Este important să se vorbească despre Francmasoneria de grade înalte, deoarece acest tip de învățătură își pune din nou niște sarcini deosebite, iar în perioada care urmează se va discuta mult despre aceasta. Avem în principal de-a face cu un rit deosebit, și anume cu acela pe care îl numim ritul reunit al lui Memphis și Misraim [Nota 107]. Am arătat deja că acest rit Memphis și Misraim are un număr foarte mare de grade, că trebuie parcurse nouăzeci și cinci de grade, și că în mod obișnuit doar cei mai înalți conducători ai unui Mare Orient – în special ai Marelui Orient din Germania și din Marea Britanie și America – au gradul 96. Aceste grade sunt, până spre sfârșitul gradelor optzeci, orânduite într-un anume fel, pe care am să-l descriu îndată.
Pornind aproximativ, de la gradul 87, încep gradele propriu-zis oculte, în care pot fi inițiați numai aceia care se dedică efectiv ocultismului. Am rezerva, pe care mi-o fac întotdeauna, că pe Continent ar exista cineva care să fi parcurs într-adevăr toate aceste grade, sau să fi trecut într-adevăr printr-o inițiere francmasonică. Acest lucru însă nu dăunează în mod deosebit Masoneriei, deoarece ea își va recăpăta întâi misiunea, după care vor urma și Organizațiile – carcasa –, de care este nevoie pentru a atinge țelurile care trebuie atinse.
Va trebui să indic acum diferite curente francmasonice și tendințele lor, chiar dacă voi face aceasta doar pe scurt. În primul rând trebuie ținut seama că întreaga Masonerie de grade înalte se raportează la o personalitate, pomenită frecvent dar și foarte contestată. Ea este contestată în special de către istoricii secolului al XIX-lea, care nu au nici cea mai vagă bănuială în ce situații dificile se poate afla ocultistul în viață. Este vorba de personalitatea mult discutatului, dar de puțini cunoscutului Cagliostro. Așa-numitul Conte Cagliostro [Nota 108], în care s-a ascuns o individualitate cunoscută doar celor mai inițiați ocultiști în particularitatea sa adevărată, a încercat, mai întâi în Londra, să așeze Francmasoneria pe o nouă treaptă. Căci în ultima treime a secolului al XVIII-lea ea se afla destul de aproape de punctul pe care vi l-am caracterizat. În Londra el nu a reușit atunci. A încercat apoi în Rusia și de asemenea în Haga. Peste tot, din anumite motive bine precizate, a eșuat.
A reușit însă după aceea să întemeieze în Lyon, cu o serie de francmasoni ce trăiau acolo, o Lojă a filaleților [căutători de dreptate n.t.] cu conținut ocult, și anume Loja care a fost numită a „Înțelepciunii triumfătoare”. Scopul acestei Loje a fost indicat de Cagliostro. Ceea ce însă dumneavoastră puteți citi în legătură cu aceasta, nu este altceva decât părerea unor oameni lipsiți de înțelegere. Ceea ce poate fi spus în legătură cu aceasta sunt de fapt tot niște aluzii. Cagliostro urmărea un dublu scop: mai întâi un învățământ, un instructaj în scopul producerii așa-numitei Pietre a înțelepților; în al doilea rând deschiderea unei înțelegeri pentru Pentagrama mistică. Eu nu vă pot spune decât aluziv ce vor să însemne aceste două chestiuni. Se pot spune tot felul de lucruri în batjocură despre acestea, însă ele nu trebuie luate doar în mod simbolic, căci ele se întemeiază pe fapte reale.
Piatra înțelepților are un anumit scop, care a fost indicat de Cagliostro: ea urmărea să prelungească viața omenească la 5527 de ani [Nota 109]. Așa ceva i se pare ridicol unui liber-cugetător. Lucrul este însă realmente posibil. Printr-o anume inițiere se poate prelungi viața la nesfârșit, dacă omul învață să nu mai trăiască în corpul său fizic. Cine ar vrea să-și imagineze însă că pe un astfel de inițiat nu l-ar mai atinge moartea, în sensul obișnuit al cuvântului, și-ar face o imagine falsă despre aceasta. De asemenea, cine crede că un inițiat nu mai poate fi lovit de o cărămidă și omorât, și-ar face și el o imagine greșită. Așa ceva s-ar întâmpla, ce-i drept, doar dacă inițiatul o îngăduie. Nu este vorba de moartea fizică, ci de următorul lucru. Moartea fizică, pentru cel care a cunoscut pentru el însuși Piatra înțelepților și a înțeles s-o așeze afară*, este doar un eveniment aparent. Pentru ceilalți oameni ea este un eveniment real, care înseamnă un capitol important din viața lor. Pentru cel care înțelege să utilizeze Piatra înțelepților în modul în care a intenționat Cagliostro cu discipolii săi, moartea nu este decât un eveniment aparent. El nu constituie câtuși de puțin un capitol deosebit de important în viață; și anume, el este ceva ce există doar pentru ceilalți, care îl pot observa pe inițiat și spun că el a murit. În realitate el nu moare. Mai degrabă se întâmplă că respectivul a învățat să nu trăiască absolut deloc în corpul său fizic; că a învățat să facă în așa fel încât acele procese, ce intervin subit în corpul său fizic în momentul morții, să se desfășoare treptat, treptat de-a lungul vieții. Cu corpul respectivului s-a petrecut tot ceea ce se petrece de obicei la moarte. Atunci moartea nu mai este posibilă, căci respectivul a învățat de mult să trăiască fără corpul fizic. El își depune corpul fizic așa cum te dezbraci de o pelerină de ploaie, și îmbraci un nou corp așa cum îmbraci o nouă pelerină de ploaie.
* Germ. heraussetzen – vezi explicația referitoare la pentagramă, paragraful de mai jos (n.t.).
De aici vă puteți face, desigur, o mică idee. Aceasta – Piatra înțelepților – este una dintre învățăturile predate de Cagliostro, care te face să reduci moartea fizică la un eveniment lipsit de importanță.
A doua învățătură era cunoașterea Pentagramei. Aceasta este capacitatea de a deosebi între ele cele cinci corpuri ale omului. Atunci când cineva spune: corp fizic, corp eteric, corp astral, corp Kama-manas, corp cauzal, acestea sunt simple cuvinte, sau cel mult niște noțiuni abstracte. Cu aceasta însă nu ai făcut nimic. Omul din ziua de azi, de regulă, abia dacă cunoaște corpul fizic; doar cel care cunoaște pentagrama face cunoștință cu cele cinci corpuri. Un corp nu îl cunoști dacă trăiești în el, ci doar atunci când îl ai ca obiect. Ceea ce deosebește un om de rând de unul care a trecut printr-o asemenea școală, este că pentru acesta din urmă cele cinci corpuri au devenit obiecte. Omul obișnuit trăiește de asemenea în aceste cinci corpuri, însă el trăiește în lăuntrul lor, el nu poate ieși afară din ele și să le privească. El poate cel mult să-și privească corpul fizic atunci când coboară în trupul său, sau când îl observă în oglindă. Elevii lui Cagliostro, dacă ar fi urmat așa cum trebuie metoda sa, ar fi ajuns la ceea ce au ajuns unii rosicrucieni care au trecut printr-o școală, ce avea în fond aceeași tendință. Ei au fost într-o școală a marilor inițiați europeni, în care erai astfel inițiat, încât cele cinci corpuri deveneau realități și nu rămâneau doar niște noțiuni. Aceasta se cheamă „Cunoașterea Pentagramei” și „Renașterea Morală”.
Nu vreau să spun că elevii lui Cagliostro nu au ajuns la niciun rezultat. Ei au ajuns să înțeleagă în general corpul astral. Cagliostro era extrem de iscusit în a-i învăța cum să contemple corpul astral. Cu mult înainte să fi venit peste el catastrofa, a reușit, în afară de școala din Lyon, să înființeze școli și în Paris, Belgia și Petersburg și în alte câteva locuri din Europa, din care au provenit mai târziu, cel puțin într-o anumită măsură, acei oameni care au dat stocul de bază pentru cei care au ajuns până la gradele 18, 19, 20 ale Masoneriei de grade înalte. Contele Cagliostro a exercitat, oricum înainte să-și sfârșească viața în temnițele din Roma, o mare influență asupra masoneriei oculte din Europa. În fond, lumea n-ar trebui să emită niciun fel de judecată despre Cagliostro. Am dat să se înțeleagă deja că, în general, dacă oamenii vorbesc despre Cagliostro, este ca și cum ar vorbi hotentotul african despre instalația de cale ferată aeriană, deoarece nu se înțelege profund raportul în care s-au aflat faptele exterioare, aparent imorale, cu evenimentele din lume.
Am făcut mai devreme observația, că Revoluția franceză a pornit [Nota 110] de la asociațiile secrete de ocultiști și că, dacă urmărim în continuare curentele, am putea ajunge până la școlile inițiaților.
Este posibil ca cele zugrăvite sub formă de roman de către Mabel Collins în cartea „Flita” [Nota 111] să fie greu de înțeles. Ea descrie acolo, într-un mod foarte grotesc, cum într-un loc ascuns, un inițiat stă în fața unei table de șah a lumii și se joacă cu figurile, că el hotărăște, să zicem așa, Karma unui continent pe un simplu cartonaș. Acest lucru nu este nemijlocit așa cum se descrie acolo, ci ceva mult mai grandios decât se întâmplă în fapt, ceea ce face ca cele descrise în „Flita” să fie doar o imagine distorsionată.
Revoluția franceză, acum, a pornit în principal de la astfel de lucruri. Este cunoscută o poveste conținută în una din cărțile Contesei d’Adhemar. Acolo se spune că înainte de izbucnirea Revoluției franceze, Contesa d’Adhemar, o doamnă de companie a Mariei-Antoaneta, a primit vizita unui anume Conte de Saint-Germain [Nota 112]. El a vrut să fie prezentat reginei, pentru a cere o audiență la rege. Ministrul lui Ludovic al XVI-lea era însă dușmanul Contelui de Saint-Germain; de aceea nici n-a putut ajunge la rege. Contele i-a explicat însă reginei, cu mare perspicacitate și precizie, marile pericole în fața cărora se află. Din păcate, avertismentele sale n-au fost luate în seamă. El a rostit atunci acel cuvânt mare, care se bazează pe o realitate: „Cine seamănă vânt, va culege furtună”, la care a adăugat că el a spus deja acest cuvânt cu milenii în urmă și că Christos l-a repetat după aceea [Nota 113]. Acesta era un cuvânt de neînțeles pentru cei aflați în afară.
Contele Saint-Germain avusese însă dreptate. Aș vrea sa mai adaug doar câteva aspecte, care sunt pe deplin juste. În cărțile despre Contele Saint-Germain dumneavoastră puteți citi că el a murit în anul 1784 la Curtea landgrafului de Hessen [Nota 114][Nota 115], care a fost după aceea unul dintre francmasonii germani cei mai de vază. El l-a îngrijit până la moartea sa. Contesa d’Adhemar povestește însă în Memoriile sale [Nota 116] că el i s-ar fi arătat ei la mult timp după anul 1784, că l-ar mai fi văzut de șase ori mult timp după aceea. Într-adevăr, pe atunci, în anul 1790, el a fost la Viena [Nota 117] la câțiva prieteni rosicrucieni și a spus ceva ce este de asemenea corect: că la optzeci și cinci de ani s-ar retrage în Orient, și că după optzeci și cinci de ani aceia vor putea sesiza din nou activitatea sa în Europa. Anul 1875 este anul întemeierii Societății teosofice. Toate aceste lucruri sunt legate într-un anumit fel între ele.
De asemenea, în școala pe care landgraful de Hessen a întemeiat-o era vorba în esență de aceste două lucruri: despre Piatra înțelepților și despre cunoașterea Pentagramei. Așadar, într-o formă puțin schimbată, se continuă Masoneria fondată atunci de landgraful de Hessen. Și anume, întreaga Masonerie, așa cum am descris-o eu mai sus, se numește Masoneria de rit egiptean, sau de rit Memphis și Misraim. Aceasta explică nașterea ei din regele Misraim, care a năvălit din Asiria – din Orient – în Egipt. După ocuparea Egiptului el a fost inițiat în Misteriile egiptene. Acestea sunt secrete ce provin tocmai din vechea Atlantidă. Începând din acea vreme a existat o tradiție continuă. Noua Francmasonerie este doar o continuare a ceea ce a fost întemeiat atunci în Egipt.
Înainte să intru în detalii, aș dori să spun că Masoneria de grade înalte este una care și din punct de vedere mai intim, mai profund, se deosebește esențial de Masoneria ioaneică obișnuită. Mai precis, Masoneria ioaneică obișnuită se bazează pe un fel de principiu democratic, iar dacă principiul democratic urmează să fie aplicat în probleme de cunoaștere, este de la sine înțeles ca el să permită fraților adunați să nu facă, în esență, altceva decât să-și expună fiecare părerea proprie. Adevărul însă nu este ceva despre care să se poată emite păreri. Un adevăr se știe sau nu se știe. Nimeni nu poate să spună că suma celor trei unghiuri într-un triunghi este de 725 grade în loc de 180.
Când oamenii stau adunați împreună și vorbesc, ei vorbesc despre părerea lor, uneori chiar despre lucrurile cele mai înalte. Dar toate acestea se petrec pe planul iluziei și sunt la fel de nepotrivite, precum ceea ce spune cineva care nu știe cât de mare este suma unghiurilor într-un triunghi și nu are decât o vagă părere despre aceasta. Așa cum despre suma unghiurilor într-un triunghi nu se poate discuta, dacă are un număr de grade sau altul, tot astfel nu se poate discuta despre adevăruri mai înalte. De aceea principiul democratic în probleme de cunoaștere este imposibil, deoarece nu are o bază. Ceea ce deosebește Masoneria de grade înalte de Masoneria ioaneică, este că adevărul poate fi cunoscut în mod treptat. Cel care a cunoscut adevărul, nu mai poate fi de altă părere. Ai cunoscut sau nu ai cunoscut. Cele nouăzeci și șase de grade au așadar o anumită îndreptățire.
În vârf stă așa-numitul Sanctuar suveran, care este identic cu ceea ce în Masonerie se cheamă Marele Orient, care se află în posesia cunoștințelor oculte propriu-zise și cunoaște drumul și limba celor ce pot fi citite în Manifestul Masoneriei [Nota 118], acesta dând posibilitatea de a fi auzite glasurile „Bărbaților înțelepți ai Orientului”. Dacă a atins această treaptă, el este desigur în stare să audă vocea Maeștrilor înțelepți. Până atunci însă trebuie să fi lucrat serios cu sine, astfel încât să ajungă în posesia unei cunoașteri bine definite, apoi în posesia unor calități sau însușiri interioare bine precizate, care nu coincid câtuși de puțin cu virtuțile burgheze obișnuite, ci sunt ceva mult mai intim și mai plin de însemnătate. Trebuie să remarc, că [în raport] cu cele despre care este vorba aici, ceea ce se comunică sub aspect teoretic și practic în cărțile teosofice este doar partea elementară, astfel încât partea teoretică a Masoneriei de grade înalte depășește cu mult ceea ce poate fi răspândit în Teosofia populară. Ceea ce poate fi răspândit aici este făcut cu acordul [din partea] inițiaților, de a merge cu popularizarea cunoașterii până la un anumit nivel. Nu este posibilă însă răspândirea tuturor cunoștințelor.
Este adevărat că omenirea va fi foarte uimită de multe descoperiri ce se vor face în perioada următoare. Ele vor veni însă prematur și vor cauza de aceea multe nenorociri. Societatea teosofică are în esență sarcina de a pregăti lumea pentru astfel de lucruri. De exemplu, ceea ce am desemnat la început drept cunoașterea Pietrei înțelepților era odinioară mult mai răspândit decât astăzi, și anume, deja de la o anumita epocă, în rândul populației atlanteene. Pe atunci era realmente posibil să învingi moartea, era ceva obișnuit. Aș dori doar să fac observația, că nu cu plăcere am lăsat tocmai acum să se tipărească acest adevăr. De aceea, în revista „Luzifer”, în locul unde trebuia spus aceasta atunci când am vorbit de era atlanteeană, sunt trecute puncte-puncte [Nota 119] pentru ceea ce nu poate fi comunicat. De asemenea, aceste adevăruri nici nu pot fi spuse în întregime. În „Theosophical Review” s-a făcut tocmai o astfel de comunicare de către un medium foarte avansat, ce spune exact același lucru, însă într-o formă puțin diferită [Nota 120]. Problema învingerii morții din perioada atlanteeană zace, desigur, în memoria unor individualități, fără ca ei să o știe. În ziua de azi sunt mulți oameni renăscuți, care într-o încarnare anterioară au parcurs acea epocă, și prin memoria lor personală sunt îndrumați spre astfel de cunoștințe. Aceasta va conduce inițial la un fel de supraevaluare a anumitor descoperiri medicale. Se va crede că medicina științelor naturale a făcut astfel de descoperiri. În realitate, oamenii vor fi conduși spre aceasta prin memoria lor din era atlanteeană.
Anumite lucruri se vor maturiza în perioada următoare, și de aceea se va vorbi despre ele. Aceasta face necesar să se înțeleagă necesitatea avansării treptate în cunoaștere. De aceea, pe bună dreptate, această avansare treptată în cunoaștere este accentuată de cei care vor să reînvie astăzi Ritul Misraim și Memphis. Chiar dacă acest lucru nu va izbuti în următorii ani, nu trebuie să se creadă că insuccesele au vreo importanță în astfel de chestiuni. La vârful Mișcării americane Misraim se află un bărbat, al cărui caracter deosebit constituie o anumită garanție pentru fermitatea de a merge înainte. Acesta este eminentul mason John Yarker [Nota 121].
Este greu de spus astăzi ce formă va lua chestiunea în Marea Britanie și Germania. Dumneavoastră veți înțelege că pentru astfel de lucruri trebuie luat în calcul materialul uman corespunzător și că de aceea și Mișcarea germană trebuie – dacă este ca ea să aibă de-a face cu astfel de lucruri – să ia în considerare ceea ce există în această direcție. Dacă este ca la aceste lucruri să participe ocultiști adevărați, atunci ei trebuie să fie angajați dintr-o direcție sau alta. Ei nu pot lua întotdeauna parte la aceste chestiuni. Chiar și Maeștrii, dacă prescriu așa ceva, vor trebui să se ghideze după legi mari, universale.
Așadar, când dumneavoastră auziți ceva în legătură cu direcția Misraim-Memphis germană, nu trebuie să credeți că aceasta are deja astăzi o importanță pentru viitor. Ea este doar rama în care se poate monta cândva un tablou valoros. Acest Ordin Misraim german se află sub conducerea superioară a unui anume Reuss [Nota 122], care deține astăzi conducerea propriu-zisă atât în Marea Britanie, cât și în Germania. În această direcție mai acționează apoi și cunoscutul Carl Kellner [Nota 123]. Munca scriitoricească efectivă se află, desigur, în mâna Dr. Franz Hartmann [Nota 124], care servește cel mai mult cu pana sa acest Rit-Misraim. Aceasta este ceea ce vă poate parveni dintr-un fragment sau altul, de aici sau de dincolo, de la această mișcare.
Eu nu pot face decât o caracterizare generală despre ceea ce este vorba aici. Metodele de predare ale acestui Rit-Misraim sunt patru [Nota 125]. Cele nouăzeci și șase de grade se pot atinge deci prin patru metode de predare sau discipline diferite. Aceste patru discipline prin care se accede, sunt: în primul rând așa-numita metodă sau disciplină simbolică. Prin aceasta, anumite simboluri pot fi recunoscute ca realități. Respectivul este inițiat în legile oculte ale naturii, prin care în omenire sunt provocate efecte bine precizate, în mișcări ciclice.
A doua metodă de predare sau disciplină este așa-numita disciplină filosofică. Este cea egipteano-hermetică. Ea este mai mult teoretică. A treia metodă este așa-numita metodă mistică, care se bazează mai mult pe o dezvoltare interioară și care, dacă este corect aplicată, conduce înainte de toate la folosirea corespunzătoare a Pietrei înțelepților, și anume la biruirea morții. Aceasta este indicată în esență și în acea frază pe care v-am citit-o, și care spune că în Francmasonerie oricine se poate convinge de nemurire. Important este însă, după cum spune Kabbala, dacă el cere aceasta sau nu. A patra metodă de predare este cea kabbalistică. Ea constă în a cunoaște, în adevărul și realitatea lor, principiile ordinii cosmice, care sunt zece... [lipsă text].
Pe fiecare dintre cele patru căi se poate accede, prin Ritul Misraim, la cunoștințele superioare. Dar astăzi nu există nimeni în cadrul Francmasoneriei care să-și ia răspunderea de a îndruma cu adevărat pe cineva, deoarece ei înșiși nu au parcurs lucrurile respective, iar întreaga chestiune este un provizorat, care oferă doar un cadru pentru ceva ce urmează să vină. Este posibil ca acest cadru să fie umplut cu cunoaștere ocultă. Cunoașterea ocultă urmează a fi turnată în formele care există. Faptul că există aceste forme în lume este un lucru important. Dacă aveți metalul topit dar nu și forma, nu puteți face cu el altceva decât să-l turnați pe jos și să rezulte un bolovan. La fel este și cu curentele spirituale. Este important ca să existe aceste forme, în care să se poată turna metalul spiritual. Acest lucru este simbolizat prin Marea de Bronz. Aceasta se va recunoaște atunci când ceea ce, aparent, doar vegetează acum, va lua formă pentru publicul larg.
Ultima dată v-am citit ceva dintr-o cuvântare a primului ministru englez Balfour [Nota 126]. Se atrăgea acolo deja atenția că anumite lucruri, anumite cunoștințe oculte străvechi, sunt astăzi adevăruri fizice. Dacă căutați ce este scris în cartea H.P. Blavatsky „Doctrina secretă”, veți găsi acolo un paragraf despre electricitate, unde se spune cuvânt cu cuvânt exact lucrul la care fizicienii ajung acum încet, încet. Ceea ce găsiți însă, este o vagă bănuială a lucrului despre care este vorba. Este vorba despre atomul fizic. Până acum patru-cinci ani el a fost tăgăduit de întreaga știință exterioară – nu și de cea ocultă. S-a considerat atomul drept o masă care umple spațiul. Astăzi el începe să fie recunoscut drept ceea ce este cu adevărat. Se înțelege faptul că acest atom fizic se raportează la forța electricității precum o bucată de gheață la apa din care a provenit, prin înghețare. Dacă vă reprezentați apa înghețată până devine solidă, atunci puteți spune că gheața este tot apă. La fel putem spune că atomul fizic nu este altceva decât electricitate înghețată. Dacă înțelegeți bine acest lucru și priviți comunicările făcute până de curând în toate lucrările științifice despre atom drept niște baliverne, veți avea oarecum reprezentarea corectă. Abia începând din ultimii câțiva ani fizica își poate face o imagine despre ce este atomul fizic. Și anume, el se comportă precum un bulgăre de gheață față de marea de apă din care a provenit prin înghețare. Atomul fizic este electricitate condensată. Discursul lui Balfour îl consider ca fiind extraordinar de important. [Nota 127]
El este... [lipsă text] ceva, care a fost descoperit de la 1875 încoace [1879?] . Faptul este cunoscut de ocultiști de mii de ani. Acum începe să se știe că atomul fizic este electricitate condensată. Dar mai este un al doilea lucru care mai trebuie aflat: ce este electricitatea însăși. Aceasta nu se cunoaște încă. Și anume, dumneavoastră nu știți un lucru: unde trebuie căutată ființa electricității. Această ființă a electricității nu poate fi găsită prin diferite experiențe exterioare sau prin observare exterioară. Secretul, care va fi descoperit, este că electricitatea este – dacă se înțelege ca observația să se facă pe un anumit plan – unul și același lucru cu gândul omenesc. Gândul omenesc este de aceeași ființă cu electricitatea: o dată privită din interior, altă dată privită din exterior.
Cine știe deci ce este electricitatea, știe că în el trăiește ceva, ce în stare înghețată formează atomul. Aici aveți puntea de la gândul omenesc la atom. Se va cunoaște care sunt pietrele de construcție ale lumii fizice; acestea sunt mici monade condensate, electricitate condensată. În clipa în care oamenii vor fi recunoscut acest cel mai elementar adevăr despre gând, electricitate și atom, în acea clipă ei vor cunoaște un lucru de cea mai mare importanță pentru viitor și pentru întreaga subrasă a șasea. Ei vor putea, prin forța gândului, să construiască cu atomi.
Acesta va fi curentul spiritual, care de asemenea trebuie turnat în formele care au fost create de mii de ani de către ocultiști. Deoarece însă rasa umană a trebuit să își dezvolte intelectul și să-și întoarcă privirile de la munca interioară propriu-zisă, oamenii au devenit carcase, însă rămase ca forme, în care va trebui să se toarne cunoașterea adevărată.
Cercetătorul ocult primește adevărul din una din laturi, cercetătorul fizic din cealaltă latură. După cum Masoneria s-a născut din meseria de zidar și constructor de Domuri și Temple, tot astfel în viitor va trebui să se construiască cu micuțele pietre de construcție, cu mulțimea de cărămizi de electricitate condensată. Aceasta va necesita un nou tip de zidărie (masonerie). Industria nu se va mai putea face ca în prezent. Ea va deveni haotică și axată exclusiv pe lupta pentru existență, atâta timp cât nu se știe...[lipsă text]*]. Atunci ar fi posibil ca cineva să se poată plimba cu birja prin Berlin, în timp ce la Moscova are loc o nenorocire, pe care el a provocat-o din Berlin. Și niciun om nu va putea bănui că acela a cauzat aceasta. Telegrafia fără fir este doar un început. Ceea ce v-am expus este viitorul. Există doar două posibilități: Fie lucrurile merg haotic în continuare, așa cum au procedat până acum industria și tehnica, ceea ce va avea drept consecință faptul că acela care se află în posesia acestor lucruri poate face mult rău, fie ele se vor turna în forma morală a Masoneriei.**
* În acest loc, în stenogramă există o întrerupere; într-o scriere alăturată, în clartext, se spune în completare: [ce trebuie turnat ca gând în aceste carcase. Dacă însă se știe aceasta],
** Această ultimă frază, în notițele Mariei Steiner-von Sivers sună astfel: Fie aceste lucruri vor merge haotic în continuare, așa cum au mers și până acum industria și tehnica, fie vor merge armonios, așa cum este țelul Masoneriei, ceea ce va permite cea mai înaltă dezvoltare.
Întrebare: De ce Biserica catolică se opune atât de dușmănos Masoneriei?
Răspuns: Biserica catolică nu vrea să se întâmple ceea ce urmează să vină în viitor. Pius al IX-lea a fost inițiat în Francmasonerie [Nota 128]. În capitolul (adunarea ecleziastică) de la Clermont el a încercat să realizeze o alianță între iezuiți și Francmasonerie. Acest lucru nu a reușit, și de aceea a rămas vechea dușmănie între cele două. Iezuiții noștri știu puțin despre aceste lucruri, și chiar cei din cler nu știu despre ce este vorba. Clerul adevărat... [lipsă mai mare în text].
Trapiștii trebuie să tacă, căci se știe că prin tăcere se induce pentru următoarea viață o capacitate deosebită de a vorbi cu mult entuziasm. Așa ceva este explicabil doar dacă cunoști adevărul reîncorporării.
