Această conferință vrea să fie o conferință strecurată printre celelalte, care să arunce o lumină asupra unor chestiuni prezentate acolo. Astăzi vom vorbi despre acțiunea și ființa Devas-ilor.
Este foarte greu să vorbești în prezent despre zei sau Devas, din simplul motiv că înșiși oamenii care mai au încă o concepție religioasă pozitivă și mai au încă o credință în zei nu mai au totuși un raport viu cu ființele divin-spirituale. Acest raport viu cu zeii, adică cu ființele aflate mult deasupra omului, abia a dispărut în cursul epocii materialismului. Această legătură vie cu zeii a dispărut în special în cursul evoluției materialiste care s-a derulat în intervalul începând cu trecerea din secolul al XV-lea în secolul al XVI-lea până în prezent. Este nesemnificativă diferența dintre un om situat pe o concepție darwinist-materialistă și altul care vorbește încă mai mult sau mai puțin religios despre zei. Este mult mai important să faci vie în tine conștiența că te-ai ridicat de la trepte inferioare ale existenței și vei accede la trepte și mai înalte. Trebuie să poți simți că suntem înrudiți cu tot ce există în lume, cu ceea ce se află sub noi și cu ceea ce este deasupra noastră.
Teoria despre zei a fost pusă pentru prima dată într-un sistem de către discipolul Apostolului Pavel, Dionisie Areopagitul [Nota 66]. Ea a fost așternută însă pe hârtie abia în secolul al VI-lea. De aceea savanții neagă existența lui Dionisie Areopagitul și vorbesc despre scrierile lui Pseudo-Dionisie, ca și când abia în secolul al VI-lea s-ar fi adunat la un loc vechi cunoștințe transmise oral. Adevărata stare de fapt se poate constata doar prin citire în Cronica Akasha. Cronica Akasha ne învață însă că Dionisie a trăit într-adevăr în Atena, că într-adevăr a fost inițiat de către Pavel și a primit de la el însărcinarea să fundamenteze învățătura despre ființele spirituale superioare și să o împărtășească unor inițiați anume. Anumite învățături înalte nu au fost niciodată consemnate atunci, ci s-au perpetuat prin tradiție orală. Și învățătura despre zei a fost predată în felul acesta discipolilor de către Dionisie și transmisă la rândul ei mai departe de către aceștia. Discipolul direct a fost numit apoi intenționat tot Dionisie, așa încât ultimul care a pus pe hârtie învățătura era unul din șirul de discipoli, numiți tot Dionisie.
Această teorie despre zei, așa cum a lăsat-o Dionisie, cuprinde de trei ori trei șirul de entități spirituale. Cele mai înalte sunt:
Serafimi, Heruvimi, Tronuri.
Următoarea treaptă cuprinde:
Domnii, Puteri, Stăpâniri (Forțe).
A treia treaptă cuprinde:
Arhai sau Începătorii, Arhangheli, Îngeri.
De fiecare dată când în Biblie stă scris „la început”, aceasta se referă la Arhai sau Începătorii. „La început Dumnezeu a creat cerul și Pământul”, aceasta înseamnă: Dumnezeul începutului, cel aflat pe această treaptă, a creat Cerul și Pământul. – El era unul dintre Arhaii din cea de-a treia grupă a Ierarhiilor.
Deasupra Serafimilor se află entități divine de o asemenea grandoare, încât capacitatea omului de cuprindere nu este suficientă pentru a le înțelege cu mintea. După a treia treaptă urmează a patra Ierarhie:
Omul, ca al zecelea în întreaga serie.
Numele Ierarhiilor nu sunt nume proprii, ci nume pentru anumite trepte de conștiență ale marelui Univers, iar ființele se ridică dintr-o treaptă în alta. Eliphas Lévi a văzut clar acest lucru și a accentuat că în cazul acestor nume avem de-a face cu o scară ierarhică, cu Ierarhii.
De la același Dionisie care a adunat la un loc învățăturile despre zei provine și principiul de organizare al Bisericii. Ierarhia bisericească trebuia să fie doar o imagine exterioară a Ierarhiei interioare a Cosmosului. Acest gând grandios ar fi trebuit să fie realizat numai atunci când timpurile ar fi fost coapte pentru a înțelege toate acestea la justa lor valoare. Dionisie lăsase moștenire discipolilor săi o astfel de învățătură despre Biserică, încât aceasta, dacă s-ar fi putut publica, ar fi reprezentat o organizare grandioasă. Pe atunci s-a încercat să se perpetueze învățăturile, astfel încât firul de la un învățător la altul, care transmitea și numele mai departe, să nu se întrerupă niciodată. Așa încât nu este deloc de mirare că și în secolul al VI-lea un Dionisie a așternut pe hârtie învățăturile. Aceste învățături nu puteau găsi însă o înțelegere generală, deoarece omenirea nu era încă coaptă pentru așa ceva. Ele sunt deci ca un fel de testament [Nota 67].
Cu cât mergem mai mult în urmă, cu atât mai vii erau noțiunile pe care le aveau oamenii despre ființe aflate deasupra lor.
Să dezvoltăm acum o noțiune despre felul cum gândește omul – omul obișnuit, de cultură medie din ziua de azi – despre zei. După moarte omul străbate mai întâi Kamaloka, starea în care el se desparte de obiceiurile vieții pământești și se eliberează de poftele nestăvilite. Popasul în Kamaloka este în principiu doar în primele etape și doar uneori înspăimântător și oribil. După aceea omul parcurge acea etapă de Kamaloka unde trebuie să se purifice de legăturile mai fine cu lumea pământească. Această ședere în Kamaloka nu este importantă doar pentru om, ci activitatea omului în stările de Kamaloka superioare poate fi folosită, așa cum vom vedea în cele ce urmează, și în restul Cosmosului. După Kamaloka el trece în starea de Devachan, în care el elaborează tot ceea ce are nevoie pentru ca, prin facultățile dobândite, să-și construiască un nou corp eteric. Pe planul Arupa al Devachanului el trebuie să depună tot ceea ce a dobândit prin munca cu sine pe planul fizic. Din această cauză, în esoterism, preoții greci au denumit sufletul o albină, planul Arupa un stup de albine, iar planul fizic câmpul cu flori.
Nu este neapărat nevoie ca omul să fie inactiv în domeniile superioare. În timp ce trece prin Kamaloka și Devachanul inferior ar putea părea că el nu are aici altceva de făcut decât să lase să se coacă ceea ce a început mai devreme. Dar omul nu este inactiv nici aici; așa încât, faptul că parcurge aceste stări este important pentru tot Cosmosul.
Noua încarnare a omului are un scop doar dacă el, la o nouă încarnare, întâlnește stări esențial diferite de cele anterioare. În mod normal omul revine atunci când condițiile devin complet noi, așa încât el adaugă ceva complet nou la cele deja construite. Acest lucru se întâmplă în intervalul de timp cosmic, după ce Soarele a trecut de la o constelație la următoarea. De exemplu, în jurul anului 800 înainte de Christos Soarele intra primăvara în Constelația Berbecului, pe care a traversat-o până în jurul anului 1800 după Christos. Acum, la începutul primăverii, el se află în Constelația Peștilor. Trecerea de la o constelație la alta se face în două mii șase sute de ani [Nota 68]. În acest timp condițiile se schimbă fundamental. Reîntruparea are legătură cu aceste intervale. În acest interval, de regulă, omul se încorporează o dată ca bărbat și o dată ca femeie. Propriu-zis, într-o încarnare ești doar o jumătate de om. O încarnare masculină și una feminină sunt împreună. O nouă încarnare în cu totul alte condiții fizice pe Pământ nu este astfel fără rost. Dacă de exemplu a avut loc o încarnare pe vremea lui Homer (Constelația Berbecului sau a Mielului, Jason, Lâna de Aur), el a trecut atunci prin cu totul alte experiențe decât ar fi posibil acum.
Aceste încarnări par a fi în sine un proces pur mecanic. Însă nu există nimic exterior care să nu acționeze și interior. Trebuie să ne obișnuim să vorbim peste tot de un spirit concret, să-l căutăm și să vedem ce se întâmplă cu adevărat.
Dacă se cercetează flora și fauna Europei, putem deosebi în actuala perioadă cosmică trei zone, trei centuri: una de vest, una de mijloc și una de est. Zona de est coincide cu poporul rus, zona de mijloc cu poporul german, iar zona de vest cu poporul roman. Materialistul își închipuie că oamenii s-ar fi adaptat condițiilor, dar nu este așa. Popoarele și-au creat singure condițiile fizice. Spiritul poporului lucrează mai întâi asupra solului, asupra plantelor și animalelor în care el se transplantează. Solul vest-european este pregătit prin intermediul popoarelor romane, cel central-european prin popoarele germanice, cel est-european prin popoarele slave. Astfel, oamenii își construiesc mai întâi casa, în care se instalează după aceea. Acum ne întrebăm: Când lucrează omul la configurația exterioară a Pământului? – După cum toate pe Pământ sunt destin pregătit de omul însuși, tot așa este cazul parțial și aici.
În Kamaloka omul este efectiv implicat în transformarea regnului animal. Oamenii lucrează acolo la ceea ce se cheamă ameliorarea speciilor. Forța care produce aceasta, cercetătorul naturii o numește capacitate de adaptare. Însă în tot ceea ce se cheamă adaptare se ascunde activitatea omului de partea cealaltă a existenței. Toate transformările care apar în regnul animal, tot ceea ce este influențat și modificat în instinctele animalelor pentru ca ele să se transforme, se face în Kamaloka prin intermediul oamenilor care se pregătesc pentru următoarea lor încarnare. Acolo omul lucrează la propria casă pentru următoarea încarnare. În Kamaloka omul lucrează asupra faunei, iar în Devachan asupra florei. Transformarea regnului vegetal este efectul forțelor devachanice. Iar lumea fizică, care se schimbă și ea, condițiile naturale exterioare sunt influențate de pe planul Arupa [Devachanul superior]. Aici omul este un colaborator la transformarea regnului mineral al Pământului. Pentru a putea face observații în acest domeniu trebuie să posezi deja unele forțe oculte. Nu este o întâmplare că în special minerii fac astfel de observații în subteran. Faptul că Novalis era un om atât de familiarizat cu domeniul ocult [Nota 69], se explică și prin aceea că el era inginer miner.
Dacă ne gândim că omul dezvoltă în domeniile suprasenzoriale forțe, dar că acolo el nu are încă o conștiență deplină, deducem că aceste forțe sunt dirijate de entități mai înalte, de Devas. Se disting mai multe trepte de Devas: astrali, rupamentali și arupamentali. Devas astrali au drept cea mai de jos componentă corpul astral, așa cum noi avem corpul fizic. Deva astral posedă ca și omul șapte părți. Drept a șaptea, el deține o parte componentă, care este mai sus decât Atma. Devas sunt construiți după aceleași principii ca și omul. Odată cu dezvoltarea pe planurile superioare, o ființă capătă și o putere de a acționa conștient asupra planurilor inferioare corespunzătoare. Pe planul fizic omul stăpânește astăzi doar regnul mineral. În acesta omul poate construi el însuși ceva. El nu poate construi însă deocamdată o plantă sau un animal. Pentru regnul mineral el are clar în față din ce se compune acesta. Pe următoarea treaptă (Runda a cincea) el va crea planta în mod conștient, apoi (Runda a șasea) animalele, iar la urmă (Runda a șaptea) se va crea conștient pe sine.
Ființele pe care noi le numim Devas pot face și mai mult decât vor putea face oamenii Rundei a șaptea. Ei pot folosi domeniile aflate mai jos de propria lor lume. Ei și pot construi pentru un anumit scop și un timp scurt corpul de care au nevoie. Așa, de exemplu, un Deva astral poate, dacă vrea, să se încorporeze fizic la un moment dat.
Ne putem face anumite reprezentări despre acțiunea entităților Devas doar dacă pornim de la acțiunea oamenilor. Până la un anumit grad omul este liber, poate acționa după bunul-plac. Împreună însă oamenii nu acționează în mod armonios, din care cauză diferitele forțe care pornesc de la oameni trebuie armonizate. Trebuie ca din ceea ce fac oamenii să rezulte un efect global. Acest efect global trebuie utilizat în folosul lumii. Entitățile care conferă acest efect global sunt Devas. Ei reglează și Karma colectivă. În clipa în care oamenii se unesc în virtutea unui scop comun, ei au o Karmă comună, care îi unește și îi face să se întâlnească, le conferă un fir karmic comunitar.
Așa a existat în Rusia secta duhoborzilor [Nota 70] (luptători spirituali), care posedau o profundă religiozitate. Ei aveau învățăturile teosofice într-o formă naivă, însă foarte frumoasă. Acești oameni au fost prigoniți, și nu mai au acum, din punct de vedere exterior, nicio influență vizibilă. Materialiștii vor spune: Ce scop a avut aceasta? Duhoborzii au pierit! – Da, însă toți cei care au fost uniți în secta duhoborzilor vor fi ținuți la un loc în viitoarea lor încorporare de o legătură comună, pentru a răspândi mai târziu în omenire ceea ce au învățat. În felul acesta acționează asupra omenirii în încarnările următoare grupurile care vin împreună. Ideea pentru care ei au slujit se revarsă apoi din nou afară în lume. Aceeași idee se regăsește atunci, într-o astfel de grupare într-o formă mai profundă. Așa de exemplu, în Evul Mediu a existat secta maniheilor (Nota 71). Taina maniheilor a constat în aceea că ei recunoscuseră că în viitor vor exista două grupuri de oameni, cei răi și cei buni. În runda a cincea nu va mai exista un regn mineral, în schimb va exista un regn al celor răi. Maniheii au știut aceasta. De aceea ei și-au luat încă de pe acum ca sarcină educarea anumitor oameni, pentru ca aceștia să poată deveni în viitor educatori ai oamenilor răi. În secta maniheilor au avut loc tot mereu, din timp în timp, mari aprofundări.
Trebuie să facem o diferențiere între voințele individuale ale oamenilor individuali și puterile din spatele lor, care realizează unirea acestor voințe singulare într-o voință comună. Avem astfel o Karmă colectivă.
La rosicrucieni se vorbea de ființe aparținătoare unor grupuri de oameni. Corpul fizic aparține doar unui singur om; corpul astral aparține deja unui grup. Printr-o parte a corpului astral noi suntem în legătură cu un suflet-grup. Ceva ce omul nu poate face încă astăzi, o face un Deva. Devas lucrează și astăzi la corpul lui astral. La munca pe care omul o depune astăzi la corpul eteric colaborează și mai intens Devas. Noi am văzut că forțele omului sunt utilizate într-o parte din perioada Kamaloka pentru regnul animal. Ele sunt însă dirijate de Devas. Apoi omul se află din ce în ce mai mult pe calea de a atinge Devachanul.
Un tip deosebit de Devas sunt spiritele planetare, ființele Dhyan-Chohanice, care au atins deja mai înainte treapta pe care oamenii o vor atinge mult mai târziu. Ei se află pe treapta pe care oamenii o vor atinge abia în runda a șasea și a șaptea. Un spirit planetar este coactiv la crearea diferitelor componente ale evoluției planetare.
În prezent omul este activ pe planul fizic, astral și devachanic. Totul este activitate. Care este acum importanța primordială a spiritelor planetare pentru om într-o anumită situație? Spiritele planetare au exercitat activitatea pe care o exercită acum omul pe trepte anterioare ale evoluției, pe planetele care ne-au premers. Cele primite atunci există acum în ele ca înțelepciune. Prin aceasta ele pot deveni învățătorii treptei planetare următoare. Devas care au fost activi la formarea Pământului nu au putut cunoaște și legile; aceasta o putea face doar treapta superioară înțelepciunii. Deasupra treptei înțelepciunii mai există o treaptă, treapta voinței, voirea, acțiunea de plămădire. Spiritele înțelepciunii (Kyriotetes) și spiritele voinței (Tronuri) sunt conducătorii propriu-ziși ai evoluției planetare.
În epoca în care omul era încă o ființă astrală, înaintea erei lemuriene, în el au acționat Devas și au prefigurat ceea ce a apărut mai târziu în acesta. Înaintea erei lemuriene, în interiorul omului apărea o imagine a lumii din jurul lui. De asemenea, și sentimentul de simpatie și antipatie apărea în el sub formă de imagine. Acesta era rezultatul acțiunii entităților Devas. Omul a fost guvernat în acest fel pe toată durata de regență a entităților Devas. După aceea a preluat el însuși, într-o oarecare măsură, regența. Pe atunci el era un element slujitor sub domnia deținută de Devas. Acum însă el este, într-un anumit grad, părăsit de zei. Devas mai acționează în el doar în acea parte în care nu este părăsit de zei. Chela poate reînvia în mod conștient în sine lumea, pe care omul a cunoscut-o sub formă de imagini în era prelemuriană. Poftele și pasiunile îi veneau omului în întâmpinare sub formă de plăsmuiri aurice. În acestea trăiau gândurile entităților Devas; totul însă într-o conștiență profund crepusculară. Apoi, după ce omul a pierdut toate acestea, trebuia cucerită de către el vederea conștientă a unei lumi exterioare. Evoluția în continuare la nivel de Chela constă în redobândirea conștientă a acelei lumi. În tot acest timp se păstrează deplina conștiență. Mediumul, adică mediumicitatea, este dimpotrivă, o revenire la stadiile preistorice.
Ceea ce omul viețuiește pe planul fizic este scheletul creației sale, sunt bazele pentru următoarele perioade de evoluție. Prin contactul cu lumea exterioară în el se formează însușirile după care se organizează mai târziu, după ce omul însuși va fi devenit un spirit planetar, activitatea planetară.
În cuvintele noastre noi punem baza pentru următoarea planetă. Ceea ce noi vorbim astăzi, realmente acolo va deveni o bază, după cum stâncile și rocile formează solul Pământului, într-un domeniu sunt acumulate experiențe, pentru ca în alt domeniu ele să poată fi valorificate. O individualitate este divină în măsura în care ajunge să expire din nou ceea ce ea a absorbit. Devas ajung să fie Devas în momentul în care pot returna cele ce au primit mai înainte.
Ceea ce a fost asimilat anterior și acum este restituit, este înțelepciune străveche. Ea este teosofie, prin faptul că zeii înșiși au fost odinioară învățătorii oamenilor.
Karma este Legea. Deva este înfăptuitorul Legii. Îngerii perioadei de rotație (revoluție) a Pământului realizează legea sub care stau mai multe grupuri de oameni. Omul individual din cadrul unui grup acționează instinctiv. Deva dirijează sufletul poporului; el este propriu-zis sufletul poporului. Sufletul poporului nu este o abstracțiune, ci un spirit viu.
