Dacă recapitulăm descrierea primelor etape ale apariției Pământului nostru, vom descoperi unele puncte rămase încă obscure și pe care urmează să le clarificăm. Din cele relatate până acum, rezultă că în cuvintele și expresiile Genezei trebuie să vedem mai curând realitatea unor Entități spirituale, decât ceea ce rezultă formal din traducerea care se face în mod curent.
Am văzut, ieri, că însuși cuvântul „yom”, zi, nu reprezintă conceptul de timp pe care îl numim astăzi o zi, ci reprezintă o esență, și anume entitățile din Ierarhiile cerești pe care le numim Arhai, Spirite ale timpului sau Spirite ale personalității. Și așa după cum am mai spus în repetate rânduri, în legătură cu Geneza trebuie să ne îndreptăm privirea în spatele acțiunii și vieții elementelor și să vedem cu privirea noastră lăuntrică nu abstracții goale, ci entități reale. Acest lucru nu mai este acum așa de greu când vorbim de spiritul Elohimilor, de „ruah Elohim”1. Dar pentru a sesiza întregul sens al vechilor tradiții, trebuie să cercetăm natura esențială a entităților, nu numai în dosul unor cuvinte și expresii care ne-ar putea da, eventual, și azi sentimentul de a le contempla, ci trebuie să urmărim peste tot urmele lăsate de esența lor. Și ar putea părea foarte firesc să ne întrebăm, pornind de la acest punct de vedere, cum trebuie să considerăm ceea ce se ascunde în spatele cuvintelor: „întreaga activitate interioară era un tohu vabohu”, și mai departe „tenebrele, întunericul, acopereau viața substanței elementare”, după formularea pe care am dat-o aici. Să vedem în spatele cuvintelor „întuneric” sau „tenebre” o realitate spirituală? Nu am putea înțelege Geneza dacă această întrebare ar rămâne fără răspuns. Și după cum am văzut, în orice expresie care reprezintă în existența și viața elementelor ceva pozitiv, ca lumină, aer, apă, pământ, căldură, manifestarea unei vieți spirituale, la fel, și în ceea ce exprimă ceva negativ trebuie să vedem manifestarea unor Entități spirituale de o profundă realitate.
1 Ruah Elohim: 
Pentru a ajunge să înțelegem aceste lucruri, va trebui să ne îndreptăm din nou privirea spre cele mai vechi urme pe care le putem urmări în evoluția planetei noastre. Am arătat, în repetate rânduri, că vechiul Saturn avea o existență compusă din pură căldură, apoi, prin trecerea la stadiul vechiului Soare, s-a petrecut, pe de o parte, o condensare spre o stare gazoasă, iar pe de alta un fel de rarefiere, de eterizare, spre eterul de lumină. Și am mai văzut că a avut loc un fel de repetare a acestei stări eterice de lumină, când în Geneză se exprimă aceste cuvinte: „Și Elohimii au spus: Să fie lumină! Și a fost lumină”.
Ne putem, desigur, întreba dacă întunericul, tenebrele au o existență în sine sau dacă și în acest caz în spatele lor se află, de asemenea, anumite Entități spirituale. Dacă veți reciti un anumit capitol din Știința ocultă, care corespunde acestui moment important, veți fi frapați de un aspect deosebit de important pentru înțelegerea a tot ce este în devenire, de faptul că la fiecare treaptă de evoluție există entități care rămân în urmă. Doar un anumit număr din acestea își ating ținta, își îndeplinesc complet misiunea. Am încercat de multe ori să explic acest fenomen apelând la o comparație familiară, banală, aceea a unor elevi care, spre disperarea părinților, nu reușesc să meargă mai departe; la fel se întâmplă și în evoluția universală, unele entități rămân în urmă, la un stadiu depășit de evoluția generală, care nu-și ating, ca să spunem așa, misiunea care li s-a încredințat. Începând cu vechiul Saturn, există, deci, entități care nu și-au atins ținta, care au rămas în urmă, prelungind până la vechiul Soare condițiile specifice vechiului Saturn. Cum s-au manifestat în timpul existenței solare aceste entități care de fapt rămăseseră la stadiul de evoluție saturnian? Aceasta s-a revelat prin aceea că ele nu au realizat elementul caracteristic și esențial al existenței solare, lumina, natura luminoasă. Dar prin faptul că ele totuși existau, existența solară compusă, după cum am arătat, dintr-o țesătură de lumină, căldură și aer s-a văzut strâns amestecată și cu elemente saturniene, cu elemente de întuneric, cu tenebre. În aceste tenebre se exprimau entitățile rămase la nivelul evoluției saturniene, după cum în lumină se exprimă entitățile care au avut o evoluție normală și au atins nivelul de evoluție solar. Privit din afară, vechiul Soare apărea ca un amestec de lumină și întuneric, ca un amestec de Entități saturniene cu Entități solare, cu o evoluție normală. Din punct de vedere lăuntric ele erau amestecate, dar în exterior ele se exprimau prin interferența de lumină și întuneric. Lumina este, deci, expresia entităților care au atins stadiul de existență solară, în timp ce tenebrele reprezintă aspectul exterior al entităților care au rămas la nivelul vechiului stadiu saturnian.
Dacă reținem bine acest fapt, cu siguranță trebuie să-i găsim ecoul până în fazele de repetare a stărilor saturniene și solare de la începutul perioadei terestre. Și pentru că entitățile care rămăseseră la vechea stare saturniană reprezintă un stadiu de evoluție primitiv, anterior apariției luminii, la fel va fi și când totul se repetă, aceste entități se vor manifesta în evoluția terestră înainte de apariția luminii. Să vedem verificându-se acest fapt în primele versete ale Genezei, unde se spune că tenebrele domneau peste masa elementelor. Condițiile de viață solară încă nu apăruseră, ele doar se pregăteau, și nu vor apărea decât în momentul indicat prin cuvintele: „Să fie lumină!”
Constatăm că Geneza confirmă ordinea repetării fazelor anterioare evoluției terestre cu cea mai mare exactitate. Dacă dorim să avem o înțelegere globală a vieții, este bine să ne convingem că ceea ce apare la un anumit stadiu nu apare fără o pregătire, pentru ca apoi să dispară. Ceea ce se întâmplă în realitate este că dacă apare un element nou ceea ce existase mai înainte rămâne și continuă să acționeze, chiar dacă într-o formă nouă. Aceasta explică faptul că regăsim în structura Pământului nostru actual cele două trepte de evoluție care se exprimă în alternanța dintre tenebre și lumină care penetrează existența. Atingem însă aici un adevăr pe care, din nefericire, epoca noastră actuală nu-l poate înțelege.
O bună parte din auditoriul prezent acum știe poate că sunt aproape treizeci de ani de când mă străduiesc să arăt importanța și valoarea atât de mare a teoriei culorilor la Goethe, care, totuși, nu poate fi înțeleasă de contemporani, căci toți cei care au cunoștințe de fizică, necesare pentru a-i urmări expunerea, nu au însă dezvoltarea sufletească necesară pentru a înțelege esența acestei teorii. Ipotezele fizice relative la vibrațiile eterului etc., etc. sunt absolut incapabile să sesizeze ceea ce formează esența teoriei culorilor a lui Goethe. Pentru aceasta va trebui să se mai aștepte încă mulți ani. Cel care vă vorbește acum de aceste lucruri știe foarte bine aceasta. Iar ceilalți – și vă rog să-mi iertați sinceritatea –, cei care ar putea fi pregătiți prin Ocultism sau Antroposofie să o înțeleagă, știu în schimb prea puțin din fizică pentru a putea explica tehnic această teorie. Așa că nu este încă pregătit terenul pentru o deplină înțelegere a ei. La baza teoriei culorilor a lui Goethe stă misterul colaborării dintre lumină și tenebre, care formează cei doi poli între care se exercită o activitate a unor Entități spirituale perfect reale. Ceea ce formează astăzi, după o ipoteză cu totul fantezistă, conceptul de materie și care nu există în realitate așa cum ne-o reprezentăm, ci este numai o iluzie, este de fapt o realitate compusă din entități de natură spiritual-sufletească care acționează, deși invizibil, pretutindeni unde se manifestă opoziția între lumină și tenebre. În spațiul în care, conform fizicii, pare a se găsi materie, în realitate nu există nimic altceva decât un anumit grad de obscuritate; și acest conținut obscur al spațiului este plin cu Entități spirituale înrudite cu cele pe care Geneza le arată ca tenebre, ca o masă complexă de natură spiritual-sufletească, tenebre care planează deasupra existenței elementare. Aceste fapte sunt infinit mai profunde decât își poate imagina știința contemporană. Așadar, când Geneza vorbește de tenebre, este vorba de manifestarea unor entități saturniene întârziate în evoluția lor, iar când vorbește de lumină se referă la entități avansate în evoluție. Acțiunea acestor două categorii de entități se interferează.
Am văzut ieri că marile linii ale evoluției au fost trasate de Spiritele Exusiailor, Spiritele formei; prin urmare, și marile linii ale activității de natură luminoasă provin tot de la ele. Exusiaii comandă Spiritelor personalității și în spatele cuvântului yom – zi – se află o entitate de rangul Arhailor care, după cum am văzut, este în slujba Elohimilor sau a Exusiailor. Trebuie să ne imaginăm că acești subordonați ai Elohimilor, acești Arhai sau Spirite ale personalității, pe care îi desemnează cuvântul yom, au la rândul lor, pe o treaptă mai jos decât ei, Entități spirituale întârziate a căror manifestare exterioară sunt tenebrele. Căci în fapt tenebrele sunt ceva ce Elohimii au găsit ca fiind deja prezent, ca fiind ceva deja dat, în timp ce lumina a fost creată și adusă prin meditația lor cosmică. Când această meditație a făcut să apară din reziduurile existențelor trecute cele două complexe, tenebrele se aflau deja acolo, ca expresie a unor entități întârziate, în urmă, în timp ce lumina a fost creată prin meditația lor. Și așa cum Elohimii au tras – ca să spunem așa – lumina din entitățile pe care le marcăm prin cuvântul yom, la fel au scos tenebrele din entități de același rang ierarhic, dar rămase la un stadiu anterior de existență.
Ne putem întreba: dacă Elohimilor li se contrapune tot ceea ce se manifestă ca tenebre, ce se contrapune Arhailor, celor care servesc în lumină?
Pentru a nu crea confuzie și neînțelegere în această privință, este util mai întâi să știm dacă în entitățile rămase în urmă trebuie să vedem un principiu negativ, un rău introdus în evoluția Universului. O gândire pripită, abstractă, ar putea ușor să simtă un fel de ostilitate față de aceste spirite rămase în urmă; sau, dimpotrivă, ar putea cădea într-o altă exagerare și să resimtă compătimire pentru aceste spirite nefericite. Asemenea idei și sentimente nu ar corespunde nicidecum cu ceea ce în realitate trebuie să ne inspire aceste mari evenimente ale evoluției. Am fi pe o cale cu totul greșită. Dimpotrivă, va trebui să trezim în sufletele noastre convingerea că tot ceea ce se întâmplă – că unele entități își ating ținta, iar altele nu, rămân la stadii depășite – își are motivația în înțelepciunea cosmică și că nu fără o rațiune bine determinată unele spirite rămân în urmă. Fie că unele entități își ating țelul, fie că altele rămân în urmă, în ambele situații totul este în armonie cu înțelepciunea cosmică. Cu alte cuvinte, entitățile normal evoluate nu și-ar fi putut îndeplini anumite sarcini, dacă altele nu ar fi rămas neapărat la stadii mai vechi de evoluție. Prin întârzierea lor, ele totuși se află la locul lor. Imaginați-vă că toți cei ce sunt pregătiți pentru a deveni institutori, învățători la clasele mici, s-ar face profesori universitari. Cei ce nu au un titlu universitar sunt mult mai potriviți în școlile elementare decât dacă ar fi urmat o pregătire superioară. Profesori univesitari pentru copii de șapte ani, nu ar fi un lucru indicat. La fel se prezintă lucrurile și la nivel cosmic. Spiritele care își ating scopul nu ar fi adaptate pentru a îndeplini anumite misiuni în Univers. Trebuie să ințervină celelalte entități, care, prin renunțare și sacrificiu, au rămas în urmă pentru a putea să îndeplinescă acele misiuni. Și cum Spiritele personalității evoluate (yom) au fost chemate de Elohimi pentru a îndeplini anumite funcții, tot așa, Arhaii rămași în urmă, adică tot Spiritele personalității, dar care se manifestă nu prin lumină, ci prin tenebre, servesc, de asemenea, în ansamblul evoluției terestre. Ele sunt plasate exact acolo unde pot contribui efectiv la evoluția comună.
Importanța pe care o au aceste lucruri se poate revela și printr-o observație pe care o facem în viața noastră obișnuită. Lumina despre care se vorbește în Geneză nu este lumina pe care să o putem percepe cu ochii fizici; aceasta este o manifestare mai recentă a luminii. Tot așa, ceea ce numim obscuritate fizică, din timpul nopții, este aspectul fizic pe care îl iau tenebrele de care vorbește, de asemenea, Geneza. Cred că nu mai este nevoie să ne întrebăm dacă această lumină fizică, așa cum o vedem astăzi, are vreo importanță pentru om. Nimeni nu se îndoiește de aceasta, și nu numai pentru om, ci și pentru toate ființele vii. Luați, de exemplu, plantele. Dacă le lipsiți de lumină, ele pier. Lumina este un element esențial pentru viața pe Pământ; ea este necesară existenței corporale a omului.
Dar mai este și altceva decât lumina, tot atât de necesar. Este alternanța între starea de veghe și somn, în raport cu corpul fizic și corpul eteric. Ce este de fapt starea de veghe în realitatea sa profundă? Ce facem noi oamenii când suntem în stare de veghe? În fond, întreaga desfășurare a vieții noastre sufletești, a reprezentărilor despre lume, a sentimentelor și senzațiilor, în fluxul și refluxul pasiunilor, pe scurt tot ceea ce e cuprins în forțele și vâltoarea corpului astral și a Eului macină continuu corpul fizic. Această constatare este un adevăr cunoscut de mult de știința ocultă, adevăr pe care și fiziologia curentă îl regăsește dacă studiază corect faptele. Viața lăuntrică sufletească uzează fără încetare, în stare de veghe, forțele corpului nostru fizic, care, după cum știm, a primit încă pe vechiul Saturn germenii propriei noastre evoluții.
Cu totul alta este situația corpului fizic în timpul somnului, când corpul astral, cu tot fluxul și refluxul vieții sale interioare, s-a desprins. În stare de veghe, are loc un necontenit consum, o distrugere a forțelor fizice. În stare de somn, dimpotrivă, are loc o continuă regenerare, o reconstituire a acestor forțe. Se poate constata, deci, în corpul fizic și în corpul eteric al omului o alternanță a forțelor de distrugere și a celor de refacere. Distrugerea se produce în timpul stării de veghe, iar regenerarea în timpului somnului. Trebuie să știm că nimic din ce se petrece în spațiu nu este izolat, ci este profund legat de ansamblul existenței. Iar dacă vedem distrugerile care se petrec în corpul nostru în stare de veghe, să nu ne imaginăm că ele se limitează numai la aceasta. Dimpotrivă, ele sunt strâns legate de fenomene cosmice, iar noi suntem străbătuți de prelungirea evenimentelor care se petrec în afara noastră și ceea ce primim în timpul stării de veghe sunt chiar forțele destructive ale Universului, în timp ce forțele regeneratoare ne parvin noaptea, când dormim.
Acest proces de distrugere a corpului fizic care are loc în timpul zilei nu exista pe vechiul Saturn, căci dacă ar fi existat, atunci primul germen al corpului nostru fizic nu s-ar mai fi putut forma. Este, de altfel, imposibil să creezi ceva începând prin a-l distruge. Activitatea saturniană care se exercită asupra corpului trebuia să fie întru totul constructivă. Fenomenele de distrugere se împlinesc bine și sub influența luminii, a acelei lumini care nu exista încă în stadiul saturnian. Activitatea saturniană trebuia să dureze suficient de mult timp și să se prelungească și pe vechiul Soare, când a apărut lumina. Și acest lucru nu a fost cu putință decât prin faptul că unele entități saturniene au rămas în urmă, îngrijindu-se și veghind să mențină activitatea creatoare a vechiului Saturn. Vedeti, așadar, că în evoluția cosmică era necesar ca unele ființe saturniene să întârzie în evoluția lor, pentru ca, prin aceasta, atunci când dormim să nu mai fie lumină, veghind la refacerea corpului fizic uzat în timpul zilei. Fără aceste ființe, distrugerea ar fi totală. Trebuie deci să se stabilească o alternanță între acțiunea entităților saturniene și aceea a celor solare, între ființele tenebrelor și cele ale luminii. Pentru ca activitatea Spiritelor luminii să fie corect dirijată de Elohimi, era necesar, cum am văzut, ca Spiritele tenebrelor să-și întrepătrundă acțiunea lor cu aceea a luminii. În Cosmos, viața nu este posibilă dacă forța întunericului nu se împletește cu cea a luminii. În această interferență, în această pânză unde se țes forțele de lumină și umbră, se exprimă un profund mister al vieții cosmice sau, cum se mai poate spune, un mister al chimiei Universului. În prima dramă rosacruciană se găsește o aluzie la acest mister, când Johannes Thomasius intră în Devachan și când una din tovarășele Mariei, Astrid, primește misiunea de a amesteca forța tenebrelor cu aceea a luminii; discuția Mariei cu cele trei tovarășe cuprinde nenumărate secrete cosmice, care nu se revelează decât după un lung studiu*.
* Se face referire la prima dramă-mister, Poarta Inițierii. În tabloul 7, cuvintele pe care Maria le adresează către Astrid, prietena ei, reflectă chiar această întrepătrundere a luminii cu întunericul:
„Și tu, Astrid, de asemenea, oglindă iubită a spiritului meu, fă să se nască o forță obscură în lumina orbitoare, pentru ca să sclipească culorile. Ordonează materia sonoră și să răsune aceea care urzește lucrurile.”
Devahanul (în sanscrită, „țara zeilor”) este zona din lumea spirituală în care sufletul pătrunde după ce, trecând prin poarta morții, a depus atât corpul eteric, cât și pe cel astral. (N.Tr.)
Ca o concluzie, trebuie să considerăm colaborarea fortelor solare ale luminii cu forțele saturniene ale tenebrelor ca o necesitate a existenței. Când Elohimii au hotărât ca Spiritele personalității să le fie slujitori, le-au alăturat, pentru acțiunea pe care lumina urma să o îndeplinească asupra oamenilor și a tuturor ființelor vii de pe Pământ, entitățile saturniene rămase în urmă. Munca Universului se îndeplinește prin acțiunea comună a Arhailor normal evoluați și a celor rămași la un stadiu anterior și care se manifestă prin tenebre. Acest fenomen este relatat de Geneză cu un realism de-a dreptul surprinzător, când se spune: „Și Elohimii au numit «yom» (zi) spiritele care își manifestau acțiunea în lumină, iar spiritele care se exprimau în tenebre le-au numit «lilith»”2. În nici un caz nu trebuie să ne închipuim că ar fi vorba de ceea ce numim în mod curent noapte; „lilith” reprezintă Arhaii saturnieni care nu au reușit să atingă nivelul de evoluție solar. Ei acționează și astăzi, în timpul nopții, în somn, asupra corpului nostru fizic și eteric printr-o regenerare a acestora, supuse în timpul zilei acțiunii de degradare a luminii. Acest cuvânt oarecum misterios a dat loc multor povești mitologice, dar el nu acoperă nimic altceva decât acel grup de Arhai întârziați, care colaborează în acțiunea lor cu Arhaii normal evoluați.
2 În prima ediție apare lile, iar în ediția 1932 lilith. În textul ebraic al Bibliei găsim laila: 
.
Iată deci că Geneza ne arată că Elohimii au trasat marile lini conducătoare ale existenței terestre, dar pentru împlinirea lor și pentru acțiuni secundare au dat sarcină Arhailor evoluați normal, iar ca elemente auxiliare li s-au alăturat Arhaii care din spirit de renunțare și de sacrificiu au rămas la stadiul saturnian, în tenebre, pentru ca viața să poată apărea. Yom și lilith reprezintă, deci, să precizăm încă o dată acest lucru, cele două grupe de Entități superioare, dar opuse, care acționează ca ajutoare ale Elohimilor și care ocupă în Ierarhia cerească rangul de Spirite ale timpului, sau Spirite ale personalității ori Arhai. Viața pe Pământ se țese, așadar, datorită Spiritelor formei (Exusiai sau Elohimi) și a Spiritelor personalității (Arhai), cu cele două naturi ale lor, una normal evoluată (yom) și alta rămasă în urmă (lilith).
După ce am lămurit acest aspect, mai rămân totuși și alte întrebări care se pot pune, și mai ales aceasta ne poate veni în primul rând pe buze: dar celelalte entități ale Ierarhiei ce fac? Pe o treaptă sub Spiritele formei am văzut că se află Spiritele personalității, iar sub acestea se găsesc Arhanghelii sau Spiritele focului. Ne vorbește Geneza despre ei? – Să încercăm să vedem ce fac. Știm deja că Arhanghelii au atins gradul de evoluție uman în timpul vechiului Soare, după care și-au continuat evoluția în timpul stadiului lunar și în prezent în existența terestră. Aceste înalte entități sunt străns legat de tot ce este de natură solară, tocmai pentru că pe vechiul Soare și-au atins treapta de om. Când, pe vechea Lună, s-a simțit necesitatea să se separe elementul solar de viitorul element terestru (dar care în acel timp nu se afla decât la un nivel lunar), entitățile care atinseseră acest grad esențial al evoluției lor pe vechiul Soare au rămas legate, prin însăși natura lor, de existența solară: Când vechea Lună (care urma să devină mai târziu Terra) s-a separat de elementul solar, aceste entități, Arhanghelii, nu au rămas pe Lună, ci s-au atașat de Soare. Și tocmai aceste entități sunt acelea care au acționat din afară asupra globului pe care îl părăsiseră.
Am văzut apoi că după aceea vechiul Saturn s-a transformat și a devenit vechiul Soare, gradul cel mai înalt de existență atins a fost viața vegetală. Regnul animal fiind înzestrat cu o viață interioară, de sentimente și senzații, nu putea să apară pe vechiul Soare, ci mai târziu, pe vechea Lună, și anume tocmai atunci când s-a produs sciziunea și a început să se simtă o acțiune venită din afară. În acest sens, din Geneză rezultă că nici un fel de acțiune nu a venit din afară, mai înainte de cea de a treia zi a Creației. Această acțiune din afară nu este menționată decât la trecerea de la a treia la a patra zi a Creației, când se spune că în a patra zi corpurile luminoase, ființele de lumină, au început să lumineze Pământul din afară. Pe vechea Lună, Soarele luminase corpul lunar din afară; acum și Pământul primea lumina elementelor Soare-Lună, care se desprinseseră de el, după cum știm, tot din afară; abia în acel moment forțele inerente principiului terestru au putut fi active, au putut intra efectiv în joc. Până acum, într-adevăr, nu se repetaseră decât stadiile deja formate prin evoluție – saturnian, solar, lunar – , acum însă forțele care își au centrul chiar pe Pământ, forțele terestre propriu-zis, au putut să apară. Vă aduceți aminte că starea de căldură s-a repetat când Spiritul Elohimilor plutea peste ape, iar starea de lumină când s-a spus: „Să fie lumină!” – adică în prima zi a Creației. Eterul sonor reapare când intervin forțele care separă elementul superior, de sus, de elementul inferior, de jos. Aceasta se întâmplă în ziua a doua a Creației.
Mai departe, am văzut că eterul de viață intervine în ziua a treia, când din elementul terestru, din această nouă stare care tocmai fusese creată, iese elementul viu, vegetal. Dar pentru ca regnul vegetal să-și poată găsi locul pe Pământ, este necesară repetarea acțiunii care face ca lumina să vină din afară. De aceea Geneza nu spune încă nimic care să se refere la apariția animalelor până când forțele spirituale din Cosmos nu acționează asupra Pământului din afara lui. Deocamdată, Geneza vorbește în ziua a treia numai despre vegetale. Întreaga existență pământească, toate ființele care prin natura lor fac parte integrantă din Pământul pe atunci încă în plin proces de formare, erau la stadiul de vegetale. Principiul animal nu poate să apară decât prin acțiunea din afară a entităților legate de lumină.
Ceea ce se întâmplă apoi, în ziua a patra, se redă în termeni generali prin următoarele cuvinte: „Și Elohimii au stabilit semne pentru a deosebi zilele și anii.” S-au făcut multe comentarii în legătură cu acest text și primele au putut avea o idee despre ceea ce voia să spună, dar în epoca noastră nu există curajul de a se plasa pe un teren legat de realitate și unele comentarii care ar putea să aducă aici lumină nu merg chiar până la capăt. Am cunoscut unele persoane care au ajuns la concluzia că este un nonsens să traducem: „Și au stabilit semne pentru a deosebi zilele și anii”, căci, spuneau, cum poți găsi rațională o asemenea frază? Dar să examinăm cu atenție ceea ce se spune în realitate.
Dacă vom traduce acest text cu un sentiment identic cu acela al inițiatului evreu, având în vedere ce simțea acesta când auzea aceste cuvinte, trebuie să ne dăm seama, de la început, că aici nu e vorba de semne, ci de Entități spirituale, de categoria acelora care acționează și se manifestă sub aspectul succesiunii timpului. Și atunci vom putea traduce așa: „Și Elohimii au pus la locul lor pe cei care comandă cursul timpului pentru ființele Pământului, pe cei care comandă marile perioade de timp” (cuvântul „zi” nu este, în fond, utilizat în acest text), perioade mai mari sau mai mici, perioade pe care le numim obișnuit „ani” și „zile”. În acest text este vorba, deci, de acei ordonatori ai vieții pe Pământ care fac parte din Ierarhia Arhailor. Arhaii sau Spiritele timpului îndeplinesc o sarcină inferioară cu o treaptă celei a Elohimilor. După Arhai vin ordonatorii care reglează, în sânul activității Arhailor, perioade mai mici. Aceștia sunt Arhanghelii. Reținem deci că în momentul când Geneza vorbește nu numai despre ce se produce în corpul Pământului, ci și despre forțele care își exercită acțiunea din afară, din exterior, ea se referă la entitățile care erau deja de mult timp unite cu viața solară, la Arhangheli, care ocupă în Ierarhie un loc imediat sub Arhai. În timp ce aceștia reprezintă Eonii, Arhanghelii, ca purtători ai luminii care acționează în atmosfera Pământului, îi servesc ca auxiliari. Venind din spațiile cosmice, acțiunea lor se exercită prin constelațiile ființelor luminoase care împrejmuiesc Pământul pentru a aduce la împlinire dispozițiile și ordinele Arhailor.
Cei care au ascultat ciclul de conferințe de la Christiania își vor reaminti că în spatele a ceea ce numim Spirit al timpului stau și astăzi Arhai. Dacă luăm în considerare modul în care omenirea este repartizată pe Pământ, vedem că la diverse epoci există un anumit număr de popoare asupra cărora domnește un Spirit al timpului care le înglobează pe toate. Dar, în plus, pe o treaptă ierarhică inferioară cu un grad față de acest Spirit al timpului guvernează Spiritele popoarelor. Și după cum în spatele Spiritului timpului se află Arhaii, la fel, în spatele Spiritelor popoarelor se află Arhanghelii. Geneza face o oarecare aluzie, în sensul că pentru timpurile când omul încă nu exista în forma actuală aceste Entități spirituale erau deja puteri organizatoare.
Elohimii își împlineau acțiunea pentru ca să fie lumină și ei înșiși se manifestau prin această lumină. Dar pentru activitățile de o amploare mai mică care aveau loc în această lumină, ei se slujeau de Arhai, pe care Geneza îi numește „yom”. La rândul lor, li se alătură entități care se interferează în țesătura vieții, pentru ca pe lângă activitatea desfășurată în lumină să se poată exercita și aceea a tenebrelor. Alături de „yom” se afla „lilith”, cuvânt pe care obișnuit îl traducem prin „noapte”. Dar evoluția continuă și începe să se diferențieze și mai mult și de aceea alte entități sunt chemate să colaboreze.
Dacă încercăm să cuprindem totul într-un tablou, vedem că Elohimii (Spirite ale formei) se manifestă prin lumină, dar încredințează Arhailor (Spirite ale personalității) sarcina să regleze jocul de lumină și întuneric. Dar ei continuă să modeleze, să diferențieze existența și cheamă pe Arhangheli, pentru ca aceștia să regleze activitățile care nu numai că aduc viața, creează viața în lumea vegetală, dar fac cu putință să apară în ființele vii o viață interioară ca reflex al vieții cosmice. Elohimii conferă Arhanghelilor misiunea de a face să reverse forțele lor din afară spre Pământ și prin aceasta fac ca plantele să apară și să crească, și nu numai atât, dar creează condițiile pentru ca viața animală să apară, viață a cărei activitate interioară produce reprezentări și senzații.
Vedem deci că Geneza face aluzie la Arhangheli într-un mod care apare cu totul veridic aceluia care înțelege cu adevarat ce se întâmplă. Nu putem găsi răspunsuri satisfăcătoare la aceste taine dacă ne limităm să studiem exegeza comentariilor; dar dacă vom face apel la cunoașterea ocultă, aceea care a inspirat Geneza, textul devine limpede și totul apare într-o lumină nouă. Limbile noastre moderne nu au posibilitatea să traducă cuvintele vii, pline de imagini, ale acestui străvechi document care este Geneza și din această cauză el ar rămâne de neînțeles, dar cunoștințele pe care ni le dă știința spirituală fac cu putință ca Geneza să rămână prezentă în omenire, în toate timpurile.
