Vom avea de spus în aceste conferințe lucruri pe care sufletul le poate admite ușor fiindcă el se poate interesa în mod intens, direct, de ele. Dar ansamblul acestor conferințe n-ar fi nici complet și nici de înțeles dacă nu am intra în anumite considerații care sunt mai greu accesibile decât ceea ce reprezintă baza însăși a studiului nostru. Azi, de pildă, vom arunca o privire asupra vieții interioare a entităților despre care am vorbit în ultimele două conferințe: Spiritele normale ale popoarelor.
Am spus deja că aceste entități se află cu două trepte de evoluție deasupra omului, că ele lucrează la transformarea corpului lor eteric în ceea ce se numește Spirit al vieții sau Budhi. Or, omul este întrețesut în această muncă. Faptul că evoluția acestor entități antrenează pe cea a omului se traduce printr-o reflectare a Spiritului poporului în individualitatea umană însăși, reflectare care este caracterul pe care fiecare individ îl datorează poporului său.
Să căutăm acum să pătrundem în viața interioară a unuia dintre aceste Suflete ale popoarelor. Dacă vrem să punem în lumină interiorul omului de azi, trebuie să ne reprezentăm acest interior ca fiind alcătuit din trei elemente: sufletul senzației, care este, pe scurt, elementul cel mai puțin elevat al vieții noastre interioare, sufletul înțelegerii sau afectivității, care este elementul intermediar, sufletul conștienței, care este elementul cel mai înalt al interiorului omenesc, în care Eul uman ajunge într-adevăr la conștiență.
La drept vorbind, numai în sufletul conștienței există ceea ce se numește conștiență de sine. Totuși Eul uman este activ în cele trei părți ale vieții interioare ‒ atât în sufletul senzației cât și în sufletul înțelegerii sau afectivității și în sufletul conștienței.
În sufletul senzației, el acționează în așa fel încât omul abia bănuie acest Eu al său. În sufletul senzației el este dăruit cu totul tuturor instinctelor și pasiunilor. Eul clocește mocnit în ceea ce noi numim sufletul senzației. El nu iese din această stare decât în sufletul înțelegerii sau afectivității și nu se luminează cu totul decât în sufletul conștienței. Dacă vrei să studiezi separat aceste trei elemente ale vieții interioare, trebuie să le consideri ca trei componente, trei modificări, trei părți în cadrul corpului astral. Desigur, aceste trei modificări, aceste trei elemente ale corpului astral pregătesc însăși transformarea corpului astral, a corpului eteric și a corpului fizic. Dar aceste transformări nu sunt totuși viața interioară propriu-zisă, elementul sufletesc al omului. Sufletescul, interiorul omului, este alcătuit din cele trei modificări ale corpului astral. Cele trei modificări trebuie să se slujească de anumite instrumente, iar acestea se relevă prin faptul că sufletul senzației are un fel de instrument în corpul astral, sufletul rațiunii sau afectivității are un fel de instrument în cel eteric, iar sufletul conștienței are un fel de instrument în corpul fizic. Așa putem deosebi interiorul omenesc de învelișurile sale corporale. Natura interioară a ființei umane constă deci în aceste trei modificări ale corpului astral.
În timp ce, la om, viața interioară în care Eul lucrează și pe care o marchează cu amprenta sa se prezintă sub forma acestor trei modificări ale corpului astral, la entitățile spirituale pe care le numim Spiritele popoarelor viața interioară ‒ sau cel puțin ceea ce se poate compara la om cu aceasta ‒ se prezintă ca trei modificări ale corpului eteric. În timp ce la om deosebim sufletul senzației, sufletul rațiunii și sufletul conștienței, la ființele arhanghelice, la Spiritele normale ale popoarelor, trebuie să deosebim trei modificări ale corpului lor eteric. Dar prin faptul că aceste trei modificări sunt în corpul eteric și nu în corpul astral, ele sunt cu totul diferite de cele pe care le comportă viața sufletului uman. De aceea și trebuie să vă reprezentați genul de conștiență, întreaga viață psihică a acestor Spirite ale popoarelor în cu totul alt mod decât viața interioară a ființei umane. Vom trece deci acum de la o caracteristică oarecum exterioară a Spiritelor popoarelor la una interioară a sufletelor acestor Spirite ale popoarelor. Nu va fi foarte ușor, trebuie însă să încercăm să trecem acest Rubicon. Pentru aceasta vom porni de la o idee care vă este familiară și care oferă ceva asemănător cu ce este viața interioară a Spiritelor popoarelor. Omul nu are multe astfel de exemple în viața lui normală. Dimpotrivă, în conștiența sa proprie, el are foarte puțin din ceea ce trăiește în conștiența Spiritelor popoarelor. Dumneavoastră vă puteți face totuși o reprezentare despre asta dacă mă urmăriți cu răbdare în ceea ce vă voi spune.
Cu toții ați învățat la școală că suma celor trei unghiuri dintr-un triunghi este egală cu 180° și știți că această cunoștință s-ar putea să vă vină dintr-o experiență materială oarecare. Reprezentați-vă, de pildă, un triunghi în fier sau în lemn. Dacă măsurați cele trei unghiuri cu un raportor, niciodată această experiență materială nu v-ar demonstra că aceste trei unghiuri fac 180°. Dar dumneavoastră ‒ puțin contează că desenați sau vă imaginați aceste trei unghiuri ‒ veți fi imediat convinși dacă găsiți prin raționament că cele trei unghiuri fac 180°. Trebuie să aflați acest lucru din interior, prin forța sufletului dumneavoastră. Și pentru asta este destul să faceți un raționament. Ceea ce desenez nu servește decât la a concretiza acest raționament.
În această figură aveți demonstrația riguroasă că cele trei unghiuri ale unui triunghi măsoară împreună 180°. Odată ce ați înteles bine acest lucru, el vă dă certitudinea pentru oricare caz. Puteți să vedeți faptul în gândire, fără să desenați. Faceți astfel o operație pur intelectuală prin forța vieții dumneavoastră interioare; nu aveți nevoie să ieșiți din dumneavoastră înșivă. Pentru un moment vă puteți reprezenta că ceea ce numim lumea sentimentelor și ceea ce pătrunde în om prin organele sale senzoriale nu există deloc. Dacă faceți total abstracție de lumea exterioară și vă construiți spațiul în gândire, suma unghiurilor oricărui triunghi din acest spațiu va fi totdeauna de 180°. Pentru a dobândi o cunoaștere geometrică sau matematică nu este necesar ca un obiect exterior să apară în fața privirii; este destul o experiență interioară, ceva ce se petrece în conștiența însăși.
Dacă m-am slujit de acest exemplu am făcut-o pentru că este cel mai simplu și cel mai practic din toate; fiindcă oamenii știu deja despre ce este vorba pentru că au învățat-o la școală. Aș fi putut să vă citez ca exemplu și logica lui Hegel și tot așa ați fi avut un șir de noțiuni intelectuale, dar multe dintre ele v-ar fi fost necunoscute, logica lui Hegel fiind puțin răspândită. Prin aceasta vedeți că omul poate dobândi unele cunoștințe pe o cale pur interioară și fără să aibă nevoie să fie incitat pentru asta de un obiect exterior.
Dacă vă reprezentați în lumea exterioară un lucru ce nu e accesibil decât printr-o construcție pur matematică, veți fi înțeles cel puțin parțial cum funcționează conștiența Arhanghelilor. Ei nu percep deloc o lume exterioară de culori și sunete așa cum o văd oamenii. O ființă de acest gen nu are niciodată astfel de senzații. Ea nu are niciodată posibilitatea să atingă ceva și, prin aceasta, să aibă percepții. Ea nu cunoaște niciuna din aceste experiențe. Dar ea face o experiență care ar putea fi descrisă astfel: în acest moment ceva vine către mine dintr-o lume care mă inspiră: Această lume a trecut prin conștiența mea, îmi umple conștiența.
Asta nu înseamnă că Arhanghelii ar fi un fel de ființe dotate pur și simplu cu reprezentare matematică, ci că omul este atât de imperfect încât el nu își poate reprezenta activitatea Arhanghelilor decât sub forma acestor abstracții care sunt adevărurile matematice. Acestea par normale atât oamenilor cât și Spiritelor popoarelor. Puteți conchide de aici că lumea fizică exterioară, care există pentru simțurile noastre, nu interesează deloc pe Arhangheli. Sub forma pe care o are pentru oameni, și despre care mărturisesc simțurile, această lume fizică nu există pentru Arhangheli: Aruncați din imaginea dumneavoastră despre Univers ceea ce nu este decât senzație fizică, faceți abstracție de ceea ce ați dobândit cu ajutorul percepțiilor exterioare și veți suprima din imaginea dumneavoastră despre lume exact ceea ce nu îi interesează deloc pe ei. Atunci ne vom întreba ce le rămâne din ceea ce poate deveni conștiență omenească. Tot ceea ce trăim noi în sufletul senzației, tot ceea ce lumea simțurilor ne aduce de obicei ca bucurii, ca suferință, toate acestea nu interesează deloc aceste entități. Suprimați deci întregul conținut al sufletului senzației și spuneți-vă că ceea ce există în imaginea despre lume prin faptul că omul are un suflet al senzației nu are nicio importanță pentru Arhangheli; ei nu intervin în aceasta. Chiar o parte a sufletului înțelegerii este tot fără importanță pentru Arhangheli, în măsura în care acest suflet este excitat de senzații exterioare. Ceea ce este provocat din afară și omul îl elaborează prin rațiunea sa și prin sentimentul său nu îi privește. Dar în sufletul rațiunii se petrec deja unele lucruri pentru care omul se regăsește, într-un fel, pe același teren cu Arhanghelii. Ne putem da seama de asta într-un mod foarte precis când vedem, de pildă, cum se prezintă în viața noastră ceea ce numim idealurile noastre morale. Nu ar exista idealuri morale dacă am trăi doar senzațiile de bucurie sau durere și ne-am face doar idei cu privire la ceea ce ne vine din lumea exterioară sub forma percepțiilor. Am putea desigur să ne bucurăm la vederea florilor pe o câmpie sau la frumusețea configurației unui peisaj, dar n-am putea niciodată în sufletul nostru să ne înflăcărăm pentru un ideal. Nu din lumea exterioară poate să ne vină el, ci noi trebuie să îl încrustăm în sufletul nostru și să ardem pentru el. Dar nu este suficient să te înflăcărezi, să trăiești în sufletul senzației, trebuie și să gândim la acestea. Cel care nu face decât să simtă, cel care nu gândește poate fi un visător, dar niciodată om practic. Idealul nostru nu trebuie să-l primim din afară în sufletul senzației, ci să-l lăsăm să se reverse în noi așa cum vine din lumea spirituală și să îl prelucrăm în sufletul înțelegerii sau afectivității. În materie de artă, arhitectură etc. idealurile trăiesc în sufletul înțelegerii sau afectivității și în sufletul conștienței. Ele sunt în legătură cu ceea ce omul nu poate percepe din afară, dar străbate și aprinde interior ființa sa astfel încât constituie o parte a vieții sale.
Observați viața popoarelor, vedeți cum, din epocă în epocă, apar aici noi idei. De unde ar fi putut grecii să scoată reprezentările lor despre Zeus și despre Atena dacă nu s-ar fi încrezut decât în percepțiile lor exterioare! Tot ceea ce a intrat în înțelepciunea, în mitologiile, în religiile popoarelor, în învățăturile popoarelor a ieșit din viața interioară. Astfel jumătate din ceea ce constituie ființa noastră interioară ‒ jumătatea sufletului înțelegerii sau afectivității noastre, și al celui al conștienței ‒ este deci alimentată dinăuntru, și asta în măsura în care omul se impregnează lăuntric de ceea ce tocmai a fost caracterizat. Până aici pot Arhanghelii să pătrundă în sufletul omenesc și până aici merge și viața lor propriu-zisă. Trebuie deci să excludeți din viața interioară ceea ce este primit propriu-zis din afară prin sufletul senzației și ce este elaborat prin sufletul înțelegerii sau afectivității.
Mai aveți și ceea ce numim Eul nostru. Eul este elementul cel mai înalt al entității noastre. Ceea ce purtăm în conștiența morală sunt idealurile, gândurile morale, estetice, ideale. Așa cum privirea omului este închisă într-un fel spre înăuntru, dar prin simțurile sale el se poate deschide spre lumea exterioară încât poate spune: eu percep culori, sunete, căldură și frig, tot astfel el are și conștiența că în spatele acestor percepții de sunete, culori, căldură, frig există și o altă realitate. Sunt ființele care fac parte din regnurile animal, vegetal și mineral. Asta este în spatele percepției. Omul își poate deci reprezenta lumea ca prelungindu-se astfel mai departe, dincolo. Dar vederea acestui dincolo este închisă omului obișnuit. Dacă nu ar fi așa, materialismul n-ar putea exista. Dacă ar avea vederea liberă asupra domeniului care se ridică deasupra sufletului senzației și a sufletului conștienței, el ar fi la fel de nebun să se îndoiască de lumea spirituală cum ar fi nebun să se îndoiască astăzi de existența regnului animal, vegetal, mineral.
Gâdiți-vă acum: Eul, elementul superior al omului, cuprinde sufletul senzației, al înțelegerii și al conștienței. Pentru Arhanghel, viața sa interioară începe cu ceea ce el resimte în sufletul înțelegerii sau afectivității. El se ridică apoi în Eul său, care însă se întinde într-o lume a regnurilor superioare, o lume de fapte spirituale în care el trăiește așa cum trăiește omul în regnul animal, vegetal, mineral care îl înconjură. Trebuie deci să recunoaștem că, dacă această ființă arhanghelică poate avea în viața sa interioară ceea ce noi, ceilalți oameni, numim Eu, nu poți totuși să spui că acest Eu al Arhanghelului ar fi asemănător cu cel pe care îl numim noi astfel. Eul Arhanghelului, care se află într-adevăr cu două trepte deasupra celui al omului, nu este de aceeași natură cu Eul uman. El își are rădăcinile într-o lume superioară, aflată cu două trepte deasupra omului. Așa cum omul, prin simțurile sale, vede culorile, aude sunetele, tot astfel Arhanghelul își coboară privirea asupra lumii care include Eul ca adevăr obiectiv, doar că în jurul acestui Eu se grupează încă ceva din această parte a astralului pe care noi oamenii îl cunoaștem în noi ca suflet al înțelegerii sau afectivității. Reprezentați-vă aceste entități contemplând o lume care nu atinge ceea ce este de natură minerală, vegetală și animală. Spuneți-vă că atunci când privirea lor, care este o privire spirituală, contemplă imaginea acestei lumi ei percep acolo centre. Aceste centre sunt Eurile umane în jurul cărora se grupează iar ceva ca un fel de aură. Aveți astfel o idee despre modul în care o ființă arhanghelică vede indivizii care, într-un popor, depind de ea și constituie acest popor. Universul său constă într-un câmp de percepție astrală în care se găsesc anumite centre. Aceste centre, aceste puncte sunt diverse personalități omenești, diverse Euri umane. Astfel, așa cum culorile și sunetele, căldura și frigul sunt în câmpul nostru de percepție și constituie lumea care ne interesează, noi suntem noi înșine, printr-o parte a vieții noastre interioare, un câmp de percepție pentru Arhangheli, pentru Sufletele popoarelor. Așa cum noi intervenim în lumea exterioară, o prelucrăm și o transformăm în instrumente, tot astfel, în măsura în care ținem de cutare sau cutare popor, noi suntem acele obiecte care aparțin câmpului de lucru al Arhanghelilor sau Spiritele popoarelor, după cum ținem de un Spirit al poporului sau altul.
Aici pătrundem ‒ oricât de extraordinar ar părea acest lucru ‒ într-o teorie a cunoașterii superioară, cea a Arhanghelilor. Acest mod de cunoaștere este într-adevăr cu totul diferit de cel al oamenilor, căci ceea ce pentru Arhangheli constituie „datul” este deja cu totul diferit. Pentru om, „datul” este ceea ce este răspândit în spațiu, ceea ce ne apare prin simțurile noastre ca sunet, culoare, căldură, frig, senzație de moale și de dur. Pentru Arhangheli, „datul” este ceea ce apare în câmpul conștienței omului. Este pentru ei o cantitate de centre, de puncte în jurul cărora se aglomerează experiențele interioare ale omului, în măsura în care ele se desfășoară în sufletul înțelegerii sau afectivității; dar activitatea lor proprie, în cazul corespunzător, este de ordin mai înalt.
Cum se nuanțează deci imaginea pe care Arhanghelii sau Spiritele popoarelor și-o fac despre Univers? Pentru om, senzația pe care el o are despre ceea ce îl încojoară este diversificată prin faptul că atunci când el ia un obiect în mână îl resimte ca rece sau cald. Arhanghelul viețuiește ceva analog când întâlnește indivizi umani. El vede pe unii care au mai multă activitate interioară, care au un suflet mai bogat, aceștia îi fac o impresie mai puternică. Alții îi par leneși, apatici, săraci în viața interioară. Toate aceste ființe reprezintă pentru el ceea ce sunt căldura și frigul în imaginea despre lume pe care și-o face sufletul omului. Așa se diversifică imaginea lumii pentru Arhangheli și, în funcție de aceasta, el poate să se slujească de indivizi, să elaboreze în propria sa ființă, pentru ei, ceea ce trebuie să conducă ansamblul unui popor.
Între viața acestui Arhanghel și cea a poporului în fruntea căruia el se află mai este și un alt raport. Așa cum viața omului cunoaște perioade de creștere și de descreștere, o tinerețe și o bătrânețe, Arhanghelul cunoaște o tinerețe și o bătrânețe care corespund dezvoltării și decadenței civilizației în poporul pe care îl conduce.
Să pătrundem din nou în viața interioară a unuia dintre Arhangheli. După ceea ce v-am spus, veți fi remarcat că ceea ce ființa umană primește din afară Arhanghelul primește dinăuntru; de aceea, când discerne indivizii unui popor ca tot atâtea centre, el are sentimentul că ceea ce îi apare lui astfel apare în conștiența sa din interior, dar îi este cumva străin. Este puțin asemănător cu ideile subite care apar în conștiența noastră. Și la el apare ‒ dar în sens invers ‒ ceea ce există la om ca tinerete și bătrânete. Pentru om, tinerețea înseamnă că membrele sale îi par proaspete și sprintene, el le simte crescând și dezvoltându-se. La bătrânețe, ele îi par fără vlagă și refuză să îl slujească. Acest lucru îl simte venind din interiorul său. Arhanghelul o simte și el venind din interiorul său, însă creșterea și decadența unui popor sunt totuși pentru el ceva străin, despre care are impresia că nu depinde de el, că nu este direct implicat, deși asta îi dă prilejul să se încorporeze într-un anumit popor la o epocă dată. Când i se prezintă posibilitatea de a se încorpora într-un popor care este în faza ascensională a vieții sale, care este în plină creștere, Arhanghelul coboară așa cum coboară un suflet omenesc când și-a terminat existența sa între moarte și o nouă naștere. Tot astfel coboară Arhanghelul într-un popor și se încorporează acolo. El resimte și moartea poporului respectiv, necesitatea de a se retrage când centrii pe care îi percepe încep să fie mai puțin productivi, mai puțin activi, când viața lor interioară începe să devină săracă. Vine atunci momentul în care el părăsește o comunitate de acest gen; el intră în „Devachanul” lui, în existența sa dintre moarte și o nouă naștere, așteptând prilejul de a regăsi, mai târziu, o altă comunitate. Tinerețea unui popor, ascensiunea sa corespunde deci tinereții Spiritului poporului, și acest Spirit al poporului o percepe ca pe un element proaspăt și dinamic în care trăiește. În ce privește perioada de decadență a vieții poporului, el o resimte ca și cum centrii care sunt în câmpul percepțiilor sale s-ar usca. Iată ce ne poate da o idee despre ceea ce este viața interioară a unui astfel de Suflet al poporului.
Oprindu-ne asupra celor arătate putem spune: în anumite privințe un astfel de Suflet al poporului este destul de depărtat de viața indivizilor, căci ceea ce trăiește în sufletul senzației unui om și în partea inferioară a sufletului înțelegerii acestuia constituie un domeniu în care Spiritul poporului, Arhanghelul, nu ajunge. Acest domeniu este totuși foarte real pentru om. El simte că face parte din ceea ce viața sa are mai profund, mai intim. În anumite privințe, natura Arhanghelului care conduce poporul planează deasupra individului. Arhanghelul care conduce poporul rămâne departe de lucrurile personale pe care le viețuiește omul când are percepții senzoriale. ‒ Dar există mediatori, și este important pentru noi să înțelegem că există acești mediatori. Sunt ființele pe care le numim Îngeri, și care se află între Arhangheli și om. Luați aceste cuvinte în sensul cel mai strict: Spiritele popoarelor sunt Arhangheli, sunt spirite care au terminat transformarea corpului astral în Sine spirituală sau Manas și care acum transformă corpul lor eteric în Budhi. Între aceste ființe și oameni se află Îngerii. Ei sunt ocupați să transforme corpul lor astral în Manas sau Sine spirituală, dar încă nu au terminat această muncă. În ce-l privește pe om, el este la începutul acestei munci în epoca actuală, în timp ce Îngerii aproape au terminat această muncă, fără să fi ajuns totuși încă la capăt. De aceea, domeniul acestor entități este mult mai apropiat de cel în care trăiește omul. Putem spune că ființele îngerești, cu întregul lor sufletesc, sunt aplecate asupra a ceea ce numim corpul astral. De aceea ele au o perfectă înțelegere a tot ce poate resimți în fapt personalitatea umană ca suferință și bucurie. Însă, pe de altă parte, fiindcă ele se ridică mult deasupra Eului omului, deoarece au un Eu superior, pot să asimileze o parte a lumii spirituale, căci câmpul conștienței lor se întinde până în domeniul în care se situează lumea conștientă a Arhanghelilor. Ei sunt deci în adevăr intermediari între Arhangheli și individualitățile umane. Primesc ei înșiși ordine de la Spiritele popoarelor pentru a le transmite sufletelor individuale, iar din această transmitere rezultă ceea ce orice om poate face nu numai pentru progresul său, pentru propria sa dezvoltare, ci și pentru poporul întreg.
Căci două curente străbat, unul lângă altul, viața oricărui om. Unul este cel care îl face să înainteze din încarnare în încarnare, cel care îl privește personal, și de care el trebuie să se ocupe înainte de toate pentru a îndeplini datoria care, în fond, este cea mai imperativă din toate, fiindcă este datoria cea mai proprie. El nu trebuie să rămână pe loc, pentru că atunci germenii depuși în el ar rămâne sterili dacă nu s-ar ocupa de ei. Este problema lui proprie, ceea ce îl face să progreseze din încarnare în încarnare. Pe de altă parte, contribuția sa la comunitatea poporului său, la problemele nemijlocite ale poporului său provine din inspirația Îngerului care duce ordinele Arhanghelului spre fiecare om. Ne putem deci reprezenta o țară locuită de un popor, apoi, deasupra acestui popor, aura poporului, aura eterică, iar aici intră în joc forțele Spiritului poporului pentru a modifica corpul eteric al individului după cele trei feluri de forțe. Cel care acționează astfel în aura poporului este Arhanghelul, o ființă aflată cu două trepte deasupra omului, care planează deasupra poporului și hotărăște în mare asupra a ceea ce trebuie să facă acest popor. Arhanghelul știe ce trebuie să fie făcut în perioada de creștere, de tinerețe a poporului; el știe spre ce treburi ale poporului trebuie folosită trecerea de la tinerețe la bătrânețe pentru ca impulsurile sale să acționeze corect.
Aceste mari trăsături, mari linii, le trasează Arhanghelul. Dar aici, jos, pe planul fizic, le realizează individul. Apoi, între om și Arhanghel sunt intermediari Îngerii, care împing pe fiecare om la locul pe care trebuie să îl ocupe pentru ca în sentimentul poporului să se întâmple ceea ce corespunde directivelor generale ale Arhanghelului. Avem o reprezentare justă despre acest lucru dacă ne imaginăm cele ce v-am descris nu ca pe o simplă alegorie, ci ca pe o realitate.
În toată țesătura urzită astfel de Arhanghel intervin, pe de altă parte, ceea ce numim Arhanghelii nenormali, Spiritele limbii, în sensul în care am vorbit în ultima conferință. Am explicat și ceea ce era intervenția Spiritelor nenormale ale personalității, Arhai. Putem îmbrățișa acum cu privirea domeniul în care Arhanghelul dă directive, în care el repartizează misiunile care vor fi apoi transmise prin Îngeri ființelor umane. Însă Arhanghelul poate acționa și în domeniul Spiritelor nenormale ale personalității, iar aceste spirite nenormale ‒ care au țeluri cu totul diferite de cele ale Arhanghelilor ‒ pot zădărnici în anumite privințe măsurile luate de Arhanghel. Când se întâmplă așa, când aceste Spirite nenormale ale personalității se pun de-a curmezișul măsurilor luate de Arhangheli, poți să constați că în sânul unui anumit popor se formează grupări care se încarcă cu sarcini speciale. Prin faptul că într-un popor se formează astfel de grupări cu sarcini speciale, intervenția Spiritelor personalității devine extrem de vizibilă. Acest fapt se poate extinde pe multe secole. În Germania, de pildă, tocmai în domeniul în care noi trebuie să lucrăm în mod deosebit spiritual-științific poți observa că Arhanghelul germanilor s-a ciocnit timp de secole cu acțiunea adesea contrară a anumitor Spirite opuse ale personalității. Fărâmițarea națiunii germane în mici popoare este într-adevăr rezultatul acestei duble acțiuni a Spiritelor nenormale ale personalității și a Arhanghelilor.
Popoarele de acest gen sunt oarecum puțin centralizate, ele tind mai mult la dezvoltarea indivizilor. Ceea ce de altminteri este bine, fiindcă, prin însuși acest fapt, în mentalitatea populară se poate exprima o mare diversitate, multiple nuanțe.
Dar poate să apară și un alt caz, în care nu Spiritul nenormal ci Spiritul normal al personalității este cel care se manifestă în Spiritul timpului și devine, să zicem așa, mai important într-un fel decât ar fi fost el în cursul obișnuit al lucrurilor.
Când privim un popor, prima forță pe care o vedem este deci Arhanghelul. Apoi intră în joc Spiritul timpului, care dă ordinele sale Arhanghelului, iar acesta le trimite Îngerilor, care le comunică fiecărui om în parte. Cum de obicei nu vezi decât ceea ce este cel mai aproape de tine, în această acțiune comună vedem acțiunea Îngerului ca fiind cea care pare să aibă cea mai mare importanță. Dar se poate întâmpla ca Spiritul timpului să dea ordine cu mai mare greutate, mai imperative, se poate deci să fie obligat, ca să spunem așa, să retragă ceva Arhanghelului, asta pentru că el trebuie să separe o parte a poporului ca să se împlinească ceea ce reprezintă sarcina timpului, misiunea Spiritului timpului. Într-un astfel de caz are loc o sciziune între unele comunități ale poporului. Atunci Spiritul timpului are vizibil comanda asupra Arhanghelului. Este ceea ce s-a petrecut când poporul olandez s-a separat de trunchiul comun pe care îl forma cu poporul german. Olanda și Germania aveau la obârșii un același Arhanghel, iar sciziunea s-a operat prin faptul că la un moment dat Spiritul timpului a selecționat o parte a acestei comunități și i-a încredințat ceea ce urmau să devină responsabilitățile importante ale spiritului timpului modern. Tot ceea ce puteți ști din istoria Olandei ‒ istoria nu este decât aspectul exterior, Maya unui proces interior ‒ este doar o reflectare a acestui proces interior. Exterior, vedem producându-se o sciziune între poporul olandez și ansamblul comunității germane. Dar fondul lucrurilor este faptul că Spiritul timpului avea nevoie de un instrument pentru a împlini o anumită misiune peste mări. Întreaga misiune a poporului olandez a fost o misiune a Spiritului timpului. Și dacă acest popor a fost desprins de ansamblul său a fost pentru ca el să îi dea Spiritului timpului posibilitatea ca la un moment dat să realizeze ceva important. Ceea ce povestesc istoricii nu este decât Maya exterioară, care mai curând ascunde adevăratele fapte decât să le reveleze.
Puteți vedea și în altă parte ceea ce s-a produs acolo într-un mod atât de frapant, adică faptul că o parte a unui popor a trebuit să se separe de ansamblul lui. Este vorba de poporul portughez. Aici veți căuta în van alte cauze pentru această separare decât cea a unei victorii a Spiritului timpului asupra Arhanghelului. Dacă treceți în revistă faptele, descoperiți că aici prilejul a fost folosit pentru a forma un anumit popor ‒ prilejurile fiind puțin numeroase. Spaniolii și portughezii formau un același popor. Motivele exterioare sunt acelea că fluviile sunt cu adevărat navigabile numai până la granița portugheză. Nu există alt motiv exterior. În schimb, există o motivație interioară, și anume faptul că trebuiau să fie împlinite anumite sarcini, care au devenit chiar problema portughezilor, sarcini diferite de cele care reveneau întregului popor spaniol. Vedem atunci că pentru o vreme Spiritele timpului au o activitate mult mai intensă decât de obicei. Vedem cum armonia care domnea până atunci este înlocuită printr-o altă legătură. În loc să dea instrucțiunile sale Arhanghelului, Spiritul timpului intervine direct în istoria poporului, iar celelalte spirite folosesc acest prilej pentru a înfăptui o încorporare. Când un astfel de popor este desprins în acest fel, Spiritul timpului își asumă atât de bine pentru o anumită perioadă de timp funcțiile de Arhanghel încât, în primul foc al entuziasmului care pune stăpânire pe indivizi, această separare nu se manifestă mai întâi decât prin agitație, prin excitație în poporul de care este vorba. Această agitație provine din misiunea Spiritului timpului. Apoi se creează posibilitatea pentru un Arhanghel normal și un Arhanghel nenormal să se încorporeze în partea poporului astfel desprinsă. Iată cum s-au format popoarele olandez și portughez, care au primit apoi proprii lor Arhangheli, normal și nenormal. În ceea ce s-a încorporat astfel, în diferențele temperamentului poporului care se manifestă atunci la indivizi vezi cum au intrat în acțiune aceste entități spirituale. Le vezi intervenind într-un mod cu totul curios și recunoști atunci că istoria, așa cum se desfășoară ea în exterior, nu este decât o reflectare a intervenției lor.
Astfel, afirmația după care lumea exterioară este Maya, iluzie, ia treptat un sens tot mai concret. Ceea ce se petrece în istorie nu este decât reflectarea exterioară a entităților spirituale, suprasensibile, așa cum omul exterior vizibil nu este decât reflectarea omului interior. De aceea eu a trebuit să spun, și asta trebuie mereu accentuat: afirmația că „lumea este Maya” este de cea mai mare importanță. Dar nu este destul să-ți repeți aceste cuvinte într-un mod abstract; trebuie chiar să fii în stare să le aplici până în detalii.
Am văzut însă deja că și alte spirite și Ierarhii sunt active în ceea ce noi numim lumea. Am vorbit despre Arhanghelii normali și nenormali. Arhanghelii nenormali ni s-au revelat ca fiind în realitate Spirite ale formei sau Puteri, care au renunțat să dezvolte o parte a calităților lor. Dar ce este cu Spiritele normale ale formei? Pe acestea le găsim cu patru trepte deasupra omului. Vom mai spune câte ceva despre aceste Spirite normale ale formei în viitoarea conferință. Acestea sunt deci entități aflate cu patru trepte deasupra omului. Dar seria Ierarhiilor nu se oprește la ceea ce am numit Spiritele formei. Deasupra lor întâlnim Spiritele mișcării ‒ Dynamis sau Tării; mai sus avem Kyriotetes ‒ Domnii sau Spirite ale înțelepciunii, cum am spus în Știința ocultă și în scrierea mea despre Cronica Akasha.
Acum puteți înțelege că legea renunțării, a întârzierii este valabilă și pentru spirite mai înalte, că și Spiritele mișcării ar putea deci să rămână în urmă în anumite atribute ale lor ‒ Spiritele mișcării sunt cu cinci trepte deasupra omlui ‒, dar anumite Spirite ale mișcării participă azi la evoluția omenirii ca și cum ele nu ar fi decât Spirite ale formei. Prin anumite calități ale lor, ele sunt în realitate Spirite ale mișcării; prin altele, cele la care ele au renunțat, sunt Spirite ale formei. Există deci Spirite normale ale formei cu patru trepte deasupra omului și alte spirite care acționează pe același teren cu aceste Spirite ale formei, dar care în realitate sunt Spirite ale mișcării. Așa cum Arhanghelii normali și nenormali se întâlnesc pe terenul unui același popor, există un teren pe care acționează în același timp Spiritele normale ale formei și Spiritele nenormale ale formei, acestea din urmă fiind Spirite întârziate ale mișcării. Iar din colaborarea lor se naște ceva ce îi privește îndeaproape pe oameni; prin aceasta se configurează ceea ce noi numim rasele umane, pe care trebuie să le deosebim de popoare.
Acest mod de a vedea lucrurile ne dă o noțiune, nu confuză, ci fluidă. Căci nu trebuie amestecat totul. Un popor nu este o rasă. Noțiunea de popor nu are nimic comun cu cea de rasă. O rasă se poate împărți în popoare diferite. Rasele sunt alt fel de comunități decât popoarele. Desigur, noi vorbim pe bună dreptate de un popor german, olandez sau norvegian; dar vorbim și despre o rasă germanică. Ce conține deci noțiunea de rasă? Într-o rasă acționează acele entități pe care le numim Spiritele normale ale formei sau Puteri și entitățile pe care le-am cunoscut ca Spirite nenormale ale formei, care de fapt sunt Spiritele mișcării cu misiune de Spirite ale formei. Datorită lor oamenii sunt împărțiți în rase. Ceea ce face ca pe Pământ toți oamenii să fie egali, ceea ce face din orice ființă umană, oricare ar fi rasa căreia îi aparține, un membru al omenirii întregi depinde de Spiritele normale ale formei. Dar ceea ce acționează asupra întregului Pământ pentru a împărți oamenii în rase, acest lucru depinde de Spiritele nenormale ale formei, care au renunțat la o evoluție normală pentru ca astfel Pământul să nu poarte o omenire uniformă, ci să aibă o multitudine de ființe umane.
Am schițat astfel fundamentul diferitelor popoare. Privirea noastră îmbrățișează întreaga planetă Pământ. O vedem destinată prin Spiritele normale ale formei să poarte o omenire unică, găsim că Spiritele mișcării rămase în urmă s-au introdus pe acest teren al Spiritelor formei și, ca Spirite nenormale ale formei, au împărțit omenirea dispersată pe Pământ, au împărțit-o în rase. Dacă căutăm să vedem ce vor realmente aceste spirite, dacă căutăm să înțelegem țelurile și sarcinile Spiritelor normale și nenormale ale formei, înțelegem și ceea ce așteaptă ele de la rasele umane cât și faptul că acestea ‒ rasele ‒ slujesc, într-un cuvânt, ca bază, ca puncte de sprijin pentru ceea ce urmează să crească din ele. Când vom trece apoi la poporul ca atare vom putea înțelege despre ce este vorba.
