În lecția precedentă ne-am întors în evoluția umană până la punctul în care s-a produs separarea sexelor. Acest moment este rezultatul unei lente pregătiri cosmice. După noaptea care a separat faza vechii luni de faza terestră, pământul apare întâi amestecat cu forțele soarelui și ale lunii actuale. Formau, astfel, un singur corp care, încetul cu încetul, s-a diferențiat, dând naștere celor trei corpuri pe care le cunoaștem acum. Or, divizarea sexelor este rezultatul divizării între formele lunare și cele terestre. Forțele feminine de reproducție se află sub influența lunii. Luna rămâne legată de ceea ce călăuzește pe pământ reproducerea oamenilor și a animalelor bisexuate. În felul acesta, cunoștințele pe care le dobândește ocultistul revelează ce acțiuni intră în joc în sistemul planetar.
Când soarele era încâ unit cu pământul și cu luna, nu existau nici plante, nici animale, nici oameni în sensul actual al cuvintelor. Nu exista decât regnul vegetal, cu toate că se prezenta altfel decât cel de astăzi. El a păstrat un raport special cu forțele solare, analoage cu raportul lunii cu animalele și al oamenilor cu pământul. Atâta timp cât soarele a fost unit cu pământul-lună, plantele își orientau florile spre centrul globului; când soarele s-a despărțit de pământ, ele și-au îndreptat florile spre el. Am văzut că în acest fel plantele au adoptat o poziție inversă față de cea a omului ridicându-se vertical ca și el, dar în sens contrar, în timp ce animalul se află la jumătatea drumului între poziția omului și cea a plantelor. Coloana lui vertebrală e orizontală. Pe măsura separării celor trei corpuri cerești regnurile corespunzătoare au luat aspectul pe care-l cunoaștem astăzi; cel vegetal în timpul separării de soare, animalul în timpul separării de lună. Alcătuirea inițială a forțelor conținea în germene tot ceea ce a primit apoi un aspect fizic. Să ne imaginăm o substanță încălzită până la temperaturi foarte înalte și apoi răcită; atunci capătă formă toate elementele care se aflau în ea.
În timpul lunii vechi vom găsi și forțele solare care, la un moment dat, au fost concentrate într-un astru exterior lunii. Luna se învârtea în jurul acestui vechi soare, în așa fel încât îi arăta mereu aceeași parte; rotația lunii în jurul pământului este o continuare a aceleiași mișcări, descrisă altădată în jurul vechiului soare. Aceste două astre, la începutul și la sfârșitul acestei perioade cosmice, au fuzionat în același fel în care pământul, luna și soarele au fuzionat la începutul perioadei terestre, și în fine se vor reabsorbi. Niciodată efectul acestor două astre n-ar fi putut interveni în evoluție dacă, după ce s-au separat, nu și-ar fi retopit forțele. Luna a dezvoltat în vremea când era exterioară soarelui forțele care au permis mai târziu să apară un al treilea corp. În timpul acestei separări, omul a putut să-și dezvolte ceea ce avea apoi să primească un aspect fizic și să-i permită pe pământ o conștiință obiectivă, conștiința stării de veghe.
Perioada lunară a fost precedată de o perioadă solară. În acest punct al evoluției totul este viață pur solară. Ocultismul vede în soare o stea fixă care a fost mai înainte o planetă, tot așa cum vede în pământ o planetă destinată să devină soarele unui sistem viitor. În perioada solară omul nu are decât o conștiință asemenea somnului fâră vise.
Dar o altă stare a precedat perioada solară; soarele nu era încă nici chiar o planetă. Omul nu cunoștea decât o stare de transă sau de somn profund. Nu era încă ființa de lumină care avea să fie pe vechiul soare; vibra doar ca un sunet in pura armonie a acestei perioade saturniene, cu care de altfel actualul Saturn nu are nimic de-a face.
După perioada noastră de conștiință fizică limpede, va veni a cincea stare, de imaginație astrală conștientă, în cursul unei perioade pe care o vom numi jupiteriană, căreia îi va succeda perioada lui Venus, în care va deveni conștient ceea ce astăzi este încă somn inconștient; și, în sfârșit, perioada lui Vulcan, corespunzând stării de conștiință celei mai înalte pe care o poate atinge un inițiat.
Dar raporturile pământului cu planetele nu se vor opri aici.
Perioada noastră terestră actuală se poate împărți în două părți. În prima s-a pregătit ceea ce trebuia pentru ca sângele noastru să fie roșu. Cine ne-a dat acest sânge roșu? - În timpul separării care s-a produs între pământ și soare, acest glob compus din substanțe foarte fluide a fost străbătut de forțele la fel de fluide ale lui Marte. Înainte de trecerea lui Marte, nici o urmă de fier nu exista pe pământ. Apariția lui a fost rezultatul trecerii sale; toate substanțele care conțin fler, asemenea sângelui nostru, au suferit influența lui Marte. Marte a colorat substanțele pământului și influența lui a permis apariția sângelui roșu; iată de ce prima jumătate a perioadei terestre se numește perioada marțiană.
Fierul, în vremurile acelea, era o substanță fluidă. Metalele s-au întărit ulterior; singurul metal care nu s-a solidificat încă este mercurul. Când se va produce această solidiflcare, sufletul omului va deveni independent de corpul fizic, iar viziunea astrală imaginativă va deveni conștientă. Acest fapt este legat de forțele lui Mercur care influențează a doua parte a perioadei terestre pe măsură ce ele se vor densifica în vederea solidificării. Pământul este în același timp Marte și Mercur. Este ceea ce inițiații au introdus în vorbirea curentă numind zilele săptămânii după planetele care sunt legate de evoluția noastră; Marte și Mercur , sunt plasate între Lună și Jupiter: luni, marți, mercuri, joi.*
* Însemnând: Ziua Lunii, a lui Marte, a lui Mercur și a lui Jupiter (n. red.).
Interiorul pământului. – Știința fizică nu cunoaște încă decât scoarța pământului, stratul mineral care nu este, în fond, decât pelicula subțire de la suprafața pământului. În realitate, pământul este compus dintr-o succesiune de straturi concentrice pe care le vom descrie:
1. Stratul mineral conține metale a căror substanță se găsește în corpul fizic a tot ceea ce trăiește la suprafață. Această scoarță, semănând cu o piele în jurul ființei vii care este pământul, nu are decât câteva leghe grosime.
2. Nu vom înțelege al doilea strat decât realizând ideea că există o materie opusă aceleia pe care o cunoaștem, că există o viață negativă, opusă vieții. Aici orice viață se stinge. O plantă, un animal introdus în acest strat ar fi aneantizat pe loc, dizolvat în masa lui. Această a doua carapace, pe jumătate lichidă, care învăluie pământul este cu adevărat cercul morții.
3. Al treilea strat este un cerc al conștiinței răsturnate. Orice chin apare ca o bucurie; orice bucurie ca un chin. Substanța lui, făcută din vapori, se comportă în privința sentimentelor noastre în același fe1 negativ, precum cel de-al doilea strat în privința vieții. Dacă încercăm să îndepărtăm aceste trei straturi prin gândire, vom regăsi pământul în starea în care era înainte de despărțirea de lună. Dacă am putea să ne ridicărn prin concentrare până la o viziune astrală conștientă, am vedea acționând aceste două straturi: distrugerea oricărei vieți în cel de-al doilea, transformarea scntimentelor în al treilea.
4. A1 patrulea cerc se numește pământul-apă, pământul-suflet, pământul-formă. Acesta are o proprietate remarcabilă. Să ne imaginăm un cub; acesta apare aici invers față de substanța sa. Acolo unde se afla substanța, nu mai e nimic; spațiul ocupat de cub ar fi gol, dar în jurul lui ar fi răspândită substanța, forma substanțială, de unde vine și numele de pământ al formei. Aici, vârtejul formelor, în loc să fie o formă negativă, este o substanță pozitivă.
5. Acest cerc se numește pământul creșterii. El cuprinde sursa originară a vieții terestre, substanța făcută din energii înmugurite și colcăitoare.
6. Acesta este pământul-foc, substanță făcută din voință pură, element de viață, de mișcare, străbătut neîncetat de impulsuri, de pasiuni, veritabil rezervor de forțe voluntare. Dacă s-ar exercita o presiune asupra acestei substanțe ea ar rezista și s-ar împotrivi.
Dacă facem, în gând, abstracție de aceste trei cercuri, ajungem la starea care a fost a globului când soarele, luna și pământul erau contopite . Cercurile care urmează nu mai sunt accesibile decât observației conștiente nu a somnului fără vise, ci a somnului profund sau a transei devenite conștientă.
7. Acest cerc este oglinda pământului. Asemănător unei prisme, el descompune orice lucru care se reflecta din el și face să apară fața complementară. Contemplat printr-un smarald el apare roșu.
8. În acest cerc totul apare fragmentat și reprodus la infinit. Dacă luăm o plantă sau un cristal și ne concentrăm asupra acestui cerc, planta sau cristalul apar multiplicate la infinit.
9. Acest ultim strat este făcut dintr-o substantă înzestrată cu acțiune morală: dar morala lui este opusă celei de pe pământ. Esența, forța ei inerentă este separarea, discordia și ura. Aici se află, în Infernul lui Dante, Cain fratricidul. Această substanță este opusă față de tot ceea ce printre oameni este bine și frumos. Truda umanității pentru a răspândi fraternitatea pe pământ diminuează forța acestei sfere. Forța iubirii va transforma, pe măsură ce se va spiritualiza, întregul corp al pământului. Acest al nouălea strat este originea substanțială a ceea ce apare pe pământ în magia neagră, adică în magia fondată pe egoism.
Toate aceste straturi comunică între ele prin raze care unesc centrul pământului cu suprafața lui. În cercul periferic, în interiorul materiei solide, se găsesc în număr destul de mare spații subterane care comunică cu cel de-al șaselea strat, al focului. Acest element al pământului-foc are o afinitate mare cu voința umanâ. El a produs erupțiile formidabile care au pus capăt epocii lemuriene. Forțele care alimentează voința umană au trecut, în vremea aceea, printr-o încercare numită dezlănțuirea focului, cea în care a pierit continentul lemurian. În decursul evoluției, acest al șaselea strat s-a lăsat mereu mai spre centrul pământului; datorită acestui fapt, erupțiile vulcanice au devenit mai puțin frecvente. Dar ele se mai produc încă sub efectul voinței umane care acționează magnetic asupra acestui strat și-l perturbă când este malefică și dezordonată. Dezbrăcată de egoism, voința umană poate, dimpotrivâ, calma focul. Epocile materialiste sunt în mod special însoțite și urmate de cataclisme terestre, cutremure etc... O forță crescândă de evoluție este singura alchimie care ar putea transforma, încetul cu încetul, organismul și sufletul pământului.
Un exemplu al acestor relații dintre voința omenească și mișcările care agită pământul este următorul: la oamenii morți în urma unor cutremure sau erupții vulcanice au apărut în încarnările lor următoare calități interioare deosebite. Când se nasc ei poartă în sine mari disponibilități spirituale, căci prin felul cum au murit au intrat în legătură directă cu un element care le-a arătat fața reală a lucrurilor și caracterul iluzoriu al vieții materiale.
S-a mai observat, de asemenea, un raport între caracterul unor nașteri și catastrofele seismice și vulcanice. În epocile de catastrofe se încarnează cu precădere sufletele materialiste, atrase printr-o afinitate de fenomenele vulcanice ca de convulsiunile sufletului rău al pământului. Și nașterea acestora poate, la rândul său, să producâ noi cataclisme. Căci în mod reciproc sufletele malefice au o influență excitantă asupra focului terestru. Evoluția plantei noastre urmează de aproape evoluția forțelor umane și a civilizatiilor.
