Cele ce vom spune azi și în cursul zilelor următoare pot fi ușor răstălmăcite. Vom avea de discutat, din punctul de vedere al karmei, probleme referitoare la sănătate și boală; dat fiind caracterul diametral opus al concepțiilor actuale, ar putea să se încetățenească un mod greșit de a înțelege bazele științei spiritului, în ceea ce privește legătura dintre boală și sănătate, pe de o parte, și karma, pe de cealaltă parte. Știți, desigur, că în cercurile cele mai largi se discută cu vehemență și cu patimă referitor la sănătate și boală. Știți cu toții cât de tare este atacată, atât de profani cât și de unii medici, ceea ce numim medicină științifică. Pe de altă parte, se poate observa că reprezentanții medicinei științifice sunt de-a dreptul provocați, prin unele atacuri nedrepte, în așa fel încât nu numai că ajung la o atitudine pătimașă – ceea ce e, fără îndoială, dreptul lor – când se pune problema să apere ceea ce are de spus știința în acest sens, dar ei luptă uneori foarte aprig împotriva afirmațiilor făcute de pe alte poziții decât cele reprezentate de medicina oficială, cu privire la domeniul în discuție. Teosofia, sau știința spiritului, va putea să aducă la împlinire înaltele ei sarcini numai dacă-și va păstra, pe un asemenea tărâm, întunecat adeseori de diferite discuții, judecata obiectivă și lipsită de idei preconcepute. Cine a audiat conferințe pe această temă, prezentate de mine, știe deja cât de puțin vreau să cânt în cor cu cei care caută să discrediteze ceea ce se numește azi „medicină de școală”. În cazul științei spiritului nu poate fi vorba nici pe departe de a ne înregimenta într-unul sau altul dintre curentele greșite din epoca actuală.
Poate că este nimerit să subliniem cu această ocazie, în introducere, că rezulatele cercetărilor legate de boală și sănătate obținute în ultimii ani și în ultimele decenii ne obligă la aceleași cuvinte de laudă, la același respect și la aceeași admirație ca și în cazul altor realizări ale științelor naturii. În legătură cu ceea ce s-a realizat în acest domeniu se poate spune: Dacă cineva are dreptul să se bucure de succesele obținute de medicină în ultimii ani, atunci știința spiritului este acel cineva. Dar, pe de altă parte, trebuie să subliniem, de asemenea – lucru valabil când e vorba de științele naturii –, că uneori cunoștințele și descoperirile concrete făcute de acestea sunt interpretate într-un mod prea puțin corespunzător și satisfăcător de concepțiile științifice actuale. Acesta e aspectul cel mai frapant, în epoca noastră, în multe domenii ale cercetării științifice: concepțiile, teoriile nu se ridică la înălțimea rezultatelor concrete, care uneori sunt admirabile. Doar lumina care vine de la știința spiritului va aduce claritate în legătură cu succesele obținute în ultimii ani în acest domeniu.
Rezultatele deosebite din domeniul medicinei științifice nu pot deveni fertile, în epoca noastră, pentru binele omenirii, din cauză că această fertilizare e de-a dreptul frânată de diferite concepții și teorii cu colorit materialist. De aceea, teosofia trebuie să-și exprime direct și nesofisticat concepțiile și să nu se implice în luptele dintre diferitele orientări. Astfel se va evita stârnirea patimilor actuale.
Dacă vrem să ne precizăm punctul de vedere în legătură cu problemele care ne vor preocupa în cadrul acestor conferințe, trebuie să pornim de la ideea că un fenomen poate avea cauze mai apropiate și cauze mai îndepărtate, și că, dacă se pune problema de a se căuta cauzele karmice în problemele de sănătate, teosofia va trebui să se ocupe și de cauzele mai îndepărtate, care nu se află la suprafață. Să lămurim lucrurile cu ajutorul unei comparații. Dacă veți reflecta temeinic la această comparație, veți ajunge să înțelegeți ce vreau să spun, de fapt.
Să presupunem că cineva se situează pe poziția că în acest domeniu astăzi s-au obținut progrese deosebite și că ar disprețui ideile despre sănătate și boală care au apărut în secolele trecute. Cei care prezintă lucrurile astfel consideră că ceea ce a apărut în acest domeniu în ultimii douăzeci-treizeci de ani reprezintă un adevăr absolut, care, ce-i drept, poate fi completat, dar nu poate primi niciodată un verdict atât de negativ ca cel pe care-l emit, din păcate, unii în legătură cu căutările umane făcute anterior în acest domeniu. Se spune, de exemplu, adeseori: Tocmai pe acest tărâm întâlnim, în epocile trecute, superstiția cea mai crasă – și sunt citate apoi exemple de-a dreptul înspăimântătoare despre felul cum se încerca vindecarea unor boli în secolele trecute. Se consideră că e deosebit de grav când ici-colo apar diferite expresii al căror sens de odinioară a dispărut de mult din conștiența omului de azi, dar care s-au furișat, totuși, în conștiența actuală și din care nu se poate înțelege nimic, datorită felului de a gândi al omului contemporan. Așa, de exemplu, unii spun: Au fost vremuri în care orice boală era atribuită fie lui Dumnezeu, fie diavolului! Dar o asemenea afirmație nu e deloc așa de greșită cum o prezintă acești oameni, fiindcă ei nu știu ce complex de idei se avea în vedere prin noțiunile de „Dumnezeu” sau „diavol”.
Să presupunem că doi oameni stau de vorbă. Unul îi povestește celuilalt: Am văzut de curând o cameră, era plină de muște. Cineva o să-mi spună că așa ceva e absolut normal; și eu cred la fel, căci camera e foarte murdară și din această cauză muștele se înmulțesc. E absolut explicabil să se considere că acesta e motivul existenței muștelor, și eu cred că are foarte multă dreptate cel care spune că muștele vor dispărea din cameră, dacă acolo se va face o curățenie exemplară! Dar iată, un altul declară că el știe din ce cauză în acea cameră sunt atâtea muște; și ne spune că de mult timp în acea cameră locuiește o femeie extraordinar de leneșă. Dar ia te uită, ce superstiție nemărginită: ea spune că lenea e un fel de personalitate, care nu trebuie decât să facă semn, și muștele năvălesc înăuntru! Totuși, e mai corespunzătoare cealaltă explicație, care spune că existența muștelor e cauzată de murdăria adunată în cameră!
Lucrurile nu stau altfel nici pe tărâm medical, dacă se spune: Un om a fost atins de o boală pentru că a contractat o infecție, provocată de o specie de bacili; dacă suprimăm bacilii, vom obține vindecarea. Și mai există și oameni care vorbesc de o cauză spirituală, aflată mai în adânc! A vorbi despre cauzele spirituale ale îmbolnăvirilor, fără a nega nimic din ceea ce spune medicina, e la fel de puțin o superstiție ca și a considera că gospodina cea leneșă e cauza care face ca odaia să fie plină de muște! Și nu e nevoie ca cineva să tune și să fulgere auzind că se spune: Muștele vor dispărea din cameră dacă se va face curățenie. Important nu e să ne combatem unul pe celălalt, ci să învățăm să ne înțelegem unii pe alții și să ne analizăm reciproc intențiile. Trebuie să ținem seama neapărat de acest lucru, când auzim vorbindu-se în mod îndreptățit de cauze aflate chiar sub ochii noștri și de cauze mai îndepărtate. Teosoful obiectiv nu va afirma niciodată că e nevoie doar ca lenea să facă un semn pentru ca muștele să năvălească în cameră; el va ști că trebuie luate în considerare și aspectele materiale, dar că tot ceea ce se exprimă sub formă materială își are substraturile sale și că aceste substraturi spirituale trebuie căutate, spre binele omenirii. Dar celor care ar vrea să se implice în dispută ar trebui să li se aducă aminte că nu întotdeauna cauzele spirituale pot fi sesizate și combătute în același fel ca și cauzele materiale obișnuite. Și nici nu avem voie să credem că dacă vom combate cauzele spirituale vom fi scutiți de lupta împotriva cauzelor materiale; dacă ar fi așa, am putea lăsa camera murdară, cum este, și ar trebui să combatem numai comoditatea gospodinei.
Dacă studiem karma, trebuie să avem în vedere legăturile care există între evenimente, așa cum au loc acestea în viața umană în prima copilărie și cum influențează ele aceeași ființă umană, la o vârstă ulterioară. Dacă vorbim de sănătate și boală din punctul de vedere al karmei, acest lucru nu înseamnă altceva decât să ne punem întrebarea: Cum ne putem reprezenta că starea de sănătate sau de boală a unui om își are cauzele în faptele, în activitățile și trăirile sale anterioare? Și cum ne putem reprezenta că starea lui actuală de sănătate ori de boală are legătură cu efecte viitoare, care se vor răsfrânge asupra aceleiași ființe?
Omului actual îi place să creadă, în general, că o boală are legătură numai cu cauzele cele mai apropiate; tendința concepției noastre actuale despre lume, în toate domeniile, este aceea de a căuta soluțiile facile, iar a te mulțumi cu cauzele cele mai apropiate este o atitudine comodă. De aceea, în cazul îmbolnăvirilor sunt luate în considerare numai cauzele cele mai apropiate – și procedează așa în primul rând bolnavul însuși. Cum s-ar putea nega faptul că bolnavii preferă să adopte această atitudine comodă? Dacă există convingerea că boala trebuie să-și aibă cauzele în împrejurările cele mai apropiate și că ele trebuie depistate de către medic, iar acesta nu-l poate ajuta, înseamnă că nu și-a dat nici o osteneală; și de aici provine nemulțumirea. Din această comoditate a gândirii provin multe dintre lucrurile care se spun azi în domeniul sănătătii și bolii. Cine știe să înțeleagă karma, cu implicațiile ei atât de profunde, își va extinde aria cercetărilor de la ceea ce se petrece azi la evenimente mult mai îndepărtate, din trecut. Și, înainte de toate, el va ajunge la convingerea că o cunoaștere cuprinzătoare a unei situații care-l afectează pe om este posibilă numai dacă extindem cercetarea și asupra unor fenomene situate în trecut. Acesta este, în special, cazul omului bolnav.
Când vorbim despre omul bolnav și despre cel sănătos se impune, ca de la sine, întrebarea: Cum ne putem forma o concepție despre faptul de a fi bolnav, în general?
Dacă cercetarea spiritual-științifică abordează problema în mod direct și recurge la ajutorul clarvederii, ea va observa nereguli nu numai la nivelul corpului fizic al acestuia, ci și în componentele superioare, în corpul eteric și în corpul astral. Și cercetătorul clarvăzător va trebui să se întrebe, în cazul respectiv, care este contribuția la îmbolnăvire a corpului fizic, pe de o parte, a corpului eteric și a corpului astral, pe de cealaltă parte; fiindcă toate cele trei componente ale ființei umane pot contribui la apariția unei boli. În ce măsură poate fi extinsă, în general, noțiunea de „boală”? Lăsăm în seama celor ce folosesc cu plăcere tot felul de noțiuni alegoric-simbolice, chiar și acolo unde ele n-au ce căuta, și care vorbesc de îmbolnăviri ale mineralelor sau ale metalelor și spun că, de exemplu, rugina care roade fierul e o boală a fierului. Trebuie să ne fie clar că prin asemenea noțiuni abstracte nu se poate ajunge la o înțelegere cu adevărat fecundă a vieții, ci doar la o cunoaștere superficială a vieții, dar nu la o cunoastere care intră cu adevărat în adâncul realităților. Cel ce vrea să-și formeze o concepție reală despre boală și, de asemenea, despre sănătate, trebuie să nu spună că și mineralele sau metalele se pot îmbolnăvi.
Lucrurile se schimbă deja, când este vorba de regnul vegetal. Putem, fără îndoială, să vorbim de îmbolnăviri ale plantelor. Bolile plantelor sunt deosebit de importante, dacă vrem să ajungem la o înțelegere reală a noțiunii de „boală”. Nu se poate vorbi, în cazul plantelor, în aceeași măsură ca la animal și la om, despre cauze interne ale bolilor. Îmbolnăvirile din lumea vegetală își găsesc cauzele în împrejurări exterioare, în influența dăunătoare a solului, în lumina insuficientă, în influențe ale vântului, sau în alte influențe elementare și naturale. Sau va trebui să căutăm cauzele unor îmbolnăviri ale plantelor în influențele exercitate de anumiți paraziți, care atacă plantele și provoacă îmbolnăviri. În cazul lumii vegetale vom spune, pe bună dreptate, că noțiunea de „cauză internă a bolii” e total nejustificată. Pentru că nu-mi pot permite să vorbesc o jumătate de an pe această temă, nu e posibil, firește, să aduc prea multe dovezi în sprijinul acestei afirmații. Dar, cu cât pătrundem mai adânc în patologia plantelor, cu atât vom înțelege mai bine că nu poate fi vorba de „cauze interne ale bolii”, că e vorba de împrejurări, de influențe exterioare.
Planta este alcătuită dintr-un corp fizic și un corp eteric. O asemenea entitate, care posedă un corp fizic și un corp eteric, este, în principiu, sănătoasă, și se îmbolnăvește doar când apare o influență negativă din exterior. Cu această constatare sunt în deplină concordanță și rezultatele obținute prin cercetarea spiritual-științifică. În timp ce, prin metodele de cercetare bazate pe clarvedere, în ceea ce privește regnul animal și cel uman, în caz de îmbolnăvire, vedem anumite modificări – în părțile suprasensibile –, nu se poate spune că în interiorul unei plante bolnave e modificat chiar corpul eteric originar, ci doar că din exterior au pătruns în corpul fizic și mai ales în corpul eteric tulburări și influențe dăunătoare. Constatările făcute pe calea științei spiritului justifică întru totul concluzia că, la plante corpul fizic și corpul eteric sunt la origine perfect sănătoase. Când suferă influențe vătămătoare venite din exterior, planta folosește tot felul de mijloace pentru a se apăra, pentru a se vindeca. Încercați să crestați o plantă și observați cum aceasta încearcă să înconjoare cu materie vie partea rănită a corpului ei, să ocolească ce-i stă în cale și îi dăunează. Este vorba de o autoapărare internă, de o forță de vindecare, atunci când apare un prejudiciu exterior.
În corpul eteric și în corpul fizic al plantei există ceva care e în măsură să răspundă la influențele dăunătoare exterioare cu forțe de vindecare interne. Prin urmare, o ființă cum e planta, înzestrată cu corp fizic și corp eteric, nu înglobează doar principii ale sănătății necesare pentru dezvoltarea și creșterea ei, ci și forțe de vindecare capabile să intervină când apar influențe dăunătoare. Oare de unde provin aceste forțe?
Dacă veți cresta un corp fizic, rana va persista. El nu va putea face nimic, cu propria lui putere, ca s-o vindece. De aceea, în cazul unui simplu corp fizic, nu putem vorbi de îmbolnăvire și cu atât mai puțin putem spune că boala și vindecarea se află într-un raport oarecare una față de alta. Se poate vedea cel mai bine acest lucru, dacă la o plantă apare o boală. În acest caz, principiul forței vindecătoare interne trebuie căutat în corpul eteric. Și acest lucru îl arată, într-o măsură importantă, realitatea constatată de știința spiritului.
Dacă o plantă este rănită, corpul eteric al acesteia manifestă o viață mult mai intensă decât înainte. El dezvoltă din sine cu totul alte forme, cu totul alți curenți. Și e extraordinar de interesant de văzut cum noi provocăm corpul eteric al plantei să desfășoare o activitate mai intensă, dacă rănim o parte a corpului său fizic.
Cu aceasta încă n-am definit, ce-i drept, noțiunea de boală, dar ne-am apropiat de înțelegerea naturii bolii și bănuim în ce constă procesul interior al vindecării.
Să mergem acum mai departe – pe firul călăuzitor al observației interioare, clarvăzătoare – și să încercăm să înțelgem pe cale rațională fenomenele exterioare spre care ne conduce știința spiritului. Putem să trecem, acum, de la vătămările pe care le provocăm plantei la vătămări pe care le provocăm animalelor, ființe care posedă deja un corp astral. Dacă abordăm problema într-un mod mai general, vom constata că la animalele superioare se manifestă foarte putin – și cu cât animalul se află pe o treaptă de dezvoltare superioară, acest lucru este mai vizibil – reacția de răspuns a corpului eteric la vătămările venite din exterior. Dacă aducem un prejudiciu grosolan corpului fizic al unui mamifer inferior, sau al unuia superior, dacă-i smulgem unui câine un picior, de exemplu, sau facem altceva de acest fel, vom vedea cum corpul eteric al câinelui nu poate să răspundă, cu forța lui de vindecare, la fel de ușor cum răspunde corpul eteric al plantei la o vătămare care i-a fost provocată în mod asemănător. Totuși și în lumea animalelor acest fenomen poate fi întâlnit într-o măsură destul de mare. Să coborâm pe scara evoluției, până la animale foarte puțin evoluate, până la tritoni sau la alte ființe asemănătoare. Dacă unei asemenea ființe îi tăiem anumite organe, pentru ea nu e ceva prea neplăcut. Organele se refac cu mare rapiditate și în curând animalul arată ca înainte. S-a întâmplat ceva asemănător cu fenomenul pe care l-am întâlnit la plantă: noi am făcut să se pună în mișcare o anumită forță de vindecare existentă în corpul eteric. Cine ar putea nega că, la om sau la un animal superior, o asemenea solicitare, de a dezvolta în corpul eteric forțe de vindecare, reprezintă o periclitare serioasă a sănătății? Animalul inferior este doar provocat să dea naștere, din interior, prin forța corpului său eteric, unui alt mădular. Și acum vom merge mai departe.
Dacă îi tăiem unui rac un membru, el nu este în stare să creeze un alt mădular. Dar la proxima năpârlire, când ajunge la următoarea fază din viața lor, în locul mădularului rupt apare deja un ciot; la a doua năpârlire ciotul va fi ceva mai mare, și dacă animalul ar năpârli suficient de des, mădularul rupt ar fi înlocuit treptat cu unul nou. Se cere un efort deosebit al corpului eteric, ca să fie pusă în mișcare forța de vindecare. Iar la animalele superioare așa ceva nu se întâmplă. Dacă schilodim un animal superior, el nu va putea să elibereze din corpul său eteric această forță de vindecare. Dar trebuie să subliniem un lucru care constituie subiectul unei importante dispute din domeniul științelor naturii: dacă un animal schilodit dă naștere la urmași, aceste sechele nu se transmit urmașilor; generația următoare este din nou în posesia tuturor mădularelor. Când corpul eteric este capabil să transmită urmașilor însușirile sale, el e stimulat să dea la iveală un organism perfect și întreg. În cazul tritonului, corpul eteric acționează în acest sens încă de la început; la rac – de-abia cu ocazia năpârlirii; la animalele superioare acest fenomen apare numai la urmași; atunci corpul eteric înlocuiește ce a fost vătămat în generația anterioară. Prin urmare, noi trebuie să privim cu discernământ asemenea fenomene ale naturii, și ne va deveni clar faptul că este vorba de o forță de vindecare existentă în corpul eteric chiar și atunci când însușirile ereditare trec asupra urmașilor și că acesta poate da naștere unor organisme perfect normale. Aveți aici, aș zice, dovada felului cum acționează forțele de vindecare în corpul eteric.
Putem să ne întrebăm acum: Care e, cu cât urcăm mai sus pe scara evoluției – și dacă privim regnul uman din punct de vedere exterior această constatare e, de asemenea, valabilă –, cauza pentru care corpul eteric trebuie să facă eforturi din ce în ce mai mari pentru a scoate la suprafață forțele de vindecare? Corpul eteric poate fi unit cu corpul fizic în cele mai diferite moduri. Între corpul fizic și corpul eteric există, ca să zicem așa, o comuniune mai strânsă sau una mai puțin strânsă. Să luăm, de exemplu, un animal inferior, tritonul, la care un mădular retezat se reface imediat. În acest caz trebuie să presupunem existența unei legături mai putin strânse între corpul eteric și corpul fizic. Într-o și mai mare măsură acest lucru este valabil în lumea vegetală. Aici legătura este de așa natură, încât corpul fizic nu poate să acționeze, la rândul său, asupra corpului eteric, astfel încât corpul eteric rămâne neatins de ceea ce se petrece în corpul fizic și rămâne, într-un anumit sens, independent de acesta. Esența corpului eteric este aceea de a fi activ, de a produce, de a stimula creșterea. El stimulează creșterea până la o anumită limită. În momentul în care tăiem o parte dintr-o plantă sau dintr-un animal inferior, corpul eteric e gata să înlocuiască imediat acea parte, adică să-și desfășoare activitatea din plin. Ce ar trebui să se întâmple ca el să nu facă aceasta? El ar trebui să fie strâns legat de activitatea membrului respectiv. Și așa se întâmplă, într-adevăr, la animalele superioare. La acestea există o legătură mult mai intimă, mai strânsă între corpul eteric și corpul fizic. Când corpul fizic își dezvoltă formele, aceste forme – deci ceea ce există în natura fizică – acționează la rândul lor asupra corpului eteric.
În cazul animalelor situate foarte jos pe scara evoluției lumii vii sau la plante, influențele din exterior nu acționeză asupra corpului eteric, îl lasă neatins, duc o existență independentă. De îndată ce ajungem la primele animale superioare, formele corpului fizic se impun corpului eteric, acționează asupra lui: corpul eteric e cu totul pliat pe corpul fizic și, rănind corpul fizic, noi rănim, totodată, și corpul eteric. Și în asemenea cazuri, bineînțeles, corpul eteric trebuie să pună în acțiune forțe situate mai adânc, pentru că trebuie să se refacă mai întâi el însuși – și de-abia pe urmă mădularele respective. De aceea noi trebuie să apelăm la forțe de vindecare situate mai adânc, dacă ne ocupăm de corpul eteric al unui animal superior. Cu ce are legătură acest fapt? Din ce cauză corpul eteric al unui animal superior e atât de dependent de formele corpului fizic?
Cu cât urcăm mai sus pe scara evoluției lumii animale cu atât mai mult trebuie să ținem seama nu numai de activitatea corpului fizic și a corpului eteric, ci și de aceea a corpului astral. La animalele inferioare corpul astral și activitatea lui sunt încă puțin influente. De aceea animalele inferioare sunt atât de asemănătoare cu plantele. Cu cât urcăm mai sus cu atât corpul astral joacă un rol mai important. Însă el acționează în așa fel, încât face să depindă de sine corpul eteric. O ființă cum e planta, care posedă numai corp fizic și corp eteric, are prea puțin de-a face cu lumea exterioară; asupra ei se exercită diferite excitații, dar ele nu se manifestă sub formă de procese interioare. Însă acolo unde acționează un corp astral impresiile exterioare se oglindesc în procese interioare. O ființă al cărei corp astral nu e în activitate e mai închisă lăuntric fată de lumea exterioară. Ea se deschide cu atât mai mult lumii exterioare cu cât e mai activ corpul ei astral. Așadar, corpul astral unește ființa lăuntrică a unei ființe cu lumea exterioară. Activitatea intensă a corpului astral obligă corpul eteric să cheltuiască forțe foarte puternice, pentru a remedia prejudiciile care se ivesc.
Dar mai trebuie să ținem seama și de un alt aspect. În corpul astral uman nu sunt imprimate, nu sunt introduse doar operațiuni dinainte stabilite, cum se întâmplă în cazul animalului; animalul parcurge, în esență, un traseu dinainte stabilit, el trăiește conform unui program de viață prestabilit. În cazul animalului, cu greu am putea spune că el face excese deosebite sau că, dimpotrivă, poate să-și modereze instinctele. El își urmează programul său de viață. Omul însă, tocmai datorită faptului că a urcat mai sus pe scara evoluției, este în situația de a face deosebirea între corect și incorect, adevăr și minciună, bine și rău, precum și de a trăi conform cu acestea. El intră în contact cu lumea exterioară în modurile cele mai diferite, din imbolduri pur individuale. Toate aceste modalități de a intra în contact cu lumea exterioară se răsfrâng, la rândul lor, asupra corpului său astral, lasă impresii în corpul său astral. Iar urmarea acestui fapt este că și interacțiunea dintre corpul astral și corpul eteric trebuie să fie conformă cu aceste trăiri exterioare. Dacă vom duce, așadar, o viață necumpătată, într-o privință oarecare, ea va face să apară o anumită impresie în corpul său astral. Dar am văzut că, la rândul său, corpul astral influențează corpul eteric – felul cum o face depinde de ceea ce a fost introdus în corpul astral. Corpul eteric al omului se modifică, în funcție de viața pe care o duce, între limitele date de bine și rău, corect și incorect, adevăr și minciună etc. Acest mod de viață exercită o influență asupra corpului eteric uman.
Să ne amintim procesele care au loc atunci când omul trece prin poarta morții. Știm că el își depune corpul fizic și că rămâne cu corpul eteric, care acum e legat de corpul astral și de Eu. După câteva zile, partea principală a corpului eteric e depusă și ea, ca un al doilea cadavru; se păstrează, totuși, o chintesență a corpului eteric, pe care omul o ia cu el și care rămâne pentru timpurile viitoare. În această chintesență e cuprins tot ceea ce a pătruns în viața omului, ca rezultat al unei vieți necumpătate, să zicem, sau ceea ce el și-a însușit, ca efecte ale unui mod de a gândi, făptui și simți corect sau incorect. Corpul eteric conține această chintesență și omul o ia cu sine, pentru perioada care durează până la o nouă naștere. Neavând asemenea trăiri, animalul nu poate lua cu sine nimic asemănător dincolo de poarta morții. Când omul intră într-o nouă existență, prin naștere, chintesența corpului eteric anterior se revarsă în noul său corp eteric, împânzește noul corp eteric, în perioada de constituire a individului. Iată de ce în noua sa existență omul are în corpul eteric rezultatul a ceea ce a viețuit în viața sa anterioară. Și deoarece corpul eteric e constructorul unui organism cu totul nou, după o nouă naștere toate acestea se întipăresc și în corpul său fizic. Datorită cărui fapt se pot întipări toate acestea în corpul fizic?
Cercetarea spiritual-ștințifică ne arată că prin forma unui trup uman care intră, prin naștere, în existență, putem cunoaște, în mod aproximativ, ce fapte a săvârșit acel om într-o viață anterioară. Dar vom găsi oare și o explicație absolut rațională pentru ceea ce ni se prezintă ca descreștere a forței de vindecare pe măsură ce urcăm pe scara evoluției? Deoarece nu putem spune că la naștere animalul aduce cu sine dintr-o existentă pământeană anterioară o individualitate reincarnată, vom constata că în el acționeză numai corpul astral general al acelei specii animale, și aceasta va limita forțele vindecătoare ale corpului său eteric. La om însă nu numai corpul astral, ci și corpul său eteric e impregnat de faptele din viața sa anterioară. Și deoarece corpul eteric posedă forța de a scoate la suprafață ceea ce există în el din alte existențe, vom înțelege, de asemenea, că, dacă în el se va ivi o nouă forță, corpul eteric va fi în stare să transpună în întreaga structură a organizării umane ceea ce aduce cu sine din alte incarnări trecute. Și vom înțelege acum că faptele dintr-o anumită viață pot influența starea sănătății noastre din viața următoare și că starea sănătății noastre este, în multe cazuri, un efect karmic al faptelor săvârșite de noi într-o viață anterioară. Dar putem înțelege lucrurile și în alt fel.
Oare tot ceea ce facem în viața dintre naștere și moarte se repercutează asupra corpului nostru eteric? În viața obișnuită putem percepe o mare deosebire între felul cum se răsfrânge asupra organizării noastre lăuntrice propriu-zise ceea ce viețuim ca oameni conștienți și felul cum o influențează alte trăiri. Ne vine în întâmpinare un fapt extraordinar de interesant, care poate fi explicat cu ajutorul științei spiritului, dar care poate fi înțeles și pe cale absolut ratională. În decursul vieții sale, omul are numeroase trăiri pe care și le însușește în mod conștient și pe care le unește cu Eul său. Ele se transformă în interiorul lui în reprezentări pe care el le prelucrează. Dar gândiți-vă cât de multe trăiri, experiențe și impresii nu pot fi aduse până la stadiul de reprezentare și care, totuși, există în om și acționeză asupra lui. Poate vi s-a întâmplat ca cineva să vă spună: Te-am văzut astăzi pe stradă; dar nici nu te-ai uitat la mine! – iar dumneavoastră habar nu aveți de așa ceva. Ochiul dumneavoastră l-a văzut pe celălalt, dar impresia nemijlocită n-a ajuns să fie transformată în reprezentare. Există nenumărate asemenea impresii, astfel încât, de fapt, viața noastră se împarte în două: o viață care constă într-o serie de trăiri sufletești care sunt constituite din reprezentări conștiente și o alta, pe care n-am adus-o niciodată cu totul până în sfera conștienței noastre clare. Dar mai există și alte deosebiri: probabil că nu vă e greu să faceți distincție între impresiile pe care le-ați avut în viața dumneavoastră și pe care vi le puteți aminti, deci între impresiile care vă pot reveni mereu în amintire și impresiile pe care nu vi le puteți aminti.
Așadar, viața noastră sufletească se împarte în trăiri foarte diferite. Și este, cu adevărat, o deosebire considerabilă între diferitele trăiri, dacă studiem efectul pe care ele îl au asupra ființei interioare umane. Să ne oprim pentru câteva minute la viața omului dintre naștere și moarte. Dacă obsevăm cu atenție, vom vedea că există o deosebire uriașă între reprezentările care pot reveni mereu în conștiența noastră și acelea care au căzut în uitare, în așa fel încât nu și-au dezvoltat facultatea amintirii. Ne putem lămuri cel mai ușor asupra acestei deosebiri în felul următor. Gândiți-vă la o impresie care a făcut ca în dumneavoastră să se nască o reprezentare clară. Să presupunem că e o impresie care v-a provocat bucurie sau durere, deci a fost însoțită de un sentiment. Să reținem că majoritatea impresiilor – de fapt, toate impresiile care se exercită asupra noastră – sunt însoțite de sentimente. Iar sentimentele nu se exprimă numai la suprafața conștientă a vieții, ci acționează adânc, până în corpul fizic. Nu e nevoie să vă amintiți decât de faptul că o anumită impresie vă face să deveniți palid, alta să vă înroșiți. Impresiile acționează până la nivelul modului în care sângele se repartizează în interiorul organismului. Ajungeți acum la ceea ce nu intră în conștiență deloc sau numai fugitiv – și nu ajunge să se transforme în amintire. Știința spiritului ne arată că asemenea impresii sunt și ele însoțite de efecte asemănătoare celor ce însoțesc impresiile conștientizate. Dacă primiți o impresie din lumea exterioară care va acționa, în cazul în care ați primi-o în mod conștient, în așa fel încât ați avea palpitații, această impresie nu rămâne fără efect nici când nu e conștientizată. Dar ea nu rămâne doar o impresie, ci ajunge până în corpul fizic. Ba chiar se întâmplă un lucru ciudat: o impresie care face să se nască o reprezentare conștientă găsește un zăgaz, dacă vrea să acționeze asupra organizării umane mai profunde, dar dacă impresia acționează, pur și simplu, asupra noastră, fără ca noi s-o transformăm în reprezentare conștientă, atunci nimic n-o frânează, dar aceasta nu înseamnă că ea are un efect mai puțin puternic. Viața umană e mult mai bogată, ea nu se limitează la trăirile noastre conștiente.
Există în viața umană o perioadă în care impresiile de acest fel, care acționează puternic asupra organizării umane și nu posedă facultatea amintirii, sunt trăite foarte intens. În întreaga perioadă care durează de la naștere și până în momentul când începe să se manifeste facultatea amintirii, asupra omului au acționat nenumărate impresii pline de viață, care zac în el și care l-au transformat și în această perioadă. Ele acționează la fel ca impresiile de care devenim conștienți; dar, mai ales dacă sunt uitate, lor nu le stă împotrivă nimic din ceea ce se integrează de obicei vieții sufletești, sub formă de reprezentări conștiente, constituind un fel de zăgaz. Chiar viața obișnuită ne oferă de multe ori confirmarea ideii că există momente în care se manifestă un alt fel de efecte interioare. Dumneavoastră nu vă puteți explica unele evenimente din viața care urmează acestei perioade. Nu reușiți deloc să înțelegeți de ce trebuie să viețuiți tocmai într-un fel anume un lucru sau altul. Vi se întâmplă, de exemplu, un incident, care vă produce o impresie atât de zguduitoare, încât nu vă puteți explica de ce un incident relativ minor v-a produs o asemenea impresie. Dacă veți cerceta mai adânc, veți afla, poate, că tocmai în perioada critică – între naștere și momentul cel mai îndepărtat din viața dumneavoastră de care vă puteți aminti – ați avut o trăire similară, pe care, însă, ați uitat-o. N-a rămas nici o reprezentare a acelei trăiri. Odinioară ați avut o trăire puternică; ea continuă să trăiască în dumneavoastră și se întâlnește cu cea actuală, intensificând-o. Așa se face că un eveniment care în mod obișnuit v-ar fi impresionat mult mai puțin acum vă afectează deosebit de puternic. Cine înțelege acest lucru își va forma o reprezentare despre răspunderea mare ce revine educației în prima copilărie, care-și proiectează umbrele sau luminile asupra întregii vieți de mai târziu.
Se poate constata că impresiile din copilărie – mai ales dacă s-au repetat – influențează întreaga viață, în așa fel încât, dacă la un moment dat apare, de exemplu, o anumită indispoziție sufletească, ea vă pare de neînțeles și veți găsi explicația numai dacă vă întoarceți în trecut și aflați ce impresii din copilăria dumneavostră timpurie își proiectează luminile sau umbrele asupra vieții din prezent; ele sunt cele care se exprimă acum sub forma unei indispoziții sufletești permanente. Veți constata că evenimentele care n-au trecut indiferente pe lângă copil, care au făcut o impresie puternică asupra sa acționează cu deosebită putere. Vom putea spune, deci: dacă afectele, sentimentele și senzațiile colaborează pentru formarea acelor impresii care sunt uitate mai târziu, înseamnă că acestea sunt deosebit de eficiente când vrem să scoatem la suprafață trăiri asemănătoare.
Aduceți-vă aminte de descrierile, pe care le-am făcut adeseori, ale vieții din kamaloca. După ce și-a depus corpul eteric ca pe un al doilea cadavru, omul își retrăiește întreaga viață, în sens invers, trece prin toate trăirile pe care le-a avut; nu trece pe lângă ele indiferent. Tocmai în kamaloca, din cauză că omul mai păstrează încă vechiul său corp astral, toate evenimentele prin care a trecut fac să apară în el cele mai adânci trăiri afective. Să presupunem, de exemplu, că un om moare la 70 de ani, că își parcurge viața în sens invers, până la vârsta de 40 de ani, când i-a dat cuiva o palmă. Acum el simte durerea pe care i-a provocat-o celuilalt. Și astfel apare un fel de reproș, pe care și-l face lui însuși; reproșul rămâne în el, ca un fel de dorință, care-l va însoți în viața următoare: dorința de a repara în noua viață răul făcut altădată. Veți putea înțelege că deoarece în perioada dintre moarte și o nouă naștere există asemenea trăiri astrale, ceea ce e resimțit de noi drept faptă se imprimă adânc în ființa noastră interioară, contribuind la construirea noii corporalități. Dacă în viața obișnuită putem fi atinși de anumite trăiri – mai ales când e vorba de trăiri afective –, care pot să ne producă o anumită indispoziție sufletească permanentă, vom înțelege că impresiile mult mai puternice din kamaloca se pot imprima în așa fel încât, la o nouă incarnare, ele vor acționa la nivel profund, până în organizarea corpului fizic.
Vedeți aici, sub o formă amplificată, un fenomen pe care, la o observare atentă, îl puteți întâlni și în viața dintre naștere și moarte. Asemenea reprezentări, cărora conștiența nu li se opune ca un dig, vor putea să ducă, fără îndoială, la diferite dezordini în suflet: la neurastenie, la fenomene legate de bolile nervoase, poate și la boli mintale. Toate aceste fenomene ni se prezintă drept legături cauzale existente între evenimentele care au avut loc în trecut și altele, de mai târziu, și ele ne oferă o imagine concretă a acestor legături.
Faptele pe care le săvârșim într-una din vieți sunt transformate, în viața de după moarte, într-un sentiment foarte puternic, iar acest sentiment, care acum nu e estompat de nici o reprezentare psihică și nici de conștiența obișnuită – căci aici creierul nu e necesar –, acest sentiment, care e viețuit la celălalt nivel al conștienței și care acționează mai în profunzime, face ca faptele noastre și întreaga noastră ființă din viața anterioră să se imprime în predispozițiile noastre și în organizarea noastră dintr-o nouă viață. De aceea e ușor de înțeles că un om care într-o anumită incarnare a avut un mod de a gândi, simți și făptui foarte egoist se va pătrunde de sentimente puternice împotriva faptelor sale trecute. Și chiar așa se întâmplă. În el se vor naște tendințe orientate împotriva propriei sale ființe egoiste. Și aceste tendințe, în măsura în care provin de la o natură egoistă din viața sa anterioară, se manifestă în noua viață sub forma unei organizări slabe. „Organizare slabă”, conform cu esența, nu cu impresia exterioară. Trebuie să ne fie clar că o organizare slabă își are cauza, din punct de vedere karmic, într-un mod de a acționa egoist dintr-o viață anterioară.
Să mergem mai departe. Să presupunem că, într-o anumită viață, un om are o predispoziție specială spre minciună. E o predispozitie care izvorăște dintr-o organizare situată mai adânc a sufletului. Fiindcă, dacă omul se lasă condus numai de ceea ce se petrece la nivelul cel mai conștient al vieții sale, atunci, de fapt, el nu va minți; numai afectele și sentimentele care acționează din subconștient duc la minciună. Avem de-a face aici, așadar, cu ceva situat mai în profunzime. Dacă un om a fost mincinos, faptele bazate pe minciună vor da naștere, la rândul lor, în viața de după moarte, celor mai vehemente sentimente împotriva sa și în el se va manifesta o tendință puternică de a lupta împotriva minciunii. Omul va aduce atunci cu sine, în viața următoare, nu numai o organizare slabă, ci – știința spiritului ne-o arată – o organizare incorect construită, ca să zic așa, care prezintă organele interne construite haotic. Există pe undeva o anumită neclaritate. Acest fenomen a determinat predispoziția spre minciună din viața anterioară. Dar de unde provine predispoziția spre minciună? Căci și predispoziția spre minciună din om are în ea tot ceva neclar.
Dar să mergem și mai departe în trecut. Știința spiritului arată că o viață flușturatică, o viață care nu cunoaște dăruirea de sine și iubirea, o viață superficială dusă într-una din incarnări se manifestă în incarnarea următoare sub forma predispoziției spre minciună; iar predispoziția spre minciună se arată, în incarnarea următoare, sub forma organelor construite necorespunzător. Putem urmări astfel, din punct de vedere karmic, trei incarnări succesive, în ceea ce privește efectele lor: superficialitate și fire flușturatică în prima incarnare, predispoziție spre minciună în cea de a doua incarnare și un fizic bolnăvicios în a treia incarnare.
Vedem astfel cum lucrează karma din punctul de vedere al sănătății și bolii. Tot ce am spus până acum sunt fapte extrase direct din cercetările științei spiritului. N-am vrut să vă prezint simple teorii, sunt cazuri observate, care pot fi cercetate prin metodele științei spiritului.
Am atras atenția, mai întâi asupra unor realități obișnuite, asupra forțelor de vindecare existente în corpul eteric al plantelor. Am arătat apoi că la animale, deoarece ele au și un corp astral, corpul eteric e mai puțin evident și am văzut, apoi, că prin integrarea Eului, care dezvoltă o viață individuală între bine și rău, între adevăr și eroare, corpul astral, care doar frânează forțele vindecătoare, pe măsură ce animalele sunt situate mai sus pe scara evoluției, integrează și el ceva nou ființei umane: predispozițiile karmice pentru boală, care vin spre om din viața individuală. În lumea plantelor nu există cauze interne ale bolilor, pentru că boala provine din împrejurări exterioare, iar forțele corpului eteric acționează cu putere nediminuată. La animalele inferioare mai avem un corp eteric înzestrat cu forțe vindecătoare, care le permit să-și refacă singure membrele pierdute; dar cu cât urcăm mai sus pe scara evoluției, cu atât mai mult corpul astral se imprimă în corpul eteric și, din această cauză, corpul astral îngrădește forțele vindecătoare ale corpului eteric. Dar pentru că animalele nu se perpetuează trecând prin incarnări succesive, ceea ce există în corpul eteric nu are nici o legătură cu calități moral-intelectuale sau individuale, ci doar cu tipul general. Ceea ce trăiește omul, însă, în Eul său, între naștere și moarte acționează până în corpul eteric.
De ce trăirile din copilărie, în cazul efectelor amintite, ies la suprafață numai sub forma unor boli ușoare? Vom găsi în aceeași viață cauzele multor boli, care se prezintă sub formă de neurastenie, nevroză, isterie ș.a.m.d. Cauzele unor îmbolnăviri mai profunde vor trebui căutate însă într-o viață anterioară, fiindcă de-abia la trecerea spre o nouă naștere se poate integra cu adevărat corpului eteric ceea ce omul trăiește din punct de vedere moral și intelectual. În general, corpului eteric uman nu i se pot integra, într-o viață, influențe morale mai adânci, cu toate că vom mai discuta despre unele cazuri de excepție – care sunt foarte importante.
Există, deci, o legătură între felul cum trăim într-o anumită incarnare, între bine și rău, între felul cum trăim din punct de vedere moral și intelectual în acea incarnare și starea noastră de sănătate sau boală din incarnarea următoare.
