Cel care observă atent viața spirituală modernă va vedea că multe suflete ascund o adâncă contradicție. Din cea mai fragedă tinerețe li se imprimă două concepții despre lume în loc de una: o concepție prin învățământul religios și o alta prin științele naturii, prin care de la bun început se instalează o îndoială cu privire la veracitatea tradițiilor religioase.
S-ar putea crede că teosofia vrea să adauge o nouă profesiune de credință la cele care există. Nu este așa. Teosofia nu este o nouă religie, o nouă sectă, ea este mai mult decât o religie.
Aceste conferințe își propun să arate cu ajutorul teosofiei care este semnificația unui document religios precum Evanghelia după Ioan. Tocmai examinarea acestei Evanghelii va arăta cum se situează teosofia față de documentele religioase în general. Ea contribuie la înțelegerea curentelor religioase care există în lume. Cel care cunoaște teosofia ia creștinismul așa cum este el, ca o realitatea de cea mai mare importanță pentru viața spirituală a omenirii. Numai că viața spirituală modernă nu este în stare să sesizeze profunzimea creștinismului. Teosofia este instrumentul și mijlocul fără de care nu se poate face nimic în acest sens. Folosind acest instrument poți pătrunde profund înțelepciunea documentelor religioase. Ai putea compara teosofia cu o filologie. Filologia ne permite și ea studierea documentelor creștine. Teosofia ne dă accesul la spiritul acestor documente. Nu cel care doar înțelege limba greacă este un bun interpret al geometriei lui Euclid, ci cel care cunoaște realitățile geometriei.
Teosofia nu trebuie să fie o nouă religie pentru omul modern, ci un mijloc de a aduce din nou creștinismul mai aproape în adevăratul său conținut. Creștinismul este vârful tuturor religiilor. Toate celelalte religii nu fac decât să orienteze spre creștinism. Creștinismul este religia tuturor timpurilor viitoare și nu va fi înlocuită de o alta. Izvorul adevărului care țâșnește din el este de nesecat. Este atât de puternic încât va revela mereu noi aspecte ale esenței sale odată cu evoluția omenirii. Teosofia vrea să ne arate creștinismul dinspre o nouă latură.
În fața documentelor religioase poți avea patru atitudini diferite: mai întâi cea a credinței naive, în care rămâi la cuvinte așa cum sunt ele date. Mulți nu pot concilia acest mod de a privi lucrurile cu gândirea modernă și adoptă o altă atitudine: cea a criticii, a îndoielii, a respingerii. Acesta este punctul de vedere al oamenilor luminați. Ei consideră adevărurile religioase un punct de vedere depășit. Mulți dintre acești oameni luminați își continuă cercetările și sunt surprinși să constate bogăția existentă în aceste documente. Ei își găsesc refugiul într-o a treia atitudine: aceea a simboliștilor. Aceștia interpretează mai mult sau mai puțin documentele religioase după spiritul și știința lor. În Germania mulți liber-cugetători au ajuns în cele din urmă la acest punct de vedere. În sfarșit, prin teosofie este posibil un al patrulea punct de vedere. Se învață din nou a se lua documentele religioase literal. Găsim niște exemple deosebite atunci când analizăm Evanghelia după Ioan.
Dintre cele patru Evanghelii, cea a lui Ioan ocupă un loc aparte. În timp ce cele trei Evanghelii, cea după Matei, cea după Marcu și cea după Luca, ne dau o imagine istorică a lui Iisus din Nazaret, cea după Ioan este considerată o apoteoză, un poem minunat. Ea contrazice de multe ori indicațiile celorlalte trei Evanghelii; dar aceste contradicții sunt atât de evidente încât nu poți gândi că vechii apologeți ai Evangheliei după Ioan nu le-ar fi observat.
Actualmente, Evanghelia după Ioan este considerată cea mai puțin credibilă. Motivul acestui fapt este caracterul materialist al epocii noastre. În secolul al XIX-lea omenirea a devenit materialistă în simțire și, în consecință, și în gândire; căci așa cum simte omul, așa și judecă. Materialism nu înseamnă doar acea viziune asupra lumii care este exprimată în cărțile lui Buchner, Moleschott și Vogt [Nota 66], ci chiar și aceia care, ca tălmaci ai documentelor religioase, vrând să se situeze pe un anumit punct de vedere spiritualist, fac aceasta în mod total materialist. S-ar putea da ca exemplu controversa dintre Karl Vogt și profesorul Wagner din Göttingen [Nota 67]. Această controversă, care la vremea de atunci s-a purtat în paginile ziarului „Augsburger Zeitung” s-a tranșat în favoarea lui Karl Vogt. Wagner apăra existența sufletului dar într-un mod cu totul materialist.
Prin faptul că teologii noștri sunt animați și de sentimente materialiste, cele trei Evanghetii sinoptice le convin mai bine fiindcă ele sunt mai permisive interpretării materialiste. Gândirii materialiste îi repugnă să admită o ființă care depășește pe toți oamenii. Acești teologi preferă să vadă în Iisus din Nazaret un om nobil, „omul simplu” din Nazaret. În Evanghelia după Ioan este cu totul exclus să vezi în Iisus doar ceea ce trăiește și într-un om oarecare. Sufletul lui Christos în corpul lui Iisus este cu totul altceva. Evanghelia după Ioan nu îl arată pe Christos doar ca pe o ființă ieșită din comun ci ca pe o ființă care cuprinde întreg Pământul.
Dacă traduci Evanghelia după Ioan nu conform literei ei ci conform spiritului ei, primele paisprezece versete se enunță astfel:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și un Dumnezeu era Cuvântul.
Acesta era la început la Dumnezeu.
Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
În El era Viața, și Viața era Lumina oamenilor.
Și Lumina lumina în întuneric și întunericul nu a cuprins-o.
Fost-a un om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan.
Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toți să creadă prin el.
Nu era el Lumina, ci un mărturisitor al Luminii.
Căci Lumina adevărată, care luminează pe tot omul, trebuia să vină în lume.
El era în lume și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.
El a venit la fiecare om, a venit până la omul-Eu, dar ei toți, oamenii-Eu, nu L-au primit.
Celor care L-au primit însă le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu.
Cei care au crezut în numele Său nu sunt născuți din sânge, nici din voința cărnii, nici din voința omului, ci de la Dumnezeu s-au născut.
Și Cuvântul s-a făcut carne și a locuit printre noi, și noi am auzit învățătura Sa, învățătura unicului Fiu al Tatălui, plin de har și de adevăr.”
La Ioan, adevăr – ἀλήθεια aletheia – înseamnă Manas, dăruire χάρις charis – înseamnă Budhi și înțelepciune – σοφία Sophia – înseamnă Atma.
Primul cuvânt este luat deja de omul modern într-un sens abstract. Începutul originar este imaginat ca un început abstract. Dar pentru a sesiza adevărata semnificație a acestui cuvânt trebuie să ai în spirit ceea ce se învăța cu privire la acesta în școala ocultă a lui Dionisie Areopagitul [Nota 68]: mineralul, vegetalul, animalul și omul formează șirul evolutiv al ființelor care au nevoie de un corp fizic; deasupra lor se află ființe care există fără un astfel de corp. Sunt Îngerii, Arhanghelii, Începătoriile, Stăpânirile, Tăriile, Domniile, Tronurile, Heruvimii și Serafimii și așa mai sus.
Începuturile originare, Începătoriile sunt deci ființe adevărate. Prin acest termen se desemnau entități care la începutul evoluției Universului nostru erau la stadiul de evoluție pe care omul îl va atinge în faza Vulcan. Dacă privești în această lumină primul verset: „La început era Cuvântul, Logosul...”, ai putea să îți reprezinți faptele prin următoarea imagine: înainte de a fi rostit, cuvântul trăiește în noi ca gând. După ce cuvântul a fost rostit aerul din jur începe să vibreze. Dacă ne reprezentăm că aceste vibrații ajung să se solidifice printr-un proces oarecare, am vedea atunci cuvintele căzând pe pământ în diverse forme și figuri. Am percepe astfel cu ochii noștri puterea creatoare a cuvântului. Dacă deci acum cuvântul acționează creator, acest fapt va fi mult mai intens în viitor. Omul actual este dotat cu organe care vor ajunge la deplina lor capacitate abia în viitor. El are și alte organe, care sunt deja în decadență. Dintre acestea din urmă fac parte organele de reproducere. Inima și laringele, care nu sunt decât la începutul evoluției lor, fac parte din prima categorie. Actualmente inima este un mușchi involuntar, deși este striat transversal ca toți mușchii voluntari. Această striere transversală arată că inima este un organ în curs de transformare de la un organ involuntar la unul voluntar. Laringele este destinat să devină într-un viitor îndepărtat organul de reproducere al omului, oricât de paradoxal sună acest lucru. Așa cum prin cuvânt omul este de pe acum în stare să transforme gândirea în vibrații ale aerului, el va fi într-o zi în stare să dea naștere semenului său prin cuvânt.
Spiritele obârșiilor, Începătoriile, dispuneau deja de această forță creatoare la începutul evoluției cosmice actuale și pot, pe bună dreptate, să fie considerate entități divine. La începutul evoluției pământești a fost rostit un Cuvânt divin, și acesta a devenit mineral, plantă, animal și om.
