Biblioteca antroposofică

CăutareLucrări OnlineIndex GA93PrecedentaUrmătoarea

Rudolf Steiner
LEGENDA TEMPLULUI ȘI LEGENDA DE AUR

GA 93

NOTE

Titlul volumului, indicațiile de la Cuprins și Notele aparțin editorului.

Indicațiile referitoare la suporturile sau bazele textului sunt trecute de fiecare dată la începutul notelor corespunzătoare unei conferințe.

Operele lui Rudolf Steiner menționate în cuprinsul notelor fac parte din ediția Operelor complete (GA) și sunt trecute cu numărul bibliografic și anul ultimei lor apariții.

I. Conferință Berlin, 23 mai 1904

Suporturile de text: Notițe stenografice ale lui Franz Seiler și notițe stenografice succinte ale lui Walter Vegelahn.

Despre text: În aceste expuneri, reținute doar într-o formă prescurtată, despre începutul evoluției pământești a omenirii, trebuie ținut seama că, parțial, – fără ca aceasta să devină foarte clar în cadrul textului – este vorba de o interpretare a celor prezentate de H.P. Blavatsky în „Doctrina secretă”, vol. II.

1. Era de anticipat ca astăzi să se adune doar o mică comunitate: Probabil conferința a fost anunțată cu puțin înainte, deoarece Rudolf Steiner tocmai se întorsese dintr-o călătorie la Londra.
2. doamna Besant... să auzim din nou: Annie Besant, 1847–1933, din 1907 președintă a Theosophical Society, a mai vorbit o dată la Berlin, în octombrie 1902 cu ocazia întemeierii Secțiunii germane. În septembrie 1904 ea a făcut, la invitația lui Rudolf Steiner, o călătorie cu ținere de conferințe prin diferite orașe germane. Conferințele ei, ținute în limba engleză, au fost traduse de el în germană.
3. Următoarele două conferințe publice... După aceea, evenimentele de luni vor avea loc din nou aici în mod regulat: Aceste două conferințe publice, din 30 mai și 6 iunie 1904 (conținute în Psihologie spirituală și mod de a privi lumea, GA 52, 1972), s-au ținut în mod excepțional lunea; în mod obișnuit, în serile de luni aveau loc cu regularitate conferințe pentru membri.
4. voi vorbi despre Cosmologia teosofică: Trei conferințe, 26 mai, 2 și 9 iunie 1904, conținute în Conștiență – Viață – Formă. Principiile de bază ale cosmologiei spiritual-științifice, GA 89.
5. Conferințele despre elementele de bază ale Teosofiei: Se au în vedere aici conferințele despre noțiunile de bază ale Teosofiei, care au fost anunțate inițial pentru luna aprilie și s-au ținut ulterior în toamnă. Vezi Originea și țelul omului. Noțiuni de bază ale Științei spiritului GA 53, 1980.
6. un manuscris aflat doar la Vatican... o copie este în posesia Contelui de Saint-Germain: Acest lucru a fost făcut cunoscut public de către H.P. Blavatsky în cartea sa „Doctrina secretă” (1888). În volumul II (ediția germană Leipzig f.a., pag. 249 ș.u.) se spune: „Manuscrisul-Kabala al Vaticanului – singurul exemplar (în Europa) al acestuia trebuie să fi fost în posesia Contelui de Saint-Germain – conține cea mai desăvârșită expunere a doctrinei...”
7. sau care nu a ajuns să îl citească în astral: Aici Rudolf Steiner se referă, desigur, la facultatea bine-cunoscută de către auditori a H.P. Blavatsky de a putea citi în lumina astrală manuscrise rare, după cum se descrie în cartea Constancei Wachtmeister ș.a. „Reminiscences of H.P. Blavatsky and The Secret Doctrine”, apărută în anul 1893.
8. Contele de Saint-Germain: Una din figurile cele mai enigmatice și mai controversate ale secolului al XVIII-lea. Anul nașterii și al morții, precum și numele său adevărat nu pot fi indicate cu precizie. Conform conferinței din Neuchâtel, 27 septembrie 1911 a lui Rudolf Steiner, aflată în volumul Creștinismul esoteric și conducerea spirituală a omenirii GA 130, 1977, numele a fost atribuit nu numai unei persoane, ci și altora. În purtătorul adevărat al numelui a trăit individualitatea lui Christian Rosenkreutz. Vezi aici conferința din 4 noiembrie 1904 (din acest volum) și notele respective.
9. conferințele mele despre Atlantida: Este vorba despre conferințe ținute în ianuarie 1904, din care însă nu există nicio notiță.
10. La fraza: Pentru orientare trebuie... în notițele lui Vegelahn, paragraful sună astfel: „Pentru orientare trebuie să căpătăm o scurtă privire de ansamblu asupra a două curente ale erei actuale, care sunt ascunse în sufletele oamenilor celei de-a cincea rase și care se luptă neîncetat. Unul dintre curente, care se regăsește în modul cel mai pur în confesiunile indiene și sudeuropene, este o concepție despre lume care stă și la baza iudaismului și a babilonienilor; iar celălalt este conținut în confesiunile și concepțiile perșilor, de la vestul Persiei până spre regiunile germanilor.”
11. Devași: Denumire indiană pentru zeii Devahanului, ai lumii cerești.
12. două curente... zona sudică... nordică a concepției despre lume: Vezi aici și Orientul în lumina occidentului. Copiii lui Lucifer și frații lui Christos (Conferința a 5-a, München, 27 august 1909), GA 113, 1960.
13. Asurași: în indiană suras = zei (de la asu = respirație) au devenit nonzei, nezei – A-suras. Utilizați în vechile religii orientale și de asemenea, mai târziu, de Rudolf Steiner ca nume pentru ființe satanice. În contextul acestei conferințe se are în vedere însă acel aspect al Asurașilor caracterizat în cartea Helenei Blavatsky „Doctrina secretă” (de exemplu în volumul II, capitolul IV: „Despre mitul îngerilor căzuți, în diferitele lui aspecte”, ediție germană, pag. 525): „Din punct de vedere esoteric Asurașii – transformați în perioada imediat următoare în spirite rele și zei inferiori, aflați veșnic în luptă cu marile zeități – sunt zeii înțelepciunii secrete. În părțile cele mai vechi ale Rigvedei ei sunt Spiritualii și Divinii, expresia Asura fiind utilizată pentru spiritul cel mai înalt și identică cu Ahura zoroaștriștilor. A existat o vreme când zeii Indra, Agni și Varuna aparțineau însăși Asurașilor.” – Abia în era atlanteeană, la trecerea de la era lemuriană la cea atlanteeană, acești zei, inițial zei superiori, au devenit nezei.
    În notițele la seria de conferințe a lui Rudolf Steiner despre „Evoluția planetară” [Conștiență – Viață – Formă. Principiile de bază ale cosmologiei spiritual-științifice, GA 89], (conferința 1, Berlin, 17 octombrie 1904) se spune referitor la această temă: „Dacă vrem să înțelegem poziția principiului spiritual evoluționist, trebuie să cercetăm un eveniment semnificativ petrecut în cadrul rasei atlanteene. Ființele care erau la început ființe spirituale, au apărut atunci ca răzvrătiții, rebelii care au vrut să-și cucerească independența. Surașii au devenit acum Asurași. Până la acel moment ei trăiau latent pe Pământ. Sunt tocmai acele puteri ce reprezintă în epoca actuală latura intelectuală și spirituală a omenirii. Această natură a lui Lucifer este cea care a reprezentat și Creștinismul în primele secole. Există două documente despre aceasta, unul la Vatican și un duplicat în posesia celui mai inițiat creștin al Occidentului: Contele de Saint-Germain.”
14. La paragraful: „În manuscrisul amintit noi primim o explicație despre aceasta...”: În acest paragraf trebuie ținut seama în mod deosebit de faptul că textul notițelor are lacune. Vezi aici cartea Helenei Blavatsky „Doctrina secretă”, volumul II, capitolul: Istoria rasei a patra.
15. Fiii zeilor au găsit că fiicele oamenilor erau frumoase: Moise 1, 6, 1-2. Vezi și „Doctrina secretă” a H.P. Blavatsky, vol. II, partea a 2-a, capitolul IV „Despre mitul îngerilor căzuți, sub diferitele sale aspecte”.
16. simbolizată în legendă de către Prometeu: Și aici Rudolf Steiner apelează la „Doctrina secretă”, vol. II, a H.P. Blavatsky.
17. În dureri vei naște copii: Moise 1, 3, 16.
18. Cuvintele „Mori și devino” pentru a nu rămâne un „jalnic oaspe” pe acest „Pământ întunecat”: Versuri redate liber după poezia lui Goethe „Dor ferice”, din ciclul „Divanul occidental-oriental”: „...Dar cât timp nu-ți este dată/ După vorbă: mori și-nvie!/ Pe Pământ ești jalnic oaspe,/ Umbră doar tu-i faci pustie”. (Trad. L. Blaga).
19. „Trei sunt care mărturisesc aici pe Pământ: sângele, apa și Spiritul”: Epistola l-a a lui Ioan 5, 7. În conferința din 29 aprilie 1904 [Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. Teosofie, christologie și mitologie. I, GA 90a], Rudolf Steiner a explicat deja pe larg acest pasaj din epistolă. Conform celor spuse acolo, sângelui și apei nu i se pot atribui noțiunile materialiste din ziua de azi. Atunci când se spune: „Trei sunt care mărturisesc acolo în cer: Tatăl, Cuvântul și Spiritul Sfânt, și aceștia Trei sunt unul” – în limbaj teosofic aceasta înseamnă: Atma, Buddhi, Manas, cele trei principii superioare. Iar când în continuare se spune: „Trei sunt care mărturisesc aici pe Pământ: Spiritul, apa și sângele”, aceasta înseamnă cele trei principii inferioare, cele trei elemente sufletești. Prin sânge se are în vedere elementul cel mai de jos al sufletului, astralul, nu sângele nostru fizic. „Esoterismul ebraic crede că circulația sângelui provine de la corpul astral, lucru care este corect. Orice influență care nu trece nemijlocit prin suflet, ci are încă ca efect ceva corporal, esoterismul ebraic îl numește sânge. El este elementul activ, cel care pune în mișcare. Noi numim sânge doar sucul roșu care curge prin corp.” Prin apă, în orice limbaj ocult se înțelege Kama, sentimentele, pasiunile, poftele ș.a.m.d. „Și acum aș vrea să vă spun de ce erau ele numite apă. Dumneavoastră trebuie odată să vă familiarizați cu ideea, că omenirea s-a obișnuit astăzi să-și reprezinte multe lucruri mai materialist decât a fost cazul anterior. Dacă vă reprezentați un cabalist din vechime, atunci el nu vedea în această apă un simplu element fluid, ci un simbol, iar el ajungea la aceasta în felul următor: În apă trăiesc acele animale, pe care noi trebuie să le socotim drept cele mai dintâi. Din elementul lichid a ieșit la origine animalicul: animalele marine, meduzele, amfibiile. Acestea au trecut din apă pe uscat. Pasiunile și sentimentele n-au luat naștere din altceva decât din apă... Noi deosebim sufletul inferior, care face să clocotească sângele, în care noi simțim bucurie și tristețe, durerile interioare propriu-zise. Pe acestea el le numește apă, deoarece el deduce acest element sufletesc din apă. Și urmează apoi sufletul gânditor, spiritul...”
20. manuscrise secrete... care au putut să le vadă în lumina astrală: Vezi nota 6.
21. marii Maeștri... marii Adepți, care sunt întemeietorii Mișcării spirituale, nu ai Societății: În această privință Rudolf Steiner s-a exprimat în scris pe 2 ianuarie 1905, cu ocazia primirii unui membru în Școala esoterică, în următorul fel: „...Dumneavoastră știți că în spatele întregii Mișcări teosofice stau ființe superior dezvoltate, pe care noi îi numim «Maeștri» sau «Mahatma». Aceste ființe sublime au parcurs deja drumul pe care restul omenirii urmează să îl străbată. Ei acționează acum drept marii (învățători ai înțelepciunii și armoniei sentimentelor omenirii). Astăzi ei sunt activi deja pe planurile superioare, către care restul oamenilor se vor organiza în decursul următoarelor perioade de evoluție, așa-numitele «runde». Pe planul fizic ei acționează prin intermediul «mesagerilor» aleși de ei, primul dintre aceștia fiind H.P. Blavatsky, primul pentru Mișcarea teosofică. Maeștrii nu au întemeiat și nici nu s-au pus ei înșiși în fruntea vreunei organizații exterioare sau societăți. Societatea teosofică a fost trezită la viață de întemeietorii ei (H.P. Blavatsky, Olcott ș.a.), pentru a promova pe planul fizic opera Maeștrilor, dar acești Maeștri nu au influențat ei înșiși niciodată Societatea în sine. În esență și conducere ea este opera pură a oamenilor planului fizic.” Vezi volumul Referitor la istoria și din conținuturile primei secțiuni a Școlii Esoterice 1904–1914, GA 264, precum și expunerile din conferința din 22 octombrie 1905 din volumul de față.

II. Conferință Berlin, 10 iunie 1904

Suporturile de text: Notițe stenografiate de Franz Seiler și Walter Vegelahn, precum și scurte notițe cu scriere normală ale Mariei Steiner-von Sivers.

22. Ultima dată am arătat deja: La sfârșitul conferinței din 27 mai 1904 (GA 90a) unde s-a făcut remarca: „Data viitoare voi dezbate una din istorisirile cele mai importante, pe care dumneavoastră ați auzit-o adesea, a cărei semnificație interioară este însă infinit de profundă, într-atât de profundă cum nu există o alta asemenea: povestea despre Cain și Abel.”.
23. raportul Cain – Abel este... o alegorie pentru taine deosebit de profunde: Vezi aici și cele scrise în „Doctrina ocultă” a H.P. Blavatsky, vol. II (pag. 131 ș.u.: Hermafroditul divin), dar și conferințele de mai târziu ale lui Rudolf Steiner: Importanța dezvoltării oculte a omului pentru învelișurile sale – corpul fizic, corpul eteric, corpul astral – și Sinea sa?, GA 145, 1974.
24. Enoch: Scriere apocrifă.
25. Luați prima frază din capitolul cinci al cărții întâi a lui Moise: Rudolf Steiner redă liber fraza. În traducerea lui Luther ea sună astfel: „Aceasta este cartea neamului omenesc. Când l-a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu; și i-a făcut un bărbat și o femeie și i-a binecuvântat și le-a pus numele lor Om, în ziua în care au fost făcuți. Și Adam avea o sută treizeci de ani și a zămislit un fiu asemenea chipului său, și l-a numit Set.” – Rudolf Steiner a accentuat adesea mai târziu, că pasajul „și i-a făcut un bărbat și o femeie” ar trebui, într-o traducere conformă realității, să sune astfel: „și i-a făcut bărbătesc-femeiesc”. Vezi de exemplu Mituri și mistere egiptene (conferința a 8-a), GA 106, 1978; sau Misterul biblic al Genezei (conferința a 11-a), GA 122, 1976.
26. „Abel” pe grecește înseamnă „pneuma”, iar pe nemțește „spirit” și... are un caracter categoric feminin: Vezi aici și Evanghelia după Matei (conferința a 5-a), GA 123, 1978.
27. Creierul a devenit masculin...: Acest pasaj pare să fi fost reținut în mod neclar; a se compara aici expunerile din conferințele din 23 octombrie 1905 și 2 ianuarie 1906 (din acest volum).
28. Este un păcat dacă „fiii zeilor găsesc plăcere la fiicele oamenilor”: Vezi nota 15.
29. De aici a rezultat un neam, care de obicei nu este deloc menționat în cărțile oficiale ale Vechiului Testament, ci este doar sugerat: Moise, cartea 1, 6, 4, în traducerea lui Luther, sună în felul următor: „Și în acele vremuri existau tirani pe pământ; căci întrucât copiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor și acestea le-au zămislit copii, au rezultat de aici oameni puternici (enormi, impunători) și bărbați vestiți în lume.”
30. „Rakshasași”... asemănător cu „Asurașii” indienilor: Conform „Doctrinei secrete” a H.P. Blavatsky, în filosofia esoterică orientală există, de asemenea, mai multe înțelesuri și pentru acest neam al Rakshasașilor. În vol. II, pag. 301 a ediției germane ei sunt numiți Demoni uriași, asemănători Titanilor Greciei. În lucrarea ocultistului englez C.G. Harrison „Universul transcendental”, ediția 1 germană, 1897, aflată în biblioteca lui Rudolf Steiner și pe care el a consultat-o de asemenea pentru aceste conferințe, fără ca aceasta să reiasă clar din notițele înseși, în conferința a 5-a se spune: „Făpturile pe jumătate omenești, urmașii îngerilor căzuți, sunt cunoscute în scrierile indiene drept «Asurași», uneori sunt numite «Rakshasași» sau Demoni.” Aceasta explică faptul că Rudolf Steiner, în conferința din 10 iunie 1904, prin „Asurași” înțelege alte forțe decât în conferința din 23 mai 1904.
31. Ființele Rakshasașilor au intrat prin aceasta într-o stare de paralizie și letargie: Acest pasaj, în notițele Mariei Steiner-von Sivers sună astfel: „Rakshasașii au intrat în starea de paralizie prin faptul că s-a acționat împotriva lor din două părți: vechiul Chela, care era legat de planul fizic, și o ființă spirituală pură, Christos. Așadar, forța a fost menținută în stare de paralizie dinspre două laturi. A luat ființă ceva cosmic. – Acea tensiune, acea energie a stării [de repaus n.t.) nu trebuia să se transforme într-o energie a acțiunii – acesta este principiul-Christos în luptă cu Antichristul.”
    La C.G. Harrison (ibidem), despre aceasta se spune: „Asurașii sunt, conform naturii lor, înflăcărați sau dinamici, iar puterea lor spre rău era îngrozitoare. Aceasta a fost nimicită pentru totdeauna prin apariția lui Christos, iar după cum consideră Sf. Iuda Thaddeus, ei sunt «ținuți în lanțuri veșnice până la judecata marii zile». Sau în termeni științifici spus, ei sunt ținuți în șah, incapabili să se miște înainte sau înapoi, între Pământ și Sfera a opta, în punctul latent, în care atracția celor două este aceeași în toate regiunile, până la «marea zi» a coincidenței axelor, când ei, în mod irezistibil, vor fi înghițiți în vârtejul acesteia. Această frază a Sf. Iuda a fost, din nefericire, interpretată greșit, cum că ea s-ar referi la Lucifer și prima cădere a Îngerilor; de aici s-au născut miturile lui Milton și ale Evului mediu.”
32. Nostradamus: Propriu-zis Michel de Notre-Dame (1503–1566). Astronom și medic în Franța, Renumit datorită profețiilor lui redactate în versuri în limba franceză.
33. Maria-Antoaneta, 1755–1793: Fiica împărătesei austriece Maria Theresia și din 1774 regină a Franței. A sfârșit, neluând în seamă avertismentele lui Saint-Germain, pe eșafod.
34. Dumneavoastră știți că, după moarte, Christos a mai rămas pe Pământ încă zece ani: Rudolf Steiner a presupus aici că se cunosc publicațiile teosofului englez G.R.S. Mead „Pistis Sophia. A gnostic gospel”, London, 1896; „Fragments of a faith forgotten”, London and Benares 1900, în germană „Fragmente eines verschollenen Glaubens” (Fragmente ale unei credințe uitate), Berlin, 1902, cu un rezumat al „Pistis Sophia”, care începe cu comunicarea că Iisus, după învierea sa, ar fi rămas unsprezece ani cu discipolii săi și i-ar fi instruit.
35. Pistis Sophia: Titlul unei scrieri atribuită gnosticului Valentinus, care a ajuns în Anglia prin englezul Askew (de aici și denumirea de Codex Askewianus), fiind publicată pentru prima dată în 1851 la Berlin în traducere latină de către Petermann. A urmat în 1895 prima traducere în franceză, în 1896, prin Mead, prima traducere în engleză și în 1905, prin Carl Schmidt, prima traducere în germană sub titlul „Koptisch-gnostice Schriften, volumul întâi” (Scripturi copte-gnostice, vol. 1)
36. „Budismul esoteric”al lui Sinnett: „Esoteric Buddhism”, 1883, în nemțește „Die esoterische Lehre oder Geheimbuddhismus” (Doctrina esoterică sau Budismul ocult), Leipzig, 1884. Vezi aici Mișcarea ocultă în secolul al XIX-lea și relația ei față de cultura mondială, GA 254, 1969.
37. preoții druizi... „Nebelheim”... „Uriașul Ymir”: Vezi aici notițele la conferința din 30 septembrie 1904 (din acest volum), precum și Bazele esoterismului (conferința 1 și a 31-a), GA 93a, 1976.
38. reîncarnării, deoarece s-a vrut să se tragă în jos oamenii în Kama-Manas: Vezi aici Bazele esoterismului (conferința a 23-a), GA 93a, 1976.

III. Conferință Berlin, 30 septembrie 1904 (Notițe)

Suporturile de text: Există numai notițele succinte ale Mariei Steiner-von Sivers. Cele două fraze în paranteze drepte de la pagina 50 sunt puternic distorsionate în notițele originale și au fost reformulate de către editor.

În Completări sunt citate din Charles William Heckthorn „Societăți secrete, asociații secrete și doctrine secrete”, ediția germană/ Leipzig 1900, descrierile privitoare la druizi și Misteriile scandinave. Cartea face parte din biblioteca lui Rudolf Steiner, are în ea sublinieri făcute de mâna sa și a fost în mod evident folosită pentru această conferință și pentru alte conferințe din acest volum.

IV. Conferință Berlin, 7 octombrie 1904

Suporturile de text: Notițe stenografice ale lui Franz Seiler, precum și notițe cu scris normal ale Mariei Steiner-von Sivers.

Referitor la legenda lui Prometeu, Rudolf Steiner s-a pronunțat și ceva mai târziu, de exemplu în Mituri și Misterii egiptene (conferința a 10-a), GA 106, 1978; în Omul pământesc și omul cosmic (conferința a 7-a), GA 133, 1964; în Prezent și trecut în spiritul uman (conferința din 18 aprilie 1916), GA 167, 1962; în Metamorfozele vieții sufletești (conferința din 21 octombrie 1909), GA 58, 1971.

După conferința despre legenda lui Prometeu au mai urmat conferințele despre legenda Argonauților și Odiseea, legenda lui Siegfried și Războiul Troian, tipărite în „Esoterism și istorie universală în mitologiile greacă și germană”, Dornach, 1955. Ele apar în cadrul operei complete în alt context [conferințele din 14, 21, 28 octombrie 1914 în Adevărurile oculte ale miturilor și legendelor antice, GA 92].

39. conferințele mele de vinerea: În anul 1904, în afară de conferințele obișnuite de ramură, care aveau loc lunea, Rudolf Steiner vorbea și vinerea în fața unui cerc foarte mic, care se aduna în locuința domnișoarei Klara Motzkus, în strada Schlüterstrasse. Tema principală o formau miturile și legendele. Nu de la toate conferințele ținute acolo s-au păstrat stenograme, ci doar notițe foarte lacunare. Conferințele volumului de față din anul 1904 sunt toate – cu excepția conferinței din 23 mai 1904 – ținute în acest cerc de vinerea; conferințele din anii 1905/06 au fost ținute în cercul de lunea al ramurii publice din Berlin; conferințele din luna octombrie 1905 s-au ținut în fața publicului prezent la Adunarea generală a Secțiunii germane.
40. Manu: Numele vine din rădăcina sanscrită „man” – a gândi, în terminologia indiano-teosofică, prin Manu se desemnează ființe spirituale înalte, care aveau ca sarcină formarea noilor rase. Despre Manu celei de-a cincea rase-rădăcină sau al erei postatlanteene, vezi lucrarea lui Rudolf Steiner Din Cronica Akasha, GA 11, 1973; Știința ocultă în rezumat, GA 13, 1977; Principiul economiei spirituale în legătură cu problemele reîncarnării, GA 109, 1979.
41. Conștiența faptului că omenirea celei de-a cincea rase stă sub semnul focului, se exprimă în primul rând prin legenda lui Prometeu: În „Doctrina secretă” a H.P. Blavatsky (vol. 3, „Esoterismul”, pag. 330 din ediția germană) se notifică faptul că Prometeu este un simbol și o personificare a omenirii în ansamblu, legat „de un eveniment care a avut loc în copilăria acesteia – așa-zisul «Botezul focului» – care este un mister în cadrul marelui mister prometeic, care astăzi nu poate fi menționat decât în liniile sale generale, mari.”
42. broșura lui Scott-Elliot despre atlanteeni: „Atlanteenii”, Leipzig f.a. Compară și Rudolf Steiner despre strămoșii atlanteeni, în Din Cronica Akasha, GA 11, 1973.
43. „Adam Kadmon”: Comp. aici conferința de la Oxford, 22 august 1922 din Taina Trinității, GA, 214, 1970.
44. La paragraful: Așadar, legendele ne prezintă... [Urmează câteva fraze neclare]: Frazele sună astfel: „Toate legendele se schimbă. Ele provin dintr-un trecut ancestral și se modifică într-un loc bine precizat. Acest loc există în fiecare legendă, chiar și acolo unde ea trebuie luată din nou ad literam.”

V. Conferință Berlin, 4 noiembrie 1904

Suporturile de text: Notițele Mathildei Scholl, precum și notițe cu scriere nromală ale Mariei Steiner-von Sivers.

45. La începutul secolului al XV-lea: În notițe se specifică secolul al XIV-lea. Întâmplător, Rudolf Steiner a socotit secolele în felul în care le socotesc italienii.: Quattrocento – secolul al XV-lea. Într-o însemnare de mână din 1907 se spune în schimb: Christian Rosenkreutz a mers, în prima jumătate a secolului al XV-lea... Comp. Schimb de scrisori și documente 1901–1915, GA 262, 1967.
46. Christian Rosenkreutz: Una din personalitățile secolelor XIV/XV, neluată în considerare de istoria exterioară, cu aură legendară, cunoscută prin două scrieri rosicruciene anonime, „Fama Fraternitatis sau Descoperirea Frăției preaonorabilului Ordin al lui R.C.”, Kassel 1614, și „Confessio Fraternitatis sau Crezul onorabilei Frății a preaonorabilei Rosa Cruce”, Kassel 1 615, și, conform acestora, un neamț de viță nobilă, care a trăit din 1378 până în 1484. Numele apare pentru prima dată în scrierea „Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz, Anno 1459”, concepută în 1604 și, cunoscând o răspândire prin copii de mână, apărută anonim în 1616. Autorul, Johann Valentin Andreae, este prezentat de Rudolf Steiner ca fiind inspirat de Christian Rosenkreutz. Vezi Rudolf Steiner, Nunta chimică a lui Christian Rosenkreutz, în Filosofie și Antroposofie. Culegere de articole 1904–1918, GA 35, 1965. Articolul este conținut și în transcrierea în neo-germană a Nunții chimice de către Walter Weber, Basel 1978. Christian Rosenkreutz, conform lui Rudolf Steiner, a fost într-adevăr o personalitate istorică. Comp. aici și Creștinismul esoteric și conducerea spirituală a omenirii, GA 130, 1977.
47. Chiar de la prima sa întemeiere, la începutul secolului al XV-lea, acest mit a fost în multiple feluri povestit și interpretat în cadrul Frățiilor: Este demn de semnalat că aici Rudolf Steiner raportează originea Legendei Templului la Christian Rosenkreutz, în secolele XIV/XV. În ce privește însă căile prin care legenda despre rosicrucianism și-a făcut intrarea în francmasonerie, el nu se exprimă. În Francmasoneria însăși, originea legendei este neclarificată. Este unanim acceptat faptul că ea ar fi luat naștere în secolul al XVIII-lea, deoarece atunci ea a apărut pentru prima dată în literatură. Chiar dacă se presupune că ea ar fi aparținut deja anterior Masoneriei în sfera ei ideatică, acest lucru nu este totuși atestat documentar. Și aici, evident, i-a slujit lui Rudolf Steiner, ca referință literară a Legendei Templului, ediția germană după Heckethorn, „Societăți secrete, alianțe secrete, doctrine secrete”, Leipzig 1900. Vezi textul la pag. 396 ș.u.
48. Înaintea Revoluției Franceze, la o doamnă de onoare a reginei Maria-Antoaneta, Madame d’Adhemar, a apărut o persoană... Contele de Saint-Germain: Drept sursă istorică se consideră aici „Souvenirs sur Marie-Antoinette, Archiduchesse d’Autriche, Reine de France, et sur la Cour de Versailles par Madame la Comtesse d’Adhemar, Dame du Palais”, care au fost publicate de scriitorul Etienne-Leon, Baron de Lamothe-Langon în 1836 la Paris. Aproximativ 50 de ani mai târziu, aceste amintiri au fost scoase din uitare de către H.P. Blavatsky și prietenii acesteia. Unul din exemplarele mai mult decât rare ale Amintirilor s-a găsit în biblioteca unei mătuși a H.P. Blavatsky, în Odessa. Henry Steel Olcott, care împreună cu Blavatsky întemeiase Societatea teosofică, scria în cartea sa apărută în 1895 „Old diary leaves – the true story of the Theosophical Society”, vol. I, pag. 241: „If Mme. De Fadeef – H.P. Blavatsky’s aunt – could only be induced to translate and publish certain documents in her famous library, the world would have a nearer approach to a true history of the Pre-revolutionary European mission of this Eastern Adept than has until now been available.”
    Teosoafa engleză Isabella Cooper-Oakley a publicat câțiva ani mai târziu un prim fragment, a cărui traducere germană a apărut în ziarul „Die Gnosis” (Anul 1 de apariție, nr. 20, din 15 decembrie 1903). (Vezi nota 117, conferința din 16 decembrie 1904.) în cartea sa „The Comte of Saint-Germain – The secret of Kings” editată în 1912, au apărut toate pasajele din Souvenirs ale Doamnei d’Adhemar. În traducerea germană, părțile cele mai importante se găsesc în cartea lui Karl Heyer „Aus dem Jahrhundert der Französischen Revolution”. (Din secolul Revoluției franceze), multiplicare în manuscris după original – Kressbronn 1937, ed. a 2-a, 1956.
49. Contele de Saint-Germain... Christian Rosenkreutz: Identitatea spirituală a acestor două figuri este un rezultat al cercetării lui Rudolf Steiner. În afară de aceasta, în conferința de la Neuchâtel din 27 septembrie 1911, în Creștinismul esoteric și conducerea spirituală a omenirii, GA 130, 1977, se găsește o descriere asemănătoare.
50. Cine seamănă vânt, va culege furtună. – El spusese deja aceasta mai înainte să fie spusă și pusă în scris de Osea: Osea 8,7. Vezi și nota 113.
51. crucea trupului lumii: Vezi nota 156.

VI. Conferință Berlin, 11 noiembrie 1904

Suporturile de text: Notițe stenografiate ale lui Franz Seiler revizuite; notițe ale Mathildei Scholl; notițe cu scriere normală ale Mariei Steiner-von Sivers.

Despre text: Din toate textele ce au servit drept suport reiese clar că este vorba de o redare prescurtată. Sfârșitul conferinței a fost reținut de către toți doar fragmentar. Pe o transcriere a notițelor Mathildei Scholl se găsește observația, că cuprinsul a făcut parte mai târziu din nivelul 3 al Secțiunii simbolic-cultice. Valoarea deosebită a acestor notițe constă astăzi în aceea că ele sunt, în ansamblul operei lui Rudolf Steiner, singura descriere amănunțită a Maniheismului. Drept sursă literară, Rudolf Steiner a folosit opera lui Eugen Heinrich Schmitt, „Gnoza – Fundamente ale concepției despre lume a unei culturi mai nobile”, volumul 1, Leipzig, 1903, aflată în biblioteca sa și dezbătută pe larg în revista „Lucifer”. În capitolul despre Maniheism, Rudolf Steiner și-a subliniat pasajele folosite pentru conferința sa. Conferința a fost ținută în același an în care au fost publicate primele scrieri paleografice originale maniheiste de la Turfan.

52. problema-Faust: Vezi Tipul spiritual a lui Goethe revelat prin Faustul său și Basmul despre șarpe și crin, GA 22, 1979; de asemenea Considerații spiritual-științifice la „Faust”-ul lui Goethe, volumele I și II (în special conferința din 3 noiembrie 1917 din volumul II despre Faust și răul), GA 272 și 273, 1967.
53. primul caiet al lui „Lucifer”... articolul meu „Lucifer”: Primul număr al lui „Luzifer”, revistă pentru viață sufletească și cultură spirituală, Teosofie, editată de Rudolf Steiner, a apărut în iunie 1903, având în deschidere articolul Lucifer. În cadrul Operelor Complete (GA), se află în Luzifer-Gnosis. Articole fundamentale referitoare la Antroposofie și recenzii din revista „Luzifer” și „Luzifer-Gnosis” 1903–1908, GA 34, 1960.
54. Augustin: Marele părinte latin al bisericii, Augustin (354–430), a fost, conform propriei sale mărturisiri, aproape nouă ani înaintea așa-numitei sale „convertiri”, adeptul maniheilor. Vezi și conferința ținută la Dornach pe 26 decembrie 1914, în Citire ocultă și auzire ocultă, GA 156, 1967.
55. personalitate ce s-a intitulat ea însăși „Mani”și a trăit aproximativ în secolul al III-lea: Inițial, Mani trebuie să se fi chemat „Corbicius”. El și-a luat numele de „Mani”), care, conform lui Eugen Heinrich Schmitt (vezi mai sus în „Despre Text”, înseamnă echivalentul „unui eon al mandaiților: Mana rabba, care are aproximativ sensul de Mângâietorul promis, de Paraclet”. Datele parvenite despre viața lui Mani se referă în general la anii 215 sau 216 până la 276 sau 277.
56. Albigenzii, valdenzii și catarii din Evul Mediu sunt continuarea acestui curent spiritual, de care aparține și Ordinul templier...și de asemenea Francmasoneria: Conform cărții lui Charles William Heckethorn „Societăți secrete, alianțe secrete și doctrine secrete”, ediția germană Leipzig 1900, mișcările eretice, răspândite în Evul Mediu în toată Europa, trec drept „vlăstare ale Maniheismului”, care „la rândul lor” au continuat, au fecundat „lupta împotriva asupririi bisericești sau de stat. Despre legătura Maniheismului cu Francmasoneria se spune la Heckethorn (pag. 410): „Purtătorii gradului francmasonic de Maestru se numesc ‘Copii ai văduvei’... denumirea având legătură probabil cu secta maniheilor, ai cărei adepți se numeau ,Fiii văduvei’.”
    Conform cărții lui Joseph Schauberg „Manual comparativ de simboluri ale Francmasoneriei, cu referire specială la mitologiile și Misteriile Antichității”, volumul III, pagina 368 (aflată în biblioteca lui Rudolf Steiner), simbolurile masonice arată, aproape în totalitate, că „credința și slujba religioasă a vechilor constructori* ar fi fost o credință și un serviciu religios oriental al lumii, un gen de Parsism sau Sabaism, poate chiar Maniheism”.
    * Germ. Maurer = zidar, dar și mason.
    
57. Ordinul templier, despre care vom mai discuta în mod separat: Nu există niciun fel de document care să ateste că s-ar fi întâmplat aceasta atunci, în acel context. Vezi și nota 153.
58. Francmasoneria intră propriu-zis în același curent, cu toate că ea s-a aliat și cu alte curente, cum ar fi de exemplu Rosicrucianismul: Originea Francmasoneriei și legătura ei cu Rosicrucianismul este ea însăși un subiect controversat și neclarificat în literatura francmasonică, în timp ce istoria propriu-zisă nici nu l-a abordat până acum. Primele încercări în această direcție, cu toate că exclusiv din punct de vedere rațional și aspiritual, sunt făcute în lucrarea lui Hans Schick „Rosicrucianismul mai vechi – O contribuție la istoria apariției Francmasoneriei”, 1942, și în lucrarea lui Frances A. Yates „Iluminismul sub semnul Rosacrucii”, ediția germană Stuttgart, 1975.
59. Istoria exterioară care ne vorbește despre Mani este extrem de laconică: În acest punct, notițele după expunerile lui Rudolf Steiner s-a permis a fi luate deosebit de succint. El se bazează aici pe o legendă, pe care mai târziu a povestit-o încă o dată într-o conferință internă (după notițe fără loc și dată): În notițele mai sus-numite, cuprinsul textului sună în felul următor:
    

    „Mani sau Manes, întemeietorul Maniheismului, a apărut mai întâi în Babilon în secolul trei după Christos. O legendă stranie povestește despre el următoarele: Precursorii lui au fost Skythianos și Therebinthus sau Buddha. Ultimul a fost discipolul celui dintâi numit. După moartea violentă a lui Skythianos a fugit în Babilon cu cărțile acestuia. Și lui îi merge prost; o singură femeie, o văduvă bătrână îi primește învățătura. Ea moștenește cărțile lui și le lasă mai departe fiului ei adoptiv în vârstă de doisprezece ani, pe care l-a înfiat de la șapte ani, drept copil de sclav. Acesta, care și el poate fi numit un ,Fiu al văduvei’, apare la vârsta de 24 de ani ca Manes, întemeietorul Maniheismului.”

    Tratat pe larg și documentat cu surse, această legendă se găsește în opera lui D. Chwolson „Sabirii și Sabismul”, volumul I, Petersburg și Leipzig, 1856, pagina 130 ș.u. (În cele ce urmează noi nu vom cita însă întreg aparatul documentar.)
    

    „După ce am stabilit acum că Maniheismul a plecat de la Mendaism, să încercăm să facem lumină în privința altei știri păstrată Mani, ce provine de la părinții Bisericii. Conform lui Epiphanius, Cyrillus Hierosolymitanus, Socrate și autorul ,Acta Disputationis’, anume S. Archelai, care concordă în parte cu ceea ce afirmă Theodoretus, Suidas și Cedrenus, Mani nu a fost propriu-zis întemeietorul Maniheismului, ci el și-a avut precursorii lui în persoana unui anume Scythyanus și în elevul lui, Terebinthus, care ulterior s-a numit Buddha. Oricine, se spune în continuare, care a vrut să renege erezia lui Mani, trebuia să se dezică totodată și de Zarades (Zoroastru), Buddha și Scythianus. Acesta din urmă, conform cu Actis*, era un scit din Sciția – de unde și numele pe care-l purta; numele său adevărat nu era deci Scythianus –, ar fi apărut pe vremea apostolilor și ar fi început să răspândească învățătura despre cele două principii. Conform obârșiei sale, se spune în final, el trebuie să fi fost un sarazin și s-ar fi căsătorit cu o femeie din Teba de Sus, de dragul căreia s-a mutat în Egipt, unde a făcut cunoștință cu înțelepciunea egiptenilor. Aproximativ același lucru relatează și Epiphanius, Socrate și Cyrillus Hierosolymitanus. Doar că primul dintre aceștia face remarca, că el ar proveni din ținutul sarazinilor, că a fost educat în Arabia și ar fi călătorit în India și Egipt, iar ultimul spune despre el explicit, că nu ar fi avut nimic comun cu Iudaismul și Creștinismul. El însuși, sau elevul său Terebinthus, ar fi conceput patru lucrări, pe care acesta din urmă, după emigrarea sa în Babilon, le-ar fi lăsat la moartea sa moștenire unei văduve. Mani, care era sclavul acestei văduve, ar fi ajuns prin intermediul acesteia în posesia acestor scrieri, ale căror învățături el și le-a atribuit apoi sieși. Theodoretus, Suidas și Cedrenus relatează despre Terebinthus și Mani același lucru, doar că ei îl identifică pe acesta din urmă cu Scythianus; Theodoretus remarcă chiar că din acest motiv Mani a fost numit și Scythianus, deoarece era sclav, iar Suidas și Cedrenus spun despre el că, după obârșia sa, el era un brahman. Baur este de părere că acești doi precursori ai lui Mani, Scythianus și Terebinthus-Buddha, sunt ,imposibil’ să fie luați drept persoane istorice: deja anacronismul izbitor, de a-l situa pe Scythianus în perioada apostolilor și totuși la puțin timp după aceea să faci să apară drept urmaș al său Manes, trebuie să ne facă foarte îndoielnic adevărul istoric al povestirii’. Aceasta este însă o presupunere extrem de incorectă. Perioada apostolilor se întinde până la Traian, care a murit în anul 117, căci, conform lui Eusebius, evanghelistul Ioan a murit abia în timpul domniei acestuia; așadar, dacă se spune că Scythianus a apărut în perioada apostolilor, se au în vedere doar ultimii ani de viață ai apostolului menționat. Ca dovadă, se poate lua un pasaj din Suidas, unde se spune: împăratul Nerva (a domnit un an și patru luni începând din anul 97) l-ar fi rechemat pe evanghelistul Ioan din locul său de exil, Patmos, și trimis înapoi la Efes; atunci, adaugă Suidas, a ieșit la iveală dogma maniheilor, când Manes și-a expus public erezia sa. Cea din urmă știre se bazează însă sigur pe o confuzie; căci într-un alt loc Suidas însuși spune că Manes ar fi apărut pe vremea împăratului Aurelian (a domnit din 270 până în 275). Suidas, fără îndoială, a găsit însă în sursa sa că Scythianus a propovăduit doctrina sa dualistă pe vremea lui Nerva și, întrucât, așa cum s-a remarcat mai sus, el l-a identificat în mod greșit pe Scythianus cu Mani, l-a substituit pe ultimul cu cel dintâi. Prin urmare, Scythianus și doctrina sa au apărut pe vremea lui Nerva, adică în anul 97. Elevul său Terebinthus-Buddha se poate să fi trăit până în anul 170 sau 180 și chiar mai mult. Mani pare însă să se fi născut în jurul anului 190. En-Nedim comunică știrea, anume după Mohammed ben Is’haq Sahrmani, care de altfel nu ne este cunoscut și din ale izvoare, că Mani ar fi apărut înaintea lui Schäbür ben Ardsir (deci Sapores I), în anul al doilea de domnie al împăratului roman (Trebouianus) Gallus (a început să domnească în anul 251), și anume, așa cum adaugă en-Nedim conform spuselor maniheilor, la 1 aprilie, deci în luna aprilie a anului 253. Întrucât însă Mani a colindat – după spusele lui en-Nedim, înainte de Schäbür – timp de patruzeci de ani țara în lung și în lat și și-a făcut adepți și, așa cum s-a spus mai sus, a apărut cu doctrina sa la vârsta de douăzeci și patru de ani, rezultă de aici că nașterea sa se plasează în jurul anului 190. Conform relatărilor Părinților Bisericii mai sus menționați, Mani n-a venit în legătură directă cu Terebinthus, ci el a ajuns, copil de șapte ani, în casa văduvei, în mâinile căreia se aflau scrierile deja răposatului Terebinthus. Cronologia se potrivește prin urmare foarte bine, iar Scythianus și Terebinthus-Buddha ar putea fi ambii personaje istorice; doar că Baur, din motive justificate fiecare în parte, presupune că cei doi sunt identici, ceea ce, desigur, ar putea fi perfect adevărat, întrucât Mani, așa cum s-a spus, nu a venit cu niciunul în contact direct. Mai rămâne de răspuns la întrebările: Cine a fost Scythianus? Și de unde a primit el învățătura sa dualistă? Acta spune explicit că el era un scit din Sciția, însă cu toate acestea este numit îndeobște Sarazinus. Această contradicție noi ne-o explicăm în felul următor: el provenea dintr-o regiune nord-estică oarecare a Parției, care în epocile mai târzii a fost botezată cu numele general de Sciția, iar după aceea a emigrat către Asia de Sud-Vest, și anume către sudul Mesopotamiei și către Arabia de Nord-Est (de unde și numele de Sarazinus), unde a apărut pe vremea lui Nerva cu învățătura sa dualistă și a devenit astfel un precursor al lui Mani. Într-un mod asemănător s-a exprimat și Baur. El’hasai’h sau Elchasai’ sau Elkesai’, fondatorul sectei sabiților babilonieni ai Coranului sau ai mandaiților, provenea de asemenea din nord-estul Parției și a apărut cu dualismul său în aceeași regiune și în același timp în care așa-numitul Scythianus propovăduia aceeași învățătură, și a fost de asemenea, într-o anumită privință, precursorul lui Mani, după cum s-a dovedit mai sus. Nu este justificat aici să bănuim că Scythianus, numit astfel după patria sa natală, și El’hasai’h al lui en-Nedim, Elchasai’ al lui Pseudorigene și Elkesai’ al lui Epiphanius și Theodoretus sunt una și aceeași persoană?

    Din cele spuse reiese fără niciun fel de dubiu influența Parsismului asupra Mendaismului, fapt bănuit deja de Lorsbach. Baur, în informațiile despre Scyhianus și Terebinthus-Buddha pe care, așa cum s-a specificat, îi consideră identici și le contestă existența istorică, în formula de depunere a jurământului a maniheilor care se converteau la Biserică, menționată mai sus, unde aceștia, printre altele, trebuiau să se dezică de Buddha, și în multe alte puncte, vrea să găsească, în afară de aceasta, indicii despre pătrunderea Buddhismului și despre influența acestuia asupra Maniheismului. Influența atât de timpurie a Buddhismului în Asia de Sud-Vest este fără îndoială posibilă; căci en-Nedim spune explicit, că Buddhismul a pătruns și în Transoxiana deja înaintea lui Mani. Weber consideră chiar ,extrem de probabil ca misionarii buddhiști, împinși de proaspătul lor zel misionar, să se fi răspândit deja în acea vreme (a stăpânirii grecești în India) și în celelalte ținuturi de la vest, în Iran etc.’ Weber adaugă însă că date concrete în această privință lipsesc. Într-un alt pasaj el observă că ,influența consistentă pe care Buddhismul a exercitat-o asupra doctrinei lui Mani, este ușor explicabilă prin floarea sublimă a acestuia sub conducerea prințului Yueitchi (indoscit), a cărui domnie s-a întins o perioadă de timp și peste o mare parte a provinciilor din estul Iranului’. Noi credem de asemena, că informațiile lui Mas’udi despre călătoriile lui Büdäsp (Buddha) în Segestan, Zabulistan și Kerman indică o răspândire timpurie a Buddhismului în Persia. Dacă, prin urmare, Scythianus este, așa cum considerăm noi, o persoană istorică, dovedită în multe feluri, dacă el a fost cel care a difuzat învățăturile buddhiste, ar trebui, conform celor expuse mai sus, să căutăm elemente buddhiste și să percepem o influență buddhistă și la mendaiți. Probabil că multiplele declarații ale scriitorilor mahomedani că Büdäsp, adică Buddha, era fondatorul religiei sabiților, își au temeiul într-o influență stabilită într-adevăr istoric a Buddhismului asupra mandaiților, pe care mahomedanii i-au numit inițial sabiți. Dar până acum nu se cunoaște suficient dezvoltarea genetică nici a Buddhismului, nici a Mendaismului, pentru a putea formula deja de pe acum anumite păreri în legătură cu influența primului asupra celui din urmă. De aceea noi nu vrem decât să dăm câteva succinte indicații și îndrumări pentru cercetările viitoare, care să poată favoriza eventual înțelegerea subiectului.”

    * Actis = pluralul de la Acta – vezi mai sus.

    Dacă cercetările cele mai recente nu mai acordă atenție acestei Legende, deoarece au altele de relatat în legătură cu obârșia lui Mani, legenda nu își pierde totuși din actualitate dacă este înțeleasă ca o descriere a originii „spirituale” a lui Mani. Comp. nota 64 (De ce Mani s-a numit pe sine ,Fiul văduvei’) și conferința a 9-a din Orientul în lumina Occidentului. Copiii lui Lucifer și frații lui Christos, GA 113, 1960, ținută de Rudolf Steiner la München în 31 august 1909.
60. Mani... dar a mai fost inițiat în plus în Misteriile serviciului religios al lui Mithra: Conform cărții lui Franz Cumont „Misteriile lui Mithra”, ediția întâi franceză, 1899, germană 1923, pag. V și pag. 197, Maniheismul a fost moștenirea Misteriilor mithraice și a continuat lucrarea acestora.
61. Mani însuși se numea pe sine Paraclet, Spirit Sfânt... o încarnare a acelui Spirit Sfânt: Vezi, de asemenea, conferința ținută la München pe 31 august 1909 din Orientul în lumina Occidentului, GA 113.
62. Augustin a contrapus concepția sa catolică doctrinei maniheiste, pe care o personifică printr-o ființă pe care o numește Faust: În lucrarea „Contra Faustum”. Despre Faust comp. Bruckner „Faust din Mileve”, Basel 1901, conform căreia Faust trece, în cadrul cercului cultural roman, drept cel mai important reprezentant al Maniheismului.
63. legenda Maniheismului este o legendă cosmică grandioasă: La Eugen Heinrich Schmitt (ibidem pag. 595) legenda este redată după cum urmează:
    

    „În timp ce puterile întunericului se urmăreau în furie sălbatică și se devorau unele pe altele, ele au ajuns până la granița domeniului lor. Aici ele au zărit câteva raze ale imperiului luminii și au fost în așa măsură fermecate de priveliștea splendidă, încât au hotărât să renunțe la discordia dintre ele și s-au sfătuit, ce ar fi de făcut pentru a pune stăpânire pe binele care li s-a arătat pentru prima dată, despre care până atunci nu avuseseră nicio idee. Pofta lor nestăpânită de a face asta era așa de mare, încât, câte erau de multe, s-au înarmat pentru atac”. Așa descrie Titus din Bostra procesul; în același mod, în esență, îl descrie și Alexander din Lycopolis. ‘În Hyle (materie) s-ar fi deșteptat cândva pofta nesățioasă de a se cățăra în regiunea superioară; atunci ea a zărit, plină de uimire, reflexul de lumină divin și de îndată a hotărât să-l răpească la ea’ (Comp. Gfrörer, Kircheng I, pag. 467.) Despre măsurile pe care le-a luat atunci imperiul luminii, amenințat de Hyle, ne vorbesc Actisurile lui Archelaus (Acti disputationes cum Maneto cap. 7, Comp. în ac. loc): ’Când Tatăl luminii a observat că întunericul s-a pornit împotriva Pământului său sfânt, a trimis în apărare o forță, care se cheamă Mama vieții, care la rândul ei a creat din sine pe omul primordial, care, îmbrăcat cu cele cinci elemente pure: lumină, foc, vânt, apă, pământ, a coborât, ca un erou înarmat, și s-a bătut cu întunericul.’ Manes însuși numea forța trimisă de Dumnezeu Sufletul universal sau Sufletul lumii. Recunoaștem aici din nou aceeași figură, care la Bardesanes și alți gnostici apare drept Mama cerească sau Spiritul Sfânt. (La Titus din Bostra I, 29. Comp. Baur. Manichäism., pag. 51.)

    La atacul Hylei, spune Alexandru din Lycopolis, Dumnezeu a mers să ceară un sfat în privința pedepsei cu care s-o pedepsească. Întrucât însă el nu avea nimic cu care s-o pedepsească, deoarece în casa lui Dumnezeu nu există nimic rău, a trimis împotriva materiei o forță, acest suflet, și a amestecat-o cu întreaga materie, pentru ca moartea să devoreze materia prin forța acestei diviziuni, acestei falii și dezbinări interioare care a străbătut imperiul materiei prin pătrunderea forței divine. Aceasta aduce aminte de cuvântul lui Christos: ‘O împărăție dezbinată în sine este pustiită și se prăbușește’ (Luca 11, 17). Modul acesta din urmă de prezentare conține semnificația esoterică mai profundă a imaginii luptei de mai sus. Această lumină cerească blândă, a cărei morală a propovăduit-o Christos, nu poate răspunde forței prin forță, răului prin rău. Victoria sa trebuia să se întâmple într-un mod mult mai arid: sub forma unei descompuneri, a unei fermentații liniștite, în care substanța luminoasă pătrunde oarecum ca o drojdie, ca o plămădeală în aluatul materiei, așa cum descrie Evanghelia, în mod minunat și plin de subînțeles, acest proces de luptă al luminii. Imaginile lui Mani exprimă exact același lucru cu ce spune Evanghelia lui Christos, numai că mai în amănunt și într-o aprofundare ce corespunde situației istorice mai mature.

    De aceea, ceea ce se spune în povestea epopeei maniheiste care urmează, este exact aceeași idee. În luptă cu puterile dușmane, eroul ceresc, care ca și Proteus din legenda greacă își schimbă mereu înfățișarea ascunzându-se sub voalul diferitelor elemente, nu poate rezista totuși asaltului puterilor hylice. Demonii îl copleșesc și pun stăpânire pe armele sale, chiar acaparează multe părți din natura sa luminoasă, fiind aproape să cadă cu totul în puterea lor dacă nu l-ar fi implorat pe Tatăl, Lumina dintru începuturi. Acesta îi trimite în ajutor spiritul vieți (pneuma zoon), care îi întinde dreapta salvatoare și îl trage din întuneric din nou spre înalturile Luminii. ,De aceea, adaugă Actisurile lui Archelaus (cap. 7), că maniheii, atunci când se întâlnesc, își întind mâna dreaptă ca semn că sunt salvați din întuneric, căci în întuneric, spune Manes, locuiesc toate ereziile.’ Paragraful este deosebit de interesant, deoarece el denumește deschis obiectul acelei imagini, ,erezia’, adică învățătura bisericească, satanică, care a știut să-și însușească veșmântul de lumină, formele exterioare ale ideii de Christos și, înșelând prin aceasta, să ia ostatice și sufletele mai bune. Acestea sunt părțile de lumină ’ale omului originar’ care au fost răpite, ale omenirii care suferă sub puterea infamiei, a acelei infamii ce prin acest rapt a luat aparența sfințeniei. Aceasta însă este doar o latură a semnificației mitului, care cuprinde în egală măsură evoluția naturii și istoria. Spiritul vieții a țintuit acum pe firmament părțile cele mai nobile ale omului originar, oarecum fiii acestuia, Soarele și Luna. Aceștia sunt simbolurile Luminii și Vieții atoateluminătoare, ale lui Christos și ale Paracletului, în timp ce restul stelelor lucesc pe cer drept lumina împrăștiată și nimicită, drept demonii nopții țintuiți pe cer. Acest Spirit al vieții apare drept Spiritul care îmblânzește elementele materiei, drept Spiritul care le dă măsură și le pune o graniță. De aceea el mai purta la manihei și numele de Arhitectul sau Constructorul Universului și joacă în principal rolul pe care îl joacă Horos sau Horothathos – cel ce pune stâlpii de hotar – la Valentinus. Acea parte însă a Vieții și Luminii divine care a fost prinsă în configurațiile naturii, în vegetale, în animale și în oameni, – poartă numele de Jesus ptibilis, Iisusul care pătimește. Iisus, în sensul maniheilor, este acea figură divină nu doar pentru că își recunoaște suferința, în mod îngust-egoist, în trupul care fusese crucificat pe muntele de lângă Ierusalim, el este Mântuitorul Lumii doar prin faptul că se recunoaște pe sine, viața sa divină, în toate ființele care suferă, într-o lume care așteaptă cu înfrigurare gândul de lumină izbăvitor al său. Și nimic nu este mai definitoriu pentru barbaria și brutalitatea concepției fundamentale a Bisericilor constantiniene decât faptul că reprezentantul cel mai de seamă al lor, marele Augustin, nu este moral – capabil să vadă în acest gând decât o insultă și o pângărire, o hulă și o degradare a Luminii divine, despre care maniheii ar avea toate motivele să roșească. Noi am văzut, din contră, cu ce finețe s-a achitat Maniheus de sarcina de a concretiza, de a materializa lupta Divinului cu Hylicul, cu materia, cu răul, cu violentul și demonicul și ce frumos a știut el să păstreze în descrierea sa acea sfântă majestate a blândeții, care nu folosește niciodată forța, și să dea formă acelei proaspete aurore a unui tip de cultură mai nobil, despre care gândirea și concepția romană rudimentară a unui Augustin nu avea habar.”

64. de ce Mani însuși s-a numit pe sine „Fiul văduvei”: Cercetătorul maniheist Hans Heinrich Schaeder scrie în lucrarea sa de cercetare despre „Formă originară și evoluții ale sistemului maniheist” în colecția „Conferințe 1924–1925 ale bibliotecii Warburg”, Leipzig – Berlin 1927: „Ce este un ,Fiu al văduvei’, noi nu știm.” Rudolf Steiner, dimpotrivă, explică expresia și mai detaliat decât în conferința de față, ca fiind o denumire misterială, în conferințele din februarie 1913 Misteriile Orientului și ale Creștinismului, GA 144, 1960.
65. Din descrierea pe care am făcut-o erei atlanteene și... erei lemuriene: Descrierea se găsește în revista „Luzifer”. Vezi Din Cronica Akasha, GA 11, 1973.
66. Manu: Vezi nota 40.
67. De la Manu provin cuvinte frumoase: Rudolf Steiner redă aici liber cele menționate de Eugen Heinrich Schmitt (ibid. pag. 562/563, subliniate de Rudolf Steiner), și anume:
    

    „Va fi de aceea o probă foarte importantă, că Maniheismul, așa cum îl înțelegeau inițiații, cum era de fapt, o doctrină esoterică interioară ,secretă’, nu era o modificare a basmelor populare persane, ci o învățătură pur gnostică bazată pe o concepție spirituală, chiar dacă noi nu dovedim decât printr-un paragraf că maniheii au căutat sursa de cunoaștere și chezășia pentru adevăr nu într-o credință exterioară bazată pe autoritate (pentru că așa a spus Mani), ci nemijlocit prin contemplarea interioară a sufletului. Iar acest paragraf noi îl putem dovedi realmente. Mani însuși scrie în introducere la scrisoarea sa deschisă de fundamentare (Epistola fundamenti) următoarele:

    ,Acestea sunt cuvintele fericirii (mântuirii) și izvorul veșnic de viață dătător. Cine le aude și crede în ele înainte de orice și păstrează ceea ce spun ele, nu va cădea niciodată pradă morții și se va bucura de o viață cu adevărat veșnică și minunată. Căci este cu adevărat o fericire să vorbești celui care prin această învățătură divină a avut parte de cunoașterea (gnoza) prin care, eliberat, intră în viața veșnică. Pacea Dumnezeului nevăzut și cunoașterea adevărului va fi cu frații și cu cei dragilor, care cred în poruncile cerești, la fel cum le și urmează. Iar la dreapta Luminii ea [cunoașterea, gnoza n.t.] vă va privi și vă va feri de toate atacurile rău intenționate și de toate capcanele din lume; blândețea Spiritului Sfânt vă va deschide într-adevăr simțul vostru interior, pentru ca voi să vedeți cu propriii voștri ochi sufletul vostru’. (În textul latin al lui Augustin – De actis cum Felixe L. I cap. 14 Migne Aug. Opp. omnia Tomas VIII. pag. 530 –, ultimele cuvinte de mai sus sună astfel: Pietas vero Spiritus sancti intima vestri pectoris adaperiat, ut ipsis oculis videatis vestras animas.)”

68. Augustin, dimpotrivă... Eu nu aș accepta învățătura lui Christos: Contra epist. Manich. 5.
69. Maniheul Faust însă spune: În scrierea lui Augustin „Contra Faustum” VI, 8, Faust, după ce Augustin (conform lui Ioan 20, 27-29) îi laudă pe cei care nu văd și totuși cred ca fiind mai fericiți, răspunde: „Dacă tu crezi că prin aceasta s-ar spune că noi ar trebui să credem fără rațiune și judecată, n-ai decât să fii mai fericit fără rațiune, eu însă mă voi mulțumi să devin fericit prin înțelegere cu rațiunea.” Citat după Eugen Heinrich Schmitt, ibid. pag. 561, subliniat de Rudolf Steiner.
70. legenda despre Faust: Compară Herman Grimm „Apariția cărții populare despre Dr. Faust” în „Cincisprezece eseuri”, seria a treia, Berlin, 1882.
71. legenda despre Luther: O cunoscută legendă spune că Luther, în timpul șederii sale la Wartburg în Turingia drept „Juncărul Jörg”, sub protecția lui Friedrich cel Înțelept (1521/22), i-ar fi aruncat diavolului, care i-a apărut, călimara cu cerneală în cap.
72. Luther este continuatorul principiului autoritar: Martin Luther, 1483–1546. Marele inaugurator al Reformei germane a fost, înainte să părăsească viața de călugăr, călugăr augustin. Vezi conferințele lui Rudolf Steiner „Luther” și „Luther, capul de Ianus”, Berlin, 11 septembrie și 18 septembrie 1917, din Adevăruri evoluționiste despre om și omenire. Karma Materialismului, GA 176, 1964.
73. armonizarea vieții cu forma: Despre noțiunile de viață și formă Rudolf Steiner vorbise deja în repetate rânduri la vremea acestei conferințe. Vezi Originea și țelul omului – Noțiuni fundamentale ale științei spiritului (Conferințe din 3 noiembrie și 1 decembrie 1904), GA 53,1980; Bazele esoterismului (conferința a 27-a, 30 octombrie 1905), GA 93a, 1976.
74. Mani vrea să creeze un curent al spiritului cu bătaie mai lungă decât a Rosicrucianismului: Într-o însemnare a lui Rudolf Steiner din anul 1907 se spune că în cadrul curentului Rosicrucianismului, „un grad superior” este considerată inițierea lui Mani, care constă „în adevărata cunoaștere a funcționării răului”.Vezi Corespondență și documente 1901–1925, pag. 15, GA 262, 1967.
75. Ceea ce se va întâmpla în runda a cincea: Prin „runde” se înțeleg cele șapte trepte de viață sau „regnuri” (regnurile elementare 1, 2, 3, regnul al 4-lea – mineral, regnul al 5-lea – vegetal, regnul al 6-lea – animal și regnul al 7-lea – uman), prin care trece o evoluție planetară. Comp. despre aceasta Apocalipsa lui Ioan, GA 104, 1979.
76. „Bestia blondă” a lui Nietzsche: Friedrich Nietzsche (1844–1900) a lansat noțiunea de „bestie blondă”, de exemplu în lucrarea sa „Genealogia moralei”, care s-a bucurat de multă considerație. Dar, spune Rudolf Steiner în alt loc (conferința din Dornach, 6 octombrie 1917 – în Fundalurile spirituale ale lumii exterioare. – Prăbușirea spiritelor întunericului, GA 177, 1977), „oamenii au înțeles puțin din asta... Dracul a fost deja cel care le-a indus oamenilor ispita de a fi ei înșiși, ca adepți ai lui Nietzsche, bestii blonde”... Dar chiar dacă oamenii n-au devenit ‘bestii blonde’ în sensul lui Nietzsche, ceva din impulsurile distrugătoare de social ale secolului al 19-lea s-a transmis în acest secol 20.”
77. sfera a opta: Această noțiune ocultă dificilă a explicat-o deja Rudolf Steiner puțin mai înainte, de exemplu pe 31 octombrie 1904 [Conștiență – Viață – Formă. Principiile de bază ale cosmologiei spiritual-științifice, GA 89], în felul următor: „Abia în prima jumătate a rundei a patra omul dobândește facultatea de a-și pune simțurile sale în relație cu regnul mineral. În a doua jumătate a rundei a patra el eliberează regnul mineral. O parte însă din acest regn rămâne în urmă, este eliminată, deoarece nu mai este de niciun folos omului. Aceasta formează sfera a opta, care nu mai este utilă evoluției cosmice, ci doar ființelor superior evoluate.” În anul 1915, Rudolf Steiner a tratat din nou, pe larg, noțiunea de „sferă a opta”. Comp. Mișcarea ocultă în secolul al XIX-lea și relația ei față de cultura mondială, GA 254, 1969.
78. Iezuitismul și Francmasoneria: Pentru lămurirea acestor notițe telegrafice, mai compară descrierile detaliate ale lui Rudolf Steiner din Factori terapeutici pentru organismul social, GA 198, 1969.
79. Astfel,... stau (sfârșitul conferinței): În stenograma lui Seiler, după conferință se mai găsesc câteva fraze. Nu putem recunoaște dacă aici a fost vorba de un răspuns la o întrebare: „În rasa-rădăcină a 6-a apare Christos însuși – împărăția de o mie de ani, inițial se spune eon, în latină [saeculum] seculorum. În rasa-rădăcină a 6-a se vor dezvolta atât răul, cât și binele... [lipsă text]. – Motorul Keely a venit, desigur, mult prea devreme. În a 7-a rasă-rădăcină, un singur individ va avea atâta forță, încât va putea omorî dintr-o lovitură mii și mii [de oameni n.t.]. Comp. aici nota 227 de la conferința din 2 ianuarie 1906 (în acest volum).

VII. Conferință Berlin, 2 decembrie 1904

Suporturile de text: Notițe stenografiate de Franz Seiler, precum și notițe cu scriere normală ale Mariei Steiner-von Sivers. Pentru tipar s-a revizuit încă o dată stenograma originală a lui Seiler.

80. cu ocazia discuției despre Ordinul rosicrucienilor: În conferința din 4 noiembrie 1904 (în acest volum).
81. Tot ceea ce numim secretul și tendința Francmasoneriei se exprimă în această legendă a Templului: Legenda Templului formează punctul central al gradului de Maestru (al 3-lea grad) al Francmasoneriei.
82. Am să vă prezint acum aceasta pe baza ritualului de primire în Masoneria ioaneică: Pentru aceasta, Rudolf Steiner a folosit, cu sublinierile corespunzătoare făcute cu mâna, în opera lui Charles Heckethorn „Societăți secrete, alianțe secrete, doctrine secrete”, vezi nota de la conferința din 30 septembrie 1904.
83. Voi vorbi mai târziu și despre legătura Maniheismului cu Francmasoneria: Nu se cunoaște dacă acest lucru s-a mai făcut.
84. În Grecia ei se numeau „dionisieni”: După Heckethorn (ibidem pagina 396, uniunile arhitecților și inginerilor erau numite în Grecia „dionisiene”.
85. Vitruv: Vitruvius Pollio, arhitectul regal sub Cezar și Augustus, a conceput între anii 16 și 13 î.Ch., după izvoare grecești și după propria experiență, „De architectura” în zece volume.
86. Dacă urmăriți cele scrise în „Lucifer”: Rudolf Steiner se referă aici la articolele sale Din cronica Akasha, GA 11, 1973 (Cap.: Rasa lemuriană), care apăreau pe atunci curent în revista „Luzifer”, mai târziu „Luzifer-Gnosis”.
87. Despre raporturile cu Maniheismul... [lipsă text]: Comp. nota 83.
88. gradele superioare, care încep abia cu al patrulea grad... Royal Arch: Gradul de Royal Arch (= Bolta Regală) trecea, conform Pactului de toleranță din anul 1813, drept al patrulea grad. Vezi nota 101 și însemnările „Despre Goethe și relația sa cu Rosicrucianismul” în acest volum).

VIII. Conferință Berlin, 9 decembrie 1904

Suporturile de text: Notițe stenografiate de Franz Seiler. Pentru tipar stenograma originală a fost revăzută.

89. eu...pot vorbi ca un nefrancmason. Rudolf Steiner a intrat într-o relație pur formală cu Masoneria Misraim-Memphis abia doi ani mai târziu (1906). Mai în detaliu în legătură cu aceasta, vezi volumul documentar Despre istoria și din conținuturile secțiunii gnoseo-cultice ale Școlii esoterice 1904–1914, GA 265.
90. prin Charta în anul 1535 la Köln: Conform operei lui Friedrich Heldmann „Cele mai vechi trei monumente istorice ale Frăției francmasonice germane” aflată în biblioteca lui Rudolf Steiner, Charta apărută la Köln în 1535 – împreună cu cele mai vechi statute, ale Lojei Bauhütte (=șantierul zidarilor) din Strassburg din anul 1459 și ediția revizuită a lor din 1563 – formează documentul cel mai vechi al Francmasoneriei germane. Heckethorn ș.a. le consideră însă documente apocrife, respectiv falsuri.
91. Acest mason este Goethe: În 1780 Goethe a devenit membru al Lojei „Amalia” din Weimar. Vezi și explicațiile relativ la „Goethe și raportul său față de Rosicrucianism” (în acest volum).
92. două strofe din poezia francmasonică: Sunt ultimele două strofe din poezia lui Goethe „Simbol”.
93. gradul...Royal-Arch: în descrierea acestui grad, Rudolf Steiner urmează de asemenea caracterizarea lui Heckethorn.
94. Zerubabel: Demnitarul de rang cel mai înalt al gradului Royal-Arch. Numele înseamnă în egală măsură „Domnul luminii, Soarele”. El reconstruiește Templul lui Solomon și reprezintă de aceea Soarele reînviat. (Heckethorn, ibid. pag. 411). Numele de Zerubabel este legat, probabil, de Zerubabel din Vechiul Testament, deoarece acest principe al iudeilor întorși acasă din captivitatea babiloniană, provenit din linia regelui David, a terminat construcția Templului din Ierusalim.
95. La propoziția: Eu vorbesc propriu-zis de un caz ideal...: În stenogramă, după această propoziție urmează o frază neclară: „Este doar un fel de amintire, un semn al amintirii pentru aceasta, însă efectul lipsește.”
96. acest al patrulea grad al Masoneriei, care este primul din gradele superioare și în unele regiuni [?] mai oferă încă o noțiune despre ce înseamnă cu adevărat legenda Templului: După Heckethorn (ibid. pag. 399), Masoneria ioaneică „trebuie considerată incompletă fără gradul Royal-Arch, deoarece în cadrul acestuia se dezvăluie din nou cuvântul originar de Maestru aruncat [pronunțat n.tr.] de Hiram, în timp ce gradul de Maestru nu cunoaște decât cuvântul-substitut, introdus de cei care au descoperit cadavrul lui Hiram”.
97. Istoria Masoneriei se relatează în modul următor: Primul mason adevărat a fost Adam: Francmasoneria „explică originea sa ca fiind simultană cu nașterea lumii, căci lumina a existat înainte să existe omul, pentru care ea a trebuit să pregătească un lăcaș adecvat de locuit; lumina însă este țelul final și simbolul Francmasoneriei. Edward Spratt, un scriitor irlandez, în cartea sa ’Constituțiile pentru Lojele irlandeze’ (1751), îl prezintă pe Adam drept primul francmason, care ,chiar și după alungarea sa din Paradis, poseda multe cunoștințe, în special în domeniul geometriei’.” (Heckethorn ibid. pag. 394.)
98. Desaguliers: John Theophilus Desaguliers, 1683–1744. Din 1719 Mare Maestru al primei Mari Loje engleze. Desaguliers trece drept cea mai puternică personalitate a așa-numitului „Revival”, perioadă de redeșteptare a Francmasoneriei. Ca renumit om de știință (elev al lui Isaac Newton), el se numără, între altele, printre aceia care au pregătit bazele teoriei electricității.
99. Masoneria orientală: Prin Masonerie orientală, numită și Masonerie egiptană, se are în vedere Masoneria Misraim-Memphis. Vezi și nota 107.
100. Și în Germania, unde există o filială a Masoneriei Memphis-Misraim aflată în legătură cu Masoneria din întreaga lume: Rudolf Steiner se referă aici la indicația din „Historische Ausgabe der Oriflamme” (Ediția istorică a Oriflamme-ului) a „Ritului scoțian Memphis și Misraim al Francmasoneriei” (1904), pagina 17, conform căreia pe atunci existau relații prietenești cu 12 Mari-Oriente și Supreme Grand Conseil-uri ale Vechiului Rit Scoțian și Ritului Scoțian Acceptat și cu Sanctuarele Suverane din America, Egipt, România, Spania, Cuba, Neapole și Palermo. În Germania exista atunci Masoneria Memphis și Misraim așa-zisă „neregulată”, însă nerecunoscută.
101. prin Pactul de toleranță din anul 1813, s-a realizat un fel de echivalare între Masoneria ioaneică... și Masoneria de grade înalte: În actul final de la 1 decembrie 1813 se spune: „Se afirmă clar și explicit, că Masoneria Veche autentică constă doar din trei grade și nu mai mult, și anume din masonii ucenic, calfă și maistru, incluzând și Ordinul înalt al Sfântului Royal-Arch. Acest articol însă nu obligă nicio Lojă sau Capitul (adunare a canonicilor) să țină o adunare într-unul din gradele Ordinului cavaleresc conform Constituțiilor numitului Ordin.” Citat după Heinrich Boss „Istoria Francmasoneriei”, ediția a 2-a, Aarau 1906, pag. 163, aflată în biblioteca lui Rudolf Steiner.
102. Manifestul pe care l-a publicat Marele Orient de rit Memphis și de rit Misraim: „Ediția istorică a Oriflamme-ului. Ritul scoțian Memphis și Misraim al Francmasoneriei. A.D. 1904, Berlin.” Manifestul a fost citit în întregime de Rudolf Steiner în această conferință.
103. Vitruv: Vezi nota 85.
104. Cuvântarea. ..primului ministru englez Balfour: Cuvântarea lui Balfour, ținută pe 17 august 1904 la British Association, a apărut chiar în același an în germană sub titlul „Unsere heutige Weltanschaunng” (Concepția noastră actuală despre lume), Leipzig 1904. La momentul la care a ținut conferința, cuvântarea fusese deja comentată de Rudolf Steiner în numărul din noiembrie al revistei sale „Luzifer-Gnosis” la rubrica „Cultura prezentului în oglinda Teosofiei”. De asemenea, în acesta sunt comparate între ele pasajele corespunzătoare ale lui Balfour cu ce spune H.P. Blavatsky. Comentariul se găsește în cadrul ediției operelor complete în Luzifer-Gnosis, GA 34, 1960. Comp. și notele 106 și 107.
105. Ocultistul știe acest lucru încă din 1879. Accentuez aceasta, deși nu o pot argumenta în cele ce urmează: Mai târziu Rudolf Steiner a vorbit în repetate rânduri și în mod detaliat despre importanța decisivă a anului 1879; de exemplu, în Fundaluri spirituale al lumii exterioare. Prăbușirea spiritelor întunericului, GA 177, 1977.
106. Congres al ocultiștilor... două direcții, una de stânga și una de dreapta: Vezi în legătură cu aceasta expunerile detaliate ale lui Rudolf Steiner din Mișcarea ocultă în secolul al XIX-lea și relația ei cu cultura universală, GA 254, 1969. Pentru această ediție Rudolf Steiner a folosit, evident, publicația englezului C.G. Harrison „Universul transcendental”, în germană 1897.

IX. Conferință Berlin, 16 decembrie 1904

Suporturile de text: Notițe stenografiate ale lui Franz Seiler și notițe cu scriere normală ale Mariei Steiner-von Sivers. Pentru tipar s-a revăzut stenograma originală a lui Seiler.

107. ritul reunit al lui Memphis și Misraim: Numite și Masoneria orientală sau egipteană. Ritul Memphis, conform legendei Ordinului, trebuie că a fost opera unui anume Ormus, care în anul 46 a fost convertit la Creștinism de către Sf. Marcu. În secolul al XII-lea cavalerii trebuie că au adus această înțelepciune masonică din Palestina în Scoția și acolo au întemeiat o Mare Lojă. Legenda Ordinului pune Ritul Misraim pe seama lui Misraim, un fiu al lui Harn. El a venit în Egipt, a ocupat țara și a numit-o după numele lui (Misraim sau Mizraim = vechi nume pentru Egipt). De la el se poate să fi provenit învățătura despre Isis, Osiris, Typhon ș.a.m.d. Comp. Schuster „Societățile, Alianțele și Ordinele secrete” (vol. 2, Leipzig 1906, pagina 30/31). Conform lui Heckethorn ibid. pag. 422), Masoneria egipteană a fost înființată de Cagliostro. Pe noi baze ea trebuie că a pornit din Italia, la începutul secolului al XIX-lea, în timp ce Masoneria Memphis ar fi fost întemeiată la Paris în anul 1839 ca o imitare a ritului Misraim, și către sfârșitul secolului al XIX-lea s-a unit cu ritul Misraim. De atunci durează și denumirea de „Memphis-Misraim”. Pentru Germania, John Yarker (comp. nota 121), Mare Maestru – Suveran General al Riturilor Scoțiene Reunite Memphis și Misraim în și pentru Marea Britanie și Irlanda, a fondat un Mare Orient (Mare Lojă) în anul 1902.
108. Așa-numitul Conte Cagliostro: Contele Alexander Cagliostro, pretins a fi identic cu sicilianul Joseph Balsamo – fapt contestat în modul cel mai categoric de Cagliostro însuși –, mort în 1795 în temnițele Vaticanului, trece, la fel ca și Contele de Saint-Germain, drept una din figurile cele mai controversate ale secolului al XVIII-lea. Într-o biografie a lui Francois Ribadeau Dumas „Cagliostro”, în germană la editura Bechtle, München 1966, s-a încercat să i se facă dreptate. De exemplu, se citează din protocolul tribunalului inchizițional, că „nu s-a reușit să se aducă împotriva lui Cagliostro nici măcar un singur martor care să-l fi cunoscut pe Balsamo”. În continuare este citat, drept un „erudit istoriograf” al lui Cagliostro, Dr. Marc Haven „Le maitre inconnu Cagliostro”: „Nimeni nu a dovedit că Balsamo și Cagliostro sunt una și aceeași persoană: nici Morande, nici Goethe, nici comisarul Fontaine, nici procesul Sf. Serviciu nu au putut aduce vreun document, care să risipească orice îndoială.
109. să prelungească viața omenească la 5527 de ani: În notițele Mariei Steiner-von Sivers este trecut „5530 de ani”; la Heckethorn ibid. „5557 de ani” (comp. nota 119). Conform lui Ribadeau-Dumas (ibid. pag. 303), Cagliostro ar fi lăsat în urma sa un număr de opere, printre altele „Arta de a prelungi viața”. Cu excepția ritualului egiptean, ele au dispărut. „Dacă ele nu au fost arse, ar trebui să se găsească în Arhiva Vaticanului. Sperăm că într-o zi Biblioteca Vaticanului, în curentul noilor idei ale mișcării ecumenice și al împăcării cu 'frații despărțiți’ să publice aceste documente neobișnuite, la care Cagliostro face deseori aluzie și să îl dezvinovățească.”
110. Am făcut mai devreme observația, că Revoluția franceză a pornit...: Aceasta s-a întâmplat cu siguranță în conferința din 4 noiembrie 1904, chiar dacă această observație nu a fost reținută în notițe.
111. Mabel Collins în cartea „Flita”: Mabel Collins (pseudonim pentru Mrs. Kaningdale-Cook), 1851–1927, una din cele mai bune scriitoare ale Societății teosofice. Cu ocazia apariției în limba germană a romanului „Flita. O poveste adevărată a unei magiciene negre”, Rudolf Steiner a scris o recenzie. Vezi Luzifer-Gnosis, GA 34, 1960.
112. una din cărțile Contesei d’Adhemar... Conte de Saint-Germain: Vezi nota 48 (conferința din 4 noiembrie 1904).
113. „Cine seamănă vânt, va culege furtună”, la care a adăugat că el a spus deja acest cuvânt cu milenii în urmă și că Christos l-a repetat după aceea: Conform însemnărilor doamnei d’Adhemar, Contele i-a spus: „Madame, cine seamănă vânt, culege furtună; Iisus a spus aceasta în Evanghelie, probabil nu înainte de mine, însă în cele din urmă cuvintele sale rămân scrise, doar că s-a putut folosi de ale mele.” Citat după Heyer „Din secolul Revoluției franceze”, ediția 1956, pag. 97. Acest cuvinte nu se găsesc în Noul, ci în Vechiul Testament, la profetul Osea 8,7: „Pentru că ei au semănat vânt, vor culege furtună.” Vezi aici și expunerile din conferința din 4 noiembrie 1904 (în acest volum).
     
114. În cărțile despre Contele Saint-Germain dumneavoastră puteți citi că el a murit în anul 1784 la Curtea Landgrafului de Hessen: Se consideră că el a murit la 27 februarie 1784 în Eckernförde. Ca dovadă se aduce o înregistrare din registrul de morți al bisericii St. Nicolai din Eckernförde, conform căruia el a „repauzat” pe 2 martie 1784.
115. Landgraful de Hessen: Prințul Karl, 1744–1836, fiul Landgrafului guvernator Friedrich al II-lea, general danez și regent al ducatelor Schleswig și Holstein. În 1824 a apărut lucrarea sa „La pierre zodiacale du temple de Denderah”, iar în 1861, în Copenhaga, „Memoires de mon temps” dictată în 1816/17, tradusă în germană la Kassel în 1866. Relatarea privitoare la Contele de Saint-Germain, citată după Gustav Berthold Volz, „Contele de Saint-Germain”, 1923, pag. 353 ș.u. – vezi pag. 402 ș.u. din acest volum.
116. Contesa d’Adhemar povestește însă în Memoriile sale: Vezi nota 48.
117. Într-adevăr, pe atunci, în anul 1790, el a fost la Viena...: Rudolf Steiner, evident, s-a sprijinit aici pe un articol al Isabellei Cooper-Oakley din revista „Gnosis” an 1, nr. 20 din 15 decembrie 1903. Pasajul în discuție sună în felul următor:
     

     „Franz Gräffer ne-a lăsat relatarea ciudată despre trecerea lui Saint-Germain prin Viena. Din păcate, relatarea nu ne poate satisface pe deplin. Gräffer mărturisește singur că ea a fost scrisă mult după aceea, pe 15 iunie 1843.‘Un impuls irezistibil m-a împins’, spune el, ‘să pun pe hârtie aceste lucruri, iar faptele pe care le povestesc nu au fost consemnate niciodată undeva.’ Cititorul atent va descoperi mai mult de o lacună în textul ciudat al povestirii.” Cu toate astea, ea continuă:

     „Într-o zi s-a răspândit vestea că enigmaticul Conte Saint-Germain ar fi în Viena. Acest nume ne-a electrizat; cercul inițiaților (adepților) noștri s-a cutremurat: Saint-Germain în Viena!... Abia s-a dezmeticit Rudolf (Gräffer, fratele lui Franz) după această știre surprinzătoare, că și dă fuga la micul lui conac de la Himberg, unde își are hârtiile, și se înarmează cu o scrisoare de recomandare a genialului aventurier Casanova către Contele Saint-Germain, pe care îl cunoscuse în Amsterdam.

     El se grăbește să se reîntoarcă în biroul său, unde un angajat îi spune: «Înainte cu circa o oră a sosit un gentilom, a cărui înfățișare ne-a uluit pe toți. El a spus în franceză, ca și când vorbea cu sine însuși, fără să ne bage în seamă: ‘Stau în Fedalhof, în camera în care a locuit Leibniz în 1713.’ Noi am vrut să vorbim, când el a și dispărut. Toți am rămas ca împietriți...»

     În cinci minute am fost la Fedalhof... Camera lui Leibniz este goală. Nimeni nu știe când va sosi acasă domnul din America. În ce privește bagajele, nu se observă decât o mică casetă de metal. Este ora prânzului. Dar cine se mai gândea la mâncare? Ceva l-a îndemnat pe Gräffer să-l aducă pe Baronul Linden. El îl găsește în ,Ente’. Amândoi pornesc cu trăsura spre Landstrasse și, determinați de o sumbră presimțire, lasă frâu liber cailor.

     Deschidem laboratorul și la amândoi ne scapă un strigăt de mirare involuntar. Saint-Germain stă la masă și citește dintr-o operă a lui Parcelsus. Ei întârzie fără glas pe prag. Vizitatorul misterios închide calm cartea și se ridică încet. Cei doi bărbați știu că această apariție nu poate fi nimeni altul decât ,Făcătorul de minuni’. Descrierea amploiatului nu era decât o palidă umbră a realității. O aură strălucitoare părea să-l învăluie pe Conte; el emana demnitate și superioritate. Contele le vine în întâmpinare, ei intră. Cu un ton măsurat, însă fără o atitudine rigidă, el se adresă în franceză lui Gräffer:

     «Dumneavoastră aveți o scrisoare de recomandare a domnului von Seingalt; ea este de prisos. Eu știam că dumneavoastră veți fi aici la această oră. Dumneavoastră mai aveți încă o scrisoare de la Brühl. Însă pictorul nu va putea fi salvat, plămânii săi sunt distruși, el va muri pe 8 iulie 1805.»...

     La sfârșitul convorbirii, Saint-Germain a încremenit timp de câteva secunde în chip de statuie; ochii săi nemaipomenit de expresivi au devenit incolori și stinși. În curând întreaga sa ființă s-a înviorat. A făcut un semn cu mâna, ca și când ar fi vrut să indice plecarea sa, și a spus: «Eu plec mâine seară. Este nevoie de mine urgent în Constantinopol. Apoi voi merge în Anglia pentru a pregăti două invenții, pe care le veți folosi în secolul următor (calea ferată și vapoarele cu aburi). Ele vor fi necesare. Anotimpurile se vor schimba treptat, mai întâi primăvara, apoi vara. Aceasta este progresia treptată a opririi timpurilor, prevestirea sfârșitului de ciclu. Eu văd toate acestea. Astronomii și meteorologii nu înțeleg nimic din asta, credeți-mă; trebuie să fi studiat, ca și mine, în Piramide. Către sfârșitul secolului voi dispărea din Europa și voi pleca în regiunea Himalaiei. Mă voi odihni, trebuie să mă odihnesc. Voi fi văzut peste 85* de ani, zi de zi. Rămâneți cu bine, vă iubesc.» După aceste cuvinte rostite solemn, Contele a mai făcut un semn cu mâna. Cei doi adepți au părăsit încăperea complet uimiți. Chiar atunci a început să cadă o ploaie puternică însoțite de tunete. Instinctiv, ei s-au reîntors în laborator, pentru a se adăposti. Au deschis ușa, Saint-Germain nu mai era acolo.

     * Acestea erau spuse în anul 1790. Coincidență sau nu, 85 de ani mai târziu, în 1875, a fost întemeiată Societatea teosofică.

     Din altă parte știm că cei doi Gräffer erau prieteni personali ai lui Saint-Germain și membri ai Rosei-Cruci. Cu toate că nu se menționează data la care a avut loc întâlnirea de mai sus, un pasaj al aceleiași lucrări ne lămurește aproximativ în această privință. Acolo citim: «Saint Germain a venit în 88, 89 și 90 la Viena, unde am și avut onoarea de neuitat de a-l întâlni».”

118. celor ce pot fi citite în Manifestul Masoneriei: Comp. conferința din 9 decembrie 1904 (în acest volum).
119. De aceea, în revista „Luzifer”, în locul... sunt trecute puncte-puncte: Se referă la cele relatate în „Din Cronica Akasha”, în revista „Luzifer-Gnosis” (decembrie 1904). Vezi Din Cronica Akasha, cap. „Separarea sexelor”, GA 11, 1973.
120. 120. În „Theosophical Review” s-a făcut tocmai o astfel de comunicare... ce spune exact același lucru, însă într-o formă puțin diferită: Articolul a apărut în nr. 208 din decembrie 1904 și este semnat doar cu litera „E”. Pasajele în discuție, în limba germană, sună astfel (traducere de R. Friedenthal, Dornach):
     

     „E [cel care vorbea prin mediumul care transcria], deși un politician și un om al lumii, este un entuziast prieten al oamenilor... El s-a declarat foarte îngrijorat, căci în curând ar urma să fie făcută o descoperire importantă, ce ar putea da medicilor o putere mai mare decât o au acum, și asta ar conduce la o cruzime sporită în experiențele pe animale. Căci omul care ar face descoperirea, crede că el ar obține-o prin vivisecție. Dar fiți foarte atenți, nu este așa; nu este o descoperire, ci numai o amintire; căci descoperitorul a fost un atlanteean, iar atlanteenii aveau cunoștințe medicale mult mai mari decât noi, corpul nu avea pentru ei niciun secret...

     Ei stăpâneau elementele, făceau vreme frumoasă sau furtună, după bunul plac. Copii nu existau, căci ei, printr-un efort neobișnuit, nenatural, au obținut marele secret de a da naștere vieții fără unirea materială a celor două forțe. Sufletul revenea și se reîncarna printr-un efort de voință, luându-și forma din elementele naturale, fără alt mijloc. Aceasta a și fost ceea ce a pus capăt în cele din urmă puterii lor. Căci aceasta nu putea continua. Aceasta este foarte vag indicat în legenda ebraică a pomului vieții. N-a mai fost posibil niciun progres, și de aceea civilizația aceea a trebuit să sfârșească printr-o catastrofă...

     Ei au răsturnat echilibrul creațiunii și și-au distrus propria cultură. Cauza materială a fost aceea că ei au sustras Pământului forțele vitale și au epuizat toate proviziile curentului de viață. Aceasta a condus la catastrofe naturale, iar furtuna s-a dezlănțuit irezistibil, înspăimântător, și i-a înghițit cu totul.Titanii s-au luat la întrecere cu Zeii, care au fost înfrânți. Toate religiile povestesc acest episod, ca avertisment.

     Pământul vostru este o ființă vie, iar dacă voi puteți drena (stoarce, da cep) curentul de viață, puteți activa atunci toate minunile. Atlanteenii sunt în multe cazuri sufletele actuale, dar ele sunt detronate... Ele au trebuit să se reîntoarcă în viața obișnuită, în care s-au născut ca niște copii obișnuiți.

     Voi mai spune acum ceva despre forța minunată a atlanteenilor, pentru ca dumneavoastră să înțelegeți ce a fost omul odinioară și ce va fi din nou într-o epocă viitoare; căci, ca să spunem adevărul, în Atlantida a existat desăvârșirea materială, iar la aceasta omenirea nu poate nicicând reveni, însă desăvârșirea va fi din nou atinsă.

     Viața claselor cele mai de sus din Atlantida era foarte simplă, căci hrana era luată exclusiv din aer. Precum orhideele, stăpânii, și în special preoții își luau ceea ce aveau nevoie pentru traiul lor din substanța atmosferei. Întrebați un botanist, și veți vedea că am dreptate. Dumneavoastră nu puteți face acest lucru, pentru că dumneavoastră nu v-ați creat singuri pe dumneavoastră (self materialised); dumenavoastră sunteți creaturi, sunteți născuți și nu creați prin propria dumneavoastră voință...

     Aceasta a fost dezvăluirea marelui secret, aceea a pomului vieții, care a simplificat lucrurile, iar acest secret dumneavoastră nu-l veți redobândi niciodată, până nu veți înceta să vreți puterea de dragul ei. Este secretul nașterii și morții. Eu îl cunosc parțial, dar nu în întregime, căci eu nu sunt suficient de bun pentru a mi se permite să mă împărtășesc din această forță minunată. Dacă aș putea să o fac, aș fi pe dată ispitit să v-o dezvălui și dumneavoastră, căci ea ar fi, așa a vrut Dumnezeu, fericirea pentru vecie.

     Voi încerca însă să descriu ceva și să dau un exemplu. Un om se reînnoiește total în 7 ani; după un timp însă el dă înapoi, slăbește, și ajunge încet să se descompună. Motivul acestui lucru este neștiința, căci dacă el ar fi în stare să regleze influența noilor componente, el nu ar alege niciodată componentele mai rele, ci mai bune, iar atomii ar fi permanent polarizați prin voința sa. Omul este conținut într-o singură celulă. Această celulă este nemuritoare și merge din generație în generație, creând mereu forme noi, în care un spirit omenesc se poate revela. Dacă această celulă este reținută în corp și nu are loc o perpetuare sau o risipire de forțe, nu există niciun motiv ca omul să nu trăiască veșnic în decursul unui ciclu. Însă omul se reproduce prin copiii săi, și distruge astfel propria sa existență materială. Un adept (inițiat) care se căsătorește, devine o ființă inferioară, care este supusă morții. Acesta este adevărul. Orice bărbat sau orice femeie care procreează (creates), poate face aceasta doar prin cedarea (handing on) nemuririi sale. Omul este un spirit, iar spiritul este centrul formei devenită materială. Omenirea în totalitate acceptă moartea ca pe o necesitate și își sugestionează credința că trebuie să mori. Dar de fapt nu este niciun motiv pentru asta, dacă celula este păstrată intactă.

     Meditați la aceasta, și veți înțelege că este una din învățăturile creștine cele mai importante, care a fost pervertită. Christos a înviat din morți pentru a deveni primul fruct al vieții...

     Mă refer acum la noua descoperire care va fi făcută, despre care am vorbit. Ea era odinioară cunoscută și va fi redescoperită de către omul predestinat pentru aceasta, care va fi salutat ca un binefăcător al omenirii. În zilele vechii Atlantide, când secretele corpului au fost dezvăluite castei conducătoare a omenirii, ele se învățau într-un mod mult mai înfricoșător decât prin vivisecție, și anume prin prostirea sufletului, prin care se distrugea forța de a evolua dintr-o ființă. Slavă Domnului că dumneavoastră nu știți nimic despre aceasta, altfel lumea ar fi din nou locuită de diavoli...”

121. La vârful Mișcării americane Misraim se află... eminentul mason John Yarker: Yarker, 1833–1913, era englez și a activat și în cadrul Francmasoneriei engleze. Dacă aici se vorbește despre el ca stând în vârful Mișcării „americane” Misraim, aceasta se datorează prezentării din „Ediția istorică a Oriflamme-ului”, Berlin 1904, la care el a fost coautor, conform căreia doar America are un caracter legitim, iar Yarker, în 1872, fusese numit „de către S.G.C. 33° din New York Mare reprezentant și Garant al prieteniei de pe lângă Marele Orient de Rit scoțian din Manchester și Sanctuarul suveran al Ritului Memphis și Misraim”. Yarker, ca important scriitor francmason ce se afla, fusese avansat la grade înalte în diferite contexte și, printre altele, gratificat cu titlul de „General-Mare Maestru suveran în și pentru Marea Britanie și Irlanda al Masoneriei scoțiene și de Rit Memphis și Misraim”, iar în anul 1902 a fondat un Mare Orient pentru Germania.
122. unui anume Reuss: Theodor Reuss, 1855–1923. Autorizat de Yarker prentru a introduce Ritul Memphis-Misraim în Germania. Comp. aici și volumul documentar Referitor la istoria și din conținuturile secțiunii cognitiv-cultice ale Școlii esoterice 1904–1914, GA 265.
123. cunoscutul Carl Kellner, 1851–1905, inventator și mare industriaș austriac. Conform lui Hugo Göring, revista „Sphinx” (Organ al Societății Teosofice Germane, editat de Hübbe Schleiden), numărul din ianuarie 1895, el a fost cel care a inventat procedeul de fabricare a celulozei și a lucrat împreună cu medicul Dr. Franz Hartmann. Kellner a fost Suveran Venerabil – General – Mare Maestru în Marea Britanie și Germania pentru Ritul Memphis și Misraim și semna ca atare pentru „Ediția istorică a Oriflamme-ului” din 1904.
124. Franz Hartman, 1838–1912: După o viață aventuroasă și o cunoștință personală cu H.P. Blavatsky, a întemeiat în 1897 așa-numita Societate teosofică „din Leipzig”. Editor al revistei teosofice „Flori de lotus”. Vezi și Rudolf Steiner Cursul vieții mele, GA 28, 1962 și „Scrisori” II, Dornach 1953.
125. Modelele de predare ale acestui Rit-Misraim sunt patru: Conform lui Heckethorn (ibid. pag. 423) acestea provin de la Cagliostro.
126. Ultima dată v-am citit ceva dintr-o cuvântare a primului ministru englez Balfour: Aceasta nu a fost reținută în notițele de față. Referitor la cuvântarea în sine, comp. nota 104 și următoarea notă.
127. Se înțelege faptul că acest atom fizic... nu este altceva decât electricitate înghețată... Discursul lui Balfour îl consider ca fiind extraordinar de important: Aceasta se referă la următorul text al lui Balfour din „Concepția noastră despre lume”, Leipzig 1904: „În prezent există deja savanți, care în substanța tuturor lucrurilor din jurul nostru nu văd altceva decât electricitate coagulată; care cred că atomul elementar al chimistului, pe care noi, cu instrumentele noastre senzoriale, departe de a-l mai putea percepe, nu este altceva decât tot un sistem de monade sau subatomi legați strâns între ei; că aceste monade la rândul lor nu sunt nicidecum doar materie umplută cu electricitate, ci pur și simplu electricitate în sine... Dacă însă materia se descompune astfel în grupuri de atomi, iar aceștia din nou în sisteme monadice electrice, din ce se compun atunci în cele din urmă aceste unități electrice infime? Nimeni nu știe. Dacă acceptăm însă ipoteza pe care o propune profesorul Larmor, atunci aceste monade nu sunt mai mult decât niște modificări ale omniprezentului eter; modificări care s-ar putea compara cu niște noduri în cadrul unei mase... Un lucru este incontestabil, și anume că aceste monade nu se pot imagina în afara eterului... Ne aflăm deci aici în fața unei răsturnări extraordinare, a unei schimbări revoluționare...”
128. Pius al IX-lea a fost inițiat în Francmasonerie: Giovanni Maria, Conte Mastai-Feretti, 1792–1878, papă începând din 1846, este cel care a propovăduit dogma concepției imaculate și a infailibilității papilor. El a combătut Francmasoneria în mai multe enciclice, însă apartenența sa la Francmasonerie este controversată. În Lexiconul Internațional Francmason al lui Lennhoff-Posner se spune: „Muzeul francmasonilor din Bayreuth deține o fotografie, evident trucată, a papei, care poartă pe deasupra stolei papale o eșarfă de francmason brodată. Falsa comunicare despre apartenența papei la Alianță a apărut în perioada alegerii sale, iar apoi din nou, astfel încât el însuși a fost nevoit, în 1849, să ia atitudine împotriva ei.”

X. Conferință Berlin, 23 decembrie 1904

Suport de text: Notițe stenografiate de Franz Seiler. Pentru tipar, stenograma originală a fost revăzută.

129. De azi în opt zile am să vorbesc: Conferința din 30 decembrie 1904 despre Sărbătoarea celor trei regi, în Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. Teosofie, christologie și mitologie. I, GA 90a.
130. este imposibil – trebuie s-o spun fără înconjur – să vorbești în public în stilul în care s-a făcut, de exemplu, cu Manifestul francmasonilor, pe care vi l-am citit cu paisprezece zile în urmă: Manifestul a fost citit în întregime în conferința din 9 decembrie 1904. Despre stilul pentru public, vezi Rudolf Steiner Cursul vieții mele (cap. 32), GA 28, 1962.
131. „Theologia deutsch”: În anul 1380. Prima editare de către Luther (fragmentar) Wittenberg 1516, ediție completă 1518. Prima traducere în germană de către Joh. Arndt, 1597. Confruntare a textului originar al unui manuscris vechi din anul 1497 și traducere în germana modernă de Franz Pfeiffer, ediția a 3-a, Gütersloh 1875.
132. Maeștrii nu sunt de regulă chiar personalități istorice: Vezi aici nota 21.
133. Referitor la propoziția: Această culoare de fond formează o anumită substanță: În stenogramă, în acest pasaj, în afara unui gol mai mare de text, nu mai urmează decât cuvintele: „iar acesta împiedică oamenii... care îi face să se unească...” Pentru publicarea în „Was in der Antroposophischen Gesellschaft vorgeht – Nachrichten für deren Mitglieder” (Nr. 47 din 23 noiembrie 1947), această propoziție a fost corectată astfel: „Această culoare de fond formează o anumită substanță – numită Kundalini – iar acesta împiedică în om ceea ce conduce la spiritul însuși.”

XI. Conferință Berlin, 15 mai 1905

Suporturile de text: Notițe stenografiate de Franz Seiler, Walter Vegelahn și Berta Reebstein-Lehmann.

134. În conferințele anterioare eu am explicat: De exemplu, în conferințele din 30 septembrie și 4 noiembrie 1904 (în acest volum).
135. grupul statuar Laocoon: Vezi aici explicațiile din conferința ținută la München în data de 14 martie 1910, aflată în Metamorfozele vieții sufletești, GA 58, 1971.
136. alt simbol, cel al Calului troian: Vezi conferința din 28 octombrie 1904, apărută în Adevărurile oculte ale miturilor și legendelor antice. Mitologia greacă și germanică, GA 92.
137. cele scrise de Livius: Titus Livius, născut 59 î.Ch. Lucrarea sa de o viață: Istoria Romei în 142 de cărți, în care el, ca primul roman, descrie destinele schimbătoare și agitate ale orașului și ale imperiului, începând de la fondarea Romei până la Drusus, anul 9 d.C.
138. Alba = veșmânt preoțesc: Cel mai vechi veșmânt al clerului catolic, împrumutat de la preoții egipteni și ebraici, compus dintr-o cămașă lungă până la picioare, cu mâneci ce se îngustează spre mâini, ce se trage peste talar la ceremoniile bisericești.
139. Cei șapte regi romani nu reprezintă altceva decât cele șapte principii, așa cum le cunoaștem din Teosofie: Nu trebuie conchis de aici că cei șapte regi romani chiar nu au existat. În orice caz, în conferința de la Dornach din 7 septembrie 1924, în GA 238, se spune că acești șapte regi romani au existat în realitate.
140. Sthula-Sharira, Linga-Sharira, Kama-Rupa, Kama-Manas, Manasul superior, Buddhi și Atma: Aceste denumiri teosofico-indiene au fost înlocuite de Rudolf Steiner curând după aceea prin denumirile germane: corp fizic, corp eteric, corp astral și Eu, sine spirituală, spiritul vieții, om-spirit.
141. Legenda lui Prometeu: Vezi și conferința din 7 octombrie 1904 (în acest volum).
142. Iehova se mai numește și Dumnezeul formei: Vezi la aceasta conferința din 25 octombrie 1905 în Bazele ezoterismului, GA 93a, 1976.
143. sfera a opta: Vezi nota 77.
144. La faza: Acest lucru nu-l mai înțeleg astăzi nici chiar masonii, și cred că omul ar trebui să lucreze la Eul său propriu: În acest pasaj, în notițele lui Seiler este trecut „Eul său egoist”, în timp ce la Vegelahn și Reebstein stă scris „Eul spiritual”, ceea ce ar putea proveni de la o eroare de auz sau scriere pentru „Eul propriu” („geistigen Ich” în loc de „eigenen Ich”).
145. Dacă am putea face oamenii să întreprindă reforme sociale pe o bază teosofică: Vezi la aceasta articolul lui Rudolf Steiner din aceeași perioadă Teosofie și problema socială din Luzifer-Gnosis, GA 34, 1960, în care el își expune pentru prima dată ideile sale referitoare la problema socială. Vezi însă și lucrarea din anul 1919 Puncte centrale ale problemei sociale în necesitățile vitale ale prezentului și viitorului, GA 23, 1976.
146. Albert Schäffle... lucrare despre sociologie: Albert Eberhard Friedrich Schäffle, 1831–1903, economist, a scris numeroase lucrări de sociologie. Într-un alt context, Rudolf Steiner menționează lucrarea sa „Bau und Leben des sozialen Körpers” (Structura și viața corpului social), 4 volume, Tübingen 1875–1878.

XII. Conferință Berlin, 22 mai 1905

Suporturile de text: Notițe stenografiate de Walter Vegelahn și Berta Reebstein-Lehmann.

147. Templul solomonic ... fiecare cuvânt pe care îl spune Biblia referitor la acesta: Cartea întâi a Regilor, cap. 5, 6, 7 și 8 și Cartea a doua a Cronicilor, cap. 1-7.
148. Jean Paul povestește despre acest eveniment: Jean Paul (pseudonim pentru Jean Paul Friedrich Richter), 1763–1825, poet, scriitor și gânditor. Viețuirea este povestită de el în „Adevăr din viața lui Jean Paul. Povestea copilăriei scrisă de el însuși”, trei caiete în două volume, Breslau 1826–1828, caietul întâi, pag. 53.
149. numele de „Iahve” era permis a fi pronunțat numai de preotul miruit și numai în Sfânta Sfintelor: „Doar o dată pe an, și anume în ziua împăcării, îl pronunța marele preot în Sfânta Sfintelor (Levit. 16, 30), după sunetele sale adevărate.” Hans Ludwig Held, într-un studiu despre numele inexprimabil al lui Dumnezeu „Despre Golem și Șern” din apariția trimestrială „Das Reich”, editată de Alexander von Bernus, ianuarie 1917.
150. unul este arca lui Noe, celălalt este Templul solomonic. Ambele sunt într-un fel identice și totuși fundamental diferite: Conform notițelor de la conferința din Köln, 28 decembrie 1907 (GA 101), Rudolf Steiner a explicat acolo următoarele în legătură cu acest subiect:
     

     „Dacă am lua în considerație milenii în loc de secole, am vedea cum însăși formele corporale ale oamenilor se orientează după gândurile, sentimentele și capacitățile de reprezentare anterioare cu mii de ani; iar marile puteri diriguitoare în cadrul evoluției dau omenirii la timpul potrivit reprezentările juste, pentru ca însăși forma omenească să se schimbe...

     Cum au luat naștere de fapt toate aceste dimensiuni, lungime, lățime și înălțime ale corpului fizic, din ziua de azi? Este o acțiune a ceva existent inițial în corpul astral și corpul eteric. Acolo au fost mai întâi gândurile, imaginile, sentimentele ș.a.m.d. Veți înțelege mai bine ceea ce vreau să spun, dacă vă amintiți un fenomen ce intervine imediat după moartea fizică. Se întâmplă atunci când corpul fizic este părăsit inițial de corpul eteric și corpul astral. Somnul constă în aceea că corpul astral și Eul pleacă, și în pat rămân lungite corpurile fizic și eteric. Moartea se deosebește de somn prin faptul că corpul fizic rămâne singur lungit în pat, iar celelalte componente ale omului pleacă. Atunci apare un fenomen ciudat, ce ar putea fi descris drept o senzație sau sentiment, dar care este însoțită de o reprezentare: Omul simte ca și cum ar începe să crească – și apoi intervine acel tablou retrospectiv; dar mai întâi simte ca și cum s-ar dilata în toate direcțiile –, el crește în dimensiune în toate direcțiile.

     Această priveliște a corpului său eteric de dimensiuni mari este o reprezentare foarte importantă; căci această reprezentare a trebuit să fie trezită în era atlanteeană, când corpul eteric nu era încă atât de strâns legat cu corpul fizic ca la omul postatlanteean. Atunci a trebuit să fie deșteptată pentru prima dată această reprezentare, care astăzi apare la om după moarte. Dacă ne imaginăm aproximativ acele dimensiuni pe care le viețuiește azi omul după moarte când crește astfel, el și-a creat atunci premisele, forma-gând, pentru a-și aduce corpul său fizic, oarecum, la forma actuală. Dacă așadar omului, acolo unde corpul eteric era încă separat de corpul fizic, i-au fost ținute din când în când în față dimensiunile corecte, ele luau formele pe care le are astăzi corpul fizic. Iar aceste forme erau stimulate în primul rând de cei care sunt conducătorii evoluției umanității. În diferitele legende despre potop, înainte de toate în legenda biblică a potopului, este conținută indicația exactă despre aceasta. Dacă vă imaginați omul circumscris aproximativ în acele forme pe care trebuie să le aibă corpul său eteric pentru ca și corpul fizic al omului să fie plăsmuit în mod just, aveți dimensiunile arcei lui Noe.

     De ce se indică în Biblie dimensiunea exactă a arcei lui Noe? Pentru ca acest om, care urmează să facă trecerea de la era atlanteeană la cea postatlanteeană, să aibă o conformație – 50 de coți lățime, 30 de coți înălțime, 300 de coți lungime –, așa cum trebuie să o aibă omul, pentru ca din lungime, lățime și înălțime să-și formeze imaginea mentală corectă, care să îi confere premisa pentru ca omul postatlantean să fie configurat în mod corect. Aveți aici un simbol, din care provin dimensiunile actuale ale corpului dumneavoastră, care sunt efecte ale formei mentale pe care Noe le-a încorporat în arca sa. Nu degeaba arca a fost luată ca simbol și a fost descrisă în felul acesta, ci ea a fost proiectată intenționat în acest fel, pentru ca organismul omenesc să fie în mod corect edificat în era postatlanteeană. Omenirea întreagă a fost educată prin simboluri eficiente. Dumneavoastră, în dimensiunile corpului fizic al dumneavoastră, purtați dimensiunile arcei lui Noe. Când omul își întinde mâinile în sus, dumneavoastră aveți pentru corpul omenesc actual dimensiunile arcei lui Noe. – Și omul a trecut apoi din era atlanteeană în era postatlanteeană. În rasa care îi va lua locul rasei noastre, în rasa a șasea, corpul omenesc va avea din nou o conformație complet diferită, iar omul, astăzi, va trebui de asemenea să viețuiască acele forme-gând care sunt în stare să ofere pentru următoarea rasă premisele, pentru ca atunci corpul să primească dimensiunile corecte. Aceste forme-gând trebuie prezentate omului. Astăzi omul este construit după dimensiunile de 50 pe 30 pe 300. În viitor el va fi cu totul altfel conformat. Cum i se dă astăzi omului forma-gând, după care își va modela forma sa viitoare? Acest lucru a fost și el menționat deja. El este înscris în dimensiunile Templului lui Solomon. Iar aceste dimensiuni ale Templului solomonic, realizate în formă fizică, înfățișează într-o simbolistică profundă întreaga organizare a formei fizice a omului următoarei rase, rasa a șasea.

     Toate lucrurile care acționează în omenire se întâmplă din interior, nu din exterior. Ceea ce a fost într-o epocă oarecare gând și sentiment, devine în epoca următoare formă exterioară. Iar individualitățile care conduc omenirea trebuie să implanteze în omenire cu multe milenii înainte forma-gând care urmează să devină ulterior realitate exterioară. Aici aveți funcțiunile formelor-gând ce trebuie stimulate prin astfel de figuri simbolice. Ele au o semnificație reală.”

151. Există de asemenea mărimi, unde proporțiile arcei lui Noe coincid cu cele ale corpului omenesc și cu ale Templului lui Solomon: Sursa bibliografică vizată aici de Rudolf Steiner nu a putut fi stabilită. În „Cabbala” lui Agrippa von Nettesheim (ediția Scheible, Stuttgart 1855), la capitolul „Despre dimensiunile, raporturile și armonia corpului omenesc” se spune: Dumnezeu însuși i-a indicat lui Noe să construiască arca sa după dimensiunile corpului omenesc, după cum El însuși a conferit întregii mașinării cosmice simetria omului, și de aceea prima s-a numit marele Cosmos iar cea din urmă micul Cosmos. În relația de mai sus, unii microcosmologi stabilesc dimensiunile corpului omenesc la șase picioare, piciorul la zece grade, gradul la cinci minute; acesta face șaizeci de grade = trei sute de minute și, conform descrierii lui Moise, arca lui Noe avea tot atâția coți geometrici în lungime [300 coți n.t.]. După cum lungimea corpului omenesc atinge trei sute de minute, lățimea sa cincizeci și adâncimea treizeci, tot astfel și arca lui Noe are nu numai trei sute de coți în lungime, ci și cincizeci de coți în lățime și treizeci în adâncime sau înălțime, din care rezultă la ambele un raport de șase la unu între lungime și lățime, de zece la unu între lungime și adâncime sau înălțime și de cinci la trei între lățime și adâncime.”
     
     În continuare Franz Coci, în lucrarea sa „Calcul detaliat al celor trei raporturi între laturi la arca lui Noe din punct de vedere geometric și mecanic” (tradusă din poloneză de Wenzel Bauernöpl, Bilin, 1899), a indicat matematic că „Singurul raport adecvat, și în același timp posibil, între lățimea și înălțimea unui corp cvadrilater gol la interior, pentru ca acesta să corespundă relativ consumului minim de material, capacității (volumului) maxim posibile și în același timp stabilității maxime, ar fi ca pentru lățime să se ia dimensiunea 5 – exact 5,322232 – și pentru înălțime 3 – exact 2,967768. – Și în aceste raporturi a fost construită în realitate și arca lui Noe.”
152. Referitor la paragraful: Intrăm în Templul solomonic: Acest paragraf a fost redat după notițele Bertei Reebstein-Lehmann. La Vegelahn, acest pasaj este foarte eliptic. De exemplu, după fraza „omul alcătuit din cinci componente, care devine conștient de Sinea sa superioară” urmează doar: Templul... este astfel structurat, încât îl circumscrie pe omul pentapartit. Aceasta... este partea cea mai importantă a Templului. Pătratul este sfânt, acoperișul și stâlpii laterali formează împreună... În fața altarului stăteau doi Heruvimi.
153. cavalerii templieri: Vezi prezentările detaliate ale lui Rudolf Steiner de mai târziu, din Impulsuri interioare în evoluția omenirii. Goethe și criza secolului al 19-lea, GA 171, 1964.
154. Referitor la paragraful: Am urmărit perioada de la prima până la a patra subrasă...: Textul este în mod evident reținut incomplet. Despre legătura subraselor (epocilor de cultură) cu mersul Soarelui prin cercul zodiacal, comp. conferința lui Rudolf Steiner din 8.1.1918 în Adevăruri misteriale și impulsuri de Crăciun. Mituri vechi și semnificația lor, GA 180, 1966.
155. Referitor la paragraful: Se înțelege atât de puțin din toate acestea în cercurile mai largi...: Trebuie luat în considerație faptul că explicațiile au fost reținute cu mari lacune. La sfârșitul paragrafului, în notițele lui Vegelahn stă scris doar: „Dar acest Templu...”, în timp ce în notițele lui Reebstein se spune: „Însă omul nu înțelege încă acest Templu”, ceea ce, evident, ar fi de asemenea incomplet. Probabil el ar fi trebuit să sune în felul următor: „Însă omul nu înțelege încă să construiască acest Templu.”
156. Platon spune că sufletul lumii ar fi crucificat pe crucea trupului lumii: Rudolf Steiner menționează des această imagine. Prezentarea pe care o face Platon în „Timaios”, la care el face referire aici, este o parte componentă a unui dialog complex, dezvoltat gradat, privitor la nașterea lumii (cap. 8 și 9; 34b-37c).Textul citat aici de Rudolf Steiner nu se găsește acolo sub această formulare. Un alt document justificativ pentru această imagine este un pasaj din lucrarea filosofului și preotului vienez Vincenz Knauer: „Problemele de căpătâi ale filosofiei în evoluția ei și în rezolvarea lor parțială, de la Thales până la Robert Hamerling”, Viena și Leipzig 1892. În exemplarul său care s-a păstrat, Rudolf Steiner a subliniat puternic, în exemplarul acestei cărți care s-a păstrat de la el, următorul pasaj la pagina 96: „Mitul relatează despre aceasta în ,Timaios’, că Dumnezeu ar fi pus acest suflet al lumii sub formă de cruce în Univers, și peste el ar fi întins trupul lumii.” Surprinzător este aici „mitul”, care relatează aceasta în Timaios.
     Nici „Timaiosul” lui Platon, la care se referă Rudolf Steiner în text, nici „Problemele de căpătâi ale filosofiei” a lui Vincenz Knauer, unde el a subliniat apăsat pasajul corespunzător, nu par deloc să fie sursele pentru imaginea citată aici. Mai degrabă chiar Rudolf Steiner a descoperit la acești filosofi o urmă (oarecum modificată) a imaginii, găsită independent de el, ceea ce ar explica și abaterea față de descrierile existente la Platon și Knauer. Această metodă, de a ilustra și documenta cunoștințele sale spirituale prin ceea ce s-a transmis ca tradiție istorică, el o descrie în autobiografia sa Cursul vieții mele (cap. XXVI):
     

     „Din poziția mea față de Creștinism devine evident faptul că în știința spirituală eu nu am căutat și nu am găsit absolut nimic pe calea pe care mulți oameni mi-o atribuie. Aceștia prezintă lucrurile ca și când eu aș fi compilat cunoașterea spirituală din vechi tradiții care s-au transmis în timp. Că aș fi prelucrat învățături gnostice și de alt gen. Ceea ce s-a dobândit drept cunoaștere spirituală (în Creștinismul ca fapt mistic) a fost extras direct din lumea spirituală însăși. De-abia pe urmă, pentru a le arăta auditorilor la conferință și cititorilor cărții acordul dintre ceea ce văzusem în spirit și tradițiile istorice, am recurs la ele și le-am inserat în cuprins. Dar în acest cuprins n-am inserat nimic din ceea ce există în aceste documente, fără ca mai înainte să-l fi avut în fața mea în spirit.”

157. Referitor la fraza: Aceste două curente s-au afirmat încă de la ivirea rasei noastre...: În textul lui Vegelahn, aici s-a reținut doar fragmentar „...două curente afirmate, cei vechi, ce s-au născut pe când Zeii înșiși erau încă la construcția lumii, ceilalți... care vor trebui să construiască mereu în acest Templu al înțelepciunii...”

XIII. Conferință Berlin, 29 mai 1905

Suporturile de text: Notițe stenografiate de Franz Seiler, Walter Vegelahn, Berta Reebstein-Lehmann, precum și notițe ale Mariei Steiner-von Sivers.

158. Există, da, o așa-numită legendă sfântă cu privire la întreaga evoluție a crucii: Legenda lemnului crucii, așa cum se găsește ea în culegerea de legende „Legenda aurea” din secolul al 13-lea, a lui Jacobus Voragine.
159. renumitul toiag al lui Moise: Chiar și din ceea ce s-a transmis printr-o tradiție din mistica ebraică, acel toiag al lui Moise, descris cu numele inexprimabil al lui Dumnezeu, nu este altceva decât pomul vieții. Istoria sa este descrisă în „Legende ale evreilor” (culese de Micha Josef bin Gorion, ediția Insel-Verlag Frankfurt a.M. 1962, pag. 431) în felul următor:
     
     După ce a fost eliberat din captivitate de medianitul Raguel (Ietro), care-l ținea ostatic, Moise a mers în grădină și i-a mulțumit pentru asta lui Dumnezeu.
     
     Și cum se ruga el așa, privirea i-a fost atrasă de un toiag minunat, încrustat cu pietre de safir, care creștea din pământ. El s-a apropiat de toiag, și ce să vezi? Pe el era inscripționat numele neschimbat, originar, al lui Dumnezeu. El a pronunțat numele, a apucat toiagul și l-a smuls încet din pământ, atât de încet precum se smulge o tufă micuță. Acesta a fost toiagul cu care s-au înfăptuit toate operele dumnezeiești după încheierea Creațiunii, după ce au fost create Cerul și Pământul și toată oștirea lor.
     
     De fapt, când Dumnezeu l-a alungat pe primul om din grădina Eden, Adam a luat acest toiag în mână și a cultivat pământul, din care el fusese creat. Toiagul a ajuns apoi la Noe, iar acesta l-a dat mai departe lui Sem și neamului lui, până ce în cele din urmă a ajuns la Avraam, evreul. Când însă Avraam a lăsat moștenire tot ceea ce era al lui fiului său Isaac, i-a dat și acest toiag. După aceea s-a întâmplat că fiul lui Isaac, Iacov, s-a refugiat în Mesopotamia; el nu avea nimic altceva, când a trecut peste Iordan, decât acest toiag. Apoi s-a întors la tatăl său, iar când s-a coborât în Egipt, un singur lucru nu a uitat, toiagul, pe care l-a luat cu el. El l-a dăruit lui Iosif, ca o parte în plus față de cea a celorlalți frați*, pe care el [Iacov n.t.] o luase cu forța de la fratele său, Esau. După moartea lui Iosif, prinții Egiptului au venit în casa regentului, iar toiagul său a devenit proprietatea medianitului Raguel. Acesta l-a plantat apoi în grădina sa.
     

     * Aluzie la cartea 1 a lui Moise, 48, 22.

     De atunci, toți eroii din Keniter au încercat să smulgă toiagul din pământ, căci acela care reușea, putea s-o ia de soție pe Sefora. Nici unul nu a reușit să îl scoată. Toiagul a rămas deci înfipt în grădina lui Raguel, până a sosit cel cu care era dreptatea/legea. Când Raguel a observat toiagul minunat în mâna lui Moise, s-a mirat de dimensiunile sale și i-a dat-o pe fiica sa Sefora de soție.
160. ceea ce Giordano Bruno a numit sufletul lumii: În lucrarea sa „Despre cauza, principiul și despre cel Unu”, dialogul al 2-lea, tradus de Paul Seliger, Leipzig f.a. (Reclam), pag. 70: „Rațiunea universală este facultatea cea mai intimă, cea mai adevărată și mai personală, și o potențială parte a sufletului lumii...”
161. Platon... că sufletul lumii: Vezi nota 156.
162. Căci orice lucru, așa cum spune Goethe, trebuie conceput doar ca un simbol: „Faust” partea a II-a, corul din final: „Vremelnic – sensibilul/ Doar ca simbol survine.”
163. Goethe... în „Basmul despre șarpele verde și frumoasa floare de crin”: Vezi aici Spiritualitatea lui Goethe, în revelația ei prin Faustul său și prin Basmul despre șarpe și floarea de crin, GA 22, 1979; de asemenea cele două conferințe despre revelația ocultă a lui Goethe din punct de vedere exoteric și esoteric, din Unde și cum găsim spiritul?, GA 57, 1961.
164. „Păcatul a venit în lume prin intermediul legii”: Pavel, Romani 5, 13 și 8, 2.

XIV. Berlin, 5 iunie 1905

Suporturile de text: Notițe stenografiate de Walter Vegelahn, Berta Reebstein-Lehmann, precum și notițe cu scriere normală ale Mariei Steiner-von Sivers. Trebuie avut în vedere că notițele au parțial mari lacune și nu trebuie luate ca o redare cuvânt cu cuvânt.

165. De fapt, acum un an am prezentat deja: În conferința din 23 mai 1904 (în acest volum).
166. panta suitoare...panta coborâtoare a arcului: Un termen teosofic pentru a spune că orice evoluție se desfășoară în cicluri, și anume, mai întâi în sens descendent, deci pe panta coborâtoare a arcului, adică din spiritual în materialitate, pentru ca apoi să se reîntoarcă în sens ascendent de partea suitoare a arcului, din materie în spirit.
167. din punct de vedere cosmologic, evoluției noastre pământești i-a premers: Referitor la cele prezentate în continuare, vezi lucrările de bază Din cronica Akasha, GA 11, 1973 și Știința ocultă în rezumat, GA 13, 1977.
168. runde... Arupa... Rupa... Astral... Globul: Aici trebuie completat, că evoluția planetei Pământ trece prin 7 așa-numite runde sau regnuri (regnurile elementare 1, 2, 3, regnul 4 – mineral, regnul 5 – vegetal, regnul 6 – animal, regnul 7 – uman). Fiecare rundă sau regn trece la rândul ei prin alte 7 stări de formă, numite și globuri (arupa – mental, rupă – mental, astral, fizic, plastic – astral, intelectual, arhetipal). Fiecare glob sau stare de formă trece de asemenea prin 7 perioade (ere), numite în actualul nostru glob rase-rădăcină.
169. Referitor la fraza: Inițiații fac ei mai înainte drumul... [lipsă text]: Aici, în toate notițele mai urmează câteva propoziții, însă reținute neclar. În stenograma lui Vegelahn, acestea sună astfel: „Apoi, corpul astral este străbătut de elementul manasic, Buddhi intră în corpul eteric, iar principiul-Tată intră în corpul fizic. Aceștia lucrează neîntrerupt, până ce se poate dezvolta un creier, până la momentul în care ființa învață să spună Eu. Acesta a fost cazul la semiții primordiali.”
170. În cartea „Lumină pe cale” stă scris: Lucrarea teosoafei Mabel Collins (1851–1927) cu subtitlul „Lucrare spre folosul acelora care, nefamiliarizați cu înțelepciunea orientală, râvnesc să treacă sub influența ei”. Rudolf Steiner a scris în anii 1903/04 o exegeză referitor la aceasta – vezi Din conținutul școlii esoterice GA 266.
171. Heraclit... Dacă, scăpat de tot lumescul: Citat liber de Rudolf Steiner după Vincenz Knauer „Problema de căpătâi a filosofiei, în evoluția și parțiala ei rezolvare de la Thales la Hamerling”, 1892 (pag. 97). Aici se vorbește despre sufletul desprins de trup al omului: „Aceasta o citim deja în povața în versuri a lui Heraclit:
     Când tu, eliberat de trup, spre liberul eter te-nalți,
     El [sufletul n.t.] va fi un zeu nemuritor, de moarte scăpat.”
172. În denumirea zilelor săptămânii: Vezi aici și prezentarea în scris făcută de Rudolf Steiner în Corespondență și documente 1901 – 1925, GA 262, 1967.

XV. Berlin, 21 octombrie 1905 (Notițe)

Suporturile de text: Notițe cu scriere normală ale Annei Weissmann, Stuttgart, precum și ale Mariei Steiner-von Sivers. Pe notițele Annei Weissmann stă scris „Conferință în cerc foarte restrâns”. Referitor la temă, a se compara și Nota specială de la pag. 383.

173. Devași: Zei ai Devahanului, adică ai lumii cerești.
174. Timpul în care Soarele parcurge o constelație este de aproximativ 2600 de ani...: Mai târziu Rudolf Steiner a precizat mai exact această durată. Conform acesteia, punctul vernal al Soarelui efectuează o rotație completă prin zodiac în 12 x 2160 = 25.920 ani, un an platonic. Reîncorporările au legătură în general cu aceste epoci de 2160 de ani. Pentru explicații mai detaliate, a se vedea în conferința din Dornach de pe 9 aprilie 1923 în Despre viața omului și a Pământului. Despre esența Creștinismului, GA 349, 1961. Privitor la deplasarea punctului vernal într-un an cosmic platonic, a se compara Joachim Schultz „Ritmuri ale stelelor”, Dornach, 1977, pag. 65 ș.u.
175. Cărțile oculte dau însă descrieri despre atom, imagini ale atomului: Rudolf Steiner se referă aici, evident, la imaginile de forme de atomi, așa cum apăruseră ele în literatura teosofică. Exact în perioada acestor expuneri a fost reeditat un studiu al Anniei Besant și C.W. Leadbeater din anul 1895 „Ocult Chemistry” cu figuri. Câteva dintre acestea fuseseră redate și în cea mai citită lucrare a Anniei Besant „The ancient Wisdom” (ediția a 2-a, 1899). Primul care a expus în acest fel forme de atomi a fost americanul Babbitt, în lucrarea sa „The principles of Light and Color” (1878), menționată și în studiul Besant-Leadbeater.
176. Există o Lojă albă aparte, care are doisprezece membri, dintre care șapte deosebit de activi: Mai multe despre aceasta, în volumul documentar Despre istoricul și din conținuturile primei Secții a Școlii esoterice 1904 – 1914, GA 264.
177. noul Pământ fizic al celei de-a cincea runde: „Rundă” este denumirea teosofică pentru cele 7 faze ale vieții, denumite de Rudolf Steiner și „stări de viață sau regnuri” (regnurile elementare 1, al 2-lea, al 3-lea, regnul al 4-lea mineral, regnul al 5-lea vegetal, regnul al 6-lea animal, regnul al 7-lea uman). Fiecare regn trece la rândul lui prin 7 stări de formă: arupa, rupa, astral, fizic, plastic, intelectual, arhetipal, în prezent ne aflăm pe treapta a 4-a (fizică) a celui de-al 4-lea regn (regnul mineral). Prin noul Pământ fizic al celei de-a 5-a runde se are deci în vedere treapta a 4-a, fizică, a celui de-al 5-lea regn, regnul vegetal. Comp. Apocalipsa lui Ioan, GA 104, 1979.
178. Dionisie Areopagitul: Menționat în „Faptele apostolilor” 17, 34 ca discipol al lui Pavel. Sub numele său au apărut la sfârșitul secolului al 5-lea în Siria lucrările „Despre ierarhia cerească”și „Despre ierarhia bisericească”, care au fost traduse din limba greacă în latină în secolul al 9-lea de Scotus Erigena. Ediția germană „Presupusele scrieri ale sfântului Dionisie Areopagitul”, tradusă de J.G.V. Engelhardt, Sulzbach 1823; Dionisie Areopagitul, „Ierarhia îngerilor și bisericii”, München 1955.
179. Nicolaus Cusanus, 1401–1464: Mistic german. Comp. Rudolf Steiner Mistica la începutul vieții spirituale contemporane și raportul ei cu concepția modernă despre lume, GA 7.
180. Când Goethe vorbește de Spiritul Pământului: „Faust”, partea I, Odaie de studiu.

XVI. Conferință Berlin, 22 octombrie 1905

Suportul de text: Notițe stenografiate de Franz Seiler, pregătite pentru tipar de Marie Steiner.

181. Doresc că aduc încă o dată la cunoștință: Prima aducere la cunoștință s-a produs cu siguranță în timpul Adunării generale precedente a Secțiunii germane a Societății teosofice.
182. Adunarea ordinară a Ramurii Besant (numele de atunci a Ramurii din Berlin): Se referă la întâlnirea regulată de Ramură.
183. teoria despre muzica sferelor a lui Pitagora: O trăsătură de bază a concepției despre lume a lui Pitagora (aprox. 582–500 î.Ch.) era acea că Cosmosul a fost gândit ca un Tot ordonat armonios (armonia sferelor).
184. străvechile Vede ale indienilor: Veda, adică „sfânta știință”, se numește totalitatea celor mai vechi scrieri religioase ale hindușilor concepute în limba sanscrită, cărora li se atribuie o origine suprasensibilă. Este vorba de o literatură vastă, care mult timp a fost transmisă doar oral. Tradițiile vedice rămase se împart în: 1 – Sanhitele, 2 – Brahmanele, 3 – Araniacele și Upanișadele. Sanhitele sunt „Culegeri” de cântece, formule sacrificiale și descântece. Se deosebesc patru asemenea Culegeri, care sunt numite pe scurt, cele „patru Vede”.
185. După cum acele animale și-au pierdut vederea în peșterile întunecate din Kentucky: Acest exemplu este foarte des menționat de Rudolf Steiner. În peșterile americane s-a descoperit pentru prima dată acest fenomen al organelor rudimentare. Vezi Darwin „Originea speciilor”, cap. 5: Legi ale transmutației.

XVII. Conferință Berlin, 23 octombrie 1905 (doar pentru bărbați)

Suportul de text: Notițe stenografiate de Franz Seiler. Pentru tipar, stenograma originală a fost revizuită.

186. în Francmasonerie, cel puțin până la sfârșitul secolului al XVII-lea, a fost strict interzisă admiterea ca membri a femeilor: Comp. nota 191 „Lojile de adopțiune”.
187. redactarea exterioară a Bibliei: În secolul al 5-lea înainte de Christos, datorită învățatului rabin Esra, după revenirea evreilor din captivitatea babiloniană.
188. În vechea mitologie greacă Zeus este reprezentat cu sâni proeminenți de femeie: Există un tip de Zeus, din care s-au mai păstrat câteva reprezentări în spațiul Asiei Mici, unde partea superioară a corpului prezintă mai mulți sâni sau umflături, asemănător cu bustul renumitei statui a Artemisei din Efes: Basorelief al lui „Zeus Stratios” și imagini de monezi, printre altele a lui „Zeus Labrandeus” de Karlen.
189. Acesta este un proces în omul însuși: Vezi aici expunerile de mai târziu ale lui Rudolf Steiner din Ce importanță are dezvoltarea ocultă a omului pentru învelișurile sale – corpurile fizic, eteric, astral – și Sinea sa?, GA 145, 1976.
190. eferitor la propoziția: Mi-am rezervat dreptul... În acest loc Franz Seiler a transcris în felul următor stenograma: „Mi-am rezervat dreptul de a povesti o înclinație din cele ale neamului lui Abel și din cele ale neamului lui Cain.” La revizuirea stenogramei s-a arătat faptul că fraza poate fi citită și astfel: „Mi-am rezervat dreptul să realizez o unificare între cele din neamul lui Abel și cele din neamul lui Cain.”
191. Lojile de adopțiune... În anul 1775 a fost întemeiată prima Lojă: Când la începutul secolului al XVIII-lea, în Franța, au luat ființă mai multe asociații, care în aspectele exterioare se asemănau Francmasoneriei și care primeau și femei, în Francmasonerie au luat ființă așa-numitele Loji de adopțiune. Numele semnifică faptul că fiecare astfel de Lojă trebuia adoptată de o Lojă francmasonică regulată, ceea ce înseamnă că fiecare demnitar feminin este susținut de un demnitar masculin de același rang. Inaugurarea primei Loji de adopțiune s-a făcut în anul 1775 la Paris, după ce Marele Orient din Franța emisese un statut ce reglementa organul de conducere al Lojilor de adopțiune. (Heckethorn ibidem pag. 449 ș.u.).
192. Membru al unei astfel de Loji de adopțiune a fost și întemeietoarea Societății noastre: Este vorba de H.P. Blavatsky (1831–1891), căreia după apariția primei ei mari lucrări „Isis Unveiled” în anul 1888, i-a fost conferit de către John Yarker (comp. nota 121) cel mai înalt grad de adopțiune al Masoneriei Memphis-Misraim.

XVIII. Conferință Berlin, 23 octombrie 1905 (doar pentru femei)

Suporturile de text: La baza textului a stat stenograma cea mai detaliată din cele patru câte există, completată prin celelalte trei.

193. Esra: Comp. nota 187.
194. Zeus...este reprezentat cu un bust de femeie: Comp. nota 188.
195. odată cu Hiram – am fi ajuns la granița care desparte subrasa a treia de subrasa a patra: Hiram cade în perioada de domnie a lui Solomon, care este socotită a fi între anii 993 și 953 î.Ch. Începutul subrasei a patra este considerat de Rudolf Steiner a fi anul 747 î.Ch.
196. Manvantara: Expresie indiano-teosofică pentru un interval mare de timp al evoluției cosmice.
197. În limba ebraică veche există o vorbă, un mantram, despre care se spune că dacă este rostită suficient de tare, dă naștere lumii: Se poate să fie vizat numele inexprimabil al lui Dumnezeu, care conform lui Hans Ludwig Held, în „Despre Golem și Schern” (revista „Das Reich”, anul 1 de apariție, cartea 4, ianuarie 1917) „ar fi fost un șir complicat de formule, care ar corespunde numelui de 12, 42 sau 72 de litere”, a cărui cunoaștere „ar dezvălui secretul despre operele lui Dumnezeu sau acțiunile lui Dumnezeu, de la început până la sfârșit” (ibidem pag. 528).
198. „Dușmănie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei”: Cartea 1 a lui Moise 3, 15.
199. Și H.P. Blavatsky făcea parte dintr-o astfel de Lojă de adopțiune: Comp. nota 192.

XIX. Conferință Berlin, 23 octombrie 1905 (seara)

Suporturile de text: Notițe stenografiate de Franz Seiler, completate cu notițe de la alți trei auditori necunoscuți.

200. În urmă cu opt zile am indicat deja: La ultima conferință pentru membrii ramurii berlineze (luni, 16 octombrie). Atunci, la anunțarea următoarelor evenimente, Rudolf Steiner a făcut următoarea remarcă: „La adunarea de lunea viitoare voi vorbi despre ocultism, esoterism și Teosofie. Vă rog să atrageți atenția [oamenilor n.t.] asupra faptului că această temă are legătură cu actualele curente. Vă rog să invitați, în măsura posibilităților, și membri externi.”

XX. Conferință Berlin, 2 ianuarie 1906

Suporturile de text: Există mai multe notițe:

a) un manuscris de proveniență necunoscută (textul cel mai explicit);
b) o transcriere dactilografiată a stenogramei lui Franz Seiler, Berlin. De la aceasta există și stenograma originală. Revizuirea acesteia a dat la iveală că ea este lacunară și a fost completată și finisată liber de Seiler la transcrierea în clar text, folosind parțial notițele a), care, evident, trebuie să-i fi stat la dispoziție;
c) o copie mult prescurtată de origine necunoscută, coincizând în mare parte ca text cu notițele a);
d) o copie mult prescurtată și semnalând lipsuri de text ale, Bertei Reebstein;
e) notițe ale Mariei Steiner-von Sivers;
f) notițe de origine necunoscută.
Pentru tipar s-au luat de bază notițele a), la care s-au asociat notițele b) reconfruntate cu stenograma, și alte exemplare.
Pasajele din text care au fost consemnate lacunar în toate notițele, sunt semnalate în cele ce urmează.

Referitor la semnele din text:

Hexagrama ca simbol al Sfântului Graal

Explicațiile referitoare la acest semn (pag. 297) par a fi fost reținute neclar. Ceea ce surprinde este că se vorbește numai despre triunghi, nu și de hexagramă. În stenograma lui Seiler însă, după fraza: „În forma triunghiului, ocultistul medieval a exprimat simbolul Graalului, simbolul pentru trezirea capacității de stăpânire a viului”, este desenată hexagrama și pare a fi fost desenată doar în timpul stenografierii. – Așa cum au fost redate cele două triunghiuri și hexagrama aici în carte, ele sunt luate din notițele d) (Reebstein), deoarece acestea prezintă majoritatea desenelor.

În notițele f), semnul cu textul aferent a fost astfel consemnat:

Forță omen.		„Acest triunghi este simbolul Sfântului Graal și de asemenea și simbolul trezirii capacității de stăpânire a viului. Aceasta este forța lui Christos, care este descrisă drept Vril în Zanoni. Ea este acum într-un stadiu elementar, de germene și va fi ceea ce va conține propriu-zis Arta regală în viitor la gradele superioare. Omul trebuie să și le cucerească absolut singur, fără să întrebe prea mult.”
Forță dumn.

Notițele f) mai conțin o variantă, care nu se găsește în celelalte notițe: „Tot ceea ce a apărut în artă, știință și religie, în măsura în care nu este un dar al Zeilor și de aceea este simbolizat prin simbolul crucii, este datorat Francmasoneriei. Prin urmare, semnul Francmasoneriei este

Cain și Abel

Celelalte notițe nu au deloc acest desen.

Referitor la semnificația hexagramei ca simbol, a se compara conferința lui Rudolf Steiner din 12 ianuarie 1924 din Lăcașuri misteriale ale Evului Mediu, GA 233a, 1979. O afirmație personală a lui Rudolf Steiner a fost mijlocită de Alexander Strakosch (în „Comunicări din munca antroposofică din Germania”, Anul al 12-lea, Caietul 14, numărul curent 46, Crăciun 1958): În casa construită în anul 1911 în Stuttgart, strada Landhausstrasse 70 pentru munca antroposofică, la partea superioară a ferestrelor sălii era plasată hexagrama. Strokosch, care se așteptase să fie afișată acolo pentagrama, l-a întrebat pe Rudolf Steiner despre aceasta, și a primit drept răspuns că „hexagrama ar fi propriu-zis semnul pentru Christos și stadiul de evoluție Venus”.

Semnul Tau

Explicațiile pentru acesta (pag. 303 ș.u.) sunt fragmentare și consemnate diferit în toate notițele.

În notițele a), textul sună astfel: „Acest semn Tau joacă un mare rol în Francmasonerie. În fond, el nu este altceva decât crucea, la care lipsește partea superioară a bârnei verticale. În traducere, aceasta înseamnă că regnul mineral este omis. Pentru a obține însă crucea în general, puneți în acțiune regnul vegetal, prin care obțineți crucea îndreptată în sus ⊥.”

Textul și semnul par problematice. Marie Steiner, care a făcut odată o precorectură a notițelor a), a eliminat acest semn și l-a înlocuit cu: „Pentru a obține însă crucea în general, se lasă să intre în acțiune regnul vegetal, prin care se obține crucea îndreptată în sus (↓ ↑ ⊤).”

În notițele b), textul sună astfel: „Acest semn Tau joacă în Masonerie un mare rol. Acesta nu este altceva decât crucea. Doar că una dintre bârne este omisă. A fost omis regnul mineral, pentru ca, în general, crucea să fie completă. Lăsați regnul vegetal să intre în acțiune și obțineți crucea îndreptată în sus ⊥.” În stenogramă, după „pentru ca, în general, crucea să fie completă”, urmează o pauză. În schimb, după „crucea îndreptată în sus” este inserat semnul ⊥, dar la transcrierea în clar-text el nu este preluat.

În notițele d) se spune doar:

„Tau-ul joacă un mare rol. ⊤
El nu este altceva decât crucea.
Dacă forța de reproducție a plantei...”

Ceea ce este izbitor, este că Tau-ul este de fapt desenat, dar nu și inversul, deși aceste notițe redau de obicei toate semnele.

În notițele f) se spune: „Tau-ul este crucea, la care s-a omis bara superioară. Regnul mineral este lăsat deoparte, omul îl stăpânește deja. Dacă se lasă apoi regnul vegetal să intre în acțiune, se obține ⊥. Ceea ce crește din pământ, ceea ce se dezvoltă din suflet ca putere asupra Pământului, este simbolul Francmasoneriei viitoare.”

Celelalte notițe nu au consemnat această explicație.

201. Cei mai mulți dintre dumneavoastră știu că eu am vorbit deja despre aceeași temă: În conferința dublă din 23 octombrie 1905 (în acest volum).
202. Sunt probabil șaptesprezece sau optsprezece ani de atunci...: Rudolf Steiner se referă aici la discuțiile purtate de el în cadrul cercului poetei Marie Eugenie delle Grazie în Viena în anii optzeci ai secolului al XIX-lea. Vezi despre aceasta Cursul vieții mele, GA 28, 1962.
203. Aceasta s-a discutat... ca o chestiune foarte serioasă: Ocazia pentru aceasta a fost controversa existentă pe atunci între Biserică și Francmasonerie ca urmare a lucrării de senzație a lui Leo Taxil despre ceremoniile diabolice ale francmasonilor („Frații Trei-Puncte”), care la vremea discuțiilor ar fi fost vândută deja în aproximativ 100.000 de exemplare. Vezi nota care urmează.
204. Chestiunea este că... Leo Taxil: Rudolf Steiner se referă aici la escrocheria Taxil – Vaughan, devenită celebră.
     Leo Taxil (pseudonim pentru Gabriel Jogand Pages), 1854–1907, educat de iezuiți, iar din anii șaptezeci cunoscut ca scriitor anticlerical și întemeietor al unor numeroase alianțe de liber-cugetători. În 1881 ar intrat în Loja pariziană „Le Temple de l’Honneur Francais”, însă la scurt timp după aceea a fost exclus, deoarece ar fi falsificat niște scrisori ale lui .•. Br. Victor Hugo și Louis Blanc. În aprilie 1885, plin de căință, a înscenat reîntoarcerea sa la Biserică. Dând ascultare enciclicii papei Leon al XIII-lea din 20 aprilie 1884 „Humanum genus”, în care se chema la demascarea francmasonilor ca fiind aliați cu Diavolul, el a început cu opera sa de căpătâi „Les Frères Trois-Points” (Paris 1885, în germană tradusă de H. Gruber SJ. cu titlul „Die Drei-Punkte Brüder”, Paderborn 1886–1887) și a continuat campania sa de demascare cu alte scrieri, unde vorbește de sistemul francmason născocit de el „Palladismus”. În 1887 a fost primit chiar în audiență privată de Leon al XIII-lea. Succesul fără precedent al lui și al celor doi parteneri de farsă, germanul Karl Hacks (pseudonim: dr. Bataille, cumnat al editorului revistei ultracatolice („Kölnischen Volkszeitung”) și italianul Domenico Margiotta, a atins apogeul în cercurile Bisericii catolice atunci când Taxil a descoperit-o pe martora Miss Diana Vaughan („Miss Diana Vaughan. Memoires d’une Expalladist. Publication mensuelle”. Ediție apărută în fascicule 1895–1897). Cu concursul celor mai înalți demnitari bisericești, Taxil a întemeiat o Uniune antifrancmasonică, care a convocat un prim Congres internațional antifrancmasonic la Triento pentru septembrie 1896. La Congres au luat parte 36 de episcopi, 50 delegați episcopali și peste 700 de demnitari ocupând funcții preoțești, adversari declarați ai Lojelor. Ședințele au fost prezidate de cardinalul primat Haller din Salzburg și de conducătorul nobilimii catolice din Germania, prințul Karl de Löwenstein. Congresul a devenit o demonstrație publică pentru dezvăluirile lui Taxil și ale Miss Vaughan, unde doar puțini sceptici au cerut dovezi. Primul care a început să dea în vileag Taxiliada, a fost francmasonul Gottfried Joseph Findel în lucrarea sa apărută deja în 1896 „Înșelătoria catolică”. În general însă, H. Gruber S J. este considerat cel dintâi, el însuși fiind unul care a crezut mult timp în Taxil, cu lucrarea sa în trei părți „Romanul despre palladism al lui Leo Taxil”. Lucrarea a apărut însă abia în 1897. După aceea Taxil a mărturisit, într-o mare adunare la Paris pe 19 aprilie 1897, că totul a fost o înșelătorie înscenată de el, că Dracul Bixtru și logodnica Dracului Miss Vaughan n-ar fi existat niciodată. Conform „Manualului universal al Francmasoneriei”, vol. II (M-Z), ed. a 3-a (1901), pag. 449 (cuvântul-titlul Taxil), autodemascarea lui Taxil ar fi avut loc mai devreme decât se intenționase, „deoarece el, după propria-i mărturisire, n-a mai putut continua mistificarea după apariția scrierii lui Findel”. Bibl. Contele von Hoensbroech, „Papalitatea în activitățile ei social-culturale”, 2 volume, Leipzig 1900, vol. 1, pag. 338 ș.u. – Karl Heise, „Francmasoneria Antantei și Războiul mondial”, edițiile a 2-a și a 3-a, Basel 1920, pag. 24/25. – Friedrich Hasselbacher, „Masoneria dezvăluită,” vol. IV, Berlin 1939.
205. ceea ce spunea Lessing, el însuși francmason: Conform lui Mönckeberg, „G.E. Lessing ca francmason”, Hamburg, 1880, Lessing, după primirea în Lojă pe 15 octombrie 1771 în Hamburg, la întrebarea Maestrului din scaun, v. Rosenberg: „Ei! Vedeți deci că eu am spus adevărul? Dumneavoastră nu ați găsit nimic împotriva religiei sau a statului!”, ar fi răspuns: „Ha, aș fi vrut să fi găsit ceva de genul acesta. Mi-ar fi plăcut mai mult.”
206. Există o lucrare, apărută în 1875, în care autorul afirmă că primul francmason ar fi fost Adam: N-a putut fi stabilit la ce lucrare s-a referit Rudolf Steiner aici. Totuși, conform lui Heckethorn (ibidem), această indicație se găsește deja în „Constituțiile Lojilor irlandeze”, apărută în 1751.
207. așa-numitul Rit scoțian sau acceptat, în care, sub un anumit aspect, ar fi conservat ceea ce se cheamă Ritul egiptean, Ritul Misraim sau Memphis: Așa sună fraza conform stenogramei lui Seiler. În manuscrisul a) stă scris: „așa-numitul Rit scoțian? sau a acelui Rit care, sub un anumit aspect, se aseamănă cu Ritul numit egiptean sau Ritul Misraim sau Memphis”. Notițele Reebstein au doar: „Ritul scoțian sau acceptat – Ritul Memphis.”
208. Basmul lui Goethe: Vezi nota 163.
209. Ochiul de artist privea în sus, spre ceea ce se desfășura [în Misterii]: În notițele a), în loc de „în Misterii” stă scris „în lumea spirituală”; în stenograma Seiler lipsesc aceste cuvinte. Pentru transcrierea sa în clar-text, el le-a preluat în mod evident din notițele a).
210. La fraza: „În timp ce începând din India...”: Fraza în toate notițele, este incompletă. La tipar ea a fost redată așa cum a corectat-o Marie Steiner în notițele a).
211. Cel care vrea să înțeleagă ce a intenționat Aristotel cu purificarea sa, cu catarsisul... Lessing se interesa...: Comp. și articolul „Aristotel despre drama-misterială” în Luzifer-Gnosis, GA 34, 1960; Articole referitoare la dramaturgie 1889–1900, GA 29, 1960; Modelarea vorbirii și arta dramatică. Curs de dramaturgie, GA 282, 1969.
212. în legenda cu profunde semnificații simbolice despre Sfântul Graal: În perioada acestor expunerii Rudolf Steiner a vorbit de mai multe ori despre taina Graalului, de ex. la Berlin, 19 mai 1905 (în „Ce se întâmplă în Societatea antroposofică – Informații pentru membrii acesteia”, 1936, nr. 47-50); Landin, 29 iulie 1906 și Kassel, 16 ianuarie 1907, ambele în Misterul creștin, GA 97, 1967.
213. conferința mea recentă: Conferința dublă din 23 octombrie 1905 (în acest volum).
214. La fraza: ”Pe de altă parte, dumneavoastră știți, de asemenea, că aceste simboluri au legătură...”: Fraza nu este reprodusă cuvânt cu cuvânt. Diferitele notițe diferă între ele. Textul notițelor a): „Pe de altă parte, dumneavoastră știți, de asemenea, că aceste simboluri au legătură – și acest lucru țin să-l accentuez în mod deosebit – cu cele două forțe, ale masculinului și femininului, ce străbat întreaga lume, și ajung și până sus, în domeniile cele mai înalte.”
     Transcrierea în clar-text a lui Seiler are același text, însă stenograma prezintă un gol.
     În notițele d) (Reebstein) se spune: „Simbolurile au legătură cu problemele ce străbat întreaga lume, care [au] importanță... forțele fundamentale ale masculinului și femininului.”
     În notițele Mariei Steiner-von Sivers se spune: „Cele două sexe sunt doar o expresie pentru cele două mari curente, care ne întâmpină ca lege a polarității”.
     Textul tipărit a fost redactat de către editor în conformitate cu sensul.
215. Platon... Sufletul lumii este țintuit pe crucea corpului lumii: Comp. aici nota 156.
216. prin care are loc din nou o însuflețire (biruire) a neviului existent în natură: Notițele a) și b) au „însuflețire”, în schimb notițele d) au „biruire”.
217. La fraza: „Chiar și omul de stat transformă natura [?]...”: Cuvântul problematic „natura” este conținut atât în notițele a), cât și în b). În celelalte notițe, acest pasaj lipsește.
218. La fraza: „Iar Evul Mediu, cu haosul lui...”: În notițele a) și b) fraza este incompletă și a fost completată pe baza manuscriselor d) și e).
219. și asta se poate demonstra chiar literar: Rudolf Steiner are aici, evident, în vedere (conform expunerilor sale din conferința de la Berlin, 19 mai 1905, comp. nota 212) legenda „Sărmanul Heinrich”a lui Hartmann von Aue (în jurul anului 1165 până la 1215), care aparține epocii lui Wolfram von Eschenbach. Rudolf Steiner indică acest poem și mai târziu, chiar de mai multe ori, de exemplu în Metode vechi și noi de inițiere (conferință ținută la Dornach pe 26 februarie 1922), GA 210, 1967.
220. Cain în schimb a jertfit ceea ce a obținut cu multă trudă, prin munca sa: roadele pământului: Această frază există doar în notițele a). Notițele d) (Reebstein) conțin încă o frază, pe care toate celelalte notițe nu o au: „Abel este acela care va fi capabil în viitor să creeze prin suflet sfințenia”.
221. La fraza: „Această forță totală (forță de comunitate) care îi dă omului putere peste ceea ce este simbolizat prin cruce”: Notițele a) au „forță de comunitate”; în transcrierea în clar-text a lui Seiler stă scris „forță totală”, în stenogramă însă poate fi citit de asemenea și forță de comunitate. În notițele d) (Reebstein) întregul pasaj sună astfel: „La Zeii care au creat Cosmosul a existat iubire obiectivă. Ceva supraomenesc începe să adie, ceea ce astăzi este intelectul omenesc va deveni în viitor iubire. Manas, Buddhi, Atma sunt (în original „este”) o forță totală, care dă putere asupra crucii!”
222. La fraza: „Și la ce folosește dacă o corporație conține forța crucii? Dacă vreau să folosesc forța crucii...”: Notițele a) au în loc de „crucii” cuvântul „Christos”, în schimb transcrierea în clar-text și stenograma lui Seiler, precum și notițele d) (Reebstein) au „crucii”.
223. „Parsifalul” lui Wolfram von Eschenbach: Compus între 1200 și 1210, prima ediție tipărită la 1477. Pierdut apoi fără urmă și din nou cunoscută pe la 1750. Ediție critică de Lachmann (1833) și alte numeroase ediții.
224. Bulwer în romanul său futurist „Vril”: Edward George Earl Bulwer-Lytton (1803–1873), „The Coming Race” (1870), în germană „Vril sau o omenire a viitorului”, tradus la sugestia lui Rudolf Steiner de Guenther Wachsmuth, Stuttgart 1922, ediție nouă Dornach 1958. După conferința de la Leipzig din 13 octombrie 1906 (în Misterul creștin, GA 97, 1967), răspunzând la o întrebare privitoare la semnificația romanului „Vril” a lui Edward Bulwer, Rudolf Steiner a spus: „Tot ceea ce a existat anterior în lume, revine. La baza forței-Vril stă ceva deosebit. Acum omul nu poate folosi de fapt decât forțele naturii minerale. Gravitația este minerală, electricitatea este de asemenea minerală. Construcția căilor ferate o datorăm cărbunelui. Ceea ce însă omul nu înțelege cum să folosească, este forța vegetală. Forța care face să crească firele de cereale într-un lan, este încă o forță latentă, iar omul o va pune în slujba sa la fel cum o face cu forța cărbunelui. Aceasta este Vril. Este aceeași forță pe care o mai folosesc încă fachirii. Ei trăiesc într-un atavism – trăsătură caracteristică unei stări ancestrale.”
225. Cine a audiat conferința mea anterioară despre Masonerie: Se are în vedere conferința dublă din 23 octombrie 1905 (în acest volum).
226. Aș vrea să mă mai leg acum încă o dată de remarca cu care am încheiat data trecută: În conferința din 28 decembrie 1905 (în Cunoașterea de sine și cunoașterea lui Dumnezeu. Teosofie, christologie și mitologie. II, GA 90b) se spune: „Permiteți-mi să închei considerațiile anului care a trecut cu observația pe care am mai făcut-o odată [în conferințele din decembrie 1904, în acest volum]. În jurul nostru se produc multe distrugeri, multe fapte devastatoare, care observatorului atent îi pot indica, chiar fără să fie un clarvăzător, că suntem la începutul unei mari opere distructive în ce privește lumea materială exterioară, care s-a dezvoltat în secolul care s-a scurs, căci dezvoltarea materială merge doar până la un anumit punct.”
227. Keely a construit un motor: Americanul John Worrell Keely (1827–1898) a făcut, ca inventator al motorului automat, al așa-numitului motor Keely, să se vorbească mult despre el. Un studiu privind experiențele sale se găsește în „Doctrina secretă” a H.P. Blavatsky, volumul 1 (Cap. IX „Forța care vine”), tradusă din engleză, ed. a 3-a Leipzig f.a., pag. 604 ș.u. – în opera de conferențiar a lui Rudolf Steiner se găsesc în repetate rânduri afirmații în legătură cu aceasta, de exemplu în conferința de la Berlin din 20 iunie 1916 (în Ființa cosmică și egoitatea, GA 169, 1963). În această conferință ținută în timpul Primului Război Mondial, Rudolf Steiner a spus, printre altele: „Era încă un ideal. Slavă Domnului că a rămas atunci un ideal, căci ce ar fi devenit acest război dacă acest ideal keelyan s-ar fi realizat atunci!” Comp. și conferința de la Dornach din 1 decembrie 1918, în Cerința socială fundamentală a epocii noastre – Într-o contemporaneitate modificată, GA 186, 1963.
228. Această forță este simbolizată prin semnul Tau și a fost sugerată deja în mod poetic prin imaginea Sfântului Graal: Notițele a) și b) au amândouă „prin semnul Tau al Sfântului Graal”, celelalte notițe nu au acest pasaj. „imaginea Sfântului Graal” este corectura Mariei Steiner; s-ar putea însă să fie o eroare de scriere și să însemne, probabil, „prin porumbelul* Sfântului Graal”.
     * Germ.Taube.
229. Goethe, de exemplu, în partea a doua a lui „Faust” a exprimat aceasta într-un mod minunat în episodul lui Homunculus. În acesta sunt ascunse încă multe mistere, ce trebuie mai întâi dezvăluite: Comp. aici conferințele de mai târziu Explicații spiritual-științifice la „Faust”-ul lui Goethe, 2 volume, GA 272 și GA 273, 1967.
230. o muncă pe care suntem datori să o facem, pe un plan ce evoluează în paralel cu Mișcarea teosofică: Rudolf Steiner se referă aici la Secțiunea simbolico-cultică a Școlii sale esoterice, înființată curând după aceea. Comp. aici Cursul vieții mele, GA 28,1962, precum și volumul de documente referitoare la istoria Școlii esoterice a lui Rudolf Steiner, aflat în pregătire.

NOTĂ SPECIALĂ
privitoare la afirmațiile despre atom făcute în aceste conferințe, în legătură cu Francmasoneria

În operele complete (GA) ale lui Rudolf Steiner se găsesc cele mai felurite afirmații despre atomism, atom și forțe viitoare noi ale naturii. Pentru a nu apărea confuzii majore, aceste afirmații trebuie judecate diferențiat. Trebuie făcută în primul rând o deosebire între critica sa la teoria atomică, ca și concepție despre lume, și afirmațiile sale privitoare la natura atomului din punct de vedere al ocultismului.

Critica teoriei atomice ca și concepție despre lume, începută deja prin cele două, cele mai timpurii studii ale sale „Singura critică posibilă a noțiunilor atomiste” (1882) și „Atomistica și contestarea ei” (1890)*, urmărește să arate că nu este posibil să vrei să vezi în atom „principiul de bază al întregii existențe”. După cum la o telegramă sârma și electricitatea sunt doar mijlocitori ai respectivei chestiuni, tot astfel și atomii pot fi înțeleși doar ca intermediari sau purtători ai unor acțiuni spirituale. Această poziție fundamentală se întinde de-a lungul întregii sale opere.

* Tipărite în „Contribuții la ediția operelor complete ale lui Rudolf Steiner”, nr. 63, Sf. Mihael, 1978.

Chiar și în una dintre ultimele sale scrieri, în autobiografia Cursul vieții mele (cap. 32) se spune: „Atomii sau structurile atomistice nu pot fi decât rezultatele unor acțiuni spirituale, ale unor acțiuni organice.”

Despre cu totul altceva este vorba în afirmațiile despre atom în conferințele de față. Aici s-a vorbit despre atom, ca material de construcție elementar al naturii, în legătură cu Francmasoneria, în fața unui cerc foarte mic, din punct de vedere al ocultismului. Căci după cum prin simbolistica francmasonică de cult se consfințea la origini religia animistă, cultul naturii, tot astfel Rudolf Steiner a vrut, prin Clasa simbolic-cultică a Școlii sale esoterice, pregătită de el prin aceste conferințe, să trezească înțelegere pentru faptul că „masa de laborator trebuie să devină în viitor un altar” și că întregii vieți sociale trebuie să i se insufle impulsul altruismului, dacă vrem ca și cultura noastră, dominată de utilitarism, să nu se scufunde în egoism. De aceea el a publicat în aceeași perioadă „legea socială de bază” a viitorului extrasă din ocultism, care spune: „Folosul unei colectivități de oameni care lucrează împreună este cu atât mai mare, cu cât fiecare individ pretinde mai puțin pentru sine din veniturile prestațiilor sale, adică cedează mai mult din aceste venituri colaboratorilor săi, și cu cât mai puțin nevoile sale sunt satisfăcute din prestațiile proprii și mai mult din prestațiile celorlalți.”*

* În articolul Teosofia și problema socială (octombrie 1905) în Luzifer-Gnosis GA 34, și ca apariție separată sub titlul „Știința spiritului și problema socială”.

Ocazia de a vorbi despre atom din punct de vedere ocult nu a venit din ocultism, ci din știința exterioară, întrevăzând ce pericole se îndreaptă spre omenire ca urmare a cunoștințelor recente ale fizicii, de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. Înțelegerea profundă a faptului că însăși cunoașterea modernă a naturii și tehnica aleargă cu pași grăbiți spre stadii de evoluție, ce pot duce la salvarea omenirii doar dacă sufletele oamenilor se vor fi adâncit în sensul concepției spiritual-științifice despre viață, l-a determinat în principal pe Rudolf Steiner să se angajeze în răspândirea publică a științei oculte. Faptul că fizica începea atunci să cerceteze legătura dintre atom, electricitate și eter, a fost recunoscut de către Rudolf Steiner ca un punct de cotitură extrem de important în evoluția gândirii omenești, deoarece el, ca ocultist, știa că „dinspre atom se pornește într-un nou stadiu al evoluției în lumea mineral-fizică” (16 decembrie 1904, în acest volum).

Din acest motiv el a acordat o importanță extraordinară discursului în această direcție a primului ministru englez de atunci, Balfour. Acest discurs, ținut pe 14 august 1904 în cadrul British Association, a apărut chiar în același an în germană sub titlul „Concepția noastră despre lume”, Leipzig 1904. În perioada când Rudolf Steiner făcea referire, în conferințele din decembrie 1904, la acest discurs, el îl comentase deja în numărul din noiembrie al revistei sale Luzifer-Gnosis. (Vezi GA 34).

Odată cu precizarea făcută în cele trei conferințe, din 9, 16 și 23 decembrie, cum că omul va învăța să gândească până în interiorul atomului și că va fi în stare să folosească forța acestuia, se adresează nu numai un avertisment față de pericolele grave ce amenință omenirea dacă această forță nu este pusă în mod dezinteresat în slujba ansamblului, ci se dă și o indicație, ca „lucrul cel mai important pentru viitor”, că cu atomii, „pietrele cele mai mici de construcție”, se va putea construi în timpurile viitoare.

Această a doua indicație, nedetaliată mai mult, devine ceva mai conturată prin notițele din 21 octombrie 1905 și completarea anexată la conferința din 21 octombrie 1907, conform căreia ocultistul este în stare să facă să „crească” atomul*. În același timp se vorbește și de capacitatea de micșorare. Ascultătorilor de atunci, acestea nu erau gânduri complet necunoscute. Căci în literatura Theosophical Society, în special cea avându-i ca autori pe C.W. Leadbeater și Annie Besant, se vorbea mult despre forța de mărire și micșorare ca despre o capacitate specială a clarvederii eterice; de cele mai multe ori în legătură cu descrierea cercetării clarvăzătoare a atomilor. Chiar în anul 1905 Annie Besant a vorbit și a scris de mai multe ori despre aceasta. De asemenea, unul dintre studiile publicate în comun de cei doi în 1895 „Occult Chemistry” a apărut în ediție nouă în acea perioadă**. Rudolf Steiner a respins acest fel de prezentare ca fiind un spiritualism materialist, după cum a respins și atomistica științelor naturii ca bază a unei concepții asupra lumii, căci și în această literatură teosofică se considerau atomii ca un principiu fundamental al existenței, în loc ca ei să fie recunoscuți drept rezultate și mijlocitori ai unor acțiuni spirituale concrete.

* Mulți ani mai târziu, în conferința de la Berlin din 22 iunie 1915, în Destine umane și destine de popoare, GA 157, 1960, Rudolf Steiner a ajuns să vorbească din nou despre atom în legătură cu evoluția jupiteriană și menționează cu această ocazie conferințele publicate acum aici. Acolo se spune textual: „Despre atom am vorbit cândva mai demult, ca fiind preparat din lăuntrul întregului Cosmos. În acele conferințe mai de demult dumneavoastră puteți regăsi aceasta, sunt lucruri care s-au susținut la începutul activității noastre în Berlin.”

** Mai târziu adăugată și îmbogățită, apărută și în germană cu titlul „Teoria atomică”. Un exemplar se găsește și în biblioteca lui Rudolf Steiner.

Din același motiv el nu a vorbit nici despre o tehnică doar exterioară de mărire și micșorare, ci despre faptul că, începând din secolul nostru, al XX-lea, încet și treptat, va apărea o nouă însușire naturală a oamenilor, o clarvedere eterică, și prin aceasta reapariția lui Christos în eteric va putea fi percepută*. După aceasta vor exista și chimiști și fizicieni ce nu vor mai teoretiza că există doar atomi materiali, ci că materia este construită în sensul în care „a organizat-o și a ordonat-o încet, încet Christos”.**

*  Vezi Evenimentul apariției lui Christos în eteric, GA 118, 1977.

**  Vezi Conducerea spirituală a omului și a omenirii (Cap. III), GA 15, 1974

Despre faptul că în indicația – că în timpurile viitoare se va putea construi cu atomi – este vorba de stăpânirea forțelor eterice, a forțelor vii, se vede clar din conferința din 2 ianuarie 1906 (în acest volum). Într-o conferință ținută ceva mai târziu (München, 4 decembrie 1907, conținută în GA 98), acest lucru se găsește încă o dată exprimat clar, acolo unde se spune:

„...Când omul va fi lucrat cândva atât de mult asupra sa încât se va afla pe prima treaptă a clarvederii, atunci viața plantelor, legile viului îi vor deveni într-atât de clare, pe cât de clare ne sunt în prezent legile lumii minerale.

Dacă asamblați o mașină, dacă construiți o casă, atunci acestea sunt construite după legile lumii minerale. O mașină este construită după legile lumii minerale, o plantă însă nu o putem construi în acest fel. Dacă vreți să aveți o plantă, dumneavoastră trebuie să lăsați această muncă în seama entităților care stau la baza naturii, în viitor se vor putea produce plante în laborator, însă numai atunci când aceasta va fi pentru om un sacrament, o acțiune sfântă, întreaga producere a viului va fi permisă omului abia atunci când el va fi într-atât de serios și de purificat, încât masa de laborator va deveni pentru el altar. Mai devreme nu va fi divulgat nici cel mai mic secret despre felul cum sunt alcătuite aceste ființe vii. Cu alte cuvinte: Eul ca Eu cunoscător trăiește în regnul mineral și va urca la regnul vegetal și va învăța să-l înțeleagă așa cum înțelege astăzi regnul mineral. Mai târziu va învăța să înțeleagă și legitatea regnului animal și apoi pe cea a regnului uman. Toți oamenii vor învăța să înțeleagă interiorul plantei, al animalului și al omului; acestea sunt perspective de viitor. Ceea ce înțelegi cu adevărat poți și expune, poți înfățișa, de exemplu, un ceas. Omul actual nu va putea înfățișa niciodată ceva din natura vie fără ajutorul entităților aflate în spatele naturii, până când aceasta nu va fi pentru el o acțiune sacramentală.”

AcasăLucrări OnlineIndex GA93PrecedentaUrmătoarea