Un mijloc de a se înlesni înţelegerea rezultatelor ştiinţei oculte constă în a ne dirija facultăţile obişnuite ale sufletului asupra a ceea ce ne conduce la concepte capabile a fi extinse şi transformate astfel, încât să ajungem, încetul cu încetul, la fenomenele şi fiinţele lumii spirituale. Dacă nu avem răbdarea să alegem acest drum, este posibil să ne reprezentăm lumea spirituală ca prea asemănătoare cu lumea fizică sau sensibilă; mai mult, vom fi incapabili să ne facem o idee corectă despre spirit şi despre raporturile sale cu omul.
Fenomenele şi fiinţele spirituale i se înfăţişează omului când sufletul său este pregătit să le perceapă, dar modul în care i se dezvăluie nu este cel al faptelor şi al fiinţelor fizice. Ne putem face o idee despre aceasta îndreptându-ne atenţia asupra naturii amintirii. Am fost, de exemplu, în urmă cu câtva timp, implicaţi într-un eveniment. La un moment dat acesta reapare din subconştient. Ştim că faptul corespunde unui eveniment real şi îl raportăm la el. Dar în momentul amintirii este prezentă numai imaginea-amintire dedusă din eveniment. Să ne reprezentăm acum apărând în suflet o imagine asemănătoare, este adevărat că o imagine-amintire, dar exprimând totuşi un conţinut străin sufletului, adică ceva ce nu provine din experienţele făcute anterior, şi vom înţelege cum începe să apară lumea spirituală într-un suflet corespunzător pregătit.
Cine nu cunoaşte destul de bine legile lumii spirituale va obiecta mereu că aşa-zisele experienţe spirituale nu sunt altceva decât imagini-amintire, mai mult sau mai puţin distincte, considerate pe nedrept ca revelaţii ale lumii oculte. Trebuie admis că în acest domeniu nu este uşor să se distingă iluzia de realitate. Multe persoane îşi imaginează că au într-adevăr percepţii ale lumii spirituale, în timp ce spiritul lor este preocupat de simple imagini-amintire. Pentru a fi cu totul la adăpost de greşeală, trebuie să fii informat asupra a ceea ce poate da naştere la iluzie. Aşa, de exemplu, un eveniment vizual fugitiv, care abia a atins conştienţa, poate reapărea mai târziu – chiar în întregime modificat – sub formă de imagine vie, şi aceasta, în lipsa unei amintiri exacte, va fi considerată ca o adevărată inspiraţie.
Acesta şi încă alte multe motive explică foarte bine de ce cei care nu cunosc deloc metodele specifice ale ştiinţei oculte găsesc datele clarvederii extrem de discutabile. Dar dacă am vrea să ţinem riguros seama de ceea ce am spus despre dezvoltarea clarvederii în cartea mea Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare?, am ajunge totuşi să distingem, în acest domeniu, iluzia de adevăr.
În această privinţă să ne fie permis să mai subliniem unele lucruri. Este adevărat că fenomenele spirituale se manifestă la început ca imagini; cu alte cuvinte, ele apar sub această formă din străfundurile sufletului, când el este pregătit corespunzător. Deci, e important să realizezi aprecierea corectă a acestor imagini. Pentru percepţia spirituală, ele nu au valoare decât atunci când nu pretind a se impune ca nişte realităţi în sine; altfel nu ar valora mai mult decât visele obişnuite. Trebuie să fie considerate ca nişte semne, ca literele alfabetului. Când avem în faţa noastră litere, nu ne legăm de forma lor, ci le citim, pentru a şti ce vor să exprime.
La fel cum nu este necesar să descriem literele care compun o scriere, imaginile care formează conţinutul clarvederii nu trebuie să fie înţelese pentru ele însele, ci ele îndeamnă sufletul să facă abstracţie de aparenţa lor şi să se concentreze asupra fenomenului sau fiinţei spirituale care se exprimă prin ele.
Nimănui nu-i vine ideea să nege adevărul unei scrisori conţinând noutăţi inedite deoarece conţinutul este comunicat prin litere cunoscute de multă vreme. Ar fi tot aşa de deplasat să spui că imaginile clarvederii nu conţin decât imagini împrumutate din viaţa obişnuită. Elemente asemănătoare se găsesc şi în clarvedere, dar ceea ce este important pentru conştienţa cu adevărat clarvăzătoare nu sunt aceste împrumuturi din viaţa obişnuită, ci ceea ce exprimă imaginile.
Prima menire a sufletului este de a se pregăti pentru a vedea apărând astfel de imagini în orizontul spiritual; dar trebuie, în plus, ca sufletul să cultive în sine instinctul de a nu se opri la imagini, ci să le raporteze cum trebuie la lumea suprasensibilă. Adevărata clarvedere nu constă numai în facultatea de a contempla în noi o lume de imagini, ci înainte de toate dintr-o altă facultate, comparabilă în lumea sensibilă cu aptitudinea de citire a unui text.
Trebuie să începem prin a ne reprezenta lumea suprasensibilă ca găsindu-se cu totul în afara conştienţei obişnuite. Nimic din această conştienţă nu îi permite să intre în legătură cu lumea suprasensibilă. Datorită meditaţiei, forţele sufletului cresc, creând un prim contact cu lumea spirituală, ceea ce face ca imaginile despre care am vorbit să apară din valurile vieţii interioare. Ele formează un tablou, ţesut în întregime de suflet, deci de forţele pe care sufletul le-a dobândit în lumea sensibilă. În calitate de ansamblu de imagini, acest tablou nu conţine într-adevăr decât amintire.
Pentru înţelegerea conştienţei clarvăzătoare, este bine să ne dăm seama, pe cât posibil, de toate acestea. Nu numai că ne vom apăra împotriva oricărei iluzii privind natura acestor imagini, dar vom obţine şi înţelegerea felului în care trebuie raportate imaginile la lumea suprasensibilă. Prin aceste imagini vom învăţa să citim în lumea spirituală. Este în natura lucrurilor ca prin senzaţiile lumii sensibile să fim mult mai aproape de fiinţele şi fenomenele acestei lumi decât suntem de lumea suprasensibilă, prin imaginile conştienţei clarvăzătoare. Am putea spune chiar că asemenea imagini nu sunt la început decât ca o perdea pe care sufletul o aşază în faţa lumii suprasensibile, când simte stabilit contactul între el şi această din urmă lume.
Trebuie să ne familiarizăm încetul cu încetul cu felul în care fenomenele oculte ating sufletul. Din experienţa spirituală va rezulta o interpretare din ce în ce mai corectă, o descifrare din ce în ce mai exactă a acestor fenomene. Dacă ele sunt deosebit de pregnante, este evident că nu pot proveni din imaginile-amintire din viaţa obişnuită. Din nefericire, la unii din cei care, pe drept sau pe nedrept, cred că au ajuns la convingeri precise asupra unor cunoştinţe suprasensibile găsim multe afirmaţii absurde. Câte persoane, pentru a fi convinse de realitatea reîncarnării, nu se grăbesc să raporteze la experienţele unei vieţi terestre anterioare anumite imagini care apar în sufletul lor! Ar trebui să nu fim încrezători când aceste imagini par să indice că vieţile precedente se aseamănă sub anumite raporturi cu viaţa actuală, sau că ele se manifestă astfel, încât viaţa actuală poate fi înţeleasă prin aceste aşa-zise vieţi anterioare. Când într-o veritabilă experienţă ocultă apare adevărata impresie a vieţii precedente sau a încarnărilor anterioare, aceasta este foarte diferită de tot ceea ce imaginaţia, dorinţele şi aspiraţiile orientate către viaţa actuală ar fi fost vreodată capabile sau dornice a le produce. Se poate întâmpla, de exemplu, ca impresia vieţii pământeşti precedente să ni se prezinte într-un moment al actualei vieţi în care este imposibil de a se compara facultăţile sau calităţile pe care le posedasem în această viaţă anterioară. Nu numai imaginile care se prezintă în timpul unor astfel de experienţe spirituale deosebit de importante sunt departe de a reaminti de faptele vieţii obişnuite, dar ele sunt în general atât de diferite, încât am fi incapabili să le concepem. Cu atât mai mult aşa stau lucrurile pentru impresiile adevărate, provenind din lumile cu totul transcendente. În consecinţă, este adesea de-a dreptul imposibil să ne formăm imagini derivând din viaţa obişnuită şi care să se refere la existenţa dintre vieţile terestre, adică la perioada dintre ultimul deces al omului din viaţa anterioară şi naşterea sa în viaţa actuală. În cazul acesta, poţi face experienţa că, în timpul perioadei trăite în lumea spirituală, s-au dezvoltat în noi simpatii şi înclinaţii complet opuse celor care sunt în curs de a se dezvolta în viaţa pământească. Recunoaştem că în viaţa pământească am fost adesea determinaţi să ne interesăm cu iubire de lucruri pe care le-am respins sau evitat în viaţa spirituală precedentă (între moarte şi naştere). Tot ceea ce ar putea să rezulte din experienţele obişnuite, sub formă de amintire, ar trebui să fie diferit de impresia primită prin adevărata percepţie ocultă.
Cel ce nu cunoaşte profund ştiinţa ocultă va putea face întotdeauna obiecţii, chiar şi când descrierea pe care tocmai am făcut-o este corectă. El va putea spune: „Ei bine, da; eu iubesc un lucru. Natura omenească e complicată. În orice simpatie se amestecă şi o antipatie secretă. La un moment dat, apare antipatia şi eu o consider ca un fenomen prenatal, în timp ce, eventual, ea poate fi explicată în mod natural prin datele subconştientului”.
Trebuie recunoscut că, în general, o astfel de obiecţie este corectă în numeroase cazuri. Nu este uşor să dobândim cunoştinţele conştienţei clarvăzătoare în aşa fel, încât să fie la adăpost de orice obiecţie. Dar dacă este adevărat că un pretins clarvăzător poate să se înşele şi să raporteze un fapt al subconştientului la o experienţă spirituală prenatală, este tot atât de adevărat că disciplina ocultă conduce la o cunoaştere de sine însuşi de aşa natură, încât aceasta din urmă ajunge până la domeniul subconştientului şi se poate, din acest punct de vedere, să fie scutită de orice iluzie. Tot ce vrem să afirmăm aici este faptul că cunoştinţele noastre suprasensibile nu sunt adevărate decât cu condiţia ca în momentul când le elaborăm să facem distincţia între ceea ce provine din lumile suprasensibile şi ceea ce e pur şi simplu creat de propria noastră reprezentare. Dar familiarizându-ne cu lumile suprasensibile dobândim o asemenea facultate de discernământ, încât sfârşim prin a distinge, în acest domeniu, percepţia de iluzie, tot asa cum, în lumea fizică, putem distinge un fier încins pe care îl atingem cu mâna de un fier încins imaginar.
