* În contextul Adunării generale a Secțiunii germane a Societății teosofice.
Doresc să aduc încă o dată la cunoștință [Nota 181] că mâine dimineață îmi permit să țin o conferință privitoare la anumite probleme oculte actuale legate de Francmasonerie, Iar aceasta urmează să se întâmple, conform uzului ocult vechi, separat pentru domni și separat pentru doamne. La ora zece va avea loc conferința pentru domni, la ora unsprezece jumătate conferința pentru doamne. Veți întreba probabil de ce se menține această uzanță, care abia în concepția teosofică despre lume va fi depășită. Aceasta va reieși din cuprinsul conferințelor, și mi-aș mai permite să remarc că mâine seară la ora opt se va ține Adunarea ordinară a Ramurii Besant [Nota 182].
Așadar, acum aș dori să vorbesc despre raportul ocultismului față de Mișcarea teosofică și despre alte câteva probleme conexe. S-a vorbit mereu și mereu dacă Mișcarea teosofică, în măsura în care ea se exprimă în Societatea teosofică, ar fi o Mișcare ocultă, sau dacă în Mișcarea teosofică ar trebui făcut abstracție de orice ocultism.
Mișcarea teosofică ca atare, în măsura în care ea se exprimă în Societatea teosofică, nu poate fi o Mișcare ocultă. Mișcarea ocultă are alte premise decât acelea care se pot exprima în Societatea teosofică. Societăți oculte au existat în toate timpurile. Acestea au necesitat înainte de toate un lucru: prin întregul specific al activităților ele aveau nevoie de un fel de organizare ierarhică. Aceasta înseamnă că membrii unei astfel de Societăți, ai unei astfel de Frății, erau orânduiți după grade. Fiecare grad, de la primul până la ultimele grade, gradele nouăzeci, avea sarcina sa bine precizată, în cadrul fiecărui grad existau sarcini foarte precise. Nimeni nu putea fi promovat într-un grad superior înainte să-și fi îndeplinit cerințele gradului inferior.
Eu nu pot indica decât la modul general de ce lucrurile stau așa. Și tot în general trebuie să vorbim aici despre sarcinile unor astfel de Frății oculte. Venerabilii prieteni, care m-au auzit deja vorbind adesea despre astfel de lucruri, mă vor înțelege astăzi cu atât mai bine. Frățiile oculte sunt Frății conducătoare ale omenirii. Ele au sarcina să pregătească viitorul. Tot ceea ce urmează să se întâmple în viitor se pregătește deja în prezent, își găsește în prezent expresia într-o idee, un plan, care va fi realizat în viitor. Dacă urmăriți însăși evoluția pe plan exterior a neamului omenesc, veți observa că lucrurile care și-au găsit mai târziu o transpunere în realitate, au încolțit mult mai devreme ca idee și au căutat o expresie în capetele și sufletele personalităților și individualităților conducătoare. Luați de exemplu mașina cu aburi. Dacă urmăriți această chestiune în trecut, felul cum s-a dezvoltat mașina cu aburi pornind de la fapte simple, veți afla că ideea mașinii cu aburi este conținută deja în oala de gătit umplută cu apă care fierbe și că ea s-a continuat de la această formă simplistă până la cel mai complicat mecanism.
Acestea sunt însă lucruri mărunte pe lângă marele edificiu al omenirii, pe care îl avem în fața noastră. Lucrurile cele mai importante presupun perspective mult mai mari și mai pline de importanță. Ele presupun ca ceea ce urmează să se întâmple într-un viitor cu mult mai îndepărtat, să fie într-un anumit mod pregătit deja de astăzi. Cum se poate întâmpla așa ceva? Prin faptul că ne stă la îndemână să sădim încă de astăzi în lume forțele ce urmează să devină active în viitor. Tot cea ce se va întâmpla în viitor aici, pe planul fizic, se pregătește deja cu mult mai devreme pe planurile astral și devahanic, cu mult mai devreme decât se întâmplă aici, pe planul fizic; așa încât evenimentele viitoare pot fi urmărite realmente, conform forței lor, în planurile și lumile superioare. Dar omul nu poate acționa așa cum trebuie în viitor, dacă nu pregătește această acțiune dintr-o cunoaștere a forțelor implicate. Omul este o creatură conștientă de sine și trebuie să-și ia soarta în propriile mâini. De aceea, întotdeauna au existat frați mai avansați ai neamului nostru omenesc, care pot privi nu numai în planul fizic, ci și în planurile superioare.
Să încercăm să înțelegem mai bine ce înseamnă să privești înainte în planurile superioare. Să presupunem că dumneavoastră aveți un heleșteu cu apă. Dumneavoastră puteți prevedea că dacă temperatura scade, heleșteul va îngheța, că pe el pot patina copiii și așa mai departe. Același raport există și între așa-numitul plan astral și planul fizic, adică lumea noastră. Și anume, dacă urmărim fenomenele pe planul astral, putem efectiv vedea cu ajutorul celor petrecute în astral cea ce se va întâmpla în viitor, oarecum ca o solidificate a acestora. Și astfel, din evenimentele astrale putem deduce ceea ce va apărea mai târziu condensat pe planul fizic, întâmplările de pe planul fizic nu sunt altceva decât evenimente petrecute anterior în lumile superioare și solidificate.
Un exemplu: În întreaga Antichitate au existat Misterii. Acestea aveau sarcina să primească în ele oameni pe care să-i inițieze în secretele existenței, sau – așa cum spune Ioan în Apocalipsa – să arate ceea ce urmează să se întâmple „în curând”, adică în viitor. În asemenea lăcașe de Temple erau instruiți acei discipoli ce trebuiau să fie admiși pentru gradul întâi. Exista apoi un învățământ și pentru discipoli mai evoluați și pentru alții din ce în ce mai evoluați. Prima treaptă era aceea în care cei în cauză își purificau corpul astral. Această treaptă consta în aceea că ei își însușeau nu doar etica civică obișnuită. Etica civică se presupunea existentă deja; ceea ce intră în discuție aici trebuia urmat în stricta îndeplinire a datoriei. Dacă discipolul urca apoi pe trepte din ce în ce mai înalte, spre idealuri tot mai înalte, dacă se ridica din pasiunile și instinctele vieții obișnuite la dorințe aflate deasupra oricăror micimi omenești și își purifica plăcerea și neplăcerea sa astfel încât chestiunile de importanță majoră, universală ale neamului omenesc să devină ale sale proprii, dacă el se ridica cu simțirea și afectele sale deasupra propriei persoane încât să ajungă la empatie și compasiune, atunci el era pe cale de a-și purifica corpul astral. Atunci el avea acces la corpurile mai dense, îi era permis să lucreze asupra corpului lui eteric. I se dădea voie nu doar să metamorfozeze materia astrală maleabilă, suplă și flexibilă din corpurile sale spiritual și sufletesc, ci și să intervină în corpul său eteric. Atunci el era ceea ce se cheamă un Chela. Un astfel de Chela este o persoană care nu numai că recunoaște datoriile superioare, care nu numai că a mers cu purificarea până acolo încât a făcut din îndatoririle omenești propriile sale îndatoriri, ci s-a înălțat deasupra chestiunilor mai mult sau mai puțin înalte ale diferitelor popoare, chiar și ale diferitelor confesiuni. Privirea sa s-a îndreptat asupra vieții întregii omeniri. Iar prin intermediul corpului său eteric, organizat de acum până în cele mai mici amănunte, el devine un participant la marile probleme ale edificiului pământesc. Pentru aceasta trebuiau să se întâmple următoarele.
Chela trebuia să inhibe, să neutralizeze toate forțele care îl împiedicau să lucreze la corpul său eteric. Dacă dumneavoastră aveți în față un om, el are, desigur, corpul fizic, corpul eteric și corpul astral. Chela și-a purificat corpul astral și poate lucra în lăuntrul corpului său eteric. Dumneavoastră veți înțelege de ce trebuie să facă omul această purificare a corpului său astral. Ce se întâmplă deci, dacă corpul astral este purificat? Ce pătrunde atunci în corpul eteric? Pătrunde ceea ce s-a pregătit în corpul astral. Lucrurile care trăiesc în corpul astral se imprimă în corpul eteric. Atâta timp cât lucrați la corpul astral, dumneavoastră puteți prelucra încontinuu greșelile: materia astrală este diafană și maleabilă; dumneavoastră o puteți aduce oricând în echilibru. Când însă un om în calitate de Chela a început să-și dezvolte corpul eteric, în corpul eteric se imprimă aceste însușiri, iar aceasta devine mult mai durabil. Dacă omul ar face durabilă eroarea pământească, el ar putea deveni un exemplar periculos al omenirii. De aici și avertismentul continuu asupra necesității purificării. Corpul eteric este impresionat prin forțele ce acționează asupra lui. Dacă vi-l imaginați separat de corpul fizic, el are o cu totul altă elasticitate. Când este coborât în corpul fizic, acesta îl ține captiv în forma sa; dar în tot acest timp cât zăbovește acolo este, în primă instanță, prea slab pentru a imprima în sine astralitatea care a trecut prin catarsis.
De aceea, în întreaga Antichitate trebuia procedat în felul următor. Acele forțe care prejudiciau elasticitatea corpului eteric, trebuiau mai întâi eliminate. Acest lucru se făcea aducând întregul corp fizic într-o stare letargică. Omul stătea întins acolo, iar corpul eteric era scos din corpul fizic. Corpul fizic zăcea apoi ca și mort, iar corpul eteric era modelat conform propriilor lui forțe. Aceasta era „punerea în mormânt”. Omul respectiv era transpus în această stare letargică pe durata a trei zile, trei zile și jumătate. Atunci el putea lucra la corpul său eteric. Apoi, după ce și-a modelat corpul eteric corespunzător corpului său astral, el revenea în corpul fizic. Atunci el avea deșteptată în sine viața interioară, era atunci un „înviat” și primea un nou nume.
Aceasta era o acțiune care avea loc pe planul astral. Tot ceea ce eu am descris, se petrecea pe planul astral; corpul fizic nu avea nimic de-a face cu asta. Acest eveniment se repeta în toate Misteriile Antichității. Orice inițiat cunoștea acest lucru. Imaginați-vă acum acest proces condensat, coborât pe planul fizic, că s-a întâmplat ceva cu acest fenomen, care înainte se petrecea doar în astral. Prin comparație, este ca și cum, de exemplu, acolo unde mai înainte aveați apă, acum aveți o bucată de gheață. Pentru ca o atare condensare în fizic să fie posibilă cândva, trebuie să coincidă, să conveargă multe astfel de evenimente astrale. Prin faptul că prin apariția lui Christos s-a întâmplat pe planul fizic ceva ce anterior se petrecuse de multe, multe ori pe plan astral în lăcașele de Misterii, Misterul de pe Golgota a devenit posibil istoric, a putut fi coborât pe planul fizic. Pe baza acestui exemplu noi învățăm să înțelegem că viitorul este pregătit în mod real în Frățiile oculte.
Dacă acum ne întrebăm: Ce se întâmplă de fapt acolo? – putem răspunde astfel: Desigur, în gânduri, în idee, putem înțelege foarte multe lucruri. Dar ideea nu are nicio realitate. Ideea nu este altceva decât ceva coborât de pe planurile superioare pe planul fizic. Ceea ce gândește omul în legătură cu aceasta este însă lucrul cel mai ineficient, deoarece aceasta există doar pe planul fizic. Cu totul altceva este dacă în întâmpinarea acestei idei se vine cu ceva ce, de asemenea, provine din sferele superioare. Luați de exemplu teoria despre muzica sferelor a lui Pitagora [Nota 183], așa cum a predat-o el discipolilor săi. Filosofii caută să prezinte muzica ocultă a lui Pitagora ca un sistem extrem de simplu. Intelectul îl poate înțelege repede. Pentru el însă era important ca discipolul să ajungă la aceasta abia după ce sufletul, după ce dispoziția sa sufletească era pregătită în mod corespunzător. Tot astfel este imposibil să îi explici cuiva, care nu are niciun simț pentru tablouri ce își au originea în astral, să îi explici în sensul profund tabloul Madonei Sixtine a lui Rafael. Sentimentul, sufletul afectiv, trebuie să facă un efort de a se înălța până la el. Ceva ce în idee te lasă de obicei rece, aici, în tablou, îți apare artistic plin de viață, drept gândul cosmic divin, drept gândul după care forțele divine au creat lumea, iar o simplă trăsătură de penel devine ceva sfânt! Prin faptul că gândurile se încolăcesc în jurul elementului divin, al Dumnezeirii, gândul se oferă influenței divine. Așadar, într-o astfel de instruire este vorba de a-l pregăti gradat pe om pentru cum să se apropie de marile gânduri cosmice, cum să le primească. Treptat, odată cu pătrunderea în aceste mărețe gânduri cosmice, el adaugă acestora forța activă, forță în mod obișnuit ocultă, care pregătește deja dinainte, în Astral, viitorul pentru planul fizic. Dacă, eventual, fratele conducător al oamenilor are alături de el discipoli care aderă la aceste idei pătrunse de spirit, atunci acestea sunt o forță care îi ajută și lui în perspectivă,în acțiunea lui în lumea exterioară; iau naștere marile centre spirituale, marile lăcașe ale acțiunii spirituale. După cum vedeți, ceea ce eu am numit ocultism are realmente foarte mult de-a face cu progresul omenirii. Iar în epoca noastră noi avem o sarcină deosebit de importantă. Să încercăm în câteva cuvinte să arătăm doar, cum am ajuns noi la această sarcină a noastră.
Noi am apărut, în cadrul marii rase-rădăcină a omenirii care populează acest Pământ, odată cu ridicarea din talazurile mării a pământului pe care locuim astăzi. Marea rasă-rădăcină ariană a devenit rasa dominantă pe acest Pământ, după ce rasa atlanteeană a început treptat să dispară. Dacă ne privim pe noi înșine, cei de aici din Europa, suntem a cincea subrasă a marii rase-rădăcină ariene. Prima subrasă a trăit într-un trecut foarte îndepărtat, în vechea Indie. Iar actualii indieni sunt urmașii acelei prime subrase, a cărei viață spirituală mai subzistă în străvechile Vede ale indienilor [Nota 184]. Cu toate acestea, Vedele sunt doar slabe ecouri ale vechii culturi a Rishilor. De atunci n-a mai rămas nimic scris; pe atunci exista doar o tradiție orală. Au urmat apoi subrasele a doua, a treia și a patra. Cea de a patra a primit Creștinismul. Vedem apoi că la mijlocul Evului Mediu s-a format a cincea subrasă, de care aparținem noi și popoarele învecinate.
Indienii antici ai primei subrase trăiau în alte condiții decât noi și erau, de asemenea, și altfel organizați [fizic-corporal n.t.]. Chiar și urmașii lor actuali, indienii din ziua de azi, sunt fundamental diferiți ca organizare față de popoarele noastre europene. Cel care cercetează ca ocultist deosebirile, află că la vechiul popor indian corpul eteric era mult mai puțin înlănțuit de corpul fizic, nu se adâncise atât de mult în corpul fizic, ci putea fi mult mai ușor influențat de corpul astral. Aceasta avea drept consecință că rasa indiană putea transfera ușor ceva de la corpul astral la corpul eteric, că această rasă indiană putea să pătrundă ușor în corpul eteric. Aceasta nu înseamnă altceva decât că prin instruirea ocultă indianul putea ajunge mai ușor la anumite contemplări superioare. Cu cât corpul eteric poate fi mai ușor influențat de către corpul astral, cu atât mai ușor este să acționezi prin imagini, nu prin noțiuni abstracte, asupra corpului eteric. Cu atât mai ușor îi este cuiva să intre în legătură cu domeniile superioare prin reprezentări imaginative, dacă parcurge în Astral disciplina yoga. Acestea acționează asupra corpului eteric, care încă mai este maleabil. În cazul unui suflet indian nu este nevoie să folosești noțiuni abstracte, ci poți ajunge cu reprezentări imaginative extrem de simple la trepte de evoluție foarte înalte.
De-a lungul diferitelor subrase, neamul omenesc s-a schimbat. Corpul nostru eteric este astăzi, sub influența corpului fizic, mult mai rigid decât pe vremea vechilor indieni. Așa se face că noi trebuie să lucrăm mult mai puternic și mai interior pentru a influența corpul eteric. Noi nu putem recurge la reprezentări semiconștiente, de vis. Trebuie să supunem totul unei concentrări intense, să lucrăm asupra interiorului nostru printr-o concentrare sufletească puternică, în suprasensibilul pur, nu doar prin noțiuni imaginative. O astfel de reprezentare care provoacă o puternică concentrare a ființei noastre interioare, poate acționa atunci mult mai puternic asupra corpului eteric înlănțuit de corpul fizic. Corpul astral, ca să poată acționa asupra corpului eteric, trebuia în vremurile de demult să fie ieșit din corpul eteric. Acum însă corpul eteric poate fi influențat de corpul astral chiar și din lăuntrul corpului fizic. Dacă am putea face același experiment care se utiliza în vechile lăcașe misteriale și am putea induce letargia, am fi în stare să acționăm asupra corpului eteric. Când însă conștiența pământească și mobilitatea gândirii revin, acestea șterg imediat tot ceea ce corpul astral a imprimat în corpul eteric. Dacă vrem ca ceea ce am impregnat în corpul eteric să se mențină, trebuie să exercităm o influență puternică asupra lui. Misiunea ocultă este astăzi una diferită, ea este acum una mai mult interioară.
Și vedeți astfel și că de-a lungul timpului apar diferențe mari în șirul succesiv de școli oculte. Sistemul yoga al indienilor este ceva diferit de disciplina rosicrucienilor. Disciplina rosicrucienilor mizează pe ceea ce eu v-am explicat acum. În afară de aceasta mai intervine și altceva. Trebuia, pentru ca un astfel de progres să se întâmple cu adevărat, să se acționeze asupra forței intelectuale. Intelectul era solicitat mult mai intens ca înainte, putând, prin forța de concentrare interioară, să realizeze transpunerea în dispoziția de a cuprinde suprasenzorialul. Așadar, în epoca modernă trebuia folosit într-o măsură mult mai mare un limbaj noțional în predare; trebuia pus accent pe dezvoltarea intelectuală și pe capacitatea de reprezentare abstractă.
Comparați puțin transformările care s-au produs în cultură, începând din epoca veche indiană până în prezent. În India antică aveți o intuiție puternică și o influență exterioară redusă a civilizației; acum, în epoca noastră, este invers. Aceasta a făcut ca și poziția ocultismului să se schimbe în mod radical; efectul a fost acela că multe lucruri care mai înainte erau ținute secret, astăzi au devenit un bun de uz comun în știință. Multe, foarte multe astfel de cunoștințe și noțiuni erau păstrate anterior în cadrul Frățiilor oculte, iar omul ajungea la ele abia după ce și-a preschimbat întreaga inimă. Astăzi ocultistul nu mai are la îndemână așa ceva. El trebuie să cunoască multe din lucrurile care mai înainte erau rezervate pentru treptele de mai târziu ale inițierii, devenite acum publice prin cultura lumii exterioare. Inițiatul misterial trebuie să ia în calcul aceasta. Și așa a trebuit ca multe adevăruri, care înainte erau predate în școlile oculte, să fie externalizate pe planul fizic.
Deja ceea ce se predă astăzi în școlile elementare ne poate îndepărta de spiritual, dacă dinspre o altă direcție nu ar veni și niște fundaluri oculte. Mai înainte elevul știa că în spatele a ceea ce se preda în școală și în lumea savanților ca materii didactice, mai era încă ceva înalt și că, probabil, el însuși va putea ajunge cândva la această știință superioară. Știa că el este un element în cadrul unui organism spiritual. Astăzi, în lumea democrată primim multe noțiuni care nu conduc la o astfel de concluzie. De aceea, edificiului științei exterioare democratice a trebuit să-i fie atașat cumva vârful piramidei. Știința elementară despre forțele ascunse în natură, a fost de acum dată. Îi mai lipsea vârful care conduce la o concepție spirituală asupra lumii. Și pentru a-i fi dat așa ceva, a trebuit să fie întemeiată o mișcare mondială. Mișcarea teosofică a fost gândită drept una de acest gen. De aceea, în anumite Frății, când s-a văzut că popularizarea legilor, ținute până atunci secrete, a mers din ce în ce mai departe, s-a luat hotărârea de a se comunica lumii atât cât era necesar din secretele aflate în spatele lor, pentru a pune de acord știința lumii exterioare cu știința ocultă universală a Frățiilor.
Aici ne aflăm în punctul în care putem să vedem legătura Mișcării teosofice și a Societății teosofice cu ocultismul. Societatea teosofică nu este o mișcare ocultă, nu este o Frăție ocultă, căci ea este ridicată pe o bază democratică, unde fiecare membru este egal cu toți ceilalți. Însă felul cum trebuie să concepem misiunea Societății teosofice este altceva. Misiunea Societății teosofice este pe planul fizic. Dacă vrem însă să o înțelegem deplin, atunci trebuie să putem privi în lumile superioare. Dar nu este vorba ca teosoful să poată privi deja în lumile superioare, ci ca în cadrul Mișcării să se dezvolte și forțe oculte, pentru ca Societatea teosofică să poată fi un lăcaș din care ocultismul să poată radia și să fie discutat. Este ceva ca o societate să fie o Frăție ocultă, și altceva ca ea să își spună: Noi nu suntem de fapt o Frăție ocultă, însă în societatea noastră ocultismul se discută din nou.
Astăzi, când în fond întreaga omenire privește plină de dor către lumile superioare fără să găsească căile într-acolo, astăzi trebuie popularizată în mod corespunzător încă o parte a cunoștințelor oculte. Iar această sarcină o are ocultismul în cadrul Societății teosofice. Întotdeauna au existat Mișcări spirituale care au acționat fecundator întru dezvoltarea culturii și pe plan fizic. Expresia lor exterioară nu este altceva decât materializarea pe Pământ a ceea ce a fost pregătit dinainte în spirit. Ce altceva să fie atunci când avem în fața ochilor, de exemplu, operele unui Michelangelo sau Leonardo da Vinci? În aceste opere dumneavoastră aveți proiectat ca prin farmec pe perete, în culori și forme, ceva spiritual: tabloul este pătruns cu totul de ceea ce a trăit inițial ca spirit în sufletul artistului. Spiritualul premerge elementului care apare mai târziu, ca o expresie a lui în lumea materială.
Iar cultura materialistă exterioară nu este altceva decât expresia concepției interioare a oamenilor, devenită materialistă. Începând din 1850, în statele civilizate se răspândește cultura orășenească pur materialistă. Vedem măreția pe care ea a creat-o pe planul fizic, dar mai vedem și ceea ce ea nu a putut crea. În domeniul artistic, de exemplu, ea nu a produs niciun stil cu adevărat nou, cu excepția unuia singur: stilul magazinelor universale. Acesta este într-adevăr ceva strâns legat de civilizația noastră exterioară. Tot ceea ce este preluat de la epocile vechi nu are nicio legătură cu epoca actuală. Vom avea o cultură spirituală doar după ce vom fi construit o societate, ai cărei membri sunt cuprinși din nou de o forță spirituală, așa cum a trăit ea înainte în Creștinism și cum mai trăiește încă cu dor aprins în cele mai bune suflete creștine și care poate fi redobândită. Iar această cultură va da la iveală din nou artiști în toate domeniile vieții. Dacă lăsați Teosofia să trăiască în sufletele oamenilor, atunci ea va țâșni din nou ca stil, ca artă din suflete, ea va fi aici și pentru ochii și urechile noastre. Lumea va putea fi din nou o expresie exterioară a spiritualului, dacă el este viețuit deja de astăzi într-o astfel de societate.
În acest sens, Societatea teosofică ar putea sluji la făurirea culturii următoare. Dacă suntem laolaltă, atunci trebuie să ne fie clar că noi suntem precum niște celule ce trebuie să se unească spre făurirea unei culturi viitoare. În sufletele noastre se pregătesc acele forțe ce vor transforma în viitor lumea, astfel încât ea va deveni o amprentă fizică a dispozițiilor noastre sufletești și a concepțiilor actuale de viață. Tot ceea ce astăzi este vizibil și se manifestă, a fost odinioară ocult. După cum astăzi electricitatea este o forță manifestă, tot astfel ea era odinioară ocultă. Și ceea ce astăzi este încă ocult, este destinat să devină o forță dinamizatoare pentru viitor. După cum cu milioane de ani înainte corpul acesta omenesc a fost pregătit de forțe ce există în jurul nostru, tot astfel se pregătește astăzi în noi un corp superior, un corp al viitorului; totuși acest corp al viitorului va fi al nostru abia într-un viitor îndepărtat.
Să urmărim acum puțin drumul nostru evolutiv până în acest moment. Ce exista odinioară aici? – O conștiență omenească confuză, sumbră – de jur împrejur lumea, ce arăta diferit de a noastră –, care era precum o oglindă visătoare. Oamenii aveau o conștiență de vis. De asemenea, nici când evoluția a cunoscut o dezvoltare în comunitate ei nu aveau parlamente, care se bazează pe un schimb de opinii; nu aveau nimic de genul acesta. Totul se reflecta pur și simplu în conștiență care se ridica în om. Și organele noastre corporale actuale, prin ce au luat ele naștere? Prin faptul că acele forțe au lucrat la [plămădirea] omului. După cum acele animale și-au pierdut vederea în peșterile întunecate din Kentucky [Nota 185] deoarece nu au mai întrebuințat-o, tot astfel forțele exterioare au organizat ceea ce noi avem azi drept ochi și urechi. Acestea au fost dezvoltate de către forțele sunetului și ale luminii și au fost scoase treptat afară din organismul nostru. Din ceea ce trăiește în prezent în noi se va dezvolta în viitor organismul nostru spiritual. Acele lucruri care stau în fața noastră ca expresie a culturii noastre spirituale, bisericile și așa mai departe, operele de cultură care ne mijlocesc frumusețe și adevăr, ele se vor imprima în mădularele noastre ființiale superioare. Iar atunci când acestea vor evolua cândva până la nivelul unei vieți proprii, ceea ce trăiește acum în cultura exterioară drept frumusețe și adevăr va urca în interiorul nostru. Ceea ce percep acum ochii și urechile noastre, sunt pietre de construcție pentru organizarea unui viitor superior. Dacă privim lumea din acest punct de vedere, atunci interiorul omenesc capătă o cu totul altă importanță.
Noi stăm prin aceasta în fața unui fapt ce poate explica în mod simplu ceea ce se numește yoga sau disciplină interioară. Din cele ce am spus, dumneavoastră puteți deduce că ceea ce Cosmosul a creat odinioară, ceea ce acționat și a activat ca forță în lume, a fost receptat mai înainte de interiorul nostru. Ceea ce astăzi este în mine, a fost odinioară în afara mea: aceasta este ideea fundamentală a disciplinei oculte. Înainte să fi existat corpul nostru fizic, a existat deja corpul nostru eteric. Corpul nostru eteric este la rândul lui o structură care a fost configurată de corpul nostru astral. Și de aici pornește și disciplina yoga. Cel care se angajează în disciplina yoga, coboară în corpul său eteric și știe că acolo găsește forța care l-a plăsmuit cu milioane de ani înainte. Corpul fizic s-a ridicat din temelia corpului eteric.
Nu pot descrie decât în linii mari felul cum se petrece coborârea în corpul eteric. Aici, în corpul eteric, există anumiți curenți, care sunt premergătorii organelor corporale fizice. Cordoanele nervoase ale sistemului simpatic, care merg până în spate [de-a lungul coloanei vertebrale n.t.], ganglionii nervoși ai sistemului nervos simpatic, sunt părți care au fost formate întâi în eteric cu milioane și milioane de ani înainte. Acesta este un proces care s-a derulat într-un trecut foarte îndepărtat. După aceea, după ce omul a avansat din ce în ce mai departe, a existat o vreme în care în cadrul acestui corp [eteric n.t.], care avea de acum în el rudimentul sistemului nervos fizic, a luat ființă structura care ne face capabili să dezvoltăm căldura corporală interioară, să fabricăm sângele cald. Aceasta este de asemenea o structură târzie dezvoltată din corpul eteric, influențată ulterior de forțele corpului astral. Din ceea ce a existat ca germene al creierului în corpul eteric, a luat ființă măduva spinării, ca celălalt pol al corpului eteric, care pe de o parte s-a dezvoltat drept creier și pe de altă parte drept căldură interioară a sângelui. Acest lucru s-a întâmplat în trecutul îndepărtat. La această structură a omului au lucrat nu numai forțele naturii, ci și ființe spirituale superioare.
Când yoginul se cufundă treptat în acest corp eteric, el pătrunde în vremurile de demult, în care forma sa spirituală originară a fost influențată de aceste forțe și ființe și în care a fost creat ceea ce trăiește astăzi în noi. Dacă omul s-a cufundat în felul acesta în viață, el poate ajunge prin această cufundare încă o dată până la acel punct. El coboară din cap în domeniile inferioare, create în timpuri imemoriale, după care se întoarce iarăși în cap. Aceasta este o descriere a căii oculte de cunoaștere, chiar dacă una sărăcăcioasă. Alte amănunte pot fi date în școlile oculte. Așa își forma discipolul înțelepciunii misteriale capacitatea de a privi în lăuntrul epocilor anterioare; urmează apoi o perioadă în care el poate întreprinde pelerinajul ocult. El ajunge la aceasta pe calea unui anumit exercițiu, prin care își învinge Sinea sa personală și prin aceasta încetează să fie micul Eu înlănțuit. Abia după aceea el poate îndeplini ridicarea în Univers. El coboară încă o dată în marea trecutului, luând astfel cu sine forța cosmică. În linie urcătoare, urcând treptat, el poate urmări apoi în amănunt drumul pe care l-a parcurs. Încet și treptat omul învață să pășească în jos, în marea forțelor sale plăsmuitoare, iar la urmă ajunge la un punct aflat în apropierea originii. Așa trebuie să li se fi întâmplat oamenilor, cărora li s-a deschis pentru prima dată ochii spre a-și îndrepta privirea în Univers. După aceasta, discipolului îi apare în față contopirea Eului cu marele Eu cosmic. Iar acum el trebuie să învețe să spună către micul Eu: Eu nu sunt tu.
Este un moment important, în care el își limpezește această descoperire: Eu nu sunt tu. – Acesta este un moment în care începi să înțelegi că în natură există forțe mai înalte decât gândirea, că în afara ei există ceva care nu poate fi exprimat prin gândurile din prezent, dar care face ca doi oameni care vorbesc despre același lucru, la unul vorbirea să fie clară însă anostă, lipsită de spirit, iar a celuilalt să fie străbătută de o lumină caldă, care va făuri viitorul.
Dacă discipolul a ajuns atât de departe, el poate învăța și în alt mod decât a făcut-o până acum. El viețuiește atunci ceva cu totul deosebit. El este întâmpinat în lumea suprasensibilă de o ființă spirituală: el întâlnește acea individualitate cu care fusese unit deja anterior. Acesta este un mare și important mister, că anumite trepte ale existenței noastre se repetă. Noi urcăm conștienți de la Manas spre forțele superioare. Noi am coborât odinioară din lumi spirituale, iar atunci aceeași ființă, pe care o întâlnim acum din nou pe treapta corespunzătoare acelui punct din trecutul îndepărtat, când ea se afla împreună cu noi, a cufundat ceva în noi. Ea este învățătorul, așa-numitul Guru. Atunci l-am întâlnit pentru prima dată; acum îl întâlnim din nou, dacă putem sesiza în mod conștient ceea ce el a cufundat în sufletele noastre și noi am primit inconștient. Și dacă coborâm apoi mai jos, întâlnim cele douăsprezece spirite care au trudit la crearea noastră: Spiritele voinței, Spiritele înțelepciunii, Spiritele formei, Spiritele mișcării, Spiritele personalității sau egoismului, Spiritele focului sau căldurii, Spiritele amurgului sau crepusculului și așa mai departe.Toate acestea se arată simțului nostru spiritual în această coborâre în Univers pe drumul acestui pelerinaj. Și doar aceasta ne dă posibilitatea să aruncăm o privire în viitor, să anticipăm ceea ce urmează să se întâmple „în curând”, așa cum spune autorul Apocalipsei.
Aceasta este problema (misiunea) ocultismului. Ea trebuie rezolvată, deoarece această rezolvare este necesară. Mișcări idealiste, mișcări de natură etică, există destule. Mișcarea numită Teosofie se deosebește însă de celelalte prin faptul că ocultismul ajunge în această Mișcare în mod conștient la Cuvânt.
Prin aceasta s-a exprimat clar raportul ocultismului față de Teosofie. Societatea teosofică nu poate și nu vrea nicicând să fie o Frăție ocultă. Ceea ce trebuie să-i dea forță pentru împlinirea mișunii sale, ceea ce trebuie să-i dea viață, nu pot fi decât lucruri ce izvorăsc din ocultism. Societatea teosofică va prospera dacă se va avea înțelegere pentru cultivarea învățăturilor oculte și a vieții oculte. Nu este deocamdată imperativ necesar ca membrii însăși să fie ocultiști. Dacă însă Societatea teosofică ar uita că în ea pulsează acest sânge, ea va putea fi o societate interesantă, dar nu va putea îndeplini ceea ce s-a vrut de la ea de către puterile sublime care au stat la punctul ei de pornire.
Cine înțelege aceasta, nu va vrea niciodată să-i ia Societății caracterul ocult. Dar cine se situează astfel în Societatea teosofică, se pune într-o poziție contradictorie. Pe de o parte trebuie să-și îndrepte urechea spre locul de unde curg spre noi adevărurile oculte, iar pe de altă parte să-și îndrepte atenția spre viața exoterică, exterioară a Societății. Aceste lucruri trebuie separate strict unul de altul; ele nu trebuie niciodată amestecate. Dar nu trebuie nici să vorbim, atunci când vorbim de Societatea teosofică exterioară, despre personalități oculte aflate la punctul ei de pornire. Acele puteri ce trăiesc pe planul mai înalt și care de dragul evoluției omenirii trăiesc în afara corpului fizic, nu se amestecă niciodată în aceste chestiuni exterioare. Ele nu dau altceva decât niște impulsuri. Dacă noi acționăm în mod obiectiv pentru răspândirea Societății teosofice, atunci marile individualități, pe care noi le numim Maeștri, ne stau întotdeauna alături; noi trebuie să ne adresăm lor și să-i lăsăm să vorbească prin noi. Dacă este vorba despre răspândirea vieții oculte, atunci vorbesc Maeștrii. Dacă este vorba doar de organizarea Societății, atunci lăsați aceasta în seama acelora care trăiesc pe planul fizic. Aceasta este deosebirea dintre curentul ocult și cadrul organizării teosofice. Dați-mi voie să exprim deosebirea dintre ceea ce curge ca un curent spiritual interior și ceea ce se manifestă prin intermediul diferitelor personalități, așa cum, probabil, poate fi ea exprimată cel mai bine: Când este vorba de viața spirituală, atunci vorbesc Maeștrii, când este vorba de simpla organizare, atunci este posibilă eroarea, atunci Maeștrii tac.
