Expunerile cu privire la karmă nu pot conduce decât încet și treptat la înțelegerea ansamblului acestor legi complexe care stau la temelia lumii. Aș vrea să mă refer astăzi mai întâi la un fapt pe care a trebuit să-l subliniem, și anume la faptul că, între moarte și o nouă naștere, la modelarea karmei omului lucrează în primul rând oamenii înșiși, oamenii care în această viață dintre moarte și o nouă naștere se află în starea pe care am descris-o. Aici ei colaborează cu alți oameni, mai ales cu acei oameni cu care ei sunt uniți prin karmă. Așadar noi vedem între moarte și o nouă naștere grupuri de oameni, grupuri de oameni uniți karmic, colaborând la modelarea karmei, astfel că putem deja să spunem: În această viață pur spirituală se disting în mod clar grupuri de oameni care au ceva de-a face împreună. Aceasta nu exclude faptul ca și în această viață dintre moarte și o nouă naștere, și în special în această viață, noi să fim părtași la omenirea întreagă, nu înseamnă că prin faptul că facem parte dintr-un grup de oameni, sau, să spunem, dintr-un grup de suflete, nu participăm la viața întregii omeniri.
Dar în toate aceste grupuri, până în destinul oamenilor individuali, lucrează entitățile Ierarhiilor superioare. Și aceste entități ale Ierarhiilor superioare care se află împreună cu oamenii între moarte și o nouă naștere și colaborează cu ei la formarea karmei lor, aceste entități acționează și în viața pe care o ducem între naștere și moarte, prin faptul că acum karma se manifestă în sens moral, ea se manifestă în destinul omului. Astăzi trebuie să răspundem la această întrebare: Cum intervine propriu-zis în viața oamenilor lucrarea, acțiunea Ierarhiilor?
Aici trebuie să spunem, când vorbim pe baza științei inițiatice, că această întrebare ne afectează profund; dvs. puteți într-adevăr presimți, dragii mei prieteni, din ceea ce am spus în cursul ultimelor conferințe, că ceea ce se întâmplă din punct de vedere exterior-natural este legat de ceea ce se întâmplă în karma omenirii.
Cel care observă nu numai faptele naturale, ci își îndreaptă privirea asupra evenimentelor generale cosmic-umane, acela vede legătura dintre ceea ce se desfășoară în interiorul anumitor grupuri de oameni și al maselor umane de pe Pământ într-o anumită epocă și fenomenele naturale care se desfășoară într-o altă epocă. Noi suntem câteodată martorii unor fenomene naturale care intervin în viața Pământului. Vedem erupții vulcanice devastatoare, vedem efectele unor evenimente naturale cauzate de forțele elementelor, cum sunt inundațiile și alte fenomene de acest fel.
Atâta timp cât considerăm aceste evenimente drept simple fenomene naturale, ne aflăm, în primă instanță, în fața a ceva de neînțeles în raport cu impresia de ansamblu pe care o primim despre lume. Căci vedem aici niște evenimente care intervin pe neașteptate în ordinea universală, în fața cărora atitudinea omului este de obicei aceea de a renunța să le înțeleagă, de a le accepta ca nenorociri, ca evenimente aduse de soartă. Dar cercetarea spiritual-științifică ne conduce deja ceva mai departe. Căci ea ne oferă niște concepții ciudate tocmai în legătură cu aceste evenimente ale naturii cauzate de forțele elementelor.
Să ne plimbăm privirea peste suprafața Pământului. Vedem că anumite ținuturi ale suprafeței Pământului sunt pur și simplu presărate cu vulcani. În alte ținuturi există posibilitatea unor catastrofe seismice sau a altor catastrofe. Și când căutăm tocmai în legătură cu asemenea fenomene corelațiile karmice – așa cum le-am urmărit în perspectivă istorică în legătură cu mai multe personalități ale istoriei în conferințele trecute –, atunci ni se revelează un fapt foarte ciudat. Descoperim această realitate ciudată: Acolo sus, în lumea spirituală, există suflete umane care trăiesc între moarte și o nouă naștere în grupuri alcătuite conform karmei lor și ele își elaborează, în funcție de relațiile lor karmice trecute, relațiile lor karmice viitoare. Și vedem asemenea grupuri de oameni, asemenea grupuri de suflete umane, cu ocazia coborârii lor din existența preterestră spre existența pământească, le vedem îndreptându-se tocmai spre locurile situate în vecinătatea vulcanilor sau acolo unde se pot produce cutremure de pământ, pentru ca lor să le fie dat acel destin, legat de niște evenimente naturale cauzate de forțele elementelor, care să îi poată atinge prin faptul că locuiesc în aceste regiuni. Descoperim chiar că în timpul acestei existențe dintre moarte și o nouă naștere, când omul are cu totul alte puncte de vedere și sentimente, aceste regiuni sunt uneori cercetate de suflete legate unele de altele, pentru a avea parte de destinul care poate fi trăit în acest fel. Căci dacă o frază ca aceasta: Eu mi-am ales o mare nenorocire pentru a deveni mai perfect, fiindcă altfel voi rămâne imperfect, ținând seama de ceea ce se află în karma mea trecută –, dacă o asemenea frază poate avea puțin ecou în sufletele noastre aici pe Pământ, această judecată este prezentă, ea este perfect valabilă când ne găsim între moarte și o nouă naștere. Atunci noi căutăm o erupție vulcanică, un cutremur de pământ, pentru a găsi pe calea nenorocirii calea spre perfecțiune.
Trebuie să ne însușim neapărat aceste două feluri de a judeca viața, cel ce rezultă din lumea spirituală și cel ce rezultă din lumea fizică.
Dar, în această ordine a lucrurilor, trebuie să mergem mai departe și să ne punem, de exemplu, întrebarea următoare: În lumea exterioară se desfășoară fenomenele naturale, cele de toate zilele, care urmează un curs relativ regulat, în măsura în care lumea stelară participă le ele; căci această lume stelară urmează într-adevăr un curs relativ regulat, mai ales Soarele, Luna și celelalte stele, cu excepția lumii problematice a meteorilor și cometelor, care intervin într-un mod straniu în fenomenele ritmice ale Cosmosului.
Dar tot ceea ce numim intemperii, vânt, furtună, grindină și, în general, toate fenomenele climatologice și meteorologice care se amestecă în existența noastră naturală, toate acestea intervin zilnic în mod brusc în această desfășurare ritmică și regulată. Vedem acest lucru. În primă instanță suntem supuși acestui curs exterior al evenimentelor naturale. Atunci, dacă avem năzuințe spirituale, noi ascultăm, desigur, ceea ce ni se comunică pe baza inițierii când ea spune că nu există numai această lume vizibilă, ci și o lume a suprasensibilului. În această lume a suprasensibilului trăiesc ființele Ierarhiilor superioare. Și noi intrăm în domeniul acestor Ierarhii între moarte și o nouă naștere, tot așa cum intrăm în domeniul celor trei regnuri ale naturii, regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal, în timpul vieții dintre naștere și moarte.
Noi ascultăm ce ni se spune aici. Încercăm să ne formăm reprezentarea că există această a doua lume, dar foarte adesea ne mulțumim pur și simplu să punem alături aceste două lumi, fără să le legăm una de alta în reprezentările noastre.
Dar nu ne formăm despre aceste două lumi o viziune conformă cu realitatea decât dacă le putem vedea împreună, dacă le putem vedea, cu privirea sufletului, interacționând. Căci trebuie să transpară pentru noi această interacțiune dacă vrem să înțelegem cum se formează karma. Această karmă se pregătește în cursul vieții dintre moarte și o nouă naștere. Dar ea se plăsmuiește și între naștere și moarte, prin acțiunea Ierarhiilor superioare.
Așadar trebuie să ne întrebăm: Cum intervin aceste Ierarhii în viața pământească? Ei bine, aceste Ierarhii intervin în viața pământească folosind fenomenele pământești, acționând prin ele.
Vom înțelege mai ușor ceea ce se întâmplă în acest caz, dacă ne îndreptăm mai întâi privirea spre ceea ce se oferă simțurilor noastre în lumea stelelor și în lumea pământească. În starea de veghe din timpul zilei, noi vedem Soarele deasupra noastră. Noaptea, percepem lumina Lunii, lumina stelelor. Să ne reprezentăm o dată, dragii mei prieteni, cum privim în lume, cum lăsăm să acționeze asupra simțurilor noastre ceea ce este deasupra noastră, ceea ce este pe Pământ în jurul nostru, în regnurile naturii. Și să ne reprezentăm că această lume sensibilă nu are în sine mai mult sens decât forma unui cadavru uman. Când privim în jurul nostru tot ceea ce există ca forțe pe Pământ în afara omului, noi găsim, ce-i drept, toate forțele care există în cadavru, dar nu găsim forțele omului viu. Cadavrul care stă în fața noastră este un nonsens; el are doar un sens ca rămășiță a unui om viu. Și nu poate fi considerat un om cu rațiune cel care crede că un cadavru s-ar putea constitui singur, drept un ansamblu de realități întemeiat în sine. El nu poate exista decât în calitate de rămășiță, el poate numai să ne arate forma a ceva care nu mai este vizibil în el. Și, așa cum rațiunea trebuie să ne conducă de la cadavru la omul viu, tot astfel suntem în mod necesar conduși de la tot ce vedem în domeniul existenței fizic-sensibile la lumea spirituală. Căci această existență fizic-sensibilă are tot atât de puțin sens ca și cadavrul.
Așa cum în reprezentarea noastră suntem conduși de la cadavru la omul viu și putem spune: Acesta este cadavrul unui om –, la fel, noi spunem în fața naturii: Aici este manifestarea puterilor divin-spirituale. – Nici o altă explicație nu ar fi aici rațională, și nici nu este sănătos să gândim altfel. Este dovada unei gândiri bolnave dacă gândim altfel.
Dar ce fel de lume spirituală trebuie să presimțim în dosul acestei lumi fizic-sensibile? Vedeți dvs., aceasta este lumea spirituală pe care am învățat să o numim Ierarhia a doua: Exusiai, Dynamis, Kyriotetes.
Ierarhia a doua se află în dosul a tot ceea ce este luminat de Soare. Și ce nu este luminat de Soare, susținut de Soare, în lumea pe care noi o cunoaștem prin simțuri? Totul este luminat și susținut de Soare.
Aceste entități ale Ierarhiei a doua își au locuința lor principală în Soare. Din Soare, ele guvernează lumea vizibilă, care este manifestarea lor. Așadar putem spune: Dacă avem aici Pământul și undeva aici Soarele, a cărui lumină ne vine din înaltul cerului, atunci noi avem în dosul activității solare, în această activitate, în activitatea solară, prin activitatea solară, activitatea Ierarhiei a doua, a entităților Exusiai, Dynamis, Kyriotetes.
Tabla 21Radiațiile solare, care sunt faptele Ierarhiei a doua, sunt purtătoarele tuturor impresiilor senzoriale care pot fi exercitate asupra omului, a tuturor impresiilor care ajung la simțurile noastre în timpul zilei, când suntem în stare de veghe. Așadar ne exprimăm, într-un anumit sens, în mod just, dacă spunem: În, prin și în dosul acțiunii Soarelui în domeniul existenței noastre fizic-sensibile se află lumea suprasensibilă a celei de-a doua Ierarhii.
Dar mai există și o altă stare a existenței noastre pământești. Noi am vorbit ultima dată, dintr-un anumit punct de vedere, despre această stare. Avem această stare când dormim. Cum se prezintă din punct de vedere cosmic această stare de somn, cum se prezintă în copia sa cosmică? Să ne ocupăm acum de acest lucru.
Aici avem – dacă aceasta este partea suprafeței pământești pe care trăim (vezi desenul de mai jos, linia în formă de cerc, sus), cu corpurile noastre fizic și eteric în pat (la stânga), cu corpul nostru astral și cu Eul nostru în afară (la dreapta) –, atunci noi în Cosmos avem de-a face cu faptul că Soarele este în spatele Pământului și Pământul trebuie să lase să treacă prin el razele Soarelui, pentru ca ele să ajungă până la noi. Tot ceea ce este de natură solară este acoperit de Pământ.
Vedeți dvs., în toate Misteriile vechi exista o anumită învățătură care, atunci când o percepem în conținutul ei, ne face o impresie foarte profundă. Cel care era introdus într-un vechi Misteriu, cel care devenea discipol, care intra încetul cu încetul în știința inițiatică, ajungea pe o anumită treaptă a evoluției sale interioare, astfel încât el caracteriza impresiile pe care le primea în felul următor – acum fiți atenți, dragii mei prieteni, la modul în care vă comunic monologul pe care l-ar fi putut avea un inițiat de odinioară ajuns pe o anumită treaptă a inițierii –, un astfel de inițiat ar fi spus cam așa: Când, în timpul zilei, mă aflu în plină câmpie și îmi ridic privirea plină de presimțiri spre cer și mă dăruiesc impresiilor simțurilor, atunci eu văd Soarele. Eu îl percep în întreaga lui putere orbitoare de la amiază, și presimt și contemplu în dosul acestui Soare de amiază acțiunea entităților spirituale ale Ierarhiei a doua în ceea ce este solar. Înainte de inițierea mea, ceea ce este solar dispărea o dată cu Soarele asfințitului. Când apare asfințitul, strălucirea Soarelui dispare. Și, înainte de inițierea mea, eu parcurgeam orele nopții cu tenebrele care se nășteau în jurul meu, iar dimineața îmi aminteam de aceste tenebre când veneau zorile și în zori apărea din nou Soarele, pentru a-și parcurge drumul său până la orbitoarea lumină a amiezii. Dar acum, de când am dobândit inițierea, este altfel: Când apar zorii, și când Soarele își reia mersul său diurn, atunci în mine se trezește amintirea vieții nocturne. Știu ce am trăit în timpul vieții nocturne. Îmi amintesc foarte exact că am văzut cum, încetul cu încetul, o slabă pâlpâire albăstrie pornind de la amurg mergea tot mai departe, de la vest la est, și am văzut la miezul nopții, de aceasta îmi aduc foarte bine aminte, Soarele în punctul de pe cer opus celui în care se afla el cu întreaga lui putere strălucitoare de amiază; i-am văzut pâlpâirea, care face o impresie morală atât de extraordinară, în spatele Pământului. Am văzut Soarele la miezul nopții.
Un asemenea monolog, care corespunde întru totul adevărului, era pronunțat cu adevărat de acești inițiați în meditația lor. Căci prin acest monolog ei își aduceau în fața propriei lor conștiențe ceea ce exista cu adevărat. Și atunci când citim la Jakob Böhme [Nota 77], cartea „Ivirea zorilor”, putem avea impresia zguduitoare că aceste expresii care se află în cartea „Ivirea zorilor” sunt vestigiul unui vechi învățământ minunat.
Căci ce este „Ivirea zorilor” pentru inițiați? „Ivirea zorilor” este îndemnul de a trezi o amintire cosmică prin viziunea Soarelui de la miezul nopții în spatele Pământului, acoperit de Pământ, licărind prin Pământ. Dacă, în viziunea obișnuită, vedem la amiază discul solar strălucind cu lumina sa alb-gălbuie, în viziunea inițiatică noi vedem Soarele violet-albăstrui la punctul opus al cerului, Pământul apărându-ne ca un corp transparent prin care transpare ușor discul alb-gălbui al Soarelui de amiază, iar de cealaltă parte, roșiatic-albăstrui. Dar această apariție pâlpâitoare roșatic-albăstruie – trebuie să exprim acest paradox – nu-i ceea ce este. Avem în realitate impresia, contemplând acest Soare de la miezul nopții, că am vedea în depărtare ceva neclar. Și când ne obișnuim, datorită inițierii, să privim cu privirea tot mai precisă a inițiatului ceea ce la început ne apare ca îndepărtat și neclar, atunci această licărire roșiatic-albăstruie prinde din ce în ce mai mult contur și formă, se extinde asupra întregului cer ascuns de Pământ, și această parte a cerului se populează. Și la fel cum, ieșind din casă într-o noapte clară, avem viziunea maiestoasă a unui cer acoperit de stele, semănat cu puncte luminoase și scânteietoare, iar Luna poate că apare în mijlocul lor, tot astfel devine vizibilă pentru privirea inițiatului, de cealaltă parte a cerului, prin Pământul devenit transparent, o întreagă lume care se înalță ca din inima norilor, care îmbracă forme asemănătoare celor pe care le plăsmuiește viața: Tot ceea ce trăiește în Ierarhia a doua, în lumea entităților Exusiai, Dynamis, Kyriotetes – atunci apar toate aceste entități!
Și când observăm din ce în ce mai atent, când ne-am putut câștiga calmul sufletesc necesar – toate acestea se desfășoară după niște pregătiri, după niște pregătiri realizate prin meditație, căci, de fapt, de toate acestea devenim conștienți în zori, în amintirea retrospectivă, dar avem fenomenul în fața noastră în așa fel încât știm că l-am contemplat în timpul nopții –, atunci mai intervine și altceva. Este ca și cum ceea ce apare de cealaltă parte a Pământului – ceea ce eu sugerez aici ca un nor (violet deschis, roșu și albastru) –, este ca și cum această lume vie, mișcătoare, de entități ale Ierarhiei a doua ar radia într-un fel din sine o lume de alte entități. Eu sugerez în mod schematic ceea ce radiază aici, ceea ce radiază străbătând prin Pământ (galben). Ah! aceasta este cu adevărat o lume de entități care, în această constelație, în această constelație nocturnă, acționează prin Pământ, care se apropie de om parcă plutind, îndepărtându-se – pentru a reveni! Noi vedem, ca să spunem așa, acest șir de ființe vii, mișcătoare, ale Ierarhiei a doua emanând din sine, în permanență, o altă Ierarhie care urcă și coboară planând, când apropiindu-se de om, când îndepărtându-se din nou. Și învățăm încetul cu încetul să cunoaștem despre ce este de fapt vorba aici.
Tabla 22Noi am trăit conștienți toată ziua, acum dormim. Cu alte cuvinte, corpurile noastre fizic și eteric sunt lăsate în seama propriei lor activități, tot așa cum o lume minerală și vegetală este activă în somn. Dar noi am gândit întreaga zi, prin entitatea noastră umană au trecut întreaga zi reprezentări, acestea și-au lăsat urmele lor în corpurile fizic și eteric. Noi nu ne-am aminti dimineața nimic din ceea ce au fost evenimentele existenței noastre pământești dacă nu ar rămâne urmele impresiilor, pe care după aceea le evocăm sub formă de amintiri. Aceste urme sunt prezente în ceea ce rămâne din om în timpul orelor nopții culcat pe pat și de unde el a plecat. Mai ales în corpul său eteric se produce un fenomen ciudat: Ecoul, răsunetul, vibrația, unduirea, care continuă să se propage, a ceea ce a gândit omul în starea de veghe de dimineața până seara.
Și dacă luăm în considerare acum tot ceea ce doarme pe o anumită porțiune a suprafeței Pământului, tot ceea ce trăiește și urzește în aceste corpuri eterice – să ne limităm acum doar la corpurile eterice –, ca ecouri a ceea ce au gândit toți acești oameni adormiți, care se află pe această porțiune a suprafeței Pământului: acestea sunt imagini a ceea ce s-a întâmplat pe Pământ în timpul orelor zilei.
Iar aceste entități care plutesc astfel, când ridicându-se, când coborând, ele se ocupă, în timpul orelor noastre de somn, de ceea ce a rămas, ca urme, în corpul nostru eteric. Aceasta devine lumea lor. Aceasta devine lumea lor, este acum experiența lor, obiectul ocupației lor. Atunci ni se revelează un fapt care ne inspiră o venerație plină de sfială: Tu ți-ai lăsat corpul în pat – el este aici. El poartă în sine urmele vieții din timpul zilei. El este ogorul unde rodesc reprezentările tale din timpul zilei. Pe acest ogor pășesc entitățile Ierarhiei a treia – Îngeri, Arhangheli, Arhai. Aici, înăuntru, în timp ce tu ești în afara corpurilor tale fizic și eteric, ele trăiesc ceea ce a fost trăit de oameni sub formă de reprezentări în timpul orelor zilei.
Noi privim cu o venerație plină de sfială o asemenea suprafață a Pământului unde se află corpuri umane dormind și, îndreptându-se spre ceea ce se petrece în aceste corpuri ca ecouri ale vieții din timpul zilei, Îngerii, Arhanghelii, Arhaii. Și vedem dezvoltându-se în fața noastră o viață minunată, care se desfășoară între entitățile Ierarhiei a treia și urmele gândurilor noastre.
Privim acest câmp și înțelegem cum suntem situați ca oameni în Cosmosul spiritual: în timp ce suntem treji, noi le creăm Îngerilor preocupări pentru orele când dormim. Da, în timp ce suntem treji, noi le creăm Îngerilor preocupări pentru orele când dormim.
Și acum ni se lămurește ceva cu privire la lumea gândurilor noastre. Acum ni se lămurește următorul lucru cu privire la lumea gândurilor noastre: Ei bine, aceste gânduri care îți trec prin cap, ele conțin roadele pe care tu le-ai depus în corpul tău fizic și în corpul tău eteric, pe care Îngerii le culeg în timpul nopții, pentru a le duce în Cosmos și pentru a le integra acolo activităților Universului.
Mai vedem și altceva. În timp ce vedem cum entitățile Ierarhiei a treia, Îngeri, Arhangheli, Arhai, ies plutind din entitățile Ierarhiei a doua și din activitatea lor, observăm în dosul acestei mișcări (vezi desenul de mai sus, violet deschis, jos) niște entități de o splendoare și o grandoare deosebită, care vin să se alăture activității Ierarhiei a doua. Vedem entitățile Ierarhiei a doua autoplăsmuindu-se în niște forme roșiatic-albăstrui, dar mai vedem intervenind în această mișcare și viață a Ierarhiei a doua, ca dintr-un fundal, un alt element, și percepem în curând un fel de fulger (roșu) care străbate chiar mișcarea și activitatea Ierarhiei a doua, dar trece prin Pământ, ajungând până la cealaltă parte a sa, cea ascunsă, și se ocupă acum nu de ceea ce a rămas în pat, ci de ceea ce a ieșit afară o dată cu organizarea-Eu și cu corpul astral.
Și, așa cum ne putem îndrepta privirea asupra a ceea ce a rămas în pat ca asupra unui câmp unde roadele gândirii din timpul zilei sunt culese pentru Cosmos de Îngeri, Arhangheli și Arhai, tot așa putem vedea cum cooperează ființele Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, și cele ale primei Ierarhii, Serafimi, Heruvimi, Tronuri, ocupându-se de corpul nostru astral și de Eul nostru.
Atunci, în amintirea pe care o are dimineața, inițiatul își spune: De la adormire până la trezire, eu am trăit cu Eul și corpul meu astral. Eu mă simțeam atunci ca întrețesut, ca integrat în ceea ce fac entitățile primei Ierarhii, Serafimii, Heruvimii, Tronurile, împreună cu entitățile Ierarhiei a doua, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes. Eu mă aflam în interiorul lor, și priveam la corpurile mele fizic și eteric; eu vedeam urzind deasupra lor, într-o lumină alb-gălbuie, activitatea entităților Ierarhiei a treia, Îngeri, Arhangheli, Arhai, culegând roadele gândurilor mele. Eu mă știu unit cu ființele primei și ale celei de-a doua Ierarhii. Deasupra trupului meu pe care l-am părăsit, eu contemplu, atunci când văd niște nori spirituali grandioși, urzirea și activitatea ființelor Ierarhiei a treia.
Și astfel, dragii mei prieteni, vă puteți reprezenta în mod concret cum apar în viziunea inițiatică, sub formă de Imaginațiuni, entitățile celor trei Ierarhii în interiorul imaginii lumii fizice, numai că ele apar când această lume fizică este scufundată în noapte, pe cealaltă parte a Pământului. Și noi ne putem reprezenta că viziunea, cunoașterea acestor grandioase realități, se imprima din ce în ce mai profund în inimile și sufletele celor care avuseseră parte odinioară de vechea știință inițiatică.
Aceasta se poate întipări iarăși, în inimile și sufletele celor care se introduc în știința inițiatică modernă.
Dar să ne reprezentăm că această puternică Imaginațiune apare în fața sufletului, și că ea apare în fața sufletului în așa fel încât acum prezența ei poate fi exprimată în felul următor: Sufletul, în fața acestei Imaginațiuni, se află în stare liberă, eliberat de corpurile fizic și eteric, urzind în radiațiile entităților Serafimi, Heruvimi, Tronuri și ale entităților Exusiai, Dynamis, Kyriotetes.
Să ne reprezentăm că această Imaginațiune ar fi fost reprezentată, într-un vechi centru de Misterii sub forma unei statui pictate (vezi schița), pentru a fi privită de mulțimea care nu era inițiată; că s-ar fi încercat să se reprezinte în mod plastic ceea ce vedea inițiatul, într-o asemenea maiestuoasă grandoare, pe fața opusă a Pământului. Și, pentru a arăta că aceasta este totodată lumea în care se pregătește karma în colaborare cu entitățile celor două Ierarhii superioare, lângă această statuie stăteau cei mai mari inițiați, aceia care aveau parte deja din timpul existenței lor pământești de viziunea la care omul ajunge în mod obișnuit numai între moarte și o nouă naștere. Așadar cei mai mari inițiați stau aici, în fața acestei statui (cercurile de sus).
Apoi se realiza o altă statuie, înconjurată de forme umane. Acolo stăteau inițiații mai puțin avansați (cercurile de jos), cei care mai aveau încă de-a face cu corpul fizic uman și cu corpul eteric uman.
Și, prin faptul că în această reprezentare erau introduși oameni, se crea o imagine a ceea ce vedeau inițiații în Misterii. Avem aici originea altarului, care este neîncadrat în partea din față și înaintea căruia cultul este oficiat de preoți de un rang mai înalt sau mai puțin înalt în ierarhia preoțească, drept copie a ceea ce poate fi contemplat prin știința inițiatică. Încă și astăzi, dacă intrați într-o biserică catolică și priviți din naos spre altar, aveți aici o copie slabă a ceea ce a fost inaugurat odinioară de știința inițiatică și căpătați o impresie despre nașterea unui cult. Un cult nu ia naștere prin faptul că este inventat, căci atunci el nu este un cult. Un cult ia naștere ca o copie a ceea ce se desfășoară în lumea spirituală.
Dacă ar fi să iau numai un exemplu, aș putea spune, dacă, alături de cultul descris adineaori și care reprezintă o ceremonie cultică sub aspectul său cel mai complet – nu o voi comenta acum –, dacă aș lua numai o mică parte a cultului care a fost deja adoptat de Comunitatea Creștinilor, pe care majoritatea dintre dvs. îl cunosc: dacă aș evoca în fața dvs. amintirea cultului oficiat pentru morți – fie ceremonia pentru incinerare, la care majoritatea dintre dvs. ați asistat, fie ceremonia pentru înhumare –, ce este, așadar, acest cult, plăsmuit în sensul Comunității Creștinilor? [Nota 78]
Vedeți desfășurându-se acest cult. Vedeți un anumit cult oficiindu-se în fața sicriului în care se află rămășițele pământești ale celui decedat. Îl auziți pe preot rostind anumite formule de rugăciune. Acest cult ar putea fi și mai complicat, dar, în simplitatea sa, așa cum se prezintă acum, ceea ce trebuie să fie cucerit pentru omenire prin acest cult poate fi deja cucerit. Ce este acest lucru?
Să presupunem, dragii mei prieteni, că aici ar fi o oglindă și acolo un obiect sau o ființă; dvs. vedeți astfel în oglindă imaginea reflectată. Aveți două lucruri: realitatea și imaginea reflectată. La fel, când se oficiază un cult pentru morți, dvs. aveți două lucruri. Cultul care este oficiat de preot în fața sicriului nu este decât o imagine reflectată. Este o adevărată imagine reflectată și cultul nu ar fi o realitate dacă el nu ar fi o imagine reflectată. Ce reflectă această imagine? Ceea ce face preotul aici, când stă în fața cadavrului și își oficiază cultul, își are imaginea sa originară în lumea suprasensibilă învecinată cu a noastră, unde, în timp ce noi oficiem cultul pământesc în fața corpului fizic și a corpului eteric, acesta din urmă fiind, în realitate încă prezent, cultul ceresc este oficiat de cealaltă parte de către entitățile celeilalte fețe a existenței, unde sufletul și spiritul sunt primite cu un cult de primire, tot așa cum noi oficiem aici în fața cadavrului un cult de rămas bun. Un cult este o realitate numai dacă își are această origine reală.
Și astfel dvs. vedeți cum în viața pământească intervine viața suprapământească, vedeți cum viața suprapământească este prezentă peste tot. Dacă oficiem un adevărat cult pentru morți, acestui cult pentru morți îi corespunde ceea ce se celebrează în lumea suprasensibilă. Cele două acționează împreună. Și dacă avem în rugăciunea pentru morți evlavie, adevăr, gravitate, atunci împreună cu rugăciunea pentru morți răsună în lumea spirituală rugăciunile entităților înaltelor Ierarhii. Aici lumea spirituală și lumea fizică acționează împreună.
Pretutindeni aceste două lumi acționează împreună. Astfel, ele acționează împreună în modul cel mai real atunci când pe Pământ apare imaginea a ceea ce a fost urzit în sfera suprapământească, între moarte și o nouă naștere, împreună cu entitățile Ierarhiilor superioare: karma.
