Iubiții mei prieteni, inima îmi este profund mișcată că îmi este îngăduit ca în aceste momente grave să fiu printre voi pentru o vreme și să vă vorbesc. Dar primul nostru gând să fie îndreptat înspre iubiții noștri prieteni, care au fost adesea uniți cu noi aici, iar acum sunt chemați pe câmpul de luptă, acolo unde se duce într-un mod atât de intens lupta pentru destinele oamenilor, pentru destinele popoarelor. Și pentru că noi ne gândim în acest ceas la acești prieteni cu o iubire plină de fidelitate și vrem să le trimitem gândurile noastre, gândurile noastre care să fie cuprinse de putere, pentru ca ei să se poată fortifica pe acel plan unde se află acum – ca semn pentru aceasta să ne ridicăm pentru o clipă în picioare!
Spirite ale sufletelor voastre, păzitori activi,
Fie ca aripile voastre să poată aduce
Iubirea imploratoare a sufletelor noastre
Oamenilor pământeni încredințați pazei voastre,
Pentru ca, unită cu puterea voastră,
Rugăciunea noastră să radieze ajutând
Sufletele pe care cu iubire le caută.
Și vrem să îndreptăm înspre prietenii noștri gândul ca entitatea lui Christos, despre care a fost atât de des vorba aici, să fie cu ei, întărindu-i, conducându-i pe câmpul de luptă, acolo unde se decid acum destine ale oamenilor și destine ale popoarelor!
Iubiții mei prieteni, voi știți că a existat intenția originară de a definitiva construcția clădirii pe care noi vrem să o înălțăm ca lăcaș pentru viața spirituală [Nota 1] a timpurilor actuale, așa cum o vedeam înaintea sufletelor noastre, în luna august a acestui an. Dar karma a vrut altfel. Iar noi trebuie să ne supunem cu calm acestei karme. O vreme am crezut că tocmai în acest timp vor putea fi rostite în această clădire cuvinte despre certitudinea victoriei vieții spirituale, despre care ne-am putut convinge de fiecare dată tot mai mult prin intermediul științei noastre spirituale. Însă în acest timp clădirea noastră din Dornach, de lângă Basel, nu este terminată. Dar învelișul ei e aici. Coloanele care urmau să poarte cupolele ce reprezintă lumile cerești spirituale se află la locurile lor și ele sunt unite cu aceste simboluri ale acoperișului ceresc. Desăvârșirea mai este încă așteptată. În luna iulie, într-un anumit stadiu al clădirii noastre, eu am putut presimți că se vor întâmpla cele pentru care m-am străduit eu aici, anume ca această clădire să poată fi și o dovadă că prin forma și alcătuirea ei se va putea obține un spațiu cu adevărat acustic, care să permită o ascultare cu adevărat bună. Am spus că mi-a fost îngăduit să sper acest lucru. Căci din locurile în care am putut verifica prin cuvinte modul în care este preluat sunetul de către întreaga structură de lemn, acestea răsunau așa încât se putea spera că va fi împlinită intenția ca ele să răsune corect în locurile potrivite. Căci speranța noastră este ca în acest spațiu să poată răsuna cuvintele care sunt consacrate convingerii și atitudinii noastre.
Primele sunete pe care le-au auzit prietenii noștri care lucrau la Dornach au fost ecoul schimburilor de focuri care aveau loc în imediata noastră apropiere, care răsunau din primele acțiuni întreprinse în cadrul gravelor evenimente înlăuntrul cărora viețuim noi acum. Căci clădirea noastră privește în jos la acel câmp din Oberelsass, unde este ea situată, în vecinătatea ținuturilor situate la granița Elveției. Și nu s-au auzit numai semnale ale gravelor evenimente ale timpului nostru, ci din diverse puncte ale clădirii noastre s-au putut vedea și focurile de tun din Oberelsass. Ceea ce se petrecea acolo a răsunat la început ca un ecou în ținuturile noastre. Iar atunci când, în mijlocul muncii noastre, ne întâlneam pentru convorbiri, în noi trăia gândul că din gravitatea evenimentelor înlăuntrul cărora trăim noi acum s-ar putea naște pentru omenire un teren de pace, pe care să poată înflori mântuirea și binecuvântarea evoluției omenirii.
Cât de neașteptat vine – vorbind câteodată în mod simbolic unuia sau altuia – un asemenea eveniment, ca acela pe care îl trăim noi acum! Poate că a ajuns în mâinile unora dintre voi, iubiții mei prieteni, primul volum al cărții mele Enigmele filosofiei, în care eu am vrut să expun mersul evoluției omenirii în căutarea rezolvării marilor enigme ale lumii, în care eu am vrut să expun mersul gândurilor prin inimile oamenilor și ale popoarelor. După cum știți, cel de-al doilea volum încă nu a apărut; dar el este tipărit până la coala 13. Această coală 13 tratează pe amândouă părțile sale, deja tipărite, filosofia lui Boutroux și a lui Bergson, trecând apoi la Preuß, ca ultim aspect care a mai fost tipărit înainte de a începe marele eveniment, care îl abordează pe Preuß, care se află, singuratic ca un pustnic, în dezvoltarea filosofică, natural-științifică germană – după părerea mea, infinit mai profund cuprinzător decât ceea ce realizează filosoful Bergson. La această personalitate gânditoare Preuß se găsește cu o forță grandioasă ceea ce poate spune un gânditor naturalist-științific despre viața spirituală. Astfel, pe această a treisprezecea coală s-au reunit gânduri născute în Europa Occidentală cu gânduri apărute în Europa Centrală. Iar tipărirea s-a întrerupt la mijlocul frazei simbolizând sciziunea vieții spirituale a acelor oameni între care s-a declanșat acum pe planul fizic lupta cea grea, care ne mișcă pe noi atât de mult. Iar în primele zile ale lui august am privit adesea paginile albe ale capitolului rămas netipărit, căci și acela acționa ca un simbol remarcabil asupra firii mele.
Iubiții mei prieteni, noi nu trăim într-un timp în care să fie decise evenimente secundare ale vieții omenești. Oricât de repede au intervenit aceste evenimente ele au implicații adânci și au provenit dintr-o necesitate similară celei prin care s-au dezvoltat cândva, prin lupte dure, grele, destinele Europei pe vremea migrațiunii popoarelor. Ceea ce trebuie să existe în aceste vremuri la adepții științei spirituale este încrederea în victoria și în capacitatea de a învinge a vieții spirituale și tăria credinței că spiritele care conduc lumea vor decide lucrurile în modul în care este necesar pentru mântuirea omenirii.
Cel care necesită în ziua de azi o consolare pentru faptul că oameni care s-au împrietenit strâns prin știința spirituală sunt acum opuși în focul luptei, acela să încerce să preia această consolare din cuvintele care răsună înspre noi din Bhagavad Gita. Ele ne indică vechi timpuri ale evoluției omenirii, timpuri în care, dintr-o viață primitivă originară a omenirii a apărut o viață ulterioară, în care erau uniți după legile spirituale pe care noi le cunoaștem cei care trăiseră mai înainte ca frați printre frați, surori printre surori. A existat o trecere la o altă viață a omenirii, la o altă extindere a omenirii, în conformitate cu noua ordine a omenirii, în așa fel încât cei care se știau frați, au ajuns să se opună în luptă. Dar spiritul care străbate evoluția omenirii găsește cuvintele potrivite pentru a revărsa încredere, credință și certitudine în sufletele care se opun.
Noi trăim din nou timpuri în care s-au regăsit laolaltă oameni din diverse ținuturi ale Pământului prin acel curent spiritual pe care noi îl denumim al nostru, oameni care se numesc între ei frați și surori prin sentimentele lor, prin ceea ce îi unește din adâncurile sufletului. Și din nou au trebuit acești oameni să ajungă să se lupte între ei. Karma omenirii vrea așa. Dar, iubiții mei prieteni, noi trebuie să fi dobândit certitudinea prin ceea ce am preluat din curentul nostru spiritual în inimile și în sufletele noastre, certitudinea că spiritul care domnește în evoluția omenirii ne va umple în aceste vremuri zbuciumate cu putere și încredere, astfel încât noi să putem purta în noi credința că în karma omenirii se va întâmpla ceea ce este corect, că trebuie să existe aceste lupte, că trebuie să se verse sânge peste sânge ca să se obțină în felul acesta ceea ce vrea conducătorul destinului lumii de la omenirea Pământului. Și printre acestea va fi și o jertfă de sânge, o sfântă jertfă de sânge! Iar aceia dintre iubiții noștri prieteni, care vor aduce această jertfă de sânge, vor deveni în lumile spirituale puternici ajutători ai omenirii înspre cele mai frumoase și mai sublime țeluri. Căci în multe moduri ne vorbesc spiritele Universului nouă, oamenilor. Ele ne vorbesc în modul în care ne-am obișnuit noi în cercurile noastre, prin cuvinte care sunt preluate din cercetarea noastră spirituală și din atitudinea noastră spirituală. Dar ele ne vorbesc și prin semnele grave ale tunetelor războiului. Și oricât de evident este pentru unele suflete că trebuie să privească cu regret la faptul că și acest limbaj trebuie folosit în conducerea omenirii – sufletele cuprinse de spirit trebuie să poată reflecta la faptul că acest limbaj este necesar în karma lumii. Este un limbaj al cărui sens corect poate fi înțeles pentru fiecare caz în parte abia în timpurile viitoare, timpuri care vor putea privi în urmă la ceea ce a devenit prin jertfa strămoșilor, pentru ca din această jertfă de pe câmpul de luptă sufletul transfigurat spre mântuirea omenirii să se poată înălța în sferele spirituale. Și cu această scânteie a emoției spirituale în inimi putem să ne situăm fortificați în toate grijile, în toată întristarea și mâhnirea, dar și în toate speranțele și toată încrederea pe care o expun și o revelează ochilor noștri evenimente de o asemenea gravitate cum este cel prezent.
Iubiții mei prieteni, pe 26 iulie am putut rosti la Dornach cuvintele [Nota 2] care indică timpurile grave ce se află dinaintea noastră cu prilejul unei conferințe referitoare la problemele clădirii noastre. Printre ascultătorii din acea zi de 26 iulie au fost și aceia dintre prietenii noștri care se află acum pe câmpul de luptă în aceste evenimente extrem de grave. Pe atunci mi-a fost îngăduit să aduc prietenilor noștri în inimă, cuvintele: Fie ca cele pe care ni le-am însușit prin curentul nostru spiritual și prin modalitatea noastră spirituală de a privi lucrurile să acționeze în fiecare dintre noi în sensul ca el să găsească posibilitatea în cele care vor veni să stea plin de putere și încredere în acel loc din lume în care este adus prin destinul său.
Au existat dovezi că Mișcarea noastră spirituală poate conferi putere, puterea cea dreaptă și în astfel de timpuri cum sunt cele în care trăim noi acum, și în astfel de evenimente grave ca acelea înlăuntrul cărora ne aflăm noi acum. Și probabil că aparține de făurirea acestei puteri faptul că acelora pe lângă care vâjâie gloanțele acolo afară, care trebuie să trăiască în vâjâitul de furtună al tunetelor războiului, să le fie îngăduit să știe cum ne simțim noi uniți cu ei în iubirea cea fidelă, cum ne gândim noi la ei cu toate gândurile pe care le nutrim, care vor să-i ajute fortificându-i. Căci cum ar sta lucrurile pentru Mișcarea noastră dacă ea nu ar fi capabilă să mențină puteri sufletești acolo unde aceste puteri sufletești sunt expuse încercărilor dure ale lumii? Fie ca puterea pe care am dobândit-o noi înșine să ne mențină încontinuu împreună cu iubiții noștri prieteni care se află afară pe câmpurile de luptă, și fie ca această forță să fie atât de puternică încât să constituie ceva în lumea spirituală, încât spiritul pe care noi am căutat să-l preluăm în noi să poată fi el însuși ceva în acțiunea lumilor; și fie ca iubirea pe care noi o știm unită cu strădania noastră spirituală să se dovedească puternică în special acolo unde prietenii noștri au de adus o jertfă sfântă în lumea fizică!
Iubiții mei prieteni, multe se vor mai perinda în fața ochilor noștri ca urmare a ceea ce a început acum. Dar noi am vorbit adesea despre echilibrul sufletesc plin de putere. Fie ca el să ne umple acum sufletul. Nu este vorba de acel calm comod, care privește lucrurile cu indiferență, ci de un calm plin de forță activă, care caută căile și mijloacele – și care printr-o căutare spirituală fidelă le și găsește – pentru a face ceea ce este posibil la locul potrivit. Eu a trebuit să mă întreb adesea în această lună august dacă este corect să-i rețin pe prietenii noștri la clădirea noastră de la Dornach, și dacă unii dintre ei nu ar putea realiza lucruri mai importante în acest răstimp, într-un alt loc. Dar se pare că este bine – și aceasta se află în legătură cu anumite puteri de care are nevoie spiritul în vremurile noastre – ca această clădire să nu stagneze. Și așa se lucrează cu fidelitate și la ea, în aceste vremuri grele. Așa trebuie ea menținută vie în ideea că ea trebuie să fie un monument, un simbol al înțelegerii corecte a marilor fapte ce se petrec în timpul nostru, un simbol pentru înțelegerea faptului că în tot ceea ce se petrece în timpul nostru trebuie să existe și puterea spiritului. Iar noi nutrim credința că toți prietenii care au rămas să lucreze aici la Dornach – pentru că aceasta pare să fie karma lor –, își vor putea găsi locurile – fiecare locul său în care îl aduce karma – și în ceea ce va rezulta ca important din aceste evenimente cutremurătoare în care ne aflăm acum. Să încercăm, iubiții mei prieteni, să facem toate acestea așa cum ne apare după ceea ce ne aduce fiecare zi în fața sufletelor noastre, în conformitate cu ceea ce ne îngăduie ziua care trece să observăm drept eventuală sarcină a noastră în acest timp; să încercăm să împlinim fiecare sarcina pe care trebuie să o vedem drept sarcină a iubirii omenești altruiste, drept sarcină a dispoziției de jertfă într-un timp în care se cer atâtea jertfe din partea oamenilor. Să participăm la serviciul de jertfă al evoluției omenirii în conformitate cu modul în care apare acesta repartizat puterilor noastre de către karmă, să ajutăm pretutindeni unde putem ajuta. Să căutăm posibilitățile de a ajuta acolo unde ne este îngăduit să ajutăm, și să nu uităm că noi am preluat în noi convingerea că spiritul are un instrument activ în ajutorul omenesc, în iubirea omenească ce se pune la dispoziția celor din jur, iubirea ce slujește.
Atunci când prietenii noștri de la Dornach au cerut să înțeleagă câte ceva din modalitățile de ajutorare exterioară, despre primele pansamente care pot fi acordate, nu am dat, în cadrul clădirii noastre, în mai multe rânduri, doar prime indicații de aplicare a unor astfel de pansamente [Nota 3] pentru cazul în care unul dintre noi va fi solicitat vreodată de karma sa să aplice asemenea cunoștințe, ci mie mi-a stat pe inimă să le spun prietenilor noștri și cuvinte provenite din contemplarea spirituală care, resimțite în sufletul iubitor ce vrea să ajute, pot aduce iubirea spirituală activă prin mâna care bandajează, prin iubirea ajutătoare – în mod spiritual – către acela care urmează să fie ajutat. Mai întâi am atras atenția asupra modului în care există în însăși organizația omenească forțe vindecătoare, asupra modului cum în sângele care curge din rană trăiește totodată ceea ce acționează vindecător asupra rănii. Și apoi am spus că este bine ca la vindecarea oamenilor care au nevoie de ajutor să ne umplem inima cu următoarele cuvinte:
Izvor al sângelui,
Acționează în izvoare,
Mușchi activ
Activează germenii,
Îngrijire iubitoare
A inimii încălzitoare,
Fii adiere vindecătoare.
Eu sunt în măsură să știu că sufletul care se umple cu o astfel de dispoziție este în măsură să confere mâinii care vrea să ajute o forță ajutătoare. Și cum să nu fim noi convinși, după tot ceea ce a străbătut sufletele noastre de-a lungul anilor, că umplerea cu Spiritul lui Christos în acest timp ne va conferi capacitatea să intervenim în mod corect acolo unde ne-o cere destinul, acolo unde ne încadrează destinul. Și cât de des vom avea ocazia să verificăm în cele pe care ni le pot aduce vremurile următoare, dacă suntem pătrunși în mod corect de Christos, Cel care acționează din inima noastră în inimile altor oameni, Cel care îl întrețese într-o unitate cu noi pe omul care suferă, pe omul purtător de dureri. Și cât de adesea am vorbit despre faptul că de evoluția sufletelor omenești în lumea spirituală ține capacitatea de a ne putea uni propria simțire cu durerea care trăiește în celălalt. Și locul unora dintre noi va fi adesea tocmai acolo unde evenimentele timpului nostru vor produce dureri; acolo vom putea verifica dacă suntem suficient de puternici pentru a uni sentimentul corect cu durerea celuilalt, și dacă durerea ce trăiește în celălalt suflet poate fi durerea noastră, durerea simțită de noi.
Și pentru ca să poată fi așa, ca omenirea să ajungă treptat să nu evităm durerea care trăiește în celălalt, ci să o simțim în noi, pentru aceasta a curs sângele lui Christos pe Golgota. De aceea, să căutăm să intensificăm în sufletele noastre și dispoziția lăuntrică indicată în felul acesta, tocmai în aceste timpuri. Aceasta se poate realiza prin cuvinte cum sunt cele ce urmează, pe care omul și le poate rosti sieși, pe cât posibil de des, în gând, cuvinte care ne unesc cu gravitatea acestui timp prin aceea că primul rând se adresează semenilor. Cuvintele sună așa:
Atâta timp cât doar tu simți durerea,
Care pe mine mă ocolește,
Christos acționează nerecunoscut
În ființa lumilor.
Căci spiritul rămâne slab,
Când are puterea de a simți suferința
Doar în propriul său trup.
Da, iubiții mei prieteni, acuma este timpul în care fiecare suflet ce a învățat să privească în lumea spirituală trebuie să-și îndrepte gândurile rugătoare către spiritele de care are credința că este ocrotit, pentru ca aceste spirite să ne poată ajuta să ne încadrăm în mod corect în timp. Și noi vom simți ceea ce este corect, ceea ce este drept, în inimile noastre, vom simți forțele corecte în sufletul nostru dacă ne îndreptăm către spiritul care trebuie să ne conducă prin încarnările noastre pământești înspre ceea ce este drept pentru noi. Și cum putem ști dacă rugăciunile noastre se adresează spiritului corect? Noi putem simți acest lucru dacă ne îndreptăm înspre acest spirit în sensul adevăratului impuls al lui Christos.
Căci spiritul care ne conduce la ceea ce este drept – de aceasta putem fi siguri, iubiții mei prieteni – este unit cu Christos. El este în dialog cu Christos. El are acest dialog cu Christos în lumea spirituală, pentru ca din cele pentru care este purtată lupta acum, din cele pentru care se varsă sângele acum, să se întâmple ceea ce este drept, corect, pentru mântuirea omenirii. În spiritul lui Christos ne îndreptăm către spiritul de care vrem să fim ocrotiți. Atunci acesta va fi spiritul corect.
Ceea ce constituie ființa, esența unui spirit este numit în limbajul științei spirituale vârstă, vechime, epocă a spiritului. De aceea apare acest cuvânt în mantra care vi se va împărtăși acum. Cuvântul „epocă” înseamnă aici, întru câtva, același lucru cu ființa, esența spiritului. Căci noi am învățat să diferențiem spiritele în funcție de vechimea lor. Noi vorbim despre spiritele luciferice și ahrimanice tocmai în acest sens prin aceea că știm că ele dezvoltă pe nedrept, într-o epocă, ceea ce este adecvat lumii într-o altă epocă a evoluției, cea corectă. De aceea vorbim despre epoca unui spirit când vorbim despre entitatea sa. Formula care vă este împărtășită acum, sună așa:
Tu, spirit al spațiului meu pământesc [Nota 4],
Dezvăluie lumina epocii tale
Sufletului dăruit lui Christos,
Pentru ca el să te poată găsi, străduindu-se,
În armonia sferelor păcii,
Pe tine, răsunând de laudă și putere
Pentru simțurile omenești devotate lui Christos.
Da, să încercăm să facem rodnic ceea ce s-a putut implanta în sufletele noastre în decursul strădaniei noastre spirituale, să îl facem atât de rodnic încât să putem spera că vom face față încercărilor. Să încercăm să dovedim credința că iubirea este sufletul strădaniei noastre spirituale într-un timp în care este necesară iubirea, iubirea, iubirea!
Iubiții mei prieteni, este ceea ce îmi stătea pe inimă pentru a fi spus sufletelor voastre tocmai în această seară. Fie ca iubirea la care am apelat noi atât de des să prindă cu putere rădăcini în noi. Fie ca noi să găsim posibilitatea ca în aceste timpuri grave să ținem în continuare unii la alții și să rămânem laolaltă cu toate bunurile omenirii. Iubiții mei prieteni, eu vă promit să unesc aceasta iar și iar cu sentimentele mele, și să-mi unesc și gândurile cu ale voastre, în timpurile care vor urma. Și fie să ne fie hărăzit ca după trăirea simbolurilor despre care a fost vorba în cuvintele introductive din această seară, după ce în clădirea noastră de la Dornach a răsunat ecoul sunetelor războiului și au ajuns licăririle războiului, fie să ne fie hărăzit să putem rosti în această clădire, după o vreme mai scurtă sau mai îndelungată, cuvântul încrederii în capacitatea de victorie și în victoria spiritului; să ne fie îngăduit să rostim acest cuvânt în conștiența că acestă clădire, situată pe locul său înălțat, privește în jos la o omenire care și-a cucerit, prin încercările și luptele grele din acest timp, ceea ce este drept, bine, frumos și adevărat în cadrul evoluției omenirii. Fie ca zilele războiului să se desfășoare în așa fel încât în viitoarele zile de pace să ne fie îngăduit să privim cu împăcare la jertfele pe care le-au cerut aceste timpuri.
Aș dori să sper că aceste cuvinte pe care am căutat să le rostesc în această seară, au atins sufletele voastre în profunzimea din care cred că au izvorât. Fie ca ele să fie cu voi în timpurile în care unii dintre noi vor avea atât de mult de suferit. Fie ca ele să poată fi și pentru voi ceea ce umple toate inimile cu un entuziasm nobil și cu un curaj evlavios de a lupta, le umple cu acest entuziasm nobil și acest curaj de a lupta, în așa fel încât spiritele care știu ce este drept vor putea privi cu împăcare în aceste inimi. Să ne umplem cu această dispoziție și atunci vom avea posibilitatea să facem ceea ce este posibil, la locul potrivit. Fie ca munca noastră spirituală pe care noi am căutat să o înfăptuim de ani de zile să ne dea putere pentru aceasta; fie ca ea să ne poată da această putere.
La revedere, iubiții mei prieteni, în această dispoziție lăuntrică și din aceste sentimente ale inimii!
