În ce mod trebuie să ne apropiem de teosofie, dacă vrem să-i înțelegem adevărurile cele mai profunde?
Ca să răspundem la această întrebare trebuie să ne luăm punctul de pornire din următoarea afirmație din Evanghelia lui Marcu: „Iată, Eu trimit Îngerul Meu înaintea Ta, ca el să-ți pregătească drumul. Este vocea predicatorului din pustie.” – În textul originar, se scria: Este vocea celui care strigă în singurătate.
Atunci când un om nepărtinitor citește aceste cuvinte și vrea să le explice, pentru început nu prea știe cum să procedeze. El le consideră mai mult sau mai puțin drept o frază, sau cel mult o alegorie. Căci ce să vestească un predicator în pustie? Căci un predicator nu merge de obicei în pustiu, ci acolo unde se află mulți oameni.
Dacă aruncăm lumină asupra acestui pasaj din rezultatele cercetării spirituale, ni se revelează întreaga profunzime a înțelepciunii care este conținută în fiecare cuvânt din Sfânta Scriptură. Vom afla că în textul originar fiecare cuvânt se află în locul potrivit, și că numai acolo poate fi înțeles.
Și ce urmează să fie spus prin cuvintele: „Trimit Îngerul meu înaintea Ta, pentru a-ți pregăti calea”? – Noi știm că aici Biblia îl are în vedere pe Ioan Botezătorul. Însă pentru a explica de ce aici este folosită expresia „Înger”, trebuie să ne întoarcem în stadiile anterioare ale evoluției Pământului nostru și să vedem ce entități au participat la aceasta. Noi știm că și pe Pământul nostru fizic există o împărțire ierarhică pe diferite trepte de evoluție, dintre care treapta cea mai de jos este constituită de regnul mineral; apoi urmează lumea vegetală, apoi lumea animală, și cea mai de sus treaptă este cea a omului. Deasupra oamenilor se află Ierarhia Îngerilor, apoi cea a Arhanghelilor, a Arhailor sau Spiritele personalității, a Spiritelor Exusiai – sau Spirite ale formei, sau Puteri; apoi ale Spiritelor mișcării sau Dynamis, sau Stăpânirilor; apoi Ierarhiile Tronurilor, Heruvimilor și Serafimilor.
Și toate aceste Ierarhii se află într-o evoluție continuă. Și așa cum noi ne parcurgem treapta de evoluție de om pe Pământul nostru, tot așa și-a parcurs Ierarhia Îngerilor, care se află chiar deasupra noastră, treapta de om în starea planetară precedentă Pământului nostru, în timpul stării de Lună, chiar dacă ei au parcurs-o într-o altă formă decât cea actuală a noastră. Ei ne premerg așadar cu o treaptă. Și așa cum noi suntem conducătorii și îndrumătorii copiilor noștri pe acest Pământ, tot așa au și Îngerii sarcina de a conduce și îndruma omenirea actuală. Și pentru că formele terestre nu le oferă posibilitatea să se încarneze în ele, pentru a ne putea ajuta aceste ființe trebuie să lase înțelepciunea lor să se reverse în trupurile oamenilor celor mai puri, superior dezvoltați, pentru ca adevărurile divine să poată fi vestite omenirii prin gura acestora. Într-un astfel de caz, putem spune: Ei se învăluie în maya.
Putem să ne clarificăm mai mult acest aspect dacă ne transpunem în timpurile vechi și ne situăm în fața spiritului cei șapte Rishis indieni. Dacă am considera înfățișarea lor exterioară, noi nu am vedea nimic altceva decât niște oameni modești și simpli, probabil agricultori, care tăinuiau în ei înșiși miezul lor ființial. Dar în mod clarvăzător, i-am vedea într-o mare aură strălucitoare; din miezul lor lăuntric s-ar revărsa flăcări de căldură în mediul lor înconjurător. Dar pentru ca cea mai înaltă înțelepciune cosmică să poată pătrunde în miezul lor ființial, ei trebuiau să fie toți șapte laolaltă. Ei erau atinși de divinitate, la fel ca o scală alcătuită din șapte sunete, a unui instrument muzical. Iar limbajul pe care-l vorbeau ei ar constitui sunete de neînțeles pentru noi.
Dar cum era limbajul în acele timpuri străvechi? Abia dacă ne putem face o idee în această privință, căci în contrast cu limbajul de atunci limbajul nostru actual este compus într-un mod filistin din concepte străbătute de logică. Pe vremea vechilor Rishis sunetul era cel care, atunci când răsuna, făcea să se nască imagini în fața privirii lăuntrice. De unde provine de fapt limbajul? Care este originea sa? Vechii înțelepți l-au coborât din stele. Pentru ei, cercul zodiacal era o scriere în semne pe cer, scrierea divinității. Cercul zodiacal actualiza consoanele, iar planetele, vocalele, și în funcție de modul în care-și schimbau acestea traiectoria în cadrul cercului zodiacal, înțelepții citeau diversele sensuri ale înțelepciunii cerești.
Așadar corpurile sfinților Rishis erau și ele o maya, care le ascundea miezul ființial divin lăuntric.
Dacă îndreptăm acum lumina pe care ne-o conferă știința spirituală asupra cuvintelor din Biblie, dispare orice banalitate pe care materialiștii ar voi să o situeze înlăuntrul lor. Înțelegem acum în adevărata semnificație a cuvântului, ce înseamnă: Și Dumnezeu a trimis un Înger înainte, pentru a pregăti calea Celui ce urma să vină. – Prin Înger, este realmente avută în vedere o entitate superior dezvoltată din prima Ierarhie situată deasupra noastră – cea a Îngerilor –, o ființă care și-a cufundat spiritul în maya unui corp omenesc; în acest caz așadar, în corpul lui Ioan Botezătorul, care era reîncarnarea lui Ilie. Dacă vrem să înțelegem corect cuvintele din Biblie trebuie să aruncăm lumina corectă asupra lor și apoi să le luăm textual.
Mai departe, se spune în cuvintele Bibliei: Este vocea unui predicator în pustie. – Este cel care strigă în singurătate.
Teologii nu știu ce să facă cu aceste cuvinte. Căci ce înseamnă ca cineva să strige în pustie sau în singurătate?
Noi știm că Ioan a botezat cu apă. Și anume botezul cu apă consta în aceea că la inițiere întregul om era cufundat în Iordan.
Și de ce se proceda așa? Deoarece trupul eteric al unui om spiritual dezvoltat urma să se desprindă pentru un moment de trupul fizic; atunci omul viețuia ceea ce viețuiește un om care oare prin desprinderea trupului său eteric. Anume, el își vede încarnarea actuală în toate amănuntele până la naștere, ca pe o panoramă ce se desfășoară în fața privirii sale, și el simte și știe că este o ființă spirituală, care există și în afara trupului său de carne.
Și dacă el se întorcea în trupul său fizic după această trăire avută la botez, el făcuse o experiență care-l diferenția lăuntric de toți ceilalți oameni: El se simțea, ca să spunem așa, singur, cu această cunoaștere extinsă a sa, separat de restul omenirii, care nu îl mai înțelegea. El se simțea însingurat, ca într-un pustiu, singur în singurătate. Iar în această delimitare lăuntrică profundă el percepea o voce care striga: vocea Îngerului său.
Acest Înger conducător urma să se îmbrace aici în persoana lui Ioan Botezătorul. Acesta era sensul vocii din pustiu, din cuvintele Bibliei.
Apoi citim în Evanghelia lui Marcu pasajul în care Christos vestește cea mai înaltă înțelepciune în sinagogi, unde se spune: „Și ei erau uimiți de învățătura Lui, căci El învăța cu putere, și nu așa cum o făceau cărturarii.”
Ce înseamnă: Învăța cu putere? Cine vorbea din corporalitatea Lui? Așa cum Îngerii și Arhanghelii sunt conducători ai oamenilor individuali, respectiv ai unui întreg popor, alte entități, mai înalte, conduc și îndrumă forțele naturii, puterile naturii. Din aceste forțe ale naturii își iau puterile și geniile artiștilor. Le găsim radiind în Leonardo, în Michelangelo, în Rafael: Aceștia și-au extras inspirația din natura divină.
Dacă vrem să ne actualizăm unde anume trebuie să căutăm aceste forțe ale naturii, să ne transpunem pentru o clipă pe un vârf de munte, să spunem, pe un munte oarecare al Elveției. Și dacă avem marele noroc să ne fie îngăduit să trăim acolo un răsărit de Soare, vom fi copleșiți de vraja și de sublimul acestui eveniment al naturii, ne vom simți străbătuți de forțele copleșitoare ce radiază în întâmpinarea noastră și care ne vestesc atotputernicia divină. Când vedem cum din crepusculul zilei care începe se înalță primele nuanțe delicate de culoare din Soarele care răsare, cum inundă acestea vârful muntelui de zăpadă într-un roșu purpuriu iar ochii noștri sunt aproape orbiți de spectacolul acesta măreț care devine tot mai strălucitor, dacă vedem cum aceste raze scot la iveală ca prin farmec tot mai multe nuanțe de culoare care se revarsă oarecum din toate părțile până când Soarele își trimite în cele din urmă, în măreția sa înflăcărată, razele care dăruiesc căldura și trezesc viața, până în văile cele mai adânci, atunci nu zărim în acest eveniment maiestuos al naturii altceva decât forțe spirituale, care confluează aici. Iar aceste forțe sunt acele entități pe care le-am cunoscut în cadrul Ierarhiilor drept Exusiai sau Puteri, sau Spirite ale formei. În textul originar se spunea: El îi învăța ca Exusiaii. Christos avea Puterile la dispoziție, El vorbea prin ele, în forma Puterilor. Prin Ioan vorbeau Îngerii, care se află cu o treaptă deasupra omului; prin Christos vorbeau Puterile care, așa cum am descris, vorbesc în evenimentele naturii. Așadar acestea erau forțele care înflăcărau trupul lui Christos, care-L determinau să predice „cu putere”.
Ioan Botezătorul primise cea mai înaltă inițiere care se înfăptuiește sub semnul Vărsătorului. Dacă privim vechile desene ale cercului zodiacal, vedem în semnul Vărsătorului o statură care îngenunchează, având o anumită atitudine a brațelor. Aceasta se referă la cuvintele biblice [Nota 77]: După mine, vine Cel care în fața căruia nu sunt vrednic să mă plec să-I dezleg curelele de la încălțăminte.
