A fost ca şi cum filosoful german Johann Gottlieb Fichte [Nota 1] ar fi vrut să atragă atenţia asupra conştienţei sale despre faptul de a trăi în lăuntrul lumii spirituale, asupra convingerii sale că lumea spirituală este pretutindeni în jurul nostru, faptul că el spunea din această convingere: „Nu abia după ce voi fi smuls din contextul [Nota 2] lumii terestre, voi obţine intrarea în lumea suprapământeană; eu sunt şi trăiesc deja în ea, cu mult mai real decât în cea pământeană; deja de acum ea este singura mea poziție fermă, şi viaţa veșnică, pe care am luat-o de mult în stăpânire, este singurul motiv pentru care pot să o continui pe cea pământească. Ceea ce este numit „cer” nu se află dincolo de mormânt; este deja răspândit în jurul naturii noastre, iar lumina lui răsare în fiecare inimă curată.”
Este bine să atragem uneori atenţia asupra unei astfel de declarații. Pentru că în prezent există multe voci care vor să le bage în cap oamenilor credinţa că a vorbi despre lumea spirituală şi a avea păreri asupra lumii spirituale este de fapt o caracteristică a oamenilor proşti şi superstiţioşi, sau poate cel mult a celor fantezişti. Avem mereu experiența faptului că oamenii, chiar şi aceia care vor să încurajeze credinţa că ar fi o nebunie să vorbeşti despre lumea spirituală, vorbesc mereu de Fichte şi spirite asemănătoare. Deci este bine că măcar câţiva oameni ştiu cum cel cu predispoziţii antroposofice se poate simți în acord cu acei oameni din evoluţia omenirii care au purtat în mod real în inimile lor cunoaşterea despre lumea spirituală, sau cel puţin cunoaşterea şi strădania de cunoaştere în sensul cel mai înalt şi mai nobil al cuvântului. Şi atunci când cei orientați materialist vorbesc despre Fichte sau extrag din lucrările sale una sau alta care le convine lor, este bine ca sufletul orientat antroposofic să ştie întotdeauna de unde vine la acest om siguranța în viaţă, curajul de a trăi şi credinţa în viaţă, și anume, că acestea vin din neclintirea în convingerea că sufletul omenesc se află în interiorul lumii spirituale, în viaţa spirituală. Dacă auziţi pe ici sau pe colo citate din spusele unui astfel de om precum sunt acelea din Johann Gottlieb Fichte – despre care se ştie că a ţinut «Discursuri către naţiunea germană» [Nota 3] în timpuri grele –, atunci puteţi purta mereu în inimă conştienţa: Puterea de a spune, de exemplu, ceea ce a spus Fichte – sau mulţi alţii, Fichte este doar un exemplu în acest sens –, această putere îi venea deoarece el ştia: Cu cele mai bune părţi ale sinei mele eu trăiesc mereu, chiar dacă trăiesc încă în trupul fizic, în interiorul lumii spirituale. Ea este pretutindeni împrejurul ființei mele. – Astfel de oameni erau conştienţi că în cuvintele lor trăia puterea care le venea prin aceea că ei ştiau că în spatele sufletelor lor şi acţionând asupra acestora se afla lumea spirituală.
Şi dintr-un alt motiv este bine să ne amintim uneori un asemenea fapt cum este cel tocmai menţionat. Atunci când Johann Gottlieb Fichte a ţinut în faţa unui cerc restrâns de ascultători acele prelegeri sub titlul «Îndrumări pentru o viaţă fericită» [Nota 4] care, aş spune, conţin învăţătura sa spirituală de viaţă, acest cerc restrâns de ascultători l-a rugat să și tipărească aceste conferinţe. Conferinţele au făcut o mare impresie asupra acestui cerc restrâns în faţa căruia au fost ţinute. Şi atunci cei din acest cerc l-au solicitat ca acestea să fie tipărite, deoarece ei credeau că şi alte cercuri vor lua parte la această îmbărbătare pentru viaţă, la frumoasa, nobila strădanie de cunoaştere pentru o adevărată viaţă, care vorbea din aceste prelegeri. Şi Fichte cel plin de putere, energic, care se entuziasma în măsura cea mai înaltă pentru cauza sa, face o observaţie remarcabilă în Cuvântul înainte al acestor prelegeri tipărite, care se numesc «Îndrumări pentru o viaţă fericită». El spune: „Am fost, aş spune, persuadat să tipăresc aceste prelegeri, de unii prieteni dintre ascultătorii mei care nu gândesc în mod nefavorabil despre ele; și a le prelucra încă o dată pentru tipărit ar fi fost, conform modului meu de a lucra, mijlocul sigur de a nu le încheia niciodată. Aceşti prieteni pot fi acum răspunzători dacă rezultatul nu corespunde aşteptărilor lor. Căci în ceea ce mă priveşte pe mine, la vederea nesfârşitelor confuzii pe care le atrage după sine orice stimulare mai puternică, şi de asemenea a mulţumirii de care are parte inevitabil oricine vrea ceea ce este drept, devin așa dezorientat față de publicul larg, încât nici eu nu ştiu ce este de făcut în astfel de cazuri şi nu mai ştiu cum ar trebui vorbit cu acest public sau dacă merită de fapt osteneala să vorbeşti cu el prin intermediul presei tipărite”.
Vreau să expun tocmai această remarcă a lui Fichte din motivul că de aici se vede cât de extrem de singur se simţea Fichte pe atunci – au trecut de atunci o sută de ani –, cu cunoașterea sa despre lumea spirituală, faţă de gusturile generale ale timpului, faţă de conştienţa generală a timpului. Atunci când observi tocmai cele mai mari spirite ale evoluţiei omenirii în năzuinţele şi strădania lor, este ca şi cum pentru știința spirituală actuală înfloreşte firesc sentimentul că această ştiinţă spirituală este împlinirea a ceea ce au năzuit şi s-au străduit aceste cele mai bune spirite ale evoluţiei omenirii. Şi faţă de obtuzitatea şi lipsa de judecată cu care este întâmpinată ştiinţa spirituală în ziua de azi, trebuie într-adevăr trezit în sufletul omenesc, pentru a încuraja şi fortifica acest suflet omenesc, acordul în care se poate afla el cu aceste mari spirite atunci când ne situăm pe terenul ştiinţei spirituale. Dar va dura mult timp până când chiar şi aceia care şi-au deschis inima faţă de această ştiinţă spirituală să găsească, ca să spunem așa, vigoarea interioară corectă pentru a simţi cu adevărat genul de impuls ce urmează să fie împărtăşit, prin ştiinţa spirituală, culturii omeneşti. Vreau să amintesc mereu aceste lucruri numai pentru că aş dori cu drag să văd în inimile dumneavoastră nu numai concepţiile corecte despre lumea spirituală, ci şi sentimentele şi atitudinea lăuntrică corecte faţă de raportul omului cu lumea spirituală, şi ceea ce trebuie în mod necesar să rezulte în privința atitudinii pe care trebuie să o avem faţă de întreaga lume înconjurătoare atunci când ne umplem de concepţii şi reprezentări despre lumea spirituală.
Acum, este întru totul de înţeles că la început pretutindeni unde această ştiinţă spirituală se răspândește în afară, în lumea exterioară, trebuie să întâlnească neînţelegeri şi înţelegere greşită în privinţa sa. Căci să încercăm să înţelegem care este raportul unui cetăţean actual, neatins de ştiinţa spirituală, aşa cum este el născut din concepţiile prezentului. El aude una sau alta, el aude că aici se afirmă una sau alta despre lumile spirituale. Ce trebuie el să facă, cu necesitate? Păi, omul nu poate decât să caute să înţeleagă cu ideile sale ceea ce i se spune, să încerce să le înţeleagă el însuşi cu reprezentările pe care le are. – Numai că cetăţeanul actual obişnuit nu are idei, reprezentări care să îi poată face inteligibil ceea ce se spune despre lumea spirituală în adevărata ştiinţă spirituală. Lui îi lipsesc în primul rând reprezentările, conceptele şi ideile în acest sens. El încearcă să pătrundă ceea ce i se spune cu ideile pe care le are, dar care sunt preluate din cu totul alte părți. Aşadar cum să nu înţeleagă greşit lucrurile? Cum să presupunem că el va avea vreo înţelegere a lucrurilor?
Dar nouă trebuie să ne fie limpede că în relaţia noastră cu ştiinţa spirituală principalul este însuşirea tocmai a noilor concepte, a reprezentărilor noi, pe care mai înainte, înainte de a ajunge la ştiinţa spirituală, practic nu le-am avut, pe care nu le putem aduce din afară ci trebuie mai întâi să le dobândim. Acest lucru ar trebui într-adevăr înţeles temeinic, pentru a dobândi prin aceasta treptat, atitudinea interioară corectă faţă de curentul spiritual care poate fi desemnat drept cel spiritual-ştiinţific. Să luăm numai, aş spune, faptul fundamental că ştiinţa spirituală urmează să ne dea posibilitatea de a înţelege mai întâi lumea spirituală aflată în afara noastră. Am lăsat de-a lungul anilor să se apropie de noi multe pe care le-am putea numi descrieri ale lumii spirituale, comunicări despre lumea spirituală. – Şi, pe de altă parte, noi am încercat mereu să ne îmbogăţim conceptele, pentru a avea cu adevărat reprezentări şi concepte cu care să înţelegem în mod corect ceea ce se petrece în lumea spirituală. Noi vorbim, de exemplu, despre entităţile Ierarhiilor superioare. Modul în care vorbim despre ele vă este cunoscut. Noi vorbim despre sufletele celor morţi, care sunt în existenţa dintre moarte şi o nouă naştere. Modul în care vorbim despre ele vă este cunoscut. Dar trebuie să ne dăm seama oarecum la fiecare pas că nu se poate vorbi despre aceste lucruri cu conceptele care sunt căpătate în lume, sau în orice caz cu acestea se poate ajunge numai la neînţelegeri. Să ne îndreptăm atenţia astăzi mai întâi asupra unui concept pe care ni l-am putut însuşi deja în decursul consideraţiilor noastre, pe care vreau să ni-l aducem totuşi în faţa sufletelor în particularitatea sa, evidențiindu-l aşa cum a stat el la baza diferitelor consideraţii.
Dacă observăm lumea exterioară aşa cum se află ea în jurul nostru, cum producea ea impresiile ei asupra simţurilor noastre, aşa cum căutăm noi să o înţelegem prin reprezentările care sunt legate de sistemul nostru nervos, de creierul nostru, trebuie să spunem: Esenţialul constă în aceea că noi privim lucrurile. Privind lucrurile, percepem regnul uman, oamenii ca fiinţe fizice, regnul animal, regnul vegetal, regnul mineral, norii, munţii, râurile, mările, stelele, soarele şi luna. Noi percepem aceste regnuri în măsura în care ele sunt entități fizice. Le privim, le percepem culorile, le ascultăm sunetele, le percepem starea calorică, pe scurt, le percepem. Şi expresia: le percepem – reprezentarea: le percepem –, este întru totul justificată pentru relaţia noastră cu lumea fizică. În clipa în care cercetătorul spiritual se înalţă în lumea spirituală trebuie să se trezească imediat în el nevoia ca pentru expresia „eu percep” – să folosească de fapt o altă expresie, căci nu este în nici un caz pe deplin corect ca omul să spună: Eu percep fiinţele lumii spirituale. – Acolo, expresia: Eu percep, nici nu poate fi folosită aşa cum o folosim pentru lumea fizică. Este bine să ne fie clar că orice aşa-numită percepţie în lumea spirituală are totuşi un cu totul alt caracter. În lumea spirituală, în timp ce creștem în sus în lumea spirituală, simţindu-ne tot mai mult înălţaţi în ea, avem mai degrabă impresia: Suntem percepuţi –, şi nu: Percepem. – Aici, în lumea fizică, ca oameni noi suntem într-un fel fiinţele cele mai înalte de pe planul fizic. O piatră ar putea spune că este percepută de oameni. O plantă ar putea spune că este percepută de oameni, la fel şi un animal. Tot aşa ar putea spune omul fizic că este perceput de fiinţe asemenea lui. În clipa în care creştem în sus, ne înălțăm în lumea spirituală, suntem şi percepuţi. Acolo, fiinţele lumii spirituale privesc la noi în jos. Acolo noi suntem într-un fel obiecte pentru ele. Şi este chiar primul semn că ne aflăm în interiorul lumii spirituale atunci când, dintr-o fiinţă care percepe pe planul fizic, devenim o fiinţă percepută. – Amintiţi-vă şi ceea ce a fost spus în ultima conferinţă [Nota 5]. Creştem înspre entităţile Ierarhiilor superioare prin aceea că noi creştem spre capacităţile lor, astfel încât ceea ce suntem, să fie perceput de ele. Aşa este în privinţa entităţilor Ierarhiilor superioare. Înveţi să te vezi crescând într-o stare sufletească în care îţi spui: Mă simt perceput de fiinţele superioare ale Ierarhiei Îngerilor, mă simt perceput, atunci când mă dezvolt în continuare, de fiinţele mai înalte ale Ierarhiei Arhanghelilor – ş.a.m.d. Această simţire, acest sentiment: Acolo ne privesc fiinţe, acolo fiinţe spirituale acţionează cu voinţa lor asupra noastră – este ceea ce aş dori să îmbrac în expresia: sunt perceput. Şi este bine să ne fie foarte clar aşa ceva, ca să nu se creadă că o creştere în lumea spirituală ar fi doar ca o continuare a acelui tablou care este în jurul nostru în lumea fizică. Se modifică realmente întreaga dispoziţie sufletească, în măsura în care trebuie să asimilăm în noi această conştienţă: Aici trăieşti în interiorul lumii spirituale, iar ceea ce trăieşti lăuntric este conştienţa: Te privesc fiinţele Ierarhiilor superioare. Şi atunci când faci ceva, cand acționezi, sunt forţele Ierarhiilor superioare care curg în tine, care lucrează în tine.
Ne putem clarifica cel mai bine astfel de lucruri prin descrierea unor relaţii concrete. Astfel, fără nicio infatuare – vă rog să luaţi într-adevăr în considerare faptul că încep aceasta prin expresia „fără nicio infatuare” – şi cu modestie vă atrag atenţia asupra următoarelor, din care urmează să vedem ca dintr-un exemplu, cum este propriu-zis această relaţie a omului cu lumea spirituală. Atunci când trebuie să lucrăm ceva aici, în lumea fizică, avem nevoie în primul rând pentru această muncă în lumea fizică – care poate fi foarte bine și ceva pentru care suntem inspiraţi spiritual – de forţele care ne cresc prin lumea fizică. Şi aceste forţe care ne cresc prin lumea fizică se află, firește, pentru conştienţa obişnuită, în afara acestei conştienţe. Dar noi simţim că pe planul fizic, în măsura în care ele sunt forţe fizice, nu ni le putem da noi înșine. De exemplu, dacă nu aţi crede aceasta, ar fi suficient să mergeţi acum la Dornach la clădirea noastră [Nota 6] şi să priviţi puţin cum transformă acolo prietenii noştri marii buşteni de lemn în capiteluri pentru coloanele noastre, şi cum trebuie să-şi folosească acolo forţele fizice. Şi atunci va trebui să admiteţi: Asemenea forţe ne vin doar din lumea fizică. – În ceea ce mă priveşte, eu mărturisesc deschis că uneori aş dori să am mai multe asemenea forţe pur fizice decât am, pentru a putea ajuta mai mult în munca de acolo. Aceste lucruri urmează să ne servească numai drept comparaţie pentru ceea ce va fi spus acum. – Aşa cum în activitatea noastră contribuie forţa muşchilor mâinii şi alte forţe fizice, tot aşa pentru realizările noastre pot coacţiona forţe spirituale, forţe ce ne curg în sufletele noastre din lumea spirituală şi care, aş spune, de deasupra în jos se comportă precum forţele fizice atunci când avem de a face cu realizările pe planul fizic.
De-a lungul anilor, printre diverse alte sarcini, ne-a revenit şi aceea de a transpune în dramele noastre misteriu [Nota 7], în arta dramatică, ceea ce curge prin modul nostru spiritual de a vedea lumea. Ceea ce înseamnă că a trebuit să aducem realmente pe scena fizică realităţi spirituale văzute. Ca să folosesc expresia uzuală, a trebuit să „punem în scenă” lucrurile. Şi la această punere în scenă au fost necesare unele lucruri care înseamnă ceva foarte nou în comparație cu modul obișnuit de punere în scenă. Aş spune că de-a lungul anilor noi am realizat cu o putere tot mai mare astfel de puneri în scenă. Dar prin ceea ce am acum în vedere nu vreau să indic atât ceea ce este exterior, ceea ce se petrece atunci când, ca să spunem așa, toate sunt deja acolo, ci să indic ceea ce a fost mai mult aspectul spiritual al lucrurilor. Acest fapt este prezentat ca o latură a faptelor pe care vreau să le povestesc. Cealaltă latură este următoarea.
La începutul activităţii noastre spiritual-ştiinţifice, chiar destul de la început, am fost vizitaţi de o persoană [Nota 8] care nu numai că a dezvoltat un interes plin de suflet, profund lăuntric, la învăţătura noastră spiritual-ştiinţifică, aşa cum puteam şi trebuia să o dăm la începutul activităţii noastre spiritual-ştiinţifice, ci care era însufleţită şi de un minunat, de un nobil simţ artistic, de o minunată şi nobilă dispoziţie sufletească artistică, care era întru totul contopită cu ceea ce era mai personal în această persoană, astfel încât se putea spune în adevăratul sens al cuvântului că în această persoană aveam dinaintea noastră o persoană pe care puteai să o îndrăgești în mod obiectiv. Această persoană a asimilat rapid ceea ce putea fi spus atunci în învăţătura spiritual-ştiinţifică. Apoi – şi asta a fost deja în primul an al acţiunii noastre de aici –, ea a părăsit planul fizic, după care au trecut ani de zile în care individualitatea acestei persoane a lucrat din acele fundaluri subconştiente care există atunci când sufletele omeneşti au trecut prin poarta morţii, a lucrat să creeze unirea a ceea ce preluase ea din învăţătura noastră spiritual-ştiinţifică cu ceea ce era simţul său artistic. Aş spune: puteai urmări construirea unui trup spiritual în care acţionau împreună aceste două forţe tocmai descrise – pe de o parte concepţiile spiritual-ştiinţifice rodnice, pe de altă parte simţul artistic plăcut, energic şi profund. Apoi au trecut aşa ani de zile. Şi în decursul ultimilor ani, când am început cu sarcinile din München [Nota 9], a fost mereu aşa că adesea, înainte de a trebui să decid într-o privinţă sau alta, care erau referitoare mai mult la aspectul interior al reprezentărilor noastre de la München, ştiam că această individualitate priveşte în jos la tot ceea ce se petrece aici. Şi aşa cum omului îi cresc puteri în lumea fizică tocmai din această lume fizică, tot aşa este, dar desigur nu în sensul că cineva ar fi inspirat de o asemenea entitate în privinţa modului cum trebuie să facă lucrurile. Tu însuți trebuie să ai capacitățile pentru acel lucru. Dar prin participarea sa caldă, intimă, la problemele noastre, prin aceea că ochiul său spiritual radiază ocrotitor în ceea ce avem de făcut, te simţi fortificat pentru ceea ce ai de făcut, datorită puterilor binefăcătoare care pornesc dintr-o astfel de individualitate.
Așa ceva ne poate arăta cum sufletul, când a trecut prin poarta morţii, se transformă treptat într-o fiinţă care participă activ aici pe planul fizic. Şi dacă începem să simţim conştient această participare, atunci simţim o astfel de fiinţă ca pe un spirit ocrotitor, ca pe spiritul fortifiant pentru ceea ce avem de făcut aici, legat de lumea spirituală. Atunci treci la treabă cu premiza: Aici pluteşte în lumile spirituale acea fiinţă care este spiritul ocrotitor al acestei activităţi.
Atunci când se menţionează aşa ceva ne putem face o reprezentare concretă despre ceea ce poate şi trebuie să curgă în întreaga noastră viaţă drept ceea ce ne poate însufleţi faţă de lumea spirituală. Căci învăţăm treptat: Morţii nu au murit, ei doar s-au mutat într-un alt loc de acţiune. Ei conlucrează în ceea ce facem. Şi pentru noi nu rămâne un gând nedefinit: Ei conlucrează cu noi, – ci noi învăţăm treptat să indicăm domeniile în care ei participă. Învăţăm treptat să ne simţim împreună cu ei, atunci când avem nevoie de puteri pe care nu le putem prelua de pe planul fizic, ci în privinţa cărora trebuie să ne simţim sprijiniţi de ceea ce poate curge de pe planurile superioare în jos, spre noi, deoarece sufletele care au trecut prin poarta morţii, prin faptul că ele preiau dintr-o altă lume materialul pentru ceea ce sunt ele acum, au alte forţe decât forţele planului fizic. Să încercăm să ne reprezentăm pentru un moment adevărata aprofundare lăuntrică pe care o poate dobândi viaţa prin aceea că ştiinţa spirituală nu vine la noi numai în forma de teorii abstracte, ci în viaţa vie, în cuprinderea vie a aspectelor concrete individuale și atunci vom zări mai întâi binecuvântarea revărsării nu numai a teoriilor spiritual-ştiinţifice, ci şi al întregului curent spiritual care împreună cu ştiinţa spirituală se revarsă în noi pentru întreaga viaţă omenească.
Să luăm un alt exemplu. Presupun în mod real că expunerea unor astfel de lucruri în cadrul unei astfel de ramuri este primită cu pietatea necesară, pentru că numai în felul acesta putem trece de la abstract la concret.
Cu puțin timp în urmă a părăsit planul fizic o persoană care ni s-a alăturat de-a lungul a cinci ani, care şi-a unit treptat ce era mai bun în fiinţa sa cu ceea ce vine din cunoştinţele ştiinţei noastre spirituale. Ani de-a rândul, această personalitate a trăit într-un corp bolnav şi a trebuit să lupte întru câtva împotriva atacurilor acestui corp bolnav. Dar se poate spune, în special atunci când avem în vedere puterea care a fost necesară pentru realizarea ultimelor creaţii poetice ale acestei persoane, că în această persoană s-a arătat în mod real ceea ce se poate numi victoria spiritului asupra trupului. La ce minunate caracteristici intime, caracteristici poetice intime ale lumii spirituale a ajuns această persoană, dumneavoastră ştiţi deja din mostrele care v-au fost prezentate. Lumea, dacă dorește, va putea simţi multe lucruri prin publicarea ultimului volum de poezii [Nota 10], care va apărea în câteva săptămâni, eveniment care, deşi nu va mai fi trăit pe planul fizic de respectiva persoană care le-a creat, va arăta lumii într-un mod minunat viaţa spirituală care a triumfat aici asupra trupului. Atunci când am vorbit la sfârşitul anului trecut la Leipzig despre aceste creaţii poetice [Nota 11], am folosit o expresie pe care aş spune că am folosit-o atunci așa cum un om, chiar dacă acest om este doar un copil, spune: Trandafirul este roşu. – Aşa ceva poate fi întru totul corect fără să fie necesar „să ştii” că trandafirul este roşu. Tot aşa ştiam eu pe atunci, la Leipzig, că îmi este îngăduit să folosesc expresia și că ea este corectă. Şi anume, am spus pe atunci, dintr-o necesitate interioară, pentru a caracteriza aceste creaţii poetice: Nu numai că în ele se exprimă ceea ce se poate numi o minunată expresie poetică a viziunii noastre asupra lumii, ci aș putea spune: Aceste poezii au o aură! – Adică, în sufletul acestei entităţi a intrat ceea ce cuprinde personalitatea, astfel încât din ea nu numai curg cuvintele, ci în cuvinte se află ceva ca o aură. Pe scurt, am spus atunci aceste cuvinte şi am simţit că este întru totul corect. Acum ştiu de ce am spus-o. Bineînțeles, nu poţi şti decât după moarte ce se pregăteşte autorul acestor creaţii poetice să facă în lumea spirituală, pentru ce s-a pregătit el. Dar aici este acest caz special, că această persoană a suferit mult, că organismul fizic s-a degradat. Dar în timp ce organismul fizic se degrada, în suflet s-a dezvoltat ceva care a trecut cu mult dincolo de acest organism fizic, ceva ce era cu totul altceva decât ceea ce a ajuns la început în conştienţa acestei persoane. În străfundurile sufletului trăia acest altceva și trăia o viață tot mai luminoasă, pe măsură ce organismul fizic mergea, ca să spunem aşa, spre distrugerea sa. Şi acum se vede, aş spune, aprinzându-se în lumea spirituală, ceea ce s-a pregătit deja aici, în lumea fizică. Pentru a caracteriza ceea ce vreau să caracterizez, aş dori să folosesc spre comparare o imagine.
Putem avea de jur-împrejur vasta natură cu toate frumuseţile și grandoarea ei. Desigur că pentru cel care simte frumuseţile naturii, este justificat ceea ce am spus eu în acest loc cândva, cu mult timp în urmă [Nota 12]. Am spus la acea vreme: Poţi să fi vizitat toate galeriile de artă ale Italiei și apoi să ajungi în munţii Elveţiei şi să vezi acolo un răsărit de Soare şi atunci ai sentimentul: Entităţile spirituale care pictează răsăritul de Soare sunt pictori și mai mari decât aceia care pictează ceva pe pânză. Trebuie să recunoaștem acest lucru, trebuie să spunem: Noi admirăm frumuseţea exterioară a naturii, putem să i ne dăruim complet. Dar, cu toate acestea, oare nu este ceva infinit de valoros pentru noi atunci când, pe lângă faptul că ne putem dărui naturii exterioare, vedem că o pictură de Rafael [Nota 13] sau Leonardo da Vinci [Nota 14] sau de un alt artist, în plus față de natura cea frumoasă, face să apară în fața noastră și ceea ce pune acel suflet în fața noastră? Vedem prezentat în planul fizic ceea ce ne dau sufletele, şi prin care ele îmbogăţesc ceea ce putem noi înşine afla, „trăgând cu urechea”, de la natură. – Această comparaţie aş dori să o folosesc pentru a deschide în inimile dumneavoastră o înţelegere faţă de ceea ce aş dori să vă spun.
Individualitatea persoanei despre care tocmai v-am vorbit este acum în lumea spirituală. Şi libere, nelegate de trup sunt acum acele imagini de tip spiritual care se aflau mai înainte în trup. Ele sunt acum în lumea spirituală. Aici pe Pământ vom avea splendidele poezii, dar în lumea spirituală mai este şi altceva. Acolo se aprinde ceea ce individualitatea îşi adaugă cu adevărat – şi din care acestă individualitate îşi ia trupul spiritual – din imaginaţiunile care s-au pregătit aici, în timpul îndelungatei boli. O imagine cosmică minunată! În aceste imaginaţiuni trăiesc minunate ingrediente ale Cosmosului, care se alătură celor pe care le poate percepe nemijlocit cercetarea spirituală, aşa cum se alătură o pictură minunată celor pe care le putem simţi noi ca frumuseţi ale naturii. Infinit de multe îți devin vizibile dacă, pe lângă ceea ce ţi se dezvăluie în lumea spirituală, devine limpede şi cum această lume spirituală se desfăşoară, se așterne în faţa privirii spirituale în imaginaţiunile unui suflet omenesc. Aş spune: Vezi Cosmosul spiritual de două ori: prima oară aşa cum apare el direct privirii clarvăzătoare, şi apoi aşa cum se dezvăluie el privirii clarvăzătoare prin ceea ce şi-a cucerit un suflet omenesc în suferinţe dure pe Pământ, dar într-o strădanie energică după cunoaşterea spirituală. Nu este nevoie să spun că toate aceste lucruri trebuie luate în mod karmic, în sensul că niciodată un suflet nu ar putea dobândi în mod arbitrar ceva de felul menţionat. Toate acestea trebuie lăsate, ca să spunem aşa, în seama harului conducerii pline de înţelepciune a Cosmosului, de care depinde dacă putem avea parte aşa ceva. Atâta timp cât omul se află pe Pământ, el trebuie să se îngrijească, şi ceilalţi trebuie să se îngrijească, să rămână pe cât de mult posibil pe Pământ, şi să fie cât mai sănătos posibil. Ar trebui să nu fie nevoie să explicăm aceasta, dar sunt atâtea neînţelegeri în privinţa acestor lucruri. Nimeni nu ar trebui să încerce vreodată să facă ceva pentru a provoca suferinţă sau ceva de genul acesta. Aceasta nu este permis. Şi el nici nu ar dobândi nimic în felul acesta. Aşadar, dacă ar veni cineva şi ar spune: Atunci să încerc să mă prăbuşesc în suferinţă, pentru a obține ceva în felul acesta – ar fi cea mai incorectă concluzie ce ar putea fi trasă din aceste expuneri.
Am vrut astăzi, prin aceste exemple particulare, să vă prezint într-un fel două idei; prima idee, pe care aş exprima-o astfel: Fiinţele spirituale ne trimit puterile lor prin privirea ochiului lor spiritual – ceea ce am încercat să ilustrez prin individualitatea ocrotitoare a strădaniilor noastre artistice. Pe cealaltă am vrut să o citez ca exemplu pentru modul cum conducerea Universului este plină lăuntric de înţelepciune, cum, aş spune, ne devine posibil să privim în lumea spirituală la ceea ce o individualitate spirituală a extras din existenţa pământească şi care acum ne poate îmbogăţi însăși viziunea noastră asupra lumii spirituale, la fel cum viziunile artistice sunt îmbogăţiri ale lumii noastre fizice. Aş avea poate multe de spus astăzi despre încă şi alte individualităţi care pot duce într-un mod atât de binefăcător în lumile spirituale ceea ce au absorbit din concepţia antroposofică despre lume. Numai că pentru acestea încă nu a venit timpul. Am expus cele două aspecte deoarece cred într-adevăr că prin privirea unor asemenea lucruri concrete, care ne sunt apropiate, vă puteţi face mai uşor o idee despre reprezentările şi ideile de care avem nevoie pentru a pătrunde în mod real în lumea spirituală şi de care trebuie să ne sprijinim mai ales la început, dacă vrem să pătrundem într-adevăr. De aceea ne şi reunim într-un cadru mai intim, pentru ca în acest cadru mai intim să putem vorbi deja în limbajul nostru, pe care ni l-am însuşit treptat pentru expunerile vieţii spirituale. Căci acesta este progresul pe terenul ştiinţei spirituale, ca noi să învăţăm să nu vorbim doar în general despre spiritul care se află în jurul nostru, aşa cum nu vorbim doar în general nici despre natura care se află în jurul nostru. Noi nu vorbim doar despre natură, mereu iar şi iar despre natură, ci vorbim despre iarba pajiștilor, despre spicele câmpului, despre copacii de pe povârnişurile munţilor, despre nori ş.a.m.d., şi noi trebuie să ne înălţăm treptat la a vorbi la fel de concret şi despre lumea spirituală. De aceea aş dori să vă vorbesc din când în când atât de concret despre lumea spirituală, indicând un suflet atât de ocrotitor, cum l-am caracterizat astăzi în legătură cu activitatea noastră artistică, sau un suflet care ia o asemenea înfăţişare după ce a trecut prin poarta morţii, încât reflectă forţele care vin din însuşi Cosmosul spiritual, pe care le-a adunat deja din timpul bolii corpului de aici, şi care ne învaţă lucruri pe care nu le putem dobândi altfel cu uşurinţă. Astfel de prieteni şi membri cum este cel caracterizat la urmă – care vă este cunoscut –, devin totodată cei mai buni colaboratori pentru ceea ce are ştiinţa spirituală de făcut în lume. După modul în care este primită ştiinţa spirituală în multe părţi – înţeleasă greșit, dispreţuită, tratată cu ostilitate –, poate părea într-adevăr uneori că ar fi dificil să răzbatem cu ceea ce vrea în mod real ştiinţa spirituală. Dar atunci apar gândurile încurajatoare, care răsar dintr-o cunoaştere ca cea expusă astăzi: că aceia care au trecut deja prin poarta morţii devin adevăraţii martori pentru ceea ce trebuie să fie ştiinţa spirituală. Acest lucru aş dori să vorbească puţin inimilor şi sufletelor noastre. Căci privind într-acolo, trebuie să ne spunem iar şi iar: Această ştiinţă spirituală, chiar dacă va lua mai mult timp decât viaţa noastră, se va integra în progresul spiritual al omenirii. Şi asta ne poate da totuşi curaj faţă de ceea ce trebuie să observăm dintr-o parte sau alta, ne poate da curaj pentru credinţa şi convingerea că vor veni tot mai mulţi oameni, care vor înţelege: Lumea spirituală are nevoie de concepte noi, de noi reprezentări, sentimente şi atitudini, dacă vrem să o înţelegem cu adevărat.
Să dobândim prin asemenea expuneri un raport corect față de ceea ce vrem să fim noi înşine în această Mişcare spirituală a noastră. Să preluăm cu pietate exemple ca acelea expuse astăzi, dar să ne pătrundem cu ceea ce poate izvorî din ele pentru atitudinea, convingerile noastre, pentru ca noi să fim suficient de puternici pentru a rezista atacurilor din afară. Spuneam că afară, oamenii ne pot întâmpina numai cu acele concepte pe care le-au căpătat în lume, şi de fapt nu trebuie să ne mirăm dacă oamenii de afară judecă ceea ce află de la noi cu concepte pe care le-au căpătat afară, în lume. Există mari, mari dificultăţi cu privire la relaţia dintre ştiinţa spirituală și ceea ce este spus şi judecat din afară în lume despre această ştiinţă spirituală.
După cum vă este cunoscut – aşa cum vi s-a descris ultima oară din inima entuziastă a unui iubit membru al nostru și din propria lui experiență –, vrem să facem începutul la Dornach [Nota 15], în apropiere de Basel, cu o reală operă de artă, care a izvorât însă ca operă de artă din modul nostru de a vedea lumea. Totul depinde de faptul ca unii oameni din lume să înţeleagă ce se are aici, de fapt, în vedere, şi ca să nu judece lucrurile numai aceia care vor să caracterizeze aşa ceva numai prin conceptele găsite în afară. Căci dacă abordezi aşa ceva cu conceptele care sunt culese din afară, chiar dacă ești bine intenţionat, nu ajungi decât la a caracteriza lucrurile cu conceptele uzuale din afară. Şi aşa putem avea acum experiența faptului că prin ziare de toate limbile se spun despre clădirea de la Dornach lucruri care sunt potrivite să măture în scurt timp cele pe care le-am cucerit cu trudă de-a lungul anilor – le-am cucerit prin aceea că am încercat să nu inoportunăm publicul atunci când oricum el nu înţelege nimic din toate acestea; când prin ziare în toate limbile apar comentarii de genul: În ce timp trăim? Este încă vremea materialismului? Se construieşte un templu colosal – ş.a.m.d., şi când apoi se descriu cum în acest templu se află coloane legate între ele prin pentagrame, şi altele de acest gen. – Când se întâmplă aşa ceva, atunci îţi spui, în primul rând: Ce se va întâmpla atunci când lucrurile care vor izvorî din curentul nostru spiritual vor fi caracterizate prin concepte găsite în afară, în lume? Este groaznic cum aceste descrieri circulă acum prin ziare! Nu este necesar să abordăm acum în amănunte astfel de descrieri. Dar cel mai dureros în acest caz este că acolo unde a apărut pentru prima dată această descriere, de la care au pornit celelalte, cauza a fost un suflet blajin, binevoitor, care voia să înţeleagă, care prin această descriere voia să aducă un mare serviciu cauzei, un suflet în faţa căruia ne-am străduit chiar să arătăm lucrurile, pentru ca să nu ajungă în lume ceva groaznic, i-am arătat de exemplu că practic nu se vede nicio pentagramă, dar că într-un anumit loc, în mod subtil, o fire esoterică, trebuie să simtă prin intuire pentagrama. Şi la un astfel de suflet care a fost rugat să nu scrie nimic care ar suna cumva a jurnalism, trăim faptul – ca şi cum el nu poate deloc face altfel – că poate scrie numai astfel încât nu foloseşte conceptele şi ideile pe care şi le însuşeşte omul la noi, ci conceptele şi ideile care sunt luate de pe strada vieţii culturale din ziua de azi! Cum ne rănește în suflet când vedem felul în care este prezentat în ziare [Nota 16] ceea ce a fost intenționat de noi. Articolele şi clişeele sunt preluate apoi de la un ziar la altul, sunt traduse în toate limbile şi la fiecare limbă se mai adaugă un anumit nonsens, o inepţie aparte. Desigur, vă spun aceste lucruri nu pentru că ar fi de neînţeles ceea ce se petrece, aş spune, la ciocnirea a ceea ce are de făcut ştiinţa noastră spirituală intenţionată în mod onest şi serios, cu ceea ce poate fi înţeles în lumea exterioară, ci pentru a vă arăta realmente cât de serios şi cu câtă demnitate trebuie să luăm cauza noastră, cât de conştienţi trebuie să devenim, cât de profundă trebuie să fie înţelegerea, pe care trebuie să o dobândim, a ceea ce trebuie să fie ştiinţa spirituală pentru lume.
Probabil că cineva ar putea întreba: De ce nu putem lucra în continuare cu conceptele noastre prin care ei nu ne pot înţelege, lucrând tot așa modest şi fără dezvăluire publică, cum am făcut pentru cauza noastră înainte de clădirea de la Dornach? – Ei bine, ochii prezentului sunt fixaţi tocmai asupra planului fizic. Din punct de vedere spiritual nu este observat nimic. Dar că acolo, la Dornach, s-a înălţat o clădire, aceasta se vede. Dar astfel de întrebări sunt, desigur, complet nerodnice şi irelevante. Ci ceea ce contează este ca noi în inimile noastre să dobândim simţul corect şi înţelegerea corectă pentru cauza noastră. Nu spun aceste cuvinte pentru a acuza sau critica pe cineva, ci pentru a vă atrage iar şi iar atenţia cât de profund serios ar trebui să încercăm noi înşine să dobândim o înţelegere pentru acel complet Altceva care trebuie să încolţească în noi, în contrast cu ceea ce vine de atâtea ori de afară din lume, mai ales în părerile oamenilor. În ceea ce vine de afară nu se află cele de care au cu adevărat nevoie sufletele oamenilor, după care tânjesc cu adevărat. Sufletele vor deja ştiinţa spirituală, ele tânjesc să o primească. De aceea se pune problema să estimăm în mod corect ispitirile şi tentaţiile care pornesc din părerile materialiste, şi mai ales din aroganţa intelectuală, ca să dobândim raportul corect faţă de ele şi să nu ne lăsăm orbiţi de faptul că aceste păreri şi dispoziţii ne pot întâmpina pretutindeni afară în lume, în mod vizibil. Ci noi să găsim în mod real în noi puterea să ne situăm pe deplin în interiorul acestei lumi şi să căutăm în noi înşine impulsul de a găsi o relaţie corectă cu lumea înconjurătoare, pentru ca ştiinţa spirituală să devină realmente pentru noi ceva care ne încălzeşte lăuntric, ne fortifică lăuntric, astfel încât să găsim în ea punctul de plecare pentru judecăţile noastre şi să nu ne lăsăm orbiţi de ceea ce ne vine din afara şi care – pentru că poate apărea cu autoritate, cu putere – ne poate înșela mereu asupra modului în care epoca noastră poate înţelege această ştiinţă spirituală.
Este ceea ce am dorit să aduc astăzi încă o dată în faţa sufletelor dumneavoastră. Căci dacă ne vom reuni mai rar pe măsură ce ne îndreptăm spre vară, atunci ar trebui totuşi acest lucru să fie cert pentru noi: că impulsurile ştiinţei spirituale trăiesc în sufletele noastre independent de timp şi de spaţiu, că le avem vii în noi, indiferent dacă întâlnirile noastre sunt mai dese sau mai rare. Ține de natura lor ca noi să le facem cu adevărat vii în noi. Aceasta a fost de datoria mea să discut cu dumneavoastră astăzi.
