Astăzi ne vom ocupa de ceva care ne arată cât de important este ca din comunicările care pot fi făcute despre lumile superioare să aflăm ce o așteaptă pe omenire în viitor. Misiunea mișcării spiritual științifice este legată de cele mai importante evenimente ale perioadei de tranziție în care trăim acum. Din aceasta vom putea dobândi convingerea că în viitor vom afla încă și mai multe; de aceea noi căutăm în știința spirituală ceva după care să ne putem ghida acțiunile. De aceea trebuie să știm ce este deosebit de important în simțire, gândire, și voință pentru timpul nostru.
Există o mare deosebire între curentul spiritual care vine de la Buddha și cel care vine din impulsul lui Christos. Prin aceasta nu este avută în vedere o situare pe poziții contrare, ci este mai degrabă necesar să vedem în ce relație poate fi rodnic fiecare din aceste curente. Cele două curente trebuie să meargă împreună în viitor iar creștinismul trebuie să fie fecundat de știința spirituală. Creștinismul ar trebui, înainte de toate, să accepte învățătura despre reîncarnare. El conține de fapt această învățătură în partea lui ezoterică, dar din cauza unor motive pedagogice universale această învățătură nu a putut fi preluată în creștinismul exoteric. Dimpotrivă, această învățătură a fost un principiu aparte, un principiu de bază al budismului, legat de învățătura despre suferință, iar sarcina creștinismului a fost tocmai de a depăși această învățătură.
Dacă vom cunoaște menirea și misiunile celor două curente, vom putea să înțelegem și deosebirile dintre ele. Deosebirea fundamentală o observăm cel mai clar atunci când tratăm cele două individualități, pe Buddha și pe Pavel.
Gautama Buddha a ajuns prin iluminarea sa, sub arborele Buddhi, la cunoaștere și a răspândit apoi următoarea învățătură: Această lume este maya. Ea nu poate fi considerată ca reală, căci maya, marea iluzie constă tocmai în faptul că ea este considerată reală. Omul trebuie să se străduiască să se elibereze din împărăția elementelor; atunci ajunge într-o împărăție care nu mai poate avea nume și lucruri: nirvana. Abia atunci ești eliberat de iluzie. Împărăția mayei este suferință. Nașterea, moartea, boala, bătrânețea, sunt suferințe. Setea de viață îi aduce pe oameni în această împărăție. De aceea omul trebuie să se elibereze de această sete de viață și apoi nu mai e necesar să se întrupeze.
Ne putem întreba: cum a ajuns marele Buddha să vestească această învățătură? Răspunsul nu îl putem primi decât din cercetarea evoluției omenirii.
Omul nu a fost niciodată așa cum este acum. În timpuri anterioare, pentru a ajunge la cunoaștere, omul nu avea la dispoziție numai trupul său fizic; pe atunci era răspândită în întreaga omenire un fel de cunoaștere clarvăzătoare. Oamenii știau că există ierarhii spirituale, așa cum știm că există plante și așa mai departe. Nu exista putere de judecată, în schimb omul vedea direct ființele creatoare. Această înțelepciune a dispărut treptat; dar rămăsese o amintire despre ea. În India, Persia, de asemenea și în Egipt, exista o amintire a vieților pământești anterioare. Sufletul omului era în așa fel structurat pe atunci încât știa: eu provin dintr-o ființă divină, dar întrupările mele au pătruns treptat atât de puternic în fizic încât privirea mea pentru lumea spirituală s-a întunecat.
Înaintarea în timp era resimțită ca o înrăutățire, ca un mers înapoi. Așa simțeau cei care, în momente deosebite, puteau să-și părăsească trupul fizic, așa cum se mai putea încă într-un timp relativ târziu. De aceea lumea obișnuită le părea ca o lume a iluziei, ca maya, marea înșelare. Buddha nu făcea altceva decât să exprime ceea ce trăia în sufletele oamenilor. Tocmai ceea ce exista în lumea senzorial fizică era resimțit ca elementul care a tras omenirea în jos. Omul vroia să se ridice din acesta. Vinovată de coborârea omenirii era lumea simțurilor.
Să comparăm această concepție cu impulsul lui Christos și cu învățătura pe care a dat-o Pavel. Pavel nu a numit lumea senzorială iluzie, deși el știa tot atât de bine ca Buddha că omul a coborât din lumea spirituală și că impulsul spre existență este cel care l-a adus pe om în această lume. Se vorbește în sens creștin atunci când se întreabă: Acest impuls spre existență este totdeauna un impuls rău? Lumea fizică senzorială este numai înșelăciune? ‒ După concepția lui Pavel, impulsul spre existență, în sine, nu ar fi rău. Acest impuls era originar bun, însă prin căderea în păcat a omului, sub influența ființelor luciferice, a devenit rău. El nu a fost totdeauna așa însă a devenit așa și a adus cu sine suferință, minciună, boală ș.a.m.d. Astfel, dintr-un eveniment cosmic, cum apare la Buddha, el devine un eveniment moral, la Pavel.
Dacă nu ar fi intervenit influența luciferică, omul ar vedea adevăr și nu iluzie în lumea fizică. Nu lumea fizică senzorială este incorectă ci cunoașterea omului, care a fost întunecată prin influența luciferică. Această diferență în concepția despre lume aduce cu sine și urmări diferite. Buddha vrea să caute mântuirea într-o lume care nu conține nimic senzorial. Pavel spune că omul trebuie să-și purifice forțele, setea după existență, pentru că el însuși le-a pervertit. Prin purificarea forțelor sale, omul trebuie să sfâșie vălul care îi acoperă adevărul, și astfel să poată vedea ceea ce el însuși a acoperit. În locul vălului care, de exemplu, acoperă lumea plantelor, va vedea forțele spiritual-divine care lucrează îndărătul și asupra plantelor. Dacă se rupe acest văl, lumea senzorială devine transparentă și, în final, vedem în fața noastră împărăția spiritului. Credeam că avem în față o împărăție a animalelor, o împărăție a plantelor, o împărăție a mineralelor: acesta a fost păcatul nostru. În realitate, în acestea vedem revărsându-se spre noi ierarhiile.
De aceea, Pavel spune: Nu omorî plăcerea în contact cu existența, ci purific-o, fiindcă inițial ea era ceva bun. Și aceasta se poate face preluând în sine forța lui Christos. Când aceasta umple sufletul, ea înlătură întunecimea sufletului. Nu degeaba au pus zeii oamenii pe pământ. De aceea sarcina omului este să arunce de la el ceea ce îl împiedecă să vadă această lume în mod spiritual. Consecința la care trebuia să ajungă Buddha era următoarea: Evitați încarnările! – Ea trimite înapoi spre o înțelepciune originară a oamenilor. În schimb, Pavel spune: Treceți în continuare prin încarnări, însă pătrundeți-vă cu Christos, și atunci, într-un viitor îndepărtat, va dispărea ceea l-a aruncat pe om în iluzie.
Această învățătură care pune păcatul nu pe seama lumii fizic-senzoriale, ci pe seama omului, trebuia să fie, în mod necesar, o învățătură istorică. Însă tocmai deoarece era o învățătură deplină, completă, ea nu a putut fi dată în felul acesta de la început; la început nu puteau fi date decât impulsuri inițiale cu care trebuia să te pătrunzi. Treptat, aceste impulsuri pătrund apoi în toate domeniile vieții. În ciuda celor aproape 2000 de ani care s-au scurs de la Misteriul de pe Golgota, ne găsim și astăzi la începutul preluării impulsului lui Christos. Domenii întregi ale vieții nu sunt încă pătrunse de el, de exemplu, știința și filozofia. Buddha a putut să predea mult mai devreme și de îndată învățătura sa, pentru că ea se raporta la o înțelepciune străveche, care mai era încă resimțită pe atunci. Impulsul lui Christos trebuie să pătrundă treptat. O teorie a cunoașterii care se fundamentează pe această realitate [Nota 11] se deosebește net de teoria cunoașterii lui Kant, fiindcă el nu știe că tocmai cunoașterea noastră trebuie să fie purificată.
Pavel trebuia să-i facă pe oameni să înțeleagă că munca într-o încarnare singulară este, în realitate, de o mare însemnătate. El trebuia să exagereze oarecum această învățătură în opoziție cu învățătura răspândită cu relativ puțin timp înainte, după care încarnările singulare ar fi lipsite de însemnătate. Trebuia să înveți să rostești: „Nu eu, Christos în mine!” [Nota 12] Acesta este eul purificat. Prin Pavel, viața spirituală pentru întregul viitor a devenit dependentă de această încarnare singulară. După ce a îndeplinit o astfel de educare a sufletului, după ce un număr suficient de oameni vor fi trecut prin aceasta în cei 2000 de ani care s-au scurs, începe acum din nou timpul în care se învață despre karmă și reîncarnare. Trebuie să încercăm să ne aducem iar eul în starea în care a fost înainte de a începe încarnările.
S-a spus că Christos este mereu în jurul nostru. „Eu sunt cu voi toate zilele, până la sfârșitul lumii.” Acum însă omul trebuie să învețe să Îl vadă pe Christos și să creadă că ceea ce vede este adevărat. Aceasta se va întâmpla în viitorul apropiat, chiar în acest secol, cu un număr mai mic de oameni,iar în următoarele două milenii cu tot mai mulți oameni. Cum se va petrece asta la omul singular? Să ne întrebăm: cum vedem noi astăzi, de exemplu, planeta noastră? Planeta este descrisă de știință din punct de vedere mecanic, fizic, chimic, după teoria lui Kant-Laplace și altele asemănătoare. Stăm totuși în fața unei schimbări radicale în acest domeniu. Va apărea o concepție despre lume în care pământul nu va mai fi explicat numai din forțe minerale ci și din forțele plantelor, ceea ce înseamnă din forțe eterice. Planta își are rădăcinile îndreptate spre punctul central al pământului, partea sa superioară stă în legătură cu soarele. Acestea sunt forțele care fac ca pământul să fie ceea ce este. Forța de greutate nu este decât o forță secundară. Plantele au existat înaintea mineralelor, tot așa cum cărbunele a fost înainte o plantă. Acest lucru va fi acceptat în curând. Plantele dau planetei Pământ formă și apoi și substanța din care ia naștere solul mineral. Un început al acestei învățături a fost făcut de Goethe în „Morfologia plantelor” [Nota 13]. Dar el nu a fost înțeles. Apoi se va începe treptat să se vadă etericul, pentru că el este caracteristic pentru plante. Forța de creștere a regnului vegetal va fi preluată de om în sine, și atunci el se va elibera de forțele care acum îl împiedecă să Îl vadă pe Christos. Știința spirituală trebuie să contribuie la aceasta. Faptul este însă imposibil atâta timp cât oamenii sunt de părere că ridicarea de la fizic la eteric nu are nimic a face cu interiorul omului. Într-un laborator este indiferent dacă acolo se află un om situat pe o poziție morală superioară sau unul situat pe o poziție morală inferioară. Nu acesta este cazul când aveam a face cu forțele eterice. Predispozițiile morale trec atunci în produs. De aceea ar fi imposibil pentru omul de astăzi să dezvolte aceste capacități dacă el rămâne așa cum este. Masa de laborator trebuie să devină mai întâi altar, așa cum a fost pentru Goethe care, în copilărie [Nota 14], pe micul său altar din produse naturale aprindea lumânarea la razele soarelui ce răsărea.
Acest lucru se va întâmpla în curând. Cei care vor putea spune: „Nu eu, ci Christos în mine”, vor putea combina forțele plantelor, așa cum astăzi se pot combina forțele minerale de către cel care le înțelege. Ceea ce este omul în interior se află în interacțiune cu ceea ce există în exterior, iar exteriorul se modifică pentru noi în funcție de faptul că vedem clar sau tulbure. Deja în acest secol – și din ce în ce mai mulți în următoarele două milenii și jumătate – oamenii vor ajunge să Îl vadă pe Christos în forma Sa eterică. Ei vor vedea pământul eteric din care a germinat lumea plantelor. Dar prin aceasta ei vor ști și că un interior bun al omului va răspândi alte influențe asupra mediului decât unul rău. Cel care va deține această știință în modul cel mai înalt va fi Maytreia-Buddha, care va veni aproximativ peste 3000 ani. „Maitreya”-Buddha înseamnă „Buddha cel cu ținută morală bună”. Maitreya-Buddha este cel care le va clarifica oamenilor importanța unei ținute morale bune. Toate acestea vor face ca oamenii să știe în ce direcție trebuie să meargă. În locul idealurilor abstracte vor apărea idealuri concrete care vor corespunde dezvoltării progresive. Dacă aceasta nu va reuși, pământul se va cufunda în materialism și omenirea va trebui să înceapă din nou, – după o mare catastrofă ‒ pe pământul însuși sau pe o următoare planetă. Pământul are nevoie de antroposofie! Cel care înțelege acest lucru este antroposof.
