Capitolul pe care îl abordăm astăzi în cadrul studiului nostru referitor la entitățile superioare și la raporturile lor cu Universul poate să pară foarte tulburător pentru omul modern, ale cărui cunoștințe privind lumea și condițiile existenței terestre se bazează pe lucrări de popularizare a științei, căci astăzi vom vorbi despre lucruri asupra cărora savanții noștri nu au nici cea mai mică idee. Dar reciproca nu este valabilă; cel care este preocupat de ocultism poate să înțeleagă perfect, din punctul său de vedere, faptele stabilite de știința modernă și nu veți găsi nici o contradicție între ceea ce s-a spus în aceste conferințe și faptele respective, dar nu este întotdeauna ușor să stabilești un echilibru între cele două puncte de vedere. Totuși, cei dintre dumneavoastră care vor avea răbdarea să-și continue studiile vor vedea că până la urmă aceste lucruri alcătuiesc un singur tot.
Am mai tratat acest subiect, de exemplu în ciclurile de conferințe de la Stuttgart și de la Leipzig, dar din alt punct de vedere. Și aici, cel care examinează superficial lucrurile ar putea sesiza unele contradicții. Aceasta deoarece eu nu am misiunea să expun, în aceste conferințe, teorii fondate pe speculații, ci fapte dezvăluite prin clarviziune. Însă aceste fapte se înfățișează diferit, în funcție de punctul de observație în care te afli. Un arbore văzut din diverse părți prezintă aspecte diferite, deși nu este decât același arbore. Același lucru se petrece și în domeniul faptelor spirituale, atunci când lumina cade asupra lor din părți diferite. Desigur, nu ne-ar fi greu să clădim, plecând de la câteva concepte abstracte, un întreg sistem mai mult sau mai puțin coerent: dar noi pornim din partea de jos și unitatea armonioasă va apărea ca o încoronare a întregului edificiu. Trebuie însă să analizăm întotdeauna în ce sens și cu ce scop a fost spus un lucru.
Când citim, de exemplu, într-o lucrare de popularizare că aerul, gazul, ar trebui să aibă pe Jupiter aceeași consistență ca mierea sau smoala și când spunem că din punctul de vedere al științei spirituale această idee este absurdă, ni se poate răspunde: „Nu știți că în prezent se poate produce aer cu această consistență?” Desigur, acest fapt a fost stabilit științific, dar nu despre asta este vorba; considerațiile noastre nu urmăresc această linie. Ceea ce știința numește aer poate fi condensat, tot așa cum prin îngheț apa poate deveni dură ca o piatră. Dar problema este să știm dacă privim lucrurile în funcție de modul lor de a acționa în viață sau dacă, după sistemul științei noastre actuale, le considerăm ca pe niște substanțe moarte. Este evident că gheața este apă solidificată; dar ce ar spune cel căruia i s-ar sugera să folosească gheața pentru a pune în mișcare roata morii? Ceea ce ne interescază nu este ideea abstractă că gheața este de fapt apă, important este să înțelegem cum se desfășoară lucrurile în Univers. Din acest punct de vedere lucrurile sunt total diferite față de poziția pe care ne aflăm când vorbim de metamorfoza pur materială reprezentată de această condensare. Așa cum roata morii nu poate să se învârtească datorită gheții, tot așa aerul de consistența mierii nu poate fi respirat. Acesta este aspectul care interesează pentru cunoașterea spirituală. Pentru aceasta, globurile cerești nu sunt numai corpuri materiale cu un anumit volum, mișcându-se în spațiul universal, așa cum le consideră mitologia astronomică modernă. Știința spirituală le studiază în existența lor vie, spirituală, adică în mod integral. Deci în felul acesta vom analiza ceea ce se poate numi geneza fiecăruia dintre ele.
Să luăm mai întâi ca exemplu apariția vechiului Saturn, care, după cum am văzut, este punctul de plecare al întregii noastre evoluții. V-am spus că la începuturile sale Saturn egala ca mărime întregul nostru sistem solar, dar nu trebuie să ni-l închiptum doar ca un simplu glob material; știm că în el nu se găsea nici una din stările materiei care astăzi este numită solidă, lichidă sau gazoasă; el era alcătuit numai din foc, din căldură. Să-l reprezentăm printr-un cerc (a,b,c,d,), ca în desenul alăturat.
Am mai spus, după cum cred că vă amintiți, că atunci când globul acesta al lui Saturn s-a transformat în glob solar, în spațiul dimprejurul lui au apărut entitățile care alcătuiesc Zodiacul. Totuși Zodiacul exista deja în jurul vechiului Saturn, dar era mai puțin dens decât în perioada următoare. Să ne închipuim cum acționau în jurul vechiului Saturn Tronurile, Heruvimii și Serafimii. Linia A, B, C, D reprezintă în desen Zodiacul spiritual. Am putea să ne punem întrebarea dacă această concepție este în concordanță cu denumirile actuale ale semnelor zodiacale. Așa este. Să vedem cum trebuie să vă reprezentați acest lucru.
Închipuiți-vă că ați fi pe vechiul Saturn și că, ridicând mâinile, arătați cu degetul partea de cer care este deasupra voastră; aceasta cuprinde unele Tronuri, unii Heruvimi și Serafimi; dacă v-ați deplasa mai departe și ați face aceleași lucruri, ați indica partea de cer în care se află alte Tronuri, alți Heruvimi și Serafimi, căci acesle trei grupuri de entități formează un cerc în jurul vechiului Saturn. Ființele din aceste Ierarhii nu sunt toate la fel, ci se deosebesc foarte clar unele de altele; ele sunt individualizate, astfel că cele care se găsesc într-o parte a cerului se deosebesc de cele din alte părti. Ţinând seama de aceste diferențe, fiecărei părți i-a fost atribuită o anumită constelație. Este semnul distinctiv al acelei porțiuni. Am putea spune: în această direcție se află Tronurile, Heruvimii și Serafimii cunoscuți sub numele de Gemeni; în alta cei cunoscuți sub numele de Leu, Rac etc. Acestea sunt semne indicatoare, ca să zicem așa, stâlpii care marchează în ce direcție se află anumite entități. Constelațiile în sine nu sunt decât aceasta, dar trebuie să ne dăm seama că atunci când vorbim de Zodiac este vorba înainte de toate de entități spirituale.
Tronurile au fost cele care și-au exercitat acțiunea în primul rând. Ele erau atât de avansate în evoluția lor, încât puteau să-și răspândească propria lor substanță. Ele au revărsat încetul cu încetul această substanță calorică în masa lui Saturn, ceea ce a dat naștere, de jur împrejurul acestui glob, formațiunilor pe care le-am numit „ouă de căldură”; expresia are în ea ceva grotesc, dar a fost vorba într-adevăr de forme ovoide. Ați putea să vă întrebați ce este cu această substanță calorică și dacă ea exista de mai înainte. Ceea ce exisța deja era un fel de foc cosmic neutru, care de fapt se confunda cu spațiul cosmic. Deci am putea spune ca mai înainte exista numai spațiul, care într-un fel a fost mărginit, delimitat de o suprafață prin care s-a instilat substanța calorică a vechiului Saturn. În momentul când această substanță pătrunde în globul lui Saturn, unele entități intervin din două părți. Am văzut deja că în interiorul acestui glob acționează Spiritele formei, ale mișcării și ale ințelepciunii, în timp ce Tronurile, Heruvimii și Serafimii își exercită acțiunea din afară. Astfel aceste entități colaborează.
Ați văzut în prima conferință că există un foc interior, psihic, pe care îl resimtim în noi ca o senzație de mulțumire, și un foc care este perceput din afară. Între acestea două se află căldura neutră, care constituie „ouăle de căldură”. Deasupra lor se întinde căldura psihică, care radiază din exterior înspre interior, dar înfrânându-se. Este ca și cum această căldură psihică radiantă ar avea o reținere să pătrundă în căldura neutră închisă în spațiul lor; în înteriorul acestora căldura care poate fi percepută în mod real este reflectată, astfel că „oul de căldură” este prins între doi curenți de căldură, un curent psihic exterior și un curent interior, singurul perceptibil sub raport fizic pentru simțurile noastre. Atunci, sub acțiunea conjugată a acestor două feluri de căldură, fiecare dintre „ouăle de căldură” începe o mișcare de rotație. El descrie un cerc în jurul lui Saturn, expunându-se astfel acțiunii succesive a diferitelor grupuri de Tronuri, Heruvimi și Serafimi.
Atunci se petrece ceva cu totul deosebit: fiecare dintre aceste ouă ajunge iarăși în punctul de unde a plecat, la locul unde a fost produs. Se opreste aici, nu poate merge mai departe (acestea sunt lucrurile pe care ni le dezvăluie observația spirituală). Formarea acestor ouă nu durează decât un timp. Apoi ca încetează și nu se mai reia. Când toate se opresc, ele cad unul peste altul și ajung să formeze unul singur. Astfel, după un timp se formează un glob, constituit din materia calorică cea mai densă; poate fi numit în mod justificat Saturn, deoarece se află pe orbita actuală a lui Saturn. Și cum într-un anumit fel totul se repetă, același proces a avut loc la începutul evoluției terestre. Planeta Saturn de astăzi s-a format ea însăsi prin faptul că a fost oprită într-un anumit punct, cu toate că nu exact în același în care s-a oprit vechiul Saturn, căci a existat un decalaj. Însă procesul de formare a fost același. Deci din marele Saturn inițial, a apărut un glob mic, ca urmare a acțiunii concomitente a entităților cosmice care fac parte din Ierarhii.
Să ne oprim acum asupra locului unde s-au adunat toate ouăle pe acel Saturn originar. Iată ce spuneau despre aceasta înțeleptii de odinioară: primul element al corpului fizic omenesc a apărut pe Saturn. În forma sa de la început, acesta era făcut din căldură și în această căldură se prefigurau toate organele care s-au dezvoltat mai apoi. Acolo unde s-a oprit primul ou care se pusese în mișcare s-a format prima schiță a acelui organ care, atunci când se oprește, imobilizează, face să se oprească întregul organism fizic: inima. Prima schițare a inimii a avut deci ca punct de pornire primul impuls dinamic, dar ea nu a apărut decât atunci când mișcarea a încetat. De aceea inima este organul care oprește toate funcțiile corpului fizic, atunci când încetează să mai bată.
În limbajul inițiaților de altădată se dădea câte un nume special fiecărei părți a trupului omenesc. Inima era numită Leu. Când se punea problema în ce parte a Zodiacului a apărut primul element al inimii omenești, înțelepciunea primordială îi desemna pe Serafimii, Heruvimii și Tronurile care acționau într-un loc anume: în Leu. Ca și cum s-ar fi proiectat pe sine însuși în spațiul universal, omul dădea astfel unei regiuni a Zodiacului numele de Leu, pe care obișnuia să-l atribuie unei părți a organismului său. Corespondențele s-au stabilit în acest fel.
La fel s-a întâmplat cu toate celelalte părți ale corpului omenesc; toate au fost formate de către Zodiac. Inima s-a schițat în regiunea Leului. Ceea ce se află în apropierea inimii și are rolul să o protejeze era numit platoșă; aceasta s-a prefigurat într-o regiune care o preceda pe cea a inimii, căreia i s-a dat apoi numele unui animal înzestrat de la natură cu o platoșă, Racul*. De aceea regiunea vecină cu Leul poartă acest nume. Toate celelalte regiuni ale Zodiacului au fost numite după același principiu. De fapt, numele care desemnează diferitele regiuni ale cercului zodiacal provin de la corpul omenesc proiectat în spațiu, cu toate că nu este prea ușor să descoperim intențiile care au dus la acordarea acestor denumiri. Numele nu au ajuns la noi în toate cazurile în linie dreaptă; adesea trebuie să cauți sensul inițial al termenului pentru a vedea clar.
* Numit și Cancer, după numele său latin (n. red.).
Pentru moment nu ne ocupăm de felul cum a dispărut, s-a destrămat vechiul Saturn; vom vedea cum s-a continuat evoluția după Pralaya. Căci după dispariția acestei formațiuni a apărut alta și a avut loc o nouă evoluție. La început s-a produs o repetare a ceea ce se petrecuse pe Saturn. Apoi, după ce toată existența de pe Saturn s-a repetat în acest mod, a început noua evoluție, cea pe care o cunoaștem sub numele de vechiul Soare. Acum nu se mai sacrifică Tronurile, ci alte entități spirituale, cele pe care le numim Dominări sau Spirite ale înțelepciunii. Tronurile sunt entități mai puternice; ele au putut să dea din propria lor substanță, din făptura lor de căldură, căldura vechiului Saturn. Dominările nu pot da ca ofrandă decât un corp eteric mai diafan. Omul poseda deja germenul corpului fizic; la acesta Spiritele înțelepciunii au adăugat acum un corp eteric, și lucrul acesta se petrece, am putea spune, într-un al doilea spațiu în interiorul primului. Imensa sferă originară a vechiului Saturn s-a comprimat și ca urmare a devenit mai densă.
Prin aceasta a fost posibil ca în vechiul Soare să nu fie numai substanță calorică, ci, datorită faptului că aceasta s-a condensat, și o substanță gazoasă, aeriană. De la margine, Dominările colaborau acum cu entitățile pe care le-am numit mai înainte, iar în interiorul acestei sfere solare nu mai erau decât Spiritele formei și ale mișcării. Toate celelalte acționau din afară.
Apoi, ca și pe vechiul Saturn, s-au format diverși curenți; ei se datorau Spiritelor din cercul exterior, din care fac parte acum Dominările, ceea ce face ca acești curenți să fie ceva mai denși decât cei produși mai înainte de către Tronuri. Masa gazoasă se strânge și între aceste două feluri de curenți se formează un glob vaporos, care se distinge de globul lui Saturn și de ființele care erau legate de acela prin faptul că nu este constituit numai din substanță calorică, ci este impregnat de eteric. Cu toate că are densitatea gazului, acest glob solar este plin de viață. Globul întreg trăiește, este o ființă înzestrată cu viață interioară. Pe când Saturn era înzestrat cu mobilitate internă, cu vioiciune, până în clipa când mișcarea lui a fost oprită de Leu, Jupiter (putem să-l numim așa, căci planeta Jupiter de astăzi constituie o repetare a unei părți a Soarelui care s-a desprins din el) este înzestrat cu vitalitate internă.
Bulele ovoide care se învârtesc pe vechiul Soare sunt deci ființe vii de mari dimensiuni. Dar ele nu mai apar în regiunea Leului, ci în cea care poartă numele de Vultur. Din acea parte a cerului vine impulsul spre globul solar, spre acea ființă trăitoare în spațiul cosmic. După ce o astfel de bulă vie a făcut înconjurul soarelui, ea revine în regiunea Vulturului, dar atunci se întâmplă altceva. Sub aceeași influență care a adus-o la viață, ea moare, este ucisă. Una după alta, toate bulele sunt ucise, și când altele noi nu se mai nasc se termină și viața Soarelui. Deci această viață consta în apariția bulelor pe care un impuls venind din spațiu le omora acolo unde se adunaseră în cele din urmă. Această lovitură de moarte venită din spațiul universal, pe care a primit-o Soarele, a fost resimțită ca fiind datorată Scorpionului. De aceea această regiune a fost numită Vultur, pentru că dădea viață materiei neînsuflețite, dar și Scorpion, pentru că din ea emanau forțe ale morții.
Se poate spune deci că în regiunea Leului se află forțe zodiacale care au fixat, au imobilizat, primele elemente ale vieții fizice omenești, iar din regiunea Scorpionului provin acele forțe care pot ucide viața. Vom vedea mai departe ce raport este între situația de atunci și cea de acum. Un văl des, o Maya deasă acoperă condițiile care domneau la începuturi.
Acum, după ce am înțeles sensul acestor denumiri și ansamblul procesului cosmic, nu mai avem nevoie să ne pierdem în amănunte. Totuși trebuie să revenim la o problemă: ce este deci Saturn? Este un glob de căldură. Greșiți total dacă privind acest astru îl comparați cu altele, ca de exemplu Marte sau Jupiter. Ceea ce vedeți în cer nu este decât un spațiu cald și puteți să-l vedeți pentru că vă apare printr-un spațiu luminat. Cum arată un obiect lipsit de lumină văzut printr-un spațiu luminat? Are o nuanță albastră. Vă puteți da seama de asta privind flacăra unei lumânări. Ea este albăstruie în centru și e înconjurată de un fel de aureolă luminoasă. Întunericul văzut dincolo de lumină pare întotdeauna albastru. Știu că ceea ce vă spun riscă să fie considerat o absurditate din punctul de vedere al opticii actuale, totuși acesta este adevărul. Fizicienii de astăzi nu știu de ce tot spatiul ceresc pare albastru. El pare astfel pentru că în realitate este întunecat, negru, dar îl vedem dincolo de un spațiu luminat. Tot ce este întunecos, văzut printr-un spațiu luminat, pare albastru. De aici și aspectul albăstrui al lui Saturn. Cele spuse de noi se potrivesc pe deplin cu faptele știintifice, dar nu cu teoriile mai mult sau mai puțin fanteziste referitoare la ele.
Ajungem acum la Marte, pe care putem să-l explicăm în același fel. Ar trebui să ni-l reprezentăm ca pe un mare glob gazos, care s-a condensat prin răcire până la consistența unui lichid. Din mediul apos foarte fluid se detașează într-un punct o bulă lichidă condensată și toate câte mai apar apoi ajung să se oprească; dar în timp ce pe Saturn mișcarea de rotație este oprită de Leu și pe Jupiter (sau Soare) moartea este produsă de Scorpion, bulele de apă de pe Marte se opresc și ele, cu toate că aici lucrurile se petrec puțin mai altfel.
Actualul Marte este deci o repetare a vechii Luni. Orbita lui delimitează spațiul ocupat odinioară de ea. Este partea de Lună care a rămas vie; este polul opus al Lunii noastre, care nu este decât zgură. Ceea ce a rămas viu se menține în actualul Marte. Acesta corespunde celei de a treia stări de evoluție a sistemului nostru planetar, cea a vechii Luni. Este deci în esență un corp lichid. Or, tocmai pe această Lună veche – sau dacă vreți Marte vechi – omului i s-a adăugat un corp astral, adică prima formă de conștiință. Corpul omului era alcătuit atunci din substanța lichidă a lui Marte – sau a Lunii vechi. Așa cum pe Pământ el este făcut din substanță terestră, pe vechea Lună era alcătuit din foc, aer și apă. Din acest motiv ar fi putut fi considerat ca un om acvatic, ceea ce devenise de fapt prin adăugarea corpului astral. Nu era încă o individualitate umană, un Eu, ci doar o ființă înzestrată cu astralitate, datorită unui impuls primit dintr-o anumită parte a Zodiacului. Acest impuls a făcut să oscileze mișcarea sa de rotație și l-a făcut să revină în punctul de unde plecase. El venea din regiunea numită Vărsătorul de apă. Vărsătorului îi datorează omul faptul că pe vechea Lună – sau vechiul Marte – a primit conștiința.
Ajungem acum la Pământ, a patra stare a evoluției cosmice. La început se repetă primele trei stări; se formează un Saturn, apoi un Soare, care dă naștere lui Jupiter, apoi o Lună, care dă naștere lui Marte. În sfârșit, apare Pământul, din care se separă Soarele și partea care constituie Luna actuală. Știți că omul a primit primul germen al Eului în epoca lemuriană, când Luna s-a despărțit de pământ; aceasta nu s-a putut realiza decât datorită unui nou impuls venind din exterior, care a determinat o mișcare de rotație; după ce a avut loc o primă rotație, cel care a primît impulsul respectiv a fost destul de matur ca să absoarbă un Eu în prima sa formă. Toate acestea s-au petrecut în era lemuriană și sub semnul numit astăzi al Taurului. În epoca în care au fost alese aceste nume, lucrurile acestea mai erau încă simțite foarte clar, foarte concret. Este mai ales cazul Misterelor egiptene și caldeene iar semnificația reală a acestor denumiri nu mai este cunoscută decât în școlile de inițiere adevărate.
Primul germen al Eului se exprimă prin cuvânt, prin sunetul vorbit. Formarea vocii se află într-un raport cu totul deosebit – asupra căruia nu insistăm aici, dar pe care îl cunosc toți ocultiștii – cu fenomenul reproducerii, ceea ce se poate deduce din faptul că la băieți vocea se schimbă la pubertate. Există un raport ascuns. Dar tot ce ține de aceste facultăți, de aceste procese, era considerat odinioară că este pentru om natura sa de taur. De aici vine denumirea acestui semn zodiacal, care are pentru Pământ aceeași importanță ca Leul pentru Saturn, Scorpionul pentru vechiul Soare, Vărsătorul pentru vechea Lună.
Epoca egipteană a fost a celei de a treia civilizații de după Atlantida, prima fiind cea a Indiei antice, iar a doua cea a Persiei străvechi. Or, așa cum am arătat de multe ori, există corespondențe între aceste civilizații post-Atlantida și marile faze ale evoluției terestre. Era lemuriană a fost a treia dintre aceste faze. De asemenea, doctrina secretă a egiptenilor era în esență reflectarea spirituală a evenimentelor care avuseseră loc în decursul acelei ere. Preoții Misterelor egiptene știau mai bine ca oricine ce se petrecuse atunci, căci aceste lucruri se reflectau în civilizația cu totul deosebită a Egiptului, de unde legăturile acestei civilizații cu semnul Taurului, în general cu cultul Taurului.
Vedeți că nu este ușor să cunoaștem faptele care s-au desfășurat cu adevărat când s-au format marile corpuri cercști. Am văzut totuși că nu poate fi vorba de un proces mecanic, asa cum presupune teoria lui Kant și Laplace, ci de o creație vie, datorată Ierarhiilor spirituale, a ceea ce vedem astăzi sub formă de aștri ca Saturn, Jupiter și Marte.
