cu Masoneria din întreaga lume [Nota 100], se practică gradele superioare. Doar că în cadrul Masoneriei ioaneice din Germania există atât de puțină înțelegere pentru importanța propriu-zisă a gradelor înalte, încât masonii ioaneici din Germania consideră în general gradele superioare drept un nonsens, o absurditate. Marele Orient german este silit de aceea să admită de fapt drept Masonerie doar Masoneria ioaneică.
În acest privință există mari deosebiri între Masoneria germană și cea englezească sau din Marea Britanie. În Masoneria din Marea Britanie, prin Pactul de toleranță din anul 1813, s-a realizat un fel de echivalare între Masoneria ioaneică, cu cele trei grade ale ei și Masoneria de grade înalte [Nota 101], astfel încât ucenicul poate intra în Masoneria ioaneică și apoi să urce la gradele patru, cinci, șase, deci la gradele superioare. În Anglia se iau în considerație gradele ioaneice ale unui mason, ceea ce nu este cazul în Germania. Marele Orient german de rit Memphis-Misraim practică așadar doar cele trei grade inferioare. Francmasonul de rit oriental trebuie deci să-și fi dobândit din capul locului primele trei grade, și de asemenea să se angajeze să acceadă cel puțin până la gradul al 18-lea. El nu are voie să se oprească înainte. Unui mason ioaneic german nu-i poate fi deci admis să acceadă la gradele superioare ale masonilor orientali. Această Masonerie orientală este o instruire treptată în ocultism. Așa cum am spus și ultima dată, ea este o oglindă pentru ceea ce înseamnă inițierea în gradele superioare – acestea se adaugă la gradul de Royal-Arch –, în care se efectuează un fel de inițiere astrală, care merge până la gradele 18-20. Urmează apoi gradele în cadrul cărora are loc un fel de instruire mentală, o instruire care conduce la un gen de viață pe planul mental. Acestea sunt gradele ce pot merge până la gradul șaizeci sau șaptezeci, după care urmează inițierea cea mai înaltă, sau inițierea ocultă cea mai profundă, care încă mai poate fi făcută prin intermediul Marelui Orient, până la gradul al 96-lea.
În Germania există doar puțini masoni care au ajuns până la gradul 96. Dar cu toate acestea, există aici ceva ce vă poate dovedi imediat cât de puțin mai are azi Masoneria din ceea ce era ea odinioară. Lucrul cel mai interesant aici este că toți aceia care au ajuns până la gradul al 96-lea, fără nicio excepție, nu au trecut prin inițierea masonică, că în general nu se găsește niciunul care să fi efectuat întreaga inițiere. Există deci câțiva care au grade superioare. Lor li se acordă gradul al 3-lea, al 33-lea, al 96-lea, dar cei care le au nu le-au obținut prin inițierea în Masonerie, ci în alte școli oculte, și ei au consimțit să-și pună în valoare în Masonerie inițierea lor, în folosul și spre binele ei. Dacă cineva are gradul 96, el nu l-a obținut în Masonerie. Se contează tocmai pe faptul că inițierile oculte ale altor școli vin în folosul Masoneriei.
În acest sens trebuie înțeles și Manifestul pe care l-a publicat Marele Orient de rit Memphis și de rit Misraim [Nota 102], ca un fel de document ideal. Am să vi-l citesc și am să fac câteva observații pe marginea lui. Ceea ce se spune acolo nu trebuie nici el înțeles în sensul că ar putea fi îndeplinit astăzi. Astăzi se atrage de la bun început atenția că niciun mason – nici măcar unul de gradul 96 – nu ar dori să ia asupra sa răspunderea de a impune executarea prescripțiilor sau ordinelor unui mason oarecare, deoarece el însuși nu le-a îndeplinit pe toate.
„Despre secretele gradelor oculte superioare ale Ordinului nostru. Un Manifest al Marelui Orient.” „Unul dintre secretele pe care le deține Ordinul nostru în gradul său cel mai înalt, constă în a pune la dispoziția fratelui pregătit în mod temeinic mijloacele practice pentru a edifica în om Templul adevărat al lui Solomon, pentru a regăsi «Cuvântul pierdut», adică de a pune la dispoziția fratelui inițiat și ales mijloacele practice care să-l aducă în situația de a-și procura încă din această viață pământească dovezi ale adevăratei nemuriri.”
Acesta este unul dintre punctele cele mai importante care există. Următorul punct este unul care există, de asemenea, în toate școlile oculte: Fără exorcisme sau vrăji, fără practici spiritiste. Practicile spiritiste sunt în modul cel mai strict interzise.
„Acest secret este unul dintre secretele masonice adevărate și aflat exclusiv în posesia gradelor oculte superioare ale Ordinului nostru. El a fost transmis Ordinului nostru oral, de la părinții tuturor Francmasoneriilor adevărate, de la «bărbații înțelepți ai Orientului» și va fi transmis mai departe de noi tot oral.”
Aceasta este o practică a Societăților oculte.
„Succesul acestei instruiri practice întru dobândirea acestei taine depinde, bineînțeles, în întregime de candidatul însuși.”
„Căci la ce ajută să-i dai elevului care vrea să învețe să înoate indicațiile cele mai bune, cele mai verificate și mai amănunțite, dacă el, odată ajuns în apă, nu-și mișcă singur mâinile și picioarele. Sau la ce ajută să-i dai unui elev care vrea să învețe să picteze îndrumarea cea mai detaliată pentru a picta și îi arăți cum să picteze cele mai aprinse nuanțe de culoare; dacă nu ia singur pensula în mână și nu caută singur să obțină amestecul de culori, el nu va deveni niciodată un artist.”
„Acei frați care descoperiseră deci această taină, au păstrat-o ca pe o comoară de preț, cucerită în mod independent și, pentru a nu fi contestată sau batjocorită de oamenii de rând, au ascuns-o printre simboluri, așa cum facem și noi astăzi.”
Aceste simboluri nu mai sunt descifrabile astăzi pentru masoni. Aceste simboluri nu sunt deci niște simboluri exterioare, alese în mod arbitrar. Ele nu sunt niște lucruri prin care cineva prezintă ceea ce are de prezentat precum un profesor, care spune: Vreau să vă reprezint ceva grafic. – Aceste simboluri sunt extrase din lucrurile înseși, pe care natura însăși le scrie. Cel care le recunoaște, care este într-adevăr în stare să le citească, intră în legătură cu interiorul lucrurilor, îl conduc în lăuntrul chestiunii însăși. Ele redau chestiunea în sine, nu doar o simbolizează. În Masonerie nu există nimeni care să poată da îndrumarea, prin care să ajungi la lucrurile în sine.
„Aceste simboluri nu sunt deci imagini alese arbitrar și nu se bazează pe o întâmplare oarecare, ci sunt fundamentate în însușirile lui Dumnezeu și ale omului, iar noi trebuie să le privim ca pe niște arhetipuri sau imagini originare. Noi însă nu vom confunda niciodată forma, vasul, ritualul, simbolurile cu conținutul, ci vom căuta în formă conținutul spiritual,”
– aceste cuvinte arată... [lipsă text], deoarece simbolul însuși reprezintă lucrul respectiv –
„și după ce l-am găsit” – conținutul spiritual – „și l-am primit în noi, recunoaștem din conținutul spiritual necesitatea absolută a formei, a ritualului, a expresiei simbolice”.
„Gradele noastre superioare dau de aceea posibilitatea fratelui să ajungă la o dovadă sigură pentru nemurirea omului.”
– Asta ar și face-o ele, dacă ar fi prelucrate. –
„Acesta este și a fost marele dor de când există oameni care gândesc. Omul are nevoie de această certitudine a continuării vieții și după moarte, pentru a putea fi cu adevărat fericit în această viață. De aceea, Misteriile tuturor religiilor și școlilor sapiențiale s-au preocupat de această problemă, ca cea mai înaltă și sublimă sarcină a lor. Biserica, în mod firesc, se ocupă și ea cu soluționarea acestei probleme, a «Cuvântului pierdut», a «vieții veșnice pierdute», ea însă îl îndreaptă pe căutător mereu pe calea harului, pe care îl prezintă ca un dar și nu ca pe ceva posibil de dobândit, ca pe o cucerire proprie. Ordinul nostru îl pune însă pe fiecare căutător în parte, prin mijloace practice, în situația de a se uni încă din această viață, conștient și din liberă voință, cu conștiența cosmică, cu forța creatoare originară.”
Aceasta înseamnă deci a-i da posibilitatea omului să arunce o privire și să se unească cu acea lume, care în mod obișnuit i se deschide doar după ce a trecut prin poarta morții.
Din tot ceea ce am spus până acum dumneavoastră puteți vedea, că tot ceea ce ține de profunzimile cele mai adânci ale lumii a existat în Francmasonerie de la bun început, dar în carcasa goală, care este ea acum, nu mai există. Dumneavoastră trebuie că vă întrebați: De ce? Ei bine, pentru că sensul care se exprimă prin Legenda Templului, înțelesul de Masonerie operativă, a trebuit să dispară, ca de altfel toată cunoașterea intuitivă, deoarece rasa-rădăcină a cincea a devenit rasa propriu-zis intelectualistă. Intuiția a trebuit să facă pentru un timp o pauză în lume, iar modul în care acționează Francmasoneria este intuitiv. Citiți-l vă rog pe Vitruv [Nota 103], ca să aflați sensul simbolic adevărat la „a construi”. El nu poate fi urmat însă decât de cel care are intuiția pentru așa ceva. Astăzi, aceste indicații simbolice au fost înlocuite cu unele raționale, intelectuale. Intelectul a trebuit pentru un timp să formeze etapa propriu-zisă de dezvoltare a omenirii, deoarece tot ceea ce a ajuns până la noi ca realizări ale naturii, trebuia încorporat în întregul organism al creației omenești.
Încercați să înțelegeți ce înseamnă: În actuala rundă a noastră, întregul regn mineral va fi cooptat la progresul evoluției noastre. El va fi astfel cooptat, încât omul, treptat, prin propria sa spiritualitate, va reorganiza încă o dată, până în cele mai mici amănunte, întreaga natură. Acesta este sensul Mării de bronz, faptul că tot ceea ce există în regnul mineral va fi reorganizat fundamental din nou.
În industrie omenirea lucrează spre a încorpora organizarea [ev.: propria spiritualitate?] în natura minerală. Dacă luați, de exemplu, o mașină... [lipsă text].
Așadar, omul recreează prin propriul său spirit, în mod real, întregul regn mineral, îl transformă în totalitate. Această remodelare a naturii, a mineralului, se va definitiva atunci când runda noastră va fi ajuns la sfârșit. Atunci întreaga natură minerală va fi transformată. Omul își va pune amprenta sa pe ea, cum de exemplu și-o pune pe o cantitate de metal atunci când construiește un ceas. Când va începe următorul ciclu, regnul mineral poate fi resorbit, poate fi absorbit.
Pentru a încheia definitiv dezvoltarea pe acest tărâm, întregul mod de gândire care a cuprins omenirea – începând din secolul al XVI-lea – trebuie să se propage până la nivelul atomului. Masoneria va reveni la viață doar după ce gândirea intelectuală a luat în stăpânire atomul. Pe prima treaptă este cuprinsă forma exterioară. Următoarea treaptă va fi aceea când omul va învăța să gândească până în lăuntrul atomului mineral, când va fi în stare să folosească ceea ce trăiește în atom și s-o pună în slujba tuturor. Ce-i drept, gândirea omenească a luat acea direcție ce urmărește forța naturii până în lăuntrul atomului abia astăzi, sau poate de vreo cinci ani, iar cel care vrea să înțeleagă foarte exact aceasta trebuie să urmărească ultima fază a diferitelor stadii ale electricității. Interesant în legătură cu aceasta este cuvântarea, însă numai sub formă de aluzii pur exterioare, a primului ministru englez Balfour [Nota 104]) despre concepția noastră actuală asupra lumii. Cea ce a spus el atunci [despre noua teorie a electricității], este ceva de o colosală importanță. Se indică acolo un punct de cotitură extrem de important în evoluția gândirii omenești. El este, până la un anumit grad, conștient de aceasta și o exprimă, de asemenea, într-un anumit loc. Vedem astfel cum în conștiența naturalist-științifică începe să licărească ceva din ceea ce va interveni în viitor. Ocultistul știe acest lucru încă din 1879. Accentuez aceasta, deși nu o pot argumenta în cele ce urmează [Nota 105]. Ocultistul știe că se profilează un nou punct de pornire: se va pătrunde în lumea mineral-fizică dinspre atom. Este ceea ce urmează să se întâmple în lume în subrasa a șasea, prin care și Masoneria poate renaște din nou. Ocultistul are în Masonerie ceva extrem de curios, ceva fără precedent, căci ea a păstrat ca organizare structura străveche. Ea este una din cele mai vechi moșteniri transmise, ce a păstrat aceeași împărțire specializată, cu aproape o sută de grade, până în prezent, deși și-a pierdut aproape cu totul conținutul și niciun membru al Francmasoneriei din Europa nu mai este în stare să-și formeze o noțiune corectă despre aceasta; deși tot ce trebuie se află aici, astfel că cineva nu are altceva de făcut decât să umple carcasa cu un nou conținut. Totul este aici și așteaptă să fie reînviat.
Subtitluri din cele discutate în continuare:
Masoneria din Memphis, Ordinul oriental și Ordinul Marele Orient. La un Congres al ocultiștilor s-a discutat dacă învățăturile oculte pot fi date publicității sau nu. De aici a reieșit că există două direcții, una de stânga și una de dreapta [Nota 106], una liberală și una conservatoare.
