În această conferință, care încă face parte din introducerile noastre propriu-zise la „Campania Adunării generale” [Nota 8], vom urmări în special un scop: să arătăm că Știința spirituală, sau mai degrabă modul de a privi lumea proprie acestei științe, stă în deplină concordanță și în deplină armonie cu anumite rezultate ale unor abordări științifice speciale. Pentru antroposof nu este foarte ușor, după cum se poate observa mai ales în conferințele de popularizare și în conferințele publice, să găsească o deplină înțelegere la un public complet nepregătit. Atunci când Știința spirituală se ciocnește de un public complet nepregătit, antroposoful trebuie să fie un pic conștient de faptul că în multe lucruri el vorbește o limbă complet diferită de ceilalți, care n-au aflat încă nimic sau au aflat doar superficial și exterior despre cunoștințele care stau la baza Mișcării spiritual-științifice. Pentru a găsi concordanța și armonia între ceea ce poate fi atât de ușor adus la cunoștință astăzi prin știința exterioară, și anume viețuirile cercetării senzoriale, și ceea ce ne este oferit prin cunoașterea conștienței spirituale, a conștienței superioare, suprasensibile, este nevoie de o anumită pătrundere mai profundă. Trebuie să te obișnuiești, să te familiarizezi cu un anumit mod de a privi, pentru a găsi, treptat și încet, această armonie. Se va vedea însă atunci că între ceea ce afirmă cercetătorul spiritual și afirmațiile, adică înșiruirea a tot felul de fapte pe care le prezintă cercetarea fizică, există o frumoasă concordanță. Putem de aceea să nu fim prea nedrepți față de aceia care nu-l pot înțelege pe antroposof, deoarece lor le lipsesc pregătirile, care, pentru a putea pricepe rezultatele cercetării spirituale, sunt neapărat necesare. Și astfel, în majoritatea cazurilor, în cuvintele și în noțiunile auzite ei își vor imagina altceva decât s-a avut în intenție. De aceea, o înțelegere mai mare pentru Știința spirituală se poate atinge într-o măsură mai mare doar vorbind complet deschis, din punct de vedere spiritual, și în fața unui public nepregătit. Se vor găsi atunci, printre acești oameni nepregătiți, mulți care sa spună: Toate acestea nu sunt decât o nerozie, o fantazare, tot ce se susține aici nu este decât o născocire prostească! – Vor exista însă întotdeauna câțiva care, conform necesităților lor sufletești cele mai intime, să capete o presimțire că totuși în spate se ascunde ceva, iar aceștia vor merge mai departe și se vor familiariza treptat, treptat cu cele despre care se vorbește, Pe această familiarizare răbdătoare trebuie pus accentul, și asta este și ceea ce noi ne putem propune. De aceea va fi foarte normal ca o mare parte dintre aceia care ajung din pură curiozitate la o conferință despre Știința spirituală, să împrăștie după aceea în lume judecata: Asta este o sectă, care nu face decât să-și propage bolboroseala ei specifică! – Cunoscând însă dificultățile, se va avea și răbdarea de a aștepta cu calm să se facă o selectare. Personalitățile din public se vor recunoaște singure și vor forma un nucleu, prin intermediul căruia Știința spirituală se va scurge apoi treptat în întreaga noastră viață.
Se va arăta astăzi, pe baza unui anumit exemplu, cum pentru discipolii pregătiți ai Științei spirituale, care s-au obișnuit deja să gândească și să trăiască în reprezentări ce trezesc cunoașterea spirituală, devine ușor să se împace cu comunicările, aparent greoaie, care se fac în urma cercetării fizic-senzoriale pozitive. Așa încât învățăcelul își va însuși treptat conștiența: există fără îndoială pentru mine posibilitatea, ca pe măsură ce avansez să înțeleg ce bun fundament este Știința spirituală pentru întreaga cunoaștere a lumii. – Aceasta îi va da căutătorului liniștea de care are nevoie pentru a rezista în fața furtunilor ce se vor dezlănțui împotriva Științei spirituale, fiindcă ea vorbește pentru mulți o limbă complet străină. Și dacă avem răbdarea să ne familiarizăm cu această armonie, vom dobândi atunci și o siguranță tot mai mare. Când apoi oamenii vor spune: Ce ne povestiți voi aici nu concordă cu cercetările cele mai elementare ale științei! – atunci antroposoful va răspunde: Eu știu că prin ceea ce poate oferi Știința spirituală se poate crea o deplină armonie în cele ce privesc toate aceste rezultate, chiar dacă pe moment nu există nicio posibilitate de a le înțelege. Ca un capitol special întru fortificarea conștienței, să lăsăm să trăiască în suflet cele ce urmează a fi spuse acum.
Discipolul Științei spirituale este obișnuit, dacă trăiește o perioadă de timp în concepția spirituală despre lume, să vorbească despre corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, astfel încât ele devin pentru el din ce în ce mai mult niște noțiuni pe care le poate întrebuința și care îl conduc și îl dirijează atunci când caută o explicație a lucrurilor exterioare. El trebuie să se obișnuiască încet, încet să vadă în ceea ce-l înconjoară drept corporalitate fizică nu o corporalitate uniformă, ci una diferențiată. Când privește o piatră nu spune imediat: piatra constă din substanțele astea și astea, corpul omenesc la fel, și de aceea pot să tratez corpul omenesc la fel ca pe o piatră. Căci însuși corpul plantei este deja ceva complet diferit, chiar dacă este compus din aceleași substanțe fizice ca și piatra: el are în sine un corp eteric, iar corpul fizic al plantei s-ar descompune dacă n-ar fi pătruns în toate părțile componente de corpul eteric. De aceea omul de Știință a spiritului spune: corpul fizic al plantei ar intra în putrefacție dacă corpul eteric nu l-ar feri în timpul vieții de această descompunere, dacă n-ar lupta împotriva acestei descompuneri. Dacă privim planta în acest fel, o vom găsi ca fiind rezultatul unei întrețeseri a principiului corpului fizic și al corpului eteric.
S-a accentuat deja de multe ori în ce constă principiul cel mai elementar al corpului eteric, și anume repetarea. O ființă care s-ar afla doar sub influența principiului corpului eteric și al corpului fizic, ar exprima în el însuși principiul repetării. Acest lucru îl vedem ieșind în evidență într-o măsură deosebit de pregnantă la plantă. Noi observăm la plantă dezvoltând-se frunză după frunză. Aceasta provine de la faptul că corpul fizic al plantei este străbătut de un corp eteric, iar acesta conține principiul repetării. El formează o frunză, apoi a doua, o a treia și tot așa adaugă frunză după frunză într-o continuă repetare. Chiar dacă creșterea a ajuns sus la capăt, repetarea domnește în continuare și acolo. Vedeți sus la plantă, de asemenea, o coroană de frunze, să le zicem așa, care formează caliciul florii. Aceste frunze ale caliciului au o altă formă decât celelalte frunze. Dar și aici dumneavoastră puteți încă dezvolta conștiența faptului că aceasta nu este decât o formă puțin schimbată de repetare a acelorași frunze care s-au dezvoltat în sus, într-o repetare uniformă, de-a lungul întregii tulpini. Astfel încât putem spune: Chiar și acolo sus, unde planta se termină, frunzele verzi ale caliciului sunt un fel de repetare. Chiar și petalele florii sunt o repetare. Desigur, ele au o altă culoare. În esență ele sunt de fapt tot frunze, însă frunze puternic transformate. Și a fost o mare realizare a lui Goethe în domeniul plantelor [Nota 9], arătând că nu numai caliciul și petalele florii sunt frunze modificate, ci și pistilul și staminele trebuie privite ca o repetare metamorfozată a frunzelor.
Totuși nu este numai o simplă repetare care ne întâmpină la plante. Dacă ar fi activ doar simplul principiu elementar al corpului eteric, ar trebui ca de sus până jos corpul eteric să pătrundă planta. Atunci s-ar dezvolta frunză lângă frunză, și aceasta la nesfârșit, niciodată nu ar interveni o încheiere.
Cum se face că intervine această încheiere prin floare, astfel încât planta își termină existența și devine din nou fecundă, produce fruct, pentru a da naștere unei noi plante? Aceasta se întâmplă prin aceea că pe măsură ce planta crește, de sus îi vine în întâmpinare corpul astral al plantei, închizând-o exterior în sine. Planta nu are în ea un corp astral propriu, însă pe măsură ce ea crește în sus, o întâmpină de sus corpul astral vegetal. El pune capăt la ceea ce corpul eteric ar face să se repete veșnic, el produce metamorfozarea frunzelor verzi în caliciu, petale de flori, stamine și pistil. De aceea noi putem spune: Pentru privirea ocultă, planta crește în contra părții ei sufletești, a părții ei astrale; aceasta produce metamorfozarea. Că planta rămâne totuși plantă, că nu trece la mișcare voluntară sau simțire, se datorează faptului că acest corp astral, care întâmpină planta acolo sus, nu are acces și interior la organele sale, ci le cuprinde doar exterior, acționează de sus în interior. Pe măsură ce corpul astral cuprinde organele în interior, în aceeași măsură planta face trecerea spre animal. Aceasta este toată deosebirea.
Dacă luați o petală de floare, dumneavoastră puteți spune: Și în petala florii plantei acționează concomitent corpul eteric și corpul astral, însă corpul eteric are, să zicem așa, supremația. Corpul astral nu este în stare să-și întindă tentaculele sale către interior, el intervine doar din exterior. – Dacă vrem să exprimăm spiritual acest lucru, putem spune: Ceea ce la animal este interior, ceea ce el viețuiește interior ca plăcere și suferință, bucurie și durere, pornire, poftă și instinct, la plantă nu ajunge să fie interior, se coboară însă continuu din exterior în jos asupra plantei. Aceasta este în întregime ceva sufletesc. Și în timp ce animalul își îndreaptă ochii spre afară, în timp ce se bucură de mediul înconjurător și își îndreaptă percepția sa gustativă spre exterior și se înviorează la savurarea care îi parvine astfel, deci simte în interior plăcerea, cineva care poate privi realmente spiritual lucrurile, vă poate spune că această ființă astrală a plantei posedă de asemenea bucurie și durere, plăcere și suferință, însă în așa fel că privește de sus spre ceea ce o provoacă. Ea se bucură de culoarea roșie a trandafirului și de tot ceea ce o întâmpină. Și atunci când plantele formează frunze și flori, asta străbate sufletul de plantă, ce privește acolo în jos și îi place ceea ce vede. Atunci se ajunge la un schimb între partea sufletească ce coboară de sus a plantei și planta însăși. Lumea vegetală tresaltă atunci de bucurie în sufletescul ei, uneori și de suferință. Vedem așadar în mod real un schimb de sentimente între pătura vegetală a Pământului nostru și astralitatea Pământului care învăluie plantele, ce reprezintă sufletescul plantelor. Ceea ce acționează exterior drept astralitate asupra plantelor, cuprinde interior sufletescul animalului interior și abia aceasta îl face animal. Există însă o deosebire importantă între sufletescul activ în astralitatea regnului vegetal și cel activ în astralitatea vieții animale.
Dacă examinați clarvăzător ceea ce acționează drept astralitate asupra păturii vegetale, veți găsi în sufletescul plantelor o sumă de forțe, și toate aceste forțe ce acționează în sufletele de plantă au o anumită particularitate. Când vorbesc de sufletesc vegetal, de acea astralitate care străbate Pământul și în care se derulează sufletescul plantelor, dumneavoastră trebuie să aveți clar în vedere că aceste suflete de plante nu trăiesc în astralitatea lor precum ființele fizice de pe Pământ, de exemplu. Sufletele de plante se pot întrepătrunde, ca și cum ele ar înota într-un element fluid. Însă ele au ceva aparte, ceva curios, și anume ele dezvoltă niște forțe, și toate aceste forțe au proprietatea de a aflua spre centrul planetei. Aici acționează în toate plantele o forță care merge de sus în jos și tinde spre centrul Pământului. Exact prin acest lucru se reglează creșterea plantelor pe direcția sa. Dacă prelungiți axa plantelor, veți întâlni centrul Pământului. Această direcție le este dată plantelor de către sufletescul care vine de sus. Dacă cercetăm sufletescul plantelor, găsim așadar că ceea ce caracterizează cel mai mult acest sufletesc este că el este iradiat de forțe ce tind toate spre centrul Pământului.
Cu totul altceva găsim dacă analizăm în general acea astralitate din mediul înconjurător al Pământului ce aparține animalicului, care generează animalicul. Ceea ce există ca sufletesc al plantelor ca atare, nu ar putea deocamdată să dea naștere vieții animale. În vederea generării animalicului este necesar ca și alte forțe să străbată astralul, așa încât cercetătorul ocult, dacă rămâne exclusiv în astral, poate deosebi dacă o anumită substanțialitate astrală poate duce la un exemplar vegetal sau la unul animal. Acest lucru poate fi clar deosebit în sfera astrală, căci tot ceea ce acolo reprezintă forțe ce tind doar spre centrul Pământului sau al altei planete, va conduce la apariția unui vlăstar vegetal. Dacă, dimpotrivă, apar forțe ce au o direcție perpendiculară față de acestea, însă se rotesc continuu în toate direcțiile în jurul întregii planete cu mișcări circulare extraordinar de mobile, atunci aceasta este o altă substanțialitate, care dă naștere unei vieți animale. În orice punct în care dumneavoastră efectuați observații, veți găsi că Pământul, în orice situație, în orice direcție și la orice înălțime, este înconjurat de curenți care, dacă se prelungește direcția lor, formează cercuri ce scaldă de jur împrejur Pământul. Această astralitate se împacă foarte bine cu astralitatea plantelor. Ambele se întrepătrund reciproc, și totuși rămân interior separate. Ele se deosebesc însă prin proprietățile lor interioare. Este deci perfect posibil ca într-unul și același loc de pe suprafața Pământului să se contopească ambele feluri de astralități. Acolo clarvăzătorul, dacă examinează o anumită porțiune a spațiului, găsește niște forțe ce tind doar spre centrul Pământului; ele sunt întrețesute de alte forțe, ce au doar o mișcare de revoluție. Cercetătorul clarvăzător știe atunci: acestea dau prilejul apariției vieții animale.
Am accentuat deja pe alocuri că astralul are cu totul alte legi, chiar și alte legi spațiale decât fizicul. Dacă mâine vom putea prezenta anumite lucruri relativ la noțiunea de spațiu cvadridimensional [Nota 10], veți putea înțelege și mai bine multe din cele pe care vi le-am prezentat acum mai mult din perspectivă ocultă. Astăzi am vrea doar să mai scoatem în evidență, din punct de vedere ocult, încă o particularitate tocmai a acestei astralități animale.
Dacă aveți un corp fizic, plantă sau animal, indiferent, va trebui să-l priviți ca ceva izolat, separat în spațiu, și nu aveți niciun drept, să zicem așa, să socotiți ca aparținând de corpul sau trupul respectiv ceva ce este separat de el spațial. Acolo unde domnește o separare spațială, dumneavoastră va trebui să vorbiți de corpuri diferite. Puteți vorbi despre un singur corp doar dacă există și o legătură spațială. Nu la fel se întâmplă în lumea astrală, mai cu seamă nu în aceea care dă ocazia de a se forma regnul animal. Acolo, formațiuni astrale trăind efectiv separate una de alta, pot alcătui un întreg. Aici, o formațiune astrală oarecare se poate afla într-o porțiune spațială, iar într-o cu totul altă porțiune spațială se poate afla o altă formațiune astrală, care este de asemenea, spațial, independentă în sine. Este posibil însă ca în ciuda faptului că aceste două formațiuni nu sunt legate nici prin cea mai mică linie spațială, ele să facă o singură ființă. Este posibil chiar să existe o legătură între trei, patru, cinci astfel de formațiuni separate spațial una de alta. Și poate surveni chiar următoarea situație: Considerați că aveți o astfel de ființă astrală care nu s-a încorporat absolut deloc fizic; puteți găsi apoi o alta care aparține de aceasta. Observați apoi una dintre formațiuni și găsiți că în ea se petrece ceva pe care dumneavoastră, deoarece anumite substanțe sunt asimilate și altele sunt eliminate, îl numiți asimilare de alimente, digerare a ceva. Și în timp ce la una din formațiuni dumneavoastră percepeți aceasta, puteți observa că în cealaltă astrală, separată spațial de prima, se petrec alte procese, care corespund întru totul ingerării de alimente din prima. Pe de o parte ființa mănâncă, pe de altă parte ea simte gustul. Iar procesul dintr-una dintre formațiuni corespunde în întregime – deși din punct de vedere spațial nu există nicio legătură-procesului din cealaltă formațiune. În felul acesta, două formațiuni astrale complet separate spațial pot avea totuși o legătură interioară. Ba se poate întâmpla ca sute de asemenea formațiuni astrale aflate la mare distanță una de alta, să depindă una de alta, ca niciun proces să nu se poată întâmpla fără ca el să nu se petreacă în mod corespunzător și în celelalte formațiuni. Când apoi ființele intră în încorporarea lor fizică, dumneavoastră mai puteți descoperi în fizic ecouri ale acestei particularități astrale. Astfel dumneavoastră veți fi auzit că gemenii manifestă un paralelism curios. Acest lucru provine din faptul că ei, în timp ce în încorporărilor lor sunt despărțiți spațial, în corpurile lor astrale rămân înrudiți. Și în timp ce în corpul astral al unuia se întâmplă ceva, aceasta nu se petrece câtuși de puțin în mod singular, ci se manifestă și în partea astrală a celuilalt. Astralul vădește această particularitate a interdependenței, în lucruri complet separate spațial unul de altul, chiar și acolo unde el apare ca astralitate a plantei. Veți fi auzit astfel, relativ la regnul vegetal, că vinul cunoaște în butoaie un proces cu totul curios atunci când vine timpul de făcut vinul. Atunci procesul care produce coacerea noilor struguri se face de asemenea remarcat chiar și în butoaiele de vin.
Am vrut doar să menționez faptul că în lucrurile revelate, întotdeauna ceva trădează un aspect ascuns, care poate fi adus la lumina zilei cu ajutorul metodelor cercetării oculte. De aici dumneavoastră puteți recunoaște că nu pare nicidecum anormal ca întreg organismul nostru să se compună astral din mădulare fiin țiale complet diferite unul de altul.
Există niște creaturi marine ciudate, care vă devin explicabile dacă faceți supoziția pe care am dezvoltat-o noi acum puțin relativ la tainele lumii astrale. În astral nu se întâmplă nicidecum ca forțele astrale care mijlocesc asimilarea hranei să trebuiască să aibă legătură cu cele care reglează mișcarea sau reproducerea. Dacă cercetătorul clarvăzător examinează în spațiul astral astfel de entități care dau prilejul apariției vieții animale, va găsi ceva foarte curios. Va găsi o anumită substanțialitate astrală, despre care va trebui să-și spună: dacă ea lucrează într-un corp animal, ea este, prin forțele ce domnesc în ea, foarte potrivită să metamorfozeze fizicul de așa manieră, încât să devină un organ de asimilare a hranei. Într-un alt loc pot exista cu totul alte mădulare ființiale astrale, prin care, dacă se cufundă într-un corp, se formează nu organe de asimilare a hranei, ci organe de mișcare sau de percepție. Puteți să vă reprezentați următoarele: Dacă dumneavoastră, pe de o parte, aveți un aparat pentru a asimila hrana, aveți pe de altă parte un aparat pentru a mișca mâinile și picioarele. Așa s-au coborât în dumneavoastră din lumea astrală forțele, însă aceste forțe se pot revărsa din părți cu totul diferite. O masă de forțe astrale v-a dat ceva, cealaltă v-a dat altceva, și ele se regăsesc în corpul dumneavoastră fizic, deoarece corpul dumneavoastră fizic trebuie să fie un fizic coerent spațial. Aceasta ține de legile lumii fizice. Diferitele mase de forțe care se din exterior, trebuie să formeze un ansamblu unitar. Ele nu formează chiar de la început ceva unitar. Ceea ce noi am reușit să înțelegem pe plan astral ca un rezultat al cercetării oculte, o putem constata și în efectele sale pe planul fizic.
Există aici anumite animale, sifonoforele, care trăiesc într-un mod extrem de curios ca animale marine. La ele vedem ceva precum un trunchi comun, care este un fel de furtun. În partea de sus, pe el se dezvoltă ceva ce nu are propriu-zis alt rol decât să se umple cu aer și să se golească apoi din nou; iar acest proces face ca întreaga formațiune să stea drept. Dacă n-ar exista această formațiune în formă de clopot, întregul, care atârnă de ea, nu s-ar putea menține vertical. Așadar, aceasta este un fel de ființă de echilibru, care asigură ansamblului echilibrul. Aceasta, probabil, s-ar putea să nu ne pară ceva important. Devine însă pentru noi ceva important, dacă ne este clar că formațiunea existentă acolo sus, care îi asigură întregii ființe echilibrul, nu poate exista fără hrană. Este o ființă animală, și ca orice organism animal trebuie să se hrănească. Ea însă nu are această posibilitate, deoarece nu are niciun instrument pentru asimilarea hranei. Pentru ca această formațiune să se poată hrăni, există în cu totul alte părți ale acestui tub, răsfirate, anumite excrescențe, niște polipi pur și simplu. Aceștia s-ar răsturna încontinuu și nu s-ar putea menține în echilibru, dacă nu s-ar fi fixat pe un trunchi comun. Ele pot ingera acum din exterior hrana, pe care o dau mai departe întregului tub pe care îl străbate, și prin acesta hrănește și ființa de menținere a echilibrului. Avem așadar aici pe de o parte o ființă care poate doar să mențină echilibrul, iar pe de altă parte o ființă ce poate hrăni întregul. Avem acum o formațiune care poate avea însă mari probleme cu asimilarea hranei: dacă s-a asimilat toată hrana, nu mai există nimic acolo. Animalul trebuie să caute alte locuri, unde găsește hrană nouă. În acest scop trebuie să aibă organe de mișcare. S-a avut grijă și de aceasta; căci pe acest tub au crescut alte formațiuni, care pot ceva în plus, care nici nu mențin echilibrul, nici nu pot hrăni, dar care au în schimb în ele anumite structuri musculare. Aceste formațiuni se pot contracta, prin aceasta expulzând apa și producând în apă o contralovitură, care, atunci când apa este eliminată, deplasează întreaga formațiune în direcție opusă. Prin aceasta ea are posibilitatea de a ajunge la alte animale cu care să se hrănească. Meduzele, în special, înaintează în felul acesta, ejectând apă și producând astfel forța reactivă. Astfel de meduze, care sunt, să zicem așa, veritabile organe de deplasare, s-au fixat deci și acolo.
Aveți deci aici un conglomerat de diferite formațiuni animale: una care doar menține echilibrul, alta care doar hrănește, apoi alte ființe care permit deplasarea. O astfel de ființă însă, dacă ar exista doar pentru sine, ar pieri cu siguranță, ea nu s-ar putea reproduce. Dar și pentru acest lucru s-a avut grijă. În acest scop, în alte locuri ale tubului, cresc de asemenea în afară alte formațiuni sferice, care nu au alt rol decât acela de reproducere. În interiorul acestor ființe, într-o cavitate, se formează materiale fertilizatoare, atât masculine cât și feminine, care se fecundează reciproc; și prin aceasta se produc ființe din specia lor. Așadar, și funcția de reproducere este repartizată la aceste ființe unor formațiuni bine determinate, care în rest nu pot face absolut nimic altceva.
În afară de aceasta, dumneavoastră veți mai găsi și anumite excrescențe pe acest tub, pe acest trunchi comun: niște ființe la care totul este atrofiat. Ele există acolo doar cu scopul ca ceea ce se află dedesubt să aibă o anumită protecție. Acolo, anumite formațiuni s-au jertfit, au renunțat la orice altceva și au devenit niște polipi de acoperire. Se mai pot observa acum și anumite fire lungi, numite tentacule, care sunt de asemenea organe metamorfozate. Acestea nu au toate acele roluri ale celorlalte structuri, însă dacă animalul suferă un atac din partea unui animal dușman, resping atacul. Acestea sunt organe de apărare. Și mai există încă un fel de organe, numite antene/palpatoare. Acestea sunt niște organe tactile mobile fine și foarte sensibile, un fel de organe de simț. Simțul tactil, care la om este răspândit este pe întregul corp, este localizat la acestea într-un anumit mădular.
O asemenea sifonoforă – așa se numește acest animal pe care dumneavoastră îl puteți vedea înotând în apă –, ce este ea pentru cineva care poate privi lucrurile cu privirea unui ocultist? Acolo au confinat astral cele mai diferite formațiuni: formațiuni de hrănire, de deplasare, de reproducere și așa mai departe. Și întrucât, toate aceste virtuți ale substanțialității astrale au vrut să se încorporeze fizic, au trebuit să se înșiruie pe o substanțialitate comună. Dumneavoastră vedeți astfel aici o entitate care, într-un fel extrem de curios, ni-l prefigurează pe om. Dacă vă imaginați toate aceste organe, care aici apar ca ființe independente, într-un contact intim, strâns unite unul cu altul, îl aveți pe om, și de asemenea animalele superioare, din punct de vedere fizic. Dumneavoastră puteți vedea aici în mod palpabil, cum faptele și realitățile lumii fizice confirmă ceea ce vă arată cercetarea clarvăzătoare, și anume că și în om confluează forțele astrale cele mai diverse, pe care el le ține împreunate prin Eul său și care, atunci când ele nu mai conlucrează, îl fac pe om să se dezintegreze, ca o ființă care nu se mai simte o unitate.
În Evanghelie se spune: atâtea și atâtea ființe demonice, care au confluat, sunt în lăuntrul omului pentru a forma o unitate. Vă amintiți că în anumite situații de viață anormale, în cazuri de boală a sufletului, omul pierde coerența interioară. Există anumite cazuri de demență/nebunie, în care omul nu-și mai poate păstra Eul și în care el își dă seama că ființa sa se divide în diferite formațiuni; el se confundă cu entitățile parțiale originare care s-au contopit acolo în el.
Există un anumit principiu ocult, care spune: Tot ceea ce se întâmplă în lumea spirituală, se regăsește în cele din urmă undeva în lumea exterioară. Așa, de exemplu, îmbinarea de structuri a corpului astral omenesc o puteți vedea încorporată fizic într-o sifonoforă. Acolo, lumea ocultă privește printr-un vizor în lumea fizică. Dacă omul n-ar fi putut aștepta cu încorporarea sa până să atingă densitatea fizică suficientă, el ar fi devenit – nu fizic, ci spiritual – o astfel de ființă compusă dintr-o astfel de cârpăceală. Mărimea nu joacă aici niciun rol. O astfel de ființă, ce aparține de familia celenteratelor, pe care v-o descrie frumos orice istorie naturală astăzi și care sub un anumit raport constituie un fel de încântare pentru cercetătorul științelor naturii, ne devine inteligibilă intim dacă o putem înțelege prin prisma fundamentelor oculte ale astralității animale. Acesta este un astfel de exemplu. Atunci dumneavoastră îl puteți asculta liniștit pe acela care vorbește o limbă total diferită și spune, că cercetarea fizică ar contrazice ceea ce enunță Antroposofia; căci la aceasta dumneavoastră puteți răspunde: Dacă se lasă realmente suficient timp și există răbdare de a pune lucrurile în rezonanță, se va realiza deja armonia chiar și pentru lucrurile cele mai complicate. Reprezentarea pe care ne-o facem de obicei despre evoluție este de cele mai multe ori una foarte simplistă. Evoluția însă nu s-a petrecut câtuși de puțin într-un mod atât de simplu.
La sfârșit aș vrea să aduc în discuție un gen de problemă, care vrea să fie ca un fel de temă; iar noi vom încerca să rezolvăm chiar o astfel de problemă din punct de vedere ocult. Am văzut documentat exterior, pe baza unui animal relativ inferior, un adevăr ocult important. Să trecem acum la o specie ceva mai superioară, de exemplu la pești, care ne pot ridica și mai multe enigme. Aș vrea să vă prezint doar câteva trăsături distinctive.
Dacă veți observa în acvarii peștii, veți putea admira mereu și mereu viața minunată a apei. Să nu credeți însă că o înțelegere ocultă va deranja aceste contemplări. Dacă aduceți acolo lumina realităților cercetării oculte și priviți ce alte ființe oculte mai mișună pe acolo pentru a plăsmui aceste animale, așa cum sunt ele, înțelegerea nu va diminua admirația dumneavoastră, ci o va mări. Dar să luăm un pește oarecare. Deja el ne înfățișează niște enigme foarte profunde. Peștele obișnuit are mai întâi pe partea laterală niște dungi curioase de-a lungul corpului, pe care le prezintă sub o altă formă și solzii. Ele există pe ambele laturi, ca două linii longitudinale. Dacă ați mortifica, dacă ați amorți la animal aceste linii longitudinale, peștele ar părea că a înnebunit, respectiv că și-ar fi pierdut capacitatea de a aprecia diferențele de presiune din apă, de a găsi unde apa susține mai mult și unde mai puțin, unde ea este mai diluată și unde mai densă. Peștele n-ar mai avea atunci capacitatea de a se deplasa în apă după diferențele de presiune. Apa are în diferite locuri densități diferite, exercită deci presiuni diferite. Peștele se deplasează sus, la suprafața apei, altfel decât jos. Diferitele condiții de presiune și toate mișcările provocate de faptul că apa este în mișcare, sunt simțite de pește prin aceste linii longitudinale. Dar toate punctele de pe aceste linii longitudinale sunt în legătură, prin niște organe fine pe care dumneavoastră le puteți găsi descrise în orice manual de științele naturii, cu organul auditiv extrem de primitiv al peștilor. Iar felul în care peștele percepe astfel mișcările și viața interioară a apei, acest lucru se întâmplă în mod similar cu cel prin care omul sesizează diferențele de presiune în aer. Doar că la pești condițiile de presiune își exercită influențele mai întâi asupra liniilor longitudinale, iar aceasta se transmite organului auditiv. Peștele aude aceasta. Chestiunea este însă și mai complicată. Peștele are și o vezică înotătoare. În primă instanță ea îi servește pentru a utiliza condițiile de presiune ale apei și de a se deplasa drept în anumite condiții de presiune. Presiunea care se exercită acolo asupra vezicii îi conferă în primul rând arta de a înota. Însă datorită faptului că diferitele mișcări și oscilații afectează vezica înotătoare și ea se comportă ca o membrană, aceasta se răsfrânge la rândul ei asupra organului auditiv, și cu ajutorul organului auditiv peștele se orientează în deplasările sale. Vezica înotătoare este deci un fel de membrană, care este tensionată și intră în vibrație, pe care peștele o aude. Acolo unde se sfârșește capul peștelui, în partea din spate a capului, peștele are branhiile, prin care el are posibilitatea să folosească aerul din apă pentru a putea respira.
Dacă dumneavoastră urmăriți aceste lucruri în tot ceea ce spun teoriile biologice obișnuite despre evoluție, veți găsi întotdeauna descrisă destul de primitiv această evoluție. Se crede că capul peștelui se dezvoltă ceva mai mult, și atunci ia naștere capul unui animal organizat superior, iar înotătoarele se dezvoltă mai puternic și iau naștere organele motorii ale animalelor superioare și așa mai departe Chestiunea însă nu este așa de simplă, dacă urmărim procesele cu privirea spirituală. Căci pentru ca o formațiune spirituală care s-a încorporat într-un pește să se poată dezvolta superior, trebuie să se întâmple ceva mult mai complicat. Trebuie ca multe dintre organe să fie întoarse pe dos (precum mănușa n.t.) și metamorfozate. Aceleași forțe care acționează în vezica înotătoare a peștelui, ascund în ele, oarecum ca într-o substanță maternă, forțele pe care omul le are în plămâni. Ele, în sine, nu dispar. Bucățele mici rămân, doar că se întorc pe dos; din punct de vedere material, tot ceea ce aparține de ele dispare și ele formează apoi timpanul omului. În fapt, timpanul omului, este la om ca un foarte îndepărtat organ sub aspect spațial, o bucățică a acelei membrane; în ea acționează forțele care au funcționat acolo în vezica înotătoare a peștelui. Și mai departe: branhiile se metamorfozează, cel puțin parțial, în oscioarele auditive, așa încât dumneavoastră aveți, în organul auditiv omenesc de exemplu, branhii modificate. Dumneavoastră puteți vedea acum: este cumva, ca și cum vezica înotătoare s-ar fi întors pe dos/răsfrânt exact peste branhii. De aceea dumneavoastră aveți la om timpanul afară și organele auditive înăuntru. Ceea ce la pește este complet în exterior, curioasele linii longitudinale prin care peștele se orientează, formează la om cele trei canale semicirculare, prin care omul își menține echilibrul. Dacă dumneavoastră ați distruge aceste canale semicirculare, omul s-ar buimăci și nu și-ar mai putea menține echilibrul.
Vedeți așadar, că dumneavoastră nu aveți acel proces simplu descris în manualele de științele naturii, ci o muncă astrală ciudată, unde lucrurile sunt în permanență întoarse pe dos. Imaginați-vă că ați avea această mână acoperită cu o mănușă, însă înăuntru, în interior, ați avea niște formațiuni care sunt elastice. Dacă acum întoarceți mănușa pe dos, dacă o reversați, ea va fi o formațiune foarte mică; atunci, organele care erau în exterior vor deveni mici și infime, iar organele care erau în interior vor forma o suprafață întinsă. Vom înțelege evoluția abia atunci când știm că prin felul misterios în care lucrează lumea astrală are loc o asemenea reversare, și că de aici decurge evoluția lumii fizice.
