La anumite întrebări mai profunde referitoare la legăturile karmice, care se ridică cu privire la influența exercitată de noi, oamenii, asupra karmei și în special asupra karmei altor oameni, la asemenea întrebări, care se referă la o schimbare de direcție a karmei, în mic sau în mare, nu se poate da răspuns, ba nici măcar nu se poate crea o reprezentare a felului cum trebuie să se dea un răspuns, fără a se atinge anumite mistere importante ale existenței noastre cosmice. Asemenea întrebări pot lua naștere, pe baza celor spuse aici, în sufletul fiecăruia dintre cei de față, dacă va dezvolta în continuare, pentru sine, un gând sau altul, la care ne-am oprit pe scurt sau care a fost expus din diferite puncte de vedere.
Așa, de exemplu, se poate pune întrebarea ce se întâmplă dacă în contextul karmic al unui om trăirile și faptele sale din alte vieți trecute fac necesară apariția unei boli pentru a se înlătura un efect karmic și dacă omului respectiv i se dă ajutor, prin administrarea anumitor medicamente sau pe alte căi, în așa fel încât el este vindecat cu adevărat? Cu ce avem de-a face într-un asemenea caz și cum se raportează un asemenea fapt la înțelegerea mai adâncă a legității karmei?
Vreau să subliniez de la bun început că pentru a putea proiecta măcar câteva raze de lumină asupra acestei probleme e necesar să ne referim la lucruri care sunt foarte departe de știința actuală și de gândirea actuală a oamenilor, lucruri care pot fi discutate numai între teosofi, care s-au pregătit pentru ele prin asimilarea unor adevăruri referitoare la substraturile mai adânci ale existenței și care și-au format, de asemenea, convingerea că lucruri de felul celor pe care azi nu le putem atinge decât în mod fugitiv pot fi, totuși, fundamentate în întregime. Aș vrea să vă adresez, totuși, cu această ocazie, o rugăminte. Aș dori ca lucrurile pe care sunt nevoit să le spun în legătură cu substraturile mai adânci ale existenței pământene, pe care mă voi strădui să le exprim în forma cea mai exactă, și care, dacă ar fi spuse într-un alt context sau chiar în afara oricărui context, ar fi punctul de pornire al multor răstălmăciri, să fie pur și simplu acceptate. Sunt nevoit, când e vorba de asemenea lucruri, să insist asupra faptului că nimeni n-ar trebui să le considere transmisibile altora, pentru că numai contextul justifică o asemenea expunere și pentru că o asemenea expunere este îndreptățită numai dacă în spatele ei se află conștiența felului cum trebuie formulate gândurile, când e vorba de a exprima sub formă de cuvinte lucruri de acest fel.
Astăzi ne vom ocupa de două întrebări: Care este esența mai adâncă a existenței materiale? Care este esența existenței sufletesti? Va trebui să pătrundem în profunzime în realitatea sufletească și cea materială, și aceasta din cauză că în conferințele anterioare am afirmat că sufletul omului poate să pătrundă mai mult sau mai puțin adânc în realitățile materiale. Ba chiar am caracterizat natura bărbatului, spunând că sufletul său pătrunde mai adânc în materie, se imprimă mai adânc în ea, pe când sufletul femeii se retrage și are o existență mai independentă în raport cu realitățile materiale. Am văzut că, în ceea ce privește manifestările karmei, multe se bazează pe felul în care are loc întrepătrunderea dintre realitățile sufletești și cele materiale. Și am văzut, de asemenea, că un proces maladiv, care se ivește într-o anumită incarnare, se prezintă drept consecința karmică a unor greșeli pe care sufletul le-a comis în incarnările sale anterioare, prin faptul că sufletul prelucrează în interiorul său faptele, trăirile și impulsurile sale și că apoi, pe calea dintre moarte și o nouă naștere, apare tendința de a face să se imprime ceea ce înainte nu era decât o simplă însușire, o simplă influență a sufletului în corporalitate, în partea materială a ființei sale. Prin aceea că entitatea umană se saturează cu o asemenea viață sufletească, în care a pătruns influența luciferică sau cea ahrimanică, partea materială a ființei umane e alterată. În aceasta constă boala. Putem spune, deci că într-un trup bolnav se află o entitate sufletească bolnavă, care a suferit o influență necorespunzătoare, o influență luciferică sau ahrimanică; în momentul în care am putea să eliminăm din entitatea sufletească influența luciferică sau ahrimanică ar surveni întrepătrunderea corectă dintre suflet și trup, adică ar apărea sănătatea. Trebuie să ne întrebăm, așadar, cum stau lucrurile cu aceste două componente ființiale ale existenței umane pământene, care apar în fața ochilor noștri, cum stau lucrurile cu materia și cu sufletul? Ce sunt ele, în esența lor mai adâncă?
De obicei, omul actual consideră că răspunsul la întrebările: Ce este materia? Ce este sufletul? ar trebui să fie același, pretudindeni în lume; și eu nu cred că unui om i-ar veni ușor să se familiarizeze cu ideea că pentru ființele care au trăit pe vechea Lună răspunsul ar fi trebuit să sune cu totul altfel decât pentru ființele ce trăiesc pe Pământ. Dar existența este într-o continuă evoluție, încât se schimbă până și lucruri de felul reprezentărilor pe care o ființă le poate avea despre temeiurile mai adânci ale ființei sale. Tot așa se schimbă și răspunsul ce poate fi dat celor două întrebări. Trebuie, de aceea, să subliniem de la bun început că sunt doar răspunsuri pe care le poate da omul pământean și care au sens doar pentru acesta.
În primul rând, el va judeca „materia” în funcție de ceea ce întâlnește la diversele entități și lucruri din lumea exterioară și care-i fac o anumită impresie. Omul consideră că există diverse feluri de materie și nu e necesar să mă extind prea mult asupra acestui subiect, fiindcă ceea ce v-aș putea spune, dacă am avea mai mult timp, se găsește în toate scrierile pe această temă. De aceea, spun destul pentru ceea ce ne interesează pe noi acum, dacă atrag atenția asupra faptului că materia i se prezintă omului sub forme diferite; el vede diverse metale, aur, aramă, plumb ș.a.m.d., ori lucruri care nu fac parte din categoria metalelor. Chimia a ajuns treptat să deducă materia din anumite substanțe fundamentale, pe care le numește elemente. Elementele erau privite, încă din secolul al XIX-lea, ca materii ce nu pot fi descompuse. În timp ce o substanță oarecare, pe care o considerăm materie, de exemplu, apa, poate fi descompusă în hidrogen și oxigen, hidrogenul și oxigenul se prezintă sub formă de materie care, în concepția chimiei secolului al XIX-lea, nu mai poate fi descompusă. S-au separat vreo 70 de asemenea elemente. Cercetările făcute asupra unor elemente, de exemplu radiul, sau legate de teoria electricității au zdruncinat concepția despre element și s-a ajuns la părerea că cele 70 de elemente constituie doar o limită provizorie a materiei, că divizibilitatea acesteia poate fi dusă mai departe, până la o materie fundamentală unică, și că aceasta se specializează numai datorită combinațiilor interne, devenind o dată aur, altă dată potasiu, calciu ș.a.m.d.
Aceste teorii știintifice nu sunt definitive. În cursul secolului al XIX-lea teoriile științifice s-au schimbat din cincizeci în cincizeci de ani și s-a ajuns la situația ca anumiți fizicieni să considere materia ceva ce poate fi luat din electricitate, și astfel a apărut teoria ionilor. Toate acestea sunt mode în știință; într-un viitor nu prea îndepărtat vor apărea alte mode științifice și oamenii își vor imagina că materia e altfel constituită. Sunt fapte reale. Ideile științifice sunt schimbătoare, și chiar trebuie să fie schimbătoare, fiindcă ele depind în întregime de faptele care apar ca deosebit de relevante într-o anumită epocă. Dimpotrivă, învățătura științei spiritului, străbătând toate epocile de când există civilizație pe Pământ și cât timp va exista civilizație pe Pământ, a prezentat o concepție unitară, mereu aceeași, despre esența existenței materiale, despre materie. Aș vrea să vă conduc spre înțelegerea a ceea ce știința spiritului consideră că este esența materiei, a lumii materiale.
Știți, desigur, că o bucată de gheață e un corp solid, materie solidă. Această materie nu e solidă prin propria ei entitate, ci datorită unor împrejurări exterioare. Ea nu mai e materie solidă de îndată ce ridicăm temperatura în mod corespunzător; în acest caz se transformă în materie lichidă. Felul cum se prezintă și se manifestă în lumea exterioară nu depinde, așadar, de ceea ce este în ea însăși, ci de totalitatea împrejurărilor din mediul înconjurător. Dacă vom ridica și mai mult temperatura, apa se va transforma în vapori. Deci prin ridicarea temperaturii din mediul înconjurător am făcut să apară ceea ce poate fi desemnat drept „materia sub cele mai diferite forme”. În materie, așa cum ni se prezintă ea, nu trebuie să distingem o natură interioară, care o constituie, ci trebuie să ne fie clar că forma sub care ne apare materia depinde de natura constituției globale a Universului și că putem să separăm Universul în materii izolate.
Numai că metodele științei actuale nu sunt suficiente pentru a ajunge la concluziile pe care le poate trage știința spiritului. Știința actuală, cu mijloacele ei, nu poate face materia să ajungă până la limita extremă. Cu mijloacele științei exterioare nu este posibil să transformi aurul, argintul, cuprul etc. prin rarefieri succesive. Știința spiritului poate să facă acest lucru, fiindcă se bazează pe metode de cercetare clarvăzătoare. Datorită acestui fapt, ea e în măsură să observe că în spațiile intermediare ale materiilor noastre se găsește ceva care este mereu același, ceva care reprezintă, de fapt, limita extremă până la care poate fi adusă materia, indiferent despre ce formă de materie este vorba. Există, într-adevăr, o stare de disoluție a oricărei materii, accesibilă observației clarvăzătoare, în care întreaga materie se prezintă sub aceeași formă peste tot; numai că ceea ce apare astfel nu mai e materie, ci ceva situat dincolo de toate materiile specializate care ne înconjoară. Și fiecare materie se prezintă ca ceva care s-a condensat, care s-a densificat din această materie fundamentală – de fapt, nu mai e materie –, indiferent că este vorba de aur, argint sau de orice altceva. Există o entitate fundamentală a existenței noastre pământene materiale din care au luat naștere toate realitățile materiale prin densificare. Iar dacă se pune întrebarea ce fel de materie fundamentală a existenței noastre pământene este aceasta, știința spiritului va răspunde că orice materie de pe Pământ este lumină condensată. Nu există în cuprinsul existenței materiale nimic care să fie altceva decât lumină densificată într-o formă oarecare. De aici putem trage concluzia că pentru cel ce cunoaște realitatea nu se pune problema de a se aduce argumente în favoarea unei teorii cum este ipoteza oscilațiilor, din secolul al XIX-lea, care încerca să prezinte lumina prin mijloace mai grosiere decât lumina. Lumina nu poate fi derivată din nici o altă realitate a existenței noastre materiale. Oriunde întindeți mâna și palpați o materie, dați de lumină condensată, comprimată. În esența ei, materia este lumină.
Cu aceasta am atras atenția, de pe pozitiile științei spiritului, asupra unuia dintre aspectele problemei. Prin urmare, trebuie să considerăm că lumina este cea care stă la baza întregii existențe materiale. Iar dacă privim trupul material uman vedem că – în măsura în care e material – el este țesut din lumină. În măsura în care e o ființă materială, omul e țesut din lumină.
Să vedem acum care este esența sufletului. Dacă am cerceta în mod similar, prin mijloace ale științei spiritului, esența fundamentală a sufletului am constata – la fel cum toate lucrurile materiale nu sunt decât lumină comprimată – că toate fenomenele sufletești de pe Pământ, oricât de diferite ar fi, se prezintă drept modificări, drept metamorfoze a ceea ce poate fi numit, dacă sesizăm în mod real sensul acestui cuvânt, iubire.
Orice mișcare sufletească, oriunde ar apărea, este iubire metamorfozată într-un fel oarecare. Și dacă, la om, partea interioară și ființa sa exterioară sunt întipărite una într-alta, corporalitatea sa exterioară e țesută din lumină, ființa sa lăuntric-sufletească e țesută, într-un mod spiritual, din iubire. Iubirea și lumina sunt întrețesute, sub o formă sau alta, în toate fenomenele existenției noastre pământene. Și cel care trebuie să înțeleagă lucrurile din punctul de vedere al științei spiritului se va întreba cum sunt întrețesute iubirea și lumina.
Iubirea și lumina sunt cele două elemente, cele două componente care împânzesc întreaga existență pământeană: iubirea ca existență pământenă sufletească, lumina ca existență pământeană materială exterioară.
Numai că pentru cele două elemente, lumina și iubirea, care de fapt, conform cu marele mers al existenței lumii, trebuie să stea una lângă cealaltă, trebuie să existe un mediator, care să întrețeasă lumina în iubire. Trebuie să fie o putere care să nu aibă un interes deosebit față de iubire, care să intrețeasă, deci, lumina în elementul iubirii, care să nu aibă decât interesul de a da luminii cea mai mare răspândire, făcând ca ea să radieze în elementul iubire. O asemenea putere nu poate fi o putere pământeană, fiindcă Pământul e tocmai cosmosul iubirii. Pământul are misiunea de a face să pătrundă pretutindeni iubirea. Așadar, tot ceea ce e strâns unit cu existența pământeană nu are nici un interes care să nu fie atins de iubire.
Un asemenea interes au și entitățile luciferice; ele au rămas în urmă pe Lună, cosmosul înțelepciunii. Ele au interesul de a întrețese în iubire lumină. De aceea entitățile luciferice activează peste tot unde ființa noastră interioară țesută din iubire intră în legătură cu lumina, acolo unde ea există sub o formă oarecare; iar lumina ne întâmpină, după cum am spus, în tot ceea ce este existență materială. Dacă ajungem, așadar, într-un contact oarecare cu lumina, apar entitățile luciferice, și elementul luciferic se întrețese cu iubirea. Datorită acestui fapt, omul a ajuns, de-a lungul incarnărilor, să se cufunde în elementul luciferic: Lucifer s-a întrețesut în elementul iubirii. Așa că în ceea ce e țesut din iubire se insinuează elementul lui Lucifer, singurul care ne poate aduce acel ceva care face ca iubirea să nu fie o simplă dăruire fără rezerve, ceva care impregnează iubirea cu înțelepciune, în așa fel încât aceasta să fie o iubire impregnată, din ființa cea mai interioară, cu înțelepciune. În caz contrar, fără această înțelepciune, iubirea ar fi o forță de care omul n-ar putea fi răspunzător.
Iubirea devine forța propriu-zisă a Eului, în care se întrețese elementul luciferic, element care altfel ar exista numai în lumea materială. De-abia în acest fel devine posibil ca ființa noastră interioară, care ar trebui să posede, în existența pământeană, iubirea în deplinătatea ei, să fie impregnată și de toate celelalte etemente pe care le putem atribui activității lui Lucifer și care fac ca materia exterioară să fie impregnată cu influențe luciferice, în așa fel încât în iubire nu e întrețesut doar ceea ce e urzit din lumină, fiindcă ia naștere o iubire străbătută de influențele lui Lucifer. Prin faptul că își însușește elementul luciferic, omul întrețese în existența materială din propria sa corporalitate o viață sufletească țesută, ce-i drept, din iubire, dat întrețesută cu elementul luciferic. Iubirea impregnată de elementul luciferic, care se infiltrează în realitățile materiale, este cauza bolii ce acționeză dinăuntru în afară. Legat de consecințele îmbolnăvirii cauzate de elementul luciferic, pe care le-am enumerat, ne este îngăduit să spunem că durerea – am văzut că durerea este o consecință a elementului luciferic – evidențiază efectul legității karmice, în sensul că efectul unei fapte sau ispite provenind de la Lucifer se manifestă din punct de vedere karmic în așa fel, încât ceea ce trebuie să ducă la învingerea efectului respectiv se face simțit sub formă de durere. Avem oare voie să înlăturăm, pe o cale oarecare, tot ceea ce s-a infiltrat în om din elementul luciferic, cu toate consecințele sale, care se fac simțite sub formă de durere?
După ce am răspuns la întrebarea referitore la esența sufletului, rezultă pentru noi, ca o necesitate, faptul că avem voie să facem acest lucru numai dacă găsim mijlocul de a elimina elementul luciferic din om, în care există, drept cauză generatoare de boală. Dar ce mijloc poate acționa mai puternic, pentru ca elementul luciferic să fie eliminat? Ce a fost impurificat prin elementul luciferic al Pământului nostru? Iubirea. De aceea, noi putem da un ajutor real, astfel încât karma să se manifeste în mod corespunzător, numai furnizându-i pacientului iubire. Noi trebuie să infuzăm iubire, pentru ca ceea ce se manifestă ca faptă iubitoare să poată fi un ajutor. Acest caracter îl au toate actele terapeutice de vindecare a bolilor psihice. Sub o formă sau alta, ceea ce facem pentru vindecarea bolilor psihice e legat de faptul că furnizăm iubire. Iubirea e balsamul pe care-l insuflăm unui alt om. Totul trebuie să izvorască, în ultimă instanță, din iubire. Și acest lucru e posibil. Când punem în mișcare procese psihice simple, când ajutăm un om să-și repună în ordine simțirea sa prea deprimată, toate acestea pot izvorî din iubire, trebuie să-și aibă izvorul în iubire, pornind de la procesele de vindecare foarte simple și până la ceea ce e numit, adeseori, într-un mod diletant, „magnetizare”.
Ce-i transmite, de fapt, terapeutul, celui care urmează să fie vindecat? El îi transmite – dacă vrem să apelăm la o expresie din fizică – un „schimb de tensiuni”. Ceea ce trăiește în terapeut, în special anumite procese din corpul eteric, prin faptul că terapeutul intră într-un anume raport cu cel care trebuie vindecat, sunt aduse într-un fel de polaritate față de cele din pacient. Este exact ca în cazul în care dumneavoastră produceți electricitate pozitivă și, în mod corespunzător, apare electricitatea negativă. Este produsă polaritate. Și acest lucru poate fi înțeles, în sensul cel mai exact al cuvântului, ca act de jertfă. Terapeutul face să apară în ființa lui un proces care nu este destinat să aibă semnificație doar pentru el însuși – altfel se produce doar un proces; în acest caz însă procesul este destinat să genereze în celălalt o polaritate față de acest prim proces. Iar această polaritate, care depinde bineînțeles de faptul că terapeutul și ceea ce este în pacient sunt aduse într-o anumită corelație pentru a cauza în pacient acest al doilea proces, înseamnă, în sensul cel mai exact al cuvântului, jertfirea unei forțe care nu e altceva decât forță de iubire metamorfozată, faptă de iubire într-o formă oarecare. Acesta e factorul cu adevărat activ în cazul unor asemenea vindecări psihice: puterea de a iubi metamorfozată. Și, de aceea, trebuie să fie clar că, dacă nu punem iubire în încercările noastre de a vindeca nu vom ajunge la țelul propus. Dar procesele de iubire nu trebuie să se desfășoare astfel încât omul să devină deplin conștient de ele, în conștiența sa obișnuită de zi; ele au loc și în straturile subconștiente. Chiar la nivelul a ceea ce poate fi numit tehnică a proceselor terapeutice, chiar și în felul cum se fac, de exemplu, pasele și cum se constituie într-un sistem, chiar și acestea sunt reflexul unui act de jertfă. Prin urmare, și acolo unde în cadrul unui proces terapeutic noi nu percepem în mod nemijlocit legătura, și acolo unde nu vedem ce se întâmplă e săvârșit un act de iubire, chiar dacă el a fost transformat cu totul și cu totul în tehnică.
Vedem că, dat fiind faptul că sufletul este, în esența sa, iubire, putem interveni cu factori terapeutici psihici, care pot fi, după toate aparențele, procese situate poate chiar spre periferia ființei umane și că prin asemenea factori terapeutici ceea ce este, în esența sa, iubire se îmbogățește cu iubirea de care are nevoie. Acesta este ajutorul pe care trebuie să-l acordăm omului pentru a se elibera din tentaculele lui Lucifer. Datorită faptului că esența sufletului este iubire, ne este îngăduit să influențăm direcția karmei.
Ei bine, ne întrebăm noi – dar în alt sens –, ce a devenit materia țesută din lumină, în care e îmbrăcat sufletul? Ce s-a întâmplat cu partea materială, țesută din lumină, a ființei umane?
Să studiem corporalitatea unui om, omul exterior, cu corporalitaeta lui materială. Dacă prin procesul karmic nu s-ar fi imprimat materiei, venind dinspre suflet, o substanță a iubirii impregnată de Lucifer sau de Ahriman, noi n-am putea resimți această substanță ca fiind un factor de impurificare, de alterare pentru materia țesută din lumină.
Dacă în materie s-ar revărsa doar iubire pură, ea s-ar revărsa în corporalitatea umană în așa fel, încât aceasta n-ar putea fi alterată; materia țesută din lumină poate deveni mai impură decât ar trebui să fie conform planului originar din cauză că în ea se poate revărsa o iubire care și-a însușit forțe luciferice sau ahrimanice. Prin urmare, organizarea umană va fi necorespunzătoare, pe parcursul incarnărilor, în oameni s-au infiltrat forțe luciferice sau ahrimanice dăunătoare. Dacă organizarea omului ar fi corespunzătoare, ea ar consta din materie umană sănătoasă; dar pentru că a asimilat influențele lui Ahriman și Lucifer, ea poate fi corporalitate bolnavă.
Dar cum putem să eliminăm, prin acte exterioare, influențele care au pătruns în corp printr-o substanță de iubire necorespunzătoare? Ce se întâmplă cu corporalitatea, atunci când în ea se infiltrează ceva necorespunzător? Pentru știința spiritului, în acest caz are loc un proces prin care ceea ce e țesut din lumină e transformat, pe o cale oarecare, în contrarul său. Contrarul luminii este un întuneric de un anumit fel. Ceea ce – oricât de bizar ar suna – se prezintă ca o impurificare a ceea ce e țesut din lumină este un întuneric întrețesut în lumină, sub o influență luciferică sau ahrimanică. Așa că în partea materială a ființei umane vedem întuneric întrețesut în lumină. Dar întunericul a fost întrețesut în materia trupului uman abia când acesta a devenit purtătorul a ceea ce trăiește, drept Eu, de-a lungul incarnărilor. Înainte Eul nu se afla în corporalitate. Numai o corporalitate umană poate prezenta aceste alterări specifice. Ele nu existau înainte, în ceea ce a țesut lumina.
Dar azi omul folosește, pentru a-și construi ființa materială, ceea ce a eliminat din sine însuși treptat, în cursul evoluției. E vorba de regnurile animal, vegetal și mineral. Acestea conțin și diverse materii, adică ceea ce e țesut din lumină pentru existența pământeană. Dar în aceste materii încă nu se află nimic din ceea ce, în cursul desfășurării karmei, a pătruns din sufletul omului în existența materială umană. Avem, deci, în cele trei regnuri naturale din jurul nostru, ceva ce omul n-a putut impurifica niciodată, prin influența s-a luciferică sau ahrimanică, în măsura în care el acționează din substanța iubirii sale. În toate acestea nu există nimic de la el, așa că a putut fi răspândit în lume, în puritatea sa, ceea ce la om și-a pierdut puritatea. Dacă în lumea de afară avem, de exemplu, o materie minerală, o sare sau altceva, aceasta e o materie pe care omul o are sau o poate avea în ființa lui; dar în el această substanță e străbătută de ceea ce poate fi numit iubire impurificată prin influențele lui Ahriman sau Lucifer. În lumea exterioară ea e pură. Așa că orice substanță din lumea exterioară se deosebește de ceea ce posedă omul în ființa lui, ca substanță. În lumea exterioară o substanță e altfel decât în om, pentru că în om ea e impregnată de influența luciferică și de cea ahrimanică. De aceea, pentru oricare dintre alterările pe care omul poate să le aducă substanțialității sale exterioare în lumea din afară se găsește ceva care reprezintă substanțialitatea corespunzătoare în stare pură, fără stricăciunea adusă de om. Ceea ce există afară, în lume, în stare nevătămată, este remediul exterior pentru organul vătămat. Dacă-i furnizați entității umane o asemenea substanță, aveți remediul specific pentru vătămarea respectivă.
Am caracterizat, deci, vătămarea, boala, ca întuneric specializat, iar ceea ce încă nu e întunecat, ca lumină pură întrețesută în lumea exterioară și ati văzut că puteți elimina întunericul aflat în om, materia întunecată, dacă sunteti în măsură să-i furnizați materie pură, țesută din lumină. Avem astfel în materia pură, țesută din lumină, un remediu specific împotriva bolii.
Am atras adeseori atenția asupra faptului că aceasta este o eroare căreia nu trebuie să-i cadă pradă teosofia, că ar fi o dovadă de îngustime sufletească dacă am nega faptul că în asemenea cazuri nu poate fi găsit, în cazul unei boli sau al unui organ oarecare, un remediu eficient. S-a spus adeseori că organismul posedă forțele cu care se poate ajuta singur; dar, chiar dacă e corectă ideea susținută de școala vieneză a terapiei nihiliste, conform căreia trebuie să declanșăm procesul vindecării prin mobilizarea forțelor opuse, putem veni totuși în ajutorul procesului de vindecare, apelând la diverse mijloace specifice. Vedem aici un paralelism care poate fi descris pe baza științei spiritului.
Din cele spuse, de exemplu, în legătură cu difteria, vă puteți da seama că în cazul acestei boli e vorba de ceva care, în cadrul cauzalității karmice, a afectat în mod cu totul deosebit corpul astral. Noi găsim ceva care e înrudit cu acest corp astral, în lumea din jurul omului, în regnul animal. De aceea, în cazul bolilor care sunt foarte aproape de corpul astral, arta medicală caută întotdeauna, în mod inconștient, dintr-un imbold obscur, mijloace de vindecare în regnul animal. În cazul bolilor a căror cauză se află în corpul eteric, știința vindecării caută remedii în regnul vegetal. Și s-ar putea ține o conferință interesantă, de exemplu, despre legătura dintre Digitalis purpurea și anumite boli de inimă. [ Nota 12 ] Sunt lucruri care, în măsura în care se bazează pe realitate, nu sunt adevărate doar timp de cinci ani, după care încep să devină neadevărate, cum a spus o dată un medic și cum este cazul, într-adevăr, când se fac deducții doar pe baza simptomelor exterioare. Există însă un tezaur de remedii care își are izvorul într-o legătură cu știința spiritului și care s-a transmis de la o generație la alta, fără ca oamenii să știe de unde provine. La fel cum astronomii de azi nu știu că teoria Kant-Laplace își are originea în școlile oculte din Evul Mediu, oamenii nu știu nici de unde provin tezaurele de remedii. – Iar cauzele bolilor care au legătură cu entitatea corpului fizic cer folosirea remediilor luate din regnul mineral.
Chiar și prin aceste analogii poate fi atrasă atenția asupra problemei. Datorită legăturii omului cu lumea înconjurătoare, există posibilitatea ca acesta să fie ajutat din două direcții: prin faptul că i se furnizează, pe de o parte, iubire modificată, în procesele de vindecare a bolilor psihice, și, pe de altă parte, lumină metamorfozată în cele mai diferite feluri, în cazul proceselor care au legătură cu vindecările exterioare. Tot ceea ce putem face se realizează fie prin mijloace psihice interioare, prin iubire, fie prin mijloace exterioare, prin lumină densificată într-un mod sau altul. Și când știința ajunge atât de departe încât va crede în suprasensibil, ca și în faptul că materia e lumină densificată într-un fel oarecare, acest principiu va aduce lumină în încercările sistematice de a găsi modalitatea în care omului i se poate acorda ajutor prin mijloace exterioare. Putem spune că ceea ce a fost adăugat tezaurului de remedii, în cursul unor perioade de timp îndelungate, școlile oculte ale Egiptului antic și ale Greciei antice, nu e o simplă absurditate, că în toate aceste lucruri există un sâmbure de adevăr. Teosofia nu există spre a lua partea unei orientări oarecare, spre a spune, de exemplu, că o anume o orientare îi oferă omului otravă. Cuvântul „otravă” acționează azi cu putere de sugestie și oamenii nu se gândesc cât de relativ este acest cuvânt. Căci ce este, de fapt, o otravă. Orice substanță poate fi o otravă. Depinde de procedeul terapeutic și de cantitatea care se administrează. Apa este o otravă puternică, dacă cineva bea dintr-o dată zece litri. Din punct de vedere chimic, acest efect nu se deosebește prea mult de acela al unei alte substanțe administrate omului.
Pe baza celor aflate azi, putem spune că pentru vătămările pe care omul și le poate produce se găsește întotdeauna, în tot ceea ce ne înconjoară în natură – cum privim noi procesul evoluției lumii –, ceva aducător de sănătate, în așa fel încât omul poate birui vătămarea. Și acesta este un sentiment frumos, pe care-l putem avea față de lumea exterioară. Noi putem să ne bucurăm de lumea exterioară nu numai pentru că ne dăruiește flori care înfloresc sau pentru că, în strălucirea luminii, face să radieze spre noi munții, ci ne putem bucura de ea și pentru că toate cele din jurul nostru se află într-o atât de strânsă legătură cu ceea ce poate fi desemnat, în omul însuși, drept bun sau rău. În natură, noi ne putem bucura nu numai de ceea ce ne place la prima vedere; cu cât pătrundem mai adânc în ceea ce s-a densificat până pe treapta de existență materială vom afla că această natură, care ne bucură atât de mult, conține, totodată, pe vindecătorul a tot răul pe care omul și-l poate face cu mâna lui; vindecătorul e ascuns în sânul naturii. Trebuie însă să nu ne mulțumim a înțelege ce ne spune vindecătorul, ci să facem cu adevărat ceea ce ne spune el. În majoritatea cazurilor, astăzi noi nu mai avem posibilitatea de a asculta de îndemnurile naturii vindecătoare, fiindcă ignorarea luminii, întunericul care s-a furișat și în cunoaștere au dat naștere la stări de lucruri care nu-i mai permit omului să asculte de vorbirea pură a naturii. Așa că trebuie să ne fie clar că, dacă într-un caz concret nu se poate da ajutor, dacă din cauza legăturilor karmice o suferință nu poate fi alinată, nu trebuie să tragem concluzia că nu mai există nici un remediu.
În aceasta vedem o legătură care ne dă posibilitatea de a privi întreaga lume, inclusiv omul, ca pe o ființă. În afirmația: Materia e lumină, iar problemele sufletului sunt iubire rarefiată avem cele două chei cu care putem dezlega nenumărate enigme ale existenței pământene. Dar ele sunt valabile numai pentru existența pământeană și nu pentru alt tărâm al existenței cosmice. Cu aceasta n-am spus un lucru minor, deoarece, dacă facem o schimbare de direcție în karma, ne putem uni cu ceea ce sunt elementele componente ale existenței noastre pământene: pe de o parte cu lumina devenită materie, de cealaltă parte cu iubirea devenită viață sufletească. Și găsim remediul fie în lumea înconjurătoare, în lumina densificată, fie în propriul nostru suflet, în actul terapeutic săvârșit din iubire, în actul de jertfă, și, în acest caz, vindecăm prin forța sufletească izvorâtă din iubire. Ne unim cu ceea ce pe Pământ are drept de existență în sâmburele său cel mai adânc, dacă ne unim, pe de o parte cu lumina, pe de altă parte cu iubirea. Toate stările de pe Pământ sunt, într-un fel sau altul, stări de echilibru între lumină și iubire. Perturbarea echilibrului dintre lumină și iubire este nesănătoasă. Dacă perturbarea se află în iubire, putem acorda ajutor dezvoltând noi înșine forța iubirii, iar dacă perturbarea este în lumină, noi putem da ajutor procurându-ne din Univers, pe o cale sau alta, acea lumină care poate alunga întunericul din noi.
Aveți aici elementele de bază ale posibilității umane de a ajuta. Ele ne arată că în existența pământeană totul se bazează pe stări de echilibru între elemente diametral opuse sau care sunt situate unul în fața altuia. Lumina și iubirea sunt, de fapt, două elemente situate unul în fața celuilalt. Dar pe interacțiunea lor se bazează tot ceea ce are loc, în cadrul vieții noastre pământene, sub formă de procese sufletești sau materiale. Nu trebuie să ne mirăm, deci, dacă în toate domeniile vieții umane evoluția are loc, de la o epocă la alta, prin faptul că starea de echilibru înclină în mod deosebit într-una din aceste două direcții, și că, apoi, se încearcă să se restabilească echilibrul în direcția cealalată, evoluția noastră asemănându-se, așadar, cu mișcările unui val. Într-adevăr, întreaga noastră evoluție seamănă cu mișcarea unui val: ea coboară și urcă, și starea de echilibru perturbată e restablită prin ceea ce reprezintă bătaia de pendul în direcția cealaltă, depășind starea de echilibru. Dacă mergeți pe firul gândului că în viața umană are loc o perturbare a echilibrului, într-o directie sau alta, veți observa că în felul acesta puteți aduce lumină, într-un fel oarecare, până în cele mai intime procese ale culturii și civilizației. Dacă studiați o anumită epocă de cultură, în cadrul căreia în evoluția umană au apărut unele evenimente negative din cauză că oamenii și-au îndreptat privirile numai spre interior, nu și spre realitățile exterioare, cum s-a întâmplat, de exemplu, în Evul Mediu, când perioada de maximă înflorire a misticii a neglijat cu totul aspectele exterioare și a dus la confuzii nu numai în domeniul cunoașterii, ci și în modul de a acționa al oamenilor, veți vedea că urmează o perioadă în care mistica nu e suportată, în schimb, oamenii își îndreaptă privirile spre lumea exterioară, făcând tot posibilul ca pendulul să bată în direcția cealaltă. Este vorba de trecerile dintre Evul Mediu și epoca noastră. Și veți putea găsi pretutindeni, sub formele cele mai variate, asemenea perturbări ale echilibrului.
Aș vrea să remarc că în asemenea epoci, cum e și a noastră, o caracteristică a multor oameni constă în faptul că ei uită cu totul și pierd din sfera atenției lor ceea ce se numește conștiența existenței unei lumi spirituale. Cu alte cuvinte, în epoca noastră numeroși oameni scapă cu totul din vedere faptul că există o lume spirituală și care, așadar, resping gândurile referitoare la lumea spirituală. Într-o asemenea epocă – și, în general, în asemenea vremuri – există întotdeauna, într-un anumit sens, și reversul.
În timp ce, pe planul fizic, există numeroși oameni care se împletesc atât de mult printre ițele lumii fizice încât uită cu totul de cea spirituală, altii, care între moarte și o nouă naștere trăiesc în lumea spirituală, au imboldul diametral opus, provocat printr-o karma ce acționează din planul fizic asupra planului spiritual: imboldul de a se ocupa de lucruri care, din lumea spirituală, au influență asupra lumii fizice. Acest fenomen se află la baza influențelor exercitate asupra lumii fizice de unii oameni care se află în perioada dinaintea unei noi nașteri. Ei acționează asupra lumii fizice în funcție de mijloacele existente, prin intermediul unor oameni care sunt accesibili într-un grad mai înalt influențelor din lumea spirituală. Dacă vrem să facem lumină în aceste domenii, vom fi nevoiți să respingem multe din revelațiile lumii spirituale venite de la oameni aflați între moarte și o nouă naștere. Și vom putea delimita exact cazurile în care morții – spre a face pendulul să bată în cealaltă direcție – se străduiesc din toate puterile să le arate oamenilor, într-un mod palpabil, că există o lume spirituală. Dacă în epoca noastră există mulți oameni întunecați sufletește, care au întrețesut în viața lor spirituală atâta întuneric, încât nici nu mai vor să audă de lumea spirituală, există, în schimb, decedați care, văzând această deficiență, simt imboldul puternic de a acționa asupra lumii fizice. Asemenea lucruri se întâmplă mai ales atunci când oamenii aflați în planul fizic nu fac nimic în acest sens. Cele mai semnificative sunt lucrurile care ni se oferă fără experimente artificiale, care apar, ca să zicem așa, drept solii venite din lumea spirituală. De aici legătura dintre oamenii situați pe tărâmul materialismului, pe de o parte, și imboldul care există, pe de altă parte, de a acționa, dând povețe și învățături din lumea spirituală.
Veți găsi multe lucruri care pot constitui dovezi în sprijinul celor spuse mai înainte în cartea prietenului nostru Ludwig Deinhard, Misterul omului. [ Nota 13 ] Acolo sunt adunate și sistematizate multe dintre lucrurile de care aveți nevoie și care, în cărțile în care sunt prezentate în mod științific, sunt atât de risipite, încât nu oricine e în stare să le adune la un loc. De aceea este atât de frumos că în cartea amintită găsiți strânse la un loc tocmai aceste aspecte ale realităților științei spiritului, care, după cum vedeți, sunt caracteristice în cel mai înalt grad pentru epoca noastră. Găsiți mai ales consemnat, într-un mod foarte nimerit, un fapt semnificativ: un anumit cercetător a căutat, prin toate mijloacele, în actuala sa viață pământeană, să ajungă pe calea metodei materialiste la dovada că există o lume spirituală – e vorba de răposatul Frederick Myers – și care după moartea sa a simțit imboldul puternic de a le arăta oamenilor de aici lucrurile spre care el năzuise pe Pământ, radiind dinspre lumea spirituală și cu ajutor din această lume.
Am vrut să ofer, prin cele spuse mai sus, o ilustrare a afirmației că viața și existența lumii constă din perturbări permanente ale unor stări de echilibru și din căutarea echilibrului. În existența pământeană, elementele cele mai profunde ale acestui echilibru, care e distrus și se restabilește iar, sunt lumina și iubirea. În cadrul karmei umane acționează, de la o incarnare la alta, cele două elemente, lumina și iubirea, restabilind stările de echilibru perturbate. De fapt, în karma care șerpuiește de-a lungul tuturor incarnărilor avem stări de echilibru perturbate, iar în lumină și iubire avem încercarea continuă de a restabili echilibrul. Aceasta până când, într-un viitor îndepărtat, trecând prin diversele sale incarnări, omul va atinge o ultimă stare de echilibru la care poate ajunge datorită existenței pământene și care va face ca omenirea să-și fi îndeplinit misiunea sa pe Pământ, iar existența sa pământeană va trece într-o nouă formă planetară.
Am căutat să lămuresc astăzi o problemă fără discutarea căreia nu e posibilă o fundamentare mai profundă a legăturilor karmice și a legilor karmice. Nu m-am sfiit, de aceea, să vorbesc despre cauzele misterioase pentru care știința noastră actuală nu va fi matură multă vreme de aici înainte. Am spus, de asemenea, că materia este lumină întrețesută și că viața sufletească este iubire rarefiată. Toate acestea sunt afirmații oculte vechi, dar sunt afirmații care vor rămâne adevărate pentru toate epocile viitoare și care se vor dovedi fecunde în cursul evoluției omenirii, nu numai pentru cunoaștere, ci și pentru activitatea și faptele oamenilor.
