Ultima dată când am avut ocazia să mă adresez dumneavoastră aici am atins pe scurt acea perioadă semnificativă a vieții omenești care se desfășoară între moarte și o nouă naștere. Nu este îngăduit să tratăm această secvență a vieții omenești ca și cum ar fi indiferentă pentru viața fizică. Noi trebuie să ne dăm clar seama că puterile de care avem nevoie în viață nu ne vin numai din lumea în care se află corpul nostru fizic, ci că aceste puteri provin, în mod esențial, din lumile suprasensibile, de care aparținem între moarte și o nouă naștere. Pentru a ști de ce depinde existența noastră de aici, noi avem nevoie să ne facem o idee asupra vieții care se desfășoară între moarte și o nouă naștere.
În fond, ființa umană duce în general un fel de viață de vis și de somn. Acei oameni care trec prin existența lor fizică, care-și duc viața zilnică fără să gândească la nimic, seamănă efectiv, de-a lungul existenței lor, cu niște adormiți. Cei care se interesează de ceea ce există dincolo de viața fizică, sunt ființe care se trezesc și la nivelul existenței pământești. Ne putem lega de considerațiile precedente, unde putusem vedea că știința spirituală, când este înțeleasă în mod just, este capabilă să intervină în întreaga existență omenească. Dacă știința spirituală reușește să se impună progresiv, vom vedea că întreaga omenire va cunoaște un fel de trezire care-i va permite să iasă dintr-un fel de viață de somn. Omul este asaltat de multe lucruri, lucruri mai întâi necunoscute și enigmatice, enigmatice mai mult pentru sentiment decât pentru intelectul uscat. Enigmatic este, într-un anumit sens, momentul în care mama se află în fața sicriului copilului său, sau viceversa. Când ne punem mai în serios întrebări legate de viața omenească, putem vedea cum aspectele enigmatice ale existenței se clarifică pentru om. Au venit adesea la mine oameni cărora le murise sora, soțul sau soția. Acești oameni spuneau: mai înainte nu reflectasem niciodată la moarte, nu mă interesasem de ceea ce urmează după aceea, dar când această rudă mi-a fost luată, eu am impresia că mai este încă aici; asta m-a adus să mă interesez de știința spirituală. Viața este cea care îi aduce pe oameni la știința spirituală. Prin ceea ce se întâmplă, ea îi răsplătește din plin, căci știința spirituală este în măsură să îmbogățească viața prin puterile de care ea singură poate dispune.
Dar când omul nu mai este aici, în sensul fizic al cuvântului, apare enigma următoare: ce se întâmplă cu el după moarte? Știința clasică este incapabilă să dea un răspuns, fiindcă ea este redusă la a constata ceea ce se oferă ochilor; or, acestea se descompun. Creierul de asemenea se descompune. Este deci clar că acesta nu servește la nimic pentru experiențele pe care le va avea omul de realizat în afara învelișului fizic. Întrebările relativ la lumea de dincolo rămân deocamdată nerezolvate. Considerații generale nu servesc la mare lucru când este vorba de a clarifica aceste probleme, și este preferabil să rămânem la cazuri concrete, care descriu cum se poate prezenta un lucru sau altul. Așa ceva poate interveni în mod direct în existența noastră.
Viața de aici, de pe Pământ, ne poate servi ca punct de plecare.
Dumneavoastră veți fi cunoscut poate aici sau acolo cazul când cineva simte în sufletul său o profundă dorință de a cunoaște știința spirituală, pe când un altul are în această privință sentimente din ce în ce mai ostile. Cel dintâi se va lega tot mai adânc de ea, pe când prietenul său își va intensifica atitudinea dușmănoasă față de știința spirituală. În viață nu numai natura constituie o maya; o iluzie există și acolo unde sufletul nostru este direct interesat de relațiile cu semenii noștri. Exemplul pe care tocmai l-am evocat poate fi o iluzie perfectă: cel care s-a convins că toate acestea sunt un nonsens, va dezvolta totuși o iubire secretă pentru această cauză în profunzimile sufletului, până la care nu ajunge cu conștiența sa. În străfundurile ființei sale, iubirea este cea care poate fi la originea a ceea ce se manifestă, la suprafață, sub forma urii. Asemenea situații există în viața fizică a omului. Odată ce el a trecut pragul morții, toate puterile secrete ale sufletului și nostalgiile continuă să fie active. Ceea ce a fost respins pe durata vieții pământești se prezintă acum ca fiind conținut al perioadei de purificare. Vedem oameni, care erau pe Pământ printre adversarii științei spirituale, trecând prin poarta morții. După moarte ei dezvoltă o nostalgie intensă față de ea. Ostili ei mai înainte, aspiră acum la știința spirituală. Se produce atunci situația următoare: dacă i-am fi abordat pe Pământ cu o lucrare de știință spirituală, s-ar fi supărat pe noi; după moarte, nu le-am putea face un serviciu mai bun decât acela de a le citi ceva. Citim în gând pentru ei; aceasta poate avea cel mai bun efect pentru ei. În mișcarea noastră de știință spirituală, cunoaștem numeroase exemple când membrilor care au trecut pragul li s-a făcut lectură, care le-a fost profitabilă. Defuncții acceptă, ceea ce le este oferit astfel, cu o profundă recunoștință. Astfel se poate instaura o minunată colaborare. Acesta este rolul important ce se remarcă și pe care îl poate juca știința spirituală în viața practică. Știința spirituală nu este o simplă teorie. Ea are sarcina de a interveni în existență și de a suprima acest obstacol ce se ridică, asemănător unui zid, între cei vii și cei morți. Aceasta ne permite să trecem peste prăpastia existentă. Se pot face mari servicii când introducem, cu o atitudine justă, știința spirituală în existență. Nu am putea da un sfat mai bun decât acela de a face lectură pentru morți. Trebuie într-adevăr să știm că, imediat după moarte, nu se pot stabili noi relații, ci trebuie continuate cele vechi. Atunci se poate pune problema dacă cei pe care îi numim morți nu ar putea găsi în cealaltă lume entități spirituale capabile să le dea un învățământ? Acest lucru este imposibil! Mai întâi, nu se pot avea relații decât cu ființele cu care eram legați înainte de a trece pragul morții. Când întâlnim un spirit pe care nu l-am cunoscut deja pe Pământ, trecem pe lângă el. Este la fel ca atunci când întâlnim aici pe Pământ un geniu care poartă veșmintele unui vizitiu: nu-l recunoaștem. Cu ființele pe care le-am cunoscut pe Pământ, avem întotdeauna legături care durează. Oricare ar fi numărul de ființe cu care ne întâlnim și care ar fi în măsură să ne ajute, ele nu ne servesc la nimic dacă nu am stabilit anterior nici o legătură.
Știința spirituală nu este decât la începutul evoluției sale, și oamenii abia încep să se impregneze cu ea. Cei vii pot face un mare serviciu defuncților dându-le ocazia să beneficieze de acest ajutor. Acesta este un exemplu care arată cum se poate acționa din această lume a noastră asupra celeilalte lumi. Dar este posibil și invers. Cei morți pot influența de asemenea lumea fizică. Când știința spirituală va fi cuprins mai mult lumea, se va acționa reciproc din cele două lumi. Cei morți pot acționa și ei asupra celor vii. Omul știe în fond foarte puține lucruri despre această lume, el nu cunoaște decât ceea ce se desfășoară în timp. Sunt numeroși cei care cred că restul este fără importanță. Or, ceea ce efectiv are loc nu corespunde decât unei părți infime din ceea ce este demn să fie cunoscut, și atâta timp cât cunoaștem numai ceea ce se realizează, rămânem necunoscători în privința vieții. Noi plecăm dimineața la munca noastră și putem crede că ceea ce ni se întâmplă este lucrul cel mai demn de a fi cunoscut. Se poate întâmpla ca o dată să plecăm cu trei minute mai târziu. Se poate ca atunci să se producă evenimente neprevăzute. S-ar fi putut, dacă am fi plecat la timp, să fi fost călcați de o mașină. Am fost feriți de aceasta. Trebuia poate să facem o călătorie, dar am pierdut trenul. Dar tocmai acest tren a avut un accident. Ce putem înțelege din asemenea situații?
Există în viață multe lucruri care nu se realizează, dar pe care noi trebuie să le numărăm printre posibilitățile vieții. Știe omul de câte ori pe zi scapă de asemenea posibilități? Câte nu s-ar întâmpla dacă ar fi să se întâmple toate! Noi neglijăm să vedem aceste posibilități, fiindcă ele sunt fără importanță pentru viziunea noastră pragmatică despre existență. Să încercăm să sesizăm ce ar simți sufletul dacă ar vedea cum aparentul hazard i-a permis să scape de acest fel de pericole. Cunoaștem cazul unui berlinez care dorea să meargă în America. El avea deja bilet. Un prieten i-a spus: Nu te îmbarca pe Titanic! Imaginați-vă sentimentele acestui om când a aflat de naufragiul Titanicului! Aceasta i-a zguduit viața! Câte impresii am putea avea dacă am fi în măsură să observăm de-a lungul unei zile de ce anume am fost feriți, și tot ce ar fi putut să ni se întâmple! Când oamenii vor începe să se intereseze de problemele de spirit, vor fi mult mai receptivi la complicațiile existenței, și față de ceea ce se desfășoară „printre rândurile” zilei. Putem lua în considerare cazul în care noi am fi fost călcați de o mașină dacă am fi plecat cu trei minute mai repede. Dacă am dispune de o sensibilitate sufletească, dacă am fi pregătiți spiritual, într-un astfel de moment putem avea o impresie care ne vine, harul lumii spirituale, și care este un mesaj pe care ni-l adresează un defunct. Defuncții sunt cei care străpung porțile și se poate constata că morții pot vorbi ființelor de pe Pământ care au dezvoltat o anumită receptivitate. Astfel pot ajunge până la noi lucruri importante. Un mort poate, de exemplu, să ne ordone să facem un lucru pe care el nu l-a îndeplinit. Astfel poate fi trecută prăpastia. Când știința spirituală devine practică, noi putem intra în relație cu morții. Știința spirituală se poate astfel perfect concretiza în viață. Ea aduce lumea suprasensibilă în prezentul imediat.
Se poate pune următoarea întrebare: când luăm în mână o carte de știință spirituală, citim într-o anumită limbă. Înțeleg defuncții această limbă? În răstimpul perioadei de purificare ei înțeleg limba pe care au vorbit-o pe Pământ. Numai la trecerea în devachan, se termină cu limba; atunci înțelegerea are loc în gânduri. După un anumit număr de ani intervine o schimbare în relațiile cu morții. Dacă ființa care rămâne pe Pământ este înzestrată cu sensibilitatea necesară, ea simte: defunctul este cu tine, tu gândești precum te gândește el. Aceasta poate dura ani de-a rândul, apoi vine clipa când legătura se pierde: este momentul în care defunctul intră în devachan. Pe durata perioadei de purificare omul are încă amintiri din viața pământească, omul rămâne dependent de aceste amintiri.
Ce este o limbă pământească? Orice limbă pământească nu are valoare decât pentru viața pământească, și ea este intim legată de organizarea omenească și de climat; ea depinde de asemenea de configurarea diferită a laringelui. În India nu se vorbește cum se vorbește în Europa. Gândurile însă, nu depind de organizarea fizică; gândurile nu sunt formate după condițiile pământești. Defuncții nu au înțelegere pentru limbă decât atâta timp cât sunt în kamaloka. Atunci când prin intermediul unui medium vin comunicări turnate într-o anumită limbă, aceste informații nu pot veni decât de la persoane care au murit de puțin timp.
Noi suntem, în fond, deja în lumile superioare, noi intrăm inconștient acolo când adormim. În timpul somnului nostru trăim în lumea care este lumea de după moarte. Eu aș pune acum întrebarea: Cel care nu dispune încă de viziunea clarvăzătoare, cel care încă nu are calitatea de văzător, poate el totuși ști ce este cu aceste lucruri?
Omul care doarme este încă în viață; el se aseamănă întru câtva cu o plantă. Dumneavoastră vă amintiți fără îndoială că un savant, Raoul Francé, a scris că planta are sentimente [Nota 7] și este capabilă să venereze ceva; dar în plantă nu există element sufletesc. Organismul omenesc, când doarme, are aceeași valoare ca planta. Petru a trăi, planta are absolută nevoie de razele Soarelui. Noi vedem Pământul acoperit de plante; Soarele a realizat aceasta. Fără Soare, Pământul nu ar avea vegetație. Iarna, plantele nu manifestă aceeași creștere ca vara. Când omul doarme, unde se află soarele său? Căci ceea ce rămâne culcat în pat nu ni-l putem imagina fără soare; acest soare se află în ceea ce este în exteriorul omului, în Eul său. Acest Eu acționează asupra organismului, în somn, ca Soarele asupra plantei.
Soarele nu este singurul care contribuie la existența vegetalelor; la aceasta contribuie și Luna. Fără influența Lunii nu s-ar realiza creșterea vegetală. Efectele Lunii nu fac parte din lucrurile de care țin seama oamenii de știință.
Lumina lunară acționează asupra plantei. Influența Lunii se manifestă prin extinderea plantei. O plantă subțire care crește în sus beneficiază prea puțin de influența lunară. Întregul cosmos participă la creșterea vegetalelor. Eul intervine în trupul fizic și trupul eteric la fel ca Soarele în procesul creșterii plantelor. Trupul astral joacă același rol ca Luna. Eul este Soarele pentru trupul fizic, trupul astral este Luna sa, dar o lună spirituală. Eul nostru înlocuiește influența solară, trupul nostru astral, influența lunară. În aceasta trebuie căutată justificarea a ceea ce gândește văzătorul când spune că omul s-a format plecând de la puterile cosmosului și este un extras al acestuia. Soarele este în centrul sistemului planetar și răspândește lumina sa pentru ca aceasta să radieze peste tot; la fel, lumina Eului este chemată să radieze asupra trupului fizic și trupului eteric. Lumina solară nu se reduce la o lumină fizică, ea este deopotrivă și sufletesc-spirituală. În această calitate ea s-a desprins de elementul cosmic și a devenit Eu. Trupul astral al omului este un extras al luminii lunare. Totul este organizat cu multă înțelepciune. Dacă Eul ar mai fi fost legat de Soare, omul nu ar putea face altceva decât planta, a cărei existență este o alternanță între somn și veghe. Dacă am fi supuși numai influenței Soarelui nu am putea niciodată dormi ziua; am fi întotdeauna obligați să dormim noaptea. Dar toată viața culturală se bazează pe această emancipare. Purtăm în noi propriul nostru soare; Eul este un extras al efectelor Soarelui. Trupul astral, care trăiește în noi, este un extras al efectelor Lunii. În timp ce dormim și ne aflăm în lumea spirituală, noi nu depindem deci de efectele cosmice ale Soarelui. Căci Eul nostru împlinește ceea ce face de altfel Soarele. Noi suntem expuși luminării de către propriul nostru Eu și trupul nostru astral. Numai unele vechi concepții oculte pătrund, în mod ocazional, la această cunoaștere. Știința spirituală ne oferă următoarea imagine a omului care doarme: deasupra lui radiază soarele, Eul său; fără el, cât doarme, omul nu s-ar putea asemăna cu o plantă. Deasupra lui luminează Luna, trupul său astral.
Să ne reprezentăm acum cum Soarele de toamnă își pierde din putere, cum creșterea vegetală se stinge. La omul treaz, Eul și trupul astral se află în interiorul trupului fizic și al trupului eteric. Putem spune oarecum că această intrare în corp corespunde cu apusul Soarelui și al Lunii: adevărata viață vegetală se oprește atunci. În timpul somnului, această viață vegetală este extrem de activă și contribuie la regenerarea forțelor, dar de îndată ce omul se trezește această activitate stagnează. Creșterea de natură vegetală se veștejește de îndată ce omul se trezește. În calitatea noastră de plante, murim în fiecare dimineață. Aceasta explică multe lucruri care se desfășoară între suflet și trupul omului. Mulți oameni sunt foarte vioi încă de la trezirea lor; aceștia sunt cei care trăiesc de preferință în elementul sufletesc. Cei care sunt mai legați de elementul trupesc, resimt dimineața o anumită oboseală. Cu cât ne simțim mai puțin obosiți dimineața, cu atât suntem mai capabili de activitate. Dar viața noastră în stare de veghe se aseamănă cu moartea plantei iarna. În fiecare zi introducem în organismul nostru anumite forțe de moarte. Ele se acumulează și duc în final la moarte. Cauza morții se situează în conștiență. Aceasta ne permite să înțelegem că viața diurnă conștientă, pătrunsă de Eu, consumă trupul fizic și trupul eteric. Noi murim datorită faptului că ducem o viață conștientă.
Oamenii fac multe eforturi pentru a explica ce este somnul. Unii spun că somnul este o stare de oboseală, că el servește la eliminarea oboselii. Dar somnul nu poate fi o stare de oboseală, căci copilul mic doarme cel mai mult. Somnul este ceva care se include în ansamblul vieții, în ritmul adormirii și al trezirii. Iarna, vedem natura murind; la fel atunci când trăim și suntem treji, există ceva în noi care moare. Odată ce am trecut pragul morții, lăsăm în urma noastră trupul nostru fizic și trupul nostru eteric. Eul și trupul astral apar atunci ca Soarele și Luna care nu au totuși asupra cui răspândi razele lor de lumină. Este efectiv posibil Eului și trupului astral să continue să trăiască chiar dacă ele nu au de luminat nimic. Când ele se cufundă în trup, aceasta face posibilă apariția conștienței. În lumea spirituală, ființa omenească trebuie de asemenea să se cufunde în ceva pentru a apărea conștiența, altfel ar duce o viață inconștientă.
În ce se cufundă ființa umană după moarte? Ea se cufundă în substanța spirituală care există în afara oricărui aport pământesc. Începând de la Misteriul de pe Golgota, omul trebuie să se cufunde mereu în ceea ce a venit ca substanță christică a Pământului prin acest Misteriu. Noi am învățat să-l cunoaștem pe Christos ca spirit solar. Eul s-a emancipat odinioară de lumina solară. Apoi, marele Spirit solar a coborât pe Pământ. Datorită acestui fapt Eul omenesc se cufundă în substanța Spiritului solar. Omul face experiența acestei cufundări în substanța christică atunci când trece prin poarta morții, și datorită acestui fapt omul este în măsură, după moarte, să dezvolte conștiența. Natura fizică va atinge această etapă când Pământul va fi progresat până la starea de Vulcan. Când Soarele radiază de sus asupra Pământului, putem spune că el face să se nască regnul vegetal. Dacă Soarele ar radia asupra planetei pământești cu puterea care-i permite să dea naștere la creșterea plantelor, dar Pământul ar fi incapabil să le producă, însă ar putea totuși să reflecteze lumina solară, ea nu s-ar pierde, ci s-ar înapoia în spațiul ceresc unde ar provoca o creștere vegetală suprasensibilă. Aceasta se produce efectiv, nu fizic, ci spiritual. Datorită faptului că Christos s-a unit cu Pământul, acțiunea sa este de așa natură încât orice om care se unește cu Christos resimte după moarte consecința a ceea ce a sesizat aici la nivelul conștienței sale. Aceasta ne permite să înțelegem că omul trebuie să dobândească pe Pământ facultatea de a dezvolta o conștiență și după moarte, și că el trebuie să adune puterile care dezvoltă conștiența plecând de la trupul său fizic. În epoca greco-latină corporalitatea fizică a fost cel mai puternic radiată. Pe atunci era absolut real să spui: „Mai bine să fii un cerșetor pe Pământ, decât rege în împărăția umbrelor”. Viața în infern era atunci o existență deplorabilă. Înaintea nașterii lui Christos, viața după moarte era puțin dezvoltată. Dimpotrivă, noi aparținem unei epoci remarcabile prin faptul că nu se mai exercită o asemenea putere vizând corporalitatea. Ceea ce este omul adormit, conduce progresiv la un declin. De la apariția lui Christos corporalitatea omului tinde spre decădere. În epoca greacă elementul vegetal era cel mai puternic. Corporalitatea va atinge abrutizarea absolută la sfârșitul evoluției omenirii. La început, oamenii erau clarvăzători și sufletul era foarte evoluat; prin declinul elementului sufletesc-spiritual, corporalitatea s-a ridicat până la nivelul frumuseții grecești. Dar, în viitor, orice strădanie înspre frumusețe va fi împiedicată: frumusețea exterioară nu are nici un viitor, frumusețea trebuie să fie lăuntrică, ea trebuie să fie expresia vizibilă a ceea ce trăiește lăuntric. În măsura în care ne îndreptăm spre abrutizare, interioritatea Soarelui și a Lunii va deveni din ce în ce mai glorioasă. Cei care își cultivă sufletul și spiritul cu ajutorul științei spirituale vor înțelege mai bine viitorul decât cei care caută să reînvie jocurile olimpice grecești. Cu cât omul își lasă mai mult sufletesc-spiritualul în inconștient, cu atât mai lamentabil va fi destinul său între moarte și o nouă naștere. Faptul că trupul se abrutizează nu are nimic de a face cu viața de după moarte. Dar dacă omul nu dezvoltă facultățile sufletului și spiritului său, el nu va avea nimic de luat cu sine în lumea spirituală. Cu cât se pătrunde mai mult de conținuturile spirituale, cu atât mai bine îi va merge după moarte. Oamenii vor învăța să devină independenți de ceea ce este legat de trup.
Știința spirituală nu va avea întotdeauna forma sa actuală. Limbajul nu-i îngăduie de altfel decât într-o măsură foarte mică să exprime ceea ce ar vrea să spună. În domeniul științei spirituale va fi mult mai important cum se exprimă ceva, decât ce anume se spune. Și aceasta va putea fi viețuită în orice limbă. Ne vom obișnui să fim atenți la cum spunem lucrurile. Aceasta ne pune în legătură cu cei care se află în devachan.
Noi ne-am reunit astăzi pentru a vorbi despre știința spirituală. Vom trece prin poarta morții și ne vom continua evoluția în cursul mai multor încarnări. Vom dispune atunci de gânduri care sunt independente de actualul limbaj pământesc. Viața spirituală se va prelungi până în viața noastră și vom putea atunci să ne înțelegem cu cei morți. Civilizația pământeană merge spre declinul său. Vor veni timpurile când întreaga atmosferă va fi plină de avioane. Viața pământească va pieri. Dimpotrivă, sufletul omenesc se ridică spre lumea spirituală. La sfârșitul evoluției terestre ființa omenească va fi ajuns la un stadiu în care nu va mai exista diferența netă între cei vii și cei morți. Cei vii vor avea o viață foarte asemănătoare celei a defuncților. Pământul va trece într-un stadiu spiritual, fiindcă omenirea se va fi spiritualizat. Aceste reflecții vă pot ajuta să dați un răspuns just când veți fi întrebați dacă moartea și nașterea vor exista mereu. Atunci nu va mai exista mare diferență între viață și moarte. Pentru conștiența omenească, totul se spiritualizează. Această înălțare a omenirii conduce la starea pe care o vom parcurge pe Jupiter.
Vorbind de viața dintre moarte și o nouă naștere, pătrundem într-un domeniu vast. Și acolo, de asemenea, totul este supus unei evoluții, schimbării, inclusiv a raporturilor între cei morți și cei vii. Vom vedea treptat cum își poartă ființa omenească această alternanță a vieții în lăuntrul corporalității și spiritualității.
