Însăși natura subiectului nostru, care ne impune un mod aparte de abordare, ne face să înaintăm în cercuri succesive, din ce în ce mai apropiate de scopul ce ni l-am propus. Din această cauză, la prima vedere studiului nostru părea că îi lipsește un plan interior. Dar numai înaintând treptat din afară către interior putem ajunge la o înțelegere reală a subiectului studiat.
Am ajuns cu studiile noastre până în momentul când au apărut, ca adevărate regente ale existenței omului pe Pământ, Spiritele formei, Exousiai sau, după cum le numește esoterismul creștin, Puterile. Este de o importanță fundamentală faptul că aceste spirite, atât de evoluate încât de la un punct încolo Pământul nu le mai poate servi drept câmp de acțiune, au acționat în cursul evoluției terestre asupra materiei și a sufletului. Am văzut că ele au preluat de pe Pământ forțele și substanțele cele mai subtile, făcând din Soare sediul evoluției lor. Unul dintre aceste spirite sublime s-a jertfit întru totul, s-a desprins din compania Spiritelor solare; de atunci el a rămas unit cu forțele lunare. Acesta este cel pe care tradiția biblică îl cunoaște sub numele de Iehova. Începând din acele vremuri, influența lui Iehova se face simțită în forțele lunare. Deci, Pământul a început de atunci să primească din afară, pe de o parte, acțiunea Spiritelor solare și, pe de altă parte, pe cea a lui Iehova și a cetelor care îl slujesc. Aceste două activități reunite în ansamblu reglează în prezent evoluția omenirii pe pământ, pe care o vom analiza mai îndeaproape.
Ce înseamnă afirmația: „Spiritele formei sunt adevăratele regente ale existenței terestre”? Doar știm că aceste Spirite ale formei au luat parte la evoluția planetei noastre și în stadii anterioare, în vremurile lui Saturn, ale Soarelui și ale Lunii. Bineînțeles, dar atunci ele aveau un alt câmp de acțiune. Vom înțelege aceasta reamintindu-ne faptele menționate mai înainte.
Pe vechiul Saturn nu exista decât germenele corpului fizic, fără ca acestuia să i se adauge un corp eteric sau astral. Spiritele formei, dintre care făcea parte și Iehova, acționau deja, dar, pentru a prezenta simplu situația, putem spune că terenul nu era pregătit îndeajuns pentru activitatea lor. Doar după ce Spiritele înțelepciunii i-au dat omului, pe Soare, corpul eteric, iar Spiritele mișcării i-au dat pe Lună corpul astral, entitățile numite Puteri au găsit omul pregătit pentru acțiunea lor. Căci numai unei ființe omenești înzestrate cu un corp fizic, un corp eteric și un corp astral i-au putut da ele ceea ce acum numim forma omenească. Această formă, pe care astăzi o puteți observa în voi înșivă, nu a existat în nici una dintre fazele anterioare ale evoluției, vechea Lună, Soarele, Saturn nefiind decât stadii de pregătire. A fost nevoie să se realizeze o evoluție pentru ca omul să poată fi înzestrat cu o formă atât de nobilă. Atunci când ne punem întrebarea de ce Spiritele formei nu au acționat încă de pe vechiul Saturn, putem răspunde că aceasta se datorează faptului că germenele corpului omenesc care se formase atunci era, am putea spune, prea nou și că el trebuia să atingă întâi un oarecare grad de maturitate.
Acest grad nu este atins decât atunci când Pământul ajunge în punctul care a fost descris ieri: cel în care, unit cu Soarele, formează împreună o planetă de natură subtilă care își continuă evoluția. Spiritele formei acționează încă din acele timpuri și pregătesc treptat corpul fizic, până când acesta reușește să ajungă la forma omenească.
Putem preciza momentul în care se poate spune, într-un fel, că s-a, terminat formarea corpului omenesc, că în principiu acesta a fost realizat. Acest lucru nu se realizase încă la începutul perioadei atlanteene. Revenind în trecut, înainte de catastrofa care a pus capăt existenței Atlantidei, nu găsim la începutul acelor vremuri decât o imagine a strămoșilor noștri foarte diferită de ceea ce suntem noi acum. Doar pe la mijlocul epocii atlanteene ajungem în punctul în care în linii mari omul a căpătat forma pe care o cunoaștem astăzi. Înainte de aceasta, toate substanțele materiale care îl alcătuiau erau încă moi. La începuturile Atlantidei, substanța umană nu avea nimic din duritatea oaselor de astăzi, nici măcar din consistența cartilajelor. S-ar putea spune că omul înota într-un aer încărcat de vapori groși de apă; era într-un fel o ființă acvatică, asemenea acelor animale care cu greu se disting de mediul acvatic. Scheletul său era deja schițat, în dinamismul său, dar nu se întărise încă. În acea vreme relațiile dintre partea superioară și cea inferioară a omului erau încă foarte diferite de cele de astăzi. Acum, în timp ce omul doarme corpul astral și Eul se desprind din corpul fizic și eteric. Corpul eteric este în zilele noastre aproape identic cu corpul fizic ca formă și mărime și de aceea, atunci când corpul astral iese din corpul fizic, el părăsește foarte repede și corpul eteric. Nu era așa la începuturile Atlantidei. Atunci corpul eteric se revărsa în afara corpului fizic în toate direcțiile și îndeosebi în dreptul capului. Ca atare, corpul astral rămânea unit cu acesta, chiar atunci când el părăsea corpul fizic. În timp ce astăzi, atunci când corpul astral se desprinde, chiar în clipa când părăsește corpul fizic el părăsește și corpul eteric. Ca urmare a faptului că în afara corpului fizic corpul astral era unit cu corpul eteric, omul nu simțea în timpul noptii o întunecare și o pierdere a cunoștinței atât de pronunțate ca astăzi. Pe când se găsea în afara corpului fizic, el zărea, printr-un fel de clarviziune voalată, entități de natura sufletului și a spiritului. Închipuiți-vă că adormiți și că din corpul dumneavoastră fizic se desprinde corpul astral; privirea dumneavoastră nu se mai îndreaptă spre lumea aceasta, în schimb contemplă lumea realităților sufletului și spiritului. Dar un om astfel alcătuit nu poate avea corp fizic, nici sistem osos; el este mai suplu, deoarece corpul său fizic nu s-a întărit încă.
Vom analiza acum condițiile de existență din primele perioade ale Atlantidei, care apar cu claritate în fața privirii clarvăzătoare, dar pot să șocheze convingerile materialiste. Omul din acele timpuri îndepărtate avea o mare stăpânire asupra formei corpului său. Dacă dorea, de exemplu, să modifice aspectul unui membru (să presupunem că pe al aceluia care a devenit mai târziu mână), putea să acționeze asupra lui, lungindu-l, făcându-l elastic; putea nu numai să-și miște membrele, ci și să le întindă, să și le lungească. Deși această idee nu este deloc agreată de gândirea materialistă din zilele noastre, așa se petreceau lucrurile, mai cu seamă când ne întoarcem și mai mult în trecut, până în epoca lemuriană. Vom vedea care este cauza acestui fapt. Să ne întrebăm când a pierdut omul capacitatea de a avea membre elastice care puteau să se întindă mai mult sau mai putin și să se resoarbă. Atunci când Spiritele formei și-au încheiat lucrul. Cât timp omul nu primise încă forma fizică pe care o are astăzi, această formă a putut să se modifice sub acțiunea altor spirite. Dacă ne întoarcem înapoi în epocile care au precedat Atlantida, constatăm că forma umană nu se definitivase încă, ea continua să se metamorfozeze. Dar a venit clipa când opera Spiritelor formei s-a încheiat; ele au modelat omul după propria lor imagine, căci au revărsat în el propria lor formă.
Să presupunem că unele dintre ființele omenești nu au putut atinge acest grad de realizare; ele s-au oprit în evoluția lor într-un stadiu prematur, s-au osificat, s-au solidificat într-o formă care păstrează aspectul unei trepte depășite. Înainte de toate, trebuia ca ființa care urma să devină om să păstreze cât mai mult timp posibil o formă și un aspect mobile, până când urma să vină clipa când era normal ca această formă să capete stabilitate. Puțin înainte de aceasta (de fapt aceasta reprezentând o perioadă destul de indelungată) aspectul exterior al omului era de așa natură încât asupra lui trebuiau să acționeze neîncetat forte care să-l modeleze, să-l transforme, să-i înnobileze corpul. Să presupunem că datorită unor evenimente pe care le vom cunoaște mai tărziu un număr oarecare de oameni au fost lipsiți de influența activă a acestor forte, au rămas într-un stadiu pe care ceilalți l-au depășit. Acest lucru s-a întâmplat cu animalele care sunt cele mai apropiate de noi: maimuțele. Asupra lor nu au acționat destul de mult timp Spiritele formei. Ele nu au fost în stare să aștepte și au ieșit prea devreme de sub acțiunea entităților divine. Ce am spus despre maimuțe s-a petrecut fără încetare, de-a lungul întregii existențe pe Pământ, și cu alți indivizi; toți cei care au ieșit de sub aceste influențe înainte de vreme au rămas în urmă, împietriți într-un punct al evoluției lor.
Astfel s-a format întreaga serie de animale actuale. La întrebarea dacă omul, în vreun fel oarecare, se trage din aceste forme animale, răspunsul este nu. Omul a rămas, ca să zicem așa, deasupra scoarței Pământului, într-un element mai pur, și nu s-a condensat pe Pământ decât la timpul potrivit. Clipa când omul a coborât din înălțimile spirituale pure și a căpătat densitate pământească este cea pe care Biblia a fixat-o în imaginea minunată a Paradisului. Oricât am căuta, nu vom găsi niciodată Paradisul într-un punct al Pământului, ci numai în atmosferă. Căci omul nu a coborât pe Pământ din Paradis decât după ce a primit o formă definitivă.
Să ne imaginăm clar cum s-au putut desfășura lucrurile în perioada de mijloc a Atlantidei, când Spiritele formei au terminat de modelat corpul omenesc. Atunci omul a putut să perceapă cele care îl înconjurau cu simțuri de asemenea definitivate și de atunci s-a putut adapta la mediul său fizic. Până atunci acest mediu i-a apărut cu contururi neclare. Dar a venit momentul când omul a putut să intre în contact cu lumea exterioară în mod normal și să distingă ceea ce îl înconjura. A învățat să poată zice despre sine Eu – ceea ce nu se poate face decât atunci când te distingi clar pe tine însuți față de ceea ce te înconjoară. Iată deci ce a învățat omul în clipa aceea: a început să considere corpul fizic ca pe un adevărat purtător al acestui Eu.
Am amintit deja faptul că în fiecare stadiu al evoluției unele entități au rămas în urmă. Nu toate au putut atinge stadiile care le-ar fi permis să acționeze în sensul despre care am vorbit, și acest lucru este adevărat și în cazul unora dintre Spiritele formei. Tocmai cele care au rămas în urmă au o importantă cu totul deosebită pentru evoluția omului pe Pământ.
Cât despre alte entități care au o poziție intermediară între Spiritele formei și om, cele care își au centrul pe Mercur și pe Venus, ele n-au putut să acționeze exact în momentul dorit și în mod corespunzător (așa cum au făcut Spiritele solare normal evoluate). Deoarece evoluția lor nu a fost normală, ele nu au putut interveni decât în altă epocă. Vom vedea care au fost consecințele acestui fapt.
Eul are misiunea de a transforma celelalte principii ale ființei omenești: el trebuie să înceapă să stăpânească progresiv, la început corpul astral, pe care să-l disciplineze, ceea ce înseamnă că omul trebuie să ajungă să-și domine pasiunile, instinctele. Când a sosit momentul ca Eul să-și facă în mod normal apariția în om și să înceapă să acționeze asupra corpului astral, acesta trebuia deci să se modifice progresiv, pentru a se transforma în Eu spiritual. Într-adevăr, acțiunea spiritelor sublime ale formei în partea mijlocie a epocii atlanteene a deschis calea pentru ca această transformare să înceapă. Dar aici survine remarcabila intervenție a entităților aflate în întârziere. Acestea nu erau destul de evoluate pentru a putea ajuta omul să-și transforme corpul astral într-un Eu spiritual. Ele au acționat prea devreme, asupra unui corp astral care nu fusese încă marcat de forțele Eului. Neavând încă posibilitatea să primească Eul, corpul astral a fost totuși afectat de acțiunea acestor entități spirituale întârziate. Veți întelege mai bine situația dacă vă veți aminti că pe Luna veche omul poseda trei corpuri – fizic, eteric și astral – și că în vremea aceea Puterile exercitaseră o influență normală asupra corpului astral. Entitățile care au evoluat în acest fel, normal, au acționat apoi asupra Eului, în timp ce altele, care rămăseseră în urmă, au continuat să acționeze asupra corpului astral în același fel în care acționaseră odinioară pe Lună.
Astfel, înainte ca omul să-și fi dezvoltat Eul, aceste entități întârziate, totuși superioare cu mult omului, i-au influențat corpul astral. Le vom numi, după căpetenia lor, care este principalul lor reprezentant, entități luciferice. Deci asupra omului au acționat două feluri de entități: unele au avut o influență normală, pe când altele, despre care putem spune că nu au putut ajunge până la Eu, au acționat asupra corpului astral al omului – entitățile luciferice. Acesta este motivul pentru care acestea din urmă l-au perturbat pe om în evoluția sa. Dacă n-ar fi actionat asupra lui, în mijlocul epocii atlanteene, Puterile sublime ar fi făcut ca Eul să apară în mod normal în corpul astral.
Ne-am putea întreba dacă ceea ce au făcut forțele luciferice este un rău pentru om, față de ceea ce au făcut Puterile. Sigur că nu. Analizând faptele verificate prin clarviziune, ne dăm seama că de fapt aceste ființe au accelerat chiar înaintarea omenirii. Căci omul ar fi trebuit să aștepte până în cea de pe urmă fază a evoluției sale pentru a-și dezvolta unele capacități pe care spiritele luciferice i le-au dat înainte de termen. A primit de la ele, înainte de timpul prevăzut, unele facultăți spirituale care l-au ridicat cu o treaptă mai sus în evoluția sa. Aceasta nu e ceva rău, ci, dimpotrivă, dovedește că, oricât ar părea de ciudat, o providentă extrem de înțeleaptă prezidează mersul înainte al omenirii. Într-adevăr, datorită faptului că omul a căpătat, pe o treaptă inferioară, unele facultați spirituale a căror apariție nu era prevăzută decât pentru mijlocul epocii atlanteene, el a putut exercita aceste facultăți într-un alt mod, conștient și liber. Altfel omul ar fi fost ținut deoparte până în acea epocă.
Cum ar trebui să considerăm întârzierea care a survenit în evoluția anumitor entități? Privind superficial lucrurile am fi tentați să o asemănăm cu cea a elevilor care nu fac progrese la învățătură. Dar de fapt ele au rămas în urmă nu din lene, ci din spirit de sacrificiu. Aceste ființe s-au jertfit pentru a da omului posibilitatea să primească în mod mai conștient și mai liber darul Eului adus de Spiritele formei. De-a lungul evoluției omul a primit de la aceste Spirite luciferice germenii cuvântului, ai gândirii, ai memoriei logice, talente pe care le va folosi în artă și știință.
Fără această influență luciferică omul nu ar fi fost în stare să atingă acest țel, căci activitatea sa ar fi fost pur instinctivă. Este drept că în același timp i-a fost adus și pus la dispoziție un alt element, pe care Spiritele normale ale formei nu l-ar fi lăsat la latitudinea sa. Omul a fost pus în fața Binelui și a Răului. A avut libertatea de a se îndepărta de calea cea bună. Dacă nu ar fi intervenit ființele luciferice, omul nu ar fi fost pus niciodată să aleagă între bine și rău, dar nici nu și-ar fi dobândit libertatea. El datorează acelor ființe faptul că a devenit liber. Purtăm cu toții în noi cele semănate de entitățile luciferice.
Astfel, la mijlocul epocii Atlantidei, Spiritele formei au ajuns în evoluția lor în punctul în care puteau transmite omului ceea ce acumulaseră. Deci atunci, dacă nu ar fi acționat decât aceste spirite, omul ar fi putut să primească de la ele germenul Eului. Dar Spiritele luciferice actionaseră, de asemenea, încă de multă vreme asupra omului, accelerând în mod sensibil această evoluție, fie înălțând-o, fie coborând-o. Ca urmare, s-a întâmplat ceva de o importanță imensă. Dacă evoluția ar fi avut loc fără Spiritele luciferice, omul ar fi atins un stadiu în care nu s-ar fi pus problema să uzeze de libertate. Ar fi primit și în acest caz de la Spiritele formei darul Eului, dar fără nici un merit din partea sa. Datorită faptului că Spiritele luciferice l-au maturizat înainte de vreme, el a putut, pe de o parte, să devină mai rău, dar, pe de alta, nu a mai primit în ansamblu acțiunea Spiritelor normale ale formei, a Spiritelor solare superioare, ceea ce este foarte important.
Dacă omul ar fi ajuns până în mijlocul epocii Atantidei fără să-și fi cucerit libertatea, în urma desfășurării normale a evoluției sale spirituale s-ar fi produs următorul lucru: ceea ce noi numim principiul christic ar fi putut coborî pe Pământ încă din acele vremuri; Christos ar fi apărut deja în acele vremuri. Dar ca urmare a libertății primite, omul nu a mai ajuns la gradul normal de evoluție și de aceea a trebuit să atingă prin forțe proprii maturitatea necesară pentru a primi principiul christic, ceea ce nu s-a putut petrece decât mult mai târziu, cu atât mai târziu cu cât acționaseră mai devreme asupra lui forțele luciferice. Trebuie să înțelegem că pogorârea lui Christos pe Pământ a fost întârziată prin intervenția Spiritelor luciferice, dar ca urmare a acestui fapt oamenii înaintaseră mai mult în evoluția lor atunci când a venit Christos. Iată deci că aceste entități au făcut din om ceea ce este el astăzi, l-au pregătit pentru măreața epocă a pogorârii lui Christos. Într-un fel este ca și cum și-ar fi zis: dacă lăsăm pe om într-o stare de conștiență instinctivă până în epoca Atlantidei, îl va primi pe Christos printr-un simplu instinct spiritual, dar nu va fi pregătit să uzeze de libertate. Ne vom jertfi pentru ca în el să se nască anumite facultăți care vor întârzia momentul când el va putea, de data aceasta în mod conștient, să-l vadă pe Christos. Iar timpul care s-a scurs între momentul când a început acțiunea lor și mijlocul epocii Atlantidei corespunde exact cu timpul care desparte acest mijloc de venirea lui Christos.
Ce rol au avut Puterile pe care omul le-a putut primi către mijlocul epocii Atlantidei? Acest rol s-a exercitat numai din exterior asupra omului și el nu a putut să fie pe deplin conștient de aceasta în sufletul său. Influența acelor spirite care începuseră să acționeze mai dinainte îl constrângea pe om să asculte de legile exterioare, dar el nu simțea aceasta ca fiind o presiune venită din străfundurile ființei sale. Așa cum animalul ascultă instinctiv de legile înnăscute în el, omul a ascultat de poruncile lui Iehova. El a primit prin aceasta Legea care a fost exprimată în forma exterioară de Moise și de Proroci. În acest interval oamenii au înaintat în evoluția lor până la punctul când puteau avea ei înșiși inițiativa actelor proprii. Până atunci, fără ca oamenii să contribuie în vreun fel, modul lor de organizare pe Pământ a fost stabilit de către Puteri. În ce domeniu s-a făcut mai mult simțită acțiunea acestora? În mod deosebit în domeniul legăturilor de sânge, al reproducerii și a tot ce se leagă de acestea.
În trecut zeii, Spiritele popoarelor, Spiritele triburilor au fost cele care au organizat grupurile de oameni, dându-le legi. În acele vremuri dragostea nu exista încă decât în limitele celor de același sânge și a legilor naturale. Cu cât urcăm mai mult în trecut, vedem că legăturile dintre oameni nu se bazează decât pe legile naturale și că dragostea este sădită de forțe care i se impun omului din afară. Principiul lui Iehova acționează prin legătura de sânge a generațiilor. Acesta este elementul care unește triburile. Prin această comunitate de sânge Iehova face să domnească ordinea și armonia în sânul poporului său. Iar Spiritele luciferice sunt cele care se opun acțiunii sale și atacă acest principiu al afinității bazate pe legături de sânge. Ele vor să-l determine pe om să se concentreze mai mult asupra forțelor personalității sale individuale; ele vor să-l smulgă din legătura de sânge și fac aceasta până în momentul când apare Christos, care va face pe om adevăratul stăpân al individualității sale, conferindu-i propria sa forță interioară, lăsând ca Înțelepciunea și Grația divină să devină forțele cele mai profunde ale ființei sale. Iată ce au pregătit de multă vreme Spiritele luciferice; omul nu a realizat ce doriseră ele decât atunci când Christos s-a pogorât pe Pământ. Cei care cunoșteau aceste fapte știau ce spun atunci când le-au redat prin cuvintele Christus verus Luciferus (Christos este adevăratul Lucifer), acesta fiind un dicton esoteric.
Astfel, în decursul timpurilor care au precedat venirea lui Christos, au acționat două principii: un principiu care îi unește pe oameni prin legături de sânge și un altul care îi desparte și tinde să-l ridice pe om pe culmile ființei sale individuale. Omenirea s-a format treptat sub influența acestor două principii.
Dacă ne întoarcem la gradul de umanizare propriu Atlantidei, regăsim momentul când omul obține materia dură care formează oasele. Trebuie să recurgem la unele expresii uzuale. Spiritele diriguitoare au fost nevoite să aibă grijă ca această osificare să nu se producă prea repede; a trebuit ca, în vremurile Atlantidei, sistemul osos să fie păstrat, un timp, destul de suplu pentru a mai putea fi modelat. Dar știm că în toate perioadele au existat entități spirituale care s-au desprins din evoluția normală. Datorită influenței exercitate de acestea, unele grupe de oameni și-au format structuri fizice specifice pe care le-au păstrat pană în ziua de azi, manifestându-se la nivelul diferitelor sisteme (osos, nervos, digestiv, circulator). Astfel s-au creat premise pentru ca receptivitatea unor rase să actioneze diferit față de impulsurile spirituale în cursul timpului. Totuși, Spiritele diriguitoare au acționat astfel încât principiul formei umane, odată creat, să continue să acționeze în mod real în întreaga umanitate*.
* Astfel devine explicabil că anumite grupuri umane rămase izolate mult timp de restul popoarelor recuperează relativ repede, în contact cu procesul cultural-educativ, rămânerile în urmă, pierzând în același timp capacitățile de percepție atavice, suprasenzoriale, caracteristice populațiilor primitive sub raportul civilizației. Un bun exemplu îl constituie cazul populațiilor aborigene din Australia. (n. red.)
Să evocăm o vreme, care nu este atât de îndepărtată, când exista încă o oarecare clarviziune voalată și când inițiații exercitau încă o mare influență. Când oamenii mai păstrau încă amintirea conștientă a acestor evenimente trecute, cum se exprima acest lucru? Să presupunem că în Grecia antică au existat populații al căror organism s-ar fi întărit înainte de cel al ultimilor sosiți. Să presupunem că a existat acolo și o altă rasă, născută dintr-un amestec și care își păstrase capacitatea de a avea viziunea etapelor trecute pentru că se găsea într-un stadiu și mai primitiv decât celelalte. Aceasta a fost de fapt situația în Grecia. Un grec care încerca să reconstituie prin privirea sa interioară evoluția săvârșită de omenire, își putea spune: dacă îmi îndrept privirile spre Africa, regăsesc în civilizația egipteană oameni foarte evoluați, care au resimțit influența civilizatiilor anterioare, babiloniană, caldeană ș.a. Dar pe același Pământ a existat, chiar mai înainte, o populație asupra căreia acționa o influență care producea o întărire mai ales la nivelul funcțiilor inferioare, care guvernează nutriția. O altă etapă a fost legată de aportul de mai târziu de imigranți care se scurgeau din Asia. În sfârșit, acestora li s-au adăugat popoarele care au rămas cel mai mult timp în posesia unui organism plastic. Iată ce a redat idealizat artistul grec modelând corpul divinităților sale, redând ceea ce a cunoscut privind însăși evoluția, ceea ce a știut referitor la acțiunea forțelor divine. El știa că unele ființe omenești încremeniseră într-o epocă prematură a evoluției lor, pe când altele, dimpotrivă, își păstraseră corpul în acea stare maleabilă dorită de zei. Artistul grec din acele vremuri observa acestea el însuși. El vedea că, deși era întârziat sub unele aspecte, aparținea totuși grupului de oameni care evitase cel mai mult timp posibil încremenirea fizică, și vedem cum cunoașterea acestui mister este exprimată de minune prin sculptura greacă. Urmărind din acest punct de vedere ce a dat aceasta, întâlnim trei tipuri distincte de divinități:
1. Tipul Zeus, căruia it apartine întregul ansamblu de zei olimpieni grupați în jurul lui Zeus.
2. Un tip care s-a adăugat mai târziu acestuia și care reprezintă pentru conștiința greacă o formă cu totul diferită: cea a lui Hermes sau Mercur. Urmăriți cât de abundent este părul la tipul
Zeus, cât de diferit este față de micile bucle dese ale lui Mercur. Comparați, de asemenea, forma ochilor și lobul urechilor și veți vedea cu ușurință că grecii au vrut să exprime prin tipul
Hermes ceva cu totul diferit atunci când l-au așezat alături de tipul Zeus.
3. Tipul faun. Acest tip ilustrează o treaptă a omenirii și mai veche decât tipul Hermes, de care se distinge foarte clar.
Iată ce au reprezentat grecii în felul lor. Elementul care se găsea în sudul Greciei a fost reprezentat prin tipul faun; cel din est s-a întrupat în tipul Hermes, iar ceea ce era acel grec însuși, propriul său tip, cel al rasei care a întemeiat ramura ariană, a fost reprezentat prin tipul ideal al lui Zeus.
Ajunge să dorești să observi pentru a putea recunoaște în fiecare formă în ce măsură au știut grecii să adapteze cu finețe viața care se exprimă în forma exterioară la formele interioare creatoare. As dori să ilustrez printr-un detaliu cu câtă subtilitate au știut artiștii greci să exprime în arta lor cele mai grandioase idei. Tipul care ni s-a păstrat sub trăsăturile lui Hermes, acest tip de om care a fixat forțe organice inferioare, prezintă următoarele caracteristici: forțele care modelează obrazul au acționat în mod deosebit asupra părții inferioare a feței, în timp ce atunci când acționează asupra tipului grec, ele predomină în partea superioară a capului, ceea ce se poate constata privind nobila înăltare a frunții la Zeus.
În acest mod conștiința grecului și-a pus amprenta asupra sculpturii; nu putem înțelege evoluția sa decât atunci când urmărim forțele care se exprimă prin artă până în cele mai mici detalii, de exemplu prin modul în care un artist reprezintă ochii.
Și atunci nu admirăm numai spiritul de observație al grecilor, ci și felul în care au realizat în forme vizibile forțele care au acționat asupra omului pentru a-l modela pe dinăuntru. Istoria formării neamurilor s-a conservat în sculptura artei grecești, ca și în povestirile mitologice, și cele mai mici detalii ale acestei arte, ochii unei statui, mărturisesc în mod cu totul deosebit existența unor forțe de natură spirituală.
