Pentru buna înțelegere a celor pe care urmează să le prezentăm în continuare este bine ca prelegerea de astăzi să o începem observând încă o dată omul în momentul trezirii sale, dar de acastă dată concentrându-ne atenția asupra a tot ceea ce acționează din lumea spirituală, ca să spunem așa, asupra structurii sale. Când se trezeste, are loc un transfer al întregii entități sufletești a omului din macrocosmosul în care el s-a cufundat în timpul somnului înapoi în microcosmos. Este de înțeles faptul că în starea da conștiență normală omul este prost informat asupra fenomenelor de interacțiune ale acțiunii propriu-zise care au loc între macrocosmos și microcosmos. Așa, de exemplu, de regulă, există părerea că ceea ce numim „Eu” sălășluiește doar în noi, în creierul nostru. Dar dacă ținem cont de faptul că în timpul somnului omul se află în afara învelișului său trupesc, împreună cu corpul său astral și cu Eul său, este clar că în timpul nopții nu trebuie, în nici un caz, să căutăm Eul în limitele pielii noastre, ci acolo unde se află în voia sa, revărsat în sferele Universului, în lumile de care am vorbit, și anume în lumea elementală, în lumea spirituală și în cea rațională sau chiar în aceea despre care dorim să discutăm astăzi și care se situează mai sus, în lumea prototipurilor spirituale ale tuturor lucrurilor. Așa-zicând, Eul s-a revărsat în imensitatea cosmică, s-a dizolvat în ea și de aceea reintrarea sa în corp dimineața, la trezire, nu trebuie înțeleasă în sensul că Eul s-ar afla acolo undeva și se strecoară în noi, ci ca un proces de condensare, de adunare; el se tot adună de pe unde s-a răsfirat și se comprimă din ce în ce mai mult, începând să pătrundă în corpul fizic și în cel eteric, până când ajunge acolo la o anumită densitatre. Acest fenomen se arată numai unei conștiențe clarvăzătoare. Acest Eu nu pătrunde complet nici în starea de conștiență din timpul zilei. Pentru conștiența clarvăzătoare Eul este ceva care, într-un fel anume, se află mereu și în preajma omului. Eul uman se suprapune doar parțial cu ceea ce percepem ca fiind corpul omenesc fizic. Am putea chiar spune că și în ceea ce privește entitatea sa substanțială Eul se află mereu în preajma noastră. Putem numi aura Eului ceea ce clarvăzătorul vede ca aură-lumină. Omul este permanent învăluit într-un asemenea nor spiritual-substanțial. Eul nu poate fi căutat la întâmplare, într-un loc sau altul, căci el umple spațiul înconjurător prin această aură-lumină, întreaga aură-Eu a omului. Dimineața Eul se adunădin toate părțile, din toate entitățile și realitățile Universului, pe care le-am descris ca fiind lumea rațională, lumea spirituală și lumea elementală.
Să mai zăbovim puțin asupra pătrunderii Eului în trupul propriu-zis al omului și să percepem totul în jurul nostru: culorile, sunetele, impresiile luminoase. De exemplu, dimineața ne aruncăm privirea pe o suprafață albastră și avem ca primă impresie senzorială culoarea albastră. Cum se face că ne apare culoarea albastră? Conștiența umană obișnuită este complet nelămurită asupra felului în care se petrece acest lucru. Acest lucru are loc datorită faptului că în timp ce vine din macrocosmos, intrând în microcosmos, Eul întâlnește un fel de stavilă care se opune intrării năvalnice a forțelor spirituale, cele pe care le numim lumea elementală. Este ceva care nu lasă lumea elementală să pătrundă dintr-o dată în totalitate, ci doar în parte. Dacă privim o suprafață de culoare albastră pe care o avem în fața noastră, înseamnă că prin ea pătrund aceste forțe, cu excepța unei anumite părți a lumii elementale. Ceea ce este reținut din lumea elementală este ceea ce omului îi apare ca o imagine reflectată și această reflectare este culoarea albastră de care am vorbit. Tot ceea ce am descris ca aparținând lumii elementale din punct de vedere spiritual, și care se referă la „pământ”, „apă”, „aer”, „foc”, începe să se reverse; prin ochi pătrund toate elementele existente în această lume, cu excepția celor pe care le vedem. Percepția senzorială se produce datorită faptului că ochiul nostru reține din lumea elementală lumina, urechea reține sunetul, iar restul structurii reține o parte a căldurii: ceea ce nu a fost reținut pătrunde în noi. Am putea în acest fel să completăm cele spuse în prelegerile anterioare, că „Ochiul se formează la lumină, pentru lumină”, în felul următor: El nu se formează din ceea ce se reflectă, ci din ceea ce lasă să treacă și aceasta constituie o parte a lumii elementale. Dar se revarsă și ceva din lumea spirituală, din toate celelalte lumi. Astfel încât acum putem spune că toate aceste forțe izvorăsc, respectiv își au originea în lumile suprasensibile. De aici reține ochiul anumite forțe; ceea ce nu se revarsă în noi înșine, ceea ce reține reprezintă suma percepțiilor noastre. Așadar, vedem ceea ce nu lăsăm să pătrundă înăuntru. În schimb, ceea ce permitem să pătrundă este ceea ce a format organizarea fizică a ochiului. Respingem unele forțe și le lăsăm pe altele să pătrundă. Dacă ne privim în oglindă globul ocular, vedem de asemenea numai ceea ce el nu permite să treacă. În lumea elementală există așadar o parte a acelor forțe care au format ochiul nostru. Ca urmare putem spune: Forțele lumii elementale, pe care nu le vedem, și pe care nu le percepem cu celelalte simțuri ale noastre, sunt cele care formează simțul văzului, de asemenea și celelalte simțuri. Ca ființe senzorinle ne-am format din lumea elementală; lumea pe care o vedem atunci cand suntem capabili să pătrundem în lumea elementală este lumea care ne formează simțurile.
Atunci cănd simțul este limitat spre interior, pe peretele posterior al ochiului se găsește o a doua oglindă, căci pătrund aici și alte forțe, în afara celor reflectate și care aparțin unei alte lumi. Atunci sunt reținute și reflectate chiar forțele elementale. Datorită acestui lucru ele încetează să mai acționeze și în spate pătrund doar forțele lumii spirituale, forțe care contribuie la formarea nervului nostru optic. Așa precum ochiul are un nerv optic, tot astfel și urechea are nervul său auditiv, datorită efluviilor din lumea spirituală. Din ea izvorăsc forțele și entitățile care compun ansamblul întregului nostru sistem nervos. Nervii noștri sunt astfel ordonați potrivit legilor care guvernează în spațiu lumea planetară, după cum am văzut atunci când am considerat planetele ca pe o supraexpresie exterioară pentru ceea ce acționează ca realități și entități spirituale. Dacă așa se prezintă lucrurile, în sensul că asupra nervilor noștri acționează lumea spirituală, atunci înseamnă că, în ceea ce privește ritmicitatea, la baza sistemului nostru nervos trebuie să stea ceva corespunzător sistemului solar. Sistemul nervos trebuie să fie un sistem solar intern, căci el este organizat în concordanță cu lumea celestă.
Ne punem întrebarea firească dacă sistemul nostru nervos se prezintă, într-adevăr, ca o reflectare a sistemului solar. Știm cu toții că timpul se reglează dupa poziția Pământului față de Soare, și în decursul anului prin poziția față de cele douăsprezece constelații zodiacale. Aceasta constituie o împărțire a timpului rezultată din legitimitatea proprie cifrei 12, ca cifră care exprimă mișcările regulate din sistemul solar. Un an are douăsprezece luni, iar lunile cele mai lungi au treizeci și una de zile. Toate acestea au rezultat ca urmare a observării poziției corpurilor cerești unele față de celelalte, existând o anumită corelație cu sistemul nostru de timp. Cele mai lungi luni au, așadar, treizeci și una de zile, altele au numai treizeci de zile, iar luna februarie are douăzeci și opt sau douăzeci și nouă de zile. Aici avem de-a face cu o anumită neregularitate: există un motiv bine justificat pentru acest lucru, dar acum nu ne propunem să ne angajăm într-o asemenea discuție.
Să încercăm să aducem această ciudată împărțire a timpului în fața sufletului și să ne întrebăm cum ar trebui să se reflecte în sistemul nostru nervos ceea ce acționează acolo, în Cosmos. Dacă, într-adevăr, ceea ce stă la baza marelui Univers constituie și forțele formative ale sistemului nostru nervos, înseamnă că acest lucru trebuie să se oglindească și în noi: avem doisprezece nervi cranieni și treizeci și una de perechi de nervi spinali. În acest fel se reflectă în noi legitățile cosmice, în nervii spinali și în cei cranieni. Existența unei anume neregularități se explică prin faptul că omul trebuie să devină o ființă autonomă, independentă de tot ceea ce se întâmplă în spațiul înconjurător. Așa cum parcurgerea Zodiacului se reglează în cele douăsprezece luni în acord cu mersul Soarelui, iar acesta se reflectă în cei doisprezece nervi ai creierului, tot astfel și zilele unei luni se reglează în funcție de rotația Lunii; ar rezulta, ca urmare, doar douăzeci și opt de zile. Care este legătura celor treizeci și una de zile ale lunii cu sistemul nervos al omului? Noi avem în plus trei perechi de nervi, așadar în total treizeci și una de perechi de nervi, prin care am devenit independenți, altfel și în acest caz ne-am afla sub incidența numărului 28.
Ajungem acum la cea de a treia parte a reflectării. Sistemul nostru nervos este clădit de lumea spirituală. La locul de emergență a nervilor la nivelul creierului are lor o nouă reflectare. Aici este reținută lumea spirituală și nu pătrunde decât ceea ce am învățat în lumea rațională. În această lume acționează forțele ierarhiilor și se clădește ceea ce se află în spatele nervilor noștrii, creierul și măduva spinării. În creier și în măduva spinării avem rezultatul întregii activități care provine, în ultimă instanță, din lumea rațională. Cel care pătrunde clarvăzător în lumea spirituală găsește reprezentările exacte ale prototipurilor de la nivelul sistemului nervilor creierului și ai măduvei spinării. Fără să ne putem împotrivi, prin noi pătrunde lumea arhetipurilor.
Prin ce putem avea conștiența unei reprezentări în viața noastră obișnuită? Prin aceea că o putem reține. Suntem un produs al lumii elementale; suntem conștienți de simțurile noastre prin faptul că reținem o parte din lumea elementală. Suntem conștienți de lumea spirituală într-un anume fel, dar numai în imagini reflectate. Suntem un produs, așadar, al lumii spirituale, ne dăm seama de nervii noștri prin faptul că reținem o parte din lumea spirituală. Ce cunoaște omul din lumea elementală? Ceea ce i se reflectă prin simțurile sale: lumina, sunetele etc. Ce cunoaște omul din lumea spirituală? Tocmai ceea ce îi reflectă nervii săi. Ceea ce în mod obișnuit numim legi ale naturii nu reprezintă nimic altceva decât o reflectare atenuată a lumii spirituale. Ceea ce consideră omul ca fiind rațiunea sa nu constituie decât o reflectare estompată a lumii raționale; ceea ce desemnăm în mod obișnuit prin intelect nu este decât o reflectare voalată, palidă, a lumii raționale propriu-zise. Ce ar trebui să facem, dacă vrem să ajungem în situația de a vedea mult mai mult decât am relatat până acum? Trebuie să fim în măsură de a reține mult mai mult. Dacă vrem să viețuim în mod conștient influența lumii arhetipurilor, atunci va trebui să putem să reținem cât mai multe din aceste arhetipuri.
Putem avea organe fizice de simț numai prin aceea că lăsăm să pătrundă în noi lumea elementală, pe care apoi o reținem. Putem avea un sistem nervos numai prin aceea că lăsăm să pătrundă în noi lumea spirituală, pe care apoi o reținem. Numai pentru aceea s-a format creierul, forța rațională din noi, pentru a lăsa să pătrundă în noi lumea rațională, pe care să o reținem. Dacă s-ar forma și alte organe, mult mai deosebite, am avea posibilitatea să reținem în noi o lume mai înaltă. Pentru aceasta ar trebui să-i putem ieși noi în întâmpinare cu ceva, așa cum în creierul nostru noi trimitem ceea ce reține lumea rațională. Prin urmare, omul trebuie să facă ceva pentru a putea obține forțele unei lumi mai elevate, dacă dorește să evolueze pe o treaptă superioară în adevăratul sens al cuvântului. Pentru aceasta trebuie să facă ceva pentru a reține o lume superioară, care altfel ar trece prin el. El trebuie să-și creeze în acest sens un dispozitiv propriu de reflectare. În sensul în care omul contemporan poate și trebuie să facă acest lucru, Știința spirituală creează un dispozitiv care pornește de la cunoașterea imaginativă. Ceea ce cunoaște omul de regulă este lumea fizică din jurul său. Dacă vrea să ajungă la trepte superioare ale cunoașterii, va trebui să facă ceva pentru a-și crea și organele superioare aferente. El trebuie să-și aducă în sine o lume superioară, la starea de echilibru. Prin urmare, omul trebuie să desfășoare în el o activitate nouă, care să se opună lumii arhetipurilor. Este imposibil ca omul să ajungă pe trepte superioare ale cunoașterii rezumându-se doar la ceea ce obține printr-o conștiență normală. Noua sa activitate va trebui să se desfășoare astfel, încât să-i permită să treacă printr-o serie de trăiri interioare care nu se înscriu în categoria trăirilor obișnuite, ca de exemplu prin reprezentarea a ceea ce numim rosacruce. Cum se procedează pentru a avea această reprezentare a rosacrucii ca o trăire interitoară autentică?
Maestrul spiritual, care intenționează să-și conducă discipolul în lumile superioare îi va spune: Privește chiar și această plantă, care crește din pământ, și vei vedea cum îi dau tulpina și frunzele și mai târziu florile. Toate acestea se petrec datorită sevei sale verzi. Compară acum această plantă cu un om. Știm că prin om circulă sângele, care este expresia exterioară a pornirilor, dorințelor și pasiunilor sale, prin faptul că omul este o entitate înzestrată cu un Eu. Omul ne apare ca o ființă mult superioară în comparație cu planta. Numai un fantezist și-ar putea imagina că planta trăiește conștient, că ea poate să oglindească în interior o impresie. Avem conștiență nu datorită faptului că exercităm o activitate, ci pentru că în interior se reflectă o impresie. Omul este capabil să aibă reprezentarea interioară a unei impresii. Într-o anumită privință el s-a dezvoltat, așadar, la un nivel superior plantei, dar, pe de altă parte, tocmai datorită acestui lucru trebuie să ținem cont și de micimea sa, adică de posibilitatea de a se înșela. Planta nu se poate înșela, ea nu are o natură superioară și alta inferioară, ea nu are, conform unei naturi inferioare, porniri și dorințe degradante; ca ființă pământeană, omul are ceva din domeniul cel mai de jos, precum și o umbră a domeniului celui mai înalt; de aceea am putea vorbi despre o puritate a plantei în antiteză cu pornirile, dorințele și pasiunile omului. Omul, prin sângele său, a devenit o entitate care s-a ridicat conștient pe o treaptă superioară în comparație cu planta, totodată însă a și regresat într-un fel de degradare. Omul va trebui prin el însuși să obțină ceea ce are în plus planta și să devină stăpân pe săngele său, pe pornirile, dorințele și pasiunile sale. Va ajunge la acest stadiu atunci când, datorită naturii sale superioare, va reputa victora asupra naturii sale inferioare, când sângele său roșu va deveni tot atât de inocent ca și seva care se roșește în trandafirul roșu. Acesta este un simbol pentru ceea ce trebuie să devină omul atunci când ajunge stăpân asupra naturii sale josnice. Privim trandafirul ca pe un simbol, ca pe un ideal pentru sângele purificat. Și dacă apoi împreunăm trandafirul cu crucea de lemn, neagră, cu ceea ce mai rămâne din plantă, după ce ea moare, atunci rosacrucea devine un simbol al biruinței omului, al victoriei naturii sale superioare asupra celei inferioare. În crucea de lemn neagră avem simbolul naturii inferioare învinse, în trandafiri simbolul evoluției naturii superioare a omului. Așadar, rosacrucea reprezintă simbolul dezvoltării omului în Univers: nu avem în fața noastră o noțiune abstractă, ci ea reprezintă o trăire, o simțire pe care o putem contempla.
Acest lucru vrea să arate că omul poate avea reprezentări cărora nu le corespunde nimic exterior. Cine ar vrea să rămână numai în sfera conștienței normale, unde reprezentările se referă permanent la ceva exterior, acela ar spune că trebuie să fii un mare fantezist, că reprezentările nu sunt autentice atunci când nu înfățisează ceva exterior. Dar tocmai despre acest lucru este vorba, anume că dorim să ne dezvoltăm în suflet o facultate, o aptitudine care nu există în conștiența noastră normală și că tindem spre o activitate în baza căreia să elaborăm în noi reprezentări care se află într-o anumită relație cu lumea exterioară, dar care totuși nu sunt ca aceasta. Rosacrucea se află într-o anumită relație cu lumea exterioară, dar felul în care se constituie această relație este creația noastră proprie. Cu sentimente însuflețite plăsmuim rosacrucea în propria noastră reprezentare.
Pentru a ne înțelege pe deplin, doresc să mai prezint și un alt simbol sufletesc. Să urmărim viața obișnuită a unui om, așa cum își trăiește el zilele vieții sale obișnuite. Întâlnim alternanța
zi-noapte și trezire-culcare. În timpul zilei există o serie de trăiri, în timpul nopții, fără participarea noastră conștientă, sunt extrase forțe din lumea spirituală. Trăirile din timpul
nopții se petrec în subconștient. Dacă uneori, în scopul de a ne cunoaște, facem un popas în sinea noastră, se întâmplă să ne întrebăm: Ce se întâmplă cu evoluția ta? Mai avansezi? A constituit
oare pentru tine trăirea fiecărui eveniment al zilei un imbold care să te mobilizeze să faci un pas înainte? Are omul motive să fie multumit că zilnic face pași mărunți în acest sens, în vreme
ce ziua are o serie de trăiri, iar în timpul nopții primește forțe revigoratoare? Fiecare zi trebuie trăită intens pentru ca într-adevăr să te maturizezi puțin. Dacă ne întrebăm care este cota
zilnică de maturizare, vom ajunge la concluzia că avansarea zilnică a Eului nostru este destul de lentă, deși suntem martorii multor trăiri. Dacă privim retrospectiv asupra celei mai favorabile
perioade a vieții noastre, copilăria, vom constata ce progrese uluitoare face copilul în raport cu viața sa ulterioară. Un călător în jurul pământului nu asimilează prin călătoria sa atât de
multe câte învață un copil de la doica sa.
Mersul ascendent al Eului poate fi reprezentat grafic printr-o linie șerpuită (vezi desenul). Linia verticală în jurul căreia se răsucește linia șerpuită reprezintă progresul înregistrat; linia șerpuită redă trăirile din timpul zilei, linia punctată redă trăirile din timpul nopții. Avem, iată, în fața noastră un simbol pentru viața umană.
Ne putem imagina tot felul de simboluri, începând de la cele mai simple și până 1a cele mai complicate. Un simbol simplu ar putea fi și următorul: Să ne imaginăm cum crește o plantă, de la faza de încolțire, cum se dezvoltă și îi dau frunzele și pănă la formarea fructelor, cum apoi se îndreaptă spre uscare și să ne imaginăm un simbol pe tot acest parcurs, de la ivirea primului mugur și până la uscarea ei. În rosacruce mai există un simbol al evoluției omului, de la o ființă inferioară către una superioară, în bagheta lui Mercur, un simbol al trăirilor diurne și al celor nocturne, ca și al evoluției Eului. Ne putem imagina tot felul de simboluri. Ele nu reflectă nimic exterior, dar atunci când ne cufundăm în sinea noastră, lâsăndu-ne în voia lor, ne obișnuim sufletul cu o activitate pe care nu am mai făcut-o până atunci. Totalitatea acestor activități formează un produs de forțe interioare care pot reține lumea arhetipurilor.
Simbolurile nu trebuie neapărat să fie doar imagini; ele pot fi și cuvinte. În doar câteva cuvinte pot fi sintetizate adevăruri universale. Dacă adevărurile universale sunt comprimate în fraze sugestive, obținem o forță prin care putem da substanțialitate sufletului nostru. Printr-o asemenea lucrare asupra sieși omul clădește conștient, ceea ce de altfel a făcut și lumea exterioară fără concursul său, înzestrându-l cu creierul care s-a format în lumea rațională etc. El însuși își modelează organele, mai presus de creierul său, organe care nu sunt vizibile, întrucât se află deasupra a ceea ce este fizic. Așa cum din lumea elementală se formează ochiul, din lumea mentală se formează nervii, din cea rațională se formează creierul, tot astfel și din lumea arhetipurilor se formează organe spirituale superioare, care încet-încet ne dau posibilitatea să pătrundem în aceste lumi elevate și să le percepem. Aceste organe de percepere superioară apar ca o plăsmuire florală spirituală, iată de ce ele se numesc flori de lotus, sau roți spirituale, sau chakram.
Așa se face că celor care practică asemenea exerciții li se deschid organe noi, de exemplu le apare în frunte un semn de forma unei roți, sau în formă de floare, o floare de lotus cu două frunze. Acesta este un organ senzorial spiritual. Așa cum există un organ senzorial fizic, prin care conștientizăm lumea din jurul nostru, tot astfel există și organe senzoriale spirituale pentru a ne conștientiza lumea rațională, care nu poate fi văzută cu ochii fizici obișnuiți. Aceste flori de lotus sunt forțele germinative și sistemul de forțe care lăstăresc din sufletul omului.
Un al doilea asemenea organ se poate forma în regiunea laringelui, un altul în regiunea inimii. Asemenea organe de percepție spirituală creezi continuu, dacă te lași pătruns și mereu repătruns, cu răbdare și în mod energic, de asemenea reprezentări care nu sunt simple reprezentări exterioare, dar acționează asupra sufletului, creând forțe care înfruntă arhelipurile.
Nu este suficient doar atât. Un clarvăzător poate vedea în om aceste organe senzoriale superioare. Dar pentru aceasta ele trebuie mai întâi să se fi dezvoltat atât încât să poată fi văzute. Până acum ele s-au format într-o lume mult mai elevată decât lumile din care provenim noi. Urmează în continuare pregătirea pentru percepția propriu-zisă. Cel care dobândește gândire imaginativă și este conștient că a realizat ceva știe că se îndreaptă spre o etapă mult mai dificilă, aceea a muncii asupra sufletului. Prima etapă constă în imaginarea și exersarea cât mai multor reprezentări simbolice – care pot fi date corespunzător cu fiecare individualitate –, așa încât, cu răbdare și perseverență, să se poată dezvolta organele senzoriale superioare. Îndată ce ai dobândit o oarecare iscusință în imaginarea unur asemenea simboluri, după ce ți-ai activat gândirea în felul arătat, prin meditații și concentrare, după ce ai obținut, prin această gândire activată, tabloul imaginat, este necesar să îndepărtezi, să ștergi cu toată energia din conștiență asemenea imagini și să nu mai iei în considerare decât ceea ce au creat ele. Când am conceput rosacrucea, am avut multe lucruri în vedere, și abia apoi ne-am imaginat acest simbol. Să lăsăm deoparte acest simbol și să ne concentrăm asupra efortului depus la construirea simbolului, făcând abstracție de produs. Ne dedicăm în exclusivitate activității de creare a simbolurilor, întrebându-ne: Cum ai reușit așa ceva? Majoritatea oamenilor trebuie să facă multe, multe încercări pentru a putea trece de la simbol la activitatea creatoare de simboluri, iar acest lucru va dura mult timp. Vor trebui create nenumărate simboluri, până să le poți abandona deliberat, să reușești să viețuiești ceva care este activitate creatoare de simboluri. Dacă ai exersat asiduu, timp îndelungat, așa încât să simți lăuntric un clocot, un tumult, înseamnă că s-a făcut deja un pas înainte. Se ajunge, de fapt, la momentul în care nu numai că se deschid organe de simț superioare, de genul florii de lotus, dar apare ca o străfulgerare ceva cu totul nou, de care nu am avut până acum nici un fel de presimțire, când începe să ni se reveleze lumea spirituală și căpătăm un nou orizont. Abia acum avem o viețuire adevărată a lumii spirituale exterioare, abia acum o experimentăm cu adevărat.
După ce am depășit aceste faze, conștiența nu va înceta în momentul adormirii. Prin aceasta apare posibilitatea de a reține, de a capta mai mult. În continuare se viețuiește în felul următor: lumea înconjurătoare, obișnuită, rămâne în urmă; acum se creează în continuare simboluri; apoi în față apare întunericul. Dar conștiența nu se întrerupe, ci ea este clocolitoare, tumultuoasă, datorită propriei sale activități. Anterior reținusem lumea arhetipurilor, acum reținem lumea rațională, dar în sens invers, din partea opusă. Acum se reține ceea ce de obicei pătrunde în interior. Înainte, se vedea numai umbra lumii raționale în activitatea proprie; acum o vedem din partea opusă: vedem entitățile pe care le-am numit ierarhii. Încet-încet totul se însuflețește. Acesta este pasul următor care trebuie făcut. Dar aceasta nu este totul. Un alt pas constă în a renunța și la această activitate, ceea ce va dura mult mai mult. Vom constata noi înșine ce greu se realizează acest lucru; căci regula constă în faptul că omul adoarme cu adevărat sau ajunge într-o stare asemănătoare somnului atunci când nu mai este de loc conștient. Dacă va mai păstra totuși ceva din ea, atunci înseamnă că a ajuns într-un moment în care reține nu numai lumea rațională, dar și lumea spirituală din sens opus. Atunci vede realitățile și entitățile spirituale. În timp ce cunoașterea anterioară, la care ajunsesem în faza de a renunța la simboluri, se numește cunoaștere inspirată, faza următoare, în care se întrerupe și propria activitate, se numește cunoaștere intuitivă. Abia când ai conștiența golită, abia atunci înțelegi cum se corelează lucrurile în lumea spirituală, abia atunci vezi entitățile care viețuiesc în realitățile naturii și în legitățile naturii, obținând imaginea autentică a acestei lumi.
Am parcurs un traseu al cunoașterii noii evoluții spirituale. Aici se realizează ceva. Această metodă dezvoltă, în primul rând, organele de care are nevoie omul, așa încât cunoașterea imaginativă și cea intuitivă să-l conducă în lumea spirituală, în care poate arunca o privire. Ajuns la această cunoaștere intuitivă, va putea să se integreze și în lumea elementală, anume într-un asemenea chip încât să nu pătrundă nepregătit, ci, dimpotrivă, ea prezentându-i-se ca un punct terminus. Pentru marea majoritate a oamenilor, acesta este un drum greu de parcurs din toate punctele de vedere, întrucât cere o mare abnegație și perseverență. În primul rând este nevoie ca omul să persevereze în a exersa cât mai multe simboluri și să aștepte apariția organelor de percepție, altminteri nu i se revelează nimic. De cele mai multe ori oamenii nu aleg un drum sigur, ci înainte de toate ei vor să vadă cât mai curând ceva, să aibă repede un succes. Dar la aceasta se ajunge numai printr-o anumită renunțare la sine. Întâi de toate trebuie lucrat mult timp asupra sinei proprii, pentru ca astfel, încet-încet, să se poată pătrunde în lumile superioare; ceea ce se percepe din lumea rațională și din cea spirituală este la început ceva cu totul estompat. Abia apoi, după ce se revine din lumea rațională și din cea spirituală în cea elementală, când se obțin în continuare rezultate și se ajunge mai departe pe calea cunoașterii intuitive, abia atunci totul capătă culoare și strălucire, întrucât abia acum s-a ajuns la o saturație, la o impregnare cu lumea elementală. Toate acestea pot fi descrise numai din punctul de vedere al cunoașterii intuitive. Numai atunci când există o bucurie în cultivarea simbolurilor, când se procedează cu răbdare și perseverență pentru formarea organelor aferente se poate resimți un progres, dar este un drum sigur, deși la început nu vom vedea decât foarte puțin din lumea spirituală; această cale ne apără însă de iluzii. Pentru cel care va resimți o bucurie în această muncă lăuntrică, sentimentul de renunțare va dispărea. O astfel de activitate trebuie să fie însoțită de satisfacție. Răsplata vine abia mai târziu. Dar este un drum sigur, care duce în lumea spirituală, făcând imposibil orice fel de fantezism. Te afli deja în lumea care se află imediat deasupra lumii noastre, dacă ai parcurs drumul gândirii imaginative. Simțământul este ca și cum ți-ai fi încorporat în tine o parte din acea lume superioară. Apoi se ajunge treptat la o înțelegere adevărată a acesteia. În acest sens puteți găsi o schiță în cartea Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare? Ceea ce este prezentat acolo este inteligibil și pentru marele public; la acestea vom mai adăuga astăzi încă ceva.
Pe tot acest traseu am vrut să clarific faptul că ceea ce se află la baza microcosmosuiui – perceperea senzorială, sistemul nervos, creierul – reprezintă simboluri ale macrocosmosului. Am arătat cum trebuie lucrat asupra omului pentru a-l face să evolueze. Acum continuăm acea activitate care odinioară a fost deja făcută pentru noi. Din noi înșine facem să se înalțe omul nostru spiritual: ne autodepășim prin progresul realizat în evoluția noastră. Cine își ia în serios propria sa formare nu se îndoiește că o perfecționare în continuare este posibilă. Și fiindcă pe treapta sa actuală de dezvoltare omul a ajuns o ființă conștientă, va trebui ca, în mod conștient, să-și ia în propriile mâini și propășirea sa. Absolut tot ceea ce am prezentat până acum poate fi exprimat de fiecare într-o deplină conștiență. Dacă a avut un maestru spiritual, poate renunța la acesta, nu mai are nevoie de el – cum era în cazul vechilor metode – ca de cineva care să preia ceva de la învățăcel sau de la care să primească ceva, când discipolul era dependent de învățător; acest lucru nu mai corespunde nivelului de conștiență al omului modern. Astăzi se acordă unui maestru spiritual aceeași încredere care se acordă unui profesor de matematică, de exemplu. Dacă nu accepti ideea că un profesor știe mai mult decăt știi tu însuți, nu este nevoic să apelezi la el. În același sens te lași sub îndrumarea unei călăuze pentru a-ți da indicații, a-ți sugera simbolurile. Numai așa se poate vedea la ce poate duce un simbol. Apoi, treptat-treptat, devii propriul tău stăpân numai dacă instrucțiunile respective sunt urmate cu strictețe, din suflet, precum indicațiile date de un profesor de matematică. Aceasta constituie chintesența noii metode intuitive, care corespnnde în cel mai înalt grad omului independent, în care rolul îndrumătorului se rezumă numai la a da sfaturi cum se poate avansa. Etapele se succed astfel, încât cel ce se inițiază să parcurgă mereu noi stadii. Pentru timpurile îndepărtate erau necesare alte metode de inițiere. Pentru omul contemporan, meloda rosacruciană, cunoscută după simbolul cel mai important, este metoda cea mai adecvată și mai corectă pentru sufletul său. Observăm, așadar, că pe lângă metodele descrise există și o metodă modernă anume, care îl călăuzește pe om – în modul arătat – spre lumile superioare.
Dacă omul va lucra pas cu pas asupra lui însuși, va pătrunde, dezvoltându-se, în aceste lumi superioare. Astăzi am schițat în linii generale ceea ce are omul de făcut pentru a pătrunde în aceste lumi; despre ceea ce devine el și ce i se revelează vom vorbi mâine.
