Nu este în intenția mea să vă vorbesc astăzi despre sărbătoarea de Crăciun în general [Nota 30], așa cum am făcut-o în acești ultimi ani. Aceasta mi-o rezerv pentru marțea viitoare. Dimpotrivă, mi-ar plăcea să considerați drept un fel de dar de Crăciun ceea ce vreau să vă expun astăzi; o contribuție specific antroposofică, consacrată acestei perioade de sărbătoare, pe care vreau să o depun într-un fel, sub pomul de Crăciun. Dacă acest dar este primit și legat în mod just de viața noastră lăuntrică, importanța acestui subiect va putea anima încă multă vreme reflecțiile și meditațiile noastre. Fără îndoială că ne este îngăduit, în această perioadă de Crăciun, să ne amintim de o entitate considerată adesea doar un simplu mit, sau un fapt mistic, dar de care noi ne-am obișnuit să legăm impulsurile spirituale din Occident: entitatea lui Christian Rosenkreutz [Nota 31].
Noi asociem acestei individualități a lui Christian Rosenkreutz și acțiunii sale începând din secolul XIII, pe care am caracteriza-o deja ade-sea, tot ceea ce decurge din apariția lui Iisus Christos pe Pământ și din Misteriul de pe Golgota. Am considerat deja cândva ceea ce se poate numi ultima inițiere a lui Christian Rosenkreutz, din secolul al XIII-lea. Astăzi va fi vorba de un act înfăptuit de el spre sfârșitul secolului al XVI-lea, un fapt care este de o importanță considerabilă pentru impulsul lui Christos, fiindcă el unește de acest impuls una dintre cele mai importante fapte care au avut loc în decursul istoriei omenirii în ultimele timpuri dinaintea Misteriului de pe Golgota.
Faptul împlinit de un alt fondator de religie, Gautama Buddha [Nota 32], este, printre atâtea altele, unul din lucrurile care pot cel mai bine să ne facă să înțelegem importanța decisivă a Misteriului de pe Golgota pentru istoria omenirii de pe Pământ. Tradiția orientală povestește cum, în epoca în care situăm încarnarea acestuia, tânărul Gautama a trecut, la vârsta de douăzeci și nouă de ani, de la starea de Bodhisattva la cea de Buddha. Noi știm ce înseamnă ca un Bodhisattva să se ridice la nivelul de Buddha. Am arătat adesea importanța universală pe care o are prima acțiune efectuată de Buddha, provenit dintr-un Bodhisattva: „Predica de la Benares”. Toate acestea sunt, fără îndoială, profund înscrise în sufletele noastre. Astăzi ne vom consacra în mod special atenția semnificației pe care o are în contextul universului trecerea unui Bodhisattva la rangul de Buddha. Tradiția orientală, dar și ocultismul occidental ne spun, relativ la acest fenomen, că o entitate omenească, ce s-a ridicat de la starea de Bodhisattva la cea de Buddha, nu mai are nevoie să se încarneze într-un corp fizic pe Pământ, dar că, ajungând la nivelul de Buddha, ea își poate continua activitatea în lumile pur spirituale. Admitem deci ca un adevăr sigur faptul că această individualitate omenească, ce a apărut pe Pământ pentru ultima dată sub numele de Gautama Buddha, trăiește de atunci în înălțimile spirituale, de unde continuă să intervină în evoluția omenirii, trimițând în lume puterile și impulsurile sale, pentru binele și progresul omenirii.
Noi am pus deja în evidență un fapt important prin care Buddha și-a adus contribuția la Misteriul de pe Golgota. Am amintit deja frumoasa legendă pe care o găsim în Evanghelia Sfântului Luca: reunirea păstorilor atunci când s-a născut Iisus. Această legendă vorbește de un cor de îngeri care a răsunat atunci, și care a umplut sufletele pioase și pline de presentimente ale păstorilor. „Slavă lui Dumnezeu în cel mai înalt dintre Ceruri și pace pe Pământ între oamenii de bună-voință!”. Am indicat de unde venea acest cântec, și că el era revelația puterilor spirituale divine din înalturi, care s-au reflectat în inimile oamenilor a căror voință este bună. Am arătat că acest cântec de pace constituia tocmai contribuția pe care o aducea Buddha, din înălțimile spirituale, la Misteriul de pe Golgota. Într-adevăr, Buddha s-a unit cu trupul astral al lui Iisus, despre care vorbește Evanghelia Sfântului Luca. Iar ceea ce această Evanghelie numește „corul îngerilor”, corespunde Evangheliei Păcii, pe care Buddha o revarsă în faptele ce vor trebui să se împlinească pe Pământ prin Iisus Christos. Buddha a vorbit în momentul nașterii lui Iisus, iar ceea ce păstorii au considerat drept un cântec angelic, este un mesaj al timpurilor precreștine, mesajul de pace și iubire care trebuia să fie preluat în misiunea lui Christos Iisus.
Ceea ce ne este îngăduit să numim entitatea lui Buddha a continuat să acționeze și după aceea, stimulând evoluția creștină a Occidentului. Trebuie să semnalăm, în special, un fapt împlinit de Buddha, care nu acționa într-un corp omenesc, ci într-unul spiritual, ca la nașterea lui Iisus. Această activitate nu este perceptibilă decât pentru cei care, printr-o inițiere, au devenit capabili să stabilească legături nu numai cu oamenii de pe Pământ, dar și cu înalții îndrumători și învățători, care se servesc de învelișurile lor pur spirituale, pentru a intra în contact cu oamenii.
La câteva secole după Misteriul de pe Golgota înflorea în sudul Rusiei, în regiunea Mării Negre, un centru de Misterii condus de mari învățători ai omenirii. Noi nu putem decât indica vag aici, parțial sub formă de imagini, ceea ce se desfășura acolo. Alături de învățătorii prezenți în corp fizic, se găsea și unul care nu era încarnat în corp fizic, și prin urmare nu putea să-și apropie decât discipoli capabili să intre în relație cu îndrumători și învățători ce nu dispuneau de un înveliș fizic, și care încă de atunci nu se manifestau în aceste misterii decât într-un corp spiritual. Și printre acești învățători, care se manifestau într-un corp spiritual în acest centru, figura tocmai această entitate, de care am vorbit, a lui Gautama Buddha. În secolele VII și VIII după Misteriul de pe Golgota această entitate avea un discipol absolut remarcabil. În adâncul ființei sale Buddha nu căuta atunci să perpetueze budismul sub forma sa veche, căci el participase la evoluție și se adaptase la devenire. El asimilase impulsul christic, și chiar își adusese acolo, după cum am văzut, contribuția. Partea vechiului curent budist, care trebuia să intre în această școală, se limita la atmosfera ce înconjura participarea sa, la ambianța particulară pe care a adus-o el acolo. Totuși, această atitudine se prezenta într-un veșmânt în întregime christic, purta amprenta creștinismului. Putem spune că, într-un anumit sens, Buddha, după ce a atins stadiul de entitate ce nu mai are nevoie să se încarneze într-un corp omenesc, devenise un colaborator activ, din lumea spirituală, pentru susținerea evoluției creștinismului. Și unul dintre discipolii săi fideli, marcat în profunzime de ceea ce era în măsură Buddha să ofere atunci, a asimilat acest impuls, care nu putea totuși deveni bun comun al întregii omeniri. Acest bun comun constituia, într-un anumit fel, o sinteză a învățăturii lui Buddha și a celei lui Christos: devotamentul total față de ceea ce există suprasensibil în om, o atitudine de desprindere în ceea ce privește implicarea directă în elementul sensibil pământesc, o dăruire totală de sine, nu la nivelul rațiunii, ci la acela al inimii, o viață sufletească consacrată la tot ceea ce este sufletesc și spiritual în lume, o retragere în raport cu aparența exterioară a acestei lumi, o dăruire totală a sufletului față de valorile spirituale și misterele spiritului. Și când acest suflet, care a fost cel al unui discipol al lui Buddha și al lui Christos, după ce a fost pregătit într-un anumit fel de Buddha să-l cunoască pe Christos, când acest suflet a coborât din nou pe Pământ, el a fost încarnat în cel pe care istoria îl cunoaște sub numele de Francisc de Assisi [Nota 33]. Pentru a cunoaște în toată profunzimea sa atât de personală figura lui Francisc de Assisi, pentru a ști care este filiera ocultă în devenirea omenii, trebuie să ne întoarcem înapoi la încarnarea sa anterioară. Pentru a înțelege particularitatea vieții lui Francisc de Assisi, specificul acestui suflet, în același timp străin de această lume și atât de distanțat de ceea ce se referă la simțuri, trebuie știut că în încarnarea sa precedentă, în centrul de Misterii, Francisc de Assisi a fost, sub protecția lui Buddha, un discipol al lui Christos.
Astfel că entitatea – invizibilă și suprasensibilă – a lui Buddha, s-a prelungit în curentul care, datorită Misteriului de pe Golgota, va influența evoluția omenirii. Cazul lui Francisc de Assisi ne îngăduite să vedem limpede care ar fi fost acțiunea lui Buddha asupra evenimentelor din viitor, dacă nu s-ar fi întâmplat nimic altceva, dacă Buddha ar fi continuat să acționeze așa cum a procedat în cazul pe care tocmai l-am caracterizat, și prin care el l-a pregătit pe Francisc de Assisi pentru misiunea sa. Dacă Buddha și-ar fi continuat opera, am fi văzut apărând mulți oameni având o atitudine lăuntrică asemănătoare cu cea a lui Francisc de Assisi. În cadrul curentului creștin ei ar fi devenit discipoli adepți ai lui Buddha. Dar acești frați spirituali ai lui Francisc de Assisi, tocmai din cauza acestei amprente budiste, ar fi fost incapabili să facă față exigențelor timpurilor moderne, nu ar fi putut răspunde la nevoile unei noi ere spirituale în formare.
Să ne reamintim cum am descris trecerea sufletului omenesc prin diversele regiuni ale lumii, între moarte și o nouă naștere. Noi știm că sufletul trebuie să străbată, atunci, sferele planetare, până la marginile spațiului cosmic. După moarte, noi devenim succesiv locuitori ai Lunii, ai lui Venus, Mercur, Soare, Marte, Jupiter și ai lui Saturn, apoi ai firmamentului stelar, ca după aceea să ne contractăm și să ne reîncarnăm, cu ajutorul unui cuplu de părinți. Trecem apoi prin experiențe pe care numai planul pământesc ni le poate oferi, și aceasta după ce am făcut în cealaltă lume experiențe necesare acolo. Putem spune, despre fiecare suflet care se încarnează aici pe Pământ, că el trece, după moarte, prin diverse experiențe proprii lumii stelare. În momentul nașterii aducem cu noi puterile cu care suntem impregnați în diferitele regiuni ale cerului înstelat.
Să observăm cum se scurge viața pe Pământ, cum întâlnește omul, la fiecare nouă încarnare, un Pământ transformat, și trebuie să facă față unor situații noi. În cursul vieților sale succesive el a trecut prin diferite epoci ale erei precreștine, apoi s-a reîncarnat, după ce evoluția omenirii a fost marcată de Misteriul de pe Golgota, care a dat un nou impuls devenirii. Să înscriem adânc în sufletele noastre evoluția pe care a cunoscut-o Pământul: plecând din înălțimile divin-spirituale, el a coborât până în punctul cel mai de jos, din care, impregnându-se cu impulsul Misteriului de pe Golgota, își va relua mersul ascendent. Ne aflăm la începutul acestei reurcări, dar această mișcare va continua dacă asimilăm impulsurile acestui mister. Noi vom atinge în final nivelul nostru de dinainte de a fi fost seduși de Lucifer. Deci, conform condițiilor inerente acestei evoluții, trebuie să fim confruntați cu situații inedite în fiecare nouă încarnare pământească.
La fel este când pătrundem între moarte și o nouă naștere, pe alte corpuri cerești. Și ele trec printr-o evoluție, urmând, ca și globul nostru terestru, o curbă evolutivă comportând o coborâre și o urcare. Și de fiecare dată după moarte, când vizităm unul dintre aceste corpuri cerești, Marte, Venus sau Mercur, găsim acolo alte condiții, și prin urmare aducem de fiecare dată alte experiențe și alte impulsuri. Cu ocazia zăbovirii noastre pe Mercur, de exemplu, sau pe Venus, noi extragem de acolo impulsuri pe care le includem în viața noastră în momentul nașterii. Și fiindcă celelalte corpuri cerești trec la rândul lor printr-o evoluție, sufletul nostru se îmbo-gățește de fiecare dată cu altă putere lăuntrică.
Astăzi, când semnificația profundă a Crăciunului ne suscită să contemplăm natura spațiului cosmic, natura sa spirituală, vom profita de situație pentru a evoca o lege a evoluției. Această lege este accesibilă investigației oculte, atunci când aceasta ajunge să scruteze destul de profund natura altor lumi legate de alte planete, de alte sisteme planetare, pentru același motiv pentru care viața spirituală a Pământului este legată de globul pământesc. Viața spirituală a Pământului a cunoscut o evoluție în declin până la Misteriul de pe Golgota, pentru a reurca după aceea. Deși impulsul christic are nevoie să fie mai bine înțeles, pentru ca oamenii să fie implicați în această mișcare ascendentă, în această reurcare încă ascunsă, dar care este deja efectivă. Sfera lui Marte, pe care noi o parcurgem între moarte și o nouă naștere, a cunoscut și ea în evoluția ei o fază descendentă, urmată de o fază ascendentă. Cam în secolele XV și XVI, Marte a văzut elanul său spiritual inițial trecând printr-o involuție. Această fază de declin este analogă celei pe care a cunoscut-o Pământul la începutul erei creștine. Evoluția lui Marte trebuia în mod necesar să se redreseze, fie și numai din cauza repercusiunilor constatate la nivel planetar. În momentul nașterii, fiecare individ este purtător de impulsuri, de forțe extrase din lumile aștrilor, și printre acestea se află și forțele marțiene. Există o individualitate care ne arată în mod clar transformarea suferită de forțele lui Marte aduse pe Pământ.
Nici un ocultist nu ignoră faptul [Nota 34] că sufletul încarnat în Nicolaus Copernic [Nota 35], pentru a da naștere zorilor timpurilor moderne, trăise anterior, de la 1401 la 1464, în personalitatea cardinalului Nicolaus de Cusa [Nota 36], zis Cusanus. Ce diferență între aceste două personalități, care purtau în sine, într-o anumită privință, același suflet! În secolul XV, Nicolaus Cusanus s-a îndreptat total spre lumile spirituale, care i-au inspirat reflecțiile. La revenirea sa pe Pământ, el a provocat bulversări considerabile, extirpând din conceperea spațiului și a sistemului planetar orice element spiritual: el nu mai vedea decât mișcările și raporturile exterioare ale corpurilor cerești. Cum se face că acest suflet, încarnat anterior în Nicolaus Cusanus a părăsit total lumile spiritului, și a putut, în încarnarea sa următoare, să nu se mai gândească la sfera corpurilor cerești altfel decât sub o formă abstractă, matematică, geometrică și pur spațială? Prin faptul că în intervalul care îl separă pe Nicolaus Cusanus de Nicolaus Copernic, acest suflet, trecând prin sfera lui Marte, a suferit precis influența fazei descendente a evoluției lui Marte. De acolo nu se mai puteau extrage puterile capabile să inspire sufletele pe Pământ pentru a-și înălța elanul înspre lumile spirituale. Doar forțele materiei și ale lumii sensibile afectau sufletele, transmițând omului, la această epocă, prin sfera lui Marte, alte inspirații. Dacă lucrurile ar fi continuat astfel pe Marte, dacă această planetă și-ar fi continuat declinul, sufletele nu ar mai fi adus de pe acest corp ceresc decât ceea ce le pregătea pentru o concepție pur materialistă despre lume. Tocmai forțele acestei planete în declin au generat științele moderne. Sufletele au fost într-atât îmbibate cu această știință, încât concepția materialistă despre lume cunoaște în toate direcțiile triumf peste triumf. Dacă această influență ar fi persistat, ea nu ar fi putut decât accentua această evoluție, consolidând știința materialistă și servind drept bază industriei, comerțului și tuturor formelor exterioare ale civilizației.
În timp ce anumite vechi puteri de pe Marte erau foarte slabe, s-a constituit o categorie de oameni care s-au dăruit cu totul formelor exterioare ale civilizației. Ne putem imagina că o altă categorie de ființe, constituite din adepții lui Francisc de Assisi, sau, în alți termeni, de adepți ai budismului transpus în creștinism, se opun celor dintâi. Într-adevăr, o entitate ca aceea a lui Buddha, prelungindu-și acțiunea până la Francisc de Assisi, a putut crea, revărsând în suflete forțe puternice pe Pământ, un fel de contrapondere la viziunea exclusiv materialistă asupra lumii. Dar aceste forțe ar fi avut ca efect formarea unei categorii de oameni capabili să ducă numai o viață monahală ca Francisc de Assisi, și numai această categorie de oameni ar fi putut urca în înălțimile spirituale.
Am fi văzut atunci cum omenirea s-ar fi împărțit tot mai mult în două grupe: pe de o parte cei care se dedau vieții materiale și care sunt necesari progresului civilizației pe Pământ; pe de altă parte cei care, privilegiați de impulsul lui Buddha, devin adepții, protectorii și cultivatorii culturii spirituale. Dar, ca și Francisc de Assisi, aceștia din urmă nu ar fi avut dreptul să participe la civilizația materială, iar prăpastia care separă aceste două grupe de oameni nu ar fi făcut decât să crească. Când a devenit posibil să se întrevadă în mod profetic această eventualitate, a fost misiunea unei individualități, pe care noi o venerăm sub numele de Christian Rosenkreutz, să intervină, pentru ca evoluția să nu conducă la această scindare. El s-a simțit chemat să creeze posibilitatea ca toate sufletele omenești, oricare ar fi locul lor în viața modernă, să se poată ridica spre înălțimile spirituale. Noi am spus întotdeauna foarte clar, și lucrarea mea Cum se dobândesc cunoștințe despre lumile superioare? subliniază în mod deosebit, că scopul nostru în cadrul ocultismului occidental nu este să obținem accesul la lumile spirituale prin desprinderea și separarea ascetică de viață, ci să dăm fiecărui suflet, oriunde s-ar afla el, posibilitatea să acceadă prin sine însuși la lumile spiritului. La apropierea timpurilor moderne, care aduc o civilizație materialistă și în care sufletele vor trebui să aducă în încarnare forțele declinului preluate pe Marte, Christian Rosenkreutz a avut grijă să vegheze la faptul ca ridicarea sufletului spre lumile spirituale să fie conciliabilă cu orice situație a vieții, ca omenirea să nu se scindeze în două categorii distincte, cea a oamenilor cu totul dăruiți sarcinilor materiale din industrie, comerț, etc., și care în ciuda inteligenței lor tot mai dezvoltate ar fi din ce în ce mai dominați de materialism și impulsuri animalice – și pe de altă parte cea a oamenilor care s-ar izola de lume, în sensul lui Francisc de Assisi. Și fiindcă în suflete nu exista ceea ce ar fi putut împiedica această sciziune, a trebuit ca puterile, de care aveau ele nevoie pentru a se consacra din tot sufletul vieții spirituale, să le parvină de pe Marte. De exemplu trebuia ca oamenii să devină capabili să dezvolte gânduri științifice, să creeze o concepție științifică despre lume, să elaboreze concepte și idei corespunzătoare imaginii demersului științelor moderne, dar trebuia în același timp ca sufletele să aibă posibilitatea să spiritualizeze ideile, pentru ca să se deschidă o cale care să conducă până în înălțimile spirituale.
Era necesar să se creeze această posibilitate! Meritul îi revine lui Christian Rosenkreutz care, spre sfârșitul secolului XVI, a reunit din toate părțile pe cei fideli lui, pentru a le permite să participe la ceea ce se desfășoară de la o stea la alta pe plan exterior, fiind, cu toate acestea, pregătit în locurile sacre ale Misteriilor, locuri unde, în cadrul globului pământesc, este întreprinsă o acțiune vizând nu numai civilizația planetară, ci și civilizația la scară cosmică. Christian Rosenkreutz a reunit deci în jurul lui pe cei care asistaseră deja la inițierea sa din secolul XIII. Printre ei se afla unul care devenise de multă vreme prietenul și discipolul său. Acesta nu mai avea nevoie să reapară pe Pământ într-o încarnare fizică. Este vorba de Gautama Buddha, în calitate de entitate spirituală, așa cum era ea după ce devenise Buddha. Iată-l deci devenit discipolul lui Christian Rosenkreutz! Pentru ca tot ceea ce putea proveni de la Buddha să fie orientat în așa fel încât să conflueze în misiunea lui Christian Rosenkreutz, așa cum am descris pentru epoca în discuție, a trebuit să se producă o acțiune conjugată a lui Buddha și Christian Rosenkreutz: transformarea activității lui Buddha îndreptată asupra Pământului, într-o activitate cosmică. Gautama Buddha, sau mai exact individualitatea acestuia, asimilând impulsul venit de la Christian Rosenkreutz, a devenit capabilă să efectueze ceea ce vom descrie în continuare. Vom vorbi cândva mai amănunțit despre genul de relații existente între Gautama Buddha și Christian Rosenkreutz, dar acum este vorba numai să menționăm că datorită acestor relații, individualitatea lui Buddha a încetat să acționeze pe Pământ așa cum făcuse odinioară în centrul de Misterii de la Marea Neagră, și a părăsit sfera de acțiune imediată asupra Pământului, transferându-și activitatea pe Marte. Astfel că la începutul secolului al XVII-lea, în evoluția lui Marte se produse ceva analog cu ceea ce a fost Misteriul de pe Golgota pentru redresarea evoluției Pământului. Christian Rosenkreutz a determinat ceea ce putem numi apariția lui Buddha pe Marte. Aceasta a declanșat faza ascendentă a culturii marteane. Începând de atunci, Marte a cunoscut o curbă ascendentă a evoluției sale, la fel cum s-a întâmplat pentru Pământ începând de la Misteriul de pe Golgota.
Buddha a devenit deci pentru Marte un mântuitor, un salvator, așa cum a fost Christos Iisus. Buddha fusese pregătit pentru aceasta prin învățătura pe care o dăduse el, doctrina despre Nirvana, refuzul legăturilor pământești, eliberarea de încarnările succesive. Ceea ce învăța el astfel fusese pregătit în afara Pământului, dar într-un scop pământesc. Să privim în sufletul lui Buddha și să înțelegem cum în predica de la Benares se pregătește o altă activitate decât cea care se exercită numai pe Pământ, și înțelegem atunci cât de înțeleaptă a fost alianța dintre Christian Rosenkreutz și Buddha, alianță a cărei consecință a fost faptul că cel din urmă a părăsit, la începutul secolului XVII, activitatea sa de pe Pământ, unde ar fi putut acționa din lumea spirituală asupra sufletelor pământești aflate între naștere și moarte, preferând să se retragă pe Marte, pentru a acționa din acel loc asupra sufletelor omenești aflate între moarte și o nouă naștere. Acesta este evenimentul important care s-a produs, și despre care am putea spune că este transferarea sărbătorii de Crăciun din sfera Pământului în cea a lui Marte. De atunci înainte, toate sufletele omenești pot deveni, într-un anumit fel, adepții lui Francisc de Assisi, și prin aceasta, în mod indirect, ai lui Buddha. Această aderare nu se face pe Pământ, dar toți oamenii trec prin ceea ce s-ar putea numi faza lor monahală pe Marte. De unde ei introduc ulterior aceste puteri franciscane pe Pământ. Ei preiau ca puteri latente în sufletul lor ceea ce și-au cucerit acolo, și nu mai au deci nevoie să treacă aici pe Pământ printr-o experiență monahală, ca ucenicii lui Francisc de Assisi. Aceasta nu mai este necesară, fiindcă Buddha a fost delegat în sferele cosmice, în acord cu Christian Rosenkreutz, care acționează de atunci pe Pământ fără Buddha. Dacă Buddha și-ar fi menținut activitatea sa aici pe Pământ, ea nu ar fi putut avea ca rezultat decât suscitarea pe Pământ a existenței de călugări budiști sau franciscani, iar celelalte suflete omenești s-ar fi dăruit civilizației materialiste. Dar datorită faptului că s-a desfășurat ceea ce s-ar putea numi un fel de „misteri de pe Golgota” pe Marte, sufletele omenești trec, în faza pe care o traversează când nu sunt încarnate, prin niște experiențe de care au nevoie pentru continuarea vieții lor pământești. Ele preiau elementul budist real, pe care nu-l mai pot primi începând din era creștină decât între moarte și o nouă naștere.
Ne aflăm aici în pragul unui mare mister, care generează un impuls ce se continuă în evoluția omenirii. Dacă înțelegem într-adevăr această evoluție, știm că orice eveniment care a avut loc pe Pământ continuă să se manifeste în mod regulat în cursul devenirii omenirii. „Misteriul de pe Golgota” de pe Marte a fost altfel decât cel de pe Pământ. El nu a fost tot atât de puternic, tot atât de radical, și nu s-a terminat prin moarte. Dar ne putem face o idee despre el când reflectăm la semnificația pe care o poate avea faptul că cel mai mare domn al păcii și al iubirii, purtătorul compasiunii pe Pământ, a fost transferat pe Marte pentru a dirija de acolo evoluția. Nu este mitologie faptul că Marte și-a primit numele de la forțele care se combat în cadrul războaielor. Buddha a avut ca misiune să se „crucifice” pe scena acestei planete, saturată de forțe războinice, deși ele au acolo o natură pur sufletesc-spirituală.
Iată-ne deci în fața unui fapt al celui ce era chemat să primească în mod just impulsul lui Christos, să-l continue și să fie marele slujitor al lui Iisus Christos. Așa apare misterul lui Christian Rosenkreutz, al acestei individualități care a fost un atât de mare înțelept și care a știut, atât cât depindea de el, să introducă în evoluția omenirii toate impulsurile care au precedat evenimentul de pe Golgota.
Un subiect ca acesta pe care l-am expus acum nu se primește numai sub formă de concepte și idei, ci el trebuie resimțit cu toată inima și întreg sufletul, în toată profunzimea și amploarea sa. Trebuie să știm să resimțim ce înseamnă faptul că printre puterile pe care le introducem în evoluția actuală, când ne încarnăm pe Pământ, se află și cele ale lui Buddha. Ele au fost transferate într-o sferă, pe care o parcurgem între moarte și o nouă naștere, pentru a le introduce după aceea în mod just în viața pământească. Pentru că noi avem sarcina să stabilim aici pe Pământ, între naștere și moarte, relații juste cu impulsul christic, cu Misteriul de pe Golgota. Or, pentru a ajunge acolo, trebuie ca toate impulsurile să conlucreze în mod armonios. Christos a venit din alte lumi și s-a unit cu evoluția Pământului. El trebuie să dea omului cel mai mare impuls cu care este capabil sufletul să se unească. Dar pentru a face aceasta, puterile existente în evoluția omenirii trebuie să intervină în mod necesar, în momentul potrivit al acestei deveniri. Marele învățător despre Nirvana, care convingea oamenii să-și elibereze sufletul de dorința reîncarnării, nu trebuia să acționeze acolo unde oamenii își realizează reîncarnarea. După marele proiect urzit de zei, și la care oamenii sunt chemați să participe fiindcă ei trebuie să-i servească pe zei, după acest proiect acest mare învățător trebuia să-și continue acțiunea în viața care se desfășoară între moarte și o nouă naștere.
Încercați acum să resimțiți că acest fel de a vedea lucrurile este profund justificat, încercați să vedeți în această lumină cum evoluează omenirea, și veți înțelege de ce Buddha a trebuit să îl preceadă pe Christos Iisus și care a fost acțiunea sa după ce s-a revărsat în omenire impulsul christic. Străduiți-vă să aprofundați acestea și veți vedea noua evoluție a omenirii în adevărata ei lumină, recenta evoluție spirituală care debutează în secolul al XVII, și în care sunteți implicați și dumneavoastră, știind că, înainte de a se reîncarna, sufletele omenești primesc puterile care le permit să progreseze în existență.
Iată ce voiam să vă spun cu ocazia acestei sărbători importante. Nu este vorba de o conferință de Crăciun, ci de un fel de dar de Crăciun referitor la Christian Rosenkreutz. Poate că unii, sau chiar mulți dintre dumneavoastră vor primi acest dar așa cum vrea el să fie: o încurajare pentru inimă și suflet, un fortifiant de care avem nevoie pentru a ne situa cu certitudine în mijlocul armoniilor și dizarmoniilor pe care ni le oferă viața. Dacă la Crăciun sufletul poate fi fortificat prin certitudinea de a fi în relație cu marile puteri ale cosmosului, un aport cum este cel depus sub pomul de Crăciun ne va permite să luăm, din acest loc de activitate antroposofică, ceea ce se menține viu de-a lungul anului și pe care trebuie să-l cultivăm și să-l perfecționăm de-a lungul întregului an. Vom realiza aceasta cu atât mai bine, cu cât vom ști să păstrăm această încurajare în perioada dintre o sărbătoare de Crăciun și următoarea.
