Mai puțin cunoscută decât alte poezii de Goethe, este poezia sa «Tainele» [Nota 85]. Această poezie a rămas ca fragment. Goethe ne povestește despre un pelerin, fratele Marcu, care ne amintește prin drumețiile sale de destinul lui Parsifal. După o lungă drumeție el ajunge la o casă singuratică, o construcție mânăstirească. Înăuntrul acesteia el găsește o confrerie, o întrunire a douăsprezece personalități. El învață să cunoască natura, caracterul celor doisprezece și al celui de-al treisprezecelea, care este conducătorul. Fiecare din cei doisprezece are de făcut ceva extraordinar de important și trebuie să dea un fel de descriere a vieții celui de-al treisprezecelea. Acest al treisprezecelea a trecut prin încurcături și piedici de tot felul. Despre el se spune:
asta înseamnă: care îl cultivă în sine pe omul superior.
Acest al treisprezecelea, numit Humanus, a crescut întru totul dincolo de sine. Măreția, influența acestui înțelept, pe care noi o simțim și o presimțim, este încă sporită prin aceea că el, așa cum auzim îndată, este pe moarte, și că are de dat ultimul, cel mai frumos și cel mai mare lucru celor doisprezece, înainte de intrarea sa în lumile spirituale superioare. Și pentru aceasta trebuie să vină „Cel simplu și pur”. El trebuie să-l înlocuiască pe cel de-al treisprezecelea. Asupra acestui fragment plutește ceva ca vraja din Vinerea Mare. În realitate, acestea ar fi trebuit să fie înfățișate în mediul Vinerii Mari. Goethe însuși își explică poezia [Nota 86] cam în felul următor: În lume există multe credințe, dar în toate noi trebuie să vedem același sâmbure de adevăr. Asta voia să indice Goethe prin faptul că el a așezat, deasupra celor douăsprezece religii mondiale, una care constituie miezul comun de adevăr al celor douăsprezece. Iar al treisprezecelea este reprezentantul acestui adevăr originar. Poezia exprimă de fapt, indirect, concepția teosofică despre lume. Goethe vrea să exprime într-o imagine poetică în ce fel poate conduce la pace o sinteză a tuturor religiilor. Când fratele Marcu trece prin poarta mânăstirii, strălucește spre el o cruce încununată cu trandafiri. Goethe cunoștea profunda semnificație a acestui simbol, ceea ce se arată și în versurile sale:
Acestea sunt cuvinte cu un real sens esoteric.
Astăzi trebuie să ne preocupe așadar întrebarea: Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare în sensul rosicrucienilor? Vrem să discutăm puțin despre metoda rosicruciană. Este una dintre căile de cunoaștere care duc în lumile suprasensibile. Cuvântul „rosicrucian” poate suna straniu și neobișnuit pentru unii. S-a vorbit despre rosicrucieni ca fiind o confrerie secretă, care a apărut în secolul al XIV-lea sub această denumire. Ceea ce se găsește în dicționarul enciclopedic și de obicei în literatura cotidiană despre rosicrucieni este insignifiant. Rosicrucienii au reprezentat o direcție spirituală foarte precisă, printr-un număr de personalități foarte influente. Cât de ușor poate să cadă omul în cele mai grave greșeli când crede că găsește cele mai înalte adevăruri, o dovedesc multe publicații care au apărut despre rosicrucieni. Rosicrucienii erau una dintre cele mai intime confrerii secrete; ei trebuiau să treacă prin probe severe și încercări grele. Cei care voiau să fie primiți în Ordinul rosicrucian trebuiau să treacă prin multe încercări. Candidatul trebuia să parcurgă o instruire ocultă foarte precisă, pentru a fi condus la clarvedere. Dar ignoranța îl poate face pe om să vadă în ceea ce este sublim doar o caricatură. Așa a fost înțeles greșit și rosicrucianismul, și deformat până la caricatură. Ceea ce s-a scris despre rosicrucieni este pur și simplu șarlatanie. Cine poate aprecia în mod just rosicrucianismul, acela vede adevărata esență a acestuia. Cât de greu a fost însă dintotdeauna să se cunoască ceva despre rosicrucianism, vedeți din aceea că Helmont [Nota 87], Leibniz [Nota 88] și alții nu au putut afla nimic despre rosicrucieni. Inițierea rosicruciană este dedusă istoric dintr-o carte de la începutul secolului al XVII-lea, în care, printre altele, spune că rosicrucienii se ocupau cu lucruri alchimiste și cu altele, de exemplu cu educația superioară, și așa mai departe. Așa ceva se citește în lucrarea «Fama Fraternitatis» [Nota 89].
Despre ceea ce este într-adevăr rosicrucianismul nu se găsește nimic, fiindcă secretele rosicrucienilor au fost transmise doar prin tradiție orală. Ceea ce s-a atribuit în mod exterior numelui de rosicrucian se potrivește prea puțin pentru aprofundarea esenței rosicrucianismului. Noi vrem să ne ocupăm astăzi de metoda rosicruciană autentică, în măsura în care este posibil acest lucru în public. Mișcarea teosofică a provenit, la început, din calea orientală. Adevărul se găsește pretutindeni, dacă omul știe să îl caute și este matur pentru aceasta. În omenire a existat cândva un alt mod de gândire, o altă simțire și o altă voință, un alt văz și o altă percepție, pe când vechii hinduși primeau învățăturile sfinților Rishi. Ceea ce s-a realizat atunci nu mai poate fi realizat astăzi. Metodele care erau posibile înainte nu mai sunt accesibile astăzi. În lume nu există nimic la modul absolut; omenirea se află neîncetat într-o evoluție. Omul actual are o structură complet diferită, mai subtilă, a creierului, chiar și o compoziție complet diferită a sângelui față de omul de atunci. De aceea trebuie astăzi modificat orice adevăr, iar metodele de inițiere trebuie să fie prescrise în așa fel încât să se potrivească europeanului actual. Acestea sunt motivele pentru care trebuie să existe un rosicrucianism, pentru care omul avea nevoie de o altă formă de inițiere. Curentul rosicrucian este purtat de mari maeștri spirituali care s-au menținut întotdeauna în arierplan.
Rosicrucianismul cuprinde șapte trepte de inițiere. Aceste șapte trepte formează o metodă unitară, prin care europeanul este în stare să treacă toate probele pe care trebuie să le parcurgă. Aceste trepte nu se parcurg neapărat una după alta, ci maestrul alege, conform individualității discipolului, ceea ce este cel mai potrivit pentru el.
Cele șapte trepte sunt: studiul, conștiența imaginativă, cunoașterea inspirată sau citirea scrierii oculte, prepararea pietrei filosofale, corespondența dintre microcosmos și macrocosmos, trăirea în macrocosmos precum și fericirea divină drept a șaptea și cea mai înaltă treaptă.
Prin studiu se înțelege însușirea de concepte și idei care îl fac pe om apt să poată avea o judecată sănătoasă și cuprinzătoare despre corelațiile esențiale. Studiul conținea la rosicrucieni tot ceea ce avem noi astăzi în teosofie, după scoaterea veșmântului oriental. Ceea ce aduce astăzi teosofia, este înțelepciunea rosicruciană. Eu am vorbit și în conferințele publice despre învățătura elementară a rosicrucienilor. Esențialul este însușirea unei sume de concepte despre lume, armonioasă în sine, care să reprezinte o construcție riguroasă, consolidată, de gânduri. Se înființează un sistem de gândire rațional. Rosicrucianul trebuie să fie un om gânditor, lucid. Acestea sunt adevăruri inteligibile atât pentru cele mai simple inimi, cât și pentru cele mai spirituale suflete: acesta este scopul studiului. El duce la privirea în lumile suprasensibile, în lumea astrală, apoi în lumea spirituală sau devachanică, în acele lumi care ne înconjoară pe toți în mod invizibil.
De jur-împrejurul omului există atâtea lumi câte capacități are el de a le percepe. Aceste capacități sunt, desigur, mai întâi nedezvoltate. Pentru cel născut orb, faptul de a începe să vadă înseamnă o nouă naștere. Tot așa este pentru om ivirea fiecărei lumi noi, o nouă naștere. Lumea astrală, pe care noi o numim așa din anumite motive, se află de jur-împrejurul nostru, la fel și lumea spirituală sau devachanică. Este lipsă de modestie din partea celui care nu știe nimic despre lumile superioare să afirme că acestea nu ar exista. Lumea astrală și lumea devachanică se deosebesc amândouă foarte mult de ceea ce este vizibil în lumea fizică de jur-împrejurul nostru. Viețuim impresii complet noi în lumea astrală, ca și în lumea devachanică. Dar, deși percepțiile din aceste lumi sunt diferite față de cele din lumea fizică, logica rămâne aceeași. Gândirea este aceeași în toate trei lumile, abia în lumi și mai înalte se schimbă și aceasta. Dacă am învățat să gândim într-una din aceste trei lumi, atunci legile gândirii sunt aceleași și în lumile superioare. În orice caz, o greșeală făcută în lumea fizică se corectează pentru om prin experiența vieții. În celelalte lumi nu există această posibilitate comodă de corectare, de aceea omul trebuie să aibă acolo un etalon sigur de obiectivitate. Acolo ești lipsit de sprijin dacă intri fără această obiectivitate! De aceea era necesar un guru în cazul vechii inițieri. Guru trebuia să intre oarecum drept cea mai înaltă autoritate în sufletul celui care era inițiat în înțelepciunea hindusă yoga. În educarea rosicruciană, această relație dintre guru și discipol este înlocuită prin sprijinul unei gândiri educate. Discipolul însuși trebuie să fie conducătorul. De aceea este studiul o parte componentă a educării. În scrierile Adevăr și știință și Filosofia libertății sunt expuse adevăruri fundamentale ale teosofiei, atât pentru inimile cele mai modeste cât și pentru oamenii care năzuiesc mai sus. La citirea acestei cărți trebuie o colaborare lăuntrică deplină, trebuie elaborat un gând din altul.
A doua treaptă a căii rosicruciene este conștiența imaginativă. Printr-o metodă corespunzătoare, ea face deja primul pas în lumile superioare. Viețuirea conștienței imaginative cuprinde sensul profund al cuvintelor lui Goethe: „Tot ceea ce e trecător nu este decât un simbol” [Nota 90].
Dacă privim o plantă, atunci putem viețui din forma ei, din esența ei, cât este de adevărat că prin ea spiritul Pământului se revelează oarecum în întristarea sa, în voioșia sa. Este un mare adevăr că omul aparține Pământului în aceeași măsură în care un deget aparține trupului uman. Omul este doar un membru al unui întreg, dar el se dăruiește iluziei că trăiește separat. Degetul este ferit de această iluzie, fiindcă el nu se poate plimba de acolo până acolo pe trupul uman. Dacă ne simțim element component al Pământului, atunci resimțim nu numai poezia cuvintelor goetheene despre spiritul Pământului, ci și adevărul acestor cuvinte. Dacă omul se înalță la ceea ce produce spiritul Pământului la suprafața sa, atunci unele plante vor fi pentru el lacrimile, iar altele zâmbetele spiritului Pământului.
În conștiența discipolului a fost adus încă ceva, cu toate mijloacele instruirii. Lui i s-a spus: Privește caliciul vegetal, cu organele de reproducere pe care le îndreaptă în mod cast spre Soare. Raza solară sărută interiorul caliciului vegetal. Planta își întinde inocent în afară organele de reproducere. Imaginează-ți aceasta în transformarea ei pe o treaptă superioară. Privește mai întâi animalul și omul, și vezi cum omul ascunde ceea ce planta prezintă Soarelui. Și apoi spune-ți: Omul trebuie să atingă cândva o treaptă viitoare, pe care să renunțe la tot ceea ce este inferior în organele sale. Pe această treaptă superioară el va oferi Soarelui ceea ce este astăzi caliciul în cazul plantei. Atunci va fi purificat tot ceea ce este plin de instincte, și individualitatea umană va fi învins natura poftelor. Această transformare se numea în înțelepciunea rosicruciană Graalul, cupa cea sfântă.
Dacă omul a trăit câtva timp în astfel de reprezentări, atunci el este matur pentru a se ridica la viețuiri și mai înalte. Ochiul fizic vede în plantă doar sămânța. Prin pregătire sufletul ajunge atât de departe încât el poate înainta la imaginea care i se arată în cazul seminței și în care se înfățișează felul cum crește planta. Înaintea sufletului apare imaginea unei plăsmuiri învăpăiate care se înalță din sămânță. Omul învață astfel să vadă spiritualul din lăuntrul lucrurilor, învață să cunoască cum tot ce este fizic este născut dintr-o lume a spiritualului.
A treia treaptă este numită în instruirea rosicruciană citirea scrierii oculte. Forțele cosmice care acționează în lume se revelează prin anumiți curenți și combinații de culori și sunete. Această scriere ocultă este înscrisă prin structura ei în lume. Un exemplu pentru aceasta este spirala, pe care o zărim în Cosmosul exterior în forma a două vârtejuri înfășurate unul în celălalt, în nebuloasa Orion. Din punct de vedere microcosmic, prima încadrare a embrionului uman are loc tot într-o formă corespunzătoare de spirală. Imaginea a două vârtejuri înfășurate unul în celălalt este semnul zodiacal al racului. În scrierea ocultă acest semn indică trecerea de la un stadiu evolutiv la următorul. În realitate, punctul vernal al Soarelui se afla în semnul Racului după scufundarea Atlantidei, când în vechea Indie a început o nouă epocă a omenirii.
Un alt semn al scrierii oculte este triunghiul, care este de asemenea înscris în macrocosmos. Din punct de vedere microcosmic, figura triunghiului echilateral cu centrul marcat este simbolul pentru echilibrul obținut între cele trei puteri sufletești.
Acestei trepte a treia, pe care este cucerită conștiența inspirativă, îi urmează ritmizarea vieții și a respirației. Ea este desemnată în limbajul rosicrucian și drept prepararea pietrei filosofale. Prin aceasta este anticipată din nou o treaptă ulterioară generală de evoluție a omenirii. Azi omul are nevoie de oxigen pentru inspirație. El expiră dioxid de carbon ca substanță toxică. În cazul plantei este invers, ea inspiră tocmai dioxid de carbon și elimină oxigen. Într-un viitor îndepărtat omul va folosi în mod conștient carbonul, pe care îl preia astăzi o dată cu hrana, la reconstruirea corporalității sale, și nu-l va mai expira. Atunci corporalitatea umană va consta dintr-o cu totul altă substanță decât este astăzi. Aceasta va fi un carbon transparent, moale. Atunci corpul uman însuși este piatra filosofală. Simbolul pentru aceasta este diamantul de transparență cristalină, care constă din carbon.
Acest proces complet este pregătit printr-o ritmizare a respirației, ca și, în general, a tuturor proceselor vieții. La plantă și la animal aceste procese sunt reglate din exterior. La omul actual nu se mai petrece un astfel de proces, ci el însuși trebuie să-și creeze ritmul care domnește în natură, fără colaborarea ființelor ce trăiesc în ea. Respectarea riguroasă a unui astfel de ritm înfățișează o parte componentă importantă a instruirii rosicruciene.
A cincea treaptă a instruirii rosicruciene este cea pe care se viețuiește corespondența dintre microcosmos și macrocosmos. Paracelsus spune: Tot ceea ce se află în jurul nostru în spațiu este înrudit cu noi. În lume există litere separate, iar omul este cuvântul. Pe această treaptă este posibilă o viețuire de sine în lăuntrul său. Omul are, în mic, în esența sa, tot ceea ce se află afară în lume. A se cunoaște pe sine însuși pentru a cunoaște lumea, aceasta este misiunea dată pe această treaptă.
Pe următoarea treaptă, a șasea, se cere trăirea în afară, în macrocosmos. Omul trebuie să iasă din sine însuși și să lase în urmă tot ce este al său. El învață acum să cunoască într-adevăr macrocosmosul.
Cea mai înaltă treaptă pe care o poate atinge rosicrucianul este fericirea divină. Acum inițiatul crește împreună cu întregul Univers, el viețuiește culmea evoluției umane, așa cum este ea prescrisă omenirii pentru un viitor îndepărtat. Instruirea rosicruciană își îndreaptă toată năzuința către pregătirea acestei evoluții.
În om trăiește o natură inferioară pasivă și un element activ. Dacă se dezvoltă în modul descris, atunci el învinge natura inferioară și este renăscut prin spirit. Acest sens al evoluției umane este conținut în cuvintele lui Goethe:
Simbolul pentru „mori” este crucea, simbolul pentru „devino” sunt trandafirii. Trupul fizic al omului înfățișează crucea. Tot ceea ce are legătură cu forțele de creștere formează elementul pasiv din om. Între acestea se află în mod special laptele. Omul care năzuiește în sus, dezvoltă, dimpotrivă, un element activ în sânge. Acesta este misterul trandafirului alb și al trandafirului roșu. Natura umană superioară este aceea care caută acordul între trandafirul alb și trandafirul roșu. În poezia lui Goethe «Tainele», cel de-al treisprezecelea personaj ne dă imaginea acelui om care a atins această treaptă înaltă. Putem înțelege cuvintele rostite de acest al treisprezecelea personaj drept leitmotiv pentru întreaga năzuință rosicruciană:
