În autobiografia Cursul vieţii mele Rudolf Steiner descrie, cum la începutul secolului al XX‑lea a fost solicitat de a ţine mai multe conferinţe în faţa membrilor „Societăţii Teosofice”. „Eu am explicat însă, că nu pot vorbi decât despre ceea ce trăieşte în mine ca ştiinţă spirituală.” În cadrul „Secţiunii Germane a Societăţii Teosofice”, întemeiată curând după începerea acestor conferinţe, „eu mi‑am putut desfăşura acum, în faţa unui auditoriu în continuă creştere, activitatea mea antroposofică. Nimeni nu a rămas cu o altă impresie decât aceea, că în Societatea Teosofică eu nu voi expune decât rezultatele propriilor mele cercetări contemplative”. – Conferinţele din iarna lui 1900/01 Rudolf Steiner le‑a rezumat ulterior în cartea Mistica la începutul vieţii spirituale contemporane. În aceasta el a dat doar rezultatele contemplării sale spirituale, iar în Societatea Teosofică acestea au fost acceptate. „Pentru mine n‑a mai existat niciun motiv de a nu expune în felul meu cunoaşterea spiritului în faţa publicului teosof, care pe atunci era singurul care a marşat fără rezerve la această cunoaştere a spiritului. Eu nu m‑am angajat într‑o dispută dogmatică sectară; eu am rămas un om, care exprima ceea ce credea că poate exprima exclusiv conform celor vieţuite de el însuşi ca lume spirituală.”
Această independenţă a condus ulterior – legat de fenomenele de degradare din Societatea Teosofică de atunci – la excluderea lui Rudolf Steiner şi a prietenilor lui în anul 1913. „Noi am fost nevoiţi să întemeiem Societatea Antroposofică, ca o Societate de sine stătătoare.”
Aceasta pentru înţelegerea expresiilor „teosofie” şi „teosofic” din aceste conferinţe, ca expresie a rezultatelor cercetării spiritual‑ştiinţifice a lui Rudolf Steiner, pentru care altfel el foloseşte cuvintele „antroposofie” şi „antroposofic”.
