V-am rugat să veniți la o mică discuție despre problemele oculte, din cauză că trebuie să fim de acord că cel care participă la Mișcarea teosofică trebuie să se lămurească nu doar în privința lucrurilor exterioare, care sunt exprimate în programe, ci și asupra direcției spre care poate conduce această Mișcare teosofică. Așadar, acele curente oculte care trăiesc în Mișcarea teosofică sunt de fapt, într-o anumită privință, înrudite cu curentele oculte anterioare, în special la unul dintre acestea, care a dăinuit până în prezent, urmează să ne referim astăzi: Francmasoneria.
După cum știți, în Francmasonerie, cel puțin până la sfârșitul secolului al XVII-lea, a fost strict interzisă admiterea ca membri a femeilor [Nota 186]. Acest lucru avea atunci un bun temei. Și anume, dacă vreodată, în evoluția lumii va fi suprimat motivul pentru care francmasonii nu au ca membri femei, atunci va fi sosit și timpul ca munca Francmasoneriei pe planul fizic să fie înlocuită de munca teosofică. Deocamdată, munca teosofică este o muncă pregătitoare. La munca teosofică vor lua parte în egală măsură bărbați și femei.
Dacă aș vrea să spun deci pe scurt de ce femeile trebuiau excluse din Francmasonerie, n-aș putea-o exprima decât spunând că secretele ei nu trebuiau să fie divulgate tocmai adversarului; spre a nu-i trimite exact planurile sale de luptă. Aceasta nu se face în nicio campanie de război. Și vom vedea că dintr-un anumit punct de vedere, în Francmasonerie este vorba de o anumită adversitate față de lumea feminină.
Francmasoneria este continuarea Alianțelor secrete și a Frățiilor străvechi. Asemenea Alianțe secrete, cel puțin în forma în care ele supraviețuiesc în Francmasonerie, au luat ființă chiar de la primii zori ai subrasei a patra a rasei-rădăcină a cincea, în care ne găsim în prezent, deci aceeași subrasă din care a izvorât mai târziu Creștinismul.
Dumneavoastră știți că redactarea exterioară a Bibliei [Nota 187] merge în urmă cu doar câteva secole înainte de nașterea lui Christos, și asta pe bună dreptate. Tradiția orală a revelației biblice a existat însă cu mii de ani înainte. Mai înainte nu se obișnuia notarea acestor lucruri, ci ele se perpetuau de la gură la gură. De aceea este îndreptățit să presupunem că secretele pe care Moise le-a încredințat preoțimii au fost puse pe hârtie abia mai târziu.
În perioada în care Biblia a apărut ca document în istorie, cade și redactarea și apariția a ceea ce se cheamă Legenda francmasonică.
În cadrul evoluției cosmice, este întotdeauna o lege, ca ceea ce s-a întâmplat anterior, să se repete pe scurt mai târziu. Orice om repetă în trupul matern stadiile pe care rasa le-a parcurs deja. Fiecare planetă repetă în primele ei stadii treptele de evoluție parcurse deja. Întotdeauna se repetă pe scurt ceea ce a existat deja anterior. La fel este cazul și cu rasele. Primele trei subrase ale rasei-rădăcină a cincea sunt o repetare a condițiilor terestre anterioare, doar că pe un anumit plan superior. Ceea ce s-a dezvoltat începând din era lemuriană și de-a lungul erei atlanteene, s-a repetat pe un anumit plan superior în subrasele întâi, a doua și a treia ale noastre. Așa încât ceea ce a existat mai înainte în era lemuriană pe o treaptă subordonată, avem acum pe o treaptă superioară ca repetare. Aceasta era – înainte să fi apărut bisexualitatea – un fel de ambisexualitate; o unisexualitate, în sensul că într-un individ erau reprezentate ambele sexe. Abia apoi a urmat separarea în cele două sexe. Așadar, androginul abia ulterior a devenit un masculin și un feminin. În rasa-rădăcină a noastră se repetă acum ceva asemănător pe plan spiritual. Acea cunoaștere, acea înțelepciune ce era proprie vechilor indieni, indienilor prevedici, are realmente ceva androgin – masculin-feminin – și totodată ceva independent de orice dualitate, de orice principiu exterior. A venit apoi cultura celei de-a doua subrase. Aceasta este în sensul cel mai eminent o cultură spirituală de tip ambigen. De aceea și apare aici dualismul: Ormuzd și Ahriman, Bine și Rău. Toate acestea se amestecă în cunoștințe.
Să ne lămurim acum asupra modului în care s-a ajuns aici. La aceasta s-a ajuns prin aceea că inițial, înainte să existe un sex masculin și unul feminin, a existat o bisexualitate într-un singur individ. Noi trebuie acum să ne întrebăm: Ce anume din individ era partea fecundată, și ce anume partea fecundatoare? În vechea mitologie greacă Zeus este reprezentat cu sâni proeminenți de femeie [Nota 188]. În aceasta se exprimă un adevăr, care era cunoscut în vechile Misterii și pe care ni-l atestă și documentele, anume că sexul – dacă îl pot numi astfel – imediat premergător nouă, se asemăna fizic-exterior nu sexului masculin, ci celui feminin. Așa încât înainte de separarea exterioară avem de-a face cu două sexe într-un individ, care din punct de vedere exterior – în expresia fizică și în simțire și ființă – era în totalitate feminin. La originea neamului omenesc noi avem de-a face cu un individ bisexuat, cu propensiune spre latura feminină. Sexul bărbătesc a apărut abia mai târziu. Trebuie deci să ne fie clar că în acest individ, care are în sine ambele sexe, exista și un element fecundator, o sămânță bărbătească. Femeia avea bărbatul în sine. Dacă ne este clar acest lucru, că femeia avea în sine bărbatul, ne putem reprezenta și că perpetuarea, conform noțiunilor noastre naturalist-științifice obișnuite, era asigurată. Este de reținut faptul că aceasta s-a întâmplat atunci prin intermediul femeii.
A venit apoi vremea în care lucrurile trebuiau să se despartă. Ce caracter avea de fapt elementul fecundator în femeie, acel element care fecunda atunci natura feminină pe planul fizic? Ceea ce acționa asupra femeii ca sămânță, acesta era elementul masculin: iar acesta era spiritualul, înțelepciunea. Femeia dădea materialul, spiritul dădea forma. Plăsmuire pe plan exterior înseamnă înțelepciune materializată. În femeie acționa înțelepciunea. Cele două s-au diferențiat apoi, cele două lucruri, care anterior cooperaseră, apărând ca doi poli separați. Ceea ce mai înainte era comprimat într-un singur organ al omului, s-a separat, și prin aceasta a luat naștere o dualitate în constituția omenească. Această dualitate a luat naștere prin faptul că într-un individ fertilitatea, posibilitatea ca ovulul feminin să se perpetueze, a încetat. Ovulul feminin a pierdut posibilitatea de a fi fecundat din propriul corp. Avem astfel de-a face cu un feminin devenit nefertil și un spiritual aflat deasupra. Prin scindarea organelor fizice s-a produs separarea celor două sexe, iar posibilitatea fecundării este dată acum prin intermediul celuilalt sex. Iau naștere doi indivizi, unul cu feminitate fizică și celălalt cu masculinitate fizică: înțelepciunea are la bărbat caracter feminin, iar la femeie caracter masculin.
Separarea este un proces exact, care poate fi urmărit. Aici însă noi trebuie să ne mulțumim cu simple aluzii. Avem așadar de-a face cu înțelepciune colorată masculin la femeie și cu înțelepciune colorată feminin la bărbat. Această înțelepciune colorată feminin [la bărbați] este pasivă, este aptă să înregistreze, să audă, să privească, să primească ceea ce există de jur împrejur, înțelepciunea colorată masculin [la femei], înțelepciunea activă, creează, dă naștere, este productivă. De aceea avem două tipuri de înțelepciune: înțelepciunea feminină, care este activă și este, desigur, transmisă și bărbaților, astfel că există și suficienți bărbați care preiau înțelepciunea feminină. În partea de jos progresează sexul, iar în partea de sus avem de-a face cu o intuiție activă, care provine de la femeie, și cu o cunoaștere pasivă, care poartă un pronunțat caracter masculin.
Vechea învățătură misterială prezintă aceasta drept opoziția dintre fiii lui Abel sau fiii lui Dumnezeu și fiii lui Cain sau fiii oamenilor. Abel reprezintă intuiția feminină activă, motiv pentru care el nu este în stare să primească ceva din exterior care să fie apoi prelucrat. El recepționează Divinul, care îl străbate, care curge în intuitivul său. „Păstorul” simbolizează acest tip: El îngrijește și cultivă cu mare atenție viața, după cum intuiția cultivă viața de înțelepciune divină. Cain are înțelepciunea masculină, care preia din exterior. Ea se îngrijește de solul pământesc, îl ară; materialul este afară. El devine „plugar”, agricultor. Ce realizează acum această înțelepciune cainică, această știință de Cain, întrucât ea, ca știință pasivă, este doar receptoare? Ce produce ea?
Există o legendă importantă foarte interesantă, în care sunt exprimate simbolic pentru Francmasonerie aceste adevăruri. Aceasta este Legenda Templului. Și ea există din următorul motiv.
Biblia însăși, Vechiul Testament, a provenit din înțelepciunea feminină, înțelepciunea intuitivă, ea poartă acest caracter fundamental. Vechiul Testament este înțelepciune feminină, înțelepciunea masculină nu a ajuns până la intuiție. Ea s-a limitat să construiască și să muncească; ea lua pietre și făcea construcții, lua metale și făcea tot felul de mecanisme. Legenda Templului prezintă aceasta în felul următor:
Unul dintre Elohimi a fecundat-o pe Eva, și atunci a luat naștere Cain. După aceea Iehova – un alt Elohim, numit și Adonai – l-a creat pe Adam. Iar Adam l-a zămislit împreună cu Eva pe Abel. Această legendă opune deci înțelepciunea de Cain înțelepciunii biblice, astfel încât în zorii celei de-a patra subrase avem două curente opuse: Biblia, ca înțelepciune feminină, și înțelepciunea Templului, ca opoziție masculină. Ceea ce voia bărbatul [înțelepciunea masculină?], a fost contrapus înțelepciunii feminine deja în perioada precreștină. În continuare, se zice, Cain l-a omorât pe Abel, fratele său. Aceasta stă scris și în Legenda Templului. Iehova a sădit discordie între neamul lui Cain și neamul lui Abel, iar Cain l-a omorât pe Abel. Aceasta nu înseamnă altceva decât... [Urmează câteva fraze foarte neclare în stenogramă].
Care a fost urmarea apariției acestei înțelepciuni cainice? Urmarea a fost că fertilitatea, ce se perpetua prin propria înțelepciune, a fost omorâtă. Prin uciderea lui Abel de către Cain, cunoașterea masculină a omorât în el ceea ce fusese creat de către Zei: posibilitatea perpetuării din sine însuși. Aceasta înseamnă că prin trecerea cunoașterii în posesia bărbatului, în el este omorât Abelul.
Acesta este un proces în omul însuși [Nota 189]. Prin cunoașterea masculină este omorâtă forța productivă, forța creatoare, este omorât Abel. Acum stau față în față ca dușmani urmașii lui Cain și neamul celor care au fost puși în locul lui Abel, urmașii lui Set. Urmașii lui Cain sunt cei care își utilizează înțelepciunea masculină la construcția lumii exterioare; înțelepciunea pasivă este folosită la construirea lumii exterioare. Asupra ei nu se revarsă înțelepciunea divină. Din libertate, fără intuiție divină, ea trebuie să zidească la construcția lumii. Prin încercări, prin experiență ia naștere ansamblul produselor pur minerale ale Pământului. Astfel, din neamul lui Cain se naște Tubal-Cain, iar mai târziu din același neam se naște Hiram-Abiff sau Adon-Hiram.
Mi-am rezervat dreptul...[Nota 190]
Dintre urmașii lui Abel, cel mai puternic reprezentant este Solomon. Ei toți au avut în subrasa a treia reprezentanți în rândul preoților. Vechea înțelepciune preoțească era înțelepciunea intuitivă. Această înțelepciune, care înainte acționase în femeie ca element fecundator, a fost metamorfozată pe o treaptă superioară în înțelepciune spirituală. Și din această înțelepciune preoțească s-a născut Biblia. O înțelepciune feminină a devenit în acest mod Biblia. Înțelepciunea feminină este în stare să dea la iveală mari revelații privitoare la Divin; să spună cum stau lucrurile cu Îngerii și Spiritele. A crea pe Pământ este treaba fiilor lui Cain. De aceea și Tubal-Cain este strămoșul fierarilor. De aceea Solomon a trebuit să-l angajeze pe Hiram-Abiff, care a putut să-i construiască Templul. El îi construiește regelui Solomon, urmașul vechii înțelepciuni preoțești, Templul. Solomon este cel care a transformat înțelepciunea preoțească în putere exterioară. Regalitatea, ca instituție exterioară, a provenit din teocrație.
Solomon l-a chemat deci pe Hiram-Abiff, și astfel este construit Templul solomonic. Dar la curtea regelui Solomon vine acum regina din Saba, și acolo se oficiază un fel de logodnă între cei doi. I se arată și Templul, iar ea cere ca să-l cunoască pe constructorul acestui splendid Templu. Când face cunoștință cu constructorul acestui minunat Templu, în ea se petrece ceva cu totul ciudat. Asupra ei a căzut privirea lui Hiram-Abiff, iar aceasta a acționat incendiar. Al doilea lucru care s-a petrecut a fost următorul. Când ea a vrut să-i vadă pe muncitori și cum se desfășoară toate aceste lucruri pe planul fizic, atunci Hiram-Abiff a luat semnul Tau, l-a ridicat în aer, iar muncitorii s-au adunat cu toții precum furnicile. Prin aceasta ea îi devine necredincioasă lui Solomon. Câteva calfe, pe care Hiram nu a vrut să-i facă maiștri, îi vin în ajutor lui Solomon. Iar aceștia și-au pus în cap să zădărnicească realizarea piesei celei mai grele, care atesta măiestria lui, adică turnarea Mării de bronz. În loc să se nască o operă de artă, curenți de foc s-au împrăștiat în toate părțile. Hiram s-a străduit să tempereze toată această situație cu ajutorul apei; dar prin aceasta el sporește și mai mult nebunia. O ploaie de foc se abate asupra tuturor și îi acoperă. Hiram-Abiff este și el cuprins. Dar o voce îi strigă să nu se teamă, căci din aceasta va ieși cea mai mare izbândă a sa. Dintr-o dată el este luat de o ființă și condus spre centrul Pământului. Acolo el îl întâlnește pe Cain însuși, către care a fost condus prin intermediul lui Tubal-Cain – creatorul artei forjării fierului. Atunci lui i se revelează o înțelepciune importantă. I se spune: Cunoaște-l acum pe adevăratul Iehova, care este cauza pentru care tu te afli aici. Dar Iehova îi urăște pe Fiii focului și vrea să-i nimicească; el vrea să nimicească propria sa creație. Dar voi nu trebuie să vă temeți. Ție ți se va naște un fiu, pe care tu însuți nu ai să-l vezi, din care însă va ieși un neam, din care se va naște un nou cult al focului pe Pământ. – Cu ciocanul, pe care i l-a dat Tubal-Cain, el este în stare după aceea să realizeze Marea de bronz, și prin aceasta să câștige și mai mult simpatia reginei din Saba. Acesteia, într-o plimbare, îi apare o pasăre în aer, care arată semnul mistic Tau. După el, doica reginei recunoaște că sub acest semn al lui Tau se ascunde viitorul înțelepciunii. La un festin, la care Solomon se îmbată, regina din Saba îi scoate de pe deget inelul de logodnă. Hiram-Abiff este însă doborât și omorât de calfe. El nu mai este în stare decât să scrie cuvântul tainic pe un Triunghi de aur și să ascundă acest Triunghi. El este căutat mai târziu și închis, înglobat într-o piatră, care are forma de cub. Pe această piatră, care acoperă Cuvântul ascuns, stau scrise cele zece porunci.
Aceasta este înțelepciunea Templului, care a contrapus înțelepciunea masculină înțelepciunii feminine. Acestea sunt lucruri ce nu așteaptă decât să fie explicate, ce nu au nevoie decât să fie cercetate în conținutul lor ocult, pentru a se recunoaște conținutul profund.
Reflectați puțin, Hiram-Abiff este condus la strămoșul neamului său. Acolo el primește o instrucțiune: i se spune că Iehova este un dușman al Fiilor focului. Cine sunt Fiii focului? Aceștia sunt cei care s-au putut naște abia prin separarea sexelor, prin acțiunea unui bărbat fizic asupra unei femei fizice. Focul este forța de acțiune a sămânței bărbătești. În sămânța bărbătească trăiește focul în sensul ocult. Această forță fundamentală a trebuit să fie creată de către Iehova, pentru ca perpetuarea neamului omenesc să poată avea loc. Iehova i-a creat pe Fiii focului, ceea ce a fost posibil doar pe baza acestui foc. De aceea el este dușmanul Noului. El a fost cel care a dus mai departe vechiul mod de perpetuare. Așadar, ceea ce a fost creat acolo a fost doar o stratagemă, motiv pentru care el s-a îndreptat din nou spre preoți și i-a făcut propovăduitorii lui. El a pus să se predice puterea sa și măreția și slava propriei înțelepciuni prin înțelepciunea preoțească. Prin înțelepciunea preoțească este propovăduită înțelepciunea lui Iehova.
Hiam-Abiff este deci capabil să preia sarcina realizării Mării de bronz, adică transformarea regnului mineral prin artă. Lui i se mai spune de asemenea, că i se va naște un fiu, care, chiar dacă el însuși nu-l va vedea, va da naștere unui nou neam. Acest fiu nu este altul decât noul neam, care va lua locul celui vechi, neamul actual; noul neam, la care nu mai este nevoie de unirea celor două sexe, ci la care perpetuarea se poate face din nou printr-un singur individ uman. Aici se face trimitere la un viitor îndepărtat. Vechea cultură femeiască a fost înlocuită de cea bărbătească. Femeiescul, drept conformație fizică, va dispărea. Bărbătescul trebuie să aibă atunci în el o forță pentru a da naștere din el însuși unui individ. Și unde este situată această forță?
Înainte, masculinul și femininul erau într-un singur individ. Când aceștia doi s-au separat, s-a produs o deșurubare a individului actual. A luat naștere partea superioară. Ceea ce [astăzi] este partea superioară, era unit atunci cu organele sexuale. Ceea ce astăzi este organ sexual, este jumătatea forței [de reproducere] de odinioară. De aceea și forța situată în laringe este cealaltă jumătate. Limbajul nu dă încă naștere la nimic. El trebuie mai întâi să fie pătruns de înțelepciunea de tip Cain, și apoi să procreeze în acest fel. Dacă omul va fi dobândit forța prin care laringele său va ajunge până acolo încât cuvântul său devine creator, astfel încât prin cuvânt să dea naștere unor semeni de-ai săi, atunci întreaga forță productivă va fi transferată asupra genului/sexului masculin. Ceea ce a fost creat odinioară prin intermediul Zeilor, va fi transferat asupra oamenilor. Când a fost pierdut Cuvântul? Atunci când a apărut bisexualitatea. El a fost îngropat, a fost ascuns. Doar fiii lui Cain l-au avut la strămoșul lor. Hiram-Abiff a putut primi cel puțin profeția despre aceasta. El însă a fost omorât imediat după aceea.
Cuvântul a fost îngropat, însă este aici. Dacă el nu ar fi îngropat, omul ar fi de sine creator, după cum Elohimul este de sine creator [se creează pe sine însuși n.t.]*. De aceea „Cuvântul” în Francmasonerie nu este „Cuvântul” just, ci „Cuvântul” fals. Cuvântul just este ascuns. Cele zece porunci sunt gravate în piatră, care conține Cuvântul ascuns. Ce sunt cele Zece Porunci? Sunt legile ordinii morale a lumii. Ele mențin o relație exterioară onestă, așa cum este ea acum sub influența indivizilor din ambele sexe. De asemenea legi nu mai este nevoie dacă nu mai există două sexe. Este acea ordine omenească ce a luat naștere sub influența celor două sexe.
În Francmasonerie avem astfel o conservare a amintirii Cuvântului pierdut, care trebuie dobândit de către oamenii care activează în Francmasonerie, și care poate fi dobândit doar dacă înțelepciunea masculină pasivă trezește în ea însăși activitatea. De aceea, Francmasoneria spune: Tot ceea ce nu este creat de propria noastră știință, răspândită peste tot în lume, provine încă de la epocile vechi ale teocrației feminine. Pe aceasta nu vrem să o preluăm** [învingem?]*** pur și simplu, ci și sa începem un nou vârtej/turbion al existenței; noi trebuie să-i dăm însăși cunoașterii masculine de tip Cain intuiția. Lucrul acesta ar fi imposibil dacă bărbatului i-ar fi luată forța, făcând-o pe femeie părtașă la cunoașterea tainei. În clipa în care s-ar vorbi în fața femeilor, totul va fi ineficient.
* Germ.= selbstschöpferisch.
** Germ.= übernehmen
*** Germ.= überwinden
Așadar, faptul că întregul sex feminin a fost exclus de la Francmasonerie, a fost o necesitate. Aceasta se explică prin legătura pe care o are organul cuvântului cu sexualitatea. Tot de aceea își schimbă și bărbatul vocea la maturitatea sexuală. Schimbarea vocii nu este altceva decât expresia legăturii strânse pe care o avea în trecut organul vorbirii cu organul sexual. Acum veți înțelege ce spune francmasonul: Exclusiv, doar bărbatul este chemat să rostească Cuvântul pierdut și să-l toarne din nou în altceva; doar laringele modelat în gen masculin este în stare să pronunțe și să știe ceea ce se poate obține din nou prin Cuvântul pierdut. Dacă îl concepem în acest fel, se va înțelege de ce femeii nu i s-a permis să poarte prin intermediul gurii Noul. – Este ridicol să vezi argumentul pe care îl aduc savanții: femeile nu sunt primite pentru că ele nu-și pot ține gura și răspândesc tot ce aud. – Laringele feminin a rămas ca un fel de rudiment. Laringele bărbătesc este însă acela care se structurează într-un organ al viitorului.
După cum vedeți, este vorba de legături profunde și importante, iar expresia „mason”/zidar trebuie luată în sensul cât se poate de propriu. De aceea, în epoca greacă și romană masonii erau constructorii lucrurilor ce trebuie să exprime frumusețe. Domurile, templele și alte edificii importante erau construite de acești constructori.
Chestiunea, desigur, stă astfel că o parte din ceea ce s-a executat prin intermediul alianței francmasonice a trebuit să fie luată tot de la vechea înțelepciune preoțească. Aveți astfel din nou un amestec de înțelepciune feminină și o tendință masculină. În fond, secretul Francmasoneriei este ceva ce încă nu este dezvăluit, ceva ce încă nici nu există, care deci nici nu poate fi trădat, întrucât nici nu există. El este ceva ce va fi rostit cândva, atunci când forța productivă va fi inerentă Cuvântului.
Acestea sunt câteva cuvinte care îi pot clarifica ocultistului ideea de Francmasonerie. Până în secolul al XVIII-lea încă se mai știa că lucrurile stau astfel. Abia atunci când s-a pierdut legătura cu lumile superioare s-a pierdut și în Francmasonerie conștiența a ceea ce fusese pierdut. Și totuși nu. S-a spus că Masoneria s-a banalizat, că nu s-ar mai ști semnificația. Trebuie însă să ne fie clar, că tot ceea ce există aici ca simboluri își are originea în vechea înțelepciune preoțească, și că tot ceea ce zace încifrat în simboluri, abia de acum trebuie să iasă la iveală. Înțelepciunea feminină propriu-zisă începe treptat să se piardă. De aceea s-a lăsat să dispară așa-numitele grade înalte, păstrătoarele înțelepciunii feminine. Nu a mai rămas decât ceea ce se cheamă Masoneria ioaneică, care se ocupă deocamdată doar de lucruri lumești și înțelege ceva doar despre acestea.
Dar și acest lucru este perfect de înțeles și natural, căci pe măsură ce materialismul s-a dezvoltat, înțelepciunea preoțească a trebuit să se piardă. Ce se poate întâmpla acum? Vechea înțelepciune a dispărut. Noi trebuie să trăim în exterior. Care este urmarea acestui fapt? Urmarea este că ceva mai bun poate interveni abia atunci când va apărea o înțelepciune care va fi din nou asexuată, care nu va mai fi legată de înțelepciunea feminină și cea masculină, care nu va mai fi legată nici de dogmatismul biblic* feminin, nici de Legenda Templului masculină. Această înțelepciune o găsim în Teosofie. În această înțelepciune ambele sexe se înțeleg. Aici, în femeie lucrează bărbatul care există în femeie și în bărbat lucrează ceea ce, de asemenea, este asexuat.
* Germ. Bibeltum – cuvânt inventat, în sensul de adept necondiționat al Bibliei.
Aici, în cunoașterea planului superior se întâlnesc masculinul și femininul. Este deci perfect normal ca fondul ocult propriu-zis să fie adus din Francmasonerie și să se facă un nou început. Așa ceva se cheamă un „vârtej”/turbion:
Așa se împletesc de fapt lucrurile în epoca noastră. Așa trebuie să gândim noi, o întrepătrundere. De aceea, Teosofia nu s-a sprijinit nici pe Legenda biblică, nici pe Legenda templieră, ci a cercetat sâmburele de înțelepciune în toate, care trebuie creat din nou, creat asexuat. Vedeți acum că Teosofia este făcătoare de pace, aducătoare de armonie.
Cum s-a îmbinat aceasta cu rasa-rădăcină a noastră? Rasa noastră-rădăcină repetă ceva ce a existat deja anterior. Opoziția, existentă deja în era lemuriană, ea a adus-o la o expresie clară pe plan spiritual. Opoziția a trebuit să se reliefeze, deoarece mai înainte a fost sexul feminin, și el este în linie coborâtoare, în timp ce sexul masculin este în linie crescătoare și caută în sine forța seminală, pe care femeia o are în ea. Dacă rămânem în regiunile inferioare, atunci noi trebuie prin ocultism să facem o deosebire clară: Un om de rasă atlanteeană nu este neapărat să fie și sufletește om atlanteean. La fel și sufletul nu este legat de sex. Sufletele sexului feminin migrează continuu, până ce la un moment dat pot ocupa în comun corpurile pe care bărbații și le-au creat ei înșiși, iar atunci pe Pământ va fi un singur sex.
Cât timp bărbații s-au contrapus femininului, ei au trebuit să tacă. Legătura dintre sexe a fost pregătită prin aceea că în secolul al XVIII-lea au fost întemeiate Lojile de adopțiune. În anul 1775 a fost întemeiată prima Lojă [Nota 191]. Atunci a fost pusă în mișcare o Masonerie, care are alte simboluri decât Masoneria masculină. Prin acest fapt însă, că astfel de Loji de adopție ale francmasonilor-bărbați au primit și femei, s-a pregătit interdependența sexelor. Membru al unei astfel de Loji de adopțiune a fost și întemeietoarea Societății noastre [Nota 192]. Aici se înscrie și chestiunea care trebuie considerată începutul Teosofiei. Teosofia este deci o misiune mondială, o misiune care are legătură cu curente oculte și care trebuie să lucreze din lăuntrul Francmasoneriei în afară. Francmasoneria ar putea fi trezită încă o dată și să ne poată ajuta.
Dar ideea mai profundă este aceea că în domeniul teosofic trebuie depășită această tendință masculină unilaterală. În întreg Evul Mediu există deja o pregătire grandioasă pentru producerea celuilalt sex în bărbat pe cale spirituală. Prin concentrare, bărbatul produce în sine, mai întâi ca gând, ceea ce urmează să ia naștere mai târziu în el ca Ființă*. Din acest motiv, în întregul Ev Mediu a luat naștere, ca o pregătire în acest scop, cultul Mariei. El nu este altceva decât concentrarea întru producerea femininului în masculin, în timp ce la femeie cultul lui Iisus servește aceluiași scop. Cultul Mariei are la origine acest fundament.
* Germ. Sein = ființă, existență, natură.
Veți înțelege acum ce confuzie a intervenit atunci când a apărut un Ordin care a rupt cu tot ce exista până atunci și care vrea să recucerească vechea înțelepciune feminină. Se pune problema dominației lumii, care trebuie cucerită. Dacă cineva vrea să lase vechea înțelepciune așa cum este ea, el trebuie să cucerească lumea pentru vechile forțe. Un astfel de Ordin există: El este Iezuitismul. El și-a pus în mod conștient această sarcină. De aici și opoziția atât de categorică dintre iezuiți și francmasoni.
