În prelegerea de ieri ne-am întors în trecutul omului din punctul de vedere al formei și corpului său. Să revenim astăzi asupra trecutului stărilor sale de conștiință.
Ne întrebăm adeseori dacă oamenii sunt singurele ființe de pământ care posedă conștiința de sine. Sau ce raport există între conștiința umană și aceea a animalelor, plantelor și metalelor. Aceste făpturi au, în general, o conștiință a lor?
Ne gândim că o mică gâză se plimbă pe trupul unui om și nu vede din el decât un deget. Nu-și poate da seama cum este organismul lui, nici sufletul lui. Suntem exact în aceeași situație față de întreg părnântul și față de alte ființe care trăiesc pe el. Un materialist nu are nici un fel de idee despre sufletul pământului; îi lipsește pentru aceasta percepția propriului său suflet, tot așa cum, dacă mica gâză nu știe nimic despre sufletul omului, e din cauză că nu are suflet pentru a-l simți.
Sufletul pământului e mult mai presus de sufletul omenesc și omul nu știe nimic despre el. În realitate, toate ființele au o conștiință, dar omul se deosebește de el prin aceea că această conștiință a lui este astăzi perfect adaptată la planul fizic.
În afara stării de veghe care corespunde acestui plan, el mai cunoaște și alte stări de conștiință care-l înrudesc cu celelalte regnuri. În timpul somnului fără vise, conștiința umană trăiește pe un plan devakhanic, așa cum o face continuu conștiința vegetalelor. Dacă o plantă suferă, suferința ei provoacă o perturbaxe în conștiința devakhanică. Asemănătoare cu aceea a visului, conștiința animalului se află în plan astral, adică animalul are o conștiință astrală a lumii, asemenea omului care visează.
Aceste trei stări de conștiință sunt foarte diferite. În planul fizic nu există reprezentări și idei decât prin intermediul organelor de simț și al realităților exterioare cu care acestea ne pun în legătură. În planul astral mediul înconjurător se percepe numai sub formă de imagini și se simte în același timp ca ceva în care ești foarte implicat.
De ce omul, conștient în plan fizic se simte atât de evident despărțit de tot ceea ce nu face parte din el? Pentru că primește toate impresiile dintr-un mediu ambiant pe care-l percepe clar ca fiind în afara corpului său. Dimpotrivă, în planul astral, el nu poate percepe prin simțuri, ci prin simpatia care-l face să pătrundă în inima celor care îi ies în cale. Conștiința astrală nu este închisă într-un câmp relativ îngrădit; ea este într-un fel curgătoare, fluidă. În planul devakhanic, conștiința este tot așa de difuză ca o substanță gazoasă. Nu există aici o disciplină analoagă cu cea a conștiinței fizice, în care nimic nu pătrunde decât prin intermediul simțurilor.
În ce scop s-a făcut această ocluziune a conștiinței, succedând conștiinței imaginative? Fără aceasta, omul n-ar fi putut niciodată spune Eu despre el însuși. Germenele divin care se află în om n-a putut pătrunde în el în decursul evoluției sale, decât prin cristalizarea corpului fizic. Unde era acest spirit divin înainte de solidificarea pământului și de conturarea conștiinței? Geneza ne spune: „Duhul lui Dumnezeu plutea pe ape”. Acest spirit divin, scânteie a Eului, se afla încă în planul astral, unde toate conștiințele se contopese ca valurile oceanului.
În Devakhanul superior, dincolo de treapta a patra numită Arupa (fără corp), acolo unde începe această antimaterie numită Akasha, își are sediul conștiința mineralelor. Trebuie să dobândim o înțelegere reală a ceea ce este mineral și să găsim legătura morală care ne leagă de el. Rosicrucienii, în Evul mediu, îi făceau pe discipolii lor să admire castitatea mineralelor. „Imaginați-vă, spuneau ei, că, rămânând uman în gândire și simțiri, omul ar putea deveni la fel de pur, la fel de lipsit de orice dorință ca mineralul: ar fi atunci stăpânul unei forțe spirituale infailibile”. Dacă se poate spune că spiritele diverselor minerale se află în Devakhan, se poate, de asemenea, spune, că în mod reciproc spiritul mineralului este ca un om care n-ar trăi decât într-o conștiință devakhanică.
Nu trebuie deci să negăm conștiința altor ființe. Toate aceste trepte de conștiință, omul le-a străbătut pe curba descendentă a evoluției. La origine el a fost asemenea mineralelor, în sensul că Eul său rezida într-o lume superioară și îl călăuzea de sus. Dar evoluția are drept scop eliberarea de o dependență care-l leagă pe om de ființe dotate cu o conștiință superioară conștiinței lui, pentru ca să ajungă să fie el însuși deplin conștient în cele mai înalte planuri.
Toate aceste planuri de conștiință se interferează astăzi în om:
1. Conștiința mineralului care este cea a somnului profund (pe care omul modern o pierde).
2. Conștiința vegetalului care este cea a somnului obișnuit.
3. Conștiința animală care este cea a visului.
4. Conștiința fizică obiectivă care este conștiința normală a stării de veghe, în timp ce celelalte două sunt rămase din alte vremuri atavice.
5. O conștiință care repetă cea de-a treia treaptă, conservând însă obiectivitatea dobândită. Imaginile au culori clare și sunt distincte față de cel care le percepe; atracția sau repulsia subiectivă dispar. În aceasta nouă conștiință imaginativă, rațiunea dobândită în lumea fizică își păstrează drepturile.
6. Nu visul, ci somnul devine o stare conștientă. Nu numai că se percep imagini, dar se intră în esența ființelor și a lucrurilor percepând sonoritățile lor interioare. În plan fizic, se dă fiecărui lucru un nume, dar el rămâne exterior acelui lucru. Numai pe noi înșine ne putem exprima din interior, zicând: eu, acest nume inexprimabil al individualității conștiente. Acesta este elementul fundamental al oricărei psihologii. Prin acest cuvânt distingem personalitatea noastră de restul universului. Dar când atingem conștiința lumii sunetelor, fiecare lucru ne comunică numele lui inexprimabil. Prin claraudiență îi percepem sunetul care-i exprimă ființa intimă și care face din el o notă în univers, distinctă de toate celelalte.
7. Încă o treaptă și somnul profund devine conștient. Starea e indescriptibilă pentru că depășește orice comparație: Nu putem spune decât că ea există.
Acestea sunt cele șapte stări de conștiință prin care trece omul. Va traversa în viitor și altele. Există întotdeauna o stare principală în centru, trei în urmă și trei în față, care reproduc la un mod mai elevat cele trei stări inferioare. Călătorul care înaintează se află întotdeauna în centru fată de orizont.
Fiecare stare de conștiinră se elaborează în cursul celor șapte stări de viață și fiecare stare de viață în cursul celor șapte stări de formă. Șapte stări de formă constituie deci întotdeauna o stare de viață; șapte stări de viață compun o evoluție planetară ca aceea a Pământului nostru, de exemplu.
Cele șapte stări de viață duc la formarea celor șapte regnuri din care patru sunt vizibile astăzi: mineralul, vegetalul, animalul și umanul.
Parcurgerea unei stări de viață se numește o horă.
Omul trece deci în fiecare stare de conștiință prin 7 x 7 stări de formă; ceea ce înseamnă 7 x 7 x 7 metamorfoze sau 343 de metamorfoze care sunt tot atâtea etape ale naturii umane.
Dacă cineva și-ar putea reprezenta într-o singură imagine cele 343 stări de formă, ar avea o reprezentare a celui de-al treilea Logos.
Dacă și-ar putea reprezenta cele 49 de stări de viață ar avea imaginea celui de-al doilea Logos.
Dacă și-ar putea reprezenta cele 7 stări de conștiință ar avea idee despre întâiul Logos.
Evoluția constă într-o acțiune reciprocă a tuturor acestor forme. Pentru a trece de la o formă la alta, trebuie un nou spirit (aceasta este acțiunea Sfântului Duh), pentru a trece de la o stare de viață la alta, trebuie o nouă forță (aceasta este acțiunea Fiului), pentru a trece de la o stare de conștiință la alta, e nevoie de o nouă conștiință (acțiunea Tatălui).
Iisus Christos a introdus în omenire o nouă stare de viață și a fost cu adevărat Logosul intrupat. La ivirea lui Christos o nouă forță a pătruns în lume pregătind un pământ nou, într-un nou raport cu cerurile.
