Biblioteca antroposofică

CăutareIndex GALucrări OnlineUrmătoarea

Rudolf Steiner

PERSPECTIVE ALE EVOLUȚIEI UMANITĂȚII
Impulsul materialist al cunoașterii şi sarcina antroposofiei

GA 204

Vol. IV din seria OMUL ÎN LEGĂTURA SA CU COSMOSUL

Seria OMUL ÎN LEGĂTURA SA CU COSMOSUL Vol. IV

Coordonatorul colecției: biolog dr. PETRE PAPACOSTEA
Redactor: MARIA STANCIU
Tehnoredactori: MIHAELA TUDOR; LILIANA KIPPER
Coperta: SILVIU IORDACHE

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României STEINER, RUDOLF Perspective ale evoluției umanității: impulsul materialist al cunoașterii și sarcina antroposofiei / Rudolf Steiner ; trad. de biolog dr. Petre Papacostea. - Bucureşti : Univers Enciclopedic Gold, 2010 ISBN 978-606-8162-13-3 I. Papacostea, Petre (trad.) 141.333

GRUPUL EDITORIAL UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD
Str. Luigi Cazzavillan nr.17, sector 1, București
Tel.: 021 317 88 38; Fax: 021 317 88 42
email: difuzare@universenciclopedic.ro
www.universenciclopedic.ro

Societatea antroposofică din România
Strada Vișinilor nr. 17, sector 2, București
www.antroposofie.ro

COPERTA IV

Materialismul, care şi-a atins apogeul în secolul al XIX-lea, a furnizat o cunoaştere a lumii materiale, dar fiind bazată pe noțiuni, definiții şi raționamente abstracte risca să rupă total omul de cunoaşterea legăturilor acestuia cu lumile spirituale. În strălucita analiză realizată de Rudolf Steiner în volumul de față, a dezvoltării concepțiilor de-a lungul epocilor istorice, autorul clarifică sarcinile de bază ale antroposofiei în retrezirea conştienței eului cu privire la strânsa legătură a evoluției omului cu lumile spirituale şi cu întregul Cosmos. Antroposofia devine astfel ştiința realistă care dezvăluie rațiunea de a fi spirituală atât a organizării corporale a omului, cât şi a legăturilor vizibile şi invizibile ale acestuia cu Universul.

biolog dr. PETRE PAPACOSTEA

Omul în legătura sa cu Cosmosul

CUPRINS

Treptele adevărului (biolog dr. Petre Papacostea)

În legătură cu publicarea conferințelor lui Rudolf Steiner

CONFERINȚA I — Dornach, 2 aprilie 1921

Materialismul a dominat pe drept în secolul al XIX-lea; cramponarea de acesta aduce catastrofe. Cunoaşterea lumii materiale rămâne, materialismul teoretic trebuie să dispară. El este oglinda evoluției din secolul al XIX-lea, în care corpul fizic, mai ales organizarea capului şi a nervilor, este modelată ca fiind o copie perfectă a spiritual-sufletescului, iar forța eterică, generatoare de vise, slăbeşte. Moritz Benedikt – o gândire care este total imprimată în fizic. Stenografia. În prezent, punctul culminant al perfecționării structurii fizice este deja depăşit.

CONFERINȚA a II-a — Dornach, 3 aprilie 1921

Erori ale simplei gândiri şi erori care-şi au rădăcinile în realitate. Ultimele, de exemplu, materialismul teoretic, pot avea pentru omenire şi un aspect stimulator. Forțele constructive ale capului sunt recunoscute prin imaginațiune, cele ale sistemului ritmic prin inspirație, cele ale sistemului metabolic prin intuiție. Caracterul imaginațiunii, ființa gândirii care-şi aminteşte şi cunoaşterea obiectivă. Cunoaştere şi moarte.

CONFERINȚA a III-a — Dornach, 9 aprilie 1921

Înainte de Aristotel procesul invățării vorbirii încă era înțeles; prin aceasta şi cunoaşterea instinctivă a faptului că în cuvânt răsună acelaşi spiritual-sufletesc care a amuțit în lume, ca şi o cunoaştere a preexistenței şi a reîncarnării. Calea dispariției treptate a vechii înțelegeri a cuvântului spre spiritualitatea abstractă a logicii şi noțiunii: logica lui Aristotel, nous-ul lui Anaxagora, ideea la Platon, învățătura despre Logos a gnosei – Logos şi creştinism. Evanghelia după Ioan. În secolul al IV-lea d.Ch., pierderea definitivă a cunoaşterii Logosului. Redobândirea ei conştientă prin antroposofie.

CONFERINȚA a IV-a — Dornach, 15 aprilie 1921

Până în secolul al IV-lea d.Ch. au viețuit astronomia şi medicina Orientului, extrase din înțelepciunea lumii, care înțelegeau în mod instinctiv etericul; această înțelepciune s-a revărsat şi în planul cultic. Imaginea cultului lui Mithra; creştinismul. Dionisie Areopagitul. Pătrunderea vechii înțelepciuni până la Basilius Valentinus, Jakob Böhme şi Paracelsus. De la Constantin, respectiv Iustinian, „principiul constatării” egipteano-roman pătrunde în domeniul stabilirii adevărului şi cuvântului; el decupează înțelegerea creştinismului din înțelepciunea precreştină, eliminând-o.

CONFERINȚA a V-a — Dornach, 16 aprilie 1921

Răsturnarea produsă în evoluția civilizației occidentale în secolul al IV-lea d.Ch. Esența lumii greceşti şi tragismul ei. Occidentul reprimă înțelepciunea grecilor vechi şi cultul lui Mithra, împingându-le înapoi, în Orient; rămân, pentru viața religioasă a popoarelor nordice, povestirea evenimentelor din Palestina şi dogmele conciliilor; necesitatea întăririi eului. Înțelepciunea Orientului pătrunde spre Europa, în calitate de cultură rațională, prin arabism. – În foarte puține suflete europene renaşte trăirea tainei pâinii şi a vinului şi, odată cu aceasta, cea a vechii astronomii şi medicine. Realitatea sa, cuprinsă în Misteriul Graalului, pare că pluteşte deasupra Occidentului îmbibat de materialism; poate fi găsită numai prin întrebarea interioară a omului individual. Titurel. –Transformarea în sens materialist a acestei căutări, în campaniile exterioare spre Ierusalim.

CONFERINȚA a VI-a — Dornach, 17 aprilie 1921

Orientalul trăia în lumea spirituală şi trebuia să o înțeleagă pe cea materială plecând de la această lume spirituală. Europeanul trăieşte în lumea materială şi trebuie s-o înțeleagă pe cea spirituală plecând de la prima. Întâlnim tranziția în specificul grecesc. Problema gnosei este înțelegerea lui Christos în Iisus. Suprimarea gnosei de către creştinismul roman etatizat. „Umanizarea” creştinismului în Europa. Poemul Heliand. Nereceptivitatea față de înțelepciunea superioară. Căutarea Graalului. Începând cu secolul al XV-lea, pericol de a rămâne captiv în materialism. Apelul lui Soloviov pentru un stat christificat. Forțe care, în prezent, se opun activării căii spirituale. Iubirea răului.

CONFERINȚA a VII-a — Dornach, 22 aprilie 1921

Evoluția concepției despre lume şi arta tragediei la Nietzsche ca luptă împotriva forțelor declinului şi simptom pentru măsura înstrăinării de spirit în ultima treime a secolului al XIX-lea. Imaginea omului, sensul vieții pământene şi esența creştinismului nu mai pot fi sesizate nici de Nietzsche; caricaturizarea lor în noțiunea „supraomului”, a „veşnicei reîntoarceri a aceluiaşi lucru” şi în „Antichrist”.

CONFERINȚA a VIII-a — Dornach, 23 aprilie 1921

Măsură, număr şi greutate – ca exemplu al pierderii sinelui şi adevărului de către umanitate pe calea spre abstracțiune. Până în cea de a doua epocă postatlanteeană numărul era viețuit în calități esențiale care erau preluate de corpul astral din întregul lumii şi erau impregnate corpului eteric; până în cea de a treia epocă postatlanteeană, măsura era percepută ca fiind forța prin care corpul eteric forma corpul fizic după proporțiile cosmice; până în prima epocă postatlanteeană, greutatea era simțită ca trăire primordială dintre eu şi corpul astral, percepută ca stare de echilibru între încătuşarea de Pământ şi elanul ascensional. – Ultimele ecouri ale acestor calități se mai găsesc în artă.

CONFERINȚA a IX-a — Dornach, 24 aprilie 1921

Secolul al XIX-lea ca apogeu al spiritualității abstracte şi al materialismului. Dogmă şi cult. – Mai de mult, trăirea în corp, care tocmai prin aceasta viețuia spiritualitatea cosmică; în prezent, trăirea în spirit care se întoarce spre materie, ignorându-se pe sine însăşi. Altfel stau lucrurile la Leibniz. – Forța înțelegerii noțiunilor de ştiință a spiritului, pe care intelectul modern le poate crea din sine însuşi, ca posibilitate de transformare şi vitalizare a inteligenței rigidizate, interior inertă. Cele trei forme ale inerției: neocatolicismul, care păstrează conținuturile vechi ca formule, protestantismul, cu compromisurile sale între tradiție şi intelect, şi intelectualismul luminat, lipsit de conținut spiritual. Polarizarea viitoare în tradiționalism catolic şi intelectualitate, care se trezeşte spiritual.

CONFERINȚA a X-a — Dornach, 29 aprilie 1921

Necesitatea de a atinge, atât în viața individuală cât şi în umanitate, scopul fiecărei trepte de evoluție. – Scopul celei de a patra epoci culturale a fost formarea sufletului rațiunii: omul se trezea din simțirea cosmică la înțelegerea lumii pe baza activității corpului eteric. Începând cu secolul al XV-lea, activitatea eterică s-a imprimat în totalitate în corpul fizic, gândirea a devenit imagine-umbră uman-subiectivă; din această cauză, are loc separarea dintre gândirea devenită exclusiv logică şi voința legată de dorințe şi de instincte, lăsată în voia ei. Depăşirea separării, de exemplu, în iezuitism. – Necesitatea pentru secolul al XX-lea de a aduce realitate în gândirea cu caracter de umbră, pornind de la eu, astfel încât ea să se poată manifesta în mod înnoitor în lumea socială şi economică haotizată.

CONFERINȚA a XI-a — Dornach, 30 aprilie 1921

Însemnătatea anului 1840 ca moment al zorilor propriu-zise ale sufletului conştienței. La diferitele națiuni, acest răsărit a apărut pe fundalul diferitor stări mai vechi ale conştienței: în Anglia pe fundalul unei conştiențe înrudite cu cea a grecismului arhaic-homeric, în Franța pe o moştenire a culturii sufletului rațiunii latine, în Italia pe un fragment de cultură veche a sufletului senzației, în Europa Centrală pe o moştenire a secolului al IV-lea postcreştin, în timp ce în Europa de Răsărit procesul a fost mai mult ignorat în stare de somn. Cartea lui Spengler Prusianism şi socialism.

CONFERINȚA a XII-a — Dornach, 1 mai 1921

Cele două curente principale din secolul al XIX-lea: catolicismul formal-juridic al popoarelor romanice, cu luptele lor ideologic-spirituale, şi gândirea anglo-saxonilor izvorâtă din practica socială şi economică, cu problemele lor de putere. În ultimă instanță, ambele îşi au rădăcinile în cultura persană; catolicismul în cultul lui Ormuzd, cel anglo-saxon în inițieri ahrimanice. – Joseph de Maistre, reprezentant al vechiului catolicism; lupta sa împotriva spiritului apărut din secolul al XV-lea. – Echilibrarea necesară şi înnoirea printr-o gândire spirituală liberă. Cunoaşterea lui Goethe cu privire la acest aspect; reacția sa la disputele dintre Cuvier şi Geoffroy de Saint-Hilaire.

CONFERINȚA a XIII-a — Dornach, 5 mai 1921

Legătura omului terestru cu forțele planetelor. Cunoaşterea încă din a patra epocă postatlanteeană a dependenței evoluției eului de Soare; necesitatea de a obține din nou această cunoaştere. – Polaritatea forțelor solare şi lunare în modelarea omului terestru. – Diferențierea forțelor văzută prin procesul preluării hranei. Acțiunea forțelor terestre, ale ambianței, ale forțelor lunare şi solare. Altă diferențiere a acțiunii planetare în corpul astral: acționează în „omul de sus”, în afară de Soare, Saturn, Jupiter şi Marte, în „omul de jos”, în afară de Lună, Mercur şi Venus. Constelație şi naştere terestră.

CONFERINȚA a XIV-a — Dornach, 13 mai 1921

Știința materialistă şi ştiința spiritului ca evenimente cosmice între ieşirea Lunii din ființa Pământului şi reunirea Lunii cu Pământul. Spiritualitatea ştiinței naturii ar putea produce un nou regn, între cel mineral şi cel vegetal, sub forma de umbră a unor ființe vii care ar acoperi Pământul cu o plasă în momentul unirii acestuia cu existența lunară; prin aceasta omul va fi separat de viața şi de spiritualitatea lumii. – Cultivarea ştiinței spiritului face posibilă sosirea pe planeta noastră a unor ființe spirituale de pe alte planete, care năzuiesc spre Pământ de la sfârşitul secolului al XIX-lea; acțiunea lor este posibilă numai printr-o gândire care cuprinde atât viul cât şi însuflețitul. – Calea spre această transformare: unirea gândirii clare cu o concepție artistică într-o ştiință care devine artă. Învățătura lui Goethe despre metamorfoză; imnul său către natură; imaginea lui Nietzsche despre Valea morții.

CONFERINȚA a XV-a — Dornach, 2 iunie 1921

Gândirea lui John Scotus Erigena ca expresie a unei metamorfoze a evoluției între gândirea clarvăzătoare veche şi gândirea intelectuală. Postacțiunile „teologiei negative” a lui Dionisie Areopagitul şi a lui Origene asupra timpului lui Scotus. Cele patru părți ale cărții De divisione naturae: învățătura lui Dumnezeu, învățătura despre Ierarhii, învățătura spiritului despre natură şi om, escatologia; încă lipsesc gânduri privitoare la învățătura socială. – Gândirea lui Erigena: încă realitate spirituală, deja noțiuni abstracte. – Oglindirea cunoaşterii unor epoci culturale anterioare în primele trei părți ale cărții într-o serie necronologică; partea a patra: strădania de atunci a gândirii raționale pentru a înțelege creştinismul şi viitorul omenirii. Aceasta se răspândeşte din secolul al XV-lea în punerea bazelor ştiințelor naturii. – Contradicția timpului nostru, care trăieşte într-o spiritualizare superioară, dar a devenit tot mai materialistă din punct de vedere al conținutului.

CONFERINȚA a XVI-a — Dornach, 3 iunie 1921

Apus de lume şi răsărit de lume. Erigena între gândirea veche şi cea nouă. Evanghelia după Ioan ca mărturie a faptului că Christos este Logosul, Creatorul pământescului. – În Antichitate a domnit „principiul tatălui”: omul se viețuia corporal şi prin sânge ca fiind imaginea Tatălui divin, reprezentat în Tatăl fondator al generațiilor; Dumnezeu şi Duh acționau în forțele pământeşti şi lunare. Primele trei cărți ale lui Erigena se leagă de aceasta. – Cunoaşterea creştin-timpurie despre esența forțelor Tatălui şi a forței lui Christos. Evanghelia după Ioan. Trecerea de la sacrificiul de sânge al perioadei precreştine la sacrificiul de pâine şi vin. – Sfârşitul lumii, ca apus al vechii forțe spirituale legate de trup, s-a desăvârşit în cel de al IV-lea secol. Estompat, el reapare mereu în conştiență; dispoziția sufletească a cruciadelor; Alfred Suess; Oswald Spengler. Posibilitatea înnoirii prin cunoaştere reală a spiritului.

CONFERINȚA a XVII-a — Dornach, 5 iunie 1921

Răsturnarea produsă în secolul al IV-lea din perspectiva vieții corporale în transformare; boală şi vindecare. Egipt: corpul ca parte a întregului Pământ, cu ale cărui patru elemente el trebuia să fie menținut în echilibru; forma sa ca operă de artă a eului independent de naştere şi de moarte. Grecia: viețuirea corpului ca expresie a spiritual-sufletescului, care este aproape identic cu sistemul lichid care plastifică viul; cele patru umori din om. Roma: a te simți sufleteşte în existența pământeană. – Oglinda acestor transformări în dezvoltarea celor şapte ştiințe; de la revelație până la abstracțiune. Apariția creştinismului. Iulian Apostatul. Constantin. Iustinian. Împingerea cunoaşterii vii spre răsărit (Gondishapur). Lupta de conştiență a lui Avicenna şi Averroes pentru a înțelege eul prin aristotelism, în opoziție cu calea germanică. – Sarcina antroposofiei.

Note

DESENELE ȘI NOTAȚIILE LA TABLĂ

AcasăIndex GALucrări OnlineUrmătoarea