Voi mai schița astăzi câteva lucruri despre felul cum forțele care pregătesc karma omului își continuă evoluția după ce omul a trecut prin poarta morții. Trebuie să ne reprezentăm într-adevăr că, pentru conștiența obișnuită, formarea karmei, această relație cu lumea care poate fi numită karmică, are loc în om într-un mod mai curând instinctiv. Vedem animalele acționând în mod instinctiv. Dar, tocmai un asemenea cuvânt, ca multe altele foarte frecvent folosite în cadrul științei sau în afara ei, cum este cuvântul instinct, este întrebuințat de obicei într-un mod cât se poate de imprecis. Oamenii nu își dau deloc osteneala să-și facă în legătură cu aceasta o reprezentare mai precisă. Așadar, ce este de fapt ceea ce numim instinct la animale?
Știm că animalele au un suflet-grup. Animalul, așa cum este el, nu este o ființă completă în sine, ci în spatele lui se află sufletul-grup. Dar cărei lumi îi aparține, de fapt, acest suflet-grup? Trebuie să răspundem la această întrebare: Unde găsim sufletul-grup al animalelor? În mod sigur, nu în lumea noastră fizic-sensibilă; în această lume nu se află decât indivizii izolați ai animalelor. Găsim sufletele-grup ale animalelor abia atunci când, fie prin inițiere, fie prin cursul normal al evoluției umane între moarte și o nouă naștere, intrăm într-o lume cu totul diferită, cea prin care omul trece între moarte și o nouă naștere. Aici, printre entitățile cu care ne aflăm atunci împreună și printre care se află în special ființele despre care am spus că elaborăm karma noastră în colaborare cu ele, aici se află sufletele-grup ale animalelor. Iar animalele care sunt aici, pe Pământ, acționează, când ele o fac instinctiv, pe baza deplinei conștiențe a acestor suflete-grup. Astfel, vă puteți reprezenta, dragii mei prieteni, dacă avem aici, desenat în mod schematic, împărăția în care trăim între moarte și o nouă naștere (vezi desenul, galben), cum acționează forțele care pornesc din sufletele-grup ale animalelor (albastru). Și ele se află aici. Iar aici, pe acest Pământ, se află indivizii diverselor specii animale, care acționează ca mișcați prin firele care urcă până la sufletele-grup ce se află în împărăția dintre moarte și o nouă naștere. Iată ce este instinctul.
Tabla 2Este absolut firesc ca o concepție materialistă despre lume să nu poată explica instinctul, fiindcă instinctul este o activitate care își are sursa în ceea ce găsiți, de exemplu, indicat în cărțile mele Teosofia și Știința ocultă prin „lumea spiritelor”. Cu omul, lucrurile stau altfel. Și omul are un instinct, dar atâta timp cât trăiește aici, jos, el acționează, prin acest instinct, nu pornind din această regiune, ci din viețile sale pământești anterioare, de dincolo de timp, din viețile sale pământești anterioare, dintr-un anumit număr al vieților sale anterioare (roșu). La fel cum influența lumii spirituale asupra animalelor le face să acționeze instinctiv, tot astfel, la om, încarnările anterioare acționează asupra încarnărilor sale ulterioare, astfel încât karma lui se împlinește pur și simplu în mod instinctiv, dar acesta este instinct spiritual, este un instinct care acționează în sânul Eului. Dacă ținem seama de asta, vedem că acest mod instinctiv de a acționa se armonizează cu libertatea umană fără nici o contradicție. Căci libertatea acționează pornind din regiunea de unde provin influențele care fac ca animale să se manifeste în mod instinctiv: din lumea spiritelor.
Astăzi, pentru noi va fi vorba în special să vedem cum se elaborează acest instinct după ce omul trece prin poarta morții. Aici, în cursul vieții pământești, karma este trăită în mod instinctiv, ea se desfășoară, ca să spunem așa, sub stratul superficial al conștienței.
(Tabla 2)În momentul când am trecut prin poarta morții, tot ce am trăit pe Pământ devine în mod obiectiv conștient timp de câteva zile; îl avem în fața noastră în imagini care se dilată fără încetare. Aceste imagini sunt însoțite de ceea ce s-a desfășurat în mod instinctiv prin karmă. Astfel încât, atunci când omul străbate poarta morții și viața i se desfășoară văzând-o dilatându-se din ce în ce mai mult (vezi desenul, galben), totul este însoțit de ceea ce în el nu era decât instinctiv, inconștient, toată urzeala karmică (albastru). El nu o vede imediat în zilele care urmează după moarte, dar el vede, firește, cum ceea ce nu este sub ochii săi decât o amintire ștearsă începe a lua formă vie; el vede, de exemplu, că există aici deja altceva decât amintirea obișnuită. Când privim cu privirea inițiatului ceea ce vede omul acum în fața sa, putem descrie lucrurile în felul următor.
Omul care a murit, după ce a avut în timpul vieții pământești conștiența obișnuită, vede în fața sa, într-o panoramă imensă, această viață pământească, el o vede, ca să spunem așa, din față (vezi desenul, albastru). Cu privirea inițiatului, noi o putem vedea și din cealaltă parte, din spate (galben); atunci apare în toată bogăția ei țesătura raporturilor karmice. Atunci vedem această țesătură a raporturilor karmice, care sunt țesute în primul rând din gândurile care în timpul vieții pământești au trăit în voință – acolo iese ea la iveală.
(Tabla 2)Dar acum, dragii mei prieteni, se adaugă imediat un alt element. L-am subliniat adesea: gândurile pe care le avem în mod conștient în timpul vieții pământești sunt moarte; dar acele gânduri care sunt întrețesute în karmă și care ies acum în relief, acestea sunt vii. Din dosul panoramei vieții țâșnesc gânduri vii. Și acum se produce ceva esențial, de o importanță imensă, faptul că acum ființele Ierarhiei a treia se apropie și iau în primire ceea ce țâșnește aici, aș putea spune, din dosul panoramei vieții. Îngeri, Arhangheli și Arhai, absorb, inspiră, într-un fel, aceste gânduri vii.
Aceasta se întâmplă în timpul când omul se ridică până la marginile sferei lunare. Apoi el intră în sfera lunară; atunci începe parcurgerea în sens invers a drumului vieții sale, care durează o treime a timpului cât a trăit omul pe Pământ, mai precis, durează atâta timp cât au durat perioadele de somn pe care le-a petrecut el pe Pământ.
Eu v-am arătat adesea cum se petrece această parcurgere în sens invers a drumului vieții. Dar noi putem mai întâi să ne întrebăm: Când omul doarme în mod obișnuit, ce raport există între starea lui de atunci și cea care urmează imediat după moarte? Ei bine, vedeți dvs., când omul se află în starea de somn obișnuită, el se află ca ființă spiritual-sufletească numai în Eul său și în corpul său astral. El nu mai are în sine corpul său eteric, acesta a rămas în pat. Prin aceasta, gândurile rămân fără viață, ele nu au nici un mod de acțiune, ele sunt niște imagini. Acum, când trece prin poarta morții, omul își ia la început cu sine corpul eteric, care atunci se dilată; și corpul eteric are acum în el nu numai forțele de viață necesare ființei fizice, ci și pe cele care dau viață gândurilor. Gândurile pot deveni vii, prin faptul că omul și-a luat cu sine corpul eteric, care, desprinzându-se, poartă gândurile vii de la om la Îngeri, Arhangheli și Arhai, care binevoiesc să le primească.
Acesta este aici, aș spune, primul act care se desfășoară în viața dintre moarte și o nouă naștere, faptul că dincolo de pragul morții entitățile Ierarhiei a treia vin în întâmpinarea a ceea ce se desprinde de om, a ceea ce era încredințat corpului său eteric, acum în curs de a se dizolva, faptul că entitățile Ierarhiei a treia iau toate acestea în primire. Iar noi, ca oameni, împlinim o rugăciune bună, frumoasă, magnifică, atunci când gândim în așa fel încât să spunem, în legătură cu raportul vieții cu moartea sau cu privire la un defunct:
Noi ne ridicăm atunci privirea spre o realitate spirituală. Și nu este indiferent că oamenii gândesc stări de fapte spirituale sau că ei nu le gândesc, că ei însoțesc morții cu gânduri care rămân pe Pământ sau că ei îi însoțesc în continuarea drumului lor cu gânduri care reflectă ceea ce se întâmplă în acea regiune în care au intrat cei care au murit.
Acesta este, dragii mei prieteni, un lucru care îi apare științei inițiatice de astăzi foarte de dorit: să avem în timpul vieții pământești asemenea gânduri care să fie copia unui adevărat fapt spiritual. A ne mulțumi numai cu teoria, a gândi numai că omul posedă niște părți constitutive superioare, a enumera aceste părți constitutive, aceasta nu înseamnă încă a stabili o legătură cu lumea spirituală. Numai prin gânduri despre realitățile care se desfășoară în lumea spirituală putem stabili o legătură cu lumea spirituală.
Iată de ce inimile noastre ar trebui să poată auzi din nou ceea ce auzeau inimile în vechile Misterii, în timpurile îndepărtate ale inițierii, când neofiților li se dădea cu insistență acest imbold: Participați la destinele morților! Nu au mai rămas din acest imbold decât aceste două cuvinte, mai mult sau mai puțin abstracte: „Memento mori”, care nu mai pot acționa în mod profund asupra oamenilor timpului nostru tocmai pentru că acest imbold a devenit ceva abstract, căci el nu mai poate extinde conștiența până la a o existență mai vie decât este cea de aici, a lumii simțurilor.
În ceea ce privește luarea în primire a țesăturii destinului uman de către Îngeri, Arhangheli și Arhai, ea se desfășoară în așa fel încât avem această impresie: totul urzește și trăiește într-o atmosferă eterică albastru-violet. Este o activitate și o viață într-o atmosferă eterică albastru-violet.
Iar când corpul eteric se dizolvă, adică atunci când gândurile au fost inspirate de Îngeri, Arhangheli, Arhai, atunci omul se angajează, după câteva zile, în această parcurgere în sens invers a vieții, așa cum v-am descris. Atunci omul își trăiește faptele, impulsurile de voință, orientarea gândurilor, așa cum au acționat acestea asupra semenilor săi, cărora el le-a făcut bine sau rău. El trăiește cu totul sufletele celorlalți oameni, nu mai trăiește în propriul său suflet. Având conștiența clară că este implicat în aceste lucruri, el trăiește ceea ce a fost trăit în profunzimile sufletului celorlalți oameni, cu care el a fost unit prin legături karmice și cărora le-a făcut fie bine, fie rău. El vede atunci, la rândul său, cum este primit ceea ce a trăit el astfel. El trăiește acest lucru într-o deplină realitate, într-o realitate pe care ar trebui, desigur, să o descriu ca fiind încă și mai reală decât realitatea sensibilă dintre naștere și moarte. El trăiește atunci o realitate în care, aș spune, se situează mai arzător decât în existența pământească.
Dacă observăm acum acest lucru, cu privirea pe care ne-o conferă inițierea, din cealaltă direcție, atunci vedem că ceea ce este astfel trăit de om este integrat în ființialitatea, în realitatea entităților Kyriotetes, Dynamis, Exusiai. Aceste entități absorb negativele faptelor umane. Ele se pătrund de acestea. Și un asemenea spectacol ce se oferă privirii inițiatului, care vede acum această minune absolută, și anume cum consecințele faptelor umane transpuse în termeni de justiție sunt absorbite de Kyriotetes, Dynamis, Exusiai, acest întreg spectacol îl transportă pe inițiat într-o stare de conștiență care îl face să spună: eu știu că mă aflu în centrul Soarelui și, prin aceasta, în centrul sistemului planetar. El privește din punctul de vedere al Soarelui ceea ce se întâmplă. Și el vede o urzire și o viață de culoare mov, el vede cum entitățile Exusiai, Dynamis și Kyriotetes absorb faptele umane transpuse în termeni de justiție, le vede în urzirea și viața unei atmosfere astrale de un violet deschis, de culoare mov.
Vedeți dvs., descoperim atunci acest adevăr, că Soarele, așa cum îl vede omul pământesc, este așa văzut numai dintr-o parte, de la periferia lui. Văzut din centrul său, Soarele apare drept câmpul unde se desfășoară activitățile spirituale, faptele entităților Exusiai, Dynamis și Kyriotetes. Aici totul este faptă spirituală, eveniment spiritual. Aici găsim, aș spune, inversul imaginilor vieții pământești, care este viața noastră între naștere și moarte.
Și, din nou, vom reflecta în mod just la ceea ce se întâmplă aici, dacă ne plăsmuim gândurile în așa fel încât cuvântul pe care îl folosim în mod obișnuit numai pentru Verwehen, Vergehen, Verwelken, Vernichtetwerden, îl vom lua în senul său propriu-zis. Noi avem cuvântul „Wesen”, avem cuvântul „Geben”. Când spunem: „Vergeben”, aceasta înseamnă „Hingeben”. Numai în jocul de cărți aceasta înseamnă altceva, dar în limbajul firesc înseamnă „Hingeben”. Când spunem: „Verwesen”, aceasta înseamnă: a conduce ființa. Fiind conștienți de aceasta, să formăm propoziția:
Apoi, când acest lucru a fost îndeplinit, când omul a trăit după moarte această treime a existenței sale pământești, parcurgând drumul în sens invers, găsindu-se acum din nou la punctul de plecare al vieții sale trecute, dar simțindu-se în spațiul spiritual, în momentul care precede intrarea sa în viața pământească, el pătrunde atunci, se poate spune, prin centrul Soarelui, în patria propriu-zisă a spiritelor. Aici, acțiunile sale pământești transpuse în termeni de justiție sunt integrate acum activității primei Ierarhii. Ele ajung în domeniul Serafimilor, Heruvimilor și Tronurilor. Omul intră într-o împărăție care trezește în el acest sentiment: ceea ce a fost săvârșit de mine pe Pământ este integrat de către Serafimi, Heruvimi și Tronuri în propria lor ființialitate activă.
Reflectați numai, dragii mei prieteni, noi gândim în mod just despre ceea ce se întâmplă cu defunctul în viața sa de după moarte dacă nutrim în noi următorul gând: Ceea ce a urzit defunctul aici, pe Pământ, în țesătura destinului său este luat în primire mai întâi de Îngeri, Arhangheli și Arhai. Ei duc aceasta, în cursul etapei următoare a vieții dintre moarte și o nouă naștere, în domeniul entităților Exusiai, Dynamis și Kyriotetes. Aceste entități sunt înconjurate, întrețesute de entitățile primei Ierarhii. Și, fără încetare, prin această întrețesere, învăluire, în esența, în ființialitatea activă a Tronurilor, Heruvimilor și Serafimilor sunt integrate faptele oamenilor pe Pământ. Și, iarăși, noi gândim în mod just dacă primelor două propoziții o adăugăm pe a treia:
Astfel încât, atunci când ne îndreptăm privirea inițiatică spre ceea ce se întâmplă în permanență în lumea spirituală, noi avem aici, pe Pământ, acțiunile oamenilor cu instinctele lor karmice, cu ceea ce se desfășoară ca țesătură a destinului: o țesătură mai mult sau mai puțin asemănătoare cu țesătura gândurilor. Dar, ridicându-ne privirea spre lumile spirituale, vedem cum ceea ce au fost odinioară faptele umane, după ce a trecut prin Îngeri, Arhangheli, Arhai, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, este primit și se răspândește printre Tronuri, Heruvimi și Serafimi, pentru a deveni în înălțimi activitate cerească (se scrie pe tablă):
| 1. | Îngerii, Arhanghelii, Arhaii Primesc în țesătura eterului Destinul urzit pe Pământ al omului. |
| 2. | Exusiai, Dynamis, Kyriotetes Încorporează în viața astrală a Cosmosului Justele consecințe ale vieții pământești a omului. |
| 3. | În sânul Tronurilor, Heruvimilor, Serafimilor Învie, ca ființialitate activă a lor, Formele juste ale vieții pământești a omului |
Tabla 3Există aici, dragii mei prieteni, o serie de realități care, îndeosebi în epoca noastră, sunt infinit de importante și sublime. Căci tocmai acum, la începutul epocii michaelice, în acest moment capital pentru istoria lumii, putem privi faptele acelor oameni care au trăit pe Pământ înaintea sfârșitului erei Kali Yuga, în anii ‘80, ‘90 ai secolului trecut; ceea ce au trăit oamenii în acest timp este primit de Tronuri, Heruvimi și Serafimi. Dar niciodată contrastul spiritual dintre umbră și lumină nu a fost atât de mare ca astăzi, când este vorba de această serie de realități.
Dacă, în anii ’80 ai secolului trecut, cineva își putea ridica ochii spre înălțimi și vedea cum revoluționarii de la mijlocul secolului al 19-lea și faptele lor erau primite de Tronuri, Heruvimi, Serafimi, atunci putea vedea cum un fel de tenebre apăsau asupra perioadei de mijloc a secolului al 19-lea. Și ceea ce trecea după aceea în domeniul Serafimilor, Heruvimilor și Tronurilor nu se lumina decât foarte puțin.
Dar dacă îndreptăm acum o privire retrospectivă asupra a ceea ce s-a desfășurat la sfârșitul secolului al 19-lea printre oameni, ca fapte umane, în raporturile lor unii cu alții – după ce am putut vedea încă și mai clar ceea ce s-a întâmplat în această perioadă de sfârșit a erei Kali Yuga și după ce am putut percepe cum norii de gânduri care se împrăștie lasă să se străvadă ceea ce a fost destinul acestor oameni la sfârșitul erei Kali Yuga –, atunci totul se îndepărtează, și se vede ceea ce s-a întâmplat în cer într-o lumină clară și strălucitoare.
Dar acestea nu arată nimic altceva decât extraordinara importanță pe care o îmbracă în prezent această transpunere a faptelor pământești ale oamenilor în fapte cerești ale sufletelor. Căci ceea ce trăiește omul drept destin al său, drept karma sa, aceasta se desfășoară pentru el, în el, în jurul lui, de la o viață pământească la altă viață pământească. Dar ceea ce se mai desfășoară și în lumile cerești ca urmare a ceea ce a trăit și săvârșit el pe Pământ, acesta acționează fără încetare mai departe și în formele istorice ale vieții pământești. Aceasta intervine în tot ceea ce domnește aici, pe Pământ, în legătură cu omul, dar nu ca ființă individuală.
Cântăriți bine tot ce cuprinde această frază, dragii mei prieteni. Omul individual își trăiește propriul său destin. Dar deja atunci când doi oameni acționează împreună, din aceasta rezultă cu totul altceva decât simpla împlinire a destinului unuia și al celuilalt. Între cei doi oameni se întâmplă ceva care depășește ceea ce trăiește fiecare dintre ei în mod individual. Conștiența obișnuită nu percepe, în primă instanță, nici o legătură între ceea ce se întâmplă între cele două ființe și ceea ce se întâmplă sus, în lumile spirituale. Numai când se preia o activitate spiritual-sacră, în lumea fizic-sensibilă, când oamenii își transformă în mod conștient faptele lor fizic-sensibile în așa fel încât ele devin, totodată, fapte în lumea spirituală, numai atunci se stabilește o asemenea legătură.
Dar tot ceea ce se petrece între oameni într-un cerc mai vast, și aceasta este altceva decât ceea ce trăiește omul individual drept destin. Tot ceea ce nu este destin uman individual, ci înseamnă gândire comună, simțire comună, activitate comună a oamenilor pe Pământ, toate acestea se află în legătură cu ceea ce fac în înălțimi Serafimii, Heruvimii și Tronurile. Și în activitatea acestor entități se revarsă faptele oamenilor realizate de ei în comun, precum și viețile pământești umane individuale.
Viziunea care se oferă după aceea privirii inițiatului este de o importanță deosebită. Noi ne ridicăm ochii spre înălțimi. Vedem acolo astăzi consecințele în lumea cerească a ceea ce s-a petrecut pe Pământ în anii ‘70, ‘80, ‘90 ai secolului trecut. Aceasta este, am putea spune, ca un fel de ploaie fină, o ploaie spirituală care ar cădea pe Pământ și ar uda sufletele umane, și le-ar îndemna să realizeze ceea ce ia naștere între oameni, într-un fel, pe plan istoric.
Și atunci putem vedea, iarăși, cum trăiește astăzi, ca în niște imagini de oglindă ale unor gânduri vii, după ce a făcut ocolul trecând prin Serafimi, Heruvimi, Tronuri, ceea ce au săvârșit oamenii pe Pământ în anii ‘70, ‘80, ‘90 ai secolului al 19-lea.
Când cineva pătrunde cu privirea toate acestea, adesea i se poate întâmpla să vadă tocmai următoarele: Vorbește astăzi cu un om; ceea ce îi spune el acestui om fiindcă toată lumea o gândește, ceea ce nu provine din propriile sale emoții, din impulsurile sale profunde, ci el o spune pentru simplul motiv că este cetățean al acestui timp, aceasta creează adesea impresia că ar avea o legătură cu acei oameni care au trăit în anii ‘70, ‘80, ‘90 ai secolului al 19-lea. Într-adevăr, e ca și cum i-am vedea pe numeroși contemporani ai noștri stând într-o adunare spirituală, înconjurați de anumiți oameni care se ocupă de ei, dar care nu sunt, de fapt, altceva decât imagini, trimise astfel ca o ploaie din cer, imagini a ceea ce au trăit oamenii în ultima treime a secolului al 19-lea.
Astfel, stafiile, aș putea spune, fantomele foarte reale ale unei epoci precedente dau târcoale, pe plan spiritual, într-o epocă ulterioară. Acesta este unul din efectele karmice generale subtile, care sunt prezente peste tot în lume, și de care adesea chiar și ocultiști cei mai avizați nu țin seama. Adesea, atunci când cineva emite în fața dvs. nu o părere personală, ci ceva stereotip, am putea să-i șoptim la ureche: Acest lucru ți l-a spus cutare sau cutare, care trăia în ultima treime a secolului al 19-lea!
Numai în acest fel viața devine un întreg. Și iarăși trebuie să spunem despre epoca noastră, despre această epocă ce a început o dată cu sfârșitul erei Kali Yuga, trebuie să spunem că ea se deosebește de toate epocile istorice anterioare. Ea se deosebește în sensul că, efectiv, acele fapte umane săvârșite în ultima treime a secolului al 19-lea exercită cea mai mare influență ce poate fi imaginată asupra primei treimi a secolului 20.
Dragii mei prieteni, prin tot ce vă spun aici vreau să caracterizez faptul în niște termeni care nu au nimic de-a face cu limbajul superstiției; eu o spun în deplină conștiență, ca pe ceva ce poate fi indicat drept o realitate exactă: Niciodată încă fantomele epocii care au precedat-o pe a noastră nu au dat târcoale atât de perceptibil printre noi ca în prezent. Și dacă oamenii de astăzi nu percep prezența acestor fantome, acest lucru nu se întâmplă din cauză că noi trăim într-o eră întunecată, ci din cauză că oamenii sunt, în primă instanță, încă orbiți de lumina erei luminii. Prin aceasta, ceea ce fac printre noi stafiile secolului trecut este un teren extraordinar de fertil pentru entitățile ahrimanice. Entitățile ahrimanice acționează astăzi, fără ca oamenii să observe, într-un mod deosebit de nociv. Ele încearcă să galvanizeze, aș putea spune, în mod ahrimanic, cât mai multe dintre aceste fantome ale secolului trecut și să le facă să exercite o influență asupra oamenilor de astăzi.
Nimic nu favorizează mai mult acest impuls ahrimanic în epoca noastră decât tot ceea ce se întâmplă prin faptul că se întemeiază niște asociații populare pentru a se cultiva în cadrul lor rătăcirile secolului trecut, care pentru oamenii cu judecată sunt, de fapt, niște idei de multă vreme perimate. Niciodată, în nici o epocă, spiritele profane nu au popularizat erorile trecutului cu atâta putere ca în epoca actuală, ca în prezent. Și trebuie să spunem: dacă vrem să facem cunoștință cu faptele inspirate de Ahriman, ne putem da seama de acestea pretutindeni acolo unde se țin întruniri în care se desfășoară o activitate pe baza conștienței obișnuite. Avem astăzi multe ocazii să facem cunoștință cu elementul ahrimanic din lume, căci el acționează cu o forță extraordinară. Și el este acel element care, pe această cale ocolită pe care am descris-o astăzi, îi împiedică pe oameni să primească în inima lor, în sufletul lor, ceea ce trebuie să apară acum ca element nou, căci mai înainte nu exista tocmai ceea ce apare la lumina zilei prin antroposofie.
Oamenii sunt satisfăcuți când ei pot îmbrăca ceea ce aduce nou antroposofia în niște forme de expresie tradiționale. Este suficient să vedem cât sunt de satisfăcuți oamenii atunci când în vreuna din conferințele mele este prezentat ceva despre care ei pot spune: Ia te uită, acest lucru se găsește și într-o veche carte. – Se află acolo, bineînțeles, dar cu totul altfel, căci atunci starea de conștiență era cu totul alta! Avem atât de puțin curaj să primim ceea ce crește pe solul prezentului, încât ne simțim liniștiți când putem să apropiem asemenea lucruri de trecut.
Aceasta dovedește clar cu ce forță acționează asupra oamenilor de astăzi impulsurile trecutului, și cât se simt de liniștiți oamenii prezentului atunci când asupra lor acționează impulsurile trecutului. Și acest lucru provine din faptul că secolul al 19-lea acționează încă atât de puternic în secolul 20. Istoricii viitorului care vor prezenta istoria omenirii din epoca noastră, descriind-o dintr-un punct de vedere spiritual, pe când noi o descriem astăzi numai bazându-ne pe documente, vor trebuie să descrie, înainte de toate, ceea ce se poate exprima astfel: Când examinăm începutul secolului 20, primele trei decenii ale secolului 20, s-ar crede că avem de-a face, în cea mai mare parte, cu proiecția acțiunilor umane de la sfârșitul secolului al 19-lea.
Dacă îmi este permis să folosesc un cuvânt, în dosul căruia nu există nici o intenție politică – politica trebuie să rămână în afara Societății Antroposofice –, dar, dacă îmi este permis să folosesc un cuvânt numai pentru a caracteriza niște realități, aș spune aceasta: Putem să ne îndreptăm privirea asupra faptelor care au zguduit lumea – întâmplări, aș spune, evenimente, căci, desigur, nu erau fapte –, în special asupra evenimentelor zguduitoare din al doilea deceniu al secolului 20. A devenit o banalitate să spui că de când e lumea lume, de când se scrie istorie, nu s-au petrecut niciodată niște evenimente atât de zguduitoare. Dar oare nu stau oamenii de fapt în miezul acestor evenimente zguduitoare ca și cum ei nu ar fi acolo? Oriîncotro ne-am îndrepta, este ca și cum aceste evenimente zguduitoare s-ar fi desfășurat în afara oamenilor, ca și cum oamenii nu ar participa deloc la ele. Aproape că i-am putea spune fiecărui om din cei pe care îi întâlnim astăzi: Ei bine, ai participat la al doilea deceniu al secolului 20? Și abia când privim lucrurile și dintr-un alt punct de vedere, observăm cât de dezorientați apar oamenii, cât de neajutorați, cât de infinit de neajutorați apar ei în judecățile lor, în faptele lor! Odinioară nu era tot atât de dificil ca în zilele noastre să fie găsiți titulari pentru posturile ministeriale. Gândiți-vă numai cât este de ciudat să vedem ce se întâmplă de fapt în această privință, cât sunt oamenii de descumpăniți în privința a ceea ce se întâmplă aici! Ajungem să ne punem întrebarea: Ei bine, atunci cine acționează, propriu-zis, aici? Cine participă la ceea ce se întâmplă? Ei bine, dragii mei prieteni, cei care iau parte la ceea ce se întâmplă aici sunt, mai mult ca cei ai timpului prezent, oamenii ultimei treimi a secolului al 19-lea. Puterea umbrei lor este activă în toate.
Vedeți dvs., acesta este misterul epocii noastre. Am putea spune: Niciodată nu au fost niște defuncți atât de puternici cum sunt cei ai ultimei treimi a secolului al 19-lea. Aici există, de asemenea, și un aspect cosmic. Iar atunci când privim aceste lucruri prin prisma conținutului lor spiritual, în anumite cazuri particulare ajungem la constatări absolut ciudate.
Cu ocazia reeditării lucrărilor mele, scrise în anii ‘70, ‘80, ‘90 ai secolului trecut, pentru mine se pune problema dacă ar trebui să le aduc unele modificări. Spiritele filistine ale epocii prezente spun: Totul s-a reînnoit; teoriile și ipotezele științifice din acea epocă sunt deja depășite de multă vreme. – Dar dacă vom considera problema din punctul de vedere al realității, atunci nu trebuie modificat nimic. Căci, de fapt, în spatele oricărei persoane care scrie astăzi o carte sau vorbește de la catedră, se află o umbră: aici vorbesc întotdeauna Du Bois-Reymond, Helmholz, Haeckel, aceia care au vorbit pe vremuri; iar în medicină Oppolzer, Billroth ș.a.m.d. Aceasta face parte din misterul prezentului. Iată de ce știința inițiatică spune: Niciodată morții nu au fost tot atât de puternici ca în epoca noastră.
Aceasta este ceea ce voiam să inserez astăzi în considerațiile noastre asupra karmei.
