Am văzut că Geneza înfățișează fapte în care recunoaștem o repetiție a stărilor anterioare din evoluția Pământului. Aceste stări nu se pot studia decât printr-o investigație bazată pe clarvedere, ceea ce constituie, de altfel, și izvorul concepției despre lume a Antroposofiei. Dacă evocăm în minte tot ce am aflat până acum despre fazele evoluției, în decursul timpului, când încă nu exista substanța terestră, vedem că ceea ce urma să devină actualul sistem solar era concentrat într-o stare planetară pe care o numim vechiul Saturn. Ne amintim că această primordială stare planetară era formată din diverse stări de căldură, care se întrepătrundeau. Aș dori să atrag atenția acelora care, pe baza actualelor concepții fizice, ar putea fi șocați auzind vorbindu-se de un corp ceresc compus numai din căldură, aș dori să le reamintesc ce am spus în conferința a doua, și anume că toate obiecțiile pe care un spirit științific modern le poate invoca împotriva afirmațiilor pe care le facem aici le pot invoca eu însumi, în primul rând. Dar nu este posibil să expun, în aceste conferințe, în toate amănuntele tot ceea ce știința ar avea de spus; de altfel, în legătură cu subiectul nostru, față de datele expuse de Antroposofie, știința nu emite decât ipoteze care frizează diletantismul. Voi avea, în curând, prilejul să vorbesc nu numai despre bazele pe care se întemeiază știința spirituală, ci și, ceea ce va satisface tendința modernă, despre tot ce permite să o contrazică. Ciclul de conferințe pe care trebuie să-l țin la Praga va fi precedat de alte două conferințe publice, prima cu tema „Cum să respingem Antroposofia?”, a doua despre „Cum să întemeiem Antroposofia?” Acestea vor fi ținute în mai multe locuri tocmai pentru a arăta că noi înșine suntem conștienți de obiecțiile care se pot ridica împotriva învățământului antroposofic*. Știința spirituală este stabilită pe baze solide și cei care cred că o pot combate sunt cei care nu o cunosc încă. Ceea ce se va demonstra în decursul timpului. Dar față de stările de căldură care existau pe vechiul Saturn, aș dori să atrag atenția asupra unor observații care se găsesc expuse în Știința ocultă și prin care cei care se cred obligați, prin formația lor științifică, să ridice obiecții vor găsi poate o ieșire.
* Ciclul de conferințe de la Praga a fost tinut între 20–28 martie 1911 și a cuprins un număr de opt conferințe cu tema Fiziologie ocultă, GA 128. (N.Tr.)
Și acum, după aceste cuvinte, îngăduiți-mi să mă reîntorc la punctul de vedere antroposofic, fără a mai ține seama, pentru moment, de obiecțiile care, cu cea mai bună intenție, ni se pot aduce.
Am spus, așadar, că vechiul Saturn era constituit dintr-un amestec de diverse stări de căldură. Și am văzut, urmărind povestirea Genezei, că această veche stare a lui Saturn, această fuziune de diferite calități de căldură sau de foc, s-a repetat în primele faze ale Pământului. Este primul punct de care trebuie să ținem seama în existența elementelor. Doresc să vă rog să sesizați bine sensul în care vorbim de căldură sau de foc, ca stare superioară de existență a vechiului Saturn. Nu poate fi vorba aici de acea căldură obținută când aprindem, de exemplu, un chibrit sau o lumânare, și pe care o studiem în manifestarea sa de natură fizică. Căldura de pe vechiul Saturn trebuie să o simțim ca pe ceva spiritual, sau, mai exact, ca pe ceva sufletesc. Atunci când simțim în noi o căldură internă, sufletească, o căldură care ne este proprie, numai atunci ne vom putea face o idee aproximativă asupra stărilor de căldură care se interpenetrau pe vechiul Saturn.
Să trecem acum la starea vechiului Soare, a doua fază de evoluție a planetei noastre; am văzut că pe această treaptă de existență a elementelor căldura s-a condensat în ceea ce numim stare gazoasă sau aer. Totodată, am constatat că acestei condensări a căldurii în element gazos, acestei treceri a stărilor elementare spre un principiu mai dens, îi corespunde o ascensiune, dacă putem spune așa, spre o stare mai subtilă, mai eterică. Dacă denumim stare gazoasă ceea ce se află imediat sub starea de căldură, vom denumi element luminos, eter de natură luminoasă, starea care se află imediat deasupra căldurii. Dacă luăm în considerare totalitatea elementelor existente pe vechiul Soare, vom observa că toate acestea, căldura, lumina și aerul, existau într-o stare de interpenetrare. Și tot ce a trăit pe acest vechi Soare s-a manifestat în sânul acestor stări elementare. Numai că conceptele de căldură, de lumină și de aer nu sunt, după cum ne amintim, decât expresia exterioară, maya, iluzie în raport cu ceea ce există de fapt. Căci, în realitate, sunt Entități spirituale care se manifestă exterior prin ele. Am putea spune că lucrurile sunt aproximativ ca și cum, introducând mâna într-un spațiu cald, vom spune că în acest spațiu există căldură pentru că acolo se află o ființă care iradiază căldură și-și manifestă prin aceasta prezența.
Pe vechea Lună starea intermediară este tot căldura, dar aceasta s-a condensat în elementul de natură gazoasă sau aer și apoi, în continuare, într-un element și mai dens, de natură lichidă, în apă. Pe de altă parte, din lumină se desprinde un element mai subtil, mai eteric, este principiul de organizare activă, care acționează în sânul materiei pentru a crea combinații și disociații de natură chimică. Omul nu poate cunoaște prin simțurile sale acest element nou, subtil, decât prin intermediul aerului. Natura sa spirituală stă la baza a tot ce trăiește. Îl putem numi eter chimic sau eter sonor; este acel principiu care organizează materia după legi care țin de măsură și număr. Se mai poate numi și eter de număr. Ne ridicăm astfel de la lumină la sunet, fără a confunda acest sunet cu sunetul exterior, de natură fizică, transmis prin intermediul aerului; trebuie să vedem în el un element care nu poate fi perceput decât atunci când în om se trezește simțul clarvederii. Pe vechea Lună în tot ceea ce face parte din structura sa, cât și în ceea ce acționează din afară asupra sa, există următoarele elemente: căldură, aer, apă, lumină și sunet.
Să mergem mai departe, până la cea de a patra stare planetară, aceea a Pământului nostru propriu-zis. Are loc o nouă condensare, concomitent cu o nouă eterizare a stărilor elementare: în jos apare elementul terestru, sau elementul solid, în sus, un eter și mai subtil decât eterul de sunet, eterul de viață. Din punctul de vedere al elementelor, existența terestră se poate descrie în felul următor: căldura este și aici o stare intermediară, stările mai dense sunt aerul, apa și solidul, sau pământul, iar stările mai subtile sunt eterul de lumină, eterul de sunet și eterul de viață. Insist în mod deosebit asupra faptului că este necesar să înțelegem că principiul terestru solid nu trebuie confundat cu ceea ce știința modernă numește pământ; principiul terestru de care vorbim nu este ceva imediat vizibil în jurul nostru. În sensul științei spirituale, solul pe care călcăm este numit „pământ” în măsura în care este de natură solidă, dar și aurul, argintul, cuprul, staniul sunt tot „pământ”. Tot ce este materie solidă este „pământ”. Fizicienii nu admit, desigur, această distincție; ei cunosc diferite elemente, dar ignoră care este baza, substanța primordială, principiul elementului „pământ”. Numai când privirea clarvăzătorului depășește elementele exterioare cunoscute de știința modernă și care sunt în numâr de peste șaptezeci* se poate ajunge la forțele de coeziune care se exercită asupra materiei pentru a face din ea un element solid. Numai în spatele existenței sensibile se găsesc forțele care construiesc, combină și coordonează solidul, lichidul și gazosul în sensul științei spirituale. Și, numai despre aceste forțe este vorba acum, numai despre aceste forțe vorbește Geneza, dacă o înțelegem așa cum se cuvine. Primele trei elemente se repetă deci sub un aspect diferit în cursul primelor faze ale existenței terestre. Al patrulea element apare acum pentru prima oară, este un element nou.
* În prezent se cunosc 103 elemente chimice, dar acest număr nu are nici o importanță din punctul de vedere expus. (N.Tr.)
Să încercăm să surprindem sensul adânc al Genezei pornind de la datele pe care le-am acumulat până acum. Începutul evoluției Pâmântului reprezintă, după cum am văzut, un fel de repetare a vechiului Saturn, cu starea sa de căldură, de natură sufletească, în care se exprimă o realitate spirituală. Și găsim aceasta în Geneză, dacă o înțelegem în adevăratul său sens. Am arătat că ceea ce se traduce în mod obișnuit prin cuvintele „Spiritul Elohimilor plutea peste ape” înseamnă în fond că spiritul și sufletul Elohimilor iradiau acea căldură penetrantă, asemănătoare cu aceea iradiată de la o pasăre care își clocește ouăle, a pătruns atunci tot ce exista în acel stadiu elementar. Și dacă lărgim exprimarea și vom spune: „Spiritul Elohimilor iradiază și străbate cu căldura sa viața elementară, apele”, aceasta exprimă repetarea căldurii elementare a vechiului Saturn.
Să mergem mai departe. Starea următoare este, în principiu, cea care repetă existența vechiului Soare. Dar nu trebuie să considerăm existența Soarelui ca o condensare a căldurii și transformarea ei în aer; trebuie să vedem în acest fenomen și o eterizare care duce la formarea elementului luminos. Și dacă admitem faptul că în timpul stadiului solar lumina a pătruns în spațiul nostru cosmic, vom înțelege că se repetă, la începutul existenței Pământului, stadiul vechiului Soare, prin crearea luminii. „Și Elohimii au spus: Să fie lumină! Și a fost lumină”.
A treia repetare trebuie să o înfățișăm ca fiind aceea a sunetului organizator, sau mai exact aceea în care eterul de sunet pătrunde în Pământul care începea să prindă viață. Repetarea acestei stări lunare este ea exprimată în Geneză, și dacă este, în ce fel? În condițiile care existau pe Pământ, la nașterea sa, sunetul are o acțiune de ordine asemănătoare aceleia care se produce când cu ajutorul unui arcuș de vioară facem să vibreze un strat de pulbere fină aplicat pe o placă; se formează ceea ce se cunoaște ca fiind figuri de rezonanță sau figurile lui Chladni. Un fenomen de această natură trebuie să aibă loc ca urmare a repetării fazelor anterioare, când eterul de sunet pătrunde în materia informă pentru a o organiza. Și ce se spune despre perioada care urmează apariției luminii? Se spune că Elohimii au provocat o acțiune în sânul maselor elementare, acțiune care are ca efect că acestea se organizează în așa fel încât o parte se destramă și afluează în sus, iar alta tinde să se adune și să se reverse în jos. O forță organizatorică pătrunde masele elementare, ca și forța sunetului care pătrunde în masa de pulbere și provoacă acele figuri acustice numite figurile lui Chladni. Și la fel cum stratul inform de pulbere se organizează, la fel se organizează și masa elementelor iradiind în sus și totodată concentrându-se în jos. Cuvântul pe care textul ebraic îl folosește aici, rakiia, evocă forța pe care Elohimii o introduc în masa de substanțe elementare; este un cuvânt dificil de tradus, și de aceea traducerile curente nu reușesc să-i dea semnificația corectă. În general, pentru a-l explica, servindu-se de toate argumentele de care se dispune astăzi, inclusiv de cele filologice, se ajunge la expresii ca acelea de „firmament” sau „boltă cerească”, sau „întindere”, care nu conferă decât o slabă idee, căci acest cuvânt are în el un sens subtil de viață, de activitate, de stimulent. O direcție filologică mai rigurosă ar putea găsi un raport între acest cuvânt și următoarea explicație: Elohimii provoacă în masa substanțelor elementare o stare care se poate compara cu ceea ce se petrece când sub acțiunea organizatorică a sunetului în stratul fin de pulbere apar figuri de rezonanță. Căci ridicându-se, pe de o parte, și coborându-se, pe de alta, substanțele elementare se separă și se organizează totodată, și aceasta are loc în timpul celei de-a doua zile a Creației. După eterul de lumină, din prima zi, vedem în Geneză apariția eterului de sunet, pe care îl putem considera ca fiind a doua zi a Creației, repetarea stadiului lunar.
Ne putem da seama că aceste repetiții nu se produc într-o succesiune monotonă, desprinse una de alta, ci oarecum suprapunându-se una peste alta. Și ceea ce, în exprimarea pe care o facem acum, ar putea părea că vine în contradicție cu ceea ce am spus ieri, se va lămuri încetul cu încetul. Repetițiile au loc în așa fel, încât o dată apare una, așa cum am descris-o acum, după care vine o alta, ca aceea pe care am descris-o ieri, mai cuprinzătoare.
După momentul pe care îl considerăm ca fiind nașterea Pământului, când eterul sonor organizează materia, vedem că unele elemente radiază în sus, iar altele se condensează în jos. Și în această situație poate să apară o stare mai subtilă, aceea pe care am numit-o viață, eterul de viață, și la care corespondentul inferior este elementul terestru. În această a doua zi a Creației, trebuie să se producă ceva care să ne reveleze că eterul de viață se revarsă în masele elementare terestre, așa cum au pătruns mai înainte lumina și sunetul organizator. Și va trebui să găsim în Geneză ceva care să ne evidențieze cum eterul de viață începe să palpite și să dea naștere viului, să apară primele manifestări de viață. Și într-adevăr, găsim că în al treilea moment al Creației se povestește că pământul face să crească plante și verdeață, face să răsară din el elementul viu al ierburilor și al arborilor, „fiecare după felul lor”. Ceea ce se descrie aici este tocmai pulsul eterului de viață, care produce apariția viului, în a treia zi.
În Geneză găsim, după cum vedeți, tot ceea ce știința spirituală ne poate revela cu ajutorul forțelor de clarvedere și tot ce putem pretinde de la această povestire, dacă ea este rezultatul unei adevărate științe oculte. Este suficient să știm să o citim pentru a găsi în ea această confirmare; și este cu totul remarcabil faptul să vedem că Geneza confirmă într-adevăr tot ce se poate descoperi prin cercetări independente asupra acestui străvechi document. Eu pot să vă dau toată asigurarea că descrierea făcută în Știința ocultă despre apariția Pământului, despre repetarea vechiului Saturn, a vechiului Soare și a vechiului stadiu lunar a fost expusă cu totul independent de orice ar fi putut fi împrumutat din Geneză și am depus acolo întreaga mea conștiinciozitate. Am dat în acea lucrare doar rezultate care au fost obținute fără ajutorul vreunui document. Dar dacă veți compara textul respectiv, din acea lucrare, cu povestirea din Geneză, veți constata că nu este nimic în acest străvechi document care să vină în contradicție cu ceea ce am aflat prin propriile noastre cercetări. Aceasta este o dovadă a acelei admirabile concordante la care făceam aluzie ieri; aceasta înseamnă că ceea ce știm astăzi ne revine ca un ecou al unor mărturii de clarvedere care au vorbit încă de acum mai multe milenii.
Dacă avem în vedere elementele mai subtile de la începutul existenței Pământului, vedem că în ceea ce se numește primele trei zile ale Creației se întrepătrunde acțiunea succesivă a căldurii, luminii, a eterului de sunet și a eterului de viață, iar în tot ce începe să aibă mișcare proprie, să se însuflețească, vedem dezvoltându-se concomitent stări de condensare: din căldură se dezvoltă aerul, apoi apa, apoi solidul, pământul, elementul terestru, așa cum am arătat. Fazele de condensare și cele de eterizare se amestecă și astfel imaginea evoluției terestre începe să îmbrace un caracter coerent. Toate aceste elemente sunt, așa cum am mai spus, învelișul exterior, formele de manifestare ale Entităților spirituale. Între aceste entități se află și Elohimii, care în Geneză apar primii în fața noastră, în fața privirii noastre sufletești. Din punctul de vedere al științei spirituale, trebuie să ne punem întrebarea: care este adevărata natură a Elohimilor, cărui ordin al Ierarhiilor aparțin ei, ce fel de entități sunt?
Pentru a avea o orientare riguroasă, trebuie să-i situăm, ca să spunem așa, în cadrul celor nouă Ierarhii spirituale. Vă amintiți, desigur, ordinea acestor Ierarhii, despre care am mai vorbit: dacă pornim de sus, de la cele mai înalte entități, găsim o triadă care se compune din Serafimi, Heruvimi și Tronuri. Imediat mai jos, o a doua triadă, formată din Kyriotetes sau Domnii, Dynamis sau Virtuți ori Spirite ale mișcării și Exusiai sau Puteri (Spirite ale formei). Triada inferioară, cea mai de jos, cuprinde, pentru a folosi terminologia creștină, Arhai sau Principate ori Spirite ale personalității, Arhangheli și Îngeri*. Aceste entități, care fac parte din a treia triadă, sunt cele mai apropiate de om. Ajungem astfel până la omul însuși, care poate reprezenta al zecelea grad al acestei divine organizări ierarhice. Care este, așadar, locul Elohimilor în acest ansamblu?
* Denumirile care se dau înaltelor Ierarhii ale Entităților spirituale provin dintr-o tradiție esoterică creștină, care își are originea în Dionisie Areopagitul, ucenic al Apostolului Pavel (Faptele Apostolilor, 17, 34). În secolul V apar în Siria două scrieri sub numele său: Despre Ierarhiile cerești și Despre Ierarhiile bisericești, traduse în secolul IX din greacă în latină de Scotus Erigens. (N.Tr.)
Pentru a găsi acest loc, trebuie să ne îndreptăm privirea spre cea de-a doua triadă, spre acele înalte entități pe care le-am numit Exusiai sau Puteri ori Spirite ale formei. Acolo este locul Elohimilor; ei sunt Spiritele formei. Din cele ce am expus în cursul anilor precedenți știm că în timpul vechiului Saturn Arhaii sau Spiritele personalității se găseau pe o treaptă de evoluție asemănătoare celei în care se află în prezent omul, la treapta de evoluție umană. Arhanghelii au ocupat această treaptă de umanitate în timpul vechiului Soare, iar Îngerii în timpul vechiului stadiu lunar; în perioada terestră actuală, acest loc îl ocupă chiar omul. Pe o treaptă imediat superioară aceleia a Spiritelor personalității se află Spiritele formei, Exusiaii sau, așa cum îi numește Geneza, Elohimii. Aceștia sunt, deci, entități de un grad înalt, care atunci când existența noastră planetară abia începea cu vechiul Saturn depășiseră deja treapta de om. Ne putem face, astfel, o idee despre caracterul sublim al Elohimilor; ei ocupă patru trepte ierarhice deasupra omului. Prin urmare, acțiunea, sau, pentru a folosi expresia deja utilizată, meditația cosmică din care a ieșit actualul Pământ, provine dintr-un impuls care ocupă în ordinea ierarhică un loc de patru ori mai înalt decât omul. Prin meditație ei pot exercita o acțiune creatoare pe care am putea-o compara cu ceea ce omul creează prin gândirea sa. Datorită acestui înalt grad de elevație, meditația Elohimilor nu rămâne la nivelul organizării sau al creării în cadrul unei lumi a gândirii, ci creează și formează cu adevărat ființe vii.
Acestea spuse, se naște acum întrebarea de a ști în ce raport se află această creație cu celelalte entități ale Ierarhiei. Urmărind relatarea biblică, atenția noastră se îndreaptă mai întâi asupra acelor entități pe care le numim Arhai sau Spirite ale personalității. Poziția lor în Ierarhia cerească se află cu o treaptă mai jos, imediat sub Elohimi. Am văzut deja că Elohimii sunt de o natură sublimă, că trecuseră prin treapta de evoluție umană într-o evoluție anterioară mai înainte de apariția vechiului Saturn și că au urmat evoluția cu forța lor creatoare și de organizare de-a lungul stadiilor Saturn, Soare și Lună, intervenind apoi direct în evoluția terestră. Care este acum rolul entităților care se află pe o treaptă imediat inferioară lor, al Spiritelor personalității, și ce putem aștepta de la aceste entități? Ne spune Geneza ceva în această privință? Dacă Elohimii sunt entități de un grad de evoluție atât de sublim, putem să ne așteptăm ca ei să fie, ca să spunem așa, slujiți, serviți de Spiritele personalității (Începuturi, Arhai). Găsim oare în Geneză o indicație că Elohimii, după ce și-au desfășurat grandioasa lor activitate creatoare, s-au servit pentru activități de un ordin inferior de activitatea Arhailor, considerați ca un fel de slujitori? Activitatea principală, activitatea cea mai vastă au exercitat-o Elohimii; dar după ce au stabilit liniile mari și au desfășurat principalele forme ale Creației, nu au plasat ei oare în locurile de execuție Spiritele personalității pentru începerea lucrărilor?
Pentru a răspunde la această întrebare, să cercetăm din nou Geneza și să vedem dacă vorbește de faptul că Elohimii s-au slujit de aceste entități pentru îndeplinirea unor sarcini. Dacă o vom face cu deplină înțelegere, vom găsi un pasaj care este o adevărată răscruce pentru întreaga exegeză curentă, și aceasta pentru că, de mai multe secole deja, comentatorii esoterici ai Bibliei nu au ținut niciodată seama de explicațiile pe care le dă știința spirituală asupra veritabilului sens al cuvintelor din Geneză. Este suficient să consultăm tot ce s-a scris asupra acestui pasaj, pentru a ne da seama de aceasta. Ne aflăm aici la o adevărată răscruce. În limbile moderne, găsim acel pasaj tradus în felul acesta: „Și Elohimii au separat lumina de întuneric”. Înțelegem de aici că lumina și întunericul alternau. Voi reveni mai târziu, în detaliu, asupra acestor cuvinte; deocamdată să le luăm așa cum sunt, în lipsă de altceva, deoarece, de fapt, ele nu sunt exacte. La un moment dat, se spune: „Și a fost seară, și a fost dimineață, o zi”. Iar mai departe: „Și Elohimii au numit lumina zi” . Aici găsesc comentatorii cele mai mari dificultăți, literatura esoterică își poartă aici crucea. Ce înseamnă o zi a Creației? O minte simplă vede într-o zi o durată de douăzeci și patru de ore, în care timp are loc o alternanță de lumină și întuneric, iar pentru noi, o alternanță între starea de veghe și somn. Știm cu toții cât a fost de batjocorită această concepție naivă despre Creația lumii în șapte zile. Mai știți, poate, câtă osteneală s-a depus (fără prea multă profunzime, trebuie s-o recunoaștem), pentru a face din zilele Creației perioade mai lungi sau mai scurte, perioade geologice, fiecare din ele corespunzând unei zile a Creației.
Prima dificultate apare îndată ce ne gândim la faptul că în a patra zi a Creației, după Geneză, au fost create Soarele și Luna, care reglează scurgerea timpului nostru. Zilele depind de raportul Pământului față de Soare; toți copiii știu aceasta. Dacă Soarele nu apare decât în a patra zi, nu mai poate fi vorba de „zile” mai înainte. Ideea simplistă, naivă, că zilele Genezei ar fi avut douăzeci și patru de ore este, pur și simplu, un păcat față de Geneză. Cât privește fanteziile care caută să explice prin termeni geologici zilele Genezei, nu merită nici acestea efortul de a le combate, căci nu se află niciunde ceva ce ar putea proba că acolo unde Biblia folosește cuvântul yom ar fi vorba de o perioadă geologică. Dar atunci ce semnificație poate avea pentru noi cuvântul yoml , pe care îl traducem în mod obișnuit prin „zi”? Această semnificație nu o pot deține decât aceia care sunt în stare să se transpună cu tot sufletul în vechile terminologii. Căci este nevoie neapărat de cu totul alte sentimente, de o sensibilitate cu totul alta decât aceea a omului modern, pentru a ne cufunda în înțelegerea vechilor cuvinte. Și de aceea intenția mea este să vă conduc pas cu pas către o deplină înțelegere și totodată pentru a nu vă provoca surprize prea bruște. Aș vrea mai întâi să vă conduc spre o antică doctrină, care este legată de cea a gnosticilor. Aceștia vorbesc de puteri care intervin în evoluția globului nostru, care participă unele după altele la această evoluție și pe care le numesc Eoni. Dar Eonii gnosticilor nu se referă la perioade de timp, ci la entități care conduc evoluția și se succed unele după altele. Un prim Eon acționează, iar acțiunea pe care a întreprins-o este preluată de un al doilea, care o duce mai departe cu propria sa contribuție, apoi totul este preluat de un al treilea ș.a.m.d. Mai târziu, un concept abstract de timp este legat de ideea unui Eon, care în sensul său primitiv înseamnă ceva viu, ceva care există. Același lucru îl exprimă cuvântul ebraic yom, o entitate vie și reală și nicidecum o denumire abstractă pentru un interval de timp. Yom este o entitate. Și atunci când se vorbește de șapte yomim*, trebuie să înțelegem șapte entități care se succed, sau, dacă doriți, șapte grupe de entități.
1 Yom: 
* Forma plurală a lui yom. (N.Tr.)
Găsim aceeași situație în spatele unei alte analogii de cuvinte. În limbile ariene există o înrudire între deus (zeu, Dumnezeu) și dies (zi). Acești termeni au o origine comună și în vremurile mai vechi se făcea o strânsă legătură între „zi” și o entitate divină; când se vorbea de zilele săptămânii, nu se înțelegeau niciodată momente, așa cum înțelegem noi când spunem luni, marți, miercuri etc., ci prin dies se evoca un deus și se înțelegeau acele entități care acționau în Lună, în Marte, Mercur etc. În cuvântul yom se exprimă entitățile care ocupă în Ierarhie locul imediat inferior celui al Elohimilor, adică Spiritele personalității, Arhaii, și care sunt slujitorii Elohimilor. Când aceștia din urmă, prin forța lor creatoare, au făcut să fie lumină, ei au pus în locul lor yom, primul Spirit al timpului sau Arhai, în sensul prim al acestui cuvânt grecesc care înseamnă „început”. Așadar, aceste Entități spirituale, Spiritele personalității sau Principate, sunt ceea ce Biblia numește „zi”, „yom”. Sunt slujitori ai Elohimilor; ei îndeplinesc ceea ce Elohimii le comandă, inspirându-se dintr-o perspectivă superioară. Acei dintre dumneavoastră care au ascultat conferințele ținute nu demult la Christiania* își amintesc că am numit Arhaii și Spirite ale timpului și am arătat cum acționează aceste ființe spirituale și în epoca noastră. Ei sunt aceia care îndeplinesc, care execută planul pe care, în linii mari, îl trasează Elohimii. Iată cum, deci, toate cunoștințele noastre se adună într-o mare sinteză, numai că sunt necesari ani întregi de studii pentru a avea o privire de ansamblu asupra alcătuirii, atât de riguros exacte și armonioase, a Universului.
* Astăzi Oslo. Se face referire la ciclul de conferințe cu tema Misiunea sufletelor popoarelor în legătură cu mitologia nordic-germanică, ținut între 7–17 iunie 1910 (GA 121). (N.Tr.)
Putem deci spune că Elohimii, entități de esență sublimă, intervin în starea de întrepătrundere a diferitelor eteruri, de lumină, sunet și viață, ca și în aceea a elementelor de aer, apă și pământ, iar în ajutorul lor, ca slujitori, ca să spunem așa, se alătură entități care se află pe o treaptă imediat inferioară. Elohimii le transmit, într-o oarecare măsură, dispozițiile lor, poruncile lor. În momentul când au deversat lumina în existență, ei trec Arhailor grija de a executa ceea ce au ordonat. După ce Elohimii au creat lumina, ei lasă în locul lor pe primul dintre slujitori, pe primul Spirit al timpului. Acesta reprezintă, în fapt, ceea ce expresia obișnuită numește ca fiind „prima zi". Dar nu vom avea o înțelegere corectă a ceea ce înseamnă „prima zi" decât atunci când vom fi lămuriți ce înseamnă cuvintele „Și a fost seară, și a fost dimineață, prima zi". Primul dintre Spiritele timpului intră în acțiune și o dată cu el ceea ce poate fi considerat ca o alternanță între „ereb" și „boker". Ereb nu este echivalentul cuvântului modern „seară" și nici boker echivalentul cuvântului „dimineață". Pentru a utiliza cuvintele cele mai corespunzătoare, ar trebui să se spună: și a fost ereb, adică haos, după care a urmat boker, ordine. Căci la început a domnit haosul, starea haotică, urmată de starea de ordine, de armonie, în care acționează primul Spirit al timpului2.
2 Ereb (pronunțat erev): 
; boker (pronunțat voker): 
