V-am explicat ultima dată în ce relații se află omul pe parcursul vieții sale cu diversele Ierarhii ale lumii superioare, și aș vrea să remarc faptul că tot ceea ce am expus ne va conduce în cele din urmă să înțelegem tot mai bine acțiunea karmei în viața omului și în evoluția omenirii. Așadar aceste considerații sunt propriu-zis o pregătire pentru înțelegerea karmei.
Am arătat cum, de la nașterea omului până în jurul vârstei de douăzeci și unu de ani, Ierarhia a treia întreține o legătură deosebită cu omul, cum apoi, în momentul pubertății, intervine Ierarhia a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, cum această Ierarhie continuă să acționeze după pubertate mai întâi într-o primă fază, până la douăzeci și unu de ani, apoi, într-o a doua fază, până la douăzeci și opt de ani, apoi, într-o a treia fază, până la treizeci și cinci de ani; dar deja de la douăzeci și opt de ani se stabilește un raport profund cu prima Ierarhie, a Serafimilor, Heruvimilor și Tronurilor, care acționează, în prima lor fază, până la treizeci și cinci de ani, când ei lucrează împreună cu Ierarhia a doua, apoi, într-o a doua fază, până la patruzeci și doi de ani și, în sfârșit, într-o a treia fază, până la patruzeci și nouă de ani.
Acum, ceea ce intervine astfel în mod nemijlocit în cursul vieții umane și provine de la entitățile Ierarhiilor se încrucișează, aș spune, cu ceea ce se revarsă în viața umană drept reflectări ale ființelor spirituale ale sistemului planetar.
Noi știm, desigur, despre fiecare planetă, că atunci când îi privim aspectul fizic, acesta nu este decât semnul care ne arată că în direcția din care ne apare în general planeta, astrul, este prezentă o colonie de ființe spirituale. Ne ridicăm ochii spre o stea, dar ceea ce vedem strălucind, licărind, este semnul exterior al faptului că în această direcție privirea sufletului nostru întâlnește o colonie cosmică de entități spirituale. Noi suntem situați în viață în așa fel încât în corpul nostru fizic noi purtăm un corp eteric. În momentul în care omul se ridică la cunoașterea imaginativă, suprasensibilă, el percepe tot ce este în stare să perceapă cu ajutorul corpului eteric. V-am indicat în repetate rânduri cum atunci omul are viziunea retrospectivă a întregului tablou al vieții sale pământești începând de la naștere, și cum în fața sufletului se află, în mod simultan, toate evenimentele și toate forțele pe care le-a avut și care au intervenit în timpul creșterii sale, în întreaga sa organizare fizică, sufletească și spirituală, sub forma unei panorame grandioase, a unui tablou puternic, ca și cum timpul ar fi devenit spațiu. Când suntem inițiați în cunoașterea imaginativă, noi învățăm să ne cuprindem astfel viața într-o privire de ansamblu
Dar apoi, când intervine cunoașterea inspirată, putem contempla această retrospectivă reală a vieții pământești, care este un tablou-amintire, și atunci privirii i se înfățișează, prin faptul că în cunoașterea inspirată am înăbușit ceea ce este de natură imaginativă, prin faptul că așa-numitele evenimente ale vieții pământești, în măsura în care ele sunt, de asemenea, perceptibile prin corpul eteric nu mai sunt prezente –, atunci privirii i se înfățișează ceva superior.
Așadar dacă eu indic în mod schematic această retrospectivă pe care o are omul – în loc de privirea sufletului, desenez privirea fizică – până la naștere în acest curent, acest curent dispare în conștiența inspirată, și atunci apar tot felul de alte formațiuni.
În acest curent apare (vezi desenul, violet) [Nota 70] mai întâi ceva ca o revelație, și, dacă ne știm orienta în Inspirație, putem observa ce apare aici propriu-zis.
Așadar, înțelegeți-mă bine: Ne îndreptăm privirea asupra unui tablou care conține întregul curs al vieții umane. În acest tablou există o anumită porțiune; dacă ne îndreptăm privirea asupra acestei porțiuni, ea i se arată inițierii inspirate în așa fel încât tabloul-amintire, începând cu nașterea, așadar, cu anul zero, până la al șaptelea an, este șters, și în locul unde a fost ștearsă această porțiune din tabloul-amintire apar atunci toate acele fapte ce rezultă din legătura pe care o au cu omul, după moartea sa, ființele lunare despre care v-am vorbit.
Ceea ce v-am povestit, de exemplu, despre trăirea pe care am avut-o privitor la viața de după moarte a personalității care mi-a servit ca model pentru Strader din dramele mele misterii, eu am avut-o privind mai întâi tabloul-amintire, apoi ștergând acest tablou-amintire din conștiența inspirată. După ce este ștearsă partea corespunzătoare perioadei dintre naștere și anul al șaptelea apar efectele despre care v-am vorbit, și care reprezintă colaborarea entităților lunare (violet) cu entitatea umană după moarte.
Experiențele pe care le putem face prin faptul că drumul vieții de la naștere până la anul al șaptelea devine transparent și prin faptul că în acest fel transpar entitățile lunare, faptele entităților lunare, ceea ce devine atunci vizibil, ceea ce poate fi atunci cunoscut, aceasta poate fi perceput cel mai ușor de către orice inițiat
Căci, într-adevăr, dvs. veți înțelege ușor acest lucru, noi putem dobândi inițierea la orice vârstă, în afară de vârsta primei copilării. De obicei nu se inițiază copiii sub șapte ani. Și dacă vrem să pătrundem cu privirea ceea ce descriu în acest moment, trebuie să fi depășit această vârstă. Oricine este inițiat a depășit, firește, al șaptelea an al său. De aceea este relativ ușor să sesizăm ceea ce poate fi văzut în cursul vieții până la al șaptelea an – așadar, prin ce trece omul între moarte și o nouă naștere cu ocazia parcurgerii drumului vieții în sens invers, care durează aproximativ o treime din viața sa pământească.
Un al doilea element se revelează atunci când pentru inițierea inspirată devine vizibilă acea parte a viziunii retrospective corespunzătoare perioadei dintre șapte și paisprezece ani, perioadei pubertății. Atunci devine vizibil tot ceea ce trăiește omul după moarte prin faptul că se ridică din regiunea lunară până în regiunea lui Mercur (alb).
Omul se ridică în regiunea lui Mercur după ce a trecut prin regiunea Lunii. Dar, dacă vrem să stabilim o relație cu omul care se găsește în regiunea lui Mercur, atunci trebuie să ștergem din tabloul-amintire intervalul de timp cuprins între anul al șaptelea al vieții, când are loc schimbarea dentiției, și pubertate.
Când, după aceea, cunoașterea inspirată șterge perioada următoare a vieții umane și face să apară ceea ce se poate ivi atunci, privirii inspirate i se arată evenimente și fapte pe care le-a trăit omul după moarte în regiunea lui Venus (portocaliu).
Și astfel, când ne îndreptăm privirea, cu ajutorul inițierii inspirate, spre această primă perioadă a vieții umane, vedem oarecum ceea ce se întâmplă în Macrocosmos și, prin aceasta, și în Macrocosmosul spiritual, cu morții, cu cei pe care îi numim morți.
Ceea ce spun aici vă arată totodată ce infinită profunzime cuprinde o veche știință în alegerea denumirilor sale. Căci chiar numele Venus evocă, în general, elementul iubirii. Dar contemplarea lui Venus corespunde perioadei din viața umană când a intervenit pubertatea.
Urmează după aceea o perioadă care durează de la douăzeci și unu de ani până la patruzeci și doi de ani (galben). Când ne cufundăm privirea, cu ajutorul inițierii inspirate, în această perioadă, atunci trăim – cel puțin putem trăi – prin ce trece un defunct în timpul celei mai mari părți a existenței sale dintre moarte și o nouă naștere prin faptul că el se află într-un anumit raport cu ființele solare. Dacă percepem acest interval de timp, devine vizibilă existența solară dintre moarte și o nouă naștere.
Tabla 14Soarele este un corp ceresc atât de puternic, el conține atâtea forțe spirituale, atâtea esențe spirituale, încât, pentru ca omul să poată cuprinde cu privirea tot ceea ce provine de la entitatea spirituală a Soarelui exercitând o influență asupra lui între moarte și o nouă naștere, trebuie să ștergem un interval de timp de trei ori mai mare decât celelalte; intervalul de timp dintre douăzeci și unu și patruzeci și doi de ani. Dvs. trebuie să înțelegeți totodată că inițiații pot percepe ansamblul relațiilor omului cu ființele solare între moarte și o nouă naștere abia după ce ei au trecut de patruzeci și doi de ani. Înainte de această vârstă, acest ansamblul de relații nu este perceptibil. Așadar și pentru percepția spirituală înseamnă mult a înainta în vârstă. Există anumite lucruri care, pentru a fi percepute, necesită nu numai o anumită inițiere, dar și o anumită maturitate de viață.
Urmează acum o nouă perioadă în viața umană, de la patruzeci și doi de ani la patruzeci și nouă de ani (roșu). Ne apropiem astfel, dragii mei prieteni, spre țelul spre care tindea ultima mea conferință, căci o dată cu al patruzeci și nouălea an încetează posibilitatea de a ne afla în relații directe cu Ierarhiile. Ați putut deduce acest lucru din cele expuse.
Vom examina în curând ce se întâmplă cu cei care au depășit patruzeci și nouă de ani. Dacă lăsăm să acționeze deja astăzi asupra sufletului nostru ceea ce se încrucișează cu periodizarea pe care am prezentat-o mai înainte – pentru aceasta trebuie, bineînțeles, să avem cincizeci de ani sau mai mult –, așadar, dacă privim perioada dintre patruzeci și doi și patruzeci și nouă de ani, vedem tot ce poate fi viețuit de om după moartea sa datorită entităților care locuiesc pe Marte.
Dar aici începe deja regiunea în care lumea spirituală veghează asupra unei individualizări importante a omului pe Pământ, prin karmă. Ați văzut, nu-i așa, cum se pregătește karma în cursul acelei existențe în care este inclus omul imediat după moartea sa, care durează, între moarte și o nouă naștere, o treime din durata vieții sale pământești. Dar karma se pregătește încetul cu încetul. Și eu am făcut unele aluzii la felul în care este ea pregătită: ea este pregătită în colaborare cu entități superioare.
Dar există oameni care își elaborează karma în mod cu totul deosebit în regiunea lui Mercur, altele, în cea a lui Venus, în regiunea Soarelui, dar și asemenea entități care și-o elaborează în regiunea lui Marte.
Asemenea entități, asemenea oameni care, în virtutea vieților lor trecute, duc în lumea spirituală ceva ce trebuie să fie în mod special elaborat în regiunea lui Marte, asemenea oameni manifestă după aceea, în felul în care își vor duce viitoarea existență, rezultatele a ceea ce a fost elaborat în această regiune a lui Marte. Permiteți-mi, dragii mei prieteni, să vă prezint aici un exemplu.
Vedeți dvs., în epoca în care mahomedanismul apăruse deja, în epoca în care mahomedanismul își răspândea deja influențele civilizației sale asupra Asiei, asupra Africii de Nord și până în Spania, exista o personalitate a cărei dezvoltarea spirituală avusese loc într-o școală din Africa de Nord – dar care se afla deja în decadență – asemănătoare cu aceea prin care trecuse, mult timp înainte, Sfântul Augustin, o personalitate care își făcuse studiile în Africa de Nord, absolut în același spirit și în același stil.
Trebuie să ne imaginăm că în acea epocă studiile erau cu totul altceva decât astăzi. Astăzi nu am putea auzi vorbindu-se prea multe despre ceea ce s-a petrecut în urmă cu atâtea secole câte s-au scurs între Sfântul Augustin și acest personaj din Africa de Nord, despre care vă vorbesc aici. Dar pe atunci, mai ales în Africa de Nord, se mai puteau încă face studii misteriale, deși aceste Misterii erau deja în decadență. Iar personalitatea la care mă refer a trecut, așadar, prin acest fel de studii misteriale, ea a învățat tot ce se putea afla printr-un asemenea studiu despre autonomia sufletului uman, despre regiunile pe care le cunoaște sufletul uman când el percepe după ce s-a desprins de corp ș.a.m.d. Dar această personalitate a trecut în Spania cu expedițiile arabe, și-a asimilat o mare parte a erudiției proprii lumii mahomedane asiatice, sub forma modificată pe care această erudiție o luase deja în Spania; ea și-a asimilat, de asemenea, multe cunoștințe propagate cam peste tot la evrei, nu acea Kabbală care a fost cultivată foarte mult în Evul Mediu târziu, ci o formă mai veche a Kabbalei. Astfel încât, în primele timpuri care au urmat după expedițiile mahomedane, această personalitate a fost foarte puternic ancorată în viața spirituală a acestei direcții a mahomedanismului, dar într-un fel deosebit: calculând, socotind, în spiritul Kabbalei.
Toate acestea au fost trăite din nou în cursul unei încarnări feminine ulterioare, când au fost interiorizate, aprofundate, și au fost asimilate mai puțin pe baza capului decât prin inimă.
Și apoi această individualitate a trecut, în secolul al 18-lea, în acea personalitate universal cunoscută a lumii franceze, în Voltaire [Nota 71]. Vedem, așadar, această personalitate reapărând în persoana lui Voltaire.
Dacă privim ce a trăit Voltaire, înainte de a fi fost Voltaire, între moarte și o nouă naștere, pe baza încarnărilor sale anterioare, atunci descoperim că această individualitate a continuat să-și elaboreze mai ales în regiunea lui Marte, în timpul părții a doua a vieții dintre moarte și o nouă naștere, tot ceea ce își cucerise prin luptă grea prin studiile sale din Africa de Nord, studii impregnate de spiritul Kabbalei. Și cu ceea ce a fost prelucrat, cu metamorfoza care poate fi realizată în regiunea lui Marte, a revenit în persoana lui Voltaire în secolul al 18-lea.
Și astfel am putut să vă dau un exemplu de evoluție karmică elaborată în mod deosebit între moarte și o nouă naștere în regiunea lui Marte.
Marte face agresiv tot ceea ce dezvoltă el, fie pe tărâmul însușirilor fizice, fie pe tărâmul celor sufletești sau spirituale. Dar nu numai agresiv, ci chiar războinic. A fi războinic nu înseamnă numai să înaintezi, ci și a da înapoi, altfel nu am putea purta război. Cred că s-a văzut destul de bine acest lucru în timpul războiului mondial.
Priviți întreaga viață a lui Voltaire: la el s-au dezvoltat și calități ale sufletului, dar, la fiecare pas, sufletul îi este marcat de un atac brusc, de agresivitate și, de asemenea, de recul. Când lansându-se aproape cu temeritate, când dând înapoi până la lașitate.
Este mult mai bine să studiem aceste lucruri cu ajutorul exemplelor luate pe viu, decât în mod teoretic; de aceea vă prezint asemenea exemple.
Când omul își vede apoi, prin inițierea inspirată – pentru aceasta trebuie să fim cu mult mai vârstnici decât pentru ceea ce am spus mai înainte – perioada vieții cuprinsă între patruzeci și nouă și cincizeci și șase de ani, atunci el își cucerește cunoașterea a tot ce poate fi trăit între moarte și o nouă naștere datorită influenței pe care o au asupra omului ființele regiunii lui Jupiter (verde).
Când omul învăță să cunoască aceste entități din regiunea lui Jupiter, are o impresie ciudată. În primă instanță, ca om – bineînțeles, trebuie să fi depășit vârsta de cincizeci și șase de ani, dacă vrem să avem această impresie –, el este frapat văzând că există entități cum sunt cele care sunt legate de regiunea lui Jupiter – vreau să spun că este frapat ca om trăind pe Pământ, nu ca om între moarte și o nouă naștere, căci acolo suntem în relație cu aceste entități. Sunt niște entități care nu au nevoie să învețe nimic, căci în momentul în care ele se plăsmuiesc – eu nu pot spune: „se nasc”, dvs. veți vedea numaidecât de ce –, ele se plăsmuiesc deja ca ființe înzestrate cu o înțelepciune infinită. Ele nu sunt niciodată stupide, ele nu sunt niciodată lipsite de înțelepciune, ele sunt plăsmuite așa cum le-ar plăcea oamenilor de multe ori să fie formați pe Pământ: dacă ei nu știu aprecia binefacerea învățământului, poate că le-ar plăcea să fie înzestrați cu înțelepciune încă de la naștere. Dar aceste entități de pe Jupiter nu se nasc, de fapt, ele se ivesc din întregul organism al lui Jupiter. Ele ies din ansamblul lui Jupiter cam la fel cum se formează la noi din atmosferă norii; ele se ivesc în așa fel încât le putem considera, o dată ce au apărut, ca înțelepciune încarnată. În regiunea lui Jupiter, ele nici nu mor, ci se transformă. Jupiter este cu adevărat înțelepciune activă. Imaginați-vă, să spunem, că dvs. priviți din înaltul lui Rigi, la picioarele dvs., niște nori în mișcare și imaginați-vă că aveți următoarea impresie: aceștia nu sunt nori în mișcare, vapori de apă, ci însăși înțelepciunea în mișcare, imagini-gânduri mișcătoare, dar care sunt niște entități, și atunci aveți impresia pe care v-ar oferi-o Jupiter.
Aș vrea acum să vă arăt cu ajutorul unui alt exemplu cum poate fi formată karma în special în această regiune a lui Jupiter.
Exista o personalitate însetată de cunoaștere, care în ultimele timpuri ale civilizației mexicane cunoscuse cultul Misteriilor mexicane, care erau atunci în plină decadență, sub semnul magiei și superstiției. Această personalitate era însetată de cunoaștere și studia totul, totul, cu mare precizie.
Eu am ajuns să mă interesez de această personalitate fiindcă am cunoscut, acum câțiva ani, un om ciudat, care studiază și astăzi, într-un mod primitiv, ceea ce se menține din vechile Misterii mexicane sub formă de superstiție, sub forma unor reprezentări decadente. Asemenea preocupare nu are nici un sens, căci cel care studiază în zilele noastre așa ceva, acela studiază pur și simplu o adunătură de superstiții; toate acestea sunt astăzi în decadență. Dar acea personalitate din trecut la care mă refer studiase toate acestea cu un zel înverșunat, încă înainte de descoperirea Americii, de așa-numita descoperire a Americii, într-o perioadă în care civilizația mexicană era încă înfloritoare, dar începea să decadă, ca civilizație a Misteriilor. Astăzi nu cunoaștem nimic în afară de câteva nume și câteva imagini când vorbim despre Toatl, Quetzalcoatl, Tetzcatlipoca, așadar, despre aceste entități ale Misteriilor mexicane. Dar această personalitate, care știa încă foarte bine că Toatl este o entitate care urzește, ca un fel de spirit universal, în toți norii, care este prezentă în tumultul apelor, care strălucește în curcubeu, trăiește în fulger și tunet, dar care, în anumite condiții, cu ajutorul actelor cultice, poate fi determinată să intre în apa sfințită – această personalitate știa, de asemenea, că Quetzalcoatl era un fel de divinitate care putea locui în om în mod viu în circulația lui sanguină și în respirație. Așadar personalitatea respectivă și-a asimilat acest element viu al civilizației mexicane.
Acest om s-a reîncarnat mai târziu, fără să treacă printr-o reîncarnare feminină intermediară. El a fost bărbat în Mexic și, apoi, tot bărbat când s-a reîncarnat, fără o încarnare feminină intermediară. Dar, în timpul vieții sale dintre moarte și o nouă naștere, el a traversat lumea suprasensibilă în așa fel încât în evoluția sa karmică – aceasta fiind condiționată, la rândul ei, de viețile anterioare, când acest om se aflase în altă parte decât în Mexic –, el a dus în regiunea lui Jupiter mai ales ceea ce trăise în legătură cu superstițiile pe care le-a cunoscut în Mexic, dar și niște realizări încă pline de conținut ale unor civilizații mai vechi. Ceea ce trăise el în acest fel a trecut prin regiunea lui Jupiter, acolo a devenit înțelepciune, dar o înțelepciune având ceva automat, în comparație cu acea înțelepciune pe care trebuie să și-o cucerească omul prin propria sa individualitate. Înțelepciunea, dacă este așa vie și activă cum urzește și trăiește ea pe Jupiter, atunci se răspândește, cu ocazia elaborării sale karmice între moarte și o nouă naștere, asupra a ceea ce omul a trăit mai înainte în timpul vieții sale pământești, face ca din toate acestea să radieze înțelepciune și pe Pământ. Dar această înțelepciune depinde apoi de ceea ce a fost trăit în timpul vieții pământești.
Și individualitatea la care mă refer este aceeași care s-a născut mai târziu în sânul civilizației moderne în persoana lui Eliphas Lévi [Nota 72]. Eliphas Lévi și-a trăit, așadar, viața sa pământească precedentă în sânul culturii și civilizației mexicane, el a trecut prin regiunea înțelepciunii jupiteriene. Aici, această civilizație mexicană decadentă a fost oarecum prelucrată din nou și, dacă citiți astăzi cărțile lui Eliphas Lévi, puteți găsi în ele amprenta unei mari înțelepciuni răspândite pe un fond extrem de primitiv. Cel care este în stare să pătrundă asemenea lucruri, își spune atunci: Acesta este, cu siguranță, Jupiter, dar un Jupiter de o calitate inferioară.
Și acum, dacă putem cuprinde cu privirea cursul vieții umane între cincizeci și șase și șaizeci și trei de ani – îmi este îngăduit, bineînțeles, să vorbesc și despre acest lucru –, dvs. vedeți că aici atingem problema cu vârful nasului (albastru), privirea pătrunde până la acele influențe care se exercită asupra omului între moarte și o nouă naștere pornind de la Saturn, de la entitățile saturniene. Spectacolul este încă și mai surprinzător, și mai tulburător și, pentru a spune adevărul, un spectacol dureros.
Entitățile care sunt în legătură cu Saturn sunt niște entități care, prin propria lor natură, nu se preocupă de ceea ce fac în momentul prezent; ceea ce fac este săvârșit de ele oarecum într-un mod absolut inconștient, sub constrângerea unor ființe divine cu mult mai înalte și în sânul cărora s-au înapoiat după ce au atins maturitatea. Dar, imediat după ce ele au făcut ceva, acest lucru este prezent și acționează cu o teribilă forță a amintirii.
Puneți-vă în situația următoare: Orice faceți, nu am intenția să enumăr diversele profesiuni, dar imaginați-vă următoarele: orice faceți, dvs. nu sunteți niciodată atenți la acțiunea respectivă, atâta timp cât o îndepliniți, dar de îndată ce ați îndeplinit-o, ea este prezentă în amintirea dvs. ca o imagine extraordinar de vie. Gândiți-vă, de exemplu, la un cântăreț: El cântă, dar nu știe nimic despre aceasta, numai Zeii sunt cei care se folosesc de faptul că el cântă. Imaginați-vă un auditoriu mare care ascultă: El nu-l remarcă, atâta timp cât cântă; auditorii nu știu nimic nici despre ei înșiși, nici despre ceea ce trăiesc pe moment. În momentul în care concertul s-a terminat, totul este prezent și nu mai dispare, rămâne și constituie conținutul vieții. Asta suntem atunci. Pe Saturn, nu suntem altceva decât trecut.
Este ca și cum dvs., ca om, ați merge pe Pământ. Imaginați-vă că mergeți: nu remarcați nimic în ceea ce vă privește, când vă priviți, dar după ce ați făcut un pas, apare un mic om de zăpadă, făcut din ceea ce erați dvs. Acum, dvs. iar nu remarcați nimic, vă continuați drumul: în spatele dvs. apare din nou un mic om de zăpadă. Lucrurile continuă mereu la fel, acest mic om de zăpadă în urma dvs., și tuturor acestor mici oameni de zăpadă le spuneți Eu. Transpuneți faptul în spiritual și aveți natura ființelor saturniene. Între moarte și o nouă naștere, omul are de-a face și cu aceste entități care trăiesc, așadar, cu ființa lor cu totul în trecut. Și pot exista oameni care, cu ocazia elaborării karmei lor, au în mod cu totul deosebit de-a face cu aceste ființe saturniene.
Putem înfățișa destinul unor asemenea oameni numai dacă ne îndreptăm privirea în urmă la ființa lor asupra perioadei care se desfășoară între al cincizeci și șaselea și al șaizeci și treilea an al vieții. Vreau să vă ofer și aici un exemplu, pentru ca dvs. să vedeți cum lucrurile care apar din punct de vedere karmic în cadrul unei vieți umane ne trimit înapoi, la ceea ce se petrece în suprasensibil între moarte și o nouă naștere.
Eu v-am atras atenția, nu cu mult timp în urmă, asupra a ceea se desfășura în Misteriile Hyberniei [Nota 73], atât de demne de admirație, dar și atât de greu accesibile – fiindcă ele îl resping pe cercetător, cum spuneam atunci –, v-am arătat cât de grandios era aportul Misteriilor hybernice din Irlanda. V-am arătat cum omul, după ce învăța să cunoască toate îndoielile și toate incertitudinile vieții, era condus în fața a două statui. Una era făcută dintr-o materie foarte elastică, și el trebuia s-o bată ușor cu degetul, s-o atingă. El încerca atunci o impresie înfiorătoare, oribilă, când făcea astfel niște găuri în această statuie: era ca și cum ar fi trebuit fără încetare – lucru teribil pentru un om delicat – să taie în carne vie, nu pot spune într-un cadavru, ci în carne vie. Aceasta era una din încercări.
Cealaltă era statuia care păstra urma a ceea ce se imprima în ea și nu era restabilită în integritatea ei decât în intervalul dintre două exerciții ale candidatului la inițiere.
Eu vă descriu aici toate acele impresii grandioase pe care le cunoșteau inițiații Misteriilor din Hybernia, în legătură cu microcosmosul, cu omul însuși, precum și în legătură cu marea lume, cu Macrocosmosul. Erau impresii extraordinare, puternice, de o indescriptibilă măreție.
Unul dintre cei care participaseră cu un elan interior deosebit la Misteriile din Hybernia, care chiar atinsese un înalt grad de inițiere în aceste misterii, a trebuit apoi – după încarnările sale anterioare, care, la rândul lor, îi oferiseră condițiile necesare pentru ca această viață pământească pe care a trăit-o în sânul Misteriilor din Hybernia să se desfășoare în acest fel – el a trebuit să traverseze mai ales regiunea lui Saturn. Erau senzații de o indescriptibilă măreție; eu v-am arătat nu demult, când vă descriam aceste lucruri, că Misteriile din Hybernia percepeau o parte din Misteriul de pe Golgotha, fără a intra totuși cu acesta într-un raport fizic-spațial. Unul dintre cei care au trăit toate acestea, pe calea simțirii, cu o forță absolut deosebită, s-a născut din nou în civilizația noastră.
Reprezentați-vă acum ce s-a întâmplat cu acest om, în timp ce karma sa ultimă se elabora în regiunea lui Saturn. Totul i s-a prezentat atunci în lumina trecutului. El a retrăit ceea ce trăise în Misteriile din Hybernia, iluminat de lumina pe care o proiectează ființele saturniene asupra a tot ceea ce se întoarce înapoi la un trecut îndepărtat; și aceasta trezea în el imagini grandioase din timpurile preterestre, din timpul existenței lunare și din timpul existenței solare.
Atunci când s-a reîncarnat, ceea ce avea nuanța, coloritul trecutului anterior încarnării planetare Pământ s-a transformat pentru el în niște imagini puternice, care își proiectau licărirea în viitor, imagini idealizate, dar imagini idealizate ale unui spirit vizionar, și care apar apoi sub forma unui romantism superior.
Într-un cuvânt, această individualitate care a fost odinioară personalitatea unui inițiat în Misteriile Hyberniei a revenit în timpul nostru – în timpul nostru, în sens larg – în persoana lui Victor Hugo [Nota 74]. Viața lui Victor Hugo ne indică, prin romantismul ei, prin întreaga ei configurație, o elaborare a karmei în regiunea lui Saturn.
Acestea sunt câteva modeste contribuții care au menirea să arate cum se formează karma. Așa cum am spus, noi o putem înțelege mai bine cu ajutorul unor exemple. Căci a vedea cum s-a format karma unor personalității cum sunt Voltaire, Eliphas Lévi, Victor Hugo, aceasta este deja ceva care ne introduce, în modul cel mai interesant și mai viu, în cunoașterea relației propriei entități a omului cu entitatea macrocosmică spirituală cu ocazia elaborării karmei între moarte și o nouă naștere.
