Este necesar ca în această seară să mai discutăm o dată despre natura lui Iisus Hristos. Această necesitate rezultă din faptul că în prezent se vorbește atât de mult pe această temă, în special în mediile teosofice, și din faptul că, în sensul cel mai deosebit, ea există tocmai pentru a aduce o deplină clarificare asupra mai multor aspecte din acest domeniu.
Vom discuta astăzi despre un aspect privind această problemă care pentru mulți poate părea excentric, dar care este, totuși, foarte important. Să pornim de la evoluția omului. Știm că ea se desfășoară în așa fel, încât omenirea în ansamblul ei străbate, în cadrul evoluției noastre terestre, anumite perioade ciclice. Am vorbit adeseori despre faptul că de la marea catastrofă pe care o numim atlanteană viața de pe vechiul continent atlantean s-a transformat într-o alta, diferită, care se desfășoară și acum pe noile continente apărute și care este însăși viața noastră din prezent și pe care o putem împărți în cinci epoci culturale, de atunci și până în zilele noastre. În acest sens, se poate vorbi de prima epocă, străvechea epocă culturală indiană, de a doua, marea epocă de cultură a vechilor perși, de a treia, epoca egipto-caldeo-babiloniană, de a patra, greco-romană, care s-a situat într-o perspectivă mai largă în cadrul istoriei universale între secolul al VIII-lea î.Hr. și secolul al XII-lea d.Hr. Putem vorbi apoi, o dată cu anul 1413 de începutul epocii noastre actuale, care este, deci, a cincea epocă culturală postatlanteană.
Sufletele oamenilor, deci și ale celor prezenți acum, aici, în sală, au străbătut aceste epoci culturale succesive, până în prezent, trecând prin diferite incarnări, și este posibil ca unele suflete să fi trecut prin mai multe, iar altele prin mai puține incarnări. În funcție de caracteristica fiecărei epoci, sufletele au dobândit, ca să spunem așa, câte ceva din experiențele trăite și au purtat aceste achiziții de la o incarnare la alta, apărând, la un moment dat, cu un anumit grad de evoluție, în funcție de felul uneia sau alteia din experiențele trăite în epocile anterioare.
Putem vorbi acum și despre faptul că în fiecare din aceste epoci, dar numai sub aspect esențial – rețineți numai sub aspect esențial – s-au constituit și dezvoltat la om unul sau altul din organele care constituie natura umană, dar în principal întotdeauna un anumit organ bine determinat al naturii umane. Astfel, putem spune că în epoca noastră culturală, dacă oamenii lasă să acționeze asupra lor ceea ce poate să le dea această epocă, în mod esențial ei sunt chemați să dezvolte ceea ce, în cadrul concepției noastre, a științei spirituale, numim sufletul conștienței. În schimb, în timpul epocii culturale greco-romane s-a format mai ales sufletul rațiunii sau al afectivității, în timpul epocii egipto-caldeo-babiloniene sufletul senzației, în timpul epocii vechilor perși corpul senzației sau corpul astral și, în sfârșit, în epoca veche indiană, ceea ce numim corpul vieții sau corpul eteric. Aceste diferite componente ale ființei umane au dobândit sau vor dobândi, pentru sufletele care au străbătut toate aceste epoci culturale, în una sau cel mai adesea în mai multe incarnări, dezvoltarea corespunzătoare. În epoca ce urmează după a noastră, în a șasea epocă postatlanteană, se va forma îndeosebi ceea ce numim Sinea spirituală sau Manas, cum se obișnuiește să se numească în literatura teosofică; în sfârșit, în ultima, respectiv a șaptea epocă culturală postatlanteană, se va forma ceea ce numim Spiritul vieții, iar în literatura teosofică Buddhi, în timp ce Omul-spirit sau Atma va apărea după o nouă catastrofă, într-un viitor îndepărtat.
Ne aflăm acum în plină dezvoltare și formare, ca să spunem așa, datorită condițiilor normale pe care le oferă cultura și tot ce ne înconjoară, ceea ce în prezent, ca și în viitorul apropiat, se numește sufletul conștienței.
Dar noi știm că această deplină formare a omului, această dezvoltare a diferitelor mădulare ale sufletului, așa cum le-am diferențiat, este legată în mod esențial de încă un element, de treptata integrare a eului uman. Căci această integrare a eului în natura umană este mai ales sarcina însăși a evoluției Pământului. Astfel că noi, într-un anumit fel, avem două curente de evoluție care se întrepătrund, pentru că trebuie să parcurgem evoluția Pământului după ce am străbătut evoluțiile saturniană, solară și lunară și pentru că în faza de ființă terestră trebuie să dezvoltăm îndeosebi acest al patrulea element al naturii umane, eul, adăugându-l celorlalte componente principale ale naturii umane, care, după cum știm, au fost structurate anterior: corpul fizic, corpul eteric și corpul astral. Trebuie să faceți o deosebire între acel mare și important curent evolutiv, legat de marile incarnări ale planetei noastre, și celălalt curent evolutiv, de mai mică amploare, pe care l-am caracterizat mai înainte ca desfășurându-se în intervalul de timp scurt care este cel al perioadei postatlanteene.
Nimeni dintre cei care au înțeles cele expuse până aici nu ar trebui să pună întrebarea: Cum se explică oare că oamenii și-au dezvoltat un corp eteric, sau corp al vieții deja pe vechiul Soare și că are loc o formare specială a aceluiași corp în timpul vechii epoci culturale hinduse? Nimeni dintre cei care au înțeles cele expuse până acum nu trebuie să pună o întrebare ca aceasta, căci iată cum stau lucrurile în realitate. Desigur, corpul eteric sau de viață al omului a fost creat în cursul evoluției de pe vechiul Soare. Omul a ajuns pe Pământ având deja un corp eteric sau de viață. Dar acest corp poate fi acum mai fin structurat, prin lucrările mai elaborate realizate de elementele pe care omul le-a dezvoltat ulterior. Astfel că omul incarnat în corpul unui vechi indian are deja un corp eteric care se află la un nivel de evoluție relativ înalt, dar el acționează asupra acestuia, în acea primă epocă postatlanteană, cu eul pe care l-a obținut – împreună cu tot ceea ce elaborase între timp –, determinând o structurare mai fină a acestuia. Și în general se realizează o prelucrare mai subtilă în toate celelalte elemente constitutive ale ființei umane în perioada noastră postatlanteană.
Dacă luați acum în considerare evoluția în ansamblul ei, ținând seama de tot ceea ce am spus, a patra epocă culturală postatlanteană, cea greco-romană, vă va apărea ca o epocă deosebit de importantă, fiindcă atunci a trebuit să se cizeleze cu o anumită finețe, în interiorul naturii umane, ceea ce numim sufletul rațiunii sau al afectivității. Dar până atunci eul, care aparține marelui curent al evoluției, atinsese un nivel de formare deosebit de elevat. Se poate, deci, spune: Eului omului, care se dezvoltase până în a patra epocă culturală, epoca greco-romană, atingând o treaptă superioară, îi revenea în acel timp obligația să-și continue acțiunea în interiorul sufletului rațiunii sau al afectivității, iar în prezent, în epoca noastră, în acela al sufletului conștienței.
Într-o anumită privință, există o afinitate intimă între eu și celelalte trei elemente ale sufletului omenesc: sufletul senzației, sufletul rațiunii sau al afectivității și sufletul conștienței. În aceste trei elemente, eul își desfășoară de preferință, la început, viața sa interioară, iar în prezent, în această a cincea epocă postatlanteană, eul trăiește și va trăi cu precădere, în modul cel mai intim, în sufletul conștienței, deoarece, ca să spunem așa, nemaifiind împiedicat de celelalte elemente, în aceasta se poate exprima în toată puritatea sa. Da, noi trăim în prezent într-o epocă în care eul are mai ales menirea, deosebit de importantă, de a se dezvolta prin sine însuși, să clădească, sprijinindu-se pe el însuși.
Dacă ne îndreptăm apoi privirea spre viitor, spre ceea ce va urma, și dacă spunem că omul va dezvolta în următoarea epocă culturală, a șasea epocă postatlanteană, Sinea spirituală sau Manas, trebuie să recunoastem că Sinea spirituală sau Manas se află, de fapt, dincolo de sfera eului. De fapt, omul nu ar putea să-și dezvolte Sinea spirituală prin propriile sale forțe în viitorul mai îndepărtat, ci va trebui atunci când își va dezvolta Sinea spirituală să fie ajutat, într-un anumit fel, de ceea ce forțele superioare revarsă asupra Pământului. Omul a ajuns cu evoluția sa până acolo, încât efectiv el nu poate acționa prin propiile sale forțe decât până la dezvoltarea sufletului conștienței. Dar nici această evoluție nu ar fi desăvârșită dacă omul nu ar anticipa într-un anumit sens ceea ce va obține pe Jupiter, viitoarea incarnare a Pământului, ca evoluție normală, completă și de sine stătătoare. Până la finele evoluției Pământului, omul ar trebui să-și dezvolte eul. Pentru a realiza acest lucru, el ar avea ocazia să desăvârșească această dezvoltare în cadrul sufletului senzației, al rațiunii și al conștienței. Dar Sinea spirituală trebuie să devină bun al omului abia pe Jupiter; atunci va deveni propriu-zis un bun uman. Pe Jupiter, raportul omului cu Sinea spirituală va fi aproximativ așa cum este acum, pe Pământ, raportul său cu eul. Așadar, dacă omul își formează deja în cursul evoluției terestre Sinea spirituală, el nu va putea avea, totuși, cu aceasta același raport pe care îl are acum, pe Pământ, cu eul. Noi spunem despre eul nostru: Acesta ne reprezintă pe noi, suntem noi cu adevărat. Dacă în următoarea epocă, a șasea, postatlanteană, Sinea spirituală va căpăta expresie, noi nu ne vom putea referi la Sinea spirituală ca fiind Sinea noastră, ci vom spune: Da, eul nostru s-a dezvoltat până la o asemenea treaptă, astfel încât Sinea noastră spirituală ne poate ilumina ca venind din lumi superioare, ca un fel de ființă angelică, care nu suntem noi înșine, dar care ne luminează și pune stăpânire pe noi. Așa ne va apărea Sinea noastră spirituală. Abia mai târziu, pe Jupiter, ea va apărea ca fiind propria noastră ființă, așa cum este în prezent eul. Acestea sunt treptele prin care își continuă evoluția umană drumul înainte.
În următoarea epocă culturală, a șasea, postatlanteană, ne vom simți atrași de ceva ce își trimite lumina în noi. Dar nu vom spune: Tu, Sine spirituală din mine, ci vom spune: Eu sunt participant al unei entități care luminează din înaltul lumilor superioare în mine, care mă conduce și dirijează, care prin grația unor înalte entități mi-a devenit un conducător și un călăuzitor! Ceea ce abia pe Jupiter va deveni proprietate a mea vom resimți acum ca pe un conducător care luminează din lumile superioare asupra noastră. La fel va fi cazul, mai târziu, cu Spiritul vieții sau Buddhi, cu Omul-spirit și așa mai departe. Va veni, astfel, o vreme în care omul va vorbi altfel despre sine decât vorbește acum. Cum vorbește acum omul despre sine, dacă vrea să se exprime în spiritul științei spirituale? El spune: Eu am trei învelișuri, corpul fizic, corpul eteric sau al vieții și corpul astral. În ele eu am eul, adevăratul meu bun terestru care se dezvoltă în sânul acestor trei învelișuri. Aceste trei învelișuri reprezintă, oarecum, natura mea inferioară. Eu m-am dezvoltat deasupra lor, le-am depășit, privesc de sus spre această natură inferioară a mea și văd ceea ce a devenit eul meu, ființa mea, deocamdată cea mai personală, care trebuie să crească tot mai mult, să se dezvolte tot mai mult.
În viitor, omul va trebui să mai vorbească și altfel. Atunci, va spune: Eu nu am numai o natură a mea inferioară și eul meu, ci am o natură superioară spre care îmi ridic privirea ca spre ceva ce face parte din mine însumi, așa cum fac parte astăzi și cele trei învelișuri, pe care le am din trecut. Dar omul se va simți în viitor, ca să spunem așa, la mijloc, între natura sa inferioară și natura sa superioară. Natura sa inferioară o cunoaște deja acum, cea superioară îi va apărea în viitor stând oarecum deasupra sa, așa cum cea inferioară se află astăzi sub el. Așa încât putem spune: Omul se dezvoltă în timpul evoluției terestre și va trece de la al patrulea element, care constituie ființa sa, la al cincilea, la al șaselea și la al șaptelea element. Dar aceste elemente viitoare, al cincilea, al șaselea și al șaptelea, nu vor deveni în timpul evoluției propriu-zise a Pământului bunul său personal nemijlocit, ci ceva la care el abia încetul cu încetul va reuși să urce. Așa trebuie să ne reprezentăm aceste lucruri.
Va trebui să trăim un timp când vom spune așa: Da, misiunea noastră pe Pământ a fost să ne dezvoltăm eul. Dar ca printr-un fel de anticipație profetică vedem ceva ce urmează să se dezvolte în noi abia pe Jupiter. Ceea ce trăim acum, în timpul evoluției Pământului, în sensul că ne pătrundem, ca să spunem așa, cu natura unui eu terestru, că am șlefuit mai subtil, încă din timpul perioadelor anterioare ale Pământului și până în prezent, componentele inferioare, iar în viitor vom șlefui componentele superioare, așadar, ceea ce trăim ca ființe umane pe Pământ au trăit în avans entități care ne-au precedat și pe care le numim Îngeri sau Angeloi, trecând prin același proces evolutiv în incarnări planetare precedente. Dar și membri superiori ai Ierarhiei, Arhangheli sau Arhangeloi și Arhai au străbătut acest proces în incarnările anterioare ale Pământului, pe Lună, Soare sau Saturn. Și pentru aceste mari entități a existat la vremea respectivă un fel de al patrulea element constitutiv, un eu, pe care l-au dezvoltat. Mai apoi, în a doua jumătate a incarnării planetare corespunzătoare, aceste entități au anticipat ceea ce trebuie să se dezvolte în ele pe deplin pe Pământ, după cum noi vom dezvolta Sinea spirituală pe Jupiter. În trecut, aceste entități nu le-au încorporat pe deplin ca fiind bunul lor propriu, ci doar înălțându-și privirea până la acel nivel.
Dacă ne întoarcem acum privirea către evoluția a ceea ce numim vechea Lună, trebuie să vorbim despre unele entități care în timpul acelei evoluții ar fi trebuit să se înalțe până la al șaptelea element constitutiv, după cum și noi, oamenii, vom ajunge în decursul evoluției terestre să dobândim al șaptelea element, pe care atunci, ca și noi, oamenii, acum, nu l-au putut încorpora pe deplin, ci doar și-au înălțat privirea către el. Când vorbim despre entitățile luciferice, ne referim la entități care în decursul vechii evoluții lunare au rămas în situația în care ar fi un om care în timpul evoluției terestre nu ar reuși să-și dezvolte deplin ultimele trei principii, al cincilea, al șaselea și al șaptelea ca elemente constitutive, ci le-ar respinge și ar rămâne numai cu al patrulea sau numai cu al cincilea etc. Acele entități nu s-au dezvoltat în mod complet și se află pe cele mai diverse trepte ale entităților luciferice. Se poate, deci, spune: Oamenii au trecut de la vechea evoluție lunară la evoluția terestră. Cei care și-au dus la bun sfârșit misiunea specifică evoluției lunare apar în evoluția terestră cu o dezvoltare normală: corp fizic, corp eteric sau al vieții și corp astral. În continuare, în evoluția lor pe Pământ, va trebui ca oamenii să-și dezvolte, în aceeași măsură, eul, în care vor prelua apoi celelalte. Alte ființe care se găsesc pe o treaptă mai înaltă decât omul au trebuit să-și dezvolte deja pe vechea Lună un element constitutiv corespunzător eului uman. Dar aceste ființe nu și-ar fi putut dezvolta în mod complet acest eu de tip lunar, decât dacă ar fi anticipat ceea ce ar fi fost pentru ele al cincilea, al șaselea sau al șaptelea element constitutiv și ceea ce aveau să dezvolte pe deplin pe Pământ ca al cincilea element, realizarea efectivă a celui de al cincilea urmând a se efectua și dezvolta deplin în evoluția terestră, pe Pământ. De fapt, aceste ființe ar fi trebuit să ajungă până la al șaptelea element. Dar aceste entități luciferice nu au reușit aceasta. Ele au dezvoltat numai al cincilea sau al șaselea element, deci nu au rămas doar la al patrulea element, dar nu l-au desăvârșit datorită faptului că nu au anticipat al cincilea, al șaselea și al șaptelea element, ci s-au oprit la al cincilea sau al șaselea.
Avem aici în vedere două categorii ale acestor ființe lunare. O parte sunt acelea care și-au dezvoltat al cincilea element constitutiv, așa cum noi, oamenii, am deveni dacă în decursul epocii a șasea postatlanteene am dezvolta Sinea spirituală și apoi am rămâne la acest nivel și nu am mai dezvolta, în continuare, al șaselea și al șaptelea element. Să analizăm această categorie de entități luciferice care și-au dezvoltat al cincilea element, apoi o altă categorie de entități lunare de natură luciferică ce și-au dezvoltat al șaselea element, dar nu și pe al șaptelea. Aceste categorii existau la începutul evoluției Pământului, când omul se pregătea să-și dezvolte eul, adică al patrulea element. Acum putem, desigur, să ne punem întrebarea: Care era la începutul evoluției terestre situația acestor entități? Erau entități care așteptau cu aviditate ca în timpul evoluției terestre să-și dezvolte al șaselea element, deci entități luciferice care pe Lună reușiseră să-si dezvolte numai al cincilea element, iar pe Pământ voiau să dezvolte al șaselea element. Existau apoi entități din a doua categorie, care dezvoltaseră deja, pe Lună, al șaselea element, iar pe Pământ voiau să dezvolte al șaptelea element. Aceasta așteptau de la evoluția terestră. Apare atunci omul cu numai trei elemente constitutive, cu misiunea să-și dezvolte al patrulea element, eul.
Putem să distingem acum omul care tinde să-și dezvolte eul, apoi entități luciferice care năzuiesc să-și dezvolte al șaselea element și entități luciferice care așteaptă să dezvolte al șaptelea element. Nu ne vom ocupa acum de acele entități care vor să-și dezvolte al cincilea element; au existat și din acestea.
În felul acesta avem în vedere trei categorii sau trei clase, ca să spunem așa, de entități microcosmice care există pe Pământ, trei clase de entități care au ajuns pe scena evoluției terestre. Din aceste trei categorii numai una însă putea să obțină un corp fizic pe Pământ. Căci condițiile pe care le oferea Pământul pentru alcătuirea unui corp fizic de natură carnală sunt urmarea ansamblului de interdependențe terestre potrivite pentru un al patrulea element constitutiv uman. Numai ființa care voia să-și dezvolte al patrulea element, ca eu, putea să dobândească un corp fizic de natură terestră. Celelalte entități care intenționau să-și dezvolte al șaselea și al șaptelea element constitutiv nu erau apte să dobândească un corp fizic. Căci pe Pământ nu exista nici o posibilitate care să permită entităților ce apăruseră atât de nepregătite pentru o evoluție terestră să obțină un corp fizic uman. Posibilitatea de a obține nemijlocit un corp fizic nu există. Ce trebuiau să facă aceste entități? Ele își spun: Da, noi nu găsim în mod nemijlocit un corp uman compus din carne și oase, căci asemenea corpuri sunt destinate numai oamenilor care, prin aceasta, vor să-și dezvolte eul. De aceea, trebuie să ne găsim adăpost într-un fel de surogat de corp fizic, trebuie să căutăm ființe umane dintre cele mai evoluate, care și-au dezvoltat, să spunem, cel de al patrulea element de bază. În acestea trebuie să ne strecurăm pentru ca entitatea noastră să acționeze prin intermediul lor, iar ele să-și poată dezvolta al șaselea sau al șaptelea element fundamental.
Această hotărâre a avut drept consecință faptul că printre oamenii obișnuiți din trecut au apărut unii care puteau fi posedați de entitățile luciferice superioare, aflate, natural, pe o treaptă superioară omului, deoarece urmau să-și dezvolte al șaselea sau al șaptelea element fundamental, iar omul abia pe al patrulea. Asemenea entități superioare de natură luciferică au pătruns în corpurile oamenilor, pe Pământ. Ele au devenit conducători ai oamenilor, știau, înțelegeau și puteau să facă mult mai mult decât ceilalți oameni. Despre aceste entități vorbesc basmele și legendele care relatează cum în diverse locuri au devenit mari întemeietori de orașe, mari conducători de popoare și așa mai departe. Ei apăreau ca oameni normali, dar în realitate erau posedați de entități superioare, de natură luciferică, posedați în sensul cel mai direct al cuvântului. Numai dacă privim lucrurile în felul acesta putem să înțelegem evoluția omului pe Pământ.
Întotdeauna însă aceste entități aflate la un nivel inferior deoarece nu puteau avea un corp fizic propriu încearcă să-și continue evoluția în alte corpuri umane. Este exact ceea ce am arătat. Entitățile luciferice au avut permanent dorința să pătrundă în oameni și să-i stăpânească – lucru pe care îl mai fac și astăzi –, pentru a-și urma în felul acesta evoluția. Lucifer cu cohortele sale acționează chiar și în sufletul omului. Noi suntem scena evoluției luciferice. În timp ce noi, oamenii, luăm corpul fizic al Pământului pentru a evolua, entitățile luciferice ne preiau și evoluează prin noi. Și aceasta este ispita oamenilor, faptul că în ei lucrează spiritele luciferice.
Aceste spirite luciferice au evoluat, între timp, la fel cum a evoluat și omul. Unul din aceste spirite care atunci când omenirea, să zicem, intră în perioada atlanteană, se află pe punctul de a-și dezvolta al șaselea element de bază, este acum atât de departe – evoluția pe Pământ este ceva anormal pentru el –, încât este în măsură să-și dezvolte al șaptelea element de bază. El o face de așa manieră, încât pune stăpânire din nou pe un om pentru ca să utilizeze, posibil numai câțiva ani, ceea ce poate trăi acest om și în felul acesta el ajunge din nou la evoluție. Această imixtiune nu constituie un rău pentru natura umană, deoarece tocmai faptul că în epoca noastră putem să aducem la exprimare sufletul conștienței face posibilă posedarea noastră de către un spirit luciferic superior care este pe cale să-și dezvolte al șaptelea element. Ce devenim prin faptul că suntem posedați de un spirit luciferic superior? Un geniu! Pentru că este posedat ca om și natura umană este iradiată de această entitate superioara el este neadaptat pentru treburile curente și practice, dar într-un anumit domeniu este cel care dă tonul, este un deschizător de drumuri.
Nu trebuie să vorbim despre spiritul luciferic ca și cum ar fi neapărat ceva demn de ură, ci este ceva care – fiindcă se dezvoltă și lucrează în numele omului ca un parazit – face ca omul să fie posedat de el, să acționeze sub influența sa ca un om de geniu, ca un inspirat. În acest sens, spiritele luciferice sunt absolut necesare. Oamenii geniali de pe Pământ sunt tocmai aceia în care – și de cele mai multe ori câțiva ani la rând – acționează foarte puternic entitatea luciferică. Dacă lucrurile nu ar fi așa, Edouard Schuré [Nota 42] nu ar fi putut să-l descrie pe Lucifer ca fiind un personaj simpatic, căci Lucifer este implicat în principal în marile progrese culturale de pe Pământ și este un fel de meschinărie din partea creștinismului traditional să vadă în entitatea luciferică doar Diavolul rău. Aceasta nu este decât o dăunătoare îngustime de spirit. „Natura este păcat, spiritul este Diavolul, cele două țin între ele îndoiala, bastardul lor diform”, citim în Faust. Sigur, este convenabil pentru creștinismul tradițional să-l prezinte pe Lucifer ca pe însuși Diavolul și să-l urască, dar cine cunoaște evoluția omenirii știe că principiul luciferic acționează tocmai în oamenii de geniu. Cine este adept al științei spirituale are obligația să privească aceste lucruri în față. Noi, oamenii, nu am avea nici o posibilitate să urcăm singuri spre al cincilea și al șaselea principiu, dacă aceste spirite nu ne-ar împinge înainte. De fapt, trebuie să fim recunoscători acestor spirite luciferice, fiindcă în timp ce ele încearcă să evolueze ne dau imboldul care ne împinge înainte, astfel încât putem să ne depășim eul, cum obișnuiesc și oamenii să spună că poeții, geniile și artiștii pot depăși limitele înguste ale eului.
Astfel, dintr-un anumit punct de vedere, privim spre spiritele luciferice ca spre un fel de conducători ai oamenilor. Trebuie să ne eliberăm de acea îngustime de spirit, de tradiționalismul crestin care consideră pe Lucifer ca fiind numai Diavolul și îl tratează cu ură. Trebuie să recunoaștem esența eliberatoare a principiului luciferic ce i-a fost dată de zeități bune, căci în timpul evoluției terestre ne-a impus să ne depășim pe noi înșine, astfel că, în mod profetic, putem să anticipăm ceea ce abia pe Jupiter va deveni bunul nostru și așa mai departe. Pe Pământ, are loc un schimb de influențe reciproce ale entităților microcosmice care, la începutul evoluției Pământului, erau deja prezente aici; este un asemenea joc de influențe, încât se poate spune: Oamenii sunt călăuziți, în timp ce își dezvoltă propriul lor eu, de entități superioare lor, deoarece și-au dezvoltat cel de al cincilea element constitutiv și se îndreaptă spre al șaselea, sau chiar al șaptelea element, în timp ce omul abia lucrează la cel de al patrulea element al său.
În entitățile luciferice trebuie, deci, să vedem ființe supraumane – microcosmic supraumane. Și acum, să lăsăm de-o parte aceste entități spirituale, pe care le numim luciferice, și să trecem la natura lui Hristos.
Hristos se deosebește în mod absolut de alte entități care participă la evoluția Pământului. El este o ființă care aparține de o cu totul altă ordine. Este o ființă care nu numai în timpul evolutiei lunare a rămas în urmă, ca și spiritele luciferice, dar care, prevăzând evoluția lunară a rămas în urmă și mai înainte, în timpul evoluției vechiului Soare, și aceasta datorită unei anumite înțelepciuni mult superioare oricărei înțelepciuni umane. Această entitate nu trebuie privită ca celelalte entități pe care le-am menționat ca fiind microcosmice, căci nu trebuie să considerăm ca fiind microcosmice decât pe acelea care, de la începutul evoluției Pământului, s-au atașat de evoluția acestuia. Hristos nu era legat direct de evoluția Pământului, ci de evoluția vechiului Soare. El era o entitate macrocosmică de la începutul evoluției Pământului, o entitate supusă cu totul altor condiții de evoluție decât ale entităților microcosmice. Condițiile sale de evoluție erau de o natură cu totul diferită încât acest Hristos macrocosmic și-a dezvoltat în afara Pământului cel de al patrulea principiu macrocosmic, adică Eul macrocosmic. Pentru evoluția sa proprie, era normal ca Hristos să aducă până la desăvârșire un eu de esență macrocosmică din afara Pământului și apoi să coboare pe Pământ. Era, deci, normal pentru evoluția entității lui Hristos – când a coborât din macrocosmos pe Pământ – să aducă aici marele impuls al eului macrocosmic pentru ca eul microcosmic, eul uman, să preia acest impuls și să-și poată continua evoluția. Era normal pentru Hristos să posede nu impulsul eului microcosmic, ci impulsul eului macrocosmic la un stadiu tot atât de înaintat ca și eul pe care îl avea omul, cel microcosmic, pe Pământ. Ființa lui Hristos este, sub un anumit raport, asemănătoare omului, numai că omul este microcosmic și a adus cele patru principii ale sale la o expresie microcosmică; în consecință, și eul său este, ca eu terestru, microcosmic, în timp ce Hristos este însuși Eul Universului. Evoluția lui Hristos s-a desfășurat în așa fel, încât el este mare și important tocmai datorită deplinei dezvoltări a acestui eu pe care l-a adus pe Pământ. Hristos nu avea nici al cincilea și nici al șaselea principiu macrocosmic, deoarece le va dezvolta pe Jupiter și pe Venus pentru a le putea transmite omului.
Hristos este, așadar, o entitate macrocosmică a cărei natură este cvadruplă – până la nivelul eului său macrocosmic –, la fel cum este și omul la nivel microcosmic. Și așa cum, în timpul evoluției terestre, omul are misiunea să-și dezvolte eul pentru a putea primi, la fel Hristos și-a dezvoltat eul pentru a putea da. Când a coborât pe Pământ, în entitatea sa totul era utilizat pentru a exprima cel de al patrulea principiu al său într-o formă cât mai perfectă cu putință. Acum fiecare principiu de același nivel, macrocosmic și microcosmic, are o afinitate intimă cu cel care îi corespunde numeric. Al patrulea principiu macrocosmic al lui Hristos este corespunzător celui de al patrulea principiu microcosmic al omului, iar al cincilea principiu al lui Hristos va corespunde la om Sinei spirituale.
Hristos a pășit, așadar, în misiunea sa pe Pământ aducând omului, din macrocosmos ceea ce acesta trebuia să dezvolte la nivel microcosmic, Hristos aducându-l însă ca principiu macrocosmic. El intervine în evoluția Pământului, posedând tot atât de puțin principiile al cincilea, al șaselea și al șaptelea ca și omul.
Hristos este o entitate care a ajuns pe plan macrocosmic până la al patrulea principiu și care va vedea dezvoltarea celui de al patrulea principiu în timpul evoluției terestre în aceea că dăruiește totul pentru ca omul să-și poată perfecționa propriul său eu.
Dacă luăm în considerare situația în ansamblu, găsim la începutul evoluției Pământului trei categorii de entități: oameni care trebuie să obțină pe Pământ al patrulea principiu deplin dezvoltat, o clasă de entități luciferice care trebuie să dezvolte al șaselea principiu și o altă clasă de entități luciferice care trebuie să-și dezvolte al șaptelea principiu, ambele situându-se deasupra omului prin faptul că au de dezvoltat principii superioare. Dar totodată, sub acest aspect, aceste entități luciferice depășesc chiar pe Hristos, căci Hristos trebuie să dea expresie pe Pământ tocmai celui de al patrulea principiu, ca dăruire totală făcută oamenilor. Hristos va stimula pe oameni să manifeste doar eul lor propriu, ca fiind cea mai profundă și internă structură umană, la o treaptă de dezvoltare tot mai înaltă. Spiritele luciferice vor fi cele care vor conduce pe om să se depășească într-o anumită privință.
Cine privește lucrurile numai din afară poate spune: Bine, atunci Hristos se situează, de fapt, pe un nivel inferior decât, de exemplu, spiritele luciferice, căci Hristos vine pe Pământ cu ceva ce este înrudit cu al patrulea principiu al omului. El nu este predispus să-l conducă pe om la autodepășire, ci numai la o pătrundere mai profundă în propriul său suflet. El este predispus să aducă ființa sufletească a omului din ce în ce mai aproape de sine însuși. Entitățile luciferice au dezvoltat principiul al patrulea, al cincilea, al șaselea și se află, într-o oarecare măsură, mai sus decât Hristos. Practic, aceasta se va vedea în viitor, în așa fel încât prin preluarea principiului lui Hristos în natura umană aceasta se va adânci din ce în ce mai mult, va primi în propria sa entitate mai multă lumină și iubire și va simți aceste lucruri ca pe ceva ce îi aparțin în mod primordial. Interiorizarea sufletului omenesc în profunzimi infinite va fi rodul impulsului pe care Hristos îl aduce și care va continua să acționeze din ce în ce mai departe. Și când Hristos va veni, așa cum s-a spus în diverse conferințe, el nu va acționa altfel decât aprofundând sufletul omenesc. Celelalte spirite care au principii mai înalte decât Hristos, chiar dacă numai de ordin microcosmic, vor împinge într-un anumit sens la autodepășire. Hristos îi va interioriza pe oameni și îi va face și smeriți; spiritele luciferice vor conduce pe om la autodepășire, îl vor face inteligent, ager, genial, dar totodată orgolios, infiltrându-i ideea că el ar putea deveni ceva suprauman încă în timpul evoluției terestre. De aceea, tot ce va conduce pe om, în viitor, la ceea ce îl va determina, într-o oarecare măsură, să se depășească pe sine, să devină mândru de propria sa natură umană deja acum, aici, pe Pământ, va fi rezultatul impulsului luciferic. Ceea ce însă va face pe om mai profund, ceea ce îl va conduce în viața sa lăuntrică la asemenea profunzimi cum nu poate atinge decât prin dezvoltarea deplină a celui de al patrulea principiu, acestea toate vor veni de la Hristos.
Oamenii care privesc lucrurile sub aspectul lor exterior vor spune: Hristos este de fapt pe o poziție inferioară față de entitățile luciferice, căci el dezvoltă numai principiul al patrulea, iar celelalte entități principii superioare. Dar există o deosebire, și ea constă în faptul că celelalte entități își altoiesc principiile superioare cumva în mod parazitar pe om, iar Hristos aduce al patrulea principiu în așa fel, încât natura umană este impregnată, pătrunsă și fortificată deplin de acest principiu. După cum corpul carnal al lui Iisus din Nazaret a fost impregnat, pătruns și fortificat de al patrulea principiu macrocosmic, la fel vor fi impregnate de acest principiu și corpurile celor care vor primi pe Hristos în ei. După cum al patrulea principiu macrocosmic este darul lui Hristos, principiile al șaselea și al șaptelea vor fi darul spiritelor luciferice. Astfel că în viitor vom putea vedea – și acest viitor se pregătește deja de pe acum – că oameni incapabili să înțeleagă aceste lucruri vor spune: Da, dacă luăm Evangheliile ca atare sau lăsăm să acționeze asupra noastră ceea ce a dat Hristos omenirii prin învățăturile sale, prin învățăturile care izvorăsc din El, nu este în realitate la acea înălțime la care se află, poate, alte entități spirituale care sunt în legătură cu oamenii. Acestea depășesc într-o anumită privință pe om, nu îl pot pătrunde în întregime, dar îi pătrund rațiunea, genialitatea! Și observatorul superficial mai spune: Aceste entități se află, de fapt, mai sus decât Hristos.
Va veni o vreme când aceste lucruri vor fi înțelese de așa manieră, încât va fi ridicat în slăvi cel mai important și puternic din aceste spirite luciferice, care vrea să-l împingă pe om la autodepășire, iar el va fi considerat mare conducător al omenirii. Se va spune: Ei bine, ceea ce Hristos a putut să dea a fost, de fapt, doar un punct de tranziție! Există deja oameni care vorbesc în felul acesta: Ce sunt în realitate învățăturile Evangheliilor? Noi am depășit deja acest stadiu. Așa cum am spus, un spirit genial, atotcuprinzător, un spirit eminent va fi scos în evidență, va pune stăpânire pe o altă natură umană carnală, pe care o va impregna cu genialitatea sa. Și atunci lumea va spune: Acesta depășește cu adevărat pe Hristos, căci Hristos nu a fost decât acela care ne-a dat prilejul să dezvoltăm cel de al patrulea principiu, pe când celălalt ne dă ocazia să ajungem chiar în decursul evoluției terestre până la al șaptelea principiu!
Spiritul lui Hristos se va afla în opoziție cu spiritul celeilalte entități: Spiritul lui Hristos, de la care oamenii vor putea spera să primească puternicul impuls macrocosmic al celui de al patrulea principiu al lor și spiritul luciferic care, într-o anumită privintă, vrea să incite pe oameni la autodepășire.
Dacă oamenii ar rămâne aici, la această concluzie, și ar spune: Noi trebuie să primim de la spiritele luciferice doar tendința de a ne ridica privirile spre acestea așa cum coborâm privirile spre natura noastră inferioară, ei ar proceda bine. Dar dacă vor spune: Vedeți, Hristos ne dă numai al patrulea principiu, în schimb există spirite care ne pot da al șaselea și al șaptelea principiu, atunci oamenii care vor gândi astfel despre Hristos vor adora și vor ridica în slăvi pe Antihrist.
Așa se va manifesta în viitor poziția Antihristului față de Hristos. Și nu se va putea obiecta nimic acestei situații cu ajutorul rațiunii exterioare, a genialității exterioare, căci se vor putea arăta multe lucruri care din punctul de vedere al rațiunii și al genialității vor face ca Antihristul să apară mult mai inteligent decât capacitatea cea mai profundă a principiului uman pe care Hristos îl revarsă în suflete din ce în ce mai mult. Deoarece Hristos aduce oamenilor doar al patrulea principiu macrocosmic, care dat fiind că este de natură macrocosmică este totuși infinit mai important decât toate principiile microcosmice și mai puternic decât ele, chiar dacă este înrudit cu eul uman, mai puternic decât toate celelalte care pot fi dobândite în timpul evoluției terestre, se va spune, totuși, tocmai fiindcă este doar al patrulea principiu, că este inferior față de principiile al cincilea, al șaselea sau al șaptelea care vin de la spiritele luciferice, că este mai ales inferior față de ceea ce vine de la Antihrist.
Este important ca pe terenul științei spirituale să se recunoască lucrurile așa cum le-am expus. Se spune deja, referitor la teoria lui Copernic, care a pus Pământul în mișcare, l-a scos din imobilitatea în care se afla înainte, l-a făcut să se învârtească în jurul Soarelui și l-a prezentat ca pe un minuscul grăunte de nisip în mijlocul Universului: Dar cum poate sta ideea creștină alături de așa ceva? Se construiește o contradicție între ideea creștină și științele naturale, întrucât se spune: Altădată, oamenii puteau într-adevăr să înalțe privirile spre Crucea de pe Golgota și spre Hristos, căci Pământul apărea ca un loc ales în Univers, iar celelalte corpuri cerești apăreau mici și nu existau, de fapt, decât numai datorită Pământului. Atunci, s-ar putea spune, Pământul a apărut omului ca fiind demn să poarte Crucea de pe Golgota! Când, însă, teoria lui Copernic a cuprins spiritele, oamenii au început să-și bată joc și să spună: Întrucât celelalte corpuri cerești au cel puțin aceeași însemnătate ca și Pământul, ar fi trebuit ca și Hristos să fi mers de la un corp ceresc la altul. Dar fiindcă celelalte corpuri cerești sunt mult mai mari decât Pământul, ar fi, de fapt, uimitor ca Omul-Dumnezeu să-și îndeplinescă opera de mântuire pe acel minuscul Pământ! Toate acestea au fost spuse cu adevărat de un savant nordic [Nota 43]. El spune: Să ne închipuim că o puternică dramă în loc să fie reprezentată pe o mare scenă, într-o capitală, s-ar juca pe o scenă de mahala sau pe o mică scenă improvizată într-un sat oarecare; așa îi apărea drama lui Hristos. Și continuă: Este cu totul lipsit de sens ca cea mai mare dramă a lumii să nu fie reprezentată pe un mare corp ceresc; aceasta este exact ca și cum o puternică piesă s-ar reprezenta nu pe scena unui strălucitor teatru, ci într-un mizerabil teatru sătesc.
Un asemenea discurs este de-a dreptul straniu și i se poate replica: Legenda creștină s-a îngrijit să nici nu poată fi spus ceva atât de smintit; ea nici măcar nu a situat vreodată acest Misteriu într-un loc strălucitor de pe Pământ, ci într-un sărman staul de vite. Prin aceasta s-a arătat că o astfel de obiecție, ca cea făcută de savantul nordic, nu ar trebui făcută. Oamenii nu își dau seama întotdeauna cât de inconsecvenți sunt în gândirea deosebit de inteligentă! Ideea nu are susținere în fața marelui și simplului adevăr pe care îl conține deja legenda creștină. Și dacă legenda a plasat Nașterea lui Iisus nu într-un loc strălucitor, excepțional de pe Pământ, într-un mare oraș, într-o capitală, ci într-un sărman staul de vite, atunci nu apare nicidecum lipsit de sens că prin opoziție cu marile corpuri cerești Pământul a fost ales ca loc care să poarte Crucea. De altfel, întreaga manieră în care învățătura creștină dă, în felul ei, ceea ce Hristos avea să aducă umanității este deja o pregătire a acelor mari învățături pe care trebuie să ni le dea astăzi din nou știința spirituală. Să lăsăm Evangheliile să acționeze asupra noastră. Vom găsi în ele adevărurile cele mai profunde ale științei spirituale, așa cum am văzut în atâtea ocazii. Dar cum sunt conținute în Evanghelii aceste mari comori de înțelepciune? Aș vrea să spun: Dacă acei oameni care nu au în ei nici o scânteie din impulsul dat de Hristos trebuie să se ridice până la o înțelegere ce se află în Evanghelii, ei sunt, pur și simplu, obligați să-și chinuie mintea, să-și dezvolte chiar o anumită genialitate. Că nu e suficientă starea de conștiență umană normală pentru aceasta se poate deduce din faptul că un număr mic de oameni înțeleg interpretarea Evangheliilor pe care ne-o oferă știința spirituată. Cu forțe luciferice, cu dezvoltarea genialității, se pot înțelege Evangheliile dar numai din punct de vedere exoteric. Dar, așa cum ne sunt date, cum ne putem apropia de adevărurile lor? Aceasta o putem face când aceste adevăruri ar apărea ca un fruct foarte copt, direct din ceea ce numim entitatea hristică – fără osteneală, fără nici un efort –, vorbind direct inimilor care se lasă pătrunse de impulsul dat de Hristos, așa încât luminează și încălzesc direct sufletul, într-o unitate.
Modul cum se apropie de om cele mai mari comori de înțelepciune este opusul modului în care se acționează asupra inteligenței. El este de așa natură, încât trebuie să ne bizuim pe faptul că aceste adevăruri țâșnesc într-un mod direct, originar și elementar din cel de al patrulea principiu macrocosmic în Iisus Hristos desăvârșit, astfel încât trec direct asupra oamenilor. Da, lucrurile sunt astfel pregătite, încât inteligența omului, rațiunea a tot ce este de natură luciferică în evoluția omului va produce multe interpretări ale cuvintelor lui Hristos; și numai încetul cu încetul vor pătrunde până la simplitatea și măreția lor, la caracterul lor elementar. Și așa cum stau lucrurile în privința cuvintelor lui Hristos, tot așa stau și în privința faptelor lui Hristos.
Când descriem un eveniment cum este, să spunem, Învierea, cu mijloacele pe care ni le oferă știința spirituală, în fața cărui fapt deosebit ne aflam? Un important teosof german a spus, deja, în anii '20 ai secolului al XIX-lea, că s-ar putea vedea cum rațiunea umană este pătrunsă din ce în ce mai mult de principiul luciferic. Acesta a fost Troxler [Nota 44]. El a spus: În tot ce vrea să înțeleagă, rațiunea umană este complet luciferică. În general, este dificil să ne referim la comorile cele mai profunde ale înțelepciunii teosofice. Aceia dintre dumneavoastră care au fost prezenți la ciclul meu de conferințe ținut la Praga [Nota 45] își vor aminti că atunci l-am menționat pe Troxler ca să arăt că exista deja în el ceea ce astăzi se poate spune despre corpul eteric sau corpul de viață uman. El a declarat că rațiunea umană este dominată de forțe luciferice.
Dacă astăzi dorim să înțelegem cu ajutorul forțelor teosofice corecte Învierea, făcând abstracție de forțele luciferice, va trebui să arătăm că prin Botezul din apa Iordanului s-a petrecut ceva de o covârșitoare importanță, că în momentul acela cele trei corpuri ale acelui Iisus de care vorbește Evanghelia după Luca au fost pătrunse de entitatea macrocosmică a lui Hristos, care a trăit timp de trei ani pe Pământ, și au trecut prin Misteriul de pe Golgota împreună cu entitatea lui Hristos. Această evoluție a lui Iisus Hristos timp de trei ani a fost, bineînțeles, altfel decât a unui om oarecare. Cum s-a desfășurat ea, astfel încât cu ajutorul principiilor științei spirituale, dacă mergem până în miezul lucrurilor, să putem înțelege cum a fost, de fapt, Învierea?
Iisus din Nazaret era pe malul Iordanului. Eul său se separă de corpul fizic, de corpul eteric sau de viață și de cel astral, iar entitatea macrocosmică a lui Hristos coborî, luă în stăpânire cele trei corpuri în care a trăit până la 3 aprilie în anul 33 – așa cum am putut stabili. Dar aceasta a fost o viață de cu totul alt gen. Căci deja din clipa Botezului viața lui Hristos în corpul lui Iisus din Nazaret a fost un proces lent al morții. Cu fiecare clipă din timpul care se scurgea în cei trei ani dispărea câte ceva din învelișurile lui Iisus din Nazaret. Încetul cu încetul, aceste învelișuri mureau, astfel că la capătul celor trei ani întregul corp al lui Iisus din Nazaret era deja la limita de cadavru și nu era menținut decât prin puterea entității macrocosmice a lui Hristos. Să nu vă imaginați că acest corp în care locuia Hristos era, să zicem, la un an și jumătate după Botezul în apa Iordanului la fel ca oricare alt corp uman, ci era într-o astfel de stare, încât orice suflet obișnuit ar fi simțit imediat că îl părăsește, căci coeziunea sa nu putea fi asigurată decât de forța entității macrocosmice a lui Hristos. A fost un proces continuu și lent de pieire timp de trei ani. Acest trup ajunsese la limita descompunerii când a venit momentul Misteriului de pe Golgota. Atunci nu a mai fost necesar decât să vină acei bărbați despre care ni se povestește că au adus acele substanțe stranii pe care le numim substanțe aromate pentru a stabili o combinație chimică între aceste substanțe ciudate și corpul lui Iisus din Nazaret, în care locuise timp de trei ani entitatea macrocosmică a lui Hristos, și să-l așeze apoi în mormânt. Și a fost nevoie de foarte puțin timp pentru ca acest corp să se prefacă în pulbere, iar spiritul lui Hristos să se îmbrace într-un corp eteric densificat, putem spune, până la o vizibilitate fizică. Astfel Hristos-Cel-Înviat s-a îmbrăcat într-un corp eteric densificat până la o vizibilitate fizică, mergând și arătându-se celor cărora putea să li se arate. El nu era vizibil pentru toți, fiindcă nu avea decât un corp eteric densificat, pe care Hristos l-a purtat după Înviere. Ceea ce fusese pus în mormânt se făcuse țărână. După cercetările oculte cele mai recente, s-a stabilit că a avut loc atunci și un cutremur de Pământ. Pentru mine personal a fost o surpriză, după ce am constatat că avusese loc efectiv un cutremur de pământ, să găsesc o aluzie la acest fapt în Evanghelia după Matei*. Pământul s-a despicat și pulberea cadavrului a fost înghițită, amestecându-se cu materia terestră. Prin zguduirea care a urmat cutremurului, pânzele în care fusese înfășurat corpul au fost împrăștiate, așa cum se arată în Evanghelia după Ioan**. Faptul este descris în adevăr în mod minunat în Evanghelia după Ioan.
* Matei,cap. 27, v. 51-52. (Nota trad.)
* Ioan, cap. 20, v. 5-7. (Nota trad.)
În acest fel trebuie să înțelegem din punct de vedere ocult Învierea și nu intrăm în nici un fel de contradicție cu Evangheliile. Căci am atras deja în mod repetat atenția asupra faptului că Maria din Magdala nu a recunoscut pe Hristos când s-a apropiat de ea*. Cum e posibil ca cineva să nu recunoască un om pe care l-a văzut doar cu câteva zile înainte – mai ales când este vorba de o asemenea personalitate cum era Iisus Hristos? Când se spune că Maria din Magdala nu l-a recunoscut pe Hristos, înseamnă că el i-a apărut într-o altă formă, sub o altă figură. Ea l-a recunoscut abia când l-a auzit vorbind. Atunci a devenit atentă.
* Ioan, cap. 20, v. 10-14. (Nota trad.)
Și toate detaliile din Evanghelie devin, dacă le privim în mod ocult, foarte de înțeles.
Dar cineva ar putea spune: Toma a fost îndemnat de Cel-Înviat, care apăruse în fața apostolilor, să pipăie cu mâinile sale rănile*. Ar trebui atunci să presupunem că rănile mai erau încă prezente, că Hristos venise la apostoli cu același corp care se prefăcuse în țărână. Nu! Gândiți-vă că cineva are o rană; atunci corpul eteric se contractă, el capătă un fel de cicatrice. Și în corpul eteric deosebit de concentrat din care s-au extras elementele noului corp eteric care îmbracă acum entitatea lui Hristos rănile deveniseră vizibile, ca niște porțiuni deosebit de dense, astfel că Toma a putut să le simtă ca pe o realitate.
* Ioan, cap. 20, v. 24-29. (Nota trad.)
Tocmai acest pasaj din Evanghelii este ceva minunat din punct de vedere ocult. El nu este absolut deloc în contradicție cu faptul că avem a face cu un corp eteric densificat până la punctul de a deveni vizibil prin forța puterii lui Hristos, astfel încât poate avea loc după aceasta și scena de pe drumul spre Emaus*. O găsim descrisă în Evanghelii în așa fel, încât nu e vorba de o masă obișnuită, ci de faptul că ceea ce s-a consumat a fost asimilat direct de corpul eteric, prin forța lui Hristos, fără participarea corpului fizic.
* Luca, cap. 24, v. 13. (Nota trad.)
Toate aceste lucruri pot fi astăzi înțelese în temeiul principiilor oculte ale științei spirituale. Evangheliile pot fi înțelese, într-un anumit mod, chiar textual – excepție făcând acele pasaje transmise într-o traducere proastă. Fiecare amănunt se explică într-un mod miraculos și cine a admis aceste lucruri acela își spune, când remarcă o contradicție: În această privință sunt încă prea prost! El nu se simte tot atât de inteligent ca teologii moderni, care spun: Noi nu putem concepe Învierea așa cum este descrisă de Evanghelii! Dar, în realitate, o putem concepe astfel, dacă situăm aceste evenimente pe temeiurile lor fundamentale.
Cum acționează tot ce s-a spus acum asupra rațiunii umane? Ei bine, exact așa ca lumea să spună: Dacă trebuie să cred în Înviere, trebuie să șterg atunci cu buretele tot ce am cucerit până acum cu rațiunea mea. Acest lucru nu îl pot face. De aceea, Învierea trebuie înlăturată din mintea mea. Rațiunea care gândește în felul acesta este o rațiune impregnată de influența lui Lucifer, nu poate concepe aceste lucruri. O asemenea rațiune va ajunge din ce în ce mai mult să respingă marile adevăruri rostite, precum și faptele elementare care s-au petrecut înainte și în legătură cu Misteriul de pe Golgota. Dar știința spirituală va fi chemată să înțeleagă și să lămurească aceste lucruri până în cele mai mici detalii. Ea nu va respinge principiile al cincilea, al șaselea, al șaptelea, care pot depăși al patrulea principiu macrocosmic. Dar va vedea în al patrulea principiu macrocosmic cel mai mare impuls care a fost dat evoluției Pământului.
Vedeți însă că într-un anumit sens nu este prea ușor să înțelegem evoluția lui Hristos în cadrul Pământului, deoarece este justificată, într-un anumit fel, obiecția că unele spirite luciferice, spirite deosebite, pot conduce către alte principii, dar toate sunt numai la nivel microcosmic. Am exprimat acest lucru și mai înainte, când am spus: Hristos este ca un fel de punct central unde ființa acționează prin fapta sa, prin ceea ce este ea însăși. În jurul lui Hristos stau cei doisprezece Bodhisattvi ai lumii, asupra lor se răspândește strălucirea care vine de la Hristos și care mai întâi, prin elaborare înțeleaptă, o ridică la nivelul de principii superioare. Din al patrulea principiu emană o strălucire care se răspândește și asupra celorlalte principii superioare, în măsura în care acestea se dezvoltă în cadrul evoluției Pământului. Din această cauză, apar multe erori în ce privește unicitatea lui Hristos, datorită faptului că nu se vede clar că avem de-a face în ceea ce-l privește numai cu principiul al patrulea; acesta este însă un principiu macrocosmic, și dacă se pot dezvolta principii superioare, acestea sunt totuși doar principii microcosmice ale unor entități care, pe vechea Lună, nu au reușit să-și desăvârșească evoluția, chiar dacă, în felul lor, au depășit condiția umană și pe om pentru că și-au dezvoltat încă în timpul evoluției lunare ceea ce omul poate să-și dezvolte abia acum, pe Pământ.
Trebuie să ne ridicăm până la asemenea probleme ca cele pe care tocmai le-am expus, dacă dorim să înțelegem poziția exactă a principiului lui Hristos în cadrul evoluției terestre și dacă vrem să vedem clar de ce în viitor Antihristul va fi apreciat ca fiind, în multe privințe, mai presus decât însuși Hristos. Antihristul va fi considerat poate mai inteligent, mai genial decât Hristos, el va câștiga o mulțime de adepți. Dar cei care se sprijină pe știința spirituală trebuie să se pregătească să nu se lase înșelați de toate cele arătate mai sus. Înainte de orice, este necesar să avem o fundamentare fermă a principiilor indicate de știința spirituală, pentru a nu ne lăsa ademeniți și înșelati. A fost, mai înainte de toate, sarcina și misiunea esoterismului care s-a dezvoltat în Apus încă din secolul al XIII-lea și despre care am relatat câte ceva, să elaboreze în modul cel mai clar tot ceea ce, sub acest raport, trebuie spus despre natura lui Hristos. Astfel că cel care are o poziție fermă pe terenul acestui esoterism va recunoaște din ce în ce mai clar ce pozitie centrală ocupă Hristos în evoluția planetară a Pământului. Și se va ajunge și la aceea că – față de toate așa-zisele reincarnări ale lui Hristos pe Pământ – trebuie să punem în valoare un lucru foarte simplu. După cum brațul balanței trebuie sprijinit doar într-un singur punct, și nu în două sau mai multe, la fel și evoluția Pământului trebuie să aibă un singur impuls fundamental. Iar cel care admite mai multe incarnări ale lui Hristos face aceeași greșeală ca și cel care crede că brațul balantei, ca să funcționeze mai bine, trebuie sprijinit în două puncte. Dacă se întâmplă așa, atunci nu mai poate fi vorba de o balanță. Iar cine ar merge pe Pământ în mai multe incarnări nu mai este Hristos. Acesta este un adevăr pe care orice ocultist avizat trebuie să-l susțină când este vorba de natura lui Hristos. O comparație simplă este suficientă pentru a arăta unicitatea lui Hristos. În acest sens, Evangheliile și știința spirituală sunt în deplin acord.
