Când trecem de la studiul care trebuia să fie o pregătire pentru înțelegerea destinului uman, a karmei, când trecem de la abstract, de la conceptual, la viață, ajungem mai întâi să evocăm diferitele domenii la care participă omul și să găsim în aceste compartimente ale vieții o bază care să ne permită să caracterizăm karma, destinul uman.
Omul aparține Universului întreg într-un sens mult mai cuprinzător decât se crede de obicei. Într-adevăr, el este o parte componentă a lumii și, de fapt, fără lume el nu este nimic. Adesea am folosit comparația cu un membru oarecare al corpului, degetul, de exemplu: degetul este deget prin faptul că aparține organismului. El nu mai este deget din momentul în care este tăiat de la acest organism. Din punct de vedere exterior-fizic, el este același, dar nu mai este deget, dacă este separat de organism.
La fel, omul nu mai este de fapt om, atunci când îl izolăm de ansamblul existenței cosmice. El face parte din această existență cosmică generală și, fără ea, omul nu poate fi nici privit, nici înțeles, ca ființă umană.
Dar lumea din jurul omului, după cum am văzut ieri, este împărțită în domenii diferite. Există, mai întâi, domeniul lumii neînsuflețite, care se numește, în limbajul obișnuit, domeniul mineral. Acestei lumi minerale noi nu-i devenim asemănători, în ceea ce privește corpul nostru, decât când abandonăm acest corp, după ce am trecut prin poarta morții. Prin ființa noastră adevărată nu putem fi niciodată asemănători acestei lumi neînsuflețite. Îi este asemănătoare forma corporală pe care noi am părăsit-o. Avem, așadar, pe de o parte, cadavrul fizic pe care omul îl lasă în urma lui în lumea neînsuflețită și, pe de altă parte, această lume neînsuflețită, imensa natură minerală, cristalizată sau necristalizată. Noi, oamenii, atâta timp cât trăim pe Pământ, suntem absolut diferiți de această lume minerală, așa cum v-am arătat deja. Forma noastră este curând distrusă atunci când suntem abandonați regnului mineral, drept cadavru. Ne descompunem în lumea minerală, și asta înseamnă că ceea ce menținea forma noastră nu are nimic comun cu lumea minerală. De aici decurge deja faptul că omul, așa cum trăiește el în lumea fizică, nu poate primi de fapt influențe provenind în mod direct de la elementul mineral.
Influențele esențiale, influențele indiscutabil cele mai importante pe care le primește omul de la mineral, îi vin prin intermediul simțurilor. Vedem, auzim mineralul, îi percepem temperatura, într-un cuvânt, îl percepem prin simțuri. Celelalte relații ale noastre cu mineralul sunt extraordinar de reduse. Gândiți-vă cât de puține elemente minerale propriu-zise intră în relație cu noi în timpul vieții noastre pământești. Sarea, cu care dăm gust bucatelor noastre, este un mineral, și încă alte câteva, pe care noi le ingerăm o dată cu alimentele, sunt minerale; dar cea mai mare parte a hranei pe care o ingerează omul este preluată din regnurile vegetal și animal. Și ceea ce preia omul ca hrană din regnul mineral se află într-un raport absolut special cu ceea ce primește omul prin simțuri sub forma impresiilor sufletești, a percepțiilor senzoriale. Și vă rog, în legătură cu aceasta, să fiți atenți la ceva foarte important – v-am spus adesea acest lucru: Creierul uman cântărește în medie 1.500 de grame. Este o greutate considerabilă, sub apăsarea căreia vasele de sânge care se află sub creier ar fi strivite dacă ele ar suferi o presiune atât puternică pe cât de greu este creierul. Dar creierul nu apasă atât de puternic, deoarece el este supus unei anumite legi. Această lege, pe care am explicat-o odată aici pe scurt, această lege ne spune că orice corp scufundat într-un lichid pierde o parte din greutatea sa. (Tabla 3)
Tabla 3Putem demonstra acest lucru, dacă avem o balanță pe care cântărim un corp; el are o anumită greutate. Apoi se plasează dedesubt un vas cu apă, astfel încât acest corp să se scufunde în apă: imediat balanța nu se mai află în echilibru, talgerul balanței coboară, corpul a devenit mai ușor. Dacă dumneavoastră căutați după aceea cu cât a devenit mai ușor, veți constata că el a pierdut exact greutatea lichidului dezlocuit de corp. Acesta este așa-numitul principiu al lui Arhimede. Arhimede [Nota 4], am spus deja cândva acest lucru, a descoperit acest principiu făcând baie. El ședea odată, pur și simplu, în cadă și a observat că piciorul său era mai greu sau mai ușor, după cum piciorul era afară din apă sau în apă, și el a strigat atunci: Am găsit! Evrika!
Acesta este, dragi prieteni, un lucru extraordinar de important; dar adesea lucrurile importante sunt uitate. Și dacă arta inginerească nu ar fi uitat acest principiu al lui Arhimede, poate că una dintre cele mai mari catastrofe elementare din ultimul timp [Nota 5] nu s-ar fi petrecut în Italia. Tocmai acestea sunt lucrurile care și în viața exterioară sunt cauzate de o vedere de ansamblu insuficientă a cunoașterii din zilele noastre.
În orice caz, corpul pierde, așadar, o greutate egală cu cea a lichidului dezlocuit. Dar creierul este cufundat complet în lichidul cranian. El înoată în lichidul cranian. Mai auzim spunându-se din când în când că omul, în măsura în care este o ființă solidă, el ar fi, propriu-zis, un pește. În realitate, el este într-adevăr un pește, căci este constituit în proporție de 90% dintr-un corp lichid și ceea ce are el solid înoată în acest lichid ca peștele în apă.
Astfel, datorită faptului că plutește în lichidul cranian, creierul pierde atât de mult din greutatea sa, încât nu mai cântărește mai mult de 20 de grame. Deși greutatea sa reală este de aproximativ 1.500 de grame, el nu mai apasă decât cu 20 grame asupra a ceea ce se află sub el. Reprezentați-vă acum cât de puternică este tendința noastră, a oamenilor, prin faptul că acest creier al nostru plutește în lichidul cranian, cât de puternică este tendința care se manifestă în acest organ atât de important de a ne elibera de greutatea pământească. Noi gândim cu un organ care nu este deloc supus gravitației, noi gândim în opoziție cu gravitația. Acest organ a fost eliberat de greutatea pământească.
Dacă veți compara extraordinara importanță a impresiilor pe care le primiți prin intermediul simțurilor, cu care sunteți confruntați, după voie, cu foarte slabele influențe care vă vin de la sare sau de la alte substanțe absorbite sub formă de alimente sau de condimente adăugate alimentelor, veți descoperi următoarele: Ceea ce din regnul mineral exercită o influență directă asupra omului se comportă precum cele 20 de grame în raport cu cele 1.500 de grame. Cu atât ne apasă simplele impresii senzoriale pe care le primim, prin care suntem independenți de stimuli; căci această influență nu ne strivește. Iar ceea ce în noi este cu adevărat supus greutății pământești, cum ar fi condimentele minerale adăugate alimentelor noastre, acestea sunt de cele mai multe ori, în plus, niște lucruri care ne conservă interior; căci sarea are, totodată, o putere de conservare, ea menține, ea are o putere înviorătoare. Așadar, în mare, omul este independent de lumea minerală care îl înconjoară. El ia din lumea minerală, pentru a asimila, numai ceea ce nu are asupra ființei sale o influență directă. El se mișcă liber și independent în lumea minerală.
Dragii mei prieteni, dacă această libertate, această independență de mișcare în lumea minerală nu ar exista, atunci nu ar exista absolut deloc ceea ce numim libertate umană. Și este foarte semnificativ faptul că noi trebuie să spunem următoarele: Lumea minerală este, în realitate, contraponderea necesară a libertății umane. – Dacă această lume minerală nu ar exista, noi nu am fi niște ființe libere. Căci în momentul în care trecem la lumea vegetală nu mai suntem independenți; numai în aparență ne îndreptăm ochii asupra lumii vegetale așa cum îi îndreptăm asupra cristalelor, asupra vastului regn mineral. Dar nu așa stau lucrurile în realitate. Lumea vegetală se întinde în fața noastră. Ca oameni, noi ne năștem în lume ca ființe ce respiră, ca ființe vii, ca ființe care avem un anumit metabolism. Toate acestea depind mult mai mult de mediul nostru înconjurător decât ochii noștri, urechile noastre, decât tot ceea ce ne transmit impresiile senzoriale. Ceea ce este lumea vegetală, vasta lume a plantelor, trăiește din eterul a cărui forță vine să impregneze Pământul din toate direcțiile. Omul depinde și el de acest eter.
Când venim pe lume ca nou-născut și apoi creștem, când aceste forțe de creștere lucrează în noi, acestea sunt forțele eterice. Aceleași forțe care fac să crească plantele trăiesc și în noi, ca forțe eterice. Purtăm în noi corpul eteric; corpul fizic ne adăpostește ochii, urechile. Corpul fizic nu are nimic comun cu restul lumii fizice, așa cum am explicat adineaori, și acest lucru se vede din faptul că, o dată devenit cadavru, el se descompune în lumea fizică.
Altfel stau lucrurile în privința corpului nostru eteric. Prin el, noi suntem înrudiți cu lumea vegetală. Dar, prin faptul că noi creștem – gândiți-vă la aceasta, dragi prieteni –, în noi se formează ceva care, într-un anumit sens, este în mod profund legat de destinul nostru. Noi putem să creștem – pentru a lua niște exemple grotești, radicale –, dar să rămânem mici și grași, sau să devenim înalți și slabi, noi putem crește, și să avem un nas care ia o formă sau alta. Într-un cuvânt, modul în care creștem are, desigur, o anumită influență asupra aspectului nostru exterior. Și acest lucru depinde, din nou, deși la început destul de puțin, de destinul nostru. Totuși, creșterea nu se exprimă numai prin fapte atât de evidente. Dacă instrumentele de care dispun oamenii pentru cercetările lor ar fi destul de sensibile, s-ar descoperi că în fiecare om ficatul, splina, creierul, sunt constituite în mod diferit. Ficatul nu este pur și simplu ficat. În fiecare om, el este, desigur, prin niște nuanțe subtile, întru câtva diferit. Toate acestea sunt în legătură cu aceleași forțe care fac să crească plantele. Trebuie să ne îndreptăm în permanență privirea asupra covorului vegetal al Pământului și, privindu-l, trebuie să fim conștienți de acest lucru: Ceea ce, venind din depărtările eterice, face să crească plantele, aceasta acționează și în noi și impulsionează în noi tendințele umane originare care au foarte mult de-a face cu destinul nostru. Căci faptul că un om are o anumită constituție a ficatului, sau a plămânilor, sau a creierului, care îi vine din lumea eterică, aceasta are o legătură profundă cu destinul său.
Omul nu vede, bineînțeles, din toate acestea, decât aspectul exterior. Desigur, când privim lumea minerală, vedem în ea aproximativ ceea ce se află acolo; iată de ce, privind lucrurile din punct de vedere științific, oamenii iubesc astăzi atât de mult această lume minerală – dacă putem vorbi astăzi, în general, de un atașament științific –, fiindcă ea conține tot ceea ce vor oamenii să găsească.
Dar, cu forțele care întrețin regnul vegetal, lucrurile nu mai stau în acest fel. Căci din momentul în care ajungem la cunoașterea imaginativă – acesta este un lucru despre care am vorbit deja –, observăm imediat: mineralele sunt astfel alcătuite încât ele constituie, în regnul mineral, ceva încheiat. Ceea ce întreține regnul vegetal nu apare deloc în mod exterior conștienței obișnuite. Trebuie să pătrundem mai adânc în lucruri. Și dacă ne punem întrebarea: Cine acționează, așadar, în realitate în regnul vegetal, cine acționează astfel încât din îndepărtările eterice să vină forțele care fac să crească și să înmugurească plantele, și care provoacă și în noi creșterea, constituția delicată a întregului nostru corp, cine acționează aici? – Noi ajungem atunci la entitățile a ceea ce numim Ierarhia a treia: Îngeri, Arhangheli, Arhai. Ele sunt, în primă instanță, invizibile, dar fără ele nu ar exista acest flux și acest reflux de forțe eterice care fac să crească plantele, și care sunt active și în noi, în măsura în care purtăm în noi aceleași forțe ce determină creșterea vegetalului. Dacă nu vrem să ne închidem accesul la cunoaștere, nu putem rămâne numai în sfera vizibilului când vrem să abordăm lumea vegetală și formele ei. Trebuie să fim conștienți de următoarele: Noi ne dezvoltăm relațiile și raporturile noastre cu aceste entități: Îngeri, Arhangheli, Arhai, atunci când ne aflăm în starea liberă de trup dintre moarte și o nouă naștere. Și, în funcție de aceste legături pe care le dezvoltăm cu entitățile Ierarhiei a treia, se plăsmuiește, aș putea spune, karma internă a entității noastre, acea karmă de care depinde felul în care se constituie umorile în corpul nostru eteric, de felul în care ea face din noi ființe mari sau mici ș.a.m.d.
Dar entitățile Ierarhiei a treia dispun doar de această putere. Faptul că plantele pot crește nu depinde numai de ele. În acest domeniu, Îngerii, Arhanghelii, Arhaii sunt în slujba unor entități mai înalte. Acest flux și reflux de forțe care fac să crească plantele este, desigur, opera acestor entități ale Ierarhiei a treia. Dar ele o execută în serviciul unor entități superioare. Însă ceea ce trăim noi înainte de a coborî în corpul nostru fizic, ceea ce are legătură cu constituția noastră subtilă pe care tocmai am descris-o, aceasta este rodul întâlnirii noastre conștiente cu ființele Ierarhiei a treia. Și, după indicațiile pe care le putem primi de la ele, în funcție de pregătirea noastră din cursul existenței precedente, după aceste indicații ne formăm noi corpul eteric, din întinderile eterice, în ultima perioadă înainte de a trece de la existența suprafizică la existența fizică.
Așadar privirea noastră trebuie să se îndrepte mai întâi asupra a ceea ce acționează în destinul nostru, în karma noastră, pe baza constituției noastre interne. Aș putea spune că pentru această parte a karmei noi putem folosi termenul de stare a sănătății, stare bună și stare proastă din punct de vedere vital. Starea bună și starea proastă din punct de vedere vital depind de calitatea internă pe care o avem datorită corpului nostru eteric.
Un al doilea lucru care se manifestă în karma noastră este legat de prezența pe Pământ nu numai a regnului vegetal, dar și a regnului animal. Gândiți-vă, dragii mei prieteni: diferitele ținuturi ale Pământului sunt populate cu animalele cele mai diferite. Atmosfera animală, se poate spune, este diferită în diferitele ținuturi ale Pământului.
Dar dumneavoastră veți admite: Omul trăiește și el în această atmosferă unde trăiesc animalele. Acest lucru sună astăzi grotesc, căci oamenii nu sunt obișnuiți să observe aceste lucruri. Există, de exemplu, ținuturi unde trăiește elefantul. Desigur, aceste ținuturi unde trăiește elefantul sunt acele ținuturi unde influența Cosmosului asupra Pământului este de-așa natură încât el să poată exista acolo. Credeți dumneavoastră, dragii mei prieteni, că dacă aici este o zonă a Pământului, și aici, în această zonă a Pământului, trăiește elefantul, și aici se află forțele care dau formă elefantului, venind din Cosmos, credeți că aceste forțe nu sunt prezente dacă exact în același loc se află un om? Ele sunt prezente, cu siguranță, când în același loc se află un om. Și așa stau lucrurile pentru întregul regn animal. La fel cum acolo unde trăim noi sunt prezente forțele care formează plantele, și care vin din depărtările Universului – pereții de lemn și zidurile de piatră sau de beton nu le pot sta în cale, noi trăim aici, la Dornach, în sânul forțelor care plăsmuiesc, în masivul Jura, plantele –, tot așa, dacă omul se află exact în acel loc unde poate trăi un elefant datorită constituției Pământului, el trăiește și acolo, ca om, sub influența forțelor care îl plăsmuiesc pe elefant. Da, îmi pot imagina că în sufletele noastre trăiesc multe lucruri atunci când privim animalele mari și mici care populează Pământul, și că atenția dumneavoastră este atrasă acum de faptul că omul trăiește în aceeași atmosferă!
Toate acestea acționează cu adevărat asupra omului. Bineînțeles, ele acționează altfel decât asupra animalelor, căci omul are alte calități decât animalele, el are alte părți constitutive decât animalele. Aceste influențe acționează asupra lui în mod diferit, căci, dacă ar fi altfel, atunci, în sfera unde trăiește elefantul, omul ar deveni și el un elefant. Dar nu se întâmplă așa. Ba, mai mult: omul se înalță în permanență deasupra a ceea ce acționează asupra lui; totuși, el trăiește în această atmosferă.
Vedeți dumneavoastră, de ceea ce urzește în această atmosferă în care trăiește omul depinde tot ceea ce se află în corpul său astral. Și noi putem spune că, după cum starea lui bună sau proastă de sănătate depind de regnul vegetal al Pământului, tot așa, simpatiile și antipatiile pe care le dezvoltăm noi, oamenii, în cursul existenței pământești și pe care le aducem din existența noastră preterestră, depind de ceea ce constituie așa-numita atmosferă animală.
Elefantul are o trompă și niște picioare mari în formă de coloane, cerbul are coarne ș.a.m.d.; așadar, aici trăiesc forțele care plăsmuiesc, care dau formă animalelor. În om, aceste forțe nu se manifestă decât prin influența lor asupra corpului său astral. Iar prin această influență asupra corpului său astral iau naștere simpatiile și antipatiile pe care fiecare individualitate umană le aduce cu sine din lumea spirituală.
Observați numai cu atenție, dragii mei prieteni, aceste simpatii și antipatii. Observați cu atenție cât de puternic ne conduc ele întreaga viață. Desigur, noi, oamenii, suntem pe bună dreptate alcătuiți în așa fel încât să ne putem ridica deasupra simpatiilor și antipatiilor prea puternice. Dar, în primă instanță, aceste simpatii și antipatii sunt prezente. Cineva are simpatie pentru ceva, un altul pentru altceva. Unul are simpatie pentru sculptură, altul pentru muzică, unul are simpatie pentru blonzi, altul pentru bruneți. Acestea sunt niște simpatii puternice, radicale. Dar întreaga viață este străbătută de asemenea simpatii și antipatii. Dumneavoastră trăiți fiind dependenți de ceea ce modelează diferitele forme animale.
Și întrebați-vă o dată, dragi prieteni, ce purtăm noi, ca oameni, în noi înșine, care, în interiorul nostru, corespunde multiplelor forme animale care se află în mediul înconjurător? Există asemenea forme de animale cu sutele și cu miile! Formele simpatiilor și antipatiilor noastre sunt și ele cu sutele și cu miile, numai că, în marea lor majoritate, rămân în inconștient sau în subconștient.
Aceasta este o altă lume, a treia lume.
Prima lume era lumea în sânul căreia noi nu simțim, de fapt, nici o dependență: lumea minerală. A doua lume este lumea în care trăiesc Îngerii, Arhanghelii, Arhaii, care dau naștere din sânul lor lumii vegetale, lumea care ne dă calitatea internă, lumea de unde provine starea noastră bună sau proastă, pe care noi o simțim când suntem întristați de moarte, sau bucuroși la culme de propria noastră stare. Din această lume am preluat ceea ce înseamnă destinul nostru în funcție de constituția noastră internă, în funcție de ceea ce este în noi omul eteric. Ajungem acum la ceea ce ne determină în mod și mai profund destinul, ajungem la simpatiile și antipatiile noastre. Și aceste simpatii și antipatii sunt legate de destinul nostru într-o măsură mult mai largă decât forțele de creștere.
Un om va fi dus departe de simpatiile și antipatiile sale. El trăiește într-un loc sau altul, pentru că simpatiile l-au purtat într-acolo, și apoi destinul său, cu toate detaliile sale, se va desfășura în acest loc îndepărtat.
Simpatiile și antipatiile sunt în mod profund legate de ansamblul destinului nostru de om. Ele nu trăiesc în lumea în care se află Ierarhia a treia, ci în lumea Ierarhiei a doua: Exusiai, Dynamis și Kyriotetes. Ceea ce este o imagine pământească a acestor forme elevate, magnifice, trăiește în regnul animal. Dar ceea ce sădesc în noi aceste entități când suntem în relație cu ele între moarte și o nouă naștere, aceasta trăiește în simpatiile și antipatiile înnăscute pe care le aducem cu noi atunci când venim din lumea spirituală în lumea fizică.
Când toate acestea sunt înțelese în profunzime, noțiunile pe care le vehiculează concepția curentă despre ereditate apar puerile, cu adevărat puerile. Pentru ca eu să port în mine o anumită trăsătură ereditară, moștenită de la tatăl meu sau de la mama mea, trebuie mai întâi ca eu să fi dezvoltat simpatii sau antipatii față de această trăsătură a tatălui meu sau a mamei mele. Eu am această trăsătură nu pentru că am moștenit-o în virtutea unei simple cauzalități naturale, ci pentru că eu am simțit simpatie față de ea.
Din ce cauză am simțit eu această simpatie, despre aceasta vom mai vorbi în următoarele conferințe, căci expunerile asupra karmei ne vor preocupa încă multe ore. Dar, într-adevăr, a vorbi despre ereditate așa cum se face astăzi de obicei tocmai în mediile științifice care se consideră deosebit de inteligente este, pur și simplu, pueril.
Astăzi chiar se afirmă că trăsăturile spiritual-sufletești specifice sunt ereditare. Geniul ar fi ereditar, moștenit de la strămoși, și atunci când își face apariția în lume un geniu sunt căutate la strămoșii săi elementele individuale care apoi au făcut să apară acest geniu. Este un mod foarte ciudat de a conduce un raționament. O demonstrație cu adevărat rațională ar consta în a arăta că acest geniu dă naștere, din nou, unui alt geniu, prin transmitere ereditară. Dar, căutând dovezi de acest fel – Goethe a avut un fiu, și multe alte genii au avut fii –, s-ar descoperi lucruri stranii. Dar aceasta ar fi o dovadă! Dacă constat la un geniu calități prezente și la ascendenții săi, asta nu înseamnă nimic mai mult decât faptul de a fi udat fiindcă am căzut în apă. Asta nu înseamnă că apa care curge de pe mine ar avea ceva de-a face cu entitatea mea. Bineînțeles, deoarece m-am născut în sânul acestui curent ereditar datorită simpatiilor pe care le am pentru însușirile respective, eu port în mine aceste calități, așa cum eu sunt ud după ce am fost scos din apa în care am căzut. Dar reprezentările pe care și le fac oamenii despre aceste lucruri sunt puerile și absurde. Căci simpatiile și antipatiile se manifestă la om și îi conferă structura interioară deja din perioada existenței preterestre. Omul le are deja atunci când intră în existența pământească și, aducându-le din existența preterestră, el își făurește pe baza lor destinul.
Și acum ne putem reprezenta cu ușurință următoarele: În cursul unei existențe pământești anterioare, noi am fost legați de un om; această legătură a avut multiple consecințe, care s-au continuat în viața dintre moarte și o nouă naștere. Aici, sub influența forțelor Ierarhiilor superioare, se modelează în gânduri vii, în impulsurile cosmice vii, ceea ce, din experiențele trăite în viețile precedente, trebuie să treacă apoi în viitoarea încarnare.
În acest sens, avem nevoie, pentru a dezvolta impulsurile care vor provoca întâlnirile din viață, de simpatii și antipatii.
Și aceste simpatii și antipatii sunt formate sub influența entităților Exusiai, Dynamis și Kyriotetes în viața dintre moarte și o nouă naștere. Simpatiile și antipatiile ne fac să întâlnim în viață oamenii cu care trebuie să trăim, conform cu existențele noastre precedente. Acest aspect se modelează în funcție de structura noastră internă.
Bineînțeles, în această elaborare a simpatiilor și antipatiilor interioare intervin deviațiile cele mai diverse; dar acestea sunt compensate după aceea prin destin în cursul numeroaselor vieți pământești succesive. – Așadar noi avem aici o a doua componentă a destinului nostru, o a doua componentă a karmei: simpatiile și antipatiile.
Am putea spune, prima componentă a karmei: starea de sănătate bună sau proastă. A doua componentă: simpatiile și antipatiile (vezi schema de la pagina 37). Studiind simpatiile și antipatiile din cadrul destinului uman, noi ne-am înălțat în sfera în care se află forțele ce plăsmuiesc regnul animal.
Să ne înălțăm acum până la regnul uman propriu-zis. Noi trăim nu numai împreună cu lumea vegetală, cu lumea animală, noi trăim, de asemenea, și acest lucru are o deosebită importanță pentru destinul nostru, împreună cu alți oameni. Aceasta este o altă relație de viață decât relația de viață pe care o avem cu plantele, cu animalele. Este o relație de viață prin care se făurește aspectul esențial al destinului nostru. Impulsurile care acționează în acest caz, care fac ca Pământul să fie populat și cu oameni, nu acționează decât asupra omenirii. Iar acum se ivește o întrebare: Care sunt, așadar, acele impulsuri care nu acționează decât asupra omenirii?
Putem lăsa aici să vorbească o considerație pur exterioară la care eu m-am referit adesea.
Văzută din cealaltă direcție, aș zice, viața noastră este condusă, într-adevăr, cu o mult mai mare înțelepciune decât ne-o conducem noi din această direcție. Întâlnim adesea destul de târziu în existența noastră un om care are pentru viața noastră o importanță extraordinară. Când rememorăm cum am trăit până în momentul în care l-am întâlnit pe acest om, atunci ni se pare – am spus deja adesea acest lucru – că întreaga noastră viață a fost un drum ce ne-a condus spre întâlnirea cu acest om. S-ar spune că am făcut fiecare pas ca să ajungem să-l întâlnim pe acest om exact la momentul potrivit, sau, în general, să-l întâlnim într-un anumit moment.
Este suficient aici să reflectăm la următoarele. Gândiți-vă ce ar însemna pentru o reflecție pe deplin conștientă să înțeleagă ce importanță are ca la o anumit vârstă să întâlnim un anumit om, cu care de acum înainte vom avea niște experiențe comune, vom lucra și vom acționa împreună. Gândiți-vă numai ce înseamnă acest lucru. Gândiți-vă ce reprezintă, cântărit în toată importanța sa, impulsul care ne-a condus la această întâlnire. Poate, dacă reflectăm la aceasta, ne va veni următoarea idee: Ar fi fost necesar să facem experiența unui eveniment, care ar fi avut legătură cu numeroase alte persoane, dacă nu am fi avut nici o posibilitate să-l întâlnim pe acest om în decursul vieții. Iar pentru ca acest eveniment să se fi produs, ar fi trebuit, iarăși, să fi avut loc un alt eveniment. Ajungem aici la niște relații complicate care ar fi trebuit să se realizeze, în care ar fi trebuit să ne implicăm, pentru a ajunge la această experiență decisivă. Și atunci, poate, vom gândi așa: Dacă cineva ar fi primit sarcina să rezolve în mod conștient, nu vreau să spun într-un an, ci, să zicem, în paisprezece ani, această enigmă: Cum să faci pentru a provoca în al cincizecilea an al vieții o întâlnire decisivă cu un om, dacă ne reprezentăm că ar fi trebuit să rezolve enigma așa cum se face un calcul – vă rog să vă imaginați ce efort ar cere acest lucru! Noi, oamenii, suntem atât de teribil de proști la nivelul conștienței noastre, și ceea ce ni se întâmplă în lume este, dacă ținem seama de aceste relații, atât de plin de inteligență și de înțelepciune!
Dăruindu-ne unor asemenea considerații, devenim atenți față de ceea ce este extrem de complex și de semnificativ în acțiunea destinului nostru, a karmei noastre. Și toate acestea se întâmplă în cadrul regnului uman.
Vă rog să rețineți acum următoarele: În realitate, tot ceea ce se întâmplă aici cu noi zace în inconștient. Până în momentul în care ni se întâmplă un eveniment decisiv, acest lucru rămâne în inconștient. Totul se întâmplă ca și cum s-ar desfășura sub imperiul unor legi naturale. Dar unde ar avea legile naturale vreodată o asemenea putere? Ceea ce se întâmplă pe acest tărâm contrazice și nu se sinchisește de tot ceea ce concepem noi conform legilor naturale. Am atras atenția și asupra acestui lucru în repetate rânduri. Faptele exterioare ale vieții umane pot fi chiar încadrate în anumite legi obținute prin calcul.
Luați, de exemplu, domeniul asigurărilor de viață. Acestea nu pot funcționa decât dacă se poate calcula speranța de viață a unei persoane, să spunem, de 19 sau de 25 de ani. Când cineva vrea să contracteze o asigurare de viață, polița este redactată în funcție de durata probabilă a vieții sale. După aceste calcule, un om de 19 ani trebuie să trăiască un anumit număr de ani. Acest lucru poate fi determinat. Dar imaginați-vă că acest timp s-a scurs. Totuși, dumneavoastră nu v-ați simți deloc obligat să muriți, din acest motiv! Conform acestei durate probabile a vieții lor, două persoane pot să fi murit deja de mult timp. Dar ele, „moarte” fiind, după această probabilitate, de multă vreme, se pot întâlni, așa cum am descris! Toate acestea se situează dincolo de calculele bazate pe fapte naturale exterioare prin care este fixată durata de viață. Și totuși, această întâlnire se produce cu aceeași necesitate internă ca și faptele naturale. Nu putem spune altceva decât acest lucru: Cu aceeași necesitate cu care se produce un eveniment natural oarecare, un cutremur de pământ sau o erupție vulcanică, un eveniment natural mic sau mare, cu aceeași necesitate are loc pe Pământ întâlnirea a două ființe umane pe drumul vieții lor.
Astfel încât vedem cu adevărat constituindu-se în sânul lumii fizice un nou domeniu; și în acest domeniu noi trăim, dar nu numai prin starea noastră bună sau proastă de sănătate, sau prin simpatiile și antipatiile noastre, ci și prin evenimentele vieții noastre, prin experiențele noastre. Suntem în întregime cufundați în domeniul evenimentelor, al experiențelor, care ne determină, așadar, viața conform destinului nostru.
| Arhai, Arhangheli, Îngeri | 1. Primul element al karmei: stare bună de sănătate, stare proastă | |
| Dynamis, Exusiai, Kyriotetes | 2. Al doilea element al karmei: simpatii, antipatii | |
| Serafimi, Heruvimi, Tronuri | 3. Al treilea element al karmei: evenimente, experiențe | |
| (înapoi) | ||
Tabla 4În acest din urmă domeniu acționează entitățile primei Ierarhii: Serafimi, Heruvimi, Tronuri. Căci pentru a conduce în lume fiecare pas al nostru, fiecare mișcare a sufletului nostru, tot ceea ce trăiește în noi, astfel încât să rezulte destinele umane, e necesară o putere mai mare decât puterea care este activă în regnul vegetal, aceea pe care o are Ierarhia Îngerilor, Arhanghelilor, Arhailor, și decât puterea pe care o au entitățile Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. E necesară puterea care aparține primei Ierarhii, aceea a Serafimilor, a Heruvimilor și Tronurilor, entitățile cele mai înalte dintre toate. Căci ceea ce se manifestă în acest fel trăiește în propriul nostru Eu, în organizarea Eului nostru, și se manifestă într-o anumită viață pământească venind dintr-o viață pământească anterioară.
Gândiți-vă acum la aceasta: Dumneavoastră treceți printr-una din viețile pământești, acționați într-un fel sau altul, împinși poate de anumite instincte, pasiuni, porniri, sau și de idei inteligente sau prostești; toate acestea sunt, într-adevăr, prezente ca impulsuri. Gândiți-vă că ceea ce faceți astfel sub imperiul acestor porniri are consecințe pentru fericirea sau nefericirea unui alt om. Când, după aceea, vă aflați între moarte și o nouă naștere, dumneavoastră sunteți foarte conștienți de aceasta: Eu am făcut rău unui om; astfel, eu sunt mai imperfect decât dacă nu i-aș fi făcut acest rău; eu trebuie să compensez acest rău. În dumneavoastră ia naștere imboldul, pornirea, de a compensa acel rău. Dar dacă dumneavoastră ați acționat față de un om favorizându-i progresul, atunci priviți ceea ce ați făcut pentru progresul acestui om în așa fel încât vă puteți spune: Aceasta trebuie să constituie o temelie pentru progresul general al lumii, trebuie să determine anumite consecințe pentru lume.
Toate acestea se pot dezvolta în interiorul dumneavoastră Toate acestea pot cauza o stare bună sau o stare proastă de sănătate, în funcție de felul în care dumneavoastră vă plăsmuiți, ținând seama de ele, entitatea internă a corpului, între moarte și o nouă naștere. Toate acestea pot face ca în dumneavoastră să ia naștere simpatii și antipatii, prin faptul că vă formați corpul astral în mod corespunzător, cu ajutorul entităților celei de-a doua Ierarhii: Exusiai, Dynamis și Kyriotetes. Dar aceasta nu vă dă încă puterea de a transforma în acțiune cosmică ceea ce, într-o viață anterioară, nu a fost decât simplă acțiune umană. Dumneavoastră l-ați ajutat pe un om sau i-ați făcut rău unui om. Acest lucru va avea în mod necesar efectul că acest om vă va reîntâlni în existența următoare și că la întâlnirea cu el veți simți imboldul de a compensa faptele trecute. Ceea ce nu are decât o valoare morală trebuie să devină un fapt exterior, trebuie să devină un eveniment exterior al lumii.
Pentru aceasta sunt necesare acele entități care transformă, care metamorfozează faptele morale în fapte cosmice. Acestea sunt entitățile primei Ierarhii: Serafimi, Heruvimi, Tronuri. Ele transformă ceea ce pornește de la noi, dintr-o anumită viață pământească, în experiențele următoarei vieți pământești. Ele acționează în ceea ce este în viața umană eveniment, experiență trăită.
Astfel, noi avem cele trei elemente fundamentale ale karmei noastre: Ceea ce formează constituția noastră internă, existența noastră umană internă, este supus Ierarhiei a treia; simpatiile și antipatiile noastre, așadar, ceea ce se află într-o anumită relație cu anturajul nostru, sunt de domeniul Ierarhiei a doua; în sfârșit, ceea ce ne apare ca viața noastră exterioară constituie domeniul primei Ierarhii, Ierarhia cea mai înaltă de entități supraordonate omului.
Astfel, privirii noastre i se oferă ansamblul corelațiilor în care se află omul față de Univers, și putem să abordăm acum marile probleme: Cum se dezvoltă un destin uman, în toate detaliile sale, plecând de la aceste trei elemente ale omului?
Omul se naște într-o anumită familie. Omul se naște într-un anumit loc de pe Pământ. El se naște în sânul unui popor. El este inclus prin naștere într-un ansamblu de realități. Dar tot ceea ce se întâmplă prin faptul că omul s-a născut într-o familie, prin faptul că el este încredințat unor educatori, prin faptul că face parte dintr-un popor, că prin nașterea sa el se află într-un anumit punct al Pământului – toate acestea, care îi marchează profund viața, în ciuda libertății umane, toate acestea depind, la urma urmei, într-un fel sau altul, de aceste trei elemente care alcătuiesc destinul unui om.
Toate chestiunile de detaliu vor găsi răspunsuri adecvate dacă avem în vedere într-un mod just acest principiu fundamental. Dacă ne întrebăm de ce un om este atins de variolă la vârsta de douăzeci și cinci de ani și se află astfel, poate, într-un pericol extrem, dacă ne întrebăm de ce în existența sa intervine un anumit eveniment, de ce a putut progresa datorită unei anumite persoane mai în vârstă decât el, datorită unui anumit popor, datorită unei anumite experiențe exterioare pe care a avut-o – trebuie să ne întoarcem întotdeauna în urmă la ceea ce determină, în aceste trei moduri, destinul uman și la ceea ce situează ființa umană în ansamblul Ierarhiilor cosmice. Omul se mișcă liber numai în sfera minerală. Acesta este domeniul libertății sale.
Prin faptul că omul își îndreaptă atenția asupra acesteia, el învață să-și pună în mod just problema libertății. Dumneavoastră puteți vedea, din cartea mea Filosofia libertății, ce importanță am acordat faptului că nu este deloc vorba despre o libertate a voinței. Aceasta din urmă își are sediul în profunzimile inconștientului, și este absurd să te întrebi dacă ea este liberă; nu se poate vorbi decât despre o libertate a gândurilor. În Filosofia libertății, am făcut foarte clar această distincție. Gândurile libere trebuie să impulsioneze voința, și atunci omul este liber. Dar, prin gândurile sale, omul trăiește tocmai în lumea minerală. Cu tot restul, cu ceea ce îl leagă de lumea plantelor, de lumea animalelor și de lumea celorlalți oameni, el este supus destinului. Libertatea este un lucru de care se poate, de fapt, spune: Omul părăsește sferele în care domnesc înaltele Ierarhii, pentru a intra într-o lume care este, într-un anumit fel, liberă față de aceste sfere, în lumea minerală, pentru a deveni, la rândul său, liber. Regnul mineral este acela căruia omul nu-i devine asemănător decât în starea de cadavru, când își părăsește cadavrul, trecând prin poarta morții. Pe durata vieții sale pământești, omul este independent de acest regn, care nu poate acționa asupra lui decât distrugându-l. Nu este nimic surprinzător în faptul că omul este liber în cadrul acestui regn, pentru că acesta nu are altă acțiune asupra lui decât aceea care constă în a-l distruge, când îl primește în sânul său. Omul trebuie să moară mai întâi, pentru a fi integrat, sub formă de cadavru, în regnul în care el este liber și în calitate de ființă naturală. Acestea sunt corelațiile.
Încetul cu încetul, noi îmbătrânim. Dacă nu se produce nici un incident pe care să-l recunoaștem și din punctul de vedere al karmei, dacă omul moare de bătrânețe, el ajunge în starea de cadavru, asemănător regnului mineral. Prin faptul că îmbătrânim, intrăm în sfera lumii neînsuflețite. Atunci ne depunem cadavrul. Acesta, bineînțeles, nu mai este omul, nu mai are nimic dintr-o ființă umană. Să privim regnul mineral: el nu mai este Dumnezeu. La fel cum cadavrul nu mai este omul, regnul mineral nu mai este Dumnezeu. Dar atunci ce este el? – Divinitatea este prezentă în regnul vegetal, în regnul animal și în regnul uman. Noi am găsită-o acolo, prin cele trei Ierarhii ale sale. Dar în regnul mineral ea este tot atât de puțin prezentă cum este omul în cadavrul său. Regnul mineral este cadavrul divinului. Firește, continuându-ne studiul, ne vom găsi în fața acestui fapt ciudat, pe care eu nu fac decât să-l menționez astăzi, că omul, pentru a deveni cadavru, îmbătrânește, în timp ce zeii, pentru a deveni cadavru, întineresc. Căci zeii fac alt drum, drumul pe care noi îl urmăm după moarte. Și iată de ce regnul mineral este cel mai tânăr dintre toate. Totuși, el este regnul care s-a separat de zei. Și fiindcă acest regn s-a separat de zei, omul poate trăi în cadrul lui ca într-un regn al libertății sale. Așa se leagă lucrurile între ele. Și, într-adevăr, omul învață să se simtă din ce în ce mai la el acasă în lume, prin faptul că învață să-și pună senzațiile, gândurile, sentimentele, impulsurile de voință, într-o legătură justă cu lumea. Dar acesta este și singurul mod just de a vedea cum, prin destin, suntem situați în lume și în legătură cu ceilalți oameni.
