Poate că tocmai conferințele pe care le-am ținut aici despre esența culorilor [Nota 72] şi conferința care a premers acestor conferințe ținută în ultima zi de joi v-au arătat că se poate ajunge la ființa umană numai dacă ea este considerată în legătură cu întregul Cosmos. Trebuie să ajungem ca atunci când ne întrebăm despre ființa omului, să ne ridicăm privirile de la Pământ, înspre ceea ce este în afara Pământului. Și timpul nostru cere acest lucru în mod special. Am văzut cum intelectul uman a căpătat din ce în ce mai mult un caracter de umbră, cum tocmai prin evoluția secolului al XIX-lea el nu se mai înrădăcinează în realitate.
Toate acestea ne arată că omul ar trebui să se gândească să primească imbolduri în viața sa sufletească. Acest lucru ne va deveni și mai clar azi, când vom aduce încă o dată în fața sufletelor noastre evenimente cosmice decisive care au intervenit în evoluția Pământului, pe care le-am mai considerat deja, din alte puncte de vedere.
Vă mai amintiți, şi ştiți bine şi din lectura Științei oculte, că unul dintre marile evenimente care au intervenit în evoluția Pământului este ieşirea Lunii din ființa Pământului. Ceea ce azi ne luminează ca Lună din spațiul cosmic a fost cândva legat de Pământ, s-a despărțit de Pământ şi-l înconjoară ca satelit al său.
Știm ce transformări profunde din întreaga evoluție umană sunt legate de această despărțire a Lunii de Pământ. Știți că trebuie să mergem mult în urmă, dincolo de scufundarea Atlantidei, dacă vrem să ajungem la vremea când Luna a ieşit din starea de existență a Pământului.
Astăzi vrem să prezentăm doar consecințele pe care le-a avut pentru om şi pentru ființele din ambianța terestră a acestuia despărțirea Lunii de Pământ. Am văzut că, de fapt, mineralele diferit colorate [Nota 73], aşadar, corpurile minerale colorate îşi extrag însuşirea de a fi colorate din această relație a Lunii cu Pământul. Astfel am fost aduşi în situația de a pune aceste evenimente cosmice în legătură cu abordarea artistică a existenței. Dar de aceasta se mai leagă multe alte lucruri foarte importante. Omul şi-a adus entitatea din metamorfozele anterioare ale existenței Pământului, din ființele de Saturn, Soare şi Lună; în timpul în care el s-a dezvoltat ca ființă a lui Saturn, ființă a Soarelui şi ființă a Lunii, în jurul său încă nu exista un regn mineral. Regnul mineral, tot ceea ce este mineral, a apărut abia în epoca Pământ. Și datorită acestui fapt ceea ce numim materie minerală a pătruns în om în timpul epocii Pământ. Omul nu avea nimic mineral în el în perioadele Saturn, Soare şi Lună. El nu era încă o ființă nevoită să-şi petreacă existența pe Pământ, ci era o ființă care, prin constituția sa, aparținea întregului Cosmos. Înainte de a avea loc despărțirea Lunii de Pământ şi înainte ca materia minerală să se dezvolte cu multitudinea ei de culori în cadrul Pământului, omul nu era, de fapt, deloc adaptat condițiilor terestre. Dacă îmi este îngăduită această exprimare: a fost întru totul o problemă a ființelor spirituale care conduceau evoluția Pământului ceea ce urma să se petreacă cu omul; dacă omul trebuia să fie transpus pe Pământ sau urma să-şi petreacă existența în afara Pământului. Și putem numi decizie a ființelor care dirijau evoluția, faptul de a separa Luna de Pământ, dar prin aceasta întregul Pământ şi odată cu el omul au suferit transformări. Deoarece această materia lunară grosieră a fost eliminată, omul a ajuns la acea organizare care i-a permis să devină ființă a Pământului. Aşadar, omul a devenit om al Pământului prin acest eveniment al ieşirii Lunii din masa comună şi încorporarea regnului mineral în Pământ. Prin aceasta omul a căpătat greutatea sa terestră. El nu ar fi devenit niciodată o ființă capabilă de a fi liberă, dacă nu ar fi căpătat greutatea terestră. Înainte de aceasta el nu era o personalitate în sensul real al cuvântului. El a devenit o personalitate prin aceea că forțele care trebuiau să-i construiască trupul s-au reunit laolaltă. Și aceasta au făcut-o prin ieşirea Lunii şi prin încorporarea regnului mineral. Omul a devenit astfel o personalitate, şi prin aceasta accesibil libertății.
Această evoluție a omului pe Pământ după desprinderea Lunii de Pământ s-a desfăşurat de la această ieşire a Lunii prin diferite stadii. Atâta timp cât nu s-a petrecut ieşirea Lunii din Pământ, omul avea posibilitatea de a obține din întregul său organism, din ființa sa sufletesc-corporală imaginile vechii clarvederi.
Această capacitate de a avea imagini ale vechii clarvederi nu i-a fost luată omului prin plecarea Lunii. Omul vedea lumea în imagini, aşa cum am descris adeseori. Dacă nu s-ar fi întâmplat nimic altceva, el ar trăi şi în prezent în această lume de imagini. Numai că noi ştim că evoluția a continuat. Omul nu a rămas doar legat de Pământ. El a avut din nou prilejul unei involuții, şi această evoluție regresivă şi-a atins punctul culminant în secolul al XIX-lea. Eu am caracterizat în repetate rânduri aceasta în ultimele conferințe. Dar deja în vremurile vechi omul, chiar dacă, în calitate de om metabolic, a dobândit greutate, ca om-cap s-ar putea spune că a primit aptitudinea existenței cosmice. El şi-a dezvoltat intelectul. În cadrul acestui proces, imaginile vechii clarvederi s-au densificat până în secolul al IV-lea d.Ch. Abia atunci, şi mai ales începând din secolul al XV-lea, intelectul uman a căpătat tot mai mult un caracter de umbră. În ciuda faptului că este ceva pe deplin spiritual în om, acest intelect uman nu mai are nicio ființialitate; el are doar ceva care este, în fond, o existență de imagine. Atunci când, în prezent, omul gândeşte prin rațiunea sa, gândurile sale nu mai sunt inrădăcinate în realitate. Aceste gânduri se mişcă într-o existență de umbră. Mişcarea gândurilor într-o existență de umbră se accentuează din ce în ce mai mult. Acest lucru a căpătat intensitate maximă în secolul al XIX-lea. În prezent, omului îi lipseşte în întregime simțul realității. El trăieşte într-un element spiritual, dar este materialist. Cu gândurile sale spirituale, care sunt însă gânduri-umbră, el gândeşte numai existența materială.
Aşa a intervenit acest al doilea eveniment. Omul a devenit din nou mai spiritual; dar ceea ce îi oferea mai înainte materia drept conținuturi spirituale nu-l mai însuflețeşte. El a devenit mai spiritual, dar gândeşte prin spiritualul său numai aspectele materiale.
Acum, dumneavoastră ştiți că Luna se va uni din nou cândva cu Pământul. Acest moment în care Luna se va uni din nou cu Pământul este împins de astronomii şi geologii cu gândire abstractă peste milenii; însă aceasta este numai o amăgire, o iluzie. În realitate, momentul nu este chiar atât de îndepărtat. Dumneavoastră ştiți că omenirea ca atare întinereşte din ce în ce mai mult. Știți că oamenii vor ajunge ca evoluția lor sufletesc-corporală să stagneze la un anumit moment dat. Pe vremea morții lui Christos, când a avut loc evenimentul de pe Golgota, oamenii erau în general apți de evoluție sufletesc-corporală până la treizeci şi trei de ani. În prezent ei au această aptitudine numai până la douăzeci şi şapte de ani. Iar în mileniul al patrulea va veni un timp în care oamenii vor fi apți de evoluție sufletesc-corporală numai până la douăzeci şi unu de ani. Apoi, va veni un timp, în cel de al şaptelea mileniu, în care oamenii vor fi apți de evoluție prin corporalitatea lor numai până la paisprezece ani. Atunci femeile vor înceta de a mai fi fertile; va apărea un cu totul alt mod de viața terestră. Va fi timpul în care Luna se va apropia din nou de Pământ; ea se va reintegra Pământului.
Vedeți dumneavoastră, iubiții mei prieteni, astfel de evenimente extraterestre trebuie să înceapă să vadă omul în prezent. El nu trebuie doar să viseze într-un mod general, abstract, la ceva divin, ci trebuie să cuprindă cu privirea evenimentele legate de evoluția sa. El trebuie să ştie că Luna s-a desprins cândva de Pământ, dar va reintra din nou în Pământ. Și aşa cum ieşirea Lunii a fost un eveniment decisiv, tot un eveniment decisiv va fi şi reintrarea Lunii. Ca oameni, noi vom popula şi atunci Pământul, dar nu ne vom mai naşte în modul cunoscut acum, ci vom fi legați de Pământ într-un mod cu totul diferit decât prin naştere. Dar până atunci noi vom fi evoluat într-un anumit mod. Și va trebui ca ceea ce se întâmplă acum, devenirea intelectului cu caracter de umbră, să o legăm de ceea ce va apărea cândva ca eveniment decisiv în evoluția Pământului: reintrarea cu tumult a Lunii în materia terestră.
Intelectul capătă din ce în ce mai mult caracter de umbră. Dacă acest lucru ar continua, dacă omenirea nu s-ar hotărî să preia în sine ceea ce vine din lumile spirituale, omul s-ar pierde tot mai mult în culoarea de umbră a intelectului său.
Reflectați la ceea ce conține acest intelect-umbră. Acest intelect-umbră nu poate înțelege nici ființa umană. El înțelege mineralele. Este singurul lucru pe care intelectul-umbră îl poate înțelege până la un anumit grad. Chiar şi viața plantei îi rămâne o enigmă, viața animalelor îi rămâne de-a dreptul o enigmă, iar propria sa viață îi este complet opacă. În felul acesta, omul îşi construieşte imagini despre lume care, de fapt, sunt doar întrebări care nu au legătură cu ființa propriu-zisă a plantei, animalului şi mai ales a omului. Această formă de imagini ar continua dacă omul nu s-ar hotărî să primească ceea ce îi este transmis de imaginațiuni, de noile imaginațiuni, prin care i se descrie existența universală. În noțiunile-umbră ale rațiunii şi în reprezentările de umbră ale intelectului trebuie să fie preluată înțelepciunea vie pe care o poate da ştiința spiritului. Prin aceasta trebuie să fie vivifiate imaginile-umbră ale rațiunii. Această vivifiere a imaginilor-umbră ale rațiunii nu este un eveniment uman, este un eveniment cosmic. Amintiți-vă ce am expus în Știința ocultă, că la un anumit moment sufletele umane au migrat pe celelalte planete şi au coborât apoi din nou în existența pământeană. Am prezentat în Știința ocultă cum au coborât succesiv pe Pământ oamenii de pe Marte, Jupiter, etc. S-a petrecut un eveniment important – acest lucru poate fi descris numai prin faptele care li se confirmă din lumea spirituală – la sfârşitul anilor şaptezeci ai secolului al XIX-lea. În vreme ce în vechea perioadă atlanteeană oamenii au coborât pe Pământ venind de pe Saturn, Jupiter, Marte etc., în vreme ce, aşadar, aceste ființe sufleteşti au adoptat existența terestră, începe un timp în care alte ființe, care nu sunt oameni, dar care sunt dependente în evoluția ulterioară a existenței lor de a veni pe Pământ şi de a stabili relații cu oamenii, au coborât din alte regiuni extraterestre ale lumii. De la sfârşitul anilor optzeci ai secolului al XIX-lea vor să pătrundă în existența terestră entități supraterestre. Aşa cum oamenii de pe Vulcan au fost ultimele ființe care au venit efectiv în existența terestră, tot astfel ființele de pe Vulcan au pătruns acum efectiv în existența terestră. Avem deja în existența terestră entități supraterestre. Acestei împrejurări, faptului că entități supraterestre aduc mesaje în existența terestră, acestei împrejurări îi datorăm faptul că putem avea o ştiință a spiritului coerentă.
Dar cum se comportă în general neamul omenesc în această situație? Se comportă într-un mod cosmic-bădăran față de aceste entități care apar treptat, dar care, totuşi, vin, din Cosmos pe Pământ. Nu se sinchiseşte de ele, le ignoră. Acest fapt va aduce Pământul în stări din ce în ce mai tragice, căci printre noi vor exista în cursul secolelor viitoare tot mai multe entități spirituale a căror limbă ar trebui s-o cunoaştem. Și aceasta o vom face numai dacă vom înțelege ceea ce vine de la ele, conținutul ştiinței spiritului. Pe acesta vor ele să ni-l dea; ele vor să se lucreze în sensul ştiinței spiritului, ca ştiința spiritului să fie transpusă în modul de acționare socială a existenței Pământului.
Din ultima treime a secolului al XIX-lea avem într-adevăr de-a face cu pătrunderea unor ființe spirituale din Univers, ființe spirituale care sălăşluiesc între Lună şi Mercur şi care putem spune că năvălesc deja cu totul în existența pământească şi încearcă să prindă rădăcini aici prin aceea că oamenii se umplu de gânduri îndreptate spre entitățile spirituale ale Universului. În felul acesta se poate descrie ce am spus mai înainte, că ar trebui să ne vivifiem intelectul nostru cu caracter de umbră cu imaginile ştiinței spiritului. Dar, în felul acesta, descrierea este abstractă. Descriem concret când spunem: Ființe spirituale vor să coboare în existența terestră şi vor să fie primite. Zguduiri după zguduiri vor avea loc şi în final existența pământească se va transforma în haos social, dacă aceste entități vor coborî iar existența umană nu va manifesta decât opoziție împotriva coborârii acestor entități pe Pământ. Aceste entități nu vor decât să fie avangarda a ceea ce va să se întâmple cu existența terestră când Luna se va uni din nou cu Pământul.
Vedeți dumenavoastră, în prezent, oamenilor poate să le apară ca fiind un lucru relativ inofensiv să ducă până la capăt numai gânduri lipsite de viață, care iau naştere când înțelegi doar lumea minerală şi aspectul mineral din plante, aspectul mineral din animale, aspectul mineral din om. Aş spune că oamenii sunt încântați de aceste gânduri, materialiştii se simt bine cu ele, căci astăzi se gândeşte numai în astfel de gânduri. Dar imaginați-vă că oamenii ar gândi în continuare tot astfel, că nu ar avea decât asemenea gânduri, până când în mileniul al optulea existența lunară se va uni din nou cu existența pământeană. Ce se va întâmpla atunci? Entitățile despre care am vorbit vor coborî treptat, unele după altele, pe Pământ, entități de pe Vulcan, supraoameni vulcan, supraoameni venusieni, supraoameni mercurieni, supraoameni solari etc. se vor contopi cu existența pământească. Dar dacă oamenii vor continua să li se opună pur şi simplu, existența terestră se va transforma într-un haos în decursul viitoarelor milenii. Oamenii pământeni vor putea să-şi dezvolte intelectul în continuare în mod automat; acesta se poate dezvolta şi în cadrul barbariei, dar natura umană deplină nu va fi implicată în acest intelect, iar oamenii nu vor avea relații cu entitățile care vor să se apropie de ei în existența terestră. Și toate aceste entități care sunt gândite incorect de om, care sunt gândite incorect de om datorită faptului că intelectul lor, care are caracter de umbră, nu gândeşte decât aspectul mineral, aş spune, ceea ce este grosolan material în regnurile mineral, vegetal şi animal, şi chiar şi în regnul uman, aceste gânduri ale omului care nu au realitate, vor primi dintr-o dată realitate când Luna se va uni din nou cu Pământul. Și vor țâşni, lăstărind din Pământ, un soi înfiorător de entități cu caractere ce le plasează între regnul mineral şi cel vegetal, ființe automate dotate cu o rațiune hiperabundentă, cu o rațiune pătrunzătoare. Prin această mişcare, care va prinde rădăcini, Pământul va fi acoperit, ca de o plasă, de un țesut din păianjeni înfiorători, de o imensă înțelepciune, care însă nu vor ajunge în organizarea lor nici măcar până la existența vegetală, păianjeni înspăimântători care se vor întrețese între ei, care vor imita în mişcările lor exterioare tot ceea ce au gândit oamenii cu intelectul lor având caracter de umbră, care nu s-a lăsat impulsionat de ceea ce trebuie să vină printr-o nouă imaginațiune şi în general prin ştiința spiritului. Tot ce concep oamenii cu asemenea gânduri, care sunt ireale, devine ființial. Aşa cum este acoperit de un strat de aer, cum se acoperă uneori cu un roi de lăcuste, Pământul va fi acoperit cu înfiorători păianjeni mineral-vegetali, care vor fi foarte raționali dar se vor întrețese în mod îngrozitor de malign între ei. Iar omul, în măsura în care nu şi-a vivifiat noțiunile sale intelectuale cu caracter de umbră, în loc să-şi unească ființa cu entitățile care vor să coboare pe Pământ încă din ultima treime a secolului al XIX-lea, va trebui să trăiască alături de aceste formațiuni de păianjeni mineral-vegetale înfricoşătoare. El însuşi va trăi împreună cu aceste făpturi-păianjeni şi va trebui să-şi afle continuarea progresului în existența cosmică în acea evoluție care preia aceste făpturi-păianjen.
Vedeți dumneavoastră, aceasta se află întru totul în realitatea evoluției omenirii Pământului, şi este ceea ce este perfect cunoscut de un mare număr de oameni care rețin omenirea de la preluarea cunoştințelor de ştiință a spiritului. Căci există şi astfel de oameni care sunt aliați întru totul conştienți ai împăienjenirii existenței omenirii terestre. În ziua de azi, nu mai trebuie să te laşi speriat de astfel de descrieri, căci descrierile de acest gen se află dincolo de ceea ce spun încă în prezent mulți oameni care au o anumită conştiență despre aceste lucruri, care au tradiții vechi şi care ar vrea să acopere aceste vechi tradiții cu un văl de taină. Evoluția noastră ca omenire a Pământului nu poate fi acoperită de un văl al tainei; oricât ar fi de mare rezistența părții adverse, lucrurile trebuie să fie spuse căci, aşa cum afirm mereu, există un motiv foarte serios pentru acceptarea sau refuzul cunoştințelor de ştiință a spiritului. Aici nu avem de-a face cu ceva din care ar reieşi decizii care ar putea fi determinate doar de o anumită simpatie sau antipatie; aici avem de-a face cu ceva care pătrunde în întreaga structură a Cosmosului; avem de a face cu faptul că omenirea trebuie să se hotărască în prezent dacă vrea să se familiarizeze cu ceea ce aduc spiritele bune din Univers sau dacă vrea să-şi caute existența ei cosmică viitoare în păienjenişul propriilor gânduri-umbră, în starea de a fi încâlcit. În prezent, nu este suficient să prezinți în formule abstracte necesitatea cunoştințelor de ştiință a spiritului, ci este necesar să arătăm cum devin gândurile realități. E ceea ce este atât de înspăimântător la toți teosofii abstracți care aduc în fața oamenilor abstracțiuni de genul: gândurile devin ulterior realități, dar cărora nu le trece prin cap să prezinte întreaga dimensiune concretă a problemei. Această dimensiune concretă constă în aceea că gândurile intelectuale cu caracter de umbră produse de oameni, în prezent în interior, vor acoperi cândva Pământul ca o pânză de păianjen şi că oamenii vor fi prinşi în acest păienjeniş, dacă nu vor să se ridice deasupra acestor gânduri-umbră.
Iar calea înălțării, dragi prieteni, este deja trasată. Trebuie să luăm aceste lucruri în serios, cu toată seriozitatea şi profunzimea, ca şi gândul cu care mi-am încheiat duminica trecută conferințele despre culori, când am spus că este necesară scoaterea cunoaşterii culorii din fizica abstractă; că această cunoaştere trebuie să fie ridicată într-un domeniu în care conlucrează efectiv fantezia, simțirea artistului care înțelege ființa culorii, şi un mod caracteristic ştiinței spiritului de a privi lumea. Am văzut cum poate fi înțeleasă esența culorilor şi ființa culorilor, cum poate fi înălțat ceea ce fizica prăbuşeşte în domeniul ahrimanicului, cu desenele ei înfiorătoare, cum aspectul artistic poate fi înălțat, astfel încât să poată fi întemeiată efectiv o învățătură despre culori, care este, desigur, foarte depărtată de obiceiurile de gândire ale ştiinței actuale, dar care poate fi întru totul o bază pentru creația artistică, atunci când omul se pătrunde de ea. Astfel de gânduri trebuie luate întru totul în serios.
Și un alt gând trebuie să fie luat în serios. Ce trăim noi în prezent în lumea civilizată? Tinerii sunt trimişi în clinici şi în facultățile noastre de ştiințe naturale; lor li se explică acolo cum este alcătuit sistemul osos uman şi însuşi omul în organizarea sa, prin disecarea de cadavre. Ei învață să construiască organismul uman în mod logic, cu ajutorul gândurilor abstracte.
Dar, iubiții mai prieteni, în felul acesta nu poți să cunoşti omul, în felul acesta înveți să cunoşti numai partea minerală din om. Prin această ştiință cunoşti din om numai ceea ce este important de la ieşirea Lunii până la reîntoarcerea acesteia în materia Pământului şi ceea ce se transformă în ființe-păianjeni din gândurile-păianjeni actuale. Trebuie să fie pregătită o cunoaştere care să înțeleagă altfel omul, şi aceasta poate fi pregătită numai dacă se ridică ştiința la nivel de concepție artistică, dacă omul recunoaşte că ştiința, aşa cum este înțeleasă ea în prezent, poate ajunge doar până la un punct: până la partea minerală din regnul mineral, din regnul vegetal, din regnul animal, din regnul uman. Dar ştiința trebuie să se transforme în artă deja în regnul vegetal, şi încă şi mai mult în regnul animal. A vrea să înțelegi o formă animală aşa cum fac anatomiştii şi fiziologii este pură nerozie! Și atâta vreme cât oamenii nu admit aceasta, nu vor putea transforma rațiunea-umbră în înțelegere vie, prin spirit, a lumii. Ceea ce este prezentat tinerilor noştri când ajung în universități într-o formă atât de fără speranțe de abstractă trebuie să se metamorfozeze în înțelegere artistică. Căci natura care ne înconjoară creează în mod artistic. Și până nu se înțelege că ceea ce ne înconjoară în natură din toate părțile este o creație artistică şi poate fi cunoscut numai cu ajutorul unor noțiuni artistice nu poate pătrunde nicio vindecare în concepția noastră despre lume. Reprezentarea odăilor de tortură din castelele Evului Mediu în care oamenii erau introduşi în „fecioara de fier” şi străpunşi cu lancea aminteşte de un procedeu perceptibil fizic, dar se aseamănă cu ceea ce se realizează când se predă tinerilor noştri anatomia şi fiziologia în ideea că ei ar pricepe în felul acesta ceva despre ființa omului. Nu, ei nu pot înțelege ceva care li s-a impus printr-un element de tortură spiritual-sufletească; ei înțeleg omul sfâşiat, omul mineralizat, acel aspect din om care va fi cândva întrețesut în învelişul de păianjeni al Pământului.
Oare nu este tragic că puterea civilizației se află în mâinile celor care consideră ca fiind o nerozie ceea ce este legat în modul cel mai interior, cel mai intim cu vindecarea evoluției omenirii, cu întreaga misiune a evoluției omenirii în lume?! Este tragic, şi această tragedie trebuie avută în vedere. Căci numai dacă aducem această tragedie într-un mod în întregime intuitiv în fața privirii sufleteşti vom putea lua o decizie în favoarea găsirii posibilității de a lăsa să pătrundă în intelectul devenit umbră lumea spiritului care vine din supraterestru, astfel încât acest intelect-umbră să fie apt pentru lumea în care trebuie să pătrundă. Acest intelect-umbră nu trebuie să fie împins înapoi în subvegetal, în împânzirea păienjenească care se întinde peste Pământ, ci omul trebuie să se fi înălțat atunci când femeile nu vor mai fi fertile, când va fi început mileniul al optulea, când Luna se va reuni cu Pământul. Trebuie să rămână în urmă ceea ce este pământesc, cele pe care omul trebuie să le dirijeze doar din afară, pe care s-a sprijinit temporar, tot ce omul nu poate să ia cu sine în existența cosmică. Omul trebuie să se pregătească pentru a nu trebui să devină una cu ceea ce trebuie să se dezvolte cândva pe această cale pe suprafața Pământului. Căci aşa cum a intrat el din existența prepământeană în această existență pământeană, aşa cum a apărut odată cu desprinderea Lunii naşterea fizică, naşterea omului prin femeie, va veni vremea când omul nu va mai fi născut de femeie, căci acesta este numai un episod trecător în întreaga evoluție cosmică; este acel episod care trebuia să-i aducă omului sentimentul libertății, conştiența libertății, care trebuie să-i aducă desăvârşirea individualității şi a personalității, un episod care nu trebuie să fie disprețuit, care a fost necesar în întreaga evoluție a Cosmosului, dar care nu poate fi permanentizat. Iar omului nu-i este îngăduit să se dăruiască comodității de a privi numai spre o Divinitate abstractă, ci trebuie să vadă în concret ceea ce se leagă de evoluția sa. El poate ajunge la o adevărată vivifiere interioară a întregii sale ființe spiritual-sufleteşti numai dacă înțelege această mare perioadă de timp, dar în modelarea evolutiv-concretă pe care el o traversează în viețile sale terestre succesive. Aceasta ne-o spune în prezent adevărata ştiință a spiritului. Lucrurile se ciocnesc între ele. Există în prezent amenințarea ca voința să fie expulzată din spiritualitate şi să se unească cu rețeaua de păianjeni a Pământului; această voință trăieşte în mod conştient în anumiți oamenii pentru că aceştia cred că o scot la capăt dacă se educă numai pe sine spiritual, lăsându-i pe ceilalți în neştiință. Însă cei mai mulți sunt neştiutori, şi, în fond, nu presimt spre ce destine pământeşti înfricoşătoare se îndreaptă prin aceea că se leagă de ceea ce o ştiință mai veche a spiritului numea cele şaisprezece căi ale corupției omeneşti. Căci, iubiții mei prieteni, aşa cum există căi variate de a aborda cu rațiunea-umbră ceea ce poate veni ca mesaj din lumea spirituală, există, fireşte, diverse variante, diverse posibilități ale rațiunii-umbră de a se lega prin această activitate de înțelegere rațională de ființa-crustă de păianjen care va acoperi în viitor Pământul. Atunci rațiunea va acționa în mod obiectiv în diferitele membre ale acestei făpturi animalice de forma păianjenilor, care se vor întrețese între ele, se vor încolăci unele de altele, şi care în această cuprindere reciprocă asemănătoare caduceului lui Mercur vor produce formele cele mai minunate, cele mai inteligente, cele mai spirituale – spirituale în sensul actual al cuvântului. Dar prin faptul că omul ajunge din nou să poată înțelege din interior aspectul, elementul artistic, el va putea aduce o înțelegere față de ceea ce este supramineral, față de ceea ce se manifestă în modelarea plantei.
Priviți cât de simptomatic apare în mersul omenirii faptul că Goethe este cel care a găsit învățătura despre metamorfoză, el care avea predispoziții pentru artă. Toți pedanții care se aflau în jurul lui au considerat acest lucru un diletantism, iar unii privesc şi azi acest lucru ca pe un diletantism. În Goethe s-a reunit însă concepția artistică a lumii, mai ales simțul clar, cu acea concepție care vede însăşi natura ca fiind ceva artistic. El nu a ajuns încă atât de departe încât să poată vedea specificul animal dincolo de formarea vertebrelor, a oaselor craniene. Acea minunată remodelare a unei existențe anterioare a omului, această minunată transformare artistică a oaselor lungi în oase sferice este, atunci când este cu adevărat înțeles, ceea ce conferă o pătrundere interioară reală a deosebirii dintre restul întregii forme umane şi cap. Trebuie să dispui de această înțelegere dacă vrei să articulezi plastic capul uman la restul organismului uman.
Aceasta, ca artă, este totodată adevărata ştiință, căci ştiința care nu se înalță până la această artă este înşelătoare, este o ştiință care-l împinge pe om în nenorocire cosmică. Vedem astfel în fapt cum, pe de o parte, o adevărată ştiință a spiritului trimite spre o înțelegere artistică. Ea trăia, aş dori să spun, ca un fel de imn, în sufletul lui Goethe, atunci când în 1780 el a scris imnul în proză «Natura»: „Natura, suntem înconjurați şi îmbrățişați de ea...” Totul realizează o asemenea țesătură de idei încât ai vrea să spui că este ca dezvoltarea unui dor de a prelua ființe spirituale din întregul Univers. Continuarea gândurilor care viețuiesc în acest imn în proză «Natura» al lui Goethe, continuarea acestor gânduri ar furniza un sanctuar pentru acele entități care vor să coboare din Cosmosul extraterestru. Însă ceea ce s-a constituit în decursul secolului al XIX-lea, acele înfiorătoare noțiuni de tortură ale fiziologiei umane, ale biologiei, ale sistemelor vegetale, ş.a.m.d., care nu au nimic de-a face cu adevărata esență vegetală, la care ne-am putut referi în discuțiile noastre despre culori, toate aceste noțiuni neartistice nu pot furniza o cunoaştere, nu pot ajunge la om. Din această cauză, ceea ce este considerat astăzi ştiință este în esență un produs ahrimanic, ceva care duce omul la corupere pământească, care nu-l lasă să ajungă în acea sferă care îi este adusă în întâmpinare cu începere din ultima treime a secolului al XIX-lea de către entități extraterestre.
A cultiva ştiința spiritului, iubiții mei prieteni, nu este ceva abstract, a cultiva ştiința spiritului înseamnă totodată a deschide porți pentru influențele extraterestre care vor să ajungă pe Pământ începând cu ultima treime a secolului al XIX-lea. A cultiva ştiința spiritului este un eveniment cosmic real; numai că trebuie să devenim conştienți de acest fapt.
Putem astfel spune: Noi cuprindem cu privirea timpul dintre desprinderea Lunii şi revenirea acesteia pe Pământ. Luna, care ne reflectă lumina Soarelui, are aşadar, de fapt, o legătură profundă cu existența noastră. Ea s-a despărțit de Pământ pentru ca omul să poată deveni liber. Dar omul trebuie să folosească acest timp pentru a nu furniza Lunii materialul care să se poată lega cu existența lunară în cadrul Pământului, când Luna se va reîntoarce în acel nou regn despre care v-am spus câte ceva într-o formă intuitivă.
Putem spune că în prezent în om apare un fel de presimțire a ceea ce va fi atunci. Nu ştiu cu ce simț au citit oamenii ceea ce descrie Nietzsche în al său «Zarathustra», în capitolul despre cel mai urât om din „Valea morții” [Nota 74]. Este o descriere tragică, copleşitoare. Nietzsche nu a avut, desigur, nicio intuiție a acelei Văi a morții în care va fi preschimbată existența pământeană atunci când acel păienjeniş despre care am vorbit va acoperi Pământul. Dar când a luat naştere în Nietzsche fantezia privitoare la Valea morții, în el trăia, în subconştient, ceva din această imagine a viitorului şi el l-a transpus acolo pe cel mai urât om. Este ca un fel de presimțire cu privire la modul în care, dacă vor continua să-şi cultive numai gândurile-umbră, vor fi preluați oamenii drept formațiunile cele mai urâte în existența lunară ce va coborî pe Pământ, pentru a cădea în rețeaua de păianjeni cu care se vor unifica.
La ce ar servi să tăinuim aceste lucruri; aşa cum o doresc mulți? Ar însemna să aruncăm oamenilor praf în ochi. O mare parte din ceea ce se răspândeşte în prezent cu pretenția de spiritualitate nu înseamnă în fond altceva decât aruncare de praf în ochii oamenilor. Întâlneşti uneori oameni care realizează ce înseamnă să li se arunce oamenilor praf în ochi, pentru ca nici un eveniment istoric să nu fie conceput aşa cum este în realitate. Câți oameni ştiu că în zilele noastre se petrec evenimente de o importanță fundamentală? Am mai atras atenția asupra acestor lucruri. Câți oameni vor să pătrundă astfel de lucruri? Oamenii ar vrea să închidă ochii în fața acestor lucruri, ar vrea să spună: Lucrurile încă nu au această importanță. Dar semnele sunt prezente şi ele ar trebui să fie înțelese de oameni.
Este ceea ce am vrut să adaug, dragii mei prieteni, la considerațiile mele asupra culorilor şi despre legătura omului cu Cosmosul extraterestru. Vom continua şi în viitor cu astfel de considerații.
