Prin conferința de astăzi urmează să fie dat un fel de rezumat a ceea ce am ascultat în diverse conferințe de iarnă, pe care le-am putut pune în legătură cu anumite considerații cu privire la Evanghelia după Luca și Evanghelia după Matei, și cu ceea ce a fost comunicat aici relativ la conferințele despre Evanghelia după Ioan [Nota 22], așa cum au fost ele ținute în ultima vreme la Stockholm. La modul în care au fost ținute aceste conferințe vă va fi devenit limpede că în ele totul a fost în așa fel orânduit încât nu este vorba de o explicație a Evangheliilor în sens limitat, restrâns, ci că din adevărurile, care în primul rând sunt adevăruri și în al doilea rând se regăsesc în Evanghelii printr-o înțelegere corectă a documentelor creștine, rezultă mereu că din ele pot fi explicate și iluminate și alte enigme ale vieții, în modul cel mai complex.
Dacă ne întoarcem înainte de întemeierea creștinismului, găsim două tipuri, două forme de inițiere: Inițierea nordică, cea care a fost caracterizată mai îndeaproape în conferințele ținute la Stockholm, și inițierea sudică, ce a fost caracterizată în special prin aceea că s-a făcut legătura cu procesele de inițiere din cultura egipteană. Oamenii din vremurile vechi aveau posibilitatea să pătrundă în lumea spirituală din două părți. Atunci când candidatul la inițiere din vechiul Egipt voia să ajungă în lumea spirituală, el cobora în străfundurile propriului suflet, cobora până dincolo de tot ceea ce există în viața obișnuită a sufletului ca gânduri, sentimente, voire ș.a.m.d. El găsea acolo lumea din care provenise și sufletul său: existența divin-spirituală a lumii. Așadar esențialul în inițierea egipteană, sau cea sudică, în general, era coborârea dincolo de acele regiuni ale sufletului care sunt iluminate și pătrunse de Eu. Pe de altă parte, în inițierea nordică și în primul rând în misteriile germanice ale druizilor și troților, era vorba de o ieșire a omului, de o contopire în fenomenele lumii în mod extatic. Apoi s-a caracterizat deja și modul în care s-au revărsat împreună în ceea ce noi numim inițiere creștină, aceste două tipuri de inițiere, și cum inițierea creștină reprezintă oarecum unitatea superioară a inițierii nordice și a cufundării mistice din cadrul inițierii sudice. Cu aceasta însă am indicat o bază profundă a tainelor lumii, care străbate întreaga existență. În fond, orice convorbire, chiar și aceea despre niște realități atât de covârșitoare cum este confluența celor două forme de inițiere ale antichității în inițierea creștină constituie un exemplu pentru o mare lege, și mai cuprinzătoare, care pătrunde întreaga existență a oamenilor și străbate totodată întreaga existență a fenomenelor exterioare ale lumii, în măsura în care omul le poate cunoaște, întrețesându-le. Și pretutindeni ne întâmpină ca două contraste aspectele acestei dualități. Noi vedem raportându-se unul la altul aspectele acestei dualități, ca niște contraste în ceea ce privește inițierea nordică și cea sudică. Dar acesta este doar un exemplu privind modul în care ne întâmpină în existența lumii contrastele, sau s-ar putea spune și polaritățile. Iar modul în care confluează aceste două forme de inițiere ca într-o căsnicie spirituală în inițierea creștină, este un exemplu pentru modul în care se reunesc contrastele, și, în general, dualitățile în lume. Acest lucru se întâmplă necontenit, anume că unitățile se divizează în dualități pentru a promova evoluția, și că dualitățile se reunesc din nou într-o unitate. Noi am putut indica mai întâi în mod exterior un fapt măreț, care se întinde oarecum peste întreaga evoluție a omenirii și reprezintă această scindare a unei unități într-o dualitate, și revărsarea apoi laolaltă a dualității în unitate.
Noi am proiectat adesea lumină asupra epocii lemuriene, care a văzut, printre altele, și marea realitate a evoluției Universului, care a constat în separarea Lunii din Pământul nostru. Dar această epocă a mai văzut și primele începuturi a ceea ce numim noi, în sensul actual al evoluției omenirii, contrastul dintre bărbat și femeie; în timp ce în epocile precedente perioadei lemuriene găsim o unitate a sexelor. Avem așadar o unitate inițială, care se scindează în bărbat și femeie. Noi am indicat deja faptul că în viitor, acestă dualitate se va reuni din nou într-o unitate, că din această dualitate va lua din nou naștere o unitate. Aceasta este o manieră exterioară de indicare a unei serii cuprinzătoare de fapte care stau în această privință la baza relației dintre doi și unu, sau unu și doi.
Ceea ce ne întâmpină astfel în evoluția omenirii este însă, în fond, expresia, imaginea unui contrast cosmic și mai amplu, care-și are rădăcinile într-o unitate, ne întâmpină într-o dualitate în actuala viață cosmică și se va contopi din nou în viitorul îndepărtat într-o unitate. Este necesar ca noi să abordăm fiecare gând ce ne este dat în ziua de azi prin știința spirituală în deplina sa profunzime, și să nu ne obișnuim să preluăm gândurile antroposofice în aceeași manieră superficială cum se preiau alte gânduri și concepte ce roiesc în ziua de azi prin lume și care sunt preluate datorită grabei și superficialității culturii noastre actuale. Gândurile antroposofice trebuie preluate pe cât posibil de profund. De aceea, un astfel de gând cum este cel care a fost rostit adesea și care este oarecum tăinuit în toate învățăturile noastre, anume că omul, în calitatea sa de concentrat mic de lume, de microcosmos, s-a născut din macrocosmos, din marea lume, nu trebuie preluat cu ușurință, ca simplu gând abstract, căci acest gând are un conținut infinit de bogat. Și în primul rând trebuie să ne fie limpede faptul că lumea este cu mult mai profundă decât se crede în mod obișnuit, și că dacă am înțeles un contrast sau un adevăr dintr-o anumită perspectivă, nu am înțeles în niciun caz ultimul adevăr în privința acelei relații sau acelui contrast, ci trebuie să privim cu atenție și răbdare peste tot pentru a recunoaște ceva care este valabil sub un aspect, și sub un alt aspect.
Omul a fost născut din întregul Cosmos și el trebuie să privească înspre Cosmos ca la ființa maternă-paternă a sa, a cărei copie, imagine, o reprezintă el însuși. Da, omul este o copie a întregii lumi care-i poate fi cunoscută, și nu există nimic în ființa omului care să nu exprime într-un fel oarecare un raport care să nu se găsească la rândul său și în marele Cosmos. Dacă am putea compara omul, așa cum ne întâmpină el în ziua de azi – și anume ne întâmpină din punct de vedere spiritual-științific – cu configurațiile oamenilor dintr-un timp relativ îndepărtat, atunci vom găsi la acest om actual caracteristică de o importanță imensă – desigur, pe lângă altele – care ne ajută la explicarea ființei omului. Această caracteristică ne poate învăța pe fiecare dintre noi că în privința a ceea ce cunoaștem despre lume nu se pune numai problema ca lucrurile să fie adevărate, ci și cu totul altceva. Prin faptul că cineva ne-a dovedit că ceva este adevărat, el nu ne-a dezvăluit cel mai important aspect al acestui adevăr. De exemplu, din ceea ce afirmă științele naturii obișnuite în privința comparării omului cu mamiferele superioare, multe sunt adevărate. Faptul că omul are același număr de oase și de mușchi, și alte lucruri asemănătoare, este adevărat, este incontestabil. Dar dacă s-a dovedit despre un lucru că este adevărat nu s-a făcut încă totul. Și tocmai prin aprofundarea și interiorizarea spiritual-științifică omului trebuie să-i devină limpede că se pune problema ca în cazul fiecărui adevăr să dobândească un sentiment în privința ponderii adevărului; dacă el este important sau neimportant, esențial sau neesențial în explicarea unui lucru. De aceea se poate întâmpla ca în ziua de azi să existe oameni care vin la noi și vor să ne dovedească din conștiența lor banală obișnuită că cele afirmate de ei este adevărat. Acest lucru nu trebuie desigur contestat. Dar ceea ce contează este dacă ceva este recunoscut în adevărata sa importanță pentru explicarea lumii!
Acum există o anumită realitate care este incontestabil adevărată și pe care o cunoaște fiecare, pentru că o întâlnește zilnic de nenumărate ori, și pe care, dacă vrem să-i cuprindem importanța și ponderea pentru om, trebuie să o simțim în mod corect, anume faptul că omul este o ființă verticală, cu mers vertical, și care poate privi cu chipul său în sus, în spațiul cosmic. Asta o poate face doar omul! Căci și despre maimuță trebuie să spunem că lucrurile arată ca și cum ea s-ar fi străduit să obțină această posibilitate, dar ea a ratat-o. Ea nu o poate face. Omul este singura entitate care a ajuns la capăt în privința acestor intenții de a-și putea înălța liber chipul înspre spațiul cosmic. Această realitate este infinit mai importantă decât tot ceea ce ni se poate spune de către o știință banală a naturii, despre locul omului în regnul animal. Toate celelalte sunt adevărate, dar acest adevăr este infinit mai important. Cine vrea să simtă ceva din această realitate, trebuie să se familiarizeze cu motivul pentru care omul este o ființă verticală, cu mers vertical, o ființă care deși este legată de Pământ se înalță în spirit prin concepția sa, se înalță deja prin percepția sa senzorială înspre spațiul cosmic.
Acest motiv constă în aceea că există o anumită opoziție, o dualitate ce se manifestă în Cosmos, la fel ca o altă dualitate din om. Noi putem indica o dualitate în Cosmos și o dualitate în om ca două contraste ce își corespund, în microcosmos și în macrocosmos. Contrastul pe care îl avem în vedere în macrocosmos este contrastul dintre Soare și Pământ; și același contrast, aceeași opoziție care există în Univers între Soare și Pământ, există și în om: Este contrastul dintre cap pe de o parte, și mâini și picioare pe de altă parte; dintre cap și membre. Aceste lucruri vor fi explicate tot mai amănunțit în decursul timpului, dar acum trebuie să vă familiarizați la nivel incipient cu ele, și să învățați să simțiți că într-o anumită privință capul și membrele ca dualitate în om se raportează între ele așa cum se raportează Soarele și Pământul în sistemul nostru solar. Căci realmente în Pământul nostru se află forțele care s-au configurat în decursul timpului, forțe pline de taină care-l consolidează pe om pe Pământ, și care au determinat actuala configurație și posibilitate de mișcare a mâinilor și picioarelor noastre, în timp ce forțele care i-au înălțat chipul înspre spațiul cosmic, care au făcut din el, dintr-o ființă ce privea Pământul, o ființă care poate privi în depărtările infinite ale Universului, își au sediul în Soare. Iar cel care vrea să simtă, acela simte și resimte când privește contrastul dintre cap și membre la om același lucru pe care-l simte când lasă să acționeze asupra sa contrastul dintre Soare și Pământ. Acesta este un contrast, o dualitate ce se va reuni cândva în viața omului, la fel cum se va reuni într-o unitate și în Cosmos. Căci așa cum Soarele și Pământul au fost cândva o singură ființă și s-au separat, devenind o dualitate, tot așa ele se vor reuni din nou. Tot așa, ceea ce constituie în om contrastul dintre cap și membre va redeveni cândva o unitate, oricât de greu este de imaginat acest lucru pentru omul actual, care este neobișnuit cu astfel de concepte.
Noi am indicat astfel o opoziție, un contrast în om și contrastul corespunzător din Univers. Dar în om se mai găsesc și alte opoziții, care-și au imaginile corespunzătoare în Univers. În privința contrastului dintre cap și membre, ca să spunem așa, toți oamenii de pe Pământul nostru sunt la fel. Bărbatul are acest contrast în sine, în egală măsură cu femeia. Nu în aceasta constă deosebirea dintre bărbat și femeie, căci tot ceea ce apare drept contrast, de exemplu în configurarea sufletului, nu este determinat de această opoziție. Dacă ar exista numai această opoziție în microcosmos și macrocosmos, bărbatul și femeia ar fi la fel. Dar bărbatul și femeia constituie un altfel de contrast în ființa omenească. Și acum putem să ne întrebăm: Putem găsi în Univers o opoziție care să corespundă opoziției dintre bărbat și femeie în viața omenească? Există această opoziție, care apare în existența pământească drept bărbat și femeie, și în Univers? – Da, și aceasta există. Și pentru a găsi această opoziție trebuie să ne familiarizăm acum puțin în sens opus, cu contrastul dintre bărbat și femeie. Cu acest prilej, noi nu vom cădea în greșeala în care cade epoca noastră materialistă, care aplică la întregul Univers opoziția dintre masculin și feminin, așa cum apare ea pur și simplu ca opoziție a sexelor pe planul fizic. Căci faptul de a extinde asupra tuturor domeniilor ceea ce ne întâmpină într-un domeniu, nu este numai o banalitate, ci de-a-dreptul o necuviință a erudiției actuale.
La ceea ce se manifestă pe Pământul nostru drept contrast dintre bărbat și femeie, corespunde în Univers un alt contrast, pe care nu îl putem numi masculin și feminin, căci a-l numi așa ar fi un nonsens. Dar noi trebuie totuși să lăsăm acest contrast să apară în fața privirii noastre tocmai în privința bazei sale oculte. Acest contrast dintre masculin și feminin în cadrul evoluției Pământului nostru nu are desigur nimic de a face – nota bene! – cu „omul”; căci omul este om, atât în bărbat cât și în femeie. Așadar atunci când vorbim despre bărbat și femeie rămânem la configurarea trupului fizic și a celui eteric, și asta nu are nimic de a face cu lăuntrul omului, astfel că în sens ocult nu ne este îngăduit să vorbim așa cum se vorbește în ziua de azi în epoca noastră materialistă. Căci bărbatul și femeia au și un trup astral și un Eu, în timp ce concepția obișnuită nu cunoaște, în general, nimic din ceea ce îl face pe om să fie cu adevărat om, și de aceea poate vorbi doar despre bărbat și femeie. Așadar noi nu vorbim acum despre omul ca atare din bărbat și femeie, ci despre ceea ce îl face pe om bărbat sau femeie, ceea ce nu constituie decât învelișul exterior. Acest lucru trebuie bine înțeles. Dacă se aplică asupra omului însuși ceea ce este rostit în frazele următoare, atunci totul este incorect. Contrastul dintre bărbat și femeie, aflat în aceste granițe, constă în următoarele.
Statura omenească exterioară a fost cu totul alta în timpurile primordiale ale omenirii. Statura omenească actuală, adică înfățișarea actuală masculină, respectiv feminină, s-a constituit dintr-o statură unitară anterioară, care nu se scindase încă în contrastul dintre bărbat și femeie. Avem așadar unitatea anterioară și contrastul actual dintre bărbat și femeie. Noi mai știm și că unitatea anterioară era una mai fină, mai spirituală. Omul și-a elaborat forma materială, mai densă, abia în decursul timpului. Noi nu ne întoarcem așadar numai la o unitate a configurării, ci și la o unitate care era mai spirituală decât forma și înfățișarea actuală. Avem așadar un om primordial, care nu se manifesta nici ca bărbat nici ca femeie, ci ca unitate a separării care nu intervenise încă a acestor contraste, și care era mai fin, mai eteric și mai spiritual decât omul material ulterior, care se manifestă în contrastul dintre bărbat și femeie. Pe ce se bazează faptul că din unitatea inițială au apărut ulterior bărbatul și femeia? Aceasta se bazează pe faptul că atunci când unitatea a devenit dualitate, femeia și-a configurat un trup fizic, care nu a trecut complet de la forma anterioară în forma materială normală, dacă putem spune așa. Trupul femeii a rămas pe o treaptă mai spirituală, el nu a coborât până la materialitatea deplină. E drept că el a devenit material, dens, dar el a păstrat în această materialitate o înfățișare anterioară, mai spirituală. Așadar un nivel spiritual a devenit material. Trupul femeii a reținut oarecum o înfățișare spirituală anterioară, și nu a coborât pe deplin în materie. Este drept că el a făcut asta în privința materiei, dar nu în privința formei. El a păstrat forma pe care a avut-o omul mai înainte. De aceea, putem spune: Femeia reprezintă o revelație a unei configurări anterioare, care trebuia să fie de fapt spirituală, și care, așa cum se manifestă ea în ziua de azi e de fapt falsă, este o maya, o iluzie. Dacă ar fi să presupunem un anumit punct esențial în evoluție, la care s-a cristalizat materia, putem spune: Femeia nu a ajuns până la acest punct esențial, ea a cristalizat o înfățișare anterioară. De aceea, pentru cel care simte cu adevărat realitățile vieții sau le poate recunoaște imaginativ, trupul femeii este oarecum o înfățișare adevărată, o expresie a spiritului care se află la baza lui, doar în cap și membre, ceea ce înseamnă că numai în cap și membre se exprimă ceva care, ca înfățișare materială, este asemănătoare spiritualului ce se află în spatele său. De aceea, spiritualul care se află în spatele formei fizice este neasemănător restului înfățișării materiale, căci aceasta este incorectă.
Așadar afirmația că lumea este maya este valabilă în toate regiunile. Ea trebuie luată cu adevărat în serios. Faptul de a gândi in abstracto: Lumea este maya, este comod. Dar a înțeles această afirmație doar cel care o ia în serios și se întreabă: În ce măsură sunt aceste configurații niște iluzii? – Unele sunt mai mult, altele mai puțin. Există configurații care exprimă măcar aproximativ, printr-o asemănare exterioară, spiritualitatea care se află dedesubt: acestea sunt capul și membrele; dar există configurații care sunt de-a-dreptul incorecte, distorsionate, și dintre acestea face parte restul corporalității omului. Aceasta este de-a-dreptul distorsionată. Și dacă lumea va înțelege cândva aceasta, atunci oamenii nu vor mai vorbi într-un mod atât de absurd cum o fac în ziua de azi, ci vor vedea că există un anumit sentiment artistic profund și subtil care își spune sieși că statura femeii este distorsionată dacă facem abstracție de cap și membre, și că ea trebuie corectată dacă e să fie redată artistic. În vremurile artistice mai bune, acest lucru a fost într-adevăr realizat, căci niciun om care poate realmente contempla configurațiile reale nu se poate închide față de înțelegerea că formele trupului lui Venus din Milo au fost corectate într-o anumită măsură. Numai că de obicei oamenii nu văd acest lucru.
Avem așadar omul divizat în părți componente care sunt mai adevărate, mai puțin iluzie, și altele care sunt mai mult iluzie, care sunt de-a-dreptul distorsionate. Dar acest lucru nu este valabil numai pentru femeie. Numai că pentru bărbat lucrurile stau invers. El constituie tocmai contrariul. Așa cum forma feminină nu a coborât până la punctul normal pentru a exprima în materie spiritul corespunzător, ci s-a cristalizat pe o treaptă anterioară, trupul masculin a depășit punctul normal de materializare și a trecut dincolo de el, la fel de mult pe cât a rămas forma feminină pe loc, înainte de el. De aceea, trupul masculin a coborât mai profund în materie decât ar fi fost raportul normal, și reprezintă acest lucru în înfățișarea sa exterioară. El ar fi arătat cu totul altfel dacă nu ar fi depășit acest punct de mijloc. Trupul omenesc este, în general, doar în privința capului și a membrelor, măcar aproximativ, un adevăr. Dar în privința restului staturii, trebuie să spunem că trupul feminin a rămas pe loc într-un anumit punct, și s-a consolidat înainte de a se arunca în valurile existenței materiale, și de aceea ne arată o cu totul altă înfățișare decât ar fi fost cea dacă s-ar fi cristalizat atunci când l-au atins valurile existenței materiale; iar trupul bărbătesc s-a cufundat mai mult, și reprezintă în aceeași măsură o înfățișare falsă, distorsionată, la fel ca și trupul feminin. Așadar trupul feminin reprezintă o înfățișare distorsionată în spiritual, iar trupul masculin o înfățișare distorsionată în materie. Înfățișarea adevărată s-ar afla la mijloc, ar trebui să fie o configurație medie a celor două.
Desigur că asta influențează în existența pământească întregul om, în măsura în care el are un înveliș fizic. Asta nu are nimic de a face cu opoziția dintre cap și membre, dar ceea ce a fost spus acum aici se transferă asupra omului întreg în fiecare încarnare dintre naștere și moarte. Omul se încarnează ca bărbat sau ca femeie. În felul acesta, el trebuie să țină cont de ceea ce se manifestă în mod distorsionat la un bărbat sau la o femeie. Dar acest lucru se extinde asupra omului întreg, și consecința este că dacă cineva are într-o încarnare un trup feminin, acel trup feminin este în întregime influențat de această stare de formă mai moale, mai rămasă în urmă, mai primară. Iar într-o încarnare masculină, întregul trup masculin este pătruns de faptul de a fi prea puternic scufundat în materia grosieră, solidă. Și dacă am dobândit chiar și în cea mai mică măsură o idee despre ce înseamnă să gândești în spirit, să trăiești în spirit și să folosești trupul fizic ca pe un simplu instrument, dacă nu te simți atât de blocat în el încât să te identifici cu el, atunci poți chiar cânta un cântec despre mizeria de a trebui să folosești într-o încarnare un trup masculin, care desigur că își infiltrează și creierul. Căci se observă că și formele creierului – pentru că ele au pătruns mai profund în materie – sunt mai greu de manevrat decât formele mai moi, mai maleabile ale creierului feminin, care nu au pătruns atât de profund în materie. Căci în realitate, atunci când trebuie să te înalți în lumile superioare, este mai greu să obișnuiești un creier masculin să transpună adevărurile în gânduri, decât un creier feminin. Prin urmare, pentru oamenii care pot gândi, nu este surprinzător când o concepție despre lume care apare drept ceva nou în lume, cum este cea spiritual-științifică, poate fi mai ușor de înțeles de un creier feminin, mai ușor de antrenat, decât de un creier masculin, căruia îi este dificil să se desprindă de anumite gânduri pe care le-a preluat în ziua de azi, deoarece creierul masculin este mai greu de prelucrat, de manevrat. De aceea găsește știința spirituală cu greu accesul la bărbați, care sunt în ziua de azi purtători ai culturii în lume, și sunt împovărați de reprezentările obișnuite ale culturii din viața noastră actuală. Noi trebuie să înțelegem întrutotul cât de neîndemânatic este creierul unui savant nu numai pentru a prelua știința spirituală, ci și pentru a gândi ceea ce poate el prelua din știința spirituală. Dar nouă nu ne este îngăduit să răstălmăcim lucrurile și să tragem de aici diverse concluzii, sau cel mult pe aceea că noi ar trebui să resimțim ca fiind plin de însemnătate faptul că mulți bărbați își manevrează creierele în așa fel încât se apropie într-un mod de-a-dreptul intim de știința spirituală. Aceste lucruri pot fi pentru început doar indicate, dar dacă le lăsați să acționeze asupra dumneavoastră și reflectați la ele, veți găsi în ele perspective imense pentru viața omenească.
Dacă vom pune dinaintea noastră contrastul dintre bărbat și femeie în viața omenească, avem, pe de o parte, ceea ce putem numi ca fiind rămas pe o treaptă anterioară, și ceea ce a trecut dincolo de o anumită treaptă a prezentului, pe de altă parte, care preia în prezent o formă viitoare într-o anumită stare caricaturizată, care apare ca fiind caricaturizată din această cauză. Elementul feminin a conservat o statură anterioară a trupului, iar elementul masculin a preluat o înfățișare ulterioară, configurând-o așa cum acesteia nu îi este îngăduit să fie în viitor. De aceea este trupul masculin distorsionat, pentru că el a adus condiții ulterioare de viață într-o perioadă anterioară a vieții.
Există oare o corespondență în cosmos pentru acest contrast dintre masculin și feminin? Există oare în Cosmos ceva care să ne prezinte, pe de o parte, o existență, o treaptă de evoluție care a menținut oarecum forme anterioare și le-a purtat într-o existență ulterioară? Și există, pe de altă parte, forme care să fi depășit o anumită treaptă, așadar să reprezinte o stare de viitor într-o formă caricaturizată? Dacă ne aducem dinaintea ochilor evoluția concretă, așa cum o cunoaștem din Cronica Akasha, putem oare pune întrebarea: Există în Cosmos ceva ca o veche stare lunară, care nu a vrut să se încadreze într-o existență pământească, ci a păstrat ceva din vechea stare lunară, ca un fel de element feminin în Cosmos? Există oare ceva care, ca o veche stare lunară, să aducă în prezent o treaptă anterioară? Și există oare în Cosmos ceva care a depășit o anumită treaptă, care s-a condensat și densificat astfel încât reprezintă o stare ulterioară, o stare de Jupiter?
Da, există. Același contrast cum este cel dintre masculin și feminin în sensul caracterizat la om, există și afară în Cosmos: Este contrastul dintre aspectul de cometă și cel de Lună, dintre cometă și Lună. Dacă vrem să înțelegem cometa în privința ființei sale, așa cum străbate ea în ziua de azi spațiul cosmic încălcând celelalte legi ale sistemului solar, atunci trebuie să ne clarificăm faptul că de fapt cometa aduce în existența noastră legile vechii existențe lunare. Ea le-a menținut pe acestea, și intră cu ele în existența noastră. Ea a preluat materia actuală a sistemului Soare-Pământ, dar a rămas pe loc în privința mișcării și a ființei sale pe treapta de legitate a naturii pe care a avut-o sistemul nostru solar atunci când Pământul mai era încă Lună. Ea a adus o stare anterioară într-una ulterioară, în prezent, așa cum aduce trupul feminin o stare anterioară în existența actuală. Cometa este una din părțile acestui contrast, iar existența lunară reprezintă cealaltă parte a contrastului. Atunci când Luna a părăsit Pământul în perioada lemuriană, ea a luat cu sine anumite părți care trebuiau eliminate din Pământ pentru ca omul să se poată dezvolta ca om. Pământului nu îi era îngăduit să devină atât de dens, cum ar fi devenit dacă ar fi menținut Luna în sine. Luna reprezintă realmente o stare caricaturală a lui Jupiter. Așa cum se raportează un fruct copt, proaspăt, la unul care, întrutotul uscat și încrețit, s-a pietrificat aproape în materie, tot așa a trecut Luna în privința configurării sale, dincolo de o anumită înfățișare medie, la fel cum a trecut elementul masculin în om dincolo de mijloc, la configurarea aspectului său. Exact același contrast pe care îl avem în viața omenească drept contrast între masculin și feminin, îl avem în Cosmos între elementele lunar și cometar.
Așa aparțin lucrurile laolaltă: raportul dintre Soare și Pământ se regăsește în raportul dintre cap și membre, și așa cum se raportează Luna la cometă, se raportează elementul masculin la cel feminin în om. Acum nu ne este îngăduit să mergem iarăși acasă și să spunem: Acum avem iarăși ceva pe care-l putem reține ca pe un contrast simpatic! – Noi trebuie să abordăm lucrurile cu o profundă seriozitate și să ne fie clar că altădată s-a mai spus și altceva. Noi trebuie să luăm în considerare faptul că bărbatul este masculin doar în privința trupului său fizic și că dimpotrivă, în privința trupului său eteric, este feminin, iar la femeie este invers: ea este feminină doar în privința trupului ei fizic. Ceea ce este valabil pentru femininul femeii în privința trupului fizic, este valabil și pentru trupul eteric al bărbatului, astfel încât și trupul eteric al bărbatului se raportează la trupul eteric al femeii la fel cum se raportează cometa la Lună. Dacă vreți, s-ar putea spune: Dar în felul acesta se contopește totul laolaltă! – Dar așa stau lucrurile. În orice cultură care și-a creat conceptele cu un creier densificat, durificat, conceptele tind să creeze contururi pe cât posibil de solide, care să nu poată fi zdruncinate, astfel încât atunci când ai asemenea concepte trebuie să rămâi întrutotul la ele. Dar spiritul nu suportă asta. Spiritul este ceva mobil, și dacă noi ne-am format conceptele, trebuie să le menținem mobile. De aceea, noi trebuie să folosim întrutotul în privința aspectului masculin existent în femeie și al aspectului feminin existent în bărbat ceea ce a fost spus despre Lună și cometă în legătură cu bărbatul și femeia. Ceea ce a fost spus, este valabil pentru aspectul masculin și cel feminin așa cum ne întâmpină ele în viața omenească, și nu pentru bărbatul și femeia care ne întâmpină în mod exterior.
Am găsit așadar, în sensul cel mai eminent, corelații interesante între evoluția omului și evoluția Universului. Desigur – și eu am atras deja atenția asupra acestui lucru – că acela care se situează pe poziția concepției științifice despre lume va găsi că aceste echivalențe cu cometa și Luna sunt întrutotul prostești și aberante. El poate să o facă. El nu are voința să ajungă realmente la adevăr. Noi, cei care ne situăm pe terenul științei spirituale putem realiza puntea între ceea ce ne vine din spiritual și ceea ce ni se prezintă pe planul fizic. Ceilalți nu vor să o facă.
În anul 1906, în timpul Congresului de la Paris [Nota 23], eu am atras atenția asupra faptului că știința spirituală poate afirma din cunoașterea ei în privința naturii cometelor: Deoarece pe Pământ combinațiile dintre carbon și oxigen joacă același rol pe care l-au jucat în timpul vechii existențe lunare combinațiile dintre carbon și azot, adică cianurile, existența cometelor trebuie să conțină combinații ale acidului cianhidric, combinații ale carbonului cu azotul. Cel care a urmărit cu atenție aceste lucruri a observat că ele au fost confirmate. Așadar dinlăuntrul științei spirituale s-a afirmat cu mult timp în urmă că natura cometelor noastre conține combinații cianhidrice. În ultimele săptămâni, această realitate a fost prezentată în ziare ca rezultat al analizei spectrale exterioare. Acesta este doar un caz, dar ar putea fi expuse sute de alte cazuri privind modul în care cercetarea spirituală poate realiza puntea înspre realitățile cercetării exterioare. În acest caz, analiza spectrală a constatat, după ani de zile, ceea ce știința spirituală spusese deja cu ani în urmă. Realitățile cercetării materialiste exterioare nu contrazic pe nicăieri realitățile cercetării spirituale. Ne putem referi la ceva cum sunt cele tocmai spuse atunci când cei care se situează pe poziția adevăratei științe vin și indică mereu realitățile exterioare. Noi nu trebuie să confundăm realitățile exterioare cu conceptele înguste pe care și le creează oamenii înșiși. Dacă tot ceea ce este știință a naturii actuale ar fi realitate, atunci științele naturii ar contrazice foarte mult știința spirituală; dar acestea nu sunt realități, ci doar concepte corupte ale celor care sunt chemați să se ocupe de lucruri datorită relațiilor timpului actual.
Acum, după ce am adus în fața ochilor acest contrast care se manifestă atât în viața omului cât și în Cosmos, ne putem pune întrebarea următoare: Ce se manifestă de fapt din Univers atunci când avem în vedere acest contrast dintre cometă și Lună?
Este întrucâtva dificil să caracterizăm, într-un timp relativ scurt, măreția copleșitoare care se află la baza acestei realități. De aceea, vă rog să-mi permiteți să pornesc de la faptul de a caracteriza comparativ viața omenească, așa cum se desfășoară ea când o considerăm în parcursul ei exterior. Pentru început, există ceva despre care s-ar putea spune că se desfășoară de la o zi la alta într-un sens simplu și bun. Omul se scoală de dimineață, își ia micul dejun, apoi se ocupă de ceea ce îi aduce fiecare zi în conformitate cu legile obișnuite ale zilei. Dar și în această viață a omului există evenimente care intervin și aduc dintr-odată modificări în parcursul zilei. Să considerăm acum că un bărbat și o femeie își desfășoară un timp viața într-un mod simplu și bun, având un program zilnic obișnuit, cu foarte mici variațiuni. Dar intervine altceva, care constituie realmente un fel de zguduire în viața exterioară obișnuită a acelor oameni care se află în asemenea circumstanțe. O astfel de zguduire intervine, de exemplu, atunci când se întrupează un nou om, când el pătrunde în existență ca cetățean al Pământului. Aceasta se diferențiază enorm de cursul obișnuit al vieți cotidiene. Dar dacă intervine un nou cetățean al lumii în orizontul bărbatului și al femeii, atunci intervine realmente ceva care dă o nouă amprentă, un nou context familial. Am vrut să fac această comparație pentru a putea înțelege ceva mai mult fundalul profund ocult al existenței unei comete. Ca să spunem așa, și viața din Cosmos se desfășoară de la o zi la alta, de la un an la altul, cu un fel de rutină, un fel de „comoditate burgheză”. În fiecare zi, Soarele răsare și apune, plantele înfloresc primăvara și se usucă toamna; și dacă există ploaie sau soare sau apare grindina sau ceva asemănător, acestea corespund evenimentelor care se întâmplă și în viața obișnuită atunci când, de exemplu, în locul ceaiului obișnuit se organizează o dată o petrecere festivă cu cafea. Vedem astfel de lucruri desfășurându-se întrutotul în rutina obișnuită. Toate acestea sunt legate de legile care stau la baza mișcărilor Soarelui, Pământului ș.a.m.d., așa cum se desfășoară acestea ani de-a-rândul,zile de-a-rândul. Dar în această desfășurare regulată ies în evidență, în mod remarcabil, fenomenele mai rare, dar totuși într-o anumită privință repetitive, ale cometelor. Ele ies în evidență pe parcursul evenimentelor cosmice la fel ca un nou cetățean al Pământului ce intervine în orizontul unui bărbat și al unei femei. Prin apariția cometei în Cosmos se aduce realmente ceva în existența omenirii, care nu poate fi dat prin mersul obișnuit al vieții. Dacă e ca evoluția să continue, nu trebuie să existe numai ceea ce se repetă de la o zi la alta, ci în acest context trebuie să intervină ceva nou. Așa cum în viața unei familii intervine ceva absolut deosebit prin nașterea unui nou cetățean al Pământului, intervine ceva absolut deosebit în progresul neamului omenesc de pe Pământ prin această apariție a cometei, care întrerupe parcursul obișnuit al existenței cosmice. Atunci când apare cometa în lume, este realmente ca și cum s-ar naște ceva nou.
Pentru cel care poate cerceta spiritual aceste lucruri există posibilitatea de a indica foarte exact funcțiile fiecărei comete în parte, de a aduce un aspect spiritual nou sau altul, în lume. Astfel, cometa Halley [Nota 24] este una dintre cometele care, atunci când apare periodic, dă întotdeauna naștere la ceva întrutotul nou în viața omului. În timp ce lucrurile se repetă în mod obișnuit, cometa aduce o nouă naștere sufletesc-culturală. Ce anume am aici în vedere, vă pot caracteriza dacă vă indic numai ultimele trei apariții ale cometei Halley din anii 1759, 1835 și cea în fața căreia ne află acum. Ce fel de sarcină le revine acestor ultime trei apariții? – căci alte comete au alte sarcini.
Noile nașteri în Univers nu sunt numai dintre acelea pe care să le salutăm cu aceeași bucurie cu care salutăm nașterea unui tânăr cetățean al Pământului, care intră într-o familie. În Univers se naște tot ceea ce duce omenirea înainte sau înapoi. Acum, aparițiile cometei Halley, adică ceea ce înseamnă ea spiritual pentru evoluția omenirii, sunt legate de ceea ce a trebuit să preia omenirea din Cosmos în diferitele perioade ale lui Kali Yuga pentru a coborî tot mai mult în materialitate în privința gândirii. Cu fiecare nouă apariție, pentru omenire a apărut un nou impuls în vederea alungării Eului dintr-o concepție spirituală despre lume, pentru a concepe lumea mai materialist. Nu se are aici în vedere o coborâre în materie, ci ceea ce trebuie să preia din Univers Eul omenesc ca substanță spirituală pentru a coborî dintr-o existență spirituală în sfera concepțiilor materialiste. Toate acele concepții din a doua jumătate a secolului XVIII, care sunt denumite „iluminism superficial”, și pe care Goethe le-a ironizat [Nota 25] în «Poezie și adevăr» drept acele concepții care și-au găsit, de exemplu, reprezentantul prin «Sistemul naturii» a lui Holbach [Nota 26], pot fi înțelese din punct de vedere cosmic prin apariția cometei Halley din anul 1759. Literaturii materialiste banale din a doua treime a secolului XIX i-a premers apariția cometei Halley din anul 1835. Lucrurile care se petrec pe Pământ la nivel microcosmic sunt legate macrocosmic cu lucrurile din marele Univers. De apariția cometei Halley din anul 1835 a fost legat un nou impuls de coborâre în materialism. Iar Büchner, Vogt și Moleschott sunt cei care au manifestat pe Pământ ceea ce a apărut din Cosmos ca semn impunător odată cu cometa Halley. Și acum ne confruntăm – tocmai pentru că omenirea trebuie să fie încercată, trebuie să se înalțe prin ea însăși, trebuie să simtă rezistența spiritualității, pentru a desfășura apoi cu atât mai multe forțe pentru înălțarea ei –, acum ne confruntăm cu faptul că o dată cu noua apariție a cometei Halley din Univers primim niște forțe care pot conduce omenirea într-un materialism și mai superficial, și mai detestabil. Se poate naște ceva pe care probabil că nici cei mai superficiali adepți ai büchnerianismului nu și-l pot imagina. Această posibilitate trebuie să fie oferită. Căci numai dacă omul învinge forțele care i se opun, își poate însuși puternicele forțe din Univers care îl înalță.
Dacă avem aceasta în vedere, ne vom putea raporta în mod corect la ceea ce noi putem numi semne ale Cerului. Este cu siguranță așa, dacă lucrurile nu se înțeleg în mod superstițios, ci în sensul marilor legi cosmice: Domnul Dumnezeu mai întinde o dată toiagul ceresc pentru a le arăta oamenilor ce au de făcut. Și fenomenul actual al cometei Halley este ceva de care trebuie să se țină cont. Pentru că trebuie să urmeze un impuls covârșitor de înălțare pentru ca omenirea să poată ieși din scufundarea într-o concepție materialistă asupra lumii și să ajungă la spiritualitate. Așa cum ni se dă posibilitatea să ne scufundăm în mlaștina materialismului, ne este dată pe de altă parte și posibilitatea de a ne ridica la înălțimi luminoase, mai spirituale.
În ultimele conferințe a fost menționat clar și limpede faptul că deja în prima jumătate a secolului XX se poate configura la anumiți oameni, ca însușire naturală, o clarvedere eterică. Pentru ca omul să nu trebuiască să se cufunde mai departe în materialism – ceea ce îi este arătat printr-un semn acum, în 1910 – pentru cel care are înțelegere pentru știința spirituală poate rămâne dinaintea ochilor faptul că în sânul sufletului omenesc se dezvoltă forțe care pot conduce omul dincolo de orice materialism. Dacă omul înțelege aceste forțe, ele îl vor putea învăța să vadă el însuși natura eterică a lui Christos. Noi trăim într-un moment crucial important, în care chiar prin semnele cerului omul este învățat că drumul poate duce pe de o parte mai departe în mlaștina materialistă, dar pe de altă parte el poate duce într-acolo unde trebuie să se dezvolte în om forțele care, după încheierea lui Kali Yuga, duc la clarvederea eterică. Și lucrurile sunt realmente așa că îndemnul lui Ioan Botezătorul: Schimbați-vă dispoziția lăuntrică! – este valabil și pentru timpul nostru. Acest lucru poate fi întrutotul subliniat. Așa cum pe de o parte ne este dată posibilitatea să decădem tot mai mult în mlaștina materialistă, pe de altă parte ne este dată posibilitatea – prin faptul că Soarele se află la punctul vernal într-un anumit punct din constelația Peștilor – să dobândim ceea ce constituie o anumită clarvedere. Și pentru înălțarea spirituală există în Cosmos semnele care ne arată cum sosesc forțele din Cosmos. Prin faptul că omul se deprinde cu știința spirituală el trebuie să-și însușească o înțelegere pentru această decizie. Și înțelege corect știința spirituală abia cel care-și însușește înțelegerea pentru această decizie. Noi trebuie să trecem de încercarea care ne este impusă prin semnele cerului și pe care am recunoscut-o, de exemplu, acum, în apariția cometei Halley.
Să ne reprezentăm acum apariția lui Christos așa cum se va manifesta ea pentru primii înaintași ai omenirii în următorii 2500 de ani, așa cum a fost cazul pentru Sf. Apostol Pavel în fața Damascului. Omul se va înălța la cunoașterea lumii spirituale și va vedea că lumea fizică este îmbibată cu un nou ținut, cu o nouă Împărăție. În următorii 2500 de ani priveliștea lumii fizice înconjurătoare se va modifica pentru om prin aceea că pentru el se va adăuga un domeniu eteric, ce există deja, dar pe care omul va trebui să învețe să îl vadă. Acest domeniu eteric se extinde deja în fața celui care și-a adus educația esoterică până la iluminare, inclusiv a inițiaților din Kali Yuga. Astfel, ceea ce oamenii vor vedea tot mai mult în viitor, există pentru inițiați deja într-o mare măsură. Și inițiatul își extrage mereu după un anumit timp, atunci când are nevoie, forțe din acest domeniu. El își ia puterile, atunci când are de îndeplinit ceva, din acest domeniu vizibil pentru inițiați în sfera înconjurătoare a Pământului, care există acolo însă numai pentru oamenii care îl pot vedea. Aceasta ne poate da o înțelegere pentru faptul că noi știm că o parte a acelui ținut din care inițiatul și-a extras mereu puterile în timpul epocii Kali Yuga, se va extinde în fața unei mari părți a omenirii în răstimpul următorilor 2500 de ani.
Mai înainte, în timpul străvechii clarvederi, omul putea privi în lumea spirituală fără o conștiență puternică de Eu, astfel încât el a văzut deja pe atunci, într-un anumit fel, ceea ce va vedea el acum din nou, dar de data aceasta prin faptul că va păși în această lume cu noua sa conștiență de sine. Pe atunci el a văzut-o în stări extatice de vis, sau prin privirea în propriul suflet. Pe atunci, această lume exista în fața privirii ce devenise în răstimpul epocii Kali Yuga o simplă privire fizică. De aceea tradițiile care au păstrat o amintire a vechii clarvederi, despre o țară necunoscută, ca de basm, care a dispărut din fața privirii omului actual. Și în literatura orientală există lucrări minunate, cu o vrajă tragică unică în privința conținutului lor, care afirmă întrucâtva: A existat odată, în împărăția oamenilor, posibilitatea de a merge în pelerinaj într-o țară unde tot ceea ce este spiritual s-a revărsat în ceva fizic-senzorial. Este țara în care inițiații și Bodhisattvas și-au extras la timpurile corespunzătoare puterile lor. Scrierile orientale vorbesc cu o profundă melancolie de acest ținut, iar în unele dintre ele se spune: Oare unde este? Ni se spune cum se numesc locurile, sunt menționate drumuri, dar el s-a ascuns chiar și din fața celor mai respectabili lama tibetani. El este accesibil doar inițiaților! Dar ni se povestește că acest ținut va reveni din nou pe Pământ. Și este adevărat: el va reveni din nou pe Pământ! Și conducătorul într-acolo va fi Cel pe care-L vor vedea oamenii dacă vor ajunge prin evenimentul Damascului în ținutul «Shambala». Shambala, căci așa se numește ținutul, s-a retras din fața privirii oamenilor. El poate fi atins doar de aceia care au nevoie, în calitatea lor de inițiați, de o anumită fortificare de acolo, după un anumit timp. Vechile forțe nu mai conduc în ținutul Shambala. De aceea vorbesc lucrările orientale cu o melancolie atât de tragică despre ținutul Shambala cel apus. Dar evenimentul Christos, care va fi hărăzit oamenilor în acest secol prin noile capacități trezite, va readuce ținutul de basm Shambala, pe care în răstimpul epocii Kali Yuga l-au putut cunoaște, în fond, doar inițiații.
Așa se află omenirea în fața unei decizii: Fie să meargă prin ceea ce vine de la cometa Halley în jos, într-un întuneric și mai mare decât cel din Kali Yuga, fie să nu treacă cu vederea – datorită înțelegerii antroposofice – ceea ce există ca predispoziție a unor noi capacități pentru a găsi căile ce duc în acest ținut, dispărut în ziua de azi în conformitate cu literatura orientală, dar pe care Christos le va arăta din nou omenirii; căile înspre ținutul Shambala. Acesta este marele punct de răscruce: Fie în jos, fie în sus; fie în ceva care, în calitatea sa de Kamaloka a Universului, se situează sub Kali Yuga, fie în ceea ce îi face omului posibil să pătrundă în acel ținut care este avut în vedere în realitate prin denumirea de Shambala.
