Anul 1910 a fost pentru Rudolf Steiner un an de călătorii. Le-a început în Scandinavia, apoi a fost în Austria, Italia, din nou în Scandinavia. În total, în 1910 el a ținut 210 prelegeri cu teme din cele mai diferite, în aceste locuri.
Esențiale sunt ciclurile: Evanghelia lui Ioan în relație cu celelalte Evanghelii (2‒15 ianuarie, Stockholm, GA 117a), Macrocosmos și microcosmos (21‒31 martie, Viena, GA 119), Misiunea sufletelor unor popoare în relație cu mitologia germanic-nordică (7‒17 iunie, Kristiania/Oslo, GA 121), Evanghelia după Matei (1‒12 septembrie, Berna, GA 123), Istorie ocultă. Considerații esoterice referitoare la contextele karmice despre personalități și evenimente ale istoriei universale în lumina științei spiritului (27‒31 decembrie, Stuttgart, GA 126). De asemenea, la 15 august a avut loc la München premiera dramei-misteriu Poarta inițierii (GA 14).
Dacă examinăm perioada anilor 1908‒1910, în Europa descoperim situația tensionată premergătoare Primului Război Mondial, iar pe scena politică și istorică, apariția unor personalități ce vor marca întreaga perioadă următoare, până după Marele Război: Th. V. Betthman-Hollweg, cancelar al Germaniei începând din 1909, și noul rege al Angliei, George al V-lea.
În 1908, Austria anexează Bosnia și Herțegovina, pe care le administrase anterior, zona Balcanilor fiind cuprinsă de frământări naționale cu mult înaintea războiului ruso-turc.
Tot acest context, în percepția lui Rudolf Steiner, era un soroc al întâlnirii dintre „constelația exterioară ce se pregătea și tensiunile interioare ale omenirii și care, la o examinare mai profundă, se revela prin anumite simptome”*. Dar dincolo de acestea se află domeniul de acțiune al unor entități ce aparțin tărâmurilor spirituale și care influențează existența nu numai a indivizilor, ci și a popoarelor.
* G. Wachsmuth, Viața pământească și activitatea lui Rudolf Steiner (Rudolf Steiners Erdenleben und Wirken), Philosophisch-Anthroposophischer Verlag am Goetheanum, Dornach, 1951, p. 155.
Începându-și considerațiile sale, la Kristiania / Oslo în 7 iunie 1910, Rudolf Steiner se referă la o „psihologie a caracterelor popoarelor”*, care este mai mult decât o abordare antropologică, etnografică sau istorică. Aici avem de-a face cu o cunoaștere a aspectelor sufletești-spirituale care stau la temeliile caracterelor popoarelor. Sunt puse aici în relație evoluția caracterului unui popor, transformările acestuia, cu evoluția unor entități spirituale coordonatoare. Sunt căutate forțele care dau direcțiile de dezvoltare ale faptelor și realitățiilor istorice. Abia în felul acesta pot fi înțelese cu adevărat faptele istorice care apar în viața popoarelor, relațiile dintre popoare și condițiile de viață ale acestora.
* R. Steiner, Misiunea sufletelor unor popoare în relație cu mitologia germanic-nordică (Die Mission einzelner Volksseelen im Zusammenhang mit der germanisch-nordischen Mythologie), GA 121, reluat și în introducerea scrisă în 1918.
Un aspect caracteristic strădaniei lui Rudolf Steiner este referirea la numele unor entități spirituale, așa cum sunt ele cunoscute încă din primele secole creștine. Acest fapt întărește caracterul fundamental creștin al civilizației occidentale și revelează anumite condiții culturale specifice Europei.
De fapt, Rudolf Steiner nu neagă prin tot acest demers rezultatele cercetărilor științifice după metodele științelor naturii, ci doar atrage atenția asupra unilateralității acestora: „știința mecanicistă-fizică își are marile ei realizări în ceea ce privește crearea de elemente de cultură mecanic-fizic-chimice; pentru elementele de cultură ale vieții spirituale ale omenirii este nevoie de o știință orientată către spiritual”.* Această știință de orientare spirituală operează cu realități ale unor dimensiuni cunoscute din cea mai îndepărtată vechime. Ea are coerență, dar instrumentele ei presupun un efort interior (sufletesc-spiritual) din partea cercetătorilor. Fenomenele prezentate de Rudolf Steiner cuprind evoluția omenirii în legătură directă cu evoluția Pământului, văzută din perspectivă cosmică. În spatele influențelor planetare se află entități spirituale care sunt denumite cu termenii consacraii din angeologie („știința despre îngeri”). În acest ciclu susținut în perioada sa teosofică, Rudolf Steiner face corelări și cu terminologia orientală, așa cum era obiceiul în mediile teosofice.
* R. Steiner, Misiunea sufletelor unor popoare în relație cu mitologia germanic-nordică, Introducerea.
Mai departe, el vorbește despre conducătorii spirituali ai popoarelor. Evoluția umanității este raportată la activitățile centrelor de misterii (centre ale unor ritualuri sacre), iar transformările individuale se fac prin parcurgerea unor procese de tipul inițierii.
Din perspectiva secolului al XXI-lea, toate aceste elemente își au reflectarea în rezultatele cercetărilor specifice, dar și interdisciplinare ale unor personalități precum C. G. Jung, Karl Kerenyi, Teilhard de Chardin, René Guénon, Ken Wilber, Fritjof Capra. Mai departe, epocile de cultură din evoluția omenirii, cu localizarea acestora și în modul de prezentare steinerian, dar fundamentate și pe vechi tradiții, își găsesc confirmarea prin rezultatele cercetărilor din cadrul „Genom-Project”. Drumul raselor umane începe în Africa și se desfășoară prin Asia de Est, Eurasia, către cele două Americi.*
* L. și C. Cavalli-Sforza, Diferiți și totuși asemănători (Verschieden und doch gleich), München, 1994, pp. 199-201.
Prin acest ciclu de conferințe din 1910 este pusă sub semnul întrebării orice abordare rasistă ‒ căci evoluția omenirii este istoria amestecurilor tot mai cuprinzătoare dintre rase, fapt dovedit și prin rezultatele probelor de genom uman luate de la indivizi din diferite tări.* În această ordine de idei, Rudolf Steiner subliniază că aspectul sufletesc-spiritual este cel important în ființa umană, față de cel trupesc, „în care primul doar trăiește”**.
* Vezi website-ul www.nationalgeogaphic.com, link-ul The Genographic Project. Human Genom Diversity Project.
** Hans-Jürgen Bader, Lorenzo Ravagli, Idealurile rasiste constituie decăderea omenirii (Rassenideale sind der Niedergang der Menschheit), Freies Geistesleben, Stuttgart, 2002, p. 72
Mergând mai departe de-a lungul considerațiilor sale, Rudolf Steiner prezintă componentele multiple ale ființei umane (nu doar cele fizice) și relația acestora cu entitățile spirituale. Dezvoltarea componentelor „interioare”, spirituale ale omului se petrece de-a lungul unor epoci întregi de cultură. În conlucrarea dintre aceste componente ale ființei umane și entitățile specifice ale popoarelor, care parcurg și ele anumite faze de evoluție, se pot observa procese de întinerire sau de îmbătrânire. Un asemenea proces de îmbătrânire constată Rudolf Steiner la locuitorii Americilor ‒ așa-numiții indieni „piei-roșii” ‒ exterminați mai ales de bolile aduse din Europa și față de care ei nu și-au putut dezvolta forțe de imunitate. Și referitor la aceasta există confirmări prin rezultatele cercetărilor recente.*
* Jared Diamond, Arme, microbi și oțel. Destinul societăților omenești (Guns, Germs and Steel. The fate of human Societies, New York, 1997), citat în H.-J. Bader, L. Ravagli, Idealurile rasiste constituie decăderea omenirii, p.78.
Contextul general al evoluției cuprinde însă tendința de a parcurge experiențe cu efect asupra întregii omeniri ‒ iată un alt aspect al globalizării pe care Rudolf Steiner l-a revelat încă de la începutul secolului al XX-lea. De altfel, în 1923, Rudolf Steiner afirma: „...oamenii de pe întreg Pământul depind unii de alții. Ei trebuie să se ajute reciproc. Aceasta rezultă chiar din premisele naturii lor”.* În acest sens, știința spiritului este chemată să adune la loc „orice fărâmițare interumană”.**
* R. Steiner, Despre viața omului și Pământul. Despre esența creștinismului (Vom Leben des Menschen und der Erde. Über das Wesen des Christentums), netradusă
în românește, GA 349, p. 59 din original.
** R. Steiner, Misiunea sufletelor unor popoare în relație cu mitologia germanic-nordică.
Aici se cuvine să mai amintim și fenomenul dezrădăcinării, al „lipsei de patrie”, ce apare în mod repetat în evoluția ființei umane. Rudolf Steiner abordează dezrădăcinarea ca pe o șansă și o premisă pentru a putea asimila umanitatea în întregul ei, nu doar ca popor, neam sau familie. Terenul patriei este văzut aici ca fundament al creșterii, dar și ca un prilej de eliberare.
În evoluția spiritual-culturală a omenirii, Rudolf Steiner plasează ca arhetip al acestui fenomen al dezrădăcinării simbolistica mitologiei germanice-nordice. „Amurgului zeilor”, sacrificiului acestora le urmează noii zori în care, din sine, fiecare poate accede la divin*. Oamenii și popoarele parcurg aceste procese și, astfel, fiecare popor își aduce ‒ vrând-nevrând ‒ contribuția la mersul omenirii întregi, din care facem cu toții parte. Vremurile acestea ne împing tot mai mult spre dezrădăcinare, dar etapele cunoașterii de sine a sufletelor popoarelor nu pot fi evitate de nimeni. În caz contrar, din adâncuri se revarsă forțe distructive, precum extremismul și fundamentalismul. Doar că și acestea sunt etape, fiindcă evoluția civilizațiilor omenești nu mai poate fi povestită drept „istorie a raselor”, ci doar ca „istorie a diferențelor sufletești ale purtătorilor acestora” de-a lungul timpului. **
* Pentru referinte, vezi: Ernst Uehli, Mitologia nordic-germanică în perspectiva misteriilor, Editura Saeculum I. O., București, 2001.
** Hans-Jürgen Bader, Lorenzo Ravagli, Idealurile rasiste constituie decăderea omenirii, Freies Geistesleben, Stuttgart, 2002, p. 81
În acest sens, prezentul ciclu de conferințe, susținut de Rudolf Steiner în 1910, pledează pentru o responsabilitate universală: „...noi slujim cel mai bine întregii omeniri dacă ne dezvoltăm în ceea ce privește premisele noastre deosebite pentru ca întreaga umanitate să și le însușească drept jertfă în procesul de constituire a fluxului evolutiv al civilizației omenești”.*
* Op.cit., p.89
Sorin R. Ţigăreanu
