V-am vorbit mai demult despre faptul că în orice om dormitează puteri care pot fi dezvoltate și care îl înalță pe trepte superioare de existență. Așa cum lumea fizică poate fi percepută prin organe fizice, tot așa poate fi percepută lumea suprasensibilă prin organe suprasensibile. Pe atunci au fost comunicate mijloacele, chiar dacă fragmentar, prin care omul poate deveni clarvăzător. Astăzi, pentru a trece la tema noastră, vrem să cităm anumite mijloace care sunt folosite la educarea lăuntrică.
Pe fiecare treaptă trebuie urmate noi îndrumări. Ceea ce discutăm astăzi nu este suficient, dar se încadrează în aceste îndrumări. Pe calea către discipolat este dată o îndrumare în sensul că omul se obișnuiește să stabilească o anumită relație cu lumea suprasensibilă, o relație morală. Pe prima treaptă, omul trebuie să se lămurească asupra faptului că, așa cum el este o ființă simțitoare, și animalele sunt ființe simțitoare. În schimb, așa cum omul are un suflet individual, tot așa au grupele de animale un suflet al speciei. Așa au leii un suflet al speciei, rechinii, broaștele ș.a.m.d. Exprimat altfel: În timp ce omul are un suflet lăuntric, sufletele animalelor, oarecum firele de legătură ale animalelor, se întind până în lumea astrală, iar acolo se află sufletele colective ale grupelor de animale. Dacă provocăm durere unui om, atunci el singur simte aceasta. Dar dacă rănim leul, atunci aceasta o simte sufletul-grup, care nu trăiește pe planul fizic, ci pe planul astral.
Educarea merge în sensul că primește pe planul astral o relație de simțire cu sufletele animalelor. Un exemplu pentru aceasta: În unele regiuni, pentru vechii germani calul era obiect de venerație. Ei fixau pe casele lor un craniu de cal, drept simbol. Alegerea unui astfel de simbol arată că ei se aflau într-o anumită relație cu calul. De unde provenea asta? Calul a luat ființă numai într-o perioadă foarte precisă. La mijlocul perioadei atlanteene a apărut această specie de animal, desigur în mod treptat. Aceasta se petrecea odată cu dezvoltarea inteligenței. Chiar dacă omul nu-și clarifica acest lucru prin concepte, el avea – ca să facem o comparație – o atracție față de cal, ca un îndrăgostit față de iubită. Arabul are și astăzi o relație deosebită cu calul său. Unele indicații se găsesc în mitologie. Așa a născut inteligența lui Odiseu un cal de lemn. În acest sens va primi omul un sentiment față de sufletele-specie ale diferitelor animale. Dacă acest lucru ajunge la conștiență, atunci începe să se formeze relația cu planul astral.
Pe această cale poate lua naștere o relație morală și cu lumea plantelor. Ocultistul nu vede numai frumusețea plantelor, ci el resimte și ceva ca un chip zâmbitor, sau unul trist. El are foarte mult din această simțire morală. Dacă dumneavoastră cultivați o astfel de relație morală, atunci intrați în legătură cu regiunea inferioară a planului Devachan.
Și față de lumea moartă a pietrelor putem cultiva o simțire subtilă. Piatra are un suflet-grup în planul Devachan, așa cum animalul are un suflet-grup în planul astral. În Devachan trăiesc sufletele mineralelor. De aceea ele nu sunt accesibile omului. Așa cum o muscă ce se deplasează pe mâna noastră nu presimte că în dosul acesteia se află un suflet, tot așa nici oamenii nu știu că pietrele au suflete.
Dacă, așadar, pietrele au suflet, atunci veți înțelege de asemenea cum poate lua ființă o relație morală cu ele. Un trup uman, un trup animal are pofte, patimi și instincte. Trupul plantei nu mai are pofte, dar mai are instincte. Corpul pietrei nu mai are nici pofte, nici instincte, de aceea el ne înfățișează nouă, oamenilor, un ideal care merge până acolo că instinctele noastre trebuie să fie spiritualizate. Iar în viitorul îndepărtat al omului va fi atins acest lucru: Oamenii vor avea corpuri fără pofte și fără instincte. Omul va fi cândva asemănător diamantului, el nu va mai avea instincte lăuntrice, ci ele sunt atunci stăpânite din exterior.
Piatra înfățișează deja astăzi această castitate, ea este materie lipsită de pofte. Această lipsă de pofte trebuie să și-o cultive deja acum discipolul ocult. În acest sens, piatra se află deasupra animalului, plantei și omului. O veche formulă rosicruciană începe prin aceea că spune: Eu am pus cuvântul creator etern în piatră. – Piatra menține cast și feciorelnic acest cuvânt creator în adâncurile existenței fizice.
Dacă omul poate înălța la experiență spirituală astfel de sentimente față de piatră, el devine clarvăzător în părțile superioare ale Devachanului.
Voi caracteriza acum regnul mineral sub un alt aspect. Să ne întoarcem în evoluția Pământului, așa cum o cunoaștem, până în perioada atlanteană. Atmosfera era umplută cu vapori de apă. Și atlanteanul arăta cu totul altfel decât omul actual. Și mai mult în urmă, pe când exista continentul lemurian, pe când predomina o temperatură foarte înaltă, omul era pe jumătate o creatură lichidă. Pe atunci toate mineralele erau, de asemenea, într-o altă stare. Plumbul nu putea fi atunci solid. A existat de asemenea o perioadă în care nici aurul nu era solid; anume atunci când Pământul era unit cu Soarele. Pe când Pământul se separa de Soare, mai existau încă urme din această substanță mai fină. Aceasta s-a solidificat apoi, ca toate metalele, și a format astfel filoane de aur în rocă. Mergând și mai mult în urmă, ajungem într-o perioadă în care s-au solidificat și pietrele prețioase. Pe atunci, cărbunele era și el încă transparent, și forma diamantul. Condițiile fizice predominante din această perioadă timpurie, făceau posibil acest lucru. În altă perioadă a luat ființă carneolul, iar în alta topazul.
Astfel, dumneavoastră trebuie să rețineți că sufletul omului a existat și pe atunci, numai că nu avea încă un corp fizic. Pământul se afla odinioară într-o stare în care ar fi fost complet imposibil sufletului omului să locuiască într-un corp fizic. Omul avea pe atunci doar trup eteric. În acest trup eteric lua ființă într-o perioadă foarte precisă, predispoziția ochilor. Ochiul fizic a fost format abia ulterior prin intermediul trupului eteric. Toate celelalte organe au fost plăsmuite și organizate mai întâi din trupul eteric. De fiecare dată când se plăsmuia un astfel de organ eteric, cauza era dorința. Când trupul astral avea dorința de a percepe ceva, de a vedea, atunci el acționa asupra trupului eteric și forma din acesta ochiul eteric; abia ulterior a fost organizat în afară ochiul fizic. În regnul mineral lua naștere contra-imaginea eterică, iar această contra-imagine lipsită de pofte este crisolitul. Astfel că există într-adevăr o relație între văzul omenesc și crisolit. De aceea folosește ocultistul pietre în anumite scopuri. El percepe o simpatie între vedere și crisolit și știe cum trebuie acționat prin aceasta asupra anumitor boli de ochi.
Mai înainte de formarea capacității văzului, a luat naștere capacitatea auzului. Atunci a fost prefigurat auzul drept onix, în regnul pur al pietrei. Astfel, simțul auzului este în cea mai apropiată legătură cu materia cea mai pură. Acolo unde undele sonore inundă spațiul, se află cel mai fin eter, al sunetului, numit eterul numărului sau eterul chimic. Există și eterul căldurii, eterul luminii, eterul vieții. Eterul fin al sunetului a fost cauza auzului și a plăsmuirii structurii onixului. Vă amintesc cu acest prilej bătrânul cu lampa din «Basmul despre șarpele cel verde și frumoasa Floare-de-Crin» a lui Goethe. Lampa lui transforma orice lemn în argint, animalele moarte în pietre prețioase, pe mops, câinele mort, în onix.
O dată cu simțul tactil a luat ființă carneolul, cu simțul gustativ topazul, o dată cu simțul olfactiv a luat ființă jaspul, o dată cu formarea inteligenței lua ființă berilul iar o dată cu formarea capacității de reprezentare a luat ființă granatul. După cum povestește o frumoasă legendă, Lucifer, pe când a fost aruncat din sfera cerească, a pierdut o piatră din diadema sa – aceasta era granatul. De fapt această piatră a luat ființă în același timp cu capacitatea umană de reprezentare, care a început să se trezească mai întâi în imagini.
O dată cu plexul solar, care se află în legătură cu mișcările inconștiente, involuntare din corpul uman, a luat ființă smaraldul. În perioada celei mai vechi culturi, pe când lua ființă primul început al corpului fizic uman, se forma structura diamantului. Dumneavoastră vedeți cât de profunde sunt relațiile din lume. Aceasta nu este superstiție, ci înțelepciune.
Aici vreau să vă menționez două fapte din domeniul bogat al ocultismului. Dumneavoastră știți că printre sindicatele lucrătorilor există și tendințe moderate. O grupă deosebit de moderată cuprinde o anumită asociație profesională care sunt tipografii. Redactorul ziarului lor a fost chiar dat afară, fiindcă se prezenta atât de moderat. În cazul tipografilor se întâlneau mai întâi lucrătorii cu patronii. Omul aproape că nu simte cât de dependent este de ambianța sa. Fiindcă tipograful are de a face cu plumbul – acesta nu atacă doar plămânii –, ia naștere un efect sufletesc: Este pricinuită o anumită ținută morală lucidă.
Un alt exemplu: Eu m-am întâlnit cu un om care a devenit treptat un bun teosof. Pe el îl îngrijora o capacitate foarte neclară. El edita o revistă și era capabil să găsească repede analogii. Dacă un savant ar căuta astfel de analogii, el ar sta probabil luni întregi fără soluții. Respectivul a găsit dintr-o dată ceea ce dorea, doar întinzându-și mâna la raftul de cărți. Gândirea sa a devenit atât de liberă încât nu mai era limitată prin creierul fizic. Acest lucru are însă marile sale pericole. „De unde îmi vine acest lucru?” – m-a întrebat el. Atunci eu i-am răspuns că probabil are de a face mult cu cuprul. Și era adevărat: El sufla în cornul de vânătoare, care conține și cupru. Acesta este de ajuns pentru a provoca o influență atât de puternică. De aici dumneavoastră vedeți cum totul, afară în lume, are o influență profundă asupra omului, și astfel se află metalele și pietrele prețioase în relație cu natura omului.
Întrebare nenotată.
Cu contemplarea artistică a plantei, lucrurile stau așa, că această contemplare acționează mai întâi asupra trupului astral, în timp ce privirea ocultă acționează în trupul eteric. Artistul poate să întâlnească în unele din operele sale, fie sculptură, pictură sau melodie, arhetipurile, pe care le găsește conștient pe planul devachanic.
Ce este aurul?
Pe când Pământul și Soarele formau încă o singură masă și totul mai era eter pur, atunci totul era dizolvat, și anume într-o substanță fină ca lumina Soarelui. Atunci, mineralele nu se puteau solidifica. Abia după ce Soarele s-a separat și în Pământ rămăsese ceva din lumina pură a Soarelui, acest ceva s-a condensat ca aur în filoanele Pământului. Aurul este rază solară condensată și se află în relație nemijlocită cu Soarele.
Safirul corespunde picioarelor la om. Picioarele sunt un membru mult mai important decât se presupune în mod obișnuit. Odinioară, picioarele aveau încă posibilitatea de a se ține bine de ceva fixându-se, așa cum face musca. Opalul corespunde mai mult unei regiuni din care a luat naștere și plămânul.
Rubinul este în legătură cu ceea ce se numește organul superior al creierului, cu organul intuiției.
Fierul provoacă în om o anumită excitare a naturii senzoriale. Când Pământul s-a întâlnit cu Marte, acea însușire a fost produsă și în sânge. Ocultistul nu atinge cu plăcere obiectele din fier pur.
Întrebare despre însemnătatea romanului «Vril» de Edward Bulwer.
Tot ce a existat mai demult în lume, revine. La baza forței lui Vril stă ceva deosebit. Acum, omul poate folosi propriu-zis doar forțele naturii minerale. Forța gravitațională este minerală, electricitatea este de asemenea minerală. Huilei îi datorăm construcția de trenuri. Dar ceea ce nu înțelege încă omul să folosească, este forța vegetală. Forța care permite să crească paiele într-un lan de grâne, este încă o forță latentă, iar pe aceasta omul o va pune în serviciul său la fel ca forța huilei. Aceasta este Vril. Este aceeași forță pe care o folosesc și fachirii. Ei trăiesc în atavism – caracteristică a stării în care trăiau strămoșii.
Era Goethe un inițiat?
Inițierea lui Goethe a avut loc între șederea sa la Leipzig și șederea la Straßburg, când s-a apropiat de moarte. Dar el nu era conștient de acest lucru, pe atunci. Aceasta s-a petrecut abia în 1795. Deja în 1784 a ieșit la iveală acest lucru în el, dar încă neclar. Pe atunci, el scria fragmentul care a rămas din poezia «Tainele», într-un moment de iluminare. Abia în «Basmul despre șarpele cel verde și frumoasa Floare-de-Crin» și-a expus el crezul. Inițierea sa pe planul fizic a avut loc printr-o personalitate deosebită.
