În evoluția atât a omului singular cât și a întregii omeniri nu trebuie să căutăm mereu ceva foarte simplu, nu trebuie să căutăm ceva liniar, căci astfel nu vom putea înțelege procesele complicate ale vieții care apar în fiecare zi în fața noastră. Deja la omul luat ca individ trebuie să ne fie clar că două curente evolutive curg, așa-zicând, unul în altul. Vă amintiți că la om distingem mai multe etape de dezvoltare ‒ acest lucru este prezentat în mica scriere Educarea copilului din punctul de vedere al științei spirituale [Nota 7]. Perioada de la nașterea fizică până în al șaptelea an al vieții, până la timpul când își schimbă dinții, apoi de la șapte ani până la aproximativ 14 ani, apoi de la aproximativ 14 ani până la 21 de ani; sunt perioade de aproximativ 7 ani care urmează una după alta. Această împărțire a vieții omului în astfel de intervale se desfășoară destul de regulat în prima jumătate a unei vieți normale. Această împărțire în perioade de 7 ani devine neregulată în a doua jumătate a vieții, în jumătatea descrescătoare. Acest fapt se explică prin aceea că, în prima jumătate a vieții noastre, noi trăim acele legi și fapte care sunt un fel de repetare a mersului de dezvoltare evolutiv regulat al omenirii, începând din timpuri primordiale până acum, în timp ce în a doua jumătate a vieții nu trăim ceea ce s-a petrecut deja în lumea exterioară, ci ceea ce se va petrece abia în viitor. Din această cauză a doua jumătate a vieții omului va deveni din ce în ce mai regulată, mai regulată decât este astăzi, din ce în ce mai regulată. Am spus asta numai pentru a arăta că există o astfel de dezvoltare regulată în viața omului, că viața omului se desfășoară într-o evoluție regulată. Ea se exprimă în așa fel încât putem spune: până în al șaptelea an al vieții omul este într-un înveliș eteric. În ce privește trupul său eteric, omul se naște abia în al șaptelea an de viață. Referitor la trupul său astral, el se va naște aproximativ în al patrusprezecelea an al vieții și așa mai departe. Ceea ce caracterizăm prin aceasta reprezintă de fapt numai un curent de evoluție a omului, curentul de evoluție mai mult exterior. Alături de acest curent de evoluție mai există încă unul, interior, care decurge într-o anumită măsură autonom alături de curentul exterior. Curentului interior îi aparține tot ceea ce avem, de fapt, ca procese interioare profunde, cauze și efecte în karma noastră, ceea ce se continuă de la încarnare la încarnare.
Când spunem că până la al șaptelea an sau până la al patrusprezecelea sau până la al douăzecișiunulea an omul se dezvoltă într-un mod cu totul determinat, trebuie să ne fie limpede că acest fapt este mai mult sau mai puțin valabil, în general, pentru toți oamenii. Aceste reguli le putem socoti corecte pentru toți oamenii, regulile care sunt date de pildă în mica scriere amintită. Aceste reguli sunt corecte pentru educarea unui om în timpul nostru, a unui om care nu are multe talente, nu are multe capacități; ele sunt însă corecte și pentru genii, pentru toți oamenii deoarece ele reprezintă o lege după care se dezvoltă învelișurile omului. Ceea ce merge pe această linie de dezvoltare este valabil mai mult sau mai puțin pentru toți oamenii, dar nu este indiferent ce au făcut oamenii în încarnările trecute. Unul a trăit multe lucruri frumoase, multe lucruri bune, multe lucruri corecte. În funcție de acestea se formează capacitățile lui, se structurează destinul său; nucleul interior real propriu-zis al omului se plăsmuiește în funcție de acestea și în mod cu totul individual la fiecare om. Ceea ce se desfășoară ca un curent interior de evoluție, alături de cel exterior, conferă coloratura deosebită, specifică ființei fiecărui om. Din această cauză se poate întâmpla ‒ deși împărțirea generală după perioade de șapte ani este valabilă pentru toți oamenii – ca tainele evoluției să fie diferite la oameni diferiți. Se poate ca cineva să intre în lume cu facultăți de anvergură mare; atunci el va trebui într-adevăr să aștepte până în al șaptelea an al vieții pentru dezvoltarea completă a formei corpului său fizic, va trebui să aștepte până în al paisprezecelea an al vieții sale pentru dezvoltarea completă a corpului său eteric, dar ceea ce lucrează în interior este cu totul altfel decât la un om care nu aduce cu sine decât facultăți mai reduse.
Deci, două linii de evoluție se desfășoară una lângă alta, paralel, și din aceasta se poate vedea deja cum pot apărea în om două dispoziții sufletești. Referitor la evoluția exterioară nu putem gândi altfel decât – aceasta este absolut în sensul științei spirituale – că omul, să spunem, până la vârsta de 14 ani își dezvoltă capacitățile trupului său eteric. La vârsta de 14, 15 ani trupul său astral devine liber, se naște. Se poate întâmpla să avem de-a face cu o individualitate, cu alte cuvinte, cu cineva care vine din întrupări trecute, cineva care are facultăți sufletești puternice, capacități sufletești mari. Să presupunem cazul unui om care prin karma sa, prin evoluția sa în vieți anterioare, are capacități interioare bine dezvoltate. Pentru a-și manifesta aceste capacități în lume, el are nevoie de forțe, de structuri în fiecare din învelișurile umane. Să presupunem că neglijăm ceva în educația care favorizează facultăți ce se pot manifesta îndeosebi prin corpul astral. Ce se va întâmpla? Pentru a vedea ce se întâmplă, să ne reprezentăm un caz mai concret.
Să presupunem că am avea un astfel de copil. El crește. Ne dăm străduința ca el să crească în mod corect până la vârsta de 7 ani, suntem atenți ca el să se hrănească adecvat, să se odihnească la timp. Suntem foarte atenți la aceste lucruri. Copilul arată bine hrănit. Ne îngrijim de aceste lucruri și după vârsta de 7 ani, anume ca el să fie bine hrănit, dar începem să neglijăm regulile prin care se efectuează educarea în mod corespunzător a copilului de la vârsta de 7 ani. Începem să lăsăm de-o parte aceste reguli, facem, de exemplu, greșeala de a-i prezenta prea de timpuriu judecăți materialiste, dorind ca el să-și dezvolte cât mai repede o judecată rațională, să învețe cât mai repede să aibă propria sa judecată. Acest mod de a proceda a devenit un obicei datorită gândirii materialiste. Am prezentat acest exemplu deseori.
În timp ce între 7 și 14 ani ar trebui să avem grijă să fie dezvoltată memoria, acum acest lucru este înlocuit cu mașini de calculat. Copilul era pus mai înainte să învețe 2 x 2 = 4 și altele asemănătoare, înainte ca el să fi înțeles lucrurile; acum se spune că nu trebuie să îi prezinți copilului lucruri pe care el nu le înțelege, copilul trebuie să știe numai lucruri despre care poate să-și facă o judecată proprie și de aceea se lucrează cu bile roșii și albe. În loc să-i obișnuim pe copii cu autoritatea, care pentru perioada cuprinsă între 7 și 14 ani ar trebui să fie izvorul adevărului, stimulăm copilul să își formeze prea repede judecăți, să se maturizeze prea repede. În timp ce la această vârstă copilul ar trebui să simtă: trebuie să cred ceea ce îmi spune autoritatea venerată, neglijăm faptul că el are nevoie de părinți și profesori spre care să privească cu venerație și de la care să preia adevărul datorită sentimentului de autoritate de la sine înțeles.
Să presupunem că neglijăm faptul că autoritatea ar trebuie să fie sfântă între 7 și 14 ani. Când neglijăm astfel de legi importante între 7 și 14 ani, atunci, la vârsta de 14, 15 ani, dintr-un trup eteric dezvoltat necorespunzător, nu se poate naște un trup astral dezvoltat corespunzător, just. Și să presupunem acum că avem de-a face cu un om care a adus cu sine din viețile anterioare forțe deosebite, capacități puternice, bune, predispoziții pentru care are nevoie de un trup astral care să se poată înflăcăra pentru idealuri înalte. De pildă, depinde de trupul astral ca atunci când omul vede o nedreptate în jurul său să se aprindă de o dreaptă mânie, înainte ca el să poată judeca faptele cu gândirea autonomă, clară. Astfel de proprietăți ale unui trup astral sănătos ar trebui să fie deja prezente, conform naturii omului respectiv, el are nevoie de ele pentru a putea manifesta ceea ce trăiește în el conform încarnărilor sale anterioare. Să presupunem că am neglijat legitățile de bază care se cer respectate pentru a se naște un corp astral capabil de dăruire, capabil de entuziasm la vârsta de 14, 15 ani; atunci, în ciuda predispozițiilor importante, a marilor capacități care au fost aduse de dinainte, lipsește totuși posibilitatea de a dezvolta aceste predispoziții, deoarece trupul astral nu le lasă să apară. El nu are acei curenți, acele forțe pe care fiecare eu care merge de la întrupare la întrupare trebuie să le folosească pentru a-și dezvolta predispozițiile lui. Avem acum un eu care ar putea să dezvolte capacități superioare; organele trupului astral însă, în care eul ar putea să-și exteriorizeze capacitățile sale, sunt pipernicite. Acel curent de dezvoltare care reglează dezvoltarea învelișurilor nu a funcționat corect.
Cel care observă viața va găsi, în special astăzi, în timpul nostru înfiorător de materialist, că situația pe care tocmai am descris-o este prezentă în nenumărate cazuri din viață; cel care ‒ educat prin dezvoltarea ocultă ‒ poate să străbată cu privirea viața ‒ vede, cu inima plină de durere, că se află ceva în această individualitate care însă nu se poate manifesta, fiindcă celălalt curent de evoluție nu a fost corect dezvoltat până la timpul corespunzător. Atunci apar, tocmai în acel timp în care ar fi trebuit să se utilizeze organele care nu sunt prezente, fenomene caracteristice care sunt definite cu expresia: „rătăcirile tinereții” – dementia praecox. Apar tot felul de aspecte negative, patimi, rătăciri din cele mai grave. De unde vin aceste rătăciri? Ele nu provin din faptul că cel în cauză are predispoziții spre rău, ci din faptul că în încarnarea actuală el nu are organe pentru a-și aduce în manifestare propriile sale predispoziții bune. Și probabil că este un bine pentru el că distruge aceste predispoziții, distruge învelișurile, pentru ca în întrupările viitoare să creeze o posibilitate mai bună pentru evoluția sa. Oricât de ciudat ar părea, trebuie să luăm în considerare acest lucru deoarece evoluția este considerată mult prea liniar chiar și de oameni care ajung la știința spirituală.
Evoluția interioară și posibilitățile de dezvoltare exterioare trebuie să își corespundă. Aceasta este valabil atât pentru omul individual cât și pentru evoluția unei întregi perioade de timp. V-am prezentat un exemplu radical pentru a vă face să înțelegeți mai ușor despre ce este vorba. Faptul nu va apărea totdeauna în mod radical, apare însă foarte des în timpul nostru în dispozițiile sufletești de nemulțumire, de lipsă de speranță, nesiguranță în cunoașterea lucrului cu care să începi, în special la vârsta de 14, 15 până la 21 de ani. Situația însă rămâne așa și nu mai este nimic de făcut în acea viață. Va rămâne o dispoziție interioară de lipsă de speranță, de lipsă de optimism, de nemulțumire. Și această stare atenuată va apărea din ce în ce mai des dacă omenirea nu-și va schimba direcția, printr-o concepție spirituală, spiritual-științifică asupra lumii, prin alte căi decât cele pe care a venit până acum, care au imprimat din ce în ce mai mult, în cele mai profunde gânduri și sentimente ale omului, gândirea materialistă.
Când auzi astfel de lucruri, ca cercetător spiritual trebuie să îți spui: Dacă ai înțeles ceva din știința spirituală, ea trebuie să îți apară ca ceva care nu se practică din cauza plăcerii, pentru că se obține prin ea o mulțumire, o fericire subiectivă ci, atunci când ai pătruns puțin în zonele sale mai profunde, o practici ca sarcină, ca obligație față de întreaga omenire. – Căci acele concepții despre lume care sunt preponderente astăzi duc la o înțelegere din ce în ce mai redusă a vieții. Ceea ce nu este viu va fi din ce în ce mai bine înțeles. Și materialismul a fost necesar o bună perioadă de timp pentru a înțelege mai bine ceea ce nu este viu. Nimeni nu ar fi putut să construiască mașini cu abur, căi ferate, tunele, doar din înțelegerea vieții. Nu am fi putut spera ca știința noastră care este orientată spre domeniul fizic să ajungă atât de departe și să facă progrese în acest domeniu.
Oamenii trebuiau să fie conduși în așa fel încât să-și însușească așa-zicând în sufletele lor astfel de concepții, care pot să exprime toate modurile de cultură ca direcții diferite ale înțelegerii existenței.
Nimeni nu ar trebui să spună: oare nu a fost nedrept ca oamenii să fi trebuit, în cursul secolelor trecute, să-și însușească concepțiile materialiste? Nu. Nu putem vorbi așa. Aceleași suflete, după ce au lăsat să domnească asupra lor influența materialismului, vor fi conduse în alte încarnări din nou spre o viață spirituală.
Dar fiecare lucru trebuie să se întâmple la timpul său, trebuie să se întâmple la timpul potrivit. Nu trebuie decât să vă gândiți că anumite lucruri sunt foarte bune, pot să fie extraordinar de bune, când sunt făcute pe timpul zilei. Dacă același lucru este făcut în timp de noapte, el devine rău. Fiecare lucru își are timpul său; și tot așa este și în marele proces de dezvoltare generală a omenirii. Ar fi un grav păcat împotriva omenirii dacă ceva ce a fost bun în secolele trecute s-ar păstra pentru următoarele secole. Am ajuns la momentul în care în locul gândirii materialiste trebuie să apară gândirea și vederea care să ne ducă la viața în spirit. Modului de gândire care a fost practicat în timpurile trecute drept materialism trebuie să îi urmeze o concepție spirituală despre lume; și va trebui să se găsească oameni care fac ceva pentru ca această concepție spirituală asupra lumii să găsească o cale de a pătrunde în neamul omenesc și în istoria lui. Ar trebui să știți: Dacă nu va interveni în acest moment ceea ce numim concepția spirituală despre lume, pe lângă concepția materialistă despre lume, atunci omenirea va fi pierdut momentul potrivit. Dar putem rata încă multe alte lucruri importante în timpul nostru. Și înțelegem măsura în care putem rata lucruri importante în timpul nostru, când cele două curente de evoluție, prezentate mai înainte pentru omul luat ca individ, le vom transpune asupra omenirii în totalitatea ei.
Omul trece de la încarnare la încarnare, de la întrupare la întrupare. El nu merge însă degeaba de la o încarnare la alta. De ce coboară omul mereu din înălțimile spirituale pe pământ? De ce nu este suficientă o singură încarnare pe pământ? Deoarece pământul însuși, în cursul unor lungi perioade de timp, s-a schimbat; s-a schimbat în tot ceea ce este fizic, în tot ceea ce este spiritual și sufletesc în el. Comparați fața exterioară a pământului, cea care s-a format aici și cea care a existat înainte cu 2000–3000 de ani, comparați solul din jurul localității Pforzheim, așa cum arăta el, cu felul cum arată astăzi. Știința naturală obișnuită a dat descrieri asupra felului cum arăta solul aici înainte cu 2000 de ani. Comparați însă și lucrurile pe care le-a învățat un om cu 2000 de ani înainte, în copilăria sa, în tinerețea sa, cu ceea ce învață un copil și un tânăr astăzi; atunci va trebui să spuneți: viața fizică și cea spirituală se schimbă pe pământ. Pământul a fost cu totul altfel acum 2000 – 3000 de ani, a devenit mereu altul și va deveni mereu altul. Pământul se schimbă încontinuu. Și de fiecare dată când coborâm pe pământ întâlnim noi condiții, putem învăța ceva nou, putem trăi și experimenta noul, îl putem uni cu ființa noastră, iar noile experiențe le ducem cu noi în lumea spirituală. Și tocmai pentru că trebuie să prelucrăm trăirile de pe pământ din perioadele care se succed una după alta, ne naștem pe pământ în perioade succesive. Noi participăm la alegerea a ceea poate și trebuie să ne dea viața exterioară pe pământ în cursul epocilor succesive; alegem ceea ce trebuie să învățăm în cadrul vieții pe pământ. Ele trebuie să fie în consonanță.
Să luăm un suflet oarecare ce trăiește astăzi pe pământ. El a trăit și în vechiul timp al Egiptului, în timpul vechiului iudaism. Toate sufletele care sunt astăzi aici au trăit de nenumărate ori pe pământ, au trăit în alte condiții de viață și trăiesc din nou astăzi întrucât ceea ce au avut de învățat, experiențele prin care puteau trece pe pământ odinioară, astăzi nu mai există, și astăzi noi experiente pot fi trăite. Să presupunem un om care, de exemplu, în vechea țară a Egiptului, nu și-a folosit în mod corect încarnarea lui, nu a absorbit ceea ce se putea absorbi atunci pe pământ. Să presupunem oameni care, după karma pământului și după karma individuală, în vechiul Egipt fiind încă izolați, ar fi omis să își unească sufletele cu ceea ce putea fi trăit în vechiul Egipt. Aceasta nu i-ar fi împiedicat să moară la momentul corespunzător în vechiul Egipt. Dar i-ar fi împiedicat ca atunci când se vor fi născut data următoare să aducă ceea ce le-ar fi fost necesar pentru a fi oameni deplini. Și nu ar putea obține aceasta fără dificultăți în următoarea încarnare. Pentru a nu avea suflete pipernicite într-o încarnare ulterioară, avem nevoie de ceea ce putem să ne însușim ca forțe și capacități în încarnarea precedentă, din condițiile de atunci ale pământului. Există lucruri care, dacă le-ai neglijat, nu mai pot fi recuperate. Probabil veți spune: ei da, frumoasă perspectivă ne pui în față! Nu știm dacă am neglijat lucruri extraordinar de importante în întrupările anterioare. Ar fi într-adevăr o perspectivă lipsită de mângâiere, fiindcă probabil, am neglijat în încarnările anterioare deosebit de multe lucruri, și ce ne ajută acum pe noi toate celelalte! Ce ne ajută, de exemplu, să ne străduim atât de mult spre știința spirituală, să ne străduim să folosim cât mai bine încarnarea prezentă? Nu vom reuși, probabil, să facem nici atât, deoarece am neglijat ceva important în viețile trecute!
Se pare că acest adevăr pe care vi l-am spus acum ar putea aduce în sufletele dumneavoastră o perspectivă înfiorătoare, lipsită de speranțe pentru dumneavoastră. Căci dacă nu mai pot recupera ceea ce am neglijat odată, atunci, chiar dacă încep să lucrez la sufletul meu, nu-mi mai ajută la nimic, căci nu mai pot recupera ceea ce am omis, ceea ce aș fi putut turna în acest suflet, probabil, doar în timpul vechii Indii sau al Egiptului.
Această perspectivă lipsită de speranțe ar exista doar dacă ceea ce acum am prezentat drept consecință ar fi consecința corectă. Dar nu este o consecință corectă pentru că lucrurile stau altfel. Ce-i drept, este întru totul adevărat următorul lucru: ceea ce sufletul nostru nu și-ar fi însușit în vechile epoci egiptene, indiene, persane, grecești, nu ar putea să se recupereze astăzi, ar fi imposibil. Numai că lucrurile stau astfel încât actualmente, în timpul nostru, sunt de fapt primele încarnări ale oamenilor în care poți conștient, din propria vină, să neglijezi ceva în această direcție. Și aceasta va mai dura încă un anumit timp. Avem astfel și o explicație de ce știința spirituală începe acum să intre în lume: pentru că abia acum începe pentru om posibilitatea de a neglija ceva. Acum aceste adevăruri trebuie să înceapă să ajungă la oameni, deoarece acum încep pentru ei încarnări care, dacă nu vor fi folosite în mod corect, va fi mult mai greu a recupera în condițiile ulterioare ale pământului ceea ce s-ar neglija acum. Iar oamenii pot să ajungă, dacă vor, la explicația spiritual-științifică a reîncarnării și karmei și a altor adevăruri prin știința spirituală, astfel încât ei nu trebuie să se încarce cu acest păcat al neglijării. Știința spirituală va face totul în următoarele secole și milenii pentru ca oamenii să aibă posibilitatea de a-și folosi în mod just încarnările și de a nu se încărca cu această greșeală. Nu este vorba doar de o singură încarnare; dacă în epoca noastră, care tocmai a început și care va dura 2000 – 3000 de ani, în care se vor folosi 2-3 încarnări, nu se va prelua ceea ce se poate dobândi pe pământ, atunci pentru următorul timp va fi fost neglijat ceva important. De aceea apare acum știința spirituală și spune oamenilor cât de important este ca ei să își utilizeze în mod just încarnările.
Iar acum ne întrebăm: de ce nu au putut să facă această greșeală oamenii în timpurile trecute? Pentru că omul s-a dezvoltat de la încarnare la încarnare, dar într-un trecut străvechi el a fost tovarăș al lumilor spirituale. Ceea ce sunt astăzi capacitățile noastre, mai ales limitarea simțurilor noastre la lumea fizică, nu a fost totdeauna așa. În vremurile timpurii omul avea o clarvedere difuză, o clarvedere crepusculară, el putea vedea în lumile spirituale. Această clarvedere era cu atât mai intensă cu cât ne întoarcem mai mult în trecut. În acele timpuri omul știa: eu provin din lumea spirituală. Și el nu avea numai această cunoștință abstractă, ci știa și cum arată acea lume, el cunoștea legile lumii spirituale. El împlinea instinctiv aceste legi. Deoarece el mai era încă în legătură cu lumea spirituală, sufletele și-au utilizat încarnările, în esență, în mod corespunzător. Deoarece oamenii mai erau încă dependenți de lumea divin-spirituală, cunoașterea continua să acționeze în ei, iar ceea ce făceau instinctiv sub impresia vechii cunoașteri era corect. Abia în timpul nostru trăim într-o epocă în care, așa-zicând, porțile spre lumea spirituală au fost închise, epocă în care omul, între naștere și moarte, este avizat cu totul la perceperea lumii fizice.
Această epocă, în care a dispărut vechea clarvedere prin care oamenii își primeau cunoașterea din ceruri, această epocă a început – putem da destul de exact momentul de început -, în anul 3101 înaintea venirii lui Christos pe pământ. Mai înainte au existat epoci în care oamenii puteau privi crepuscular în lumea spirituală, chiar dacă nu cu conștiența de sine puternică de astăzi, chiar dacă nu cu o conștiență clară despre eul lor, puteau privi în lumile spirituale. Apoi ajungem la o epocă dinaintea anului 3101, în care oamenii aveau o cunoștință, ce-i drept, umbrită, însă totuși o cunoaștere a lumilor spirituale. Această epocă este denumită Dvapara Yuga. Dvapara Yuga sau epoca de bronz, se întinde asupra epocii egipto ‒ babiloniano ‒ caldeene și asupra epocii persane. Iar dacă mergem mai mult în trecut, în epoci și mai vechi, găsim la oameni o privire mai adâncă în lumea spirituală în epoca Treta Yuga sau în epoca de argint. Iar apoi ajungem la epoca catastrofei atlanteene, în care oamenii care erau pe atunci încarnați mai priveau încă în lumile spirituale, așa încât se simțeau tovarăși ai acelor entități pe care astăzi le mai puteți cunoaște doar în starea dintre moarte și o nouă naștere. Aceasta este epoca Krita Yuga, care începe atunci.
În anul 3101 î.e.n. începe acea epocă în care posibilitatea oamenilor de a vedea prin forțe naturale, exterioare, în lumea spirituală, încetează. În această epocă – de la 3101 î.e.n. și până în timpurile noastre – nu existau decât resturi vechi, moștenite ale clarvederii difuze, la unii oameni. În această epocă nu se putea ajunge în lumile spirituale decât prin educare cu adevărat ezoterică. Dar capacitățile normale ale omului s-au dezvoltat în așa fel încât ele se limitau numai la lumea fizică exterioară. Această epocă se numește, cu o expresie orientală, Kali Yuga, epoca întunecată, deoarece omul nu mai vede în lumile spirituale prin capacitățile sale naturale. Kali Yuga este deci epoca ce a început aproximativ în anul 3101 î.e.n. și în care oamenii au fost din ce în ce mai mult conduși spre planul fizic.
În mod obișnuit, cele mai importante evenimente care au loc pe plan spiritual nu sunt văzute de oameni deoarece ei nu sunt suficient de atenți. În epoca noastră se petrec lucruri importante. Lucrul cel mai important este că epoca Kali Yuga s-a încheiat în anul 1899. Asta înseamnă că s-a încheiat acea epocă de dezvoltare a omenirii care a fost predestinată să axeze capacitățile omenești pe observarea și perceperea planului fizic. Iar acum, din anul 1899, începe o epocă în care, pe parcursul a aproximativ 2500 de ani, vor fi dezvoltate în mod treptat alte capacități, din nou drept capacități normale. Trăim deja într-o epocă în care se dezvoltă alte capacități. Kali Yuga s-a încheiat și oamenii trăiesc într-o altă epocă – în care, fără să se poată face ceva împotrivă sau pentru – în suflet se vor dezvolta anumite capacități drept capacități naturale, altfel structurate decât cele care s-au dezvoltat în timpul epocii Kali Yuga.
Ce fel de capacități sunt acestea? Sub influența epocii Kali Yuga au fost dezvoltate mai puternic acele forțe ale omului care îl fac un căutător, un descoperitor, un modelator al forțelor fizice din planul fizic. Desigur că aceasta va continua, întrucât capacitățile care au fost deja dobândite nu se vor mai pierde niciodată. Nu avem voie deci să spunem că acum încetează capacitățile de a lucra cu forțe ale naturii. Dar se adaugă alte capacități. Alături de ceea ce omul a dobândit în cursul epocii Kali Yuga se adaugă, drept capacitate deosebită, o clarvedere naturală eterică, ceea ce înseamnă că acum începe epoca în care sufletele oamenilor, la început un număr mic, apoi din ce în ce mai multe suflete, vor trezi anumite facultăți de clarvedere ca facultăți normale. Trebuie deci să le distingem pe acestea de ceea ce, desigur, ‒ ca o capacitate mult mai înaltă ‒ dobândește cel care folosește asupra lui metodele educației spirituale și care, în orice epocă, se va ridica cu facultățile sale deasupra a ceea ce corespunde omenirii ca stare normală. Acum începe o epocă în care vor fi trezite capacități socotite normale ‒ nu doar cele fizice, ci și acelea care stau la baza fizicului ca eteric ‒ acelea de a vedea ceea ce stă ca eteric la baza fizicului. Asta înseamnă că vor veni suflete cu astfel de capacități, și aceasta într-un timp care este deja prezent, care a început deja; vor veni din ce în ce mai multe astfel de suflete. Acum ele sunt rar răspândite pe suprafața pământului. Dar aceste capacități vor începe să se răspândească din ce în ce mai mult în oameni. Într-o măsură semnificativă ele vor fi prezente între 1930 ‒ 1940. Acesta va fi un interval de timp important, căci atunci se vor vedea apărând noile capacități ale oamenilor. În timp ce omul de astăzi nu vede decât trupul fizic, el va dobândi și capacitatea de a vedea ceva esențial, de a vedea tot mai mult din corpul eteric. În viitorul imediat omenirea se va dezvolta în așa fel încât va fi prezent un număr de oameni cu astfel de capacități, număr ce va crește treptat; în final va exista un mare număr de astfel de oameni – de fapt, avem aici în vedere întreaga omenire -, care nu vor vedea numai trupul fizic al omului, ci vor vedea acest trup fizic al omului înconjurat de un trup eteric, cu raze eterice și cu o aură eterică. Acesta este un lucru pe care îl vor vedea. Altă realitate pe care o vor vedea va fi foarte ciudată pentru ei: în fața lor se vor ivi imagini în care se vor arăta tot felul de aspecte. La început oamenii nu-și vor da seama despre ce este vorba, îl vor socoti pe omul respectiv bolnav, dar oamenii vor observa din ce în ce mai mult că astfel de imagini reprezintă ceva ce se va realiza în 2-4 zile, și care se petrece anticipat în plan eteric. Aceste capacități se vor dezvolta deja în prima jumătate a secolului nostru.
Există două posibilități. Una este ca omul să rămână cu gândirea sa, cu simțirea sa numai la ceea ce a dobândit în Kali Yuga. Cei care vor rămâne cu concepția lor despre lume, cu filozofia lor, cu gândirea și simțirea lor la ceea ce au învățat până astăzi, vor fi foarte curând depășiți în judecata lor cu privire la oamenii care văd în acel fel. Vor spune că sunt nebuni, că încep să devină nebuni, că văd tot felul de lucruri înșelătoare care, de fapt, nu există. – Vor exista și alt fel de oameni, care vor fi auzit din știința spirituală că acestea sunt realități. Acest fapt va fi mereu și mereu subliniat în următoarele decenii și în următoarele secole. Ei vor fi auzit că există astfel de realități și vor găsi raportul corect față de noile capacități.
Ce facem noi prin faptul că practicăm știința spirituală? Nu facem ceva ce ne satisface curiozitatea, de aceea fiind preocuparea noastră preferată; noi facem ceva ce îi pregătește pe oameni pentru ceea ce trebuie să vină și pentru ceea ce va veni. Iar ceea ce va veni, pur și simplu, nu va putea fi înțeles dacă nu va exista știința spirituală. Omenirea ar pierde ceea ce trebuie dobândit. Și s-ar putea întâmpla prea bine, aceasta ar urma să se întâmple, ca știința spirituală să fie interzisă pe pământ, toți cei care acționează pentru știința spirituală vor fi lăsați să flămânzească; poate că vor fi alungați de la locurile lor de muncă și vor fi lăsați să flămânzească. Atunci omenirea ar pierde cu totul posibilitatea să înțeleagă ceea ce trebuie să intervină ca dezvoltare conform naturii. Dacă s-ar întâmpla aceasta, evoluția omenirii va fi secătuită, condamnată. Ar trebui să continue fără această acțiune, s-ar vlăgui complet. De unde îndatorirea plină de răspundere a științei spirituale.
Dacă privim lucrurile în acest fel, putem să ne întrebăm: unde se va arăta de exemplu, ca efect, ceea ce a fost aici descris? Sufletele care stau aici vor fi întrupate din nou într-o epocă în care vor fi prezente acele capacități sufletești care tocmai au fost descrise. Care va fi efectul? O dată cu acele capacități va mai veni ceva: Omul va putea să privească înapoi la încarnarea de acum. O dată cu capacitățile care au fost descrise va apărea, drept capacitate naturală, o amintire nu numai a vieții dintre moarte și naștere, ci și a vieții anterioare. Acum însă este vorba să dezvoltăm ceva în încarnarea prezentă sau în încarnarea următoare, ceva despre care să ne putem reaminti. Ceea ce facem pentru necesitățile zilei, în primul rând nici nu va exista; de acestea nu ne vom putea aminti atunci când ne vom fi născut din nou. Lucrul de care ne vom putea aminti va fi acela care s-a petrecut în forul central al interiorului nostru, în eul nostru. Nu ne vom putea aminti întâmplările obișnuite, zilnice. Ceea ce rămâne din încarnarea prezentă în următoarea încarnare trebuie să fie deja integrat eului, trebuie să fie simțit în eu. Este adevărat însă că cei mai mulți oameni nu au încă înclinarea de a pătrunde atât de profund în interiorul lor încât să se simtă drept eu. Ei sunt interesați mai degrabă de o bucată de rocă de pe Lună, spunea Fichte [Nota 8], decât de propriul lor eu! Dacă nu îți cultivi eul, dacă nu înveți să-l cunoști prin știința spirituală, dacă nu înveți să-l simți, atunci el nu este prezent ca un bun sufletesc interior. Mai întâi trebuie să creăm ceva despre care să ne putem aminti în următoarea încarnare.
Astfel, știința spirituală creează, prin faptul că îi învață pe oameni să cunoască elementele lumii ‒ care își găsesc în eul lor cea mai bună expresie -, creează realități despre care va putea să-și amintească în următoarea încarnare. Dacă omul folosește corect ceea ce îi este oferit, el va avea, desigur, în următoarea încarnare capacitatea amintirii retrospective, dar nu va putea găsi de ce anume să-și amintească, pentru că nu a creat nimic de care să își poată aminti.
Este unul din cele mai mari chinuri pe care omul le poate avea, acela de a poseda o capacitate și a nu avea obiectul asupra căruia să poată exercita acea capacitate. Omul va voi să privească înapoi în încarnările anterioare tocmai pentru că va avea capacitatea aceasta, dar nu va găsi în sine nici un obiect care să poată fi preluat în această forță a amintirii. Va exista o sete înfiorătoare de a privi în încarnările anterioare. Ea va fi ca o tortură interioară, o voință de a privi înapoi, dar omul nu va vedea nimic deoarece el nu a creat ceea ce ar putea să vadă. Noi prelucrăm în încarnarea prezentă ceva ce trebuie creat ca realitate, ca obiect pentru amintire, căci capacitatea amintirii retrospective va fi fost dobândită deja prin mersul evolutiv natural al omenirii.
Avem aici din nou două curente. Unul exterior: oamenii dobândesc capacități; și unul interior: oamenii trebuie să facă ceva asupra căruia să își poată folosi capacitățile. Aceste două curente le găsim pretutindeni. Însă ceea ce acționează ca impuls, ca forță în modul cel mai important, este faptul că oamenii, în măsura în care dobândesc această capacitate nouă de a vedea etericul, vor avea o mare trăire în cursul primei jumătăți a secolului al XX-lea.
În timpul epocii Kali Yuga, într-un interval de aproximativ 3100 de ani, oamenii au ajuns la o stare în care au trebuit să își spună: noi nu mai putem vedea în împărățiile spirituale ale cerurilor. Porțile lumii spirituale s-au închis. – Atunci însă a venit Ioan Botezătorul, apoi a venit Christos și le-au arătat oamenilor că pe planul fizic, printr-o dezvoltare interioară corespunzătoare, poate fi trezit ceea ce este puterea centrală a sufletului, eul, și prin acesta poate fi înțeles spiritualul. Dumnezeu a coborât drept Christos până la planul fizic deoarece capacitățile omenești deveniseră astfel încât nu mai puteau înțelege decât lucruri din planul fizic. Christos a adus jertfa de a se coborî în planul fizic deoarece zeii, care nu au coborâseră până atunci aici, nu mai puteau fi înțeleși de oamenii care își dezvoltaseră capacitățile de a nu se situa decât în planul fizic.
Dar acum se dezvoltă capacitatea de a vedea suprasensibilul, de a vedea etericul. Asta are ca urmare faptul că, aproximativ în intervalul de timp 1930 – 1940, un număr de oameni, care vor fi primii pionieri ai clarvederii eterice, vor vedea ce anume este Christos în timpul nostru. Christos a trăit într-un trup fizic numai o dată pe pământul nostru. Dar de atunci pământul s-a schimbat. Cel care a devenit clarvăzător în timpul de dinaintea nașterii lui Christos și a privit în lumea entităților spirituale și a fenomenelor spirituale care înconjoară nemijlocit pământul, nu a găsit ceea ce a găsit după ce s-a săvârșit evenimentul de pe Golgota, deoarece Christos a coborât pe pământ. O anume personalitate a știut foarte exact acest lucru. A existat o personalitate care știa din învățătura ce o primise: când oamenii vor deveni clarvăzători, vor vedea ceva nu pe pământ, ei vor vedea ceva care în viitor se va afla în atmosfera spirituală a pământului, când Christos se va fi coborât de pe Soare pe Pământ. – Această personalitate spunea: „Vom trăi pe pământ marele moment în care omului devenit clarvăzător îi va apărea în mod spiritual Christos, pentru că Acesta va fi coborât pe pământ și va fi prezent și vizibil spiritual în atmosfera Pământului.” – Acest lucru îl știa respectiva personalitate dar ea nu ajunsese atât de departe încât să-și poată dobândi credința în evenimentele din Palestina, și anume că în Iisus din Nazaret a fost deja prezentă acea ființă așteptată, a fost prezent Christos. Ea nu a putut să Îl recunoască pe Christos Iisus. Veni apoi timpul în care evenimentul de pe Golgota trecuse de mult, timpul în care acea personalitate a devenit clarvăzătoare: atunci L-a văzut pe Christos în trup eteric. Acum ea a putut vedea ceva în atmosfera pământului! Această personalitate știa acum că Cel pe care Îl vedea era Christos. Realitatea fizică, privirea fizică nu l-au convins pe acest om, dar clarvederea, perceperea clarvăzătoare a lui Christos în trupul eteric, l-a convins. Această personalitate a fost Pavel. În evenimentul de la Damasc el L-a văzut prin clarvedere pe Christos în trupul eteric așa cum ‒ după evenimentul de pe Golgota ‒ a fost mereu văzut de către cei care se ridicaseră la clarvedere.
Acesta este într-adevăr cel mai important eveniment la care iau parte oamenii educați clarvăzător: acela de a-L vedea pe Christos în atmosfera spirituală a pământului. Deoarece această capacitate va apărea în respectivul interval de timp la un număr mare de oameni, ei vor avea în mod nemijlocit contemplarea lui Christos printr-o vedere corespunzătoare naturală, contemplarea lui Christos în trupul Său eteric; Christos, cu care oamenii se vor putea comporta precum cu o personalitate fizică. Christos nu se va coborî a doua oară până într-un trup fizic, însă, prin capacitățile lor, oamenii se vor ridica în eteric, unde El se revelează acum. Christos va fi venit din nou pentru ei în domeniul vieții lor lărgite.
Aceasta este revenirea lui Christos, începând aproximativ din anii 1930 – 1940 ai erei noastre. S-ar putea ca acest eveniment să treacă neremarcat prin fața oamenilor, dacă ei nu se vor fi pregătit să înțeleagă acest mare eveniment. Știința spirituală are de pregătit omenirea pentru acest eveniment viitor. El nu trebuie să treacă neobservat pe lângă omenire. Dacă ar trece neremarcat, omenirea ar secătui, ar paraliza.
Ceea ce am spus acum va fi comunivat în următoarele două decenii într-un oraș sau din altul, într-o formă sau alta, pentru că este un adevăr important, un adevăr care trebuie să pregătească oamenii pentru cel mai important eveniment al timpurilor noastre. Timpurile sunt din nou împlinite, trebuie să se întâmple lucruri importante. Dar în epoca noastră domnește un materialism înfiorător și se poate întâmpla ca tocmai acei care aud și preiau aceste învățături, să fie încercați de gândirea materialistă, să fie ispitiți a crede că Christos nu va apărea decât într-un trup fizic. Aceasta ar fi o credință materialistă pe care o vor putea împărtăși numai cei care nu s-au ridicat la concepția că spiritul este mai real decât fizicul. Materialismul ar putea să ducă oamenii în ispita de a confunda revenirea lui Christos în trupul real eteric, vizibil pentru oamenii cu capacități superioare dezvoltate, cu o revenire într-un trup fizic. Aceasta ar fi o altă mare nenorocire pentru omenire. În timpul nostru există destui inși, destule personalități care se vor folosi de aceasta și, căzând pradă unei iluzii, unei auto-înșelări, sau propriului instinct rău, se vor da drept falși Christoși, drept Christoși întrupați.
În epoca în care omenirea ar trebui să-L vadă pe Christos Cel adevărat în trupul eteric, vor apărea Christoși falși. Antroposofii însă sunt chemați să poată discerne între spiritual și material și să fie bine înarmați împotriva tuturor afirmațiilor, ori de unde ar veni ele, că va veni un Christos în carne și oase. Antroposofii sunt chemați să vadă că acest materialism ar fi cel mai rău ispititor care ar putea să apară cu privire la cel mai important eveniment al evoluției omenirii, la evenimentul pe care noi îl numim revenirea lui Christos, și prin care va trebui să se dovedească dacă oamenii au ajuns până acolo încât nu numai să vorbească despre spirit, ci să recunoască ființa spiritului ca ceva superior, ca esență a materiei.
Se va vedea dacă oamenii vor fi ajuns să-L recunoască pe Christos în întreaga Sa însemnătate, tocmai pentru că El li se va arăta în spirit. Aceasta va fi pentru oameni cea mai mare încercare și probă: li se va arăta cel mai mare impuls al pământului nostru și le va spune: Nu Mă veți putea recunoaște decât atunci când nu numai că veți vorbi despre spiritual, ci veți ști că spiritualul este mai real, mai plin de valoare decât ceea ce este material. – Asta este ceea ce trebuie să integrăm în simțămintelor noastre pentru ca următoarele decenii spre care ne îndreptăm să le putem întâmpina în mod corespunzător. Important va fi acest eveniment nu numai pentru cei care vor fi în trupuri fizice; el va fi important și pentru acele suflete care vor fi deja între moarte și o nouă naștere. Căci acest lucru va fi la fel de important pentru așa-numiții „morți”, pe cât de importantă a fost moartea de pe Golgota, nu numai pentru oamenii aflați în trup fizic, ci și pentru sufletele care erau în Kamaloka sau Devachan. Vorbind simbolic, am spune: Christos S-a coborât și la cei care erau în alte lumi, „Coborârea în iad”. Această probă a spiritualității în secolul nostru va fi importantă și pentru cei care se află pe planul fizic și pentru cei care trăiesc în planul spiritual, pentru așa-numiții morți.
