Am subliniat în repetate rânduri, nu vom putea decât să schițăm în câteva linii marile legități karmice, spre a da câteva sugestii în acest domeniu inepuizabil. Dacă reflectați la tot ce am discutat în cursul ultimelor zile, nu veți mai găsi atât de ciudată ideea că omul e împins cu tot dinadinsul, din anumite straturi ale conștienței sale, să caute și în lumea exterioară efectele compensatoare pentru cauzele karmce pe care le-a integrat el însuși ființei sale. Un om poate fi îndemnat de-a dreptul să se deplaseze într-un loc unde, de exemplu, poate să se infecteze, spre a găsi în această infecție efectele compensatoare pentru o cauză karmică pe care a integrat-o cândva ființei sale; el poate fi împins chiar spre accidente mortale, căutând să realizeze printr-o asemenea trăire o anumită compensație.
Dar cum se derulează karma, dacă prin anumite măsuri ajungem în situația de a împiedica un om să caute o asemenea compensație?
Să presupunem că, prin diferite măsuri igienico-sanitare acționăm în așa fel, încât anumite cauze, anumite lucruri spre care omul înclină în virtutea condiționărilor sale karmice, pur și simplu nu pot să existe. Să ne imaginăm că, prin diferite măsuri de igienă, reușim să combatem unii agenți patogeni dintr-un anumit domeniu. Am arătat deja că în nici un caz omul nu poate lua asemenea măsuri după bunul său plac. Am văzut că, de exemplu, într-o anumită epocă, apare predispozitia de a se emite legi referitoare la curățenie, din simplul motiv că această tendință, care dispăruse între timp, revine în cursul repetării în sens invers a evoluției. Am văzut, de asemenea, că marilor legi ale karmei le este inerent faptul că, la un moment dat, omul să ia o măsură sau alta. Înțelegem și faptul ca omul n-a luat asemenea măsuri din cauză că într-o epocă mai veche omenirea a avut nevoie de epidemii, care azi vor fi eradicate prin măsurile igienico-sanitare. În ceea ce privește marile măsuri care se iau pentru organizarea vieții, evoluția omenirii e supusă unor legi absolut precise și, înainte ca un lucru să poată avea importanță și să poată fi de folos pentru întreaga evoluție a omenirii, nu apare posibilitatea de a se lua asemenea măsuri. Asemenea măsuri nu izvorăsc din viața deplin conștientă, rațională, intelectuală pe care omul o duce între naștere și moarte, ci din spiritul general al omenirii. Gândiți-vă numai la faptul că o invenție sau o descoperire apare de-abia când omenirea e cu adevărat matură pentru a o valorifica. O privire sumară asupra evoluției omenirii pe Pământ vă poate revela multe lucruri.
Strămoșii noștri – adică propriile noastre suflete – au trăit în trupuri care aveau o cu totul altă formă decât trupurile noastre de azi, pe vechiul continent Atlantida, apoi acest continent s-a scufundat și măsurile de organizare a vieții pe care le luăm noi astăzi s-au dezvoltat în cadrul continentelor actuale. Și de-abia într-o anumită epocă locuitorii uneia dintre emisferele care s-au ivit din valurile oceanului au fost conduși spre locuitorii celeilalte emisfere. Doar de curând, într-un trecut nu prea îndepărtat, popoarele Europei au ajuns din nou în regiunile care se separaseră de cealaltă parte a continentului atlantean. Toate aceestea sunt supuse unor legi cu adevărat importante. Iar descoperirea unui lucru ori măsurile care sunt luate și care dau posibilitatea de a se interveni în karma, într-o privință oarecare, nu depind de părerea sau de voința arbitrară a oamenilor; asemenea lucruri se întâmplă când trebuie. Făcând abstracție de toate acestea, dacă noi înlăturăm anumite cauze care ar fi existat fără intervenția noastră și care, în virtutea condiționărilor karmice, ar fi avut tendința să atingă anumiți oameni, prin aceasta noi influențăm karma acelor oameni. Dar nu înseamnă că, influențând-o, o înlăturăm complet, ci doar că o îndreptăm într-o altă direcție.
Să ne imaginăm, deci, cazul în care din cauza împletirii karmice a destinelor lor mai mulți oameni ar fi împinși să asimileze anumite influențe care ar constitui o compensare karmică. Dar aceste influențe sau situații au fost înlăturate prin diferite măsuri igienico-sanitare și oamenii respectivi nu le mai pot căuta. Nu înseamnă însă că ei au fost eliberați de ceea ce ființa lor cere ca efect karmic; ei vor simți nevoia de a căuta alte efecte. Omul nu scapă de karma sa. Asemenea măsuri nu-l scutesc de ceea ce el ar fi trebuit să facă, dacă ele n-ar fi intervenit.
Reiese de aici că pentru o compensație karmică pe care suntem în stare s-o înlăturăm într-o direcție apare necesitatea unei alte compensații, într-o altă direcție. Când înlăturăm unele influențe, noi nu facem decât să creăm necesitatea de a căuta alte ocazii și influențe. Să presupunem că multe epidemii, multe îmbolnăviri ale unei întregi colectivități pot fi explicate, pur și simplu, prin faptul că oamenii care caută aceste boli vor să înlăture ceea ce au dezvoltat în ei pe cale karmică, de exemplu, în cazul epidemiei de variolă, organele neiubirii. Chiar dacă am reuși să înlăturăm aceste organe, cauza lipsei de iubire ar continua să existe, iar sufletele respective ar trebui să caute compensația corespunzătoare pe o altă cale, într-o altă incarnare. Putem înțelege ce se întâmplă într-un asemenea caz, dacă atragem atenția asupra unui lucru la care ne vom referi în continuare.
În epoca actuală sunt înlăturate multe influențe și cauze care, dacă nu s-ar proceda astfel, ar trebui să fie căutate, spre a se compensa anumite greșeli karmice cu care omenirea s-a încărcat în epocile mai vechi. Dar prin aceasta noi nu facem decât să înlăturăm posibilitatea ca omul să fie expus unor influențe exterioare, facem ca viața lui exterioară să devină mai plăcută și, de asemenea, mai sănătoasă. Dar în acest fel creăm necesitatea ca omul respectiv să caute pe o altă cale compensația karmică pe care ar fi obținut-o prin acea boală. Prin urmare, sufletele care sunt salvate azi din punctul de vedere al sănătății pe o asemenea cale sunt condamnate să caute compensația karmică respectivă într-un alt mod. Și dumneavoastră va trebui s-o căutați, în numeroasele cazuri descrise. Prin faptul că acestor oameni li se oferă, printr-o viață mai sănătoasă, o mai mare comoditate fizică, prin faptul că viața fizică devine mai ușoară, datorită măsurilor igienico-sanitare, sufletul e influențat în direcția opusă; el va simți din ce în ce mai mult un anumit gol, o nemulțumire, o neîmplinire. Și dacă s-ar continua tot așa, dacă viața exterioară ar deveni din ce în ce mai plăcută, mai sănătoasă, conform cu reprezentările generale din sfera vieții pur materialiste, asemenea suflete ar simți din ce în ce mai puțin imboldul de a progresa în interiorul lor. Într-un anumit sens, în paralel cu această viață mai tihnită s-ar desfășura procesul unei pustiiri a sufletelor.
Cel care observă viața mai exact, poate remarca unele aspecte ale acestei situații în epoca actuală. Poate că în nici o altă epocă n-au existat atâți oameni care trăiesc în condiții exterioare foarte plăcute, dar umblă prin lume cu suflete pustii, fără nici o preocupare. Ei aleargă de la o senzație la alta; apoi, dacă situația financiară le-o permite, călătoresc dintr-un oraș în altul, căutând ceva, sau, dacă sunt nevoiți să rămână mereu în orașul lor, trec în fiecare seară de la o distracție la alta. Dar sufletul le rămâne pustiu și gol, și în cele din urmă nu mai știu nici ei ce să caute în lume. O viață dusă în condiții pur exterioare, plăcute din punct de vedere fizic, dă naștere tendinței de a nu te gândi decât la realitățile fizice. Dacă tendința oamenilor de a se ocupa doar de realitățile fizice n-ar exista de atâta timp, nici înclinația spre materialismul teoretic n-ar fi devenit atât de puternică, așa cum se întâmplă în epoca noastră. Așa că sufletele devin tot mai suferinde, în timp ce viața exterioară e mai sănătoasă.
Teosoful are cel mai puțin motive să se plângă de așa ceva, fiindcă teosofia ne oferă posibilitatea de a înțelege lucrurile și, totodată, de a vedea unde se află compensația. Sufletele pot să rămână pustii numai până la un anumit punct; apoi, în virtutea propriei lor elasticități, ca să zic așa, ele o iau în direcția opusă, caută un conținut înrudit cu străfundurile proprii și își dau seama cât de mult au nevoie să ajungă la o concepție teosofică despre lume.
Vedem astfel că ceea ce rezultă din concepțiile materialiste despre lume face într-adevăr mai ușoară viața în plan exterior, dând naștere însă unor dificultăți ale vieții interioare care-l fac pe om să caute, din cauza suferinței, o concepție spirituală despre lume. Concepția spirituală despre lume care se oferă în zilele noastre sub numele de teosofie vine în întâmpinarea acelor suflete care nu-și pot găsi mulțumirea în impresiile pe care este în măsură să le ofere viața exterioară, care poate fi, într-un fel, foarte plăcută. Sufletele vor căuta mereu lucruri noi, până când elasticitatea lor va acționa atât de puternic din direcția opusă, încât ele se vor uni cu ceea ce poate fi numit viață spirituală. Așa că există o legătură între igienă și speranțele de viitor ale concepției științei spiritului despre lume.
Puteți observa deja, în mic, adevărul celor spuse mai înainte. Există azi suflete care adaugă preocupărilor exterioare o nouă preocupare, aceea de a se interesa de concepția teosofică despre lume, suflete care își asimilează concepția teosofică despre lume ca pe un conținut senzațional. Este un fenomen care apare în cazul oricărui curent din evoluția omenirii: ceea ce are o semnificație interioară profundă devine și preocupare la modă, care satisface setea de senzațional. Dar sufletele cu adevărat pregătite pentru teosofie sunt acelea care ori se simt nesatisfăcute de senzațiile exterioare, ori și-au dat seama că știința exterioară, cu toate strădaniile, nu e în stare să explice faptele reale. Acestea sunt sufletele pe care karma lor generală le-a pregătit în așa fel, încât ele se pot uni în partea cea mai lăuntrică a vieții lor sufletești cu teosofia. Știința spiritului face parte și ea din karma generală a omenirii și se va integra, ca atare, acesteia.
Astfel noi putem influența karma oamenilor, făcând-o să se îndrepte într-o direcție sau alta, dar nu putem înlătura efectul care trebuie să se răsfrângă asupra lor. Spre om se întoarce, într-un fel sau altul, ceea ce și-a pregătit el însuși, în viețile sale anterioare.
Putem sesiza cel mai bine felul înțelept în care acționează karma în lume, dacă vom analiza un domeniu în care karma nu are nici o tentă morală, nu are nici o legătură cu impulsurile morale pe care omul le dezvoltă din sufletul lui și care duc la fapte morale sau imorale. Ne propunem să aducem în fața sufletelor noastre un domeniu al karmei în care elementul moral nu joacă nici un rol, ci se prezintă ca ceva absolut neutru, ca înlănțuire karmică.
Să presupunem că o femeie trăiește într-o anumită incarnare. Nu veți pune la îndoială afirmația că o femeie, prin simplul fapt că e femeie, va avea alte trăiri decât bărbatul și că aceste trăiri nu au legătură doar cu procesele sufletești lăuntrice, că ele au legătură, în măsura cea mai mare, cu evenimentele exterioare, cu situațiile de viață în care ea ajunge numai prin faptul că e femeie și care, la rândul lor, se repercutează asupra întregii ei structuri și dispoziții sufletești. Putem spune, deci, că femeia e împinsă spre acțiuni aflate în legătura cea mai strânsă cu existența ei de femeie. Echilibrul dintre bărbat și femeie este creat de-abia pe tărâmul conviețuirii spirituale. Cu cât coborâm mai jos în sfera vieții pur sufletești și în ființa exterioară a omului cu atât va fi mai mare deosebirea dintre bărbat si femeie, în ceea ce privește viața lor. Putem spune că femeia se deosebește de bărbat și prin anumite însușiri ale sufletului; ea înclină mai mult spre acele acțiuni ale sufletului care duc la impulsuri ce pot fi numite emoționale; și găsim că ea are, mai mult decât bărbatul, predispoziția de a avea trăiri psihice. În schimb, în viața bărbatului sunt la ele acasă intelectualismul și materialismul – adică ceea ce a venit în lume prin bărbat – și ele exercită influența cea mai importantă asupra vieții lui sufletești. Trăiri psihice și emoționale la femei, momente intelectuale și materialiste la bărbat – acestea sunt determinante pentu cele două sexe umane. Și tot de aceea viața sufletească a femeii are anumite nuanțe datorită faptului că este femeie.
Am arătat că ceea ce noi viețuim între moarte și o nouă naștere, drept însușiri ale sufletului, se imprimă organizării noastre trupești viitoare. Ceva de natură predominant psihică, emoțională, ceva care, în viața dintre naștere și moarte, se îndreaptă mai mult spre interiorul sufletului, are și tendința de a influența mai profund organizarea omului, de a o impregna mai intens. Deoarece femeia primește asemenea impresii, care au legătură cu viața emoțională, ea preia experiențele vieții în straturile mai adânci ale sufletului. Poate că bărbatul face experiențe mai bogate, mai științifice; la el experiențele nu coboară însă atât de adânc în viața sufletească, cum se întâmplă în cazul femeii. Întreaga lume a experiențelor femeii se imprimă adânc în suflet. De aceea trăirile ei au o tendință mai puternică de a influența organizarea, de a determina mai puternic organizarea, în viitor. Așa că femeia va avea tendința de a influența adânc organizarea, prin trăirile avute într-o incarnare, și de a da ea însăși formă organismului, în incarnarea următoare. Dar a influența mai adânc, a modela mai adânc organismul înseamnă a da naștere unui organism masculin. Un organism masculin se formează atunci când forțele sufletului vor să se imprime mai puternic în materie. Vedeti deci că trăirile dintr-o incarnare feminină au ca efect formarea, în incarnarea următoare, a unui organism masculin. Vi se oferă astfel, din natura ocultismului, o legătură situată dincolo de sfera morală. De aceea, în ocultism se spune că bărbatul e karma femeii. Într-adevăr, organizarea masculină dintr-o incarnare ulterioară e rezultatul experiențelor și trăirilor dintr-o incarnare anterioară feminină. Chiar cu riscul de a trezi aprecieri prea puțin favorabile la unii dintre cei adunați aici – există, în epoca noastră, bărbați care se tem grozav că s-ar putea să se incarneze ca femei –, trebuie să pun în lumină aceste lucruri, ca fapte reale, în mod absolut obiectiv.
Dar cum stau lucrurile cu trăirile bărbatului? Trăirile bărbatului le vom înțelege cel mai bine dacă vom porni chiar de la ceea ce am arătat mai înainte. În cazul organizării masculine, omul lăuntric s-a transpus mai temeinic în materie, a îmbrătișat-o mai mult decât în cazul femeii. Femeia păstrează mai mult din spiritual în ființa ei necorporală; ea nu se transpune atât de adânc în materie, își mentine corporalitatea mai maleabilă. Femeia nu se desparte într-o măsură atât de mare de spiritual. Caracteristic pentru natura femeii este faptul că ea păstrează o mai mare parte de spiritualitate liberă și că, de aceea, se afundă mai puțin adânc în materie și, înainte de toate, își păstrează creierul mai maleabil. Nu e de mirare, deci, că femeile sunt deosebit de receptive la tot ce e nou, în special pe tărâm spiritual, datorită faptului că și-au păstrat mai liber spiritul și că materia opune mai puțină rezistență. Și nu e o întâmplare, ci un fenomen corespunzător unei legități profunde, în faptul că spre o mișcare legată prin natura ei de spiritual vin mai multe femei decât bărbați. Cel care e incarnat ca bărbat știe ce instrument dificil este adeseori creierul masculin. El ne pune în cale piedici îngrozitoare, când vrem să-l folosim pentru unele înlănțuiri de gânduri mai flexibile. În acest caz nu vrea să ne slujescă. El trebuie modelat prin toate mijloacele posibile, ca să scape de rigiditate. Aceasta poate fi o trăire specială, între experiențele prin care trece un bărbat.
Așadar, natura masculină e mai condensată, mai contractată; ea a fost comprimată, a fost obligată de către omul interior care există în bărbat să devină mai rigidă, mai dură; a fost obligată să devină mai materială. Dar un creier mai rigid e un instrument potrivit pentru activitatea intelectuală, mai puțin pentru viața psihică, fiindcă activitatea intelectuală se referă mult mai mult la planul fizic. Ceea ce poate fi desemnat drept intelectualism al bărbatului își are cauza în creierul său mai rigid, mai densificat. S-ar putea vorbi aici de un anumit grad de „înghețare” a creierului. El trebuie să se dezghețe mai întâi, ca să se poată transpune în înlănțuiri de gânduri mai subtile. De aceea, bărbatul se simte îndemnat să perceapă mai ales aspectele exterioare, și-și însușește într-o mai mică măsură ceea ce provine din trăirile legate de străfundurile vieții sufletești. Iar ceea ce el asimilează nu coboară prea adânc. O dovadă exterioară a acestei afirmații este superficialitatea științei exterioare, care sesizează atât de puțin interiorul fenomenelor; ea are, ce-i drept, un câmp vast de gândire, fără a putea face o legătură temeinică între lucruri. Celui care, datorită disciplinei pe care a adus-o în propria sa gândire, e obligat să îmbine între ele fenomenele realității poate să-i vină de-a dreptul rău, uneori, văzând lucrurile despre care știința exterioară nu se sfiește să afirme că există unele alături de altele. Aici se poate vedea cât de puțin profund sunt privite lucrurile.
Iată un exemplu care arată cât de superficiale pot fi cercetările făcute de știința actuală: imaginați-vă că un tânăr studiază la un colegiu oarecare, unde prelegerile sunt ținute de un darwinist inveterat. Studentul nostru îl poate auzi pe acest reprezentant al teoriei selecției naturale punându-și, de exemplu, întrebarea cărui fapt se datorează situația că penajul cocoșului de munte este atât de frumos colorat, cu irizări albăstrui. Acest fenomen poate fi explicat pe baza selecției sexuale; prin culorile sale el atrage găinușele, care aleg, dintre cocoși, pe cei care au un penaj cu irizări albăstrui. Ceilalți rămân fără partenere, și, ca urmare a acestui lucru, se dezvoltă mai ales specia respectivă. Este vorba de o treaptă mai înaltă a evoluției. Și studentul e bucuros să afle în ce fel poate avea loc o evoluție ascendentă pe scara viețuitoarelor. Dar el se duce la un alt colegiu, unde se vorbește, să zicem, despre fiziologia organelor de simț. Și se poate întâmpla ca același student să audă aici că s-au făcut experimente care arată cât de diferită este acțiunea exercitată de culorile spectrului asupra diverselor viețuitoare. S-a dovedit, de exemplu, că din întreaga gamă cromatică a spectrului, găinușele nu percep registrul dintre albastru și violet, ci doar ceea ce se întinde de la verde până la portocaliu, roșu și ultraroșu.
Dacă vrea să facă o apropiere între cele două date ale științei, care astăzi sunt predate în facultăți, studentul nostru va fi nevoit să privească lucrurile în mod superficial. Întreaga teorie a selecției naturale este construită pe ideea că găinușele văd în penajul cocoșului culori frumoase, care le fac o deosebită plăcere, dar pe care, în realitate, nu le văd, fiindcă ceea ce le apare lor e negru ca păcura.
Am dat doar un exemplu. Dar așa stau lucrurile, și, pentru cel care vrea să facă într-adevăr cercetări știiniifice, ele îl întâmpină la orice pas sub această formă. Vedeți deci că activitatea intelectuală nu pătrunde prea adânc în viață, că ea se oprește la suprafață. Aleg în mod intenționat exemplele cele mai șocante.
Oamenii nu vor crede prea ușor că activitatea intelectuală nu pătrunde adânc în viața sufletului, desfășurându-se mai mult în planul exterior, care prinde prea puțin ființa interioară a omului. Iar gândirea materialistă percepe și mai puțin viața sufletului. Consecința acestei situații va fi însă aceea că, într-o incarnare în care acționează foarte puțin asupra sufletului, între naștere și moarte, omul dezvoltă în el tendința de a pătrunde mai puțin adânc în organizare, în incarnarea următoare. Căci el și-a însușit într-o măsură mai mică forța necesară pentru a face acest lucru; de aceea, ea va acționa în așa fel încât omul respectiv își va impregna corporalitatea într-o măsură mai mică. De aici ia nastere tendința de a construi în viitoarea incarnare un trup feminin. Și iată că se adeverește din nou ceea ce spune ocultismul: Femeia este karma bărbatului!
Pe acest tărâm, neutru din punct de vedere moral, vedem că ceea ce omul își pregătește într-una din incarnările sale îi organizează corporalitatatea în incarnarea următoare. Și pentru că aceste lucruri intervin nu numai profund în viața noastră interioară, ci și în experiențele noastre externe și în acțiunile noastre, trebuie să spunem: Prin faptul că într-o incarnare omul are viețuiri de bărbat sau de femeie, în următoarea încarnare acțiunile exterioare vor fi determinate într-un sens sau în altul, întrucât prin trăirile avute ca femeie își formează tendința de a realiza o organizare masculină, iar prin trăirile avute ca bărbat își creează tendința diametral opusă, de a forma o organizare feminină.
Doar în cazuri foarte rare se repetă incarnarea în trupuri de același sex; ea se poate repeta de cel mult șapte ori. Totuși regula este aceasta: orice organizare masculină tinde, în incarnarea următoare, să devină feminină, și invers. Aici nu poate interveni nici un fel de repulsie, fiindcă nu are importanță ce vrea cineva în lumea fizică, esențiale sunt tendințele care există în om între moarte și o nouă naștere, iar acestea sunt determinate prin motive mai înțelepte decât acela că, într-o incarnare masculină, un om are oroare fată de ideea că în viața următoare va trebui să se incarneze ca femeie. Vedeti, deci, că o existență viitoare e determinată din punct de vedere karmic de cea anterioară și că pot fi determinate și faptele din viața ulterioară.
Dar noi trebuie să învățăm să recunoaștm și o altă legatură karmică, de care, de asemenea, avem nevoie, dacă vrem să aducem lumină în expunerile din zilele următoare.
Să ne mai îndreptăm o dată privirile spre un moment foarte îndepărtat din evoluția omului, momentul în care a început șirul incarnărilor pe Pământ. Aceasta s-a întâmplat în vechea eră lemuriană. Asupra omului a acționat mai întâi influența luciferică, iar aceasta a făcut apoi să intre în acțiune și influența ahrimanică. Să încercăm să aducem în fața sufletelor noastre felul cum influența luciferică a acționat, în plan exterior, în cadrul vieții umane. Prin simplul fapt că omul a ajuns în situația de a primi în el, în acele vremuri vechi, influența luciferică, adică în situația de a-și pătrunde corpul astral cu influența luciferică, în corpul său astral au apărut tendințe de a acționa mult mai mult asupra organizării umane, de a coborî mult mai adânc în materialitatea corpului fizic, și, mai ales, într-un cu totul alt mod decât s-ar fi întâmplat fără influența luciferică. Prin influența luciferică ființa umană a devenit mai materială. Dacă n-ar fi acționat influența luciferică, ar fi apărut o tendință mai puțin puternică a omului de a coborî în lumea materială, el s-ar fi menținut în regiuni mai înalte ale existenței. Așadar, a avut loc o întrepătrundere mult mai puternică între omul exterior și omul interior decât ar fi fost cazul fără influența luciferică. Această întrepătrundere a făcut ca, din cauza unirii mai strânse a corpului fizic cu materia, omul să piardă posibilitatea de a vedea evenimentele care au precedat incarnarea sa. Omul a intrat în existență printr-o naștere care era de așa natură, încât îl făcea să se unească profund cu materia și să stingă astfel în el orice posibilitate de a vedea evenimentele anterioare. Dacă nu s-ar fi întâmplat așa, omul și-ar fi păstrat amintirea trăirilor avute în spiritual înainte de naștere. Dar sub influența luciferică nașterea a devenit un act prin care omul stabilește o legătură atât de puternică între ființa sa exterioară și cea interioară, încât se șterge din amintire tot ceea ce el a viețuit în lumea spirituală. Prin influența luciferică omului i-au fost răpite amintirile trăirilor sale spirituale anterioare. Legătura cu corporalitatea exterioară îl împiedică pe om să vadă trăirile sale trecute. Dar din această cauză el e nevoit, pe tot parcursul vieții sale, să-și ia experiențele și trăirile numai din lumea exterioară.
Totuși, v-ați afla pe o cale cu totul greșită, dacă ați crede că asupra omului acționează doar substanțele exterioare grosiere pe care le asimilează. Asupra omului nu acționează doar forțele și substanțele pe care le ia în sine prin hrană, ci toate celelalte experiențe prin care trece, precum și ceea ce pătrunde în el prin organele sale de simț. Dar din cauza legăturii sale mai grosiere cu materia, și alimentele acționează altfel. Imaginați-vă că influența luciferică n-ar fi avut loc; atunci, de la alimentație și până la impresiile senzoriale, totul ar acționa asupra omului într-un mod mult mai subtil. Tot ce viețuiește el sub formă de relații reciproce cu lumea exterioară ar fi impregnat de trăirile avute între moarte și noua naștere. Prin faptul că a făcut ca materialitatea să devină mai densă, omul a ajuns să aibă tendința de a asimila, de asemenea, lucruri mai dense.
Prin urmare, influența luciferică acționeză în așa fel încât, din cauza densificării materiei, omul atrage la sine din lumea exterioară lucruri mult mai dense decât ar fi fost cazul, dacă n-ar fi existat această influență. Numai că elementele mai dense pe care le atrage acum spre sine din exterior sunt deosebite de cele mai puțin dense. Elementele mai puțin dense îi permit să-și păstreze amintirile din viața anterioară și i-ar da și certitudinea că tot ceea ce omul viețuiește între naștere și moarte își exercită influențele într-un curent al timpului fără sfârșit. Omul ar ști că din punct de vedere exterior survine moartea, dar totul merge mai departe. Prin faptul că a fost nevoit să asimileze elemente mult mai dense, omul creează încă din momentul nașterii sale o interacțiune puternică între propria sa natură trupească și lumea exterioară.
Ce consecinie are această situație? Amintirea lumii spirituale se stinge încă de la naștere. Și pentru ca omul să poată trăi în spiritual, să se poată trezi în lumea spirituală, trebuie să reapară acea stare în care îi este luat tot ce intră în el din exterior, drept materialitate mai densă. Deoarece ne-am însușit o materialitate mai densă, trebuie să așteptăm, ca să ajungem din nou în spiritual, momentul în care ne este luată corporalitatea materială exterioară. Materialitatea mai densă pătrunde astfel în noi, distruge bucată cu bucată, încă din momentul nașterii, corporalitatea noastră umană. Ceea ce se revarsă în noi ne distruge corporalitatea, până când, în cele din urmă, ea nu mai poate subzista. Încă de la naștere asimilăm o materialitate mai grosieră decât cea pe care am fi asimilat-o fără influența luciferică, astfel încât noi ne distrugem coporalitatea, încetul cu încetul, până când, în momentul morții, ea devine cu totul inutilizabilă.
Vedem astfel că influența luciferică e cauza karmică a morții, în cazul omului. Dacă n-ar exista această formă de naștere, n-ar exista, pentru om, nici această formă de moarte. În caz contrar, omul ar sta în fața morții, având în fața sa prespectiva certă a evenimentelor viitoare. Moartea e consecința karmică a nașterii, nașterea și moartea sunt legate karmic una de cealaltă. Fără naștere n-ar mai exista moartea, așa cum o viețuiește omul.
Am spus că în ceea ce privește animalul nu se poate vorbi de karma în același sens ca în cazul omului. Dacă cineva spune că și la animal există o legătură karmică între naștere și moarte, el nu înțelege că pentru om nașterea și moartea sunt cu totul altceva decât pentru animal. Ceea ce din punct de vedere exterior arată la fel, din punct de vedere interior arată altfel; în cazul morții, nu este esențial procesul constructiv exterior, ci trăirea interioară. În cazul animalului, trăirea o are numai sufletul speciei, sufletul-grup. Moartea unui animal înseamnă pentru sufletul-grup cam ceea ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că, la apropierea verii, vă tăiați părul mai scurt, și acesta vă crește din nou. Sufletul-grup al unei specii animale resimte moartea unui animal ca moarte a unui mădular care se regenerează treptat. Așadar, sufletul-grup este cel pe care-l putem compara cu Eul uman. El nu cunoaște nici nașterea, nici moartea; el privește spre ceea ce este înainte de naștere și spre ceea ce urmează după moarte. A vorbi, în ceea ce privește animalul, despre naștere și moarte la fel cum o facem referindu-ne la om este un nonsens, pentru că aceste evenimente sunt precedate de cauze cu totul diferite. Negăm activitatea lăuntrică a spiritului, dacă ne imaginăm că ceea ce se prezintă la fel în planul exterior e provocat și din punct de vedere interior de aceleași cauze. Existența unei identități între procesele exterioare nu este niciodată indiciul sigur al faptului că la baza lor se află cauze identice. La baza nașterii omului stau cu totul alte cauze decât în cazul animalului și, de asemenea, omul moare din cu totul alte cauze decât animalul.
Dacă oamenii ar reflecta cât de cât la faptul că aspectul exterior poate să fie absolut același, fără ca în interior să aibă loc aceleași trăiri, ei și-ar da seama, din punct de vedere metodologic, că așa stau lucrurile. Vă puteti da seama că aparența sensibilă exterioară nu e deloc o dovadă în ceea ce privește viața interioară. Reprezentați-vă doi oameni; ajungeți la ora 9 într-un anumit loc și vedeți că cei doi stau acolo, unul lângă celălalt. La ora 3 treceți din nou prin locul respectiv și constatați că cei doi stau în același loc. Ați putea să trageți concluzia: A și B stau în același loc în care se aflau la ora 9. Dacă încercați însă să aflați ce au făcut între timp acești doi oameni veți constata, poate, că unul dintre ei a rămas pe loc, pe când celălalt a făcut un drum și s-a întors. Avem de-a face, deci, cu două procese absolut diferite. Așa cum ar fi absurd ca din faptul că cei doi oameni se află la ora 3 în același loc să tragem concluzia că în interiorul lor s-au petrecut aceleași trăiri, tot atât de absurd ar fi să credem, în cazul a două celule cu formă asemănătoare, că, având în vedere structura lor, avem dreptul să deducem că ele au, din punct de vedere lăuntric, o importanță asemănătoare. E necesar să avem în vedere întregul complex de factori care au condus o celulă la forma respectivă. Iată de ce fiziologia celulară modernă, care pornește de la studierea structurii interne a celulei, se află pe un drum cu totul greșit. Ceea ce se oferă ca aparență sensibilă exterioară nu poate avea o importanță decisivă în ceea ce privește esența lăuntrică a lucrurilor.
Trebuie să reflectăm temeinic la aceasta, dacă vrem să înțelegem lucruri de felul acelora care ies la iveală pe baza observațiilor oculte, cum ar fi, de exemplu, faptul că a se naște și a muri este ceva complet diferit la oameni decât la mamifere sau la păsări. Aceste lucruri vor fi studiate abia atunci când oamenii se vor adânci iar în ceea ce are de spus cercetarea spiritului. Înainte de a se întâmpla acest lucru, știința exterioară, care se oprește la aparențele senzoriale și la realitățile exterioare, va scoate la lumina zilei fenomene foarte interesante; dar ceea ce oamenii pot crede, pe baza unor asemenea premise, în legătură cu fenomenele respective nu va avea o importanță decisivă pentru realitatea însăși. De aceea, întreaga știință teoretică din zilele noastre este un edificiu fantasmagoric, născut din faptul că fenomenele exterioare sunt alăturate conform cu aparența lor exterioară. În anumite domenii, fenomenele exterioare ne constrâng să interpretăm corect lucrurile; dar concepțiile existente în epoca actuală ne împiedică s-o facem.
Azi am făcut, deci, să acționeze asupra noastră două laturi neutre ale sferei legității karmei și veți vedea că ele vor constitui temelia pe care vom înălța expunerile următoare. Ne-am lămurit că o organizare feminină e consecința karmică a trăirilor avute ca bărbat și că organizarea masculină e o consecință karmică a trăirilor avute ca femeie; și ne-am dat seama că moartea este un efect karmic al faptului că omul se naște pentru a trăi o viață pe Pământ. Toate acestea sunt lucruri care, dacă ne străduim să le înțelegem, ne pot conduce treptat în profunzimile legăturilor karmice din viața umană.
