După ce am încercat în conferința de alaltăieri să evoc în fața sufletului dvs. imaginea cosmică a cultului care ni-l arată pe om în unire cu entitățile lumii spirituale, astfel încât din această unire nu rezultă numai elaborarea karmei, ci și modul în care se realizează karma în timpul existenței pământești, aș vrea să reiau astăzi o idee abordată deja chiar în acea conferință. Spuneam că, tocmai în punctul în care a ajuns în prezent evoluția omenirii, asupra sufletului celui care cunoaște știința inițiatică apasă niște probleme karmice legate de istoria universală. Și, înainte de a trece la considerațiile care ne vor conduce la cunoașterea karmei, să examinăm karma și din punctul de vedere al istoriei lumii, care interesează propriu-zis întreaga omenire civilizată de astăzi.
Într-adevăr, în zilele noastre în lume se întâmplă niște lucruri care ating îndeaproape conștiența obișnuită, inima, aș putea spune, care este legată de conștiența obișnuită. Asupra civilizației europene planează un nor apăsător și, într-un anumit sens, este chiar de mirare să vezi cât de puțin este dispusă omenirea, în ansamblul ei, să simtă, să perceapă prezența acestui nor apăsător care planează asupra civilizație europene.
E suficient să ne gândim în primul rând la tot ceea ce rezultă astăzi dintr-o anumită concepție de viață a unei mari părți a omenirii. Să privim numai ceea ce s-a făcut din creștinism în Europa de Est, de unde ne vine vestea, nu absolut de necrezut, că actualul regim sovietic din Rusia vrea să distrugă operele lui Tolstoi, să le facă să dispară pentru totdeauna. Deși, bineînțeles, asemenea lucruri nu sunt realizate imediat ce au fost anunțate, totuși noi nu avem voie să închidem ochii în fața gravității momentului, a momentului istoric pe care îl trăim, și ar trebui să auzim avertismentul științei inițiatice, pe care ea ar trebui să-l repete în fiecare zi: astăzi a venit deja vremea când multiplele preocupări mărunte ale oamenilor ar trebui să tacă puțin și cât mai multe suflete să se întoarcă spre problemele importante. Dar interesul pentru problemele importante scade, mai curând, decât să crească.
Și astfel vedem cum acționează astăzi niște concepții despre lume – acționează, dar în sens distrugător – care iau naștere dintr-un element sufletesc pur pasional, dintr-un element pur emoțional al oamenilor, dintr-un element care urmează în mod esențial căile luciferice. Și trebuie să constatăm că într-o mare parte a omenirii este respins tot ceea ce înseamnă realitate; căci nu este adevărat că realizările materialiste dovedesc o cunoaștere a materiei. Materia este cunoscută numai atunci când în sânul acestei materii este perceput spiritul creator. Așadar cine neagă prezența spiritului creator în materie, acela nu cunoaște materia, ci își face din materie un idol.
Cultul idolilor care ia naștere în acest fel este mult mai oribil decât cultul idolilor care se practica în sânul unei omenirii primitive, despre care se vorbește adesea ca despre un stadiu al copilăriei civilizației. O parte a omenirii este stăpânită de niște reprezentări fantasmagorice în legătură cu niște lucruri ireale.
Desigur, au existat întotdeauna asemenea lucruri în istoria universală a evoluției omenirii. Dar tocmai ceea ce spune știința spirituală despre raportul pe care îl au asemenea lucruri cu întreaga ordine a lumii ne arată cât de serios ar trebui privite asemenea lucruri.
Și astfel trebuie să ne îndreptăm privirea asupra a ceea ce ia naștere din faptul că, sub influența unor reprezentări materialist-fantasmagorice, sunt create anumite forme de organizare socială, care au apărut în întregime dintr-o natură umană rătăcită, care nu au nimic de-a face cu vreo realitate, care nu își au rădăcinile nicăieri în altă parte decât în omul însuși.
După ce am prezentat astfel un fapt de ordin istoric, dar aparținând prezentului, să prezentăm acum un alt fapt, de ordin natural-elementar, și asupra căruia am atras deja atenția ultima dată, și anume ce se întâmplă atunci când grupuri de oameni sunt smulse brusc din existența pământească de niște evenimente natural-elementare, cum sunt cutremurele de pământ, erupțiile vulcanice ș.a.m.d.
Aflăm că o asemenea catastrofă naturală a avut loc undeva în lume. Un mare număr de oameni și-au găsit moartea acolo sau au suferit într-un fel.
Să trecem apoi de la asemenea evenimente natural-elementare la acele evenimente care au legătură mai curând cu întreaga noastră civilizație. Să vedem, de exemplu, cum se împlinesc niște efecte karmice printr-un accident de cale ferată, cum, din nou, dar acum prin intermediul unor cuceriri ale civilizației, firul vieții este brusc întrerupt, ca efect al acțiunii karmei. Dacă luăm în serios studiul karmei, trebuie să ne întrebăm, pe de o parte: Ce formă ia karma oamenilor care participă la o ordine socială întemeiată pe un element pur emoțional, fantasmagoric, care nu trăiește decât în interiorul omului, nu în exterior? Și cum se plăsmuiește karma atunci când firul vieții este întrerupt de niște evenimente naturale sau de niște evenimente legate de civilizație?
Acesta este un aspect, dragii mei prieteni, în cazul căruia știința inițiatică pătrunde profund în viața sufletului, în viața sentimentului. Conștiența obișnuită nu se întreabă: Cum apare această moarte bruscă din perspectiva vieților pământești succesive? – Când se produce o catastrofă cauzată de civilizație, conștiența obișnuită nu-și pune întrebări despre destinul uman în sens mai larg. Căci această conștiență obișnuită consideră ca încheiat destinul cuiva care a murit într-o asemenea catastrofă.
Pentru știința inițiatică, există, pe de o parte, ceea ce se întâmplă oarecum în prim-planul vieții pe Pământ și, pe de altă parte, pentru ea este perceptibil, dincolo de acest prim-plan, ceea ce fac Zeii cu sufletele oamenilor. Și tocmai ceea ce se întâmplă astfel în planul ascuns îi oferă conștienței inițiatice acele elemente pe baza cărora ea face o apreciere a vieții pământești. Căci vom vedea în continuarea considerațiilor noastre karmice cum tocmai în viața pământească multe lucruri trebuie să fie modelate într-un fel sau altul, pentru ca ceea ce este divin în planul ascuns al vieților pământești să poată fi modelat în plan uman, conformându-se, bineînțeles, voinței Zeilor.
Când examinăm acest plan ascuns, vedem tot ceea ce se elaborează karmic de la suflet la suflet între moarte și o nouă naștere. Vedem, de asemenea, colaborarea sufletelor umane cu entitățile Ierarhiilor superioare, așa cum am arătat; dar mai vedem, pretutindeni, și intervenția puterilor luciferice și ahrimanice. Noi vedem, în interiorul acelui organism divin care se află în dosul organismului pământesc, justificarea intervenției acestor puteri. Știm că ordinea spirituală mai profundă a Universului necesită prezența lui Lucifer și Ahriman. Și, deși stăm în fața acestei necesități, vedem uneori cu o profundă consternare elementele luciferice și ahrimanice pătrunzând în lumea pământească. Când ne extindem viziunea dincolo de lumea pământească, până în lumea spirituală, trebuie să ținem seama de multe corelații pe care conștiența obișnuită nu are nevoie să le vadă; trebuie să fim atenți la aceste lucruri.
Și tocmai de aceea în epocile trecute, în vremurile când știința inițiatică era tot atât de sacră, în felul ei, pe cât de sacră trebuie să devină iarăși, așadar, în epocile trecute, când, în legătură cu un om, apărea undeva întrebarea dacă el este un inițiat, oamenii știau cum trebuie să se comporte cu privire la o asemenea problemă. Și atunci când, pe drumul vieții, un om care lua viața în serios întâlnea un alt om, care și el lua viața în serios, dacă ei erau de păreri diferite în legătură cu un inițiat, atunci, în acele vremuri – dacă la unul dintre ei domnea o asemenea incertitudine în legătură cu o a treia personalitate, dacă este un inițiat sau nu –, adesea putea fi auzit cuvântul: „Tu l-ai privit, așadar, în ochi?” – Căci după ceea ce percepea cineva datorită profunzimii privirii pe care ți-o dă faptul de a lua viața în serios, după aceasta erau recunoscuți inițiații în vechile epoci în care existau pe Pământ civilizațiile bazate pe clarvedere. Ceva asemănător va apărea din nou. Omenirea va trebui să revină la o atitudine serioasă față de viață, fără ca prin aceasta să-și piardă simțul umorului.
Dar, într-adevăr, din ceea ce se întâmplă astăzi, ce-i drept, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat în toate epocile, putem deduce multe lucruri, dar care trebuie să stea acum în fața omenirii ca o mare enigmă. Să privim o dată situația. Să ne imaginăm o anumită situație.
Într-un anumit ținut a avut loc un puternic cutremur de pământ. Mulți oameni au murit împreună. Dacă examinăm situația din punctul de vedere al științei spirituale, nu putem spune întotdeauna că pentru acești oameni firele karmice ale acestei vieți pământești s-au desfășurat până la capăt. Să privim firul karmic al vieții oamenilor care au murit în acest cutremur de pământ. La oamenii în vârstă, care, firește, și-ar fi terminat în curând karma lor pământească pentru această viață, firul vieții nu a fost scurtat poate decât cu câteva luni sau cu câțiva ani. Tinerii, cei care se aflau în deplina putere a vieții lor pământești, care se gândeau mult la ceea ce urmau să realizeze pentru ei înșiși, pentru familia lor, pentru o omenire viitoare, acestora viața le-a fost scurtată cu mulți ani. Copiii, care erau la vârsta educației, și pentru sufletul cărora urma să se facă ceea ce era necesar pentru ca ei să se poată integra în viață, au fost smulși din existența pământească o dată cu cei bătrâni. Sugari, neînțărcați încă, și copii încă nenăscuți, au fost luați, o dată cu bătrânii și cu tinerii. Dar atunci se ivește marea enigmă: Cum acționează karma într-un eveniment ca acesta?
Și dacă privim deosebirea dintre un eveniment natural-elementar și un altul care se produce din cauza unor elemente ale civilizației, cum ar fi, de exemplu, o mare catastrofă feroviară: există în mod clar o deosebire, o deosebire care ne apare ca importantă, esențială, tocmai atunci când ne situăm pe terenul karmei,
De regulă, atunci când mor împreună oameni în urma unui cutremur de pământ în modul descris, ei sunt legați, într-un anumit fel, prin karmă – la fel cum sunt legați, mai mult sau mai puțin, prin karmă locuitorii aceleiași regiuni; în orice caz, ei au ceva de-a face unii cu alții –, astfel încât ei, fiind angajați într-un destin comun prin faptul că au coborât toți din existența preterestră în viața pământească în același loc de pe Pământ, merg spre acest destin comun al întreruperii firului vieții.
În schimb, dacă este vorba de o catastrofă feroviară, atunci vom afla, ca regulă generală, că numai puțini dintre oamenii implicați în această catastrofă au avut legături în viață. Cine se află, așadar, împreună în același tren? În general, aceștia nu sunt oameni care au ceva de-a face unii cu alții, ci ei sunt apropiați, ei sunt conduși unii spre alții, fără ca între ei să fi existat vreo legătură ca aceea care este întotdeauna prezentă, în mod absolut sigur, în cazul unui cutremur de pământ care lovește o anumită regiune. Am putea spune că cei care mor împreună într-un accident de cale ferată au fost reuniți într-un același loc de către destin. Nu vedem noi aici karma în acțiune într-un mod cu totul diferit, într-un caz și în celălalt?
Să observăm cu ochiul inițiatului această catastrofă devastatoare care este un cutremur de pământ. Aici nu este vorba deloc de oameni a căror karmă ar fi încă de la naștere trasată în așa fel încât cursul vieții lor să fi trebuit să se încheie în momentul catastrofei. Acești oameni au fost smulși, într-un fel, din karma lor de un asemenea eveniment.
Cum au putut fi ei smulși astfel? Conform hotărârii Zeilor, karma trebuie să se desfășoare până la capăt. Tot ceea ce intervine în asemenea fenomene naturale cum sunt cutremurele de pământ, erupțiile vulcanice, inundațiile și altele de acest fel, nu face parte din cursul regulat, continuu, al evoluției pământești, conform legilor ei naturale, ci, în acest caz, în evoluția Pământului intervine ceva, ce-i drept, tot conform unor legi naturale.
Ceea ce intervine astfel în evoluția Pământului era odinioară favorabil, necesar, un factor de progres în cadrul evoluției, în acele vremuri în care omenirea nu era încă supusă nașterii și morții sub forma lor actuală. Dacă vrem să ne reprezentăm prin aceasta ceva precis, să ne întoarcem în urmă la epoca vechii Luni. Pe vremea vechii Luni, care a precedat stadiul Pământ, omul nu era supus nașterii și morții în așa fel încât nașterea, respectiv concepția, să-l introducă printr-o trecere bruscă în existența fizică și moartea să-l conducă în afara existenței fizice. Trecerea era mult mai blândă. Era mai mult o transformare, o metamorfoză, decât un salt. Omul pământesc, sau, propriu-zis, omul lunar, nu era tot atât de material cum este astăzi. În lumea spirituală, omul nu era tot atât de spiritualizat cum este astăzi.
Omenirea care trăia pe Lună avea nevoie de cu totul alte legi ale naturii – legi ale naturii care antrenau viața lunară într-o mișcare continuă, într-o mișcare și agitație interioară, într-o viață fluctuantă și schimbătoare. Ceea ce se agita, se mișca și se unduia interior s-a solidificat, dar numai în parte, pe Luna care este însoțitorul nostru în Univers. Dar partea solidă a Lunii, care este mai curând o parte cornoasă, ne trimite înapoi la mobilitate internă a vechii Luni. Ea este cea care își face simțite pe Pământ efectele atunci când se produc asemenea catastrofe elementare, în felul descris. În aceste fenomene nu acționează legile obișnuite ale naturii pământești, ci intervine vechea Lună, care își continuă evoluția sa în Univers sub forma de astăzi, justificată pentru ea, dar care și-a lăsat în Pământ din forțele sale, înainte de a se separa de el, și acestea se manifestă acum cu mare zgomot.
Amintiți-vă acum ceea ce v-am explicat, că de karma omului sunt legate anumite entități care au fost odinioară mari Învățători originari ai omenirii, care i-au adus acesteia înțelepciunea originară; aceste entități nu trăiau pe Pământ într-un corp fizic, ci într-un corp eteric, și ele au părăsit la un moment dat Pământul și locuiesc astăzi pe Lună, astfel încât noi le întâlnim la începutul perioadei pe care o petrecem între moarte și o nouă naștere. Acestea sunt entitățile care înscriu profund în eterul cosmic, cu o scriere sufletesc-spirituală, ceea ce constituie karma omului.
Dar există în Univers ceea ce aș numi o conspirație, care, când ajunge la punctul ei culminant, nu utilizează numai fenomenele cu care Luna însoțește astăzi Pământul într-un mod justificat, ci și ceea ce a putut rămâne, ceea ce a rămas din vechea Lună în Pământ și care face acolo mare zgomot. Acest element este folosit de puterile ahrimanice. Și pe această cale pot pune mâna puterile ahrimanice pe firele vieții oamenilor. Și putem vedea, de asemenea, cum puterile ahrimanice sunt acelea care, în asemenea cazuri, își arată, din adâncurile Pământului, chipurile cuprinse de o satisfacție voluptuoasă, când se produc asemenea catastrofe naturale.
Știința inițiatică ne permite să vedem într-un asemenea caz cum omul care moare astfel și-a desfășurat o parte a karmei sale până în momentul în care firul vieții i se rupe brusc. Rămâne o porțiune de viață mai mult sau mai puțin lungă, după cum este vorba de un bătrân, de un adult sau de un sugar; așadar, ar fi existat posibilitatea ca viața lor să se continue, cu evenimentele ei – și iată că intervine brusc, și tocmai în organizarea fizică a omului, ca și comprimat într-un singur moment, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple de-a lungul anilor.
Gândiți-vă, dragii mei prieteni, în fața a ce ne găsim noi aici. Presupuneți că victima unei asemenea catastrofe este un bărbat de treizeci de ani. Dacă nu ar fi murit în această catastrofă, karma sa i-ar fi permis să atingă, să zicem, șaizeci și cinci de ani. Dacă ar fi rămas în viață, el ar fi trăit în acest timp o mulțime de evenimente. Acestea nu sunt prezente decât ca posibilități. Dar toate acestea sunt conținute în karma sa, în constituția corpului său eteric, în constituția corpului său astral, în constituția organizării-Eu. Și ce s-ar fi întâmplat până la șaizeci și cinci de ani ai săi? Alături de procesele constructive, organismul său ar fi cunoscut și niște procese deconstructive permanente; ar fi avut loc o deconstrucție lentă, până când deconstrucția s-ar fi terminat la șaizeci și cinci de ani, o deconstrucție subtilă și lentă.
Această deconstrucție lentă, care ar mai fi avut loc încă timp de treizeci și cinci de ani, care s-ar fi desfășurat într-un ritm lent corespunzător, s-a efectuat într-un singur moment, ea s-a comprimat într-un singur moment. Corpului fizic i se poate aplica acest lucru. Dar nu corpului eteric, corpului astral și nici organizării-Eu.
Omul căruia i se întâmplă ceea ce tocmai am descris intră altfel în lumea spirituală decât dacă și-ar fi dus karma până la capăt. Prin aceasta, în lumea spirituală este introdus ceva care altfel nu s-ar afla acolo: un corp eteric, un corp astral, o organizare-Eu care ar mai fi putut trăi pe Pământ. În loc să rămână pe Pământ, ele au fost luate în lumea spirituală. În lumea spirituală este luat ceva ce era destinat Pământului. Și astfel, cu ocazia fiecărei catastrofe de acest fel, vedem introducându-se în lumea spirituală un element pământesc. Oamenii a căror karmă a fost deviată în acest fel de către puterile ahrimanice ajung, așadar, în lumea spirituală în această stare.
Acum ne vom pune o întrebare, pe care trebuie să ne-o punem, dragii mei prieteni, pentru ca să învățăm, dacă luăm știința spirituală în serios, să ne situăm pe punctul de vedere al lumii spirituale și al entităților spirituale din lumea spirituală și să ne punem întrebări, tot așa cum ne punem întrebări, în conștiența obișnuită, în legătură cu lumea fizică și cu entitățile acestei lumi fizic-pământești. De aceea ne este îngăduit să punem întrebarea următoare: Cum primesc cele trei Ierarhii faptul că niște oameni care urcă spre Ierarhii aduc cu ei, în acest fel, în lumea spirituală un element pământesc?
Atunci, pentru aceste entități apare sarcina de a reintegra în ordinea universală ceea ce, în aparență, a luat-o pe calea răului, ceea ce, în aparență, este contrar ordinii universale. Acum Zeii trebuie să țină seama de situația astfel creată, pentru a transforma acest rău de natură ahrimanică într-un bine de ordin superior. Ajungem atunci să ne reprezentăm cum acei oameni care intră în acest fel în lumea spirituală au fost în mod special aleși, în vederea unei anumite sarcini de ordin universal, atunci când au trecut prin poarta morții. Pentru entitățile Ierarhiilor superioare, situația este următoarea.
Asemenea entități trebuie să-și spună: Acest om a cunoscut o încarnare anterioară. În urma acestei încarnări și a ceea ce a precedat-o în existența de ansamblu a acestui om, s-a pregătit un anumit complex de fapte, o întreagă lume de evenimente, pe care el le-ar fi trăit în încarnarea sa actuală. Dar din tot ceea ce se pregătise în acest fel, numai prima parte a ajuns să se manifeste, a doua nu a ajuns să se manifeste. De aceea, noi avem aici o parte a unei vieți umane, care ar trebui să corespundă din punct de vedere karmic cu aceasta (desenează), dar nu îi corespunde, și noi avem numai această porțiune. Așadar, numai o parte corespunde întru câtva vieții anterioare, dar nu întregii vieți anterioare.
Tabla 23Apoi, Zeii trebuie să contemple această viață anterioară și să spună: Există aici ceva care nu a suferit efectele pe care ar fi trebuit să le sufere. Există aici niște cauze nefolosite. Și Zeii pot acum să se folosească de aceste cauze nefolosite, să le transfere asupra acestui om și să confere astfel ființei sale interioare niște forțe crescute pentru încarnarea următoare. Astfel încât, într-un fel, puterea a ceea ce exista drept cauză într-o încarnare anterioară izbucnește în el cu tot atâta energie într-o încarnare ulterioară. Dacă nu l-ar fi atins o asemenea catastrofă, poate omul respectiv ar fi venit pe lume cu niște facultăți mai reduse, sau cu niște facultăți pe care le-ar fi exercitat într-un cu totul alt domeniu decât cel în care se vor exercita ele în următoarea încarnare; astfel, el apare ca un alt om, care își va compensa altfel karma sa. Dar el apare, de asemenea, cu niște particularități deosebite. Căci, într-un fel, corpul său astral s-a condensat, pentru că în el au fost integrate cauze nefolosite.
Vă mai puteți acum mira, dragii mei prieteni, că există legenda despre un filosof [Nota 79] care s-ar fi aruncat el singur în craterul unui vulcan? Care poate fi cauza unei asemenea decizii, la cineva care este inițiat în tainele lumii? Cauza nu poate fi decât intenția de a provoca prin liberă voință umană ceea ce de altfel nu poate fi provocat decât printr-un eveniment natural-elementar: caracterul brusc al unei desprinderi care nu ar fi trebuit să aibă loc decât în mod lent. Și astfel, ceea ce se povestește în legătură cu acest filosof ar fi putut izvorî foarte bine din intenția de a veni pe lume într-o încarnare ulterioară cu facultăți deosebite. Astfel lumea apare cu totul altfel când pătrundem în felul acesta, până în profunzime, problemele karmei.
Vedem astfel mai întâi cum stau lucrurile în principiu, aș putea spune, cu asemenea catastrofe provocate de elemente. Dar să examinăm acum un alt lucru. Să vedem cum, într-o catastrofă cauzată de realizările civilizației, niște oameni care nu aveau între ei legături karmice foarte puternice au fost aduși, prin intervenția elementului ahrimanic, într-un grup, pentru a-și găsi împreună moartea.
Atunci lucrurile stau cu totul altfel. Și aici intervin puterile ahrimanice, dar e vorba de oameni care nu erau uniți de la început în niște grupuri prin fire karmice, ci pe care tocmai catastrofa îi conduce unii spre alții. Și acum apare ceva care se deosebește în mod esențial de ceea ce se întâmplă cu ocazia unei catastrofe naturale.
O catastrofă naturală face să apară în omul care îi este victimă o amintire intensificată a tot ceea ce conține karma sa drept cauze. Când străbate poarta morții, omul își amintește tot ce conține karma sa. Această amintire se consolidează, devine o amintire clară în sufletul acelui om care moare într-o catastrofă naturală.
O catastrofă feroviară, sau în general o catastrofă legată de cuceririle civilizației, provoacă, dimpotrivă, uitarea karmei. Dar din această uitare a karmei rezultă o puternică receptivitate pentru impresiile noi pe care omul le primește în lumea spirituală după moarte. Consecința este faptul că acum un asemenea om ajunge să se întrebe el însuși: Ce se întâmplă cu karma nefolosită pe care o port în mine?
Și, în timp ce, cu ocazia unei catastrofe naturale, în special facultățile intelectuale sunt cele care dobândesc o mai mare consistență în corpul său astral, într-o catastrofă legată de civilizație se consolidează și se fortifică facultățile care țin de voință. În acest fel acționează karma.
Dar acum să ne întoarcem privirea de la aceste catastrofe. Să examinăm ce este capabil să dezvolte un grup de indivizi, în mod fanatic, în domeniul emoțional, când nu intră în acțiune decât ceea ce provine din omul însuși, așa cum am arătat, când omul trăiește cu totul într-o lume ireală și exercită o acțiune cu atât mai distrugătoare. Să observăm acum această formă fantasmagorică și desfigurată de civilizație care privește astăzi din Estul Europei spre Vest, și să vedem ce se întâmplă atunci când niște oameni care aparțin unor asemenea contexte sociale trec prin poarta morții.
Acum, ca și în cazul celorlalte catastrofe, ceva este introdus de oameni în lumea spirituală. Dar acum este adus în lumea spirituală un element luciferic. Acesta acționează în lumea spirituală ca element întunecat și pustiitor. În cazul catastrofelor naturale și al catastrofelor legate de civilizație, din lumea pământească este adusă totuși lumină în lumea spirituală. Dar aceste aberații din planul civilizației introduc tenebre în lumea spirituală. Oamenii intră prin moarte în această lume spirituală ca într-un nor greu și întunecos, prin care ei trebuie să-și croiască drum. Căci lumina pe care o incită Lucifer în viața emoțională a oamenilor pe Pământ acționează în lumea spirituală, când omul trece prin poarta morții în această lume spirituală, drept cel mai dens întuneric. Și în lumea spirituală intră acele forțe care sunt introduse în această lume spirituală provenind, într-un fel, din ființa interioară a omului; pasiuni care nu ar trebui să acționeze decât în omul însuși sunt transportate în lumea spirituală, radiază în lumea spirituală.
Și acestea sunt forțe care, prin puterea lui Ahriman, se transformă în lumea spirituală în așa fel încât ele fac să fie folosit ceea ce a mai rămas încă în Pământ din stadiul lunar. Aici Lucifer îi întinde cu adevărat mâna lui Ahriman.
Ceea ce este transportat în lumea spirituală prin impulsurile unei civilizații întemeiate numai pe viața emoțională, dar care în realitate ia naștere numai dintr-o rătăcire a conștienței pământești, aceasta este ceea ce, sub o formă transformată, izbucnește din adâncurile Pământului în erupțiile vulcanice și în cutremurele de pământ. Iar din asemenea expuneri învățăm să punem problema karmei Pământului, problema karmei popoarelor și, o dată cu aceasta, problema karmei individuale, în măsura în care ea este legată de karma unui popor, de karma Pământului. Învățăm să punem problema în așa fel încât să căutăm semințele lui Lucifer în acea regiune a Pământului unde o veche civilizație este distrusă de viața emoțională, unde instinctele sălbatice vor să creeze o lume nouă fantasmagorică, dar nu pot avea decât efecte distrugătoare. Și trebuie să ne întrebăm: Unde va izbucni într-o zi pe Pământ, în mijlocul flăcărilor și răbufnirilor Pământului, ceea ce arde acum ca un foc arzător în dezlănțuirea sălbatică a pasiunilor umane?
Știința inițiatică, atunci când examinează o catastrofă provocată de elemente, are dreptul și ea chiar trebuie să pună întrebarea următoare, din punctul ei de vedere: Când a fost pregătit acest eveniment natural-elementar? El a fost pregătit prin grozăviile și ororile războiului, și prin alte orori care au apărut în cadrul evoluției civilizației! Căci în acest fel se leagă lucrurile. Ele se realizează în planul ascuns al existenței. În fața unei asemenea priviri, evenimentele nu rămân izolate. Ele apar într-un vast ansamblu cosmic. Dar cum se integrează ele destinelor individuale? Ei bine, dragii mei prieteni, Zeii care sunt legați de evoluția omenirii sunt prezenți, nu-i așa. Misiunea lor, cum spuneam, este aceea de a transforma fără încetare toate acestea într-un sens favorabil, de a le transforma în sensul unui progres al destinului oamenilor.
Și astfel, în permanență, din ansamblul pe care îl constituie lumea pământească și lumea spirituală, destinele oamenilor sunt smulse de sub aripile lui Lucifer și din ghearele lui Ahriman, căci Zeii sunt buni. Și ceea ce se creează, prin intervenția lui Ahriman sau a lui Lucifer, ca nedreptate în culisele existenței, este adus iarăși de Zeii buni, dragii mei prieteni, pe căile dreptății și, în cele din urmă, raportul karmic este un raport bun și drept.
Privirea noastră, care trebuie să fie întotdeauna plină de înțelegere față de karma oamenilor, se întoarce acum de la destinul oamenilor spre destinul Zeilor. Căci în raportul pe care noi îl descoperim între ororile, culpabilitățile, atrocitățile războiului și catastrofele naturale și elementare care provoacă victime umane, noi vedem desfășurându-se lupta dintre Zeii buni și Zeii răului, care li se opun din două părți. Noi vedem dincolo de viața oamenilor viața Zeilor, și vedem viața Zeilor în planul ascuns al vieții umane. Și nu vedem viața Zeilor prin intermediul unor concepții teoretice seci, ci o vedem cu inima noastră, participând la ea cu inima; noi vedem această viață a Zeilor în așa fel încât o putem considera, la rândul ei, în raport cu ceea ce se întâmplă în karma individuală a oamenilor pe Pământ, căci noi contemplăm destinul omului strâns împletit cu destinul Zeilor.
Dar când contemplăm asemenea lucruri, atunci se apropie de noi lumea care se află în dosul omului. Căci atunci ni se revelează ceva care nu poate fi contemplat decât dacă participăm la aceasta cu ființa noastră cea mai profundă. Atunci ni se revelează cum este cuibărit destinul oamenilor în destinul Zeilor, cum, într-un anumit sens, Zeii însetează după opera pe care o au de realizat cu oamenii în timp ce își duc propria lor luptă. Și, prin faptul că ne apropiem de asemenea reprezentări, suntem trimiși iarăși în trecut, la ceea ce a apărut în lume și datorită unor Misterii din vechile epoci întemeiate pe clarvedere.
Cel care era inițiat în vechile Misterii era introdus mai întâi în lumea elementelor; aici el vedea cum, încetul cu încetul, interiorul său, dar în calitatea sa morală, este împins spre exterior. Apoi învăța să cunoască – și acesta era un cuvânt greu de sens, deosebit de puternic, pe care discipolul vechilor Misterii îl pronunța acum – învăța să cunoască „Zeii de jos și Zeii de sus”, Zeii ahrimanici și Zeii luciferici. În poziția de echilibru sunt Zeii cei buni. Și, prin faptul că discipolul vechilor Misterii învăța să cunoască ceea ce trebuie să învețe, la rândul său, și adeptul noilor Misterii, el era inițiat încetul cu încetul în aspectul cel mai profund al existenței. Căci atunci când pătrundem cu privirea în aceste corelații ajungem la această viziune uimitoare, dar care ne luminează în mod viu asupra lumii: De ce există toată această nefericire în lume? Pentru ca Zeii să o poată transforma în fericire! Căci simpla fericire nu poate pătrunde în existența cosmică. Numai fericirea care ia naștere din nefericire prin trecerea omului prin lumea simțurilor poate conduce în profunzimile lumii.
Când este vorba să studiem karma, trebuie să facem întotdeauna apel nu la noțiuni teoretice, ci la omul întreg. Căci nu putem învăța să cunoaștem karma fără ca la acest efort de cunoaștere să participe inima, sufletul întreg, voința omului. Dar dacă învățăm să cunoaștem karma în acest fel, așa cum este just, atunci și viața umană dobândește profunzime. Și abia atunci știm să cântărim la justa lor valoare împrejurările de viață care îi conduc pe oameni unii spre alții prin karmă.
Există, bineînțeles, momente când chiar pentru cel care nu rămâne la suprafața lucrurilor karma poate apăsa greu. Dar toate aceste momente vor fi compensate prin acele momente în care karma îi dă aripi, când el se înalță din împărăția pământească în împărăția Zeilor. Și trebuie să simțim în adâncul ființei noastre legătura care unește lumea divină cu lumea umană, dacă vrem să vorbim despre karmă în adevăratul sens al cuvântului.
Căci ceea ce se află pe Pământ în noi, împrejurul nostru, e ceea ce dispare mai întâi pe drumul dintre moarte și o nouă naștere. Dar ceea ce dăinuie este faptul că Zeii, adică ființele Ierarhiilor superioare, ne țin de mână. Și nimeni nu va face să se nască în sine atitudinea interioară justă față de cunoașterea karmei dacă nu vede în această cunoaștere a karmei o mână întinsă din partea Zeilor.
Străduiți-vă, dragii mei prieteni, să concepeți cunoașterea karmei în așa fel încât această cunoaștere a karmei să trezească în sufletele voastre sentimentul: Când mă apropii de tărâmul sacru al spiritului, unde karma poate deveni puțin mai clară pentru mine, eu trebuie să apuc mâna pe care mi-o întind Zeii.
Atât de reale trebuie să devină sentimentele noastre, dacă vrem să ajungem la o adevărată cunoaștere a lumii spirituale – iar cunoștințele despre karmă fac parte dintr-o asemenea cunoaștere.
