Cea de a patra epocă postatlanteană în care este inclusă dezvoltarea înțelegerii raționale a omenirii a fost condusă din misteriile greceşti. Ceea ce a stat la baza acestei culturi a rațiunii sau a afectivității a fost dăruit mai întâi de misteriile populației Asiei de Sud-Vest, ale Europei sudice. În aceste misterii un mare rol îl juca taina conviețuirii omului cu Soarele. Știm din descrierile pe care le-am făcut în Teosofia mea cum în cadrul sufletului rațiunii sau al afectivității omului se aprinde Eul, care trebuie apoi să ajungă oarecum la deplina sa forță interioară prin sufletul conştienței. În măsura în care Eul omului trebuia să ajungă oarecum la trezirea sa în epoca culturii rațiunii, misteriile acestui timp trebuiau să fie preocupate de tainele vieții Soarelui şi de legăturile sale cu ceea ce este Eu uman. Vă este cunoscut şi din prezentarea pe care am făcut-o în Enigmele filosofiei felul în care grecul îşi percepea în lumea exterioară reprezentările, noțiunile, aşa cum noi percepem azi culorile, sunetele etc. Ceea ce trăia în reprezentări nu era pentru grec ceva interior, creat în suflet, ci era ceva perceput de el în lucruri. În această privință, Goethe avea în sine ceva întru totul grecesc, ceea ce a dovedit el atunci când a auzit în celebra discuție cu Schiller [Nota 71] afirmația că reprezentările sale, aşadar ceva conceptual-ideal, nu ar fi percepții, ci idei, el a răspuns că atunci el îşi vede ideile aşa cum vede în fața sa percepțiile exterioare.
Acest mod grecesc de a se comporta față de reprezentările sale era întru totul legat de o anumită simțire pe care o aveau grecii când îşi îndreptau privirea spre lumea exterioară. În tot ceea ce îi întâmpina drept conținut de reprezentare ei vedeau, de fapt, pretutindeni, creația Soarelui. Când Soarele răsărea dimineața ei simțeau şi apariția vieții de reprezentare în spațiu, iar la apusul Soarelui ei simțeau şi scufundarea lumii de reprezentare. Nu poți înțelege dezvoltarea popoarelor dacă nu iei în considerare această modificare a vieții sufleteşti.
Este ceva, dragii mei prieteni, pe care l-au pierdut oamenii în viața lor sufletească, şi anume împreună-simțirea spiritualității întregii ambianțe. În prezent, omul vede sfera solară urcând şi el are o simțire doar față de ceea ce îl întâmpină ca fenomen aerian colorat şi luminos. Acelaşi lucru se întâmplă şi când vede Soarele dispărând în roşeața amurgului. Grecul avea sentimentul că dimineața răsare acea lume care-i aduce reprezentările şi că seara ea apune, că seara apare acea lume care-i sustrage lumea reprezentărilor. Din această cauză, el se simțea părăsit de reprezentare, în întunericul nopții. Și când privea spre cer, pe care noi îl vedem albastru, pentru care el avea aceeaşi denumire ca şi pentru întuneric, el simțea că lumea era limitată de ceea ce era în afara vieții de reprezentare. Acolo, dincolo de limita spațiului cosmic, pentru grec înceta viața de reprezentare aşa cum este ea dăruită oamenilor. Dincolo de spațiul cosmic existau pentru el alte lumi de gânduri, lumile de gânduri ale zeilor. Și el le vedea în strânsă legătură cu ceea ce numea el lumină. Ele i se revelau ca fiind oarecum concentrate în viața Soarelui, în timp ce, altminteri, i se sustrăgeau în depărtările firmamentului întunecat al Universului. Trebuie să priveşti în această lume de simțire cu totul altfel alcătuită, dacă vrei să înțelegi cum, după ce acest mod de a concepe lucrurile, cu toată vitalitatea sa interioară, a acționat un timp în evoluția omenirii, omul a simțit, prin reprezentanții săi cei mai evoluați, că nu mai putea percepe viața Soarelui în spațiul cosmic ca pe ceva ce reflectă spiritualul şi că în acele prime vremuri – este mai ales cazul celor care se formaseră în spiritul misteriilor greceşti – percepea Misteriul de pe Golgota ca pe o mântuire, în măsura în care-i crea posibilitatea de a aprinde în sine lumina. Lumina pe care mai înainte o percepuse ca fiind ceva divin, voia el acum s-o viețuiască prin aceea că îşi asuma participarea sufletesc-spirituală la evenimentele Misteriului de pe Golgota. Nu înveți să cunoşti ceea ce s-a petrecut de fapt în omenire în decursul mileniilor, dacă priveşti asupra acestor evenimente doar cu gândirea rațională. Trebuie să ai în vedere transformarea stării sufleteşti, a vieții sufleteşti în ansamblul ei. Iar noi, care trăim de la începutul secolului al XV-lea în epoca dezvoltării sufletului conştienței, mai deținem despre acea spiritualitate a înțelegerii care a existat în epoca a patra postatlanteană numai ființa de umbră a activității rațiunii noastre interioare. Acest aspect l-am expus aici în ultimele săptămâni. Dar trebuie să ne ridicăm din nou, prin efort, la o cunoaştere a ceea ce poate să pătrundă această ființă rațională cu caracter de umbră cu o concepție vie despre Cosmos. Tocmai prin cultura rațiunii-umbră moderne omul a fost oarecum legat de Pământ. În prezent, el ia de fapt în considerare, în special dacă se lasă contaminat de cultura ştiințifică care se extinde din ce în ce mai mult în jurul său, numai ceea ce-i oferă Pământul. El nu are nicio idee despre faptul că prin întreaga sa ființă el nu aparține numai Pământului, ci că aparține cu întreaga sa ființă Universului extraterestru. Acesta este lucrul pe care omul trebuie să-l recucerească, această cunoaştere a legăturii sale cu Universul extraterestru.
Noi ne formăm în prezent noțiunile, reprezentările pur şi simplu prin aceea că, plecând de la viața pământeană, construim apoi întregul Cosmos în conformitate cu această viață pământeană. Dar ceea ce rezultă ca imagine a lumii nu reprezintă pentru noi cu mult altceva decât o transpunere a condițiilor pământeşti la condițiile extraterestre. Și aşa s-a ajuns ca din grandioasele cuceriri ale ştiinței moderne a naturii, cum este analiza spectrală şi celelalte, să apară o concepție despre Soare care este modelată în întregime după condițiile terestre. Oamenii îşi formează reprezentarea având la bază felul în care arată un corp gazos care luminează. Și ei transpun această reprezentare a corpului gazos luminos la ceea ce ne întâmpină drept Soare în Cosmos. Noi trebuie să învățăm să folosim din nou baze spiritual-ştiințifice pentru a putea ajunge la o concepție despre Soare. Soarele despre care fizicianul crede că dacă ar merge afară în Cosmos, i s-ar înfățişa ca o sferă gazoasă luminoasă; acest Soare, deşi reflectă spre noi lumina cosmică, aşa cum o primeşte în felul său, este o ființă întru totul spirituală, şi nu avem de a face cu o ființă fizică care pluteşte undeva în Univers, ci cu o ființă întru totul spirituală. Iar grecul mai percepea încă în mod corect faptul că ceea ce radia spre el de la Soare trebuia pus în legătură cu dezvoltarea Eului său, în măsura în care această dezvoltare este legată de lumea de reprezentare a rațiunii. În raza solară, grecul vedea ceea ce aprindea în el Eul. Astfel încât trebuie spus: Grecul mai avea încă sentimentul spiritualității Cosmosului. El vedea în mod substanțial în ființa Soarelui o ființă înrudită cu Eul. Cele de care devine omul conştient atunci când îşi spune sieşi „Eu”, puterea care acționează în el, astfel încât să-şi poată spune sieşi Eu, înspre aceea privea grecul, şi el se simțea determinat să spună Soarelui la fel ca Eului său, să aducă Soarelui acelaşi sentiment pe care îl aducea Eului său.
Eul şi Soarele se raportează unul la altul ca interiorul şi exteriorul. Ceea ce circulă prin Univers drept Soare este Eul lumii. Ceea ce trăieşte înăuntrul meu este Eul omului. Mai poți găsi această simțire doar la acei oameni care participă cu tot sufletul la întregul tot al naturii. Deşi s-a stins în mare măsură, mai există totuşi şi în prezent, în om, acea viață care percepe oarecum renaşterea Soarelui primăvara, care mai poate trăi raza Soarelui ca pe ceva spiritual, şi simte cum Eul se umple de viață când forța Soarelui luminează mai intens Pământul. Dar aş spune că este vorba de o ultimă simțire care tinde să se stingă în omenire, care se va distruge în cadrul acestei culturi abstracte a rațiunii ce a pus treptat stăpânire pe întreaga viață a civilizației noastre. Dar noi trebuie să ne ridicăm din nou la recunoaşterea a ceea ce leagă omenirea de existența extraterestră. Și în această privință aş vrea să indic astăzi unele aspecte.
Aducând laolaltă tot ceea ce găsiți răspândit în diferite locuri ale literaturii noastre antroposofice, vom putea înțelege conexiunea Soarelui cu Eul, şi vom putea recunoaşte contrastul foarte important care există între forțele care radiază de la Soare pe Pământ, şi acele forțe care sunt active pentru Pământ în ceea ce noi numim Lună. Soarele şi Luna sunt într-o anumită privință cu totul opuse una fată de cealaltă. Ele sunt polare una față de celalaltă. Dacă studiem Soarele cu mijloacele ştiinței spiritului, atunci Soarele radiază spre noi tot ceea ce ne modelează ca purtători ai Eului. Noi datorăm radiației solare ceea ce ne dă de fapt forma umană, ceea ce face din forma umană o copie a Eului. Tot ceea ce acționează în om din afară, ceea ce-i determină din afară forma, ceea ce îi determină forma încă din perioada embrionară, este acțiune solară. Atunci când în trupul mamei se formează embrionul uman, nu este prezent numai ceea ce visează o ştiință actuală care vede forțele ce-l formează pe om plecând de la mama fecundată, nu, embrionul uman doar sălăşluieşte în corpul matern. Ceea ce îi dă forma sunt forțele solare. În orice caz, trebuie să facem legătura dintre aceste forțe solare şi forțele lunare, care acționează în sens opus acestora. Forțele lunare sunt pentru început ceea ce acționează în interior, în omul metabolismului. Astfel încât, dacă reprezentăm schematic aceasta, putem spune: Forțele solare modelează omul din afară. Cele care modelează din interior metabolismul omului sunt forțele lunare, care radiază din centru, care se încuibează în el.
Tabla 10Acest lucru nu contrazice faptul că aceste forțe lunare coacționează, de exemplu, la formarea feței umane, pentru că ceea ce radiază în omul inferior, în omul metabolismului dinspre centru acționează asupra formării feței umane atrăgând din afară forțele lunare contribuie la formarea feței umane, însumându-se cu forțele solare, dar ele acționează din interiorul omului venind în întâmpinarea forțelor solare. Din această cauză şi reproducerea umană ca organism depinde de forțele lunare care dau formă. Dar ceea ce se reproduce depinde de forțele solare. Omul este inserat cu întreaga sa ființă între forțele lunare şi forțele solare.
Însă trebuie să facem deosebire între aceste forțe lunare din metabolism şi forțele care-şi au originea chiar în metabolism. Forțele lunare intervin în metabolism, dar metabolismul îşi are propriile sale forțe. Și aceste forțe proprii sunt forțele terestre. Astfel încât putem spune că atunci când în om acționează forțele care se află în substanțele alimentelor sale, aşadar – spunem noi – forțele care se află în vegetale sau restul alimentelor, aceste forțe acționează în el prin ele însele. Ele acționează ca forțe pământeşti. Metabolismul este pentru început un rezultat al forțelor Pământului; dar în aceste forțe ale Pământului acționează ceea ce constituie forțe lunare. Dacă omul ar avea în sine numai metabolismul cu forțele sale, dacă, aşadar, substanțele din alimente şi-ar continua numai activitatea propriilor lor forțe în corpul său după ce au fost ingerate, atunci omul ar fi un haos care ar fi o sumă a tuturor forțelor posibile. Faptul că aceste forțe acționează mereu pentru a înnoi entitatea umană dinspre înlăuntru nu depinde deloc de Pământ, ci depinde de Luna care i-a fost dată Pământului. Omul este modelat dinăuntru de Lună, din afară spre înăuntru omul este modelat de Soare. Și deoarece razele Soarelui sunt preluate în sistemul capului uman prin ochi, ele acționează şi interior; dar acționează totuşi din afară spre înăuntru.
Găsim astfel cum întreaga evoluție a Eului omului depinde pe de o parte de acțiunea Soarelui; că fără Soare el nu ar putea fi un Eu trăitor ancorat solid pe Pământ, şi că nu ar exista un neam omenesc, nu ar exista reproducere, dacă Pământul nu ar avea Luna ca însoțitor. Se poate spune că Soarele este cel care situează omul ferm pe Pământ ca personalitate, ca individ izolat. Luna este cea care face ca oamenii să existe în toată diversitatea lor, în întreaga evoluție pe Pământ. Neamul omenesc ca succesiune fizică a generațiilor este rezultatul forțelor lunare. Omul ca ființă separată, ca individualitate, este rezultat al forțelor solare. Din această cauză, dacă vrem să studiem omul şi neamul omenesc, nu trebuie să analizăm exclusiv relațiile terestre. În zadar caută geologii să-l înțeleagă pe om cercetând condițiile de pe Pământ şi celelalte forțe ale Pământului. Omul nu este format pe Pământ. El este format din Cosmos; este un rezultat al lumii stelare, al Soarelui şi al Lunii. Îşi au originea pe Pământ numai acele forțe care sălăşluiesc în materie şi care sunt active în afara omului, continuându-şi activitatea după ce au pătruns în om, prin mâncare şi băutură; dar aici ele sunt recepționate de ceea ce este extraterestru.
Ceea ce se întâmplă în om nu este deloc un simplu proces terestru, este în întregime ceva de care se îngrijește lumea stelară. Omul trebuie să facă efortul să dobândească din nou această cunoaştere. Dacă vom continua să observăm omul, putem lua în considerare următoarele: pentru început, omul este un trup fizic. Acest trup fizic preia alimentele exterioare. Acestea îşi desfăşoară propriile lor forțe în interiorul său. Dar trupul fizic este afectat de trupul astral, iar în trupul astral este activă acțiunea Lunii, aşa cum v-am exspus. Și în acest trup astral lucrează acțiunea Soarelui. Soarele şi Luna străbat trupul astral, conferindu-i forță, iar trupul astral se exteriorizează în modul pe care l-am descris. Trupul eteric se află la mijloc, între trupul fizic şi cel astral.
Dacă studiem forțele care pleacă de la alimente, acestea devin pentru început active în trupul fizic şi sunt preluate de trupul astral, care are în sine acțiunea Soarelui şi a Lunii, aşa cum am descris. Dar între acestea se află ceea ce este activ în trupul eteric şi care nu provine de la Pământ, ci de la ambianța întregului spațiu cosmic. Când observăm, în comparație cu omul, Pământul cu toate produsele lui, cu acele substanțe care se prezintă sub forma de componente solide, fluide, aeriene, vedem că acestea sunt preluate de om şi prelucrate în interiorul său în conformitate cu forțele Soarelui şi ale Lunii. Dar în om mai acționează şi acele forțe care iradiază asupra lui din toate părțile spațiului cosmic. Forțele care acționează în alimente provin din Pământ. Dar în om iradiază forțe din toate părțile spațiului cosmic; acestea sunt forțe eterice. Aceste forțe eterice cuprind şi ele alimentele, dar într-un mod cu mult mai uniform, şi le transformă în aşa fel încât fac din ele ceva apt de viață, ceva în care, în afara a ceea ce este eteric, mai poate viețui interior lumina şi căldura. Astfel încât putem spune: prin trupul său fizic, omul este alocat Pământului, prin trupul său eteric întregii ambianțe, prin trupul său astral el este în primul rând alocat Lunii şi Soarelui în efectele lor. Dar aceste efecte, care sunt cconținute în trupul astral drept acțiuni solare şi lunare, sunt modificate la rândul lor, modificate în aşa fel încât există o enormă deosebire între acele acțiuni care sunt exercitate asupra omului superior şi cele exercitate asupra omului inferior.
Să numim astăzi „om superior” ceea ce este străbătut de curentul sangvin care se îndreaptă în sus, spre cap; numim „om inferior” ceea ce se află sub nivelul inimii. Dacă concepem omul în felul acesta, atunci avem în primul rând partea sa superioară, care cuprinde capul său şi ceea ce aparține într-o anumită măsură organic capului. Acesta este dependentă, în principal, în formarea sa, de acțiunile Soarelui. Se și formează embrionar înainte de toate. În embrion, influențele Soarelui acționează asupra acestui organism într-un mod cu totul special, dar aceste influențe se continuă când omul este născut, atunci când el se află fizic în viața dintre naştere şi moarte. În regiunea care se află deasupra inimii, lucru care ar trebui să fie descris mai amănunțit prin circulația sângelui, este modificat de Saturn, Jupiter, Marte (vezi tabelul de mai jos).
Saturn are forțe pe care le dezvoltă în timp ce înconjoară Soarele – privit prin concepția copernicană – şi pe care le trimite Pământului; aceste forțe sunt active în întregul trup astral, mai ales în partea superioară a omului. Forțele lui Saturn radiază, pătrunzând în interiorul trupului astral. Și în timp ce străbat trupul astral vivifiindu-l, ele acționează asupra acestuia în aşa fel încât de ele depinde într-un mod covârşitor măsura în care acesta realizează o relație corectă cu trupul fizic al omului. Atunci când omul, de exemplu, nu poate dormi corect, când, aşadar, trupul său astral nu vrea să iasă în mod corect din trupurile fizic şi eteric, când la trezire nu vrea să pătrundă corect în acestea, dacă el nu se integrează în mod corect în trupul fizic, aceasta exprimă o acțiune necorespunzătoare a forțelor saturniene. Saturn este acel corp cosmic care stabileşte, prin intermediul capului uman, o relație corectă a trupului astral cu trupul fizic şi cel eteric. Prin aceasta forțele lui Saturn furnizează, pe de altă parte, legătura trupului astral cu Eul, pentru că el se află în relație cu acțiunea Soarelui. El se află într-o asemenea relație cu acțiunea Soarelui încât spațio-temporal, aceasta se exprimă prin aceea că Saturn realizează ocolul în jurul Soarelui aproximativ în treizeci de ani.
Această relație dintre Saturn şi Soare se exprimă în om prin aceea că Eul ajunge într-o relație corespunzătoare cu trupul astral, dar mai ales prin faptul că acest trup astral se integrează în mod corect în întregul organism uman. Putem spune astfel că Saturn are relația sa cu întreaga parte superioară a trupului astral. Această relație a fost pentru oamenii timpurilor mai vechi ceva întru totul hotărâtor. Încă în epoca egipteano-caldeeană, dacă ne întoarcem cu 3-4 milenii înaintea Misteriului de pe Golgota, aflăm de la învățătorii, înțelepții din misterii, că fiecare om era evaluat după cum era determinată relația sa cu Saturn potrivit datei sale de naştere; căci se ştia precis, după cum un om era născut într-o anumită constelație a lui Saturn, dacă el îşi putea folosi trupul astral în mod corect sau mai puțin corect în trupul fizic. Cunoaşterea unor astfel de lucruri juca un rol important în timpurile vechi. Progresul evoluției omenirii în epoca noastră constă tocmai în faptul că odată cu începutul secolului al XV-lea am început să ne eliberăm de ceea ce acționează în noi.
Iubiții mei prieteni, să nu înțelegeți greşit lucrurile. Asta nu înseamnă că în prezent Saturn nu acționează în noi. El acționează în noi la fel ca în vremurile vechi; numai că noi trebuie să ne eliberăm de aceasta. Știți în ce constă această eliberare-în-mod-corect de influența lui Saturn? Ne eliberăm în modul cel mai nociv de acțiunea lui Saturn dacă urmăm intelectul cu caracter de umbră al epocii noastre. Atunci chiar lăsăm forțele lui Saturn să se dezlănțuie în noi în toate sensurile, producând în noi tocmai ceea ce se numeşte un om nervos. Nervozitatea omului este cauzată în principal de faptul că trupul lui astral nu este introdus cum trebuie în întreaga entitate fizică. Acesta este la baza nervozității epocii noastre. Omul trebuie să fie adus la strădania pentru o concepție adevărată, strădania spre imaginațiune. Dacă omul rămâne la reprezentarea abstractă, el va deveni din ce în ce mai nervos, pentru că el se desprinde din activitatea lui Saturn dar aceasta există în el, se dezlănțuie în el în toate sensurile şi smulge trupul astral din sistemul său nervos, ceea ce se concretizează în faptul că omul devine nervos. Nervozitatea timpului nostru trebuie recunoscută ca fiind, din punct de vedere cosmic, un efect al lui Saturn.
Aşa cum Saturn are de-a face cu partea superioară a întregului trup astral, în măsura în care acest trup astral este legat de întregul organism prin sistemul nervos, Jupiter are de-a face în mod preferențial cu gândirea umană (vezi tabelul de mai jos).
Gândirea umană se sprijină şi ea pe o activitate parțială a trupului astral. Aş spune că în gândire este activă o parte mai mică a trupului astral decât cea care ia parte la îngrijirea întregului organism. Ceea ce acționează în trupul nostru astral şi ceea ce potențează gândirea noastră este acțiunea lui Jupiter. Acțiunea lui Jupiter are de-a face în mod preferențial cu organizarea astrală a creierului omenesc.
Vedeți dumneavoastră, efectele lui Saturn se extind de fapt asupra întregii vieți umane, şi această întreagă viață omenească a început din primele noastre trei decenii de viață. De modul în care ne dezvoltăm în trupul nostru astral – atât timp cât suntem în perioadele noastre de creştere, și acestea se termină complet abia după al treizecilea an – depinde întreaga noastră viață şi sănătatea noastră. De aceea are nevoie Saturn de treizeci de ani pentru a înconjura Soarele. Acest lucru este întru totul croit potrivit omului.
Ceea ce se dezvoltă în noi ca gândire are de a face cu primii doisprezece ani de viață. Ceea ce se se rotește acolo afară în spațiu, nu este fără legătură cu omul.
Aşa cum Jupiter are de-a face cu gândirea, Marte are de-a face cu vorbirea.
(Tabla 11)Marte reliefează oarecum o parte şi mai mică din trupul astral, decât cea care întră în considerație pentru gândire, din întreaga sa organizare în restul omului. Și depinde de acțiunile lui Marte în noi faptul ca pot fi desfăşurate forțele care se revarsă apoi în vorbire. Timpul scurt de revoluție a lui Marte este de asemenea hotărâtor în această privință. Omul învață să pronunțe primele cuvinte într-un timp care corespunde aproximativ jumătății timpului de revoluție a lui Marte.
Dezvoltare ascendentă şi descendentă! Vedem că această dezvoltare, în măsura în care este legată de zona capului omenesc, este dependentă de forțele lui Saturn, ale lui Jupiter şi ale lui Marte.
Cu aceasta am indicat acțiunea planetelor exterioare în trupul astral omenesc. În timp ce Soarele este legat mai mult de Eu, aceste trei corpuri cosmice, Saturn, Jupiter şi Marte, sunt legate de dezvoltarea acelor aspecte care au conexiuni cu trupul astral, vorbirea, gândirea, şi de ceea ce este întregul comportament al sufletului în organismul uman. Soarele are de-a face cu Eul propriu-zis. Apoi avem acele planete pe care le şi numim interioare; acele planete sunt mai apropiate de Pământ decât Soarele, ele se găsesc între Pământ şi Soare, în timp ce celelalte planete, Saturn, Jupiter, Marte, sunt mai îndepărtate de Pământ decât de Soare. Dacă cuprindem cu privirea aceste planete interioare ajungem de asemenea să descoperim relațiile forțelor lor cu omul. Să-l considerăm mai întâi pe Mercur.
Ca şi Luna, Mercur îşi are punctele sale de aplicare a forței mai mult în interiorul omului; numai în ceea ce priveşte fața umană el acționează din afară; dar el acționează deja în acea parte a omului care se află sub inimă. Acolo el acționează cu forțele sale, cuprinzând pe dinăuntru organizarea umană și radiind de acolo forțele sale. Și acolo el lucrează astfel încât se îngrijește în mod special de intervenția acțiunii trupului astral în întreaga activitate respiratorie şi circulatorie a omului. El este mijlocitorul între trupul astral şi procesele ritmice din om. Astfel încât putem spune: forțele sale fac medierea astralului cu activitatea ritmică a omului (vezi tabelul de mai jos). Prin aceasta forțele lui Mercur intervin, similar forțelor lunare, şi în întregul metabolism al omului – dar numai în măsura în care metabolismul este supus ritmului – având o retroacțiune asupra activității ritmice.
Apoi, mai este Venus. Venus este activă în mod precumpănitor în trupul eteric al omului, ea activează aşadar pornind din Cosmos în trupul eteric omenesc: Activitatea trupului eteric al omului.
Și apoi avem Luna. Despre ea am vorbit deja. Ea este în om cea care este polar opusă forțelor solare, și cea care pornind din interior transferă substanțele în domeniul viului, și prin aceasta este de asemenea în corelație cu reproducerea. Luna este aşadar, în sensul cel mai exhaustiv stimulatorul atât al reproducerii interioare cât şi a procesului procreativ de reproducere.
Reflectați acum la faptul că ceea ce se petrece propriu-zis în om, vă apare în dependența sa față de Cosmosul înconjurător. Omul pe de o parte este legat cu trupul său fizic de forțele terestre, pe de altă parte, este legat cu trupul său eteric de întreaga ambianță cosmică. În el se diferențiază însă lucrurile în acest mod pe care l-am expus, şi prin aceea că diferențierea pleacă în mod preferențial de la trupul său astral, în acest trup astral se încorporează forțele lui Saturn, Jupiter, Marte, Mercur, Venus, Lună.
Tabla 11Pe calea ocolită a Eului, Soarele acționează atunci în el. Reflectați la faptul că prin aceea că omul este inserat în Cosmos, este altceva dacă omul se află într-un loc pe Pământ şi Jupiter străluceşte din cer, decât dacă omul se afla într-un loc de pe Pământ iar Jupiter este acoperit de Pământ. Acțiunile asupra omului sunt într-un caz directe, iar în celălalt caz în aşa fel încât este interpus Pământul. Aceasta constituie o deosebire importantă. Am spus că Jupiter este în relație cu gândirea. Să considerăm că acolo unde organul omenesc fizic al gândirii este în dezvoltarea sa principală, omul are parte de faptul ca imediat după naştere, chiar de la naşterea sa, Jupiter să strălucească deasupra lui, cu acțiunea sa. Omul primeşte acțiunea directă a lui Jupiter. Creierul său este transformat în mod deosebit în organ al gândirii; el primeşte o anumită predispoziție pentru gândire. Să admitem acum că omul trăieşte aceşti ani în aşa fel încât Jupiter se află pe partea cealaltă a Pământului, așadar acțiunile lui Jupiter sunt împiedecate de Pământ: creierul omului va fi mai puțin modelat pentru a fi organ de gândire. Dacă, în schimb, acționează în el Pământul cu substanțele şi forțele sale, și tot ceea ce pleacă de la substanțele Pământului, este, să spunem, transformat mai ales prin acțiunile lunare, care sunt întotdeauna acolo într-un anume mod, atunci omul devine un visător confuz, o ființă cu o conștiență înăbușită; gândirea se retrage. Între aceste extreme există toate gradele posibile. Să admitem că un om are în sine, provenind din încarnări anterioare, astfel de forțe care-i predestinează gândirea ca în viața pământeană în care trebuie acum să păşească, să fie perfecționată în mod deosebit ; el se pregăteşte să coboare pe Pământ. Întrucât Jupiter îşi are timpul său anumit de revoluție, el îşi alege timpul în care să apară el Pământ, timpul când va fi să se nască, în aşa fel încât Jupiter să-şi trimită spre el razele în mod direct.
În acest mod, constelația stelară furnizează ceea ce constituie contextul în care omul acceptă să fie născut conform condițiilor vieților lui pământești anterioare.
De ceea ce vi se revelează aici omul trebuie, negreșit, să se elibereze din ce în ce mai mult acum, în epoca conştienței. Dar este vorba ca el să se elibereze în mod corect, făcând efectiv așa ceva cum am indicat referitor la efectele lui Saturn: căutând ca de la dezvoltarea pur intelectual cu caracter de umbră să ajungă iarăși la o dezvoltare imagistică, intuitivă. Ceea ce dezvoltăm noi din ştiința spiritului în modul descris în Cum se dobândesc cunoştințe despre lumile superioare? este totodată o îndrumare pentru ca omul să devină independent în modul corect de forțele cosmice care, totuşi, acționează în el.
Lăsându-se să fie născut, omul se adaptează Pământului după cum este constelația stelar. Dar el trebuie să se înzestreze cu forțe care să-l facă independent în mod corect de această constelație stelară.
Civilizația noastră trebuie să ajungă din nou la astfel de cunoştințe despre conexiunea omului cu Cosmosul extraterestru. Omul trebuie să se simtă din nou aşa încât să poată spune: În mine nu activează numai forțele ereditare recunoscute de ştiința actuală. Față de starea de fapt adevărată, este o inepție să se creadă că în cadrul organizării organismului feminin de află acele forțe care apoi se moştenesc – această ereditate este o reprezentare mistică întunecată – în aşa fel încât se formează o inimă, un ficat etc. Nu ar exista nicio inimă în organismul uman dacă Soarele nu ar încorpora-o plecând de la cap, şi nu ar exista un ficat dacă acesta nu ar fi încorporat de Venus. Aşa stau lucrurile cu toate organele omului. Ele sunt întru totul legate de ceea ce este extraterestru. În creierul omului acționează forțele lui Jupiter. În întreaga constituție a omului, în măsura în care el a integrat în mod sănătos sau patologic trupul astral în organizarea sa fizică, acționează forțele lui Saturn. Omul învață să vorbească prin aceea că în el acționează forțele marțiene; în vorbire se manifestă forțele marțiene.
Acestea sunt lucruri pe care omenirea trebuie să le vadă din nou. Omul trebuie să ştie că ființa lui nu poate fi explicată de o ştiință care nu înglobează decât ceea ce ține de Pământ. Atunci va învăța să cunoască şi legătura omului cu Pământul. Căci nici celelalte entități care trăiesc în jurul omului nu sunt numai ființe ale Pământului. Ființe ale Pământului sunt, pentru început, doar mineralele. Dar şi mineralele au suferit modificări care au fost dependente la rândul lor de forțe ale ambianței Pământului. Tot aşa, toate metalele, în măsura în care cristalizează, există aici pentru că ele sunt dependente de forțele extraterestre, pentru că s-au format pe când Pământul încă nu-şi dezvoltase propriile sale forțe, ci în Pământ mai erau active forțele extraterestre. Forțele terapeutice care se află în minerale, mai ales în metale, sunt legate de modul în care s-au format acestea în cadrul Pământului, dar prin forțe extraterestre.
Dacă privim retrospectiv la evoluția postatlanteană, la felul în care era omul în epoca în care a înflorit vechea cultură indiană, vedem că el era o ființă care se simțea existând în întregul Univers, un cetățean al întregului Univers. El era om în sensul cel mai adevărat al cuvântului, chiar dacă încă nu-şi dezvoltase acele forțe de care omul actual este atât de mândru. După aceea, omul a fost mai mult sau mai puțin deturnat de la forțele extraterestre. Dar mai vedem, în toată epoca de cultură caldeeană, şi în primul timp al culturii greceşti, cum privea omul măcar la Soare. Într-un anumit sens, el era încă un fel de amfibie care se bucura când primea razele Soarelui şi nu trebuia să mai scormonească în bezna Pământului. Din om devenise un amfibian. Acum, când omul crede că este legat numai de forțele Pământului, nu putem spune că este nici măcar o cârtiță, este de fapt o râmă care percepe, cel mult, că ceea ce a fost translocat din Pământ în spațiul cosmic, se întoarce ca apă de ploaie. Acesta este singurul lucru pe care omul îl mai percepe ca forțe extraterestre. Dar acest lucru îl percep şi râmele – ați putut vedea acest lucru azi-dimineață, când ați mers pe stradă! În fond, prin materialismul său, omul a devenit în ziua de azi o râmă. El trebuie să depăşească această existență de râmă. O poate însă face numai dacă evoluează în direcția recunoaşterii legăturii sale cu Cosmosul extraterestru.
Aşadar, dragii mei prieteni, trebuie să ne „desrâmăm” din această civilizație a noastră şi să ajungem la un nou spiritualism.
