Veți fi fost surprinși de ceva în conferința pe care am ținut-o în legătură cu Kalevala [Nota 3]. Când v-ați gândit la această conferință, v-ați spus, pentru că acest lucru este evident, că acolo s-a afirmat că într-un fel o ființă se întinde de la vest la est și trei ramificații se întind ca trei membre, care au fost percepute de finlandezii din vechime ca Wäinämöinen, Ilmarinen și Lemminkäinen și care astăzi în limbajul materialist sunt numite Golfurile Riga, Finic și Botnic. Dar vă veți fi întrebat: Da, dar cum poate spune că acest lucru are ceva de-a face cu o entitate, pentru că aceasta este doar o suprafață, suprafața mării cu marginile sale, care acolo s-a întins așa. Nu are elemente corporale, și totuși ne vorbește despre o entitate! – Așa ceva v-ați spus.
Ceea ce s-a întâmplat în sufletul dumneavoastră gândindu-vă la un adevăr spiritual-științific este tipic, pentru că trebuie să se întâmple din când în când să obiectezi la adevărurile care sunt aduse pentru prima dată din lumea spirituală. Și tocmai acest lucru este semnificativ și corect, să se iște astfel de contradicții. Astfel de contradicții pot fi eliminate numai intrând și mai adânc în lucruri. Aceasta dorim să facem astăzi cu privire la anumite aspecte ale cunoașterii spirituale. În acest scop trebuie să spun câteva lucruri în avans.
Ne îndreptăm privirea mai întâi către prejudecățile materialiste ale timpului nostru în privința omului. Există o prejudecată foarte de înțeles, că în om au loc diverse procese fizice, între altele și procese în sistemul său nervos și în creier și că, prin faptul că au loc aceste procese fizice, se petrec procesele sufletești, care pentru materialist sunt de fapt doar expresia acestor procese fizice. Materialistul studiază ceea ce se întâmplă în corpul uman, găsește – sau încă le presupune ipotetic în ziua de azi – anumite procese nervoase fine și spune: Acestea sunt bazele, cauzele proceselor de gândire, simțire și voință; aceste procese de gândire, simțire și voință sunt de fapt doar fenomenele însoțitoare a ceea ce se întâmplă fizic. – Aceasta este o viziune larg răspândită astăzi, care, bineînțeles, în gândirea materialistă a timpurilor moderne va prinde rădăcini și mai adânci. La fel de inteligentă ca această viziune, cu aceeași logică, este și următoarea. Să presupunem că un om, mergând de-a lungul unui drum, găsește că există tot felul de urme adâncite în acel drum; el găsește urme care se desfășoară în așa fel încât sunt ceva precum jgheaburile și, de asemenea, urme care sunt amprente de picioare.
Atunci el se gândește și își spune: Ei bine, desigur, ceea ce formează acest drum, materia care este acolo în el, a dezvoltat anumite procese, și prin aceasta materia s-a contractat, bucată cu bucată, și a format astfel de jgheaburi; și apoi, din nou, în anumite locuri, s-a tras în jos și atunci s-au format astfel de amprente, care arată ca tălpile picioarelor.
Nu-i așa? aceasta este, desigur, o mare eroare. Căci adevărul este că acolo a mers o căruță și a făcut aceste două șanțuri cu roțile sale și acolo a mers un om care a făcut aceste întipăriri cu picioarele sale. Nu natura pământului a făcut aceste întipăriri, ci omul cu picioarele sale și căruța cu roțile sale.
Dar la fel este și cu procesele din sistemul nostru nervos. În timp ce noi ca suflete gândim, simțim și vrem, formăm în mod constant procese sufletesc-spirituale. Ele se desfășoară, atâta timp cât trăim în lumea fizică, legați de trupul fizic, așa cum trăsura merge pe drum și omul merge pe drum și își lasă acolo urmele lor. Acele făgașe, urme pe care ele le lasă în urmă acolo au la fel de puțin de-a face cu materia pe cât au urmele din drum de-a face cu vreo materie aflată dedesubt. Practic, procesele din materia creierului, din materia nervoasă, nu au nimic de-a face cu procesele gândirii, tot la fel cum ce face căruța sau omul nu are de-a face cu ceea ce se petrece pe suprafața pământului.
Este foarte important să ne dedicăm unei astfel de reflecții, astfel încât să învățăm să înțelegem că anatomistul, fiziologul, atunci când doar examinează procesele din organism, este ca un spirit care se mișcă dedesubt în pământ, dar nu răzbește niciodată în sus, deasupra suprafeței pământului, niciodată nu a văzut oameni și căruțe. El vede doar în interiorul pământului că acolo există denivelări, dar niciodată nu ajunge să le vadă și din cealaltă parte. Aceasta investighează el și crede că pământul însuși face aceste urme prin propria sa activitate. În momentul în care un astfel de spirit, care este întotdeauna sub pământ, ar ieși la suprafața pământului, el s-a lămurit asupra faptelor reale. Așa este și cu anatomistul materialist și fiziologul materialist; el este întotdeauna sub pământ, adică nu știe nimic despre știința spirituală, și aceasta înseamnă a-fi-sub-pământ. El examinează doar procesele în materie care nu au nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă acolo sus, în sufletesc-spiritual.
Va fi sarcina timpurilor moderne ca oamenii să treacă de la gândirea anatomică, fiziologică, la gândirea spiritual-științifică. Ar fi ca atunci când un spiriduș*, care până acum a fost doar sub pământ, ar pătrunde în adevăr, dacă ar fi ridicat deasupra pământului și ar vedea cum se fac de fapt întipăririle care sunt în materie. Spiridușii care scormonesc sub pământ sunt în esență cercetătorii materialiști care se ocupă doar de spiritualul care se află sub pământ, căci și materialul este spiritual. Și omenirea trebuie să treacă prin acel mare șoc care va rezulta atunci când acești spiriduși, aceste spirite ale pământului vor irumpe în regiunea spiritului și sufletului.
* În germană Kobold = cobold, goblin, iazmă, spiriduș – în folclorul german spirit pitic care joacă feste amuzante sau urâte oamenilor. (n.tr.)
Ei bine, a trebuit să spun mai întâi acest lucru din motivul că vreau să vă spun câteva lucruri pentru clarificarea contradicției menționată mai devreme, că Golfurile Botnic, Finic și Riga sunt de fapt suprafețe, suprafețe plane, și totuși am vorbit ca și cum ar fi ființe sau părți ale unei entități puternice, care se întinde de la vest la est.
Acum, vedeți dumneavoastră, dacă ne gândim la ființe spațiale, spuneți imediat că noi ca oameni suntem ființe spațiale. Acest lucru este desigur corect. Dar ceea ce sunteți ca om, ca ființă spațială, nu sunteți în realitate. Pentru că lucrurile stau cu totul altfel cu acest om decât se poate crede atunci când îl privim doar în Maya exterioară, în fantasmagoria exterioară. Acolo el apare, ce-i drept, ca o ființă care stă acolo spațial, este închisă spațial în piele, are o întindere spațială. Dar aici se ascund realmente trei enigme semnificative, trei întrebări semnificative cu privire la forma omenească.
Prima enigmă care se ascunde acolo apare, aș spune, sub tot felul de vederi înșelătoare, sub tot felul de iluzii. Despre propria noastră existență suntem de fapt înșelați de fantasmagoria exterioară, de Maya exterioară. Urmele acestei înșelăciuni se găsesc în știința de astăzi și anume în capitolul în care această știință este destul de neajutorată și a prezentat tot felul de ipoteze. Chestiunea la care mă refer se ascunde în știință în spatele faptului că tot mereu sunt prezentate ipoteze privind de ce omul are de fapt doi ochi, două urechi și totuși nu vede și nu aude lucrurile de două ori, de ce organele sunt aranjate simetric, de ce nu sunt simple, ci duble. De ce percepem simplu și nu dublu este o mare problemă, o mare întrebare pentru știință și, dacă citiți prin literatură, veți găsi tot ce s-a scris despre întrebarea de ce vedem de fapt simplu cu doi ochi și auzim simplu cu două urechi și așa mai departe.
Omul este într-un fel destul de grosier organizat și uneori exprimă acest lucru în limba sa. De fapt, el are și două nasuri, doar că ele sunt așa împreună crescute, încât la ele nu este la fel de ușor să-ți dai seama precum la cei doi ochi, la cele două urechi. De aceea nu se vorbește de două nasuri, ci doar de un singur nas, dar în realitate omul are la fel de bine două nasuri și nu un nas. Doar că omul este atât de grosier organizat încât nici măcar nu observă unde este ceva împreună-crescut. Dar, în orice caz, este un fapt că în percepția umană se exprimă o totală simetrie stânga-dreapta. Dacă omul nu ar avea două urechi, doi ochi, două nasuri, atunci realmente sentimentul său de Eu nu ar fi atins. De asemenea, are nevoie de două mâini pentru acest lucru. Prin faptul că ne împreunăm mâinile și simțim o mână pe cealaltă, avem ceva din simțirea Eului. Ceva foarte asemănător facem și îmbinând într-o unitate rezultatul celor doi ochi și a celor două urechi. Percepem lumea întotdeauna din două părți, din stânga și din dreapta, când este vorba de percepția senzorială. Și numai prin faptul că avem aceste două direcții de percepție, din stânga și din dreapta și le aducem la intersecție, suntem acest om-Eu care suntem. Altfel nu am fi deloc acest om-Eu. Dacă, de exemplu, am avea ochii astfel încât să se afle în apropierea urechilor și nu am putea pune laolaltă linia vizuală, am rămâne întotdeauna o ființă prinsă în sufletul de grup. Trebuie, pentru a fi o ființă-Eu, să aducem stânga și dreapta să se intersecteze. Tot ceea ce în câmpul percepției este la stânga și la dreapta aducem la intersecție în mijloc. Imaginați-vă o suprafață (se desenează), așadar o suprafață care de la această linie se extinde de la tablă în afară.
Acolo vine totul, în intersecție, din stânga și din dreapta, iar înăuntrul acelui plan suntem noi cu adevărat. Nu suntem deloc în spațiu (tridimensional), ci în acest plan, în această suprafață. Nu suntem omul extins spațial în realitate, ci suntem o ființă de suprafață, în plan, care se formează prin faptul că impulsurile din stânga se intersectează cu impulsurile din dreapta. Și dacă vrei să dai cuiva un răspuns – mă refer în realitate, nu în Maya – la întrebarea: Unde ești tu de fapt?, nu trebuie să-i spui: Eu sunt acolo sau acolo, în spațiul umplut de corp – , ci trebuie să-i spui: Eu sunt acolo unde omul meu stâng și omul meu drept se intersectează. – În realitate, sunteți doar acolo. Așa cum sunt suprafețe acolo la ființa la care m-am referit mai înainte, în care jumătatea de aer și jumătatea de apă se intersectează – acolo cele două jumătăți sunt diferite – așa există la om jumătatea stângă și jumătatea dreaptă – dar similare. Cu adevărat, omul este tot o ființă bidimensională, o ființă plană, și este numai Maya, că el are forma pe care o vedem.
Dar de unde vine această forma? Vedeți, vine din faptul că omul se află în mijlocul unui fel de luptă. Din stânga înspre încoace [centru] o ființă luptă cu o ființă care luptă din dreapta încoace. Dacă ar fi perceput spiritual ceea ce este în partea noastră stângă, am percepe această ființă ca lumină. Dacă am percepe spiritual ceea ce acționează pe partea noastră dreaptă, am percepe această cealaltă ființă cu caracteristici diferite. Noi suntem realizați ca doi feluri de om pentru că din stânga încoace luptă ființa luciferică, din dreapta încoace luptă ființa ahrimanică.
Acum gândiți-vă, ca să ne reprezentăm exact, din stânga luptă entitatea luciferică, adună, stăvilește ceea ce înalță ea ca fortificație; din dreapta luptă entitatea ahrimaniană și adună, stăvilește ceea ce înalță ea ca fortificație. Ceea ce este omul dumneavoastră stâng, sunt fortificațiile lui Lucifer; omul dumneavoastră drept sunt fortificațiile lui Ahriman. Și dumneavoastră aveți doar posibilitatea de a fi între ei la mijloc. Arta noastră de a trăi constă în faptul ca noi să găsim echilibrului corect.
Inconștient, facem acest lucru atunci când percepem senzorial. Când auzim cu urechea stângă și auzim cu urechea dreaptă și apoi îmbinăm impulsurile într-o singură percepție, sau când percepem cu mâna stângă și percepem cu mâna dreaptă și îmbinăm percepțiile, ne așezăm întotdeauna în suprafața care se află chiar pe granița luptei dintre Lucifer și Ahriman. Precum tăișul cuțitului, chiar mai subțire decât tăișul cuțitului este spațiul liber de acțiune, care ne este lăsat în mijloc. Organismul nostru nu ne aparține, ci este ridicat prin lupta puterilor luciferice și ahrimanice, dar și a acelor puteri care sunt de același fel cu Lucifer și Ahriman. Dar acesta este ceva ce nu vom discuta acum.
Astfel, ca ființe plane, suntem intercalați între ceva care nu ne privește deloc pe noi ca oameni. Omul nostru stâng nu este de fapt deloc treaba noastră, omul nostru drept, nici el, ci procesul, ceea ce se desfășoară între cei doi.
Și acum imaginea pe care am folosit-o mai devreme o puteți concepe mai departe. Pentru că acolo se petrec neîncetat procese. Da, și în pământ au loc în mod continuu procese. Dar ceea ce se întâmplă în pământ nu face aceste urme. Ceea ce se întâmplă în dumneavoastră, în jumătatea stângă sau dreaptă a organismului, nu are nimic de-a face cu ceea ce omul trăiește sufletește; ceea ce se întâmplă sunt procese care au loc între Lucifer și Ahriman. Procesele care sunt dedesubt, sub suprafața Pământului, tot ceea ce se întâmplă acolo, să zicem, târâtul încoace și încolo al viermilor, încălzirea și răcirea pe parcursul anotimpurilor, toate aceste procese care nu au nimic de-a face cu acele urme care sunt întipărite acolo, trebuie să le comparați cu ceea ce se întâmplă în interiorul organizației umane. Deci, trebuie să spunem: Prin observarea spirituală a proceselor fiziologice și anatomice, trebuie să ne dăm seama de modul în care Lucifer și Ahriman se luptă între ei, dar nu trebuie să ne lăsăm pradă opiniei că prin aceste procese dintre Lucifer și Ahriman se generează viața sufletească. Acest lucru nu este corect, pentru că viața sufletească decurge în sufletul însuși. Și aceasta practic se desfășoară în acea suprafață, în acel plan, nu în interior în organism, în organismul spațial; merge în trepte, iar această gradație este extrem de interesantă de privit.
În ceea ce privește capul omului, este așa, că Lucifer și Ahriman au ridicat în stânga și în dreapta aproape aceleași fortificații. Jumătățile stângă și dreaptă ale capului sunt foarte asemănătoare, acolo forțele sunt așa încât doar un pic pot interacționa, încât puțin ating suprafața din mijloc. În mijloc este suprafața, în stânga Lucifer, în dreapta Ahriman; dar pentru că jumătățile stângă și dreaptă ale capului sunt formate atât de asemănător, se ciocnesc între ei Lucifer și Ahriman, iar omul poate aici, în mijloc, dezvolta o activitate liniștită (a se vedea desenul mai jos). Gândirea lui este foarte puțin perturbată de influența lui Lucifer și Ahriman, deoarece se izbesc unul de celălalt și ricoșează.
Dacă mergem mai departe în jos, deja nu mai este așa. Pe de o parte Lucifer reușește să adune morman, să stivuiască stomacul, pe de altă parte Ahriman reușește să stivuiască ficatul. Iar stomacul este mijlocul prin care Lucifer luptă de la stânga spre dreapta, ficatul este ceva prin care Ahriman luptă de la dreapta spre stânga. Relația dintre stomac și ficat este considerată în mod corect, dacă se ia în vedere că Lucifer reușește să stivuiască stomacul în stânga ca un fel mijloc de luptă, ca un fel de armă și că în dreapta Ahriman reușește să stivuiască ficatul. Acestea sunt într-o bătălie continuă, și știința ar face bine să studieze cu adevărat această bătălie dintre stomac și ficat. Și dacă poziția inimii tinde puțin spre partea stângă, această situație este o expresie pentru modul cum, pe de o parte, Lucifer vrea să înhațe ceva pentru el însuși, în timp ce de cealaltă parte Ahriman vrea să înhațe ceva. Întreaga relație stânga-dreapta este o expresie a celor în care Lucifer și Ahriman se luptă între ei în om, numai că în om, așa cum am spus, ceea ce se află de ambele părți ale suprafeței este într-o anumită privință la fel. Dar vedem că, de fapt, la fel este doar acolo sus; încetează să mai fie la fel cu cât mergem mai departe în jos în observarea omului.
În cazul ființei despre care am vorbit, că se întinde ca trei tentacule — Lemminkäinen, Ilmarinen și Wäinämöinen — lucrurile sunt așa, ea este o jumătate aer, cealaltă jumătate apă; acolo jumătățile sunt încă diferite. Acum, de îndată ce ajungi la cunoașterea clarvăzătoare, observi imediat că omul este practic numai o suprafață între două jumătăți, pentru că de îndată ce faci abstracție de corpul fizic și te uiți la corpul eteric, vezi că jumătatea stângă este considerabil mai luminoasă decât jumătatea dreaptă. Jumătatea stângă se vede mult mai inundată cu lumină, radiată, strălucitoare; jumătatea dreaptă mult mai întunecată. Așa este în privința omului stânga-dreapta.
Însă omul este plasat în spațiu și în raport cu celelalte direcții, dar aceasta înseamnă – exprimată în mod ocult – nimic altceva decât plasat în lupta dintre Lucifer și Ahriman. Deci el este plasat în direcțiile în față și în spate, înainte și înapoi.
Dacă vă gândiți acum nu la stânga și la dreapta, ci la partea din față și din spate a omului – trebuie să vă gândiți la întregul om – atunci omul nici în direcția din față spre spate nu este această ființă spațială (a se vedea desenul), ci tot așa cum Lucifer și Ahriman se luptă între ei din stânga și din dreapta și spațialul este constituit doar din baricadele pe care le-au ridicat unul împotriva celuilalt, luptă, de asemenea, din spate față de om iarăși Ahriman, și din față, la rândul său, Lucifer. Din spate, Ahriman își împinge înainte activitatea sa, ca să zic așa; din față, Lucifer își împinge activitatea sa înspre Ahriman. Iar omul este din nou în mijloc.
Cu toate acestea, ajungem acum la faptul că trebuie să explicăm că în raport cu această direcție față-spate, cei doi nu au reușit, aș putea spune, să se apropie atât de mult unul de celălalt încât să formeze doar o suprafață între ei. Aici este deja altfel. Și anume, Ahriman ajunge doar până la un plan, pe care îl putem trasa prin coloana vertebrală, iar Lucifer ajunge până la un plan pe care îl putem trasa prin stern, cam acolo unde se unesc coastele. Și între ele este un spațiu prin care ei sunt separați, unde efectele lor sunt încâlcite, amestecate haotic. Ei se luptă acolo, s-ar putea spune, nu ciocnindu-se direct unul de celălalt, ci își trimit proiectilele prin acest spațiu. Dar Ahriman ajunge doar până la coloana vertebrală, iar Lucifer doar până acolo unde coastele se întâlnesc cu sternul. Și noi stăm acolo înăuntru, între această bătălie a lui Lucifer și Ahriman. Deci, în ceea ce privește direcția înainte și înapoi, suntem într-adevăr o astfel de ființă care are spațiu.
În ceea ce privește stânga și dreapta, nu avem spațiu. În direcția stânga-dreapta, Lucifer și Ahriman luptă în special prin gândire. Gândurile șuieră din stânga și din dreapta și se ating reciproc în acest plan. Sunt formațiuni de gânduri cosmice care vin în contact, se ciocnesc unele de altele în planul uman din mijloc. Din față și din spate, Lucifer și Ahriman luptă mai mult în domeniul simțirii, acolo lupta se duce mai mult prin simțiri, sentimente. Și pentru că aici forțele nu ajung laolaltă așa cu adevărat, rămâne pentru noi la mijloc un spațiu unde avem libertate de acțiune, în care suntem cu simțirea noastră în noi înșine. Când avem gânduri care din stânga și din dreapta se luptă între ele, simțim că aceste gânduri aparțin de fapt lumii. Cu gândurile noi gândim lucrurile care sunt în afară. Dacă ne facem propriile gânduri, atunci acestea sunt fantasmagorii, atunci ele de fapt nu mai aparțin lumii. În sentimentele noastre ne aparținem nouă înșine, pentru că Lucifer și Ahriman nu prea se ciocnesc acolo, pentru că acolo avem spațiu liber între cele două zone. De aceea suntem noi cu sentimentele noastre atât de în noi înșine.
Vedeți, ca oameni, suntem făpturi prin modul de acțiune al ființelor ierarhiilor superioare. Și noi suntem aceste ființe plane, bidimensionale stânga-dreapta, prin faptul că ierarhiile superioare ne pun acolo înăuntru pe noi, oamenii, ca ființe plane. Acolo nu-i lasă pe Lucifer și Ahriman să se întrunească. Suntem o ființă a zeilor buni în măsura în care acești zei buni au spus pornind din gândurile lor de creație: Aici în fața noastră se află o luptă între Lucifer și Ahriman. Acum trebuie să stabilim o graniță pentru o zonă în care nu pot pătrunde, în care nu se pot apropia unul de celălalt în mod direct. – Noi, oamenii, suntem plasați în această bătălie ca făpturi ale zeilor buni și, cu cât mai mult ne dovedim a fi corespunzători în această bătălie, cu atât suntem mai mult făpturi ale zeilor buni.
În privința direcției față-spate este așa, că zeii buni nu-l lasă pe Lucifer să intre pe deplin în noi. Acolo unde se închid coastele au ridicat baricade în fața lui. Și în formarea acestui turn minunat, care înconjoară măduva spinării și creierul, zeii buni au ridicat o fortificație împotriva lui Ahriman. Prin aceasta nu poate trece, cel mult își poate trimite proiectilele de simțiri către Lucifer. Acolo stăm într-adevăr înăuntru pentru a-i separa pe cei doi, unul de celălalt, printr-un spațiu liber pentru noi.
Există și o a treia direcție, și aceasta este cea de sus în jos. Trebuie să ne fie clar faptul că lucrurile nici aici nu stau așa cum apar în fantasmagoria exterioară a Mayei. În acest caz este așa, că de jos în sus acționează Ahriman, de sus în jos Lucifer. Și aici, de asemenea, zeitățile bune, progresiste au ridicat o barieră în calea lui Lucifer. Efectele sale de sus în jos sunt, ca să spunem așa, oprite de o suprafață. Obțineți această suprafață dacă luați un schelet și dați la o parte craniul. Acolo unde craniul se sprijină pe vertebrele cervicale, trebuie să vă imaginați o suprafață, un plan. Acest plan orizontal invizibil, unde craniul se așează pe vertebrele cervicale, este bariera. Dacă un om se plasează acolo înăuntru, el poate opri efectele luciferice care vin de sus în jos. Lucifer poate doar trimite proiectile sale de sus; și acestea sunt acum proiectile de voință. De la stânga la dreapta proiectile de gânduri, din față înspre spate proiectile de sentimente, de sus în jos și de jos în sus proiectile de voință.
Dar și aici este spațiu unde avem libertate de acțiune. Dacă luați diafragma, la baza ei aveți mergând aproximativ de-a lungul diafragmei suprafața care este la rândul ei ridicată împotriva lui Ahriman, care presează de jos în sus. Deci, cu vrerea lui, cu proiectilele lui de voință, cu propria lui ființă, Ahriman poate ajunge de jos în sus numai până la diafragmă. Mai departe el nu poate niciodată acționa cu proiectilele sale. Ceea ce este deasupra este propriul nostru spațiu liber.
Acum vedeți cât de complicat este de fapt omul. Luați orice bucată a naturii umane, de exemplu, partea stângă a feței. Ca ființă de gândire, Lucifer poate pătrunde complet această parte stângă, chiar și ca ființă de simțire o poate pătrunde într-un anumit mod până la o anumită suprafață; ca fiinţă de voinţă el o poate iarăși pătrunde, de sus în jos. Astfel, despre fiecare porțiune a omului, puteți afla prin aceste indicații cum acționează Lucifer și Ahriman în omul spațial prin impulsurile cosmice de gândire, simțire sau voință.
Dar trebuie să vă fie clar faptul că noi, ca om al gândirii, suntem de fapt ființe bidimensionale. Ca om al simțirii avem un anumit spațiu liber între față și spate, ca om al voinței avem un anumit spațiu liber între sus și jos, între acest plan de aici – prin vertebra cervicală superioară – și planul diafragmei. Și numai dacă separați ceea ce nu aparține deloc omului, atunci obțineți adevărata formă a omului. Și atunci v-o puteți construi dumneavoastră.
Dar vedeți că omul este în realitate compus din părți individuale îmbinate din exterior, că își primește pecetea, caracteristica, din exterior și că nu-l înțelegem dacă luăm pur și simplu formele așa cum ne întâmpină ele, ci că îl înțelegem abia atunci când știm cum este el corelat cu întregul spiritual-cosmic, cum de la dreapta și de la stânga, de jos și de sus, din față și din spate forțele luciferice și ahrimanice se apropie de om și cum astfel ele îi modelează ființa ca ființă spațială.
Vedeți dumneavoastră, așa trebuie să priviți și ceea ce este într-un anumit fel modelat conform adevăratelor lucrări cosmice în lume, așa trebuie să vă uitați la clădirea noastră [Nota 4]. Dacă o privim ca pe o fantasmagorie, ne-am putea gândi în primul rând că lucrul cel mai important la această clădire este ceea ce este umplut cu lemn în spațiu. Dar acesta nu este principalul lucru, principalul lucru este acolo unde aparent nu este nimic. Dacă o formă din clădirea noastră merge așa (desenul din stânga) și aici este lemnul (zona hașurată), esențial nu este acesta de aici, lemnul, ci acela unde nu este nimic, unde aerul se învecinează cu lemnul.
Și ați obține construcția noastră veritabilă dacă ați lua o bucată imensă de ceară și ați face o întipărire în ceară din interior, și apoi v-ați uita la întipărire. Deci partea în care stați înăuntru atunci când intrați în clădire, ceea ce nu puteți vedea, ci trebuie să simțiți, aceasta este de fapt ceea ce contează. Am mai spus și mai demult: Principiul construcției noastre este acela al unei oale (tăvi) de Gugelhupf (Gugelhupftopf)*. – Oala de Gugelhupf este o expresie care nu va fi bine înțeleasă aici. Dar gândiți-vă la o oală de acest fel (desenul din dreapta): aceasta e forma în care coaceți un cozonac Gugelhupf. Despre ce este vorba cu această oală de Gugelhupf? Lucrul important nu este oala, ci cozonacul, să obțină forma potrivită și să se coacă în modul corect. Oala trebuie să fie astfel încât atunci când turnați aluatul și îl coaceți, cozonacul Gugelhupf să iasă cum trebuie.
* Gugelhupf = Cozonac rotund cu gaură la mijloc, copt într-o oală/tavă înaltă inelară. Topf= oală, Gugelhupftopf = oala de Gugelhupf (n.tr.)
Deci, la construcția noastră lucrul important nu este împrejmurirea, ci ceea ce este în interior. Iar în interior vor fi sentimentele și gândurile celor care sunt înăuntrul clădirii. Acestea vor rezulta din faptul că omul vede până la limita clădirii, că simte formele și că se umple cu forme de gânduri. Ceea ce este în interior va fi Gugelhupf, iar ceea ce construim este cochilia, forma. Dar forma trebuie să fie de așa încât lucrul potrivit să fie gândit și simțit în interior. Și acesta este principiul artei mai noi în comparație cu cel al artei vechi. La vechile arte era vorba întotdeauna despre ceea ce este afară în spațiu. La arta nouă, nu este vorba de ce este afară în spațiu. Ceea ce este în afară este oala, iar ceea ce contează nu se poate de fapt face deloc, ci acesta este înăuntru. Acest lucru este valabil nu numai în privința formele plastice, ci și în privința picturii. Nici aici lucrul important nu este ce este pictat, ci ce se simte și se trăiește în privința lui. Pictura, de asemenea, este doar „oala de Gugelhupf”.
Aceasta este, aș spune, miezul pasului evolutiv în care ne aflăm, că într-adevăr – scuzați expresia – din oală pășim în cozonac. A rămâne în oală înseamnă materialism; a intra în cozonac înseamnă pentru noi spiritualism, și acesta este direcția înspre care lucrăm. Dacă nu țineți cont de aceasta, nu veți putea judeca în mod corect despre ce este vorba în tot ceea ce este artistic la noi. Dacă veți interpreta artistic clădirea noastră după modelul vechiului, veți putea spune: Da, dar pentru numele lui Dumnezeu nu ați făcut deloc o oală frumoasă! – Nu vei ști că nu oala este ceea ce contează, ci cozonacul. Cu un astfel de principiu artistic, ne apropiem de sensul și înțelesul deplin al avansării în evoluție prin știința spirituală. Omul trebuie prin progresul științei spirituale să-și croiască drumul să iasă din oală și să-și facă drum în Gugelhupf.
Și astfel trebuie omul să se dezbare de credința că, de exemplu, în procesele creierului se află cauzele gândurilor, în timp ce în procesele proprii ale creierului sunt procese cosmice și au loc bătăliile dintre Lucifer și Ahriman. Și trebuie să realizeze că procesele sufletului uman, gândurile și sentimentele sunt legate doar de urmele care sunt gravate în aceste fortificații de luptă și care cu așa-numitele procese materiale – cu alte cuvinte cu procesele luciferico-ahrimanice – nu au nimic de-a face.
Aș dori să folosesc o altă imagine. Să presupunem că intrăm într-o grădină frumoasă, frumoasă prin faptul că modul în care sunt dispuși copacii este frumos, aranjamentele în ceea ce privește distribuția florilor sunt frumoase și așa mai departe, și vrem să ne formăm o părere asupra ei. Dacă am putea privi în pământ printr-o gaură, un spiriduș ar veni la noi. Acest spiriduș – să presupunem – ne spune acum: Vreau să vă spun de ce sunt aici trandafiri, violete, de ce este acolo un tufiș și dincolo sunt flori. Eu mă târăsc peste tot acolo jos sub suprafața pământului, și acolo văd solul care a făcut ca copacii, violetele, trandafirii să răsară. – Noi putem spune: Da, tu ne povestești foarte frumos aceste procese. Cele ce ne povestești trebuie toate să se poată toate întâmpla în lumea fizică. Dar pentru ca plantele să se poată dezvolta bine, să prospere, pentru ca grădina să fie creată, a trebuit să fie acolo un grădinar. Acestea însă sunt regiuni în care tu nu te-ai uitat deloc, de care nici nu ți-a păsat.
Așa trebuie să învățăm să le spunem anatomiștilor materialişti, fiziologilor materialişti: Activitatea voastră o găsesc doar când privesc print vizor în pământ. Acolo te târăști de jur-împrejur și studiezi procesele, care trebuie să se petreacă, dar care nu au nimic de-a face cu ceea ce se întâmplă acolo sus în sufletesc-spiritual. Și veți interpreta corect ceea ce se întâmplă acolo jos doar atunci când veți admite să recunoașteți ce relații domnesc între Lucifer și Ahriman și celelalte ierarhii care îi aduc pe de altă parte pe Lucifer și Ahriman la starea de echilibru. – Și ceea ce până acum a fost activ doar ca o imagine în reprezentarea Eului se va îmbogăți prin știința spirituală.
Va veni o vreme când oamenii își vor spune: Ni se spune în documentul biblic al Creației despre răsuflare, despre suflarea lui Iahve, care a fost suflată asupra omului. – Atunci oamenii viitorului se vor întreba: Dar când această suflare este insuflată, unde este ea insuflată? – Dacă păstrați în minte ceea ce am spus, vei găsi că cel mai îndemână, unde a fost suflată respirația, sunt aceste interspații unde Jahve creează omul din față și din spate, de sus și de jos, cumva ca un cub (a se vedea desenul) și îl umple în așa fel cu propria sa ființă, cu suflarea sa magică, încât atunci efectul acestei respirații magice se răspândește în restul ființei umane în regiunile lui Lucifer și Ahriman. Dar aici este un interspațiu, delimitat din dreapta și din stânga, de sus și de jos, din față și din spate, în care suflarea lui Jahve se duce nemijlocit în omul spațial. Ceea ce am spus este în primul rând spus în legătură cu acest om fizic spațial.
Vedeți dumneavoastră, acest lucru ne deschide perspectiva din care îl vedem pe om stând înăuntrul întregului cosmos. Aș spune: În privința a ceea ce aparent acest om umple spațial exterior, la toate acestea există și aspecte moral-spirituale. Căci și în ceea ce funcționează în noi ca moral-sufletesc, avem inițial o fantasmagorie, chiar dacă nu în măsură așa de mare ca în omul spațial. Și în tot ceea ce este moral, în tot ceea ce este logic, în tot ceea ce este în activitatea noastră sufletească, Lucifer și Ahriman acționează unul asupra celuilalt, iar ființa umană este poziționată la graniță.
Cum este aceasta, acest capitol deosebit de semnificativ și important pentru noi, vrem să discutăm mâine.
