Aș vrea să dau conferinței de astăzi și celei de mâine o asemenea formă încât să se poată desprinde unele linii călăuzitoare care să clarifice întru câtva acțiunea karmei, pe de o parte, dar și importanța pentru evoluția istorică generală, și mai ales pentru viața spirituală, a cunoștințelor care se referă la karma omului. Nu putem înțelege karma în modul ei de a acționa dacă ne îndreptăm privirea numai asupra vieților pământești succesive ale unor individualități. Lucrurile stau în așa fel încât, fără îndoială, în cadrul vieții pământești, în care apare într-o lumină vie cariera pământească a unui om sau a altuia, sau a noastră proprie, ne interesează profund, înainte de toate, problema următoare: Cum simțim rezultatele vieților pământești anterioare în următoarele? – Dar acest mod de a acționa nu ar fi niciodată explicabil dacă ar trebui să rămânem la viețile pământești; căci omul trece, în intervalele dintre viețile pământești, printr-o existență între moarte și o nouă naștere. Și în timpul acestei existențe dintre moarte și o nouă naștere este elaborată karma propriu-zisă, în funcție de ceea ce se întâmplă într-o viață pământească în relație cu alte suflete umane excarnate, cu care sunt unite karmic și care se află și ele între moarte și o nouă naștere, în relație cu spiritele Ierarhiilor superioare și, de asemenea, cu spiritele Ierarhiilor inferioare. Și elaborarea acestei karme nu poate fi înțeleasă decât dacă ne putem ridica privirea spre natura extrapământească a astrelor, care, sub forma în care apare ochiului fizic, nu ne arată decât aspectul său exterior.
Trebuie să spun, iar și iar: Fizicienii ar fi uimiți în cel mai înalt grad dacă ar ajunge acolo unde se află stelele pe care le observă ei cu telescopul lor, stele pe care le analizează la spectroscop în ceea ce privește substanțele din care sunt compuse, constituția lor. Acești fizicieni ar fi uimiți dacă ar ajunge acolo unde se află stelele pe care le observă ei la telescop, dacă ar vedea acum că nu găsesc absolut nimic din ceea ce se așteptau să găsească! Ceea ce observației făcute pe Pământ îi apare a fi o stea nu este, propriu-zis, decât o aparență exterioară, destul de lipsită de realitate în ceea ce privește existența ei proprie, pe când ceea ce conține steaua este de natură spirituală, sau, chiar dacă de natură fizică, se dovedește a fi un vestigiu, aș spune, a ceva spiritual.
Dvs., dragii mei prieteni, vă puteți explica cel mai bine ce se întâmplă acolo în felul următor. Gândiți-vă puțin la un locuitor al altui astru care ar observa Pământul într-un mod analog cu modul în care observă astronomii și astrofizicienii noștri celelalte astre. El ar descrie un disc sclipitor în spațiu, emanând lumină, și pe care el ar constata poate pete întunecate și pete luminoase, cărora le-ar da o anumită interpretare. Această interpretare nu ar fi probabil în concordanță cu ceea ce știm noi, locuitorii Pământului. Când Vezuviul ar scuipa foc, poate, dacă l-ar putea observa, acest locuitor al altui astru ar vorbi despre comete de proveniență exterioară și despre alte asemenea lucruri. În orice caz, ceea ce ar descrie un asemenea astronom ar avea cu siguranță prea puțin de-a face cu ceea ce constituie în realitate natura Pământului nostru.
Și ce anume constituie natura Pământului nostru? Gândiți-vă numai la aceasta: Pământul nostru a apărut din ceea ce am descris în Știința ocultă drept existența saturniană. Atunci nu exista nici aer, nici gaz, nici lichid, nici părți pământești solide. Nu existau decât diferențe între stările calorice. Și în această căldură diferențiată era conținut în stare de germene tot ceea ce mai târziu a devenit regnul mineral, regnul vegetal, regnul animal și, de asemenea, regnul uman. Și noi, oamenii, existam deja pe acest Saturn, în această căldură.
Apoi, lucrurile au continuat să evolueze: Din această căldură a fost sedimentat aerul, apoi apa, apoi solidul; toate lucrurile sunt niște reziduuri sedimentate care au fost expulzate de oameni pentru a-și putea împlini formarea lor. Tot ce este mineral, solid, și face parte din noi nu este decât un rest, și la fel elementul lichid, la fel elementul gazos. Astfel încât natura esențială a Pământului nostru nu este ceea ce se află în regnurile naturii și nici ceea ce purtăm noi în oase și în mușchi, căci acestea sunt, la rândul lor, compuse din ceea ce a fost expulzat și pe care noi l-am preluat din nou în noi; esențialul sunt sufletele noastre. Și de altfel tot restul este în fond, mai mult sau mai puțin, aparență sau reziduu sau ceva asemănător.
Nu am descrie Pământul conform naturii sale adevărate decât dacă l-am descrie drept colonie de suflete umane în spațiul cosmic. Și, în același fel, toate astrele sunt colonii de entități spirituale în spațiul cosmic, colonii pe care le putem cunoaște. Propriul nostru suflet, după ce a trecut prin poarta morții, se deplasează printre aceste colonii ale astrelor, își continuă drumul evoluției sale, până la o nouă naștere, împreună cu acele suflete umane care sunt deja acolo, cu ființele Ierarhiilor superioare sau, de asemenea, ale Ierarhiilor inferioare; și el revine după aceea, în funcție de felul cum a fost elaborată karma, în funcție de maturitatea pe care și-a cucerit-o omul, pentru a îmbrăca un corp pământesc. Astfel că, dacă vrem să înțelegem karma, trebuie să ne întoarcem la o înțelepciune despre astre, la o cercetare spirituală a drumului pe care îl parcurge omul între moarte și o nouă naștere în legătură cu ființele care locuiesc aceste astre. Dar, tocmai până la ivirea zorilor domniei lui Mihael, pentru oamenii epocii contemporane existau mari dificultăți când era vorba de a se apropia de o adevărată înțelepciune despre astre. Și, datorită faptului că antroposofia trebuia totuși să se apropie de această înțelepciune despre astre, ea știe să fie recunoscătoare faptului că tocmai în ultima treime a secolului al 19-lea în evenimentele omenirii pământești a intervenit domnia lui Mihael. Și printre multe lucruri care sunt datorate domniei lui Mihael este și faptul că ni s-a deschis din nou accesul nestingherit la cercetarea a ceea ce trebuie să fie cercetat în lumea astrelor pentru ca să putem înțelege karma, elaborarea karmei în viața omenirii.
Aș vrea să vă arăt astăzi acest lucru printr-un exemplu, pentru a vă introduce treptat în problemele extraordinar de dificile care se leagă de cercetarea karmei. Aș vrea să vă prezint un exemplu în legătură cu care veți putea vedea, într-un mod oarecum ilustrativ, tot ceea ce trebuie să se realizeze înainte de a se putea vorbi despre acțiunea karmei așa cum vom vorbi acum, în cursul acestei conferințe. Căci, nu-i așa, știm prea bine: Dacă astăzi aș fi prezentat, într-un fel oarecare, în mod public, conținutul acestor conferințe, în fața unui public obișnuit, ceea ce este o cercetare absolut exactă ar fi fost considerat o nebunie, ceva irațional. Dar aceasta este o cercetare absolut exactă și trebuie să fim conștienți de toate responsabilitățile ce ne revin când facem o astfel de cercetare; trebuie să fim conștienți de tot ceea ce se opune unei asemenea cercetări, care, ca să spunem așa, trebuie să treacă de niște „garduri de spini”. Căci e necesar ca un număr de oameni să poată cunoaște toate acele caracteristici karmice legate de apartenența la curentul lui Mihael despre care am vorbit; e necesar ca ei să știe că tocmai în privința acestor lucruri e vorba de o cercetare spirituală serioasă, și nu de ceea ce crede astăzi despre asemenea lucruri necunoscătorul care se află în afara Mișcării antroposofice.
Majoritatea dintre dvs., dragii mei prieteni – în parte, eu am menționat acest fapt –, își vor aminti de un personaj care apare mereu în dramele mele misteriale: personajul Strader.
Acest personaj, Strader, în măsura în care acest lucru poate fi realizat într-o operă literară, este, într-un anumit sens, schițat după realitate. Am menționat deja acest fapt aici, în fața unora dintre dvs. Și pentru personalitatea lui Strader am avut un fel de model [Nota 34], care a participat la evoluția ultimei treimi a secolului al 19-lea și a ajuns, într-un anumit sens, la un fel de creștinism raționalist. O individualitate care, după o tinerețe foarte dificilă – felul în care este prezentat Strader lasă să se întrevadă puțin acest lucru –, a devenit capucin, dar nu a putut rămâne în sânul Bisericii și după aceea a luat calea profesoratului.
Acest om, după ce a fost nevoit să treacă de la teologie la filosofie, a devenit un propovăduitor entuziast al religiei liberale a lui Lessing. Apoi această personalitate a intrat în conflict interior cu creștinismul oficial și a vrut să întemeieze, într-un mod destul de conștient, bazându-se pe rațiune, un fel de creștinism raționalist. Luptele sufletești pe care le constatăm la Strader în dramele-misterii s-au desfășurat cu adevărat, cu anumite variații, în viața acestei personalități.
Dvs. știți bine că în ultima dintre aceste drame-misterii Strader moare. Și, când privesc în urmă și observ felul în care s-a întrețesut personalitatea lui Strader, pentru mine, în ansamblul dramelor-misterii, atunci trebuie să spun: Deși nu am avut nici un obstacol exterior să-l las pe Strader să trăiască mai departe, ca alte personaje – el moare dintr-o necesitate interioară! Astfel încât este chiar posibil să vedem moartea lui Strader în această dramă-misteriu ca pe o surpriză. Strader moare, la un moment dat: Eu aveam sentimentul că nu aș mai fi putut să-l tratez mai departe pe Strader în dramele-misterii.
Și de ce aceasta? Ei bine, vedeți dvs., dragii mei prieteni, între timp, dacă îmi este permis să mă exprim astfel, „originalul” a murit. Și dvs. vă puteți imagina ce interes profund a trezit în mine evoluția pe care a urmat-o acest original, căci tocmai schițasem personajul Strader. Acest original continuă să mă intereseze chiar și după ce el a trecut prin poarta morții.
Da, aici există un anumit fapt caracteristic. Când suntem dispuși să urmărim cu privirea vizionară o personalitate în timpul care urmează după moartea sa și care durează aproximativ o treime din viața fizică pământească – viața pământească este într-un fel reluată, dar în sens invers și de trei ori mai repede –, ce trăiește atunci, de fapt, omul în timpul deceniilor care urmează imediat după viața pământească?
Când vă reprezentați o viață umană aici, pe Pământ, o vedeți împărțindu-se în zile și nopți, în stări de veghe și stări de somn. În somn, avem întotdeauna reminiscențe în imagini ale vieții din timpul zilei. Când ne îndreptăm privirea asupra vieții noastre, de obicei ne amintim numai de stările din timpul zilei, de stările de veghe, nu acordăm deloc atenție stărilor de somn, căci ar trebui, de fapt, să ne amintim în felul următor: Îmi amintesc de ceea ce s-a întâmplat de dimineața până seara, acum amintirea se întrerupe – de dimineața până seara, amintirea se întrerupe din nou, de dimineața până seara – amintirea se întrerupe din nou.
Dar cum amintirile noastre nu conțin nimic despre viața nocturnă, noi tragem o linie dreaptă, falsificându-ne amintirile, considerând doar zilele una după alta. Dar după moarte trebuie să trăim într-o realitate intensă ceea ce a fost prezent în cursul nopților, timp de aproximativ o treime din viață, și anume le trăim în sens invers. Și tocmai acesta este faptul caracteristic: Avem un anumit sentiment existențial, aș putea spune, un sentiment al realității cu privire la ceea ce ni se întâmplă pe Pământ. Dacă nu am avea acest sentiment al realității, am putea considera tot ceea ce ni se întâmplă în timpul zilei ca fiind tot de domeniul visului. Avem, așadar, acest sentiment al realității. Știm că lucrurile sunt reale, ele ne lovesc când ne izbim de ele, ele emit o lumină, sunete. Într-un cuvânt, sunt multe lucruri care ne conduc, în timpul vieții pământești dintre naștere și moarte la acest sentiment al realității. Dar când luăm în considerare tot ceea ce cunoaștem aici ca sentiment al realității, când dvs., dragii mei prieteni, luați în considerare tot ceea ce numiți realitatea oamenilor pe care îi întâlniți aici, toate acestea sunt, în ceea ce privește intensitatea lor, ca o realitate de vis față de realitatea infinit mai intensă care urmează imediat după moarte, și la care participă și observatorul. Toate acestea ne apar mult mai reale, viața pământească este cea care apare ca un vis; este ca și cum, de fapt, sufletul se trezește abia acum la intensitatea vieții. Acesta este faptul caracteristic.
Și, pe când urmăream acest model al personajului Strader, atunci, bineînțeles, realitatea, individualitatea reală care trăia după moarte, mi-a captivat mult mai mult atenția decât amintirea vieții sale pământești, care, într-adevăr, față de ceea ce apare după moarte, pare un vis. Astfel încât, în fața impresiilor puternice provenite de la cel mort, eu nu aș mai fi putut simți de acum înainte pentru omul viu destul interes pentru a-l descrie.
Așadar eu pot spune aici din proprie experiență cât de puțin intensă este viața pământească față de viața care îl întâmpină pe cercetător când urmărește cu privirea omul după moarte, această viață care este de o intensitate extraordinară. Și când acum, tocmai acolo unde, prin interesul trezit pe Pământ, se trezește acest interes deosebit pentru viața de după moarte, când încercăm să urmărim atent cum se continuă lucrurile, atunci remarcăm dificultățile care ne stau în față. Căci atunci când observăm în mod just, pătrunzător, vedem cum, în această viață retrospectivă de după moarte, care durează aproximativ o treime din viața pământească, se revelează deja faptul că defunctul vrea să înceapă să-și pregătească elaborarea karmei. În timpul acestei experiențe a parcurgerii vieții sale în sens invers, el vede tot ce a trăit în timpul vieții. Dacă a adus cuiva o ofensă, el trăiește acest fapt. Dacă mor la vârsta de 73 de ani și dacă la 60 de ani am ofensat pe cineva, eu retrăiesc acest fapt în timpul călătoriei retrospective; dar trăiesc acest fapt în așa fel încât eu simt nu sentimentele încercate de mine în momentul ofensei, ci ceea ce a simțit celălalt din cauza ofensei. Eu trăiesc cu totul în celălalt. Și astfel eu trăiesc în oamenii care au fost atinși de aceste experiențe, într-un sens bun sau rău. Și atunci se pregătește în noi înșine tendința de a crea compensația karmică.
Dar interesul pe care îl simțeam pentru acest model pământesc al lui Strader, care mi se prezenta acum ca individualitate suprasensibilă, acest interes a fost trezit mai ales de faptul că acest model voia cu adevărat să înțeleagă creștinismul cu un raționalism pătrunzător și perspicace. Într-un asemenea caz, îl putem admira pe gânditor; dar remarcăm pretutindeni în cărțile acestui om scrise pe Pământ, în această prezentare raționalistă a creștinismului, cum firul raționalismului, firul conceptelor, se rupe, cum de fapt, prin aceasta, iese la iveală ceva teribil de abstract, cum omul respectiv nu poate ajunge la o înțelegere spirituală a creștinismului, cum el construiește cu ajutorul conceptelor filosofice un fel de religie pe bază de concepte ș.a.m.d. Într-un cuvânt, întreaga slăbiciune a intelectualismului modern apare în această personalitate.
Acest lucru ne apare din nou în mod ciudat când urmărim cu privirea drumul vieții sale după moarte. La oamenii la care nu se manifestă aceste dificultăți, se constată că ei se aclimatizează acum treptat în sfera Lunii. Aceasta este prima stațiune. Și atunci când, ca defuncți, ajungem în regiunea Lunii, îi găsim acolo, aș spune, pe cei care țin „registrul” destinului nostru, care au fost odinioară, în timpurile originare, acei Învățători înțelepți ai omenirii despre care am vorbit adesea aici și care, atunci când Luna s-a separat fizic de Pământ și de o parte din substanța pământească și a devenit un corp ceresc independent, au urmat această Lună. Astfel încât astăzi când, ca defuncți, noi traversăm regiunea lunară, îi întâlnim mai întâi pe acești Învățători originari care nu erau prezenți într-un corp fizic, dar care au întemeiat înțelepciunea originară – din care doar un reflex se mai păstrează în ceea ce transmite tradiția scrisă. Dacă nu intervine nici un obstacol, ne găsim, ca să spunem așa, nestânjeniți, pe drumul acestei regiuni a Lunii.
La personalitatea care este arhetipul lui Strader s-a manifestat ceva, ca și cum ea n-ar fi fost absolut deloc în stare să parcurgă fără piedici această viață sufletească ce urmează imediat după moarte în direcția regiunii lunare: în permanență interveneau obstacole, ca și cum regiunea Lunii nu voia să permită acestei individualități să se apropie.
Și, când urmăream, cu ajutorul conștienței imaginative, ce se întâmpla aici, atunci se revela următorul lucru: Era ca și cum acești Învățători originari ai omenirii, care odinioară aduseseră oamenilor știința spirituală originară, era ca și cum acești Învățători originari ar fi strigat în permanență acestui arhetip al lui Strader: Tu nu poți veni la noi, căci tu încă nu ai voie, din cauza calității tale umane particulare, să știi nimic despre astre; tu trebuie să aștepți, trebuie să mai repeți diferite lucruri pe care le-ai trăit nu numai în ultima ta încarnare, ci și în încarnările anterioare, pentru ca să te maturizezi, astfel încât să ai voie să primești o cunoaștere despre astre și ființialitatea lor.
Atunci s-a petrecut acest lucru ciudat, că aveam în fața mea o individualitate care de fapt nu putea progresa deloc spre elementul spiritual al lumii astrelor, sau nu putea face acest lucru decât cu greutate. Eu am făcut astfel, tocmai în legătură cu această personalitate, descoperirea ciudată că în cazul unor asemenea personalități moderne, raționalist-intelectualiste, un obstacol în elaborarea karmei este faptul că ele nu se pot apropia în mod nestingherit de astre și ființialitatea lor. Continuând cercetarea, mi-a apărut că această personalitate și-a luat întreaga forță necesară raționalismului său încă din perioada care a precedat ivirea zorilor domniei lui Mihael. Ea nu era încă atinsă într-un mod just de domnia lui Mihael.
Dar continuarea cercetării karmei acestei personalități în trecut a devenit o cerință imperioasă. Căci trebuia să-mi spun: Aici există totuși ceva care, din pricina rezultatelor vieților pământești trecute, a făcut ca această personalitate să fie pregătită karmic în așa fel încât acest lucru se răsfrânge nu numai asupra vieții pământești, ci intervine și în viața de după moarte. Este, desigur, un fenomen foarte ciudat.
Căci s-a arătat atunci că viața care precedase viața pământească pe care tocmai am schițat-o pentru dvs., și care se oglindește în personajul Strader, viața în lumea spirituală care precedase această viață pământească fusese o viață de încercări, o adevărată viață de încercări în suprasensibil: Ce atitudine trebuie să am eu, așadar, față de creștinism?
Aș putea spune că în suprasensibil se pregătește în mod lent ceva care face ca această personalitate să fie nesigură cu privire la înțelegerea creștinismului în existența pământească. Acest lucru, de asemenea, poate fi întrezărit în personajul Strader. El nu este sigur de nimic, respinge, într-un fel, ceea ce este suprasensibil, vrea să înțeleagă numai cu intelectul, dar, cu toate acestea, el vrea să vadă ceva. Amintiți-vă descrierea lui Strader. E clar acest lucru; și așa a apărut și în viață această personalitate, pe baza karmei sale trecute. Și se arată că, într-adevăr, trecând prin viața dintre moarte și o nouă naștere care a precedat existența pământească de la sfârșitul secolului al 19-lea și începutul secolului 20, o personalitate a traversat sfera vieții astrelor într-o stare de conștiență foarte estompată, ea a parcurs această viață dintre moarte și o nouă naștere cu o conștiență atenuată. Prin aceasta, în viața sa a apărut reacția care a condus-o la formarea de concepte cu atât mai lucide și mai solide față de imaginile conceptuale șterse pe care această personalitate le trăise între moarte și o nouă naștere.
Când traversezi aceste lumi ale astrelor, cu niște fenomene ca prin ceață, și ajungi la viața precedentă a acestei personalități, găsești ceva extraordinar de ciudat. Ești condus – eu, cel puțin, am fost condus – la „întrecerea cântăreților de la Wartburg” din 1206, tocmai în epoca pe care v-am descris-o ca fiind epoca în care vechii platonicieni ai Școlii de la Chartres, de exemplu, se înălțaseră în lumea spirituală, pe când ceilalți, aristotelicii, nu coborâseră încă, și când între cele două curente a avut loc un fel de consfătuire cerească, o convorbire în legătură cu evenimentul mihaelic, care, propriu-zis, era în curs de desfășurare. În acest moment se plasează întrecerea cântăreților de la Wartburg.
Este întotdeauna interesant de urmărit: Ce se întâmplă aici, pe Pământ, și ce se întâmplă sus? Și astfel, avem un eveniment: întrecerea cântăreților de la Wartburg, care se află într-o legătură directă cu acest curent mihaelic ce își urmează cursul său.
Dar cine participă la întrecerea cântăreților de la Wartburg? Aici erau adunați poeții germani cei mai renumiți care se întreceau prin cântec. Se știe în ce consta întrecerea, cum se luptau pentru renumele prinților și valoarea lor personală cântăreții Walther von der Vogelweide, Wolfram von Eschenbach, Reinmar von Zweter, dar era unul care, de fapt, era împotriva tuturor: Heinrich von Ofterdingen. Și în acest Heinrich von Ofterdingen am regăsit individualitatea care se afla la baza modelului lui Strader. Așadar, avem de-a face cu Heinrich von Ofterdingen – și trebuie să ne îndreptăm privirea spre el: De ce Heinrich von Ofterdingen, după ce a trecut prin poarta morții, are această dificultate, traversând lumea spirituală ca într-o stare de amurg? De ce?
E suficient să urmărim puțin istoria întrecerii cântăreților: Heinrich von Ofterdingen se angajează într-o luptă împotriva celorlalți. Călăul a fost deja chemat: el trebuie să fie spânzurat dacă pierde. Se retrage din competiție. Dar, pentru a provoca o nouă întrecere, el îl cheamă din Ungaria pe magicianul Klingsor. Și, într-adevăr, îl aduce pe magicianul Klingsor din Ungaria la Eisenach.
Atunci se desfășoară un fel de nouă întrecere de la Wartburg, la care participă Klingsor. Dar, se vede foarte clar acest lucru, Klingsor intervine acum pentru Heinrich von Ofterdingen, care, luptând el însuși, vine să cânte – Klingsor nu luptă singur: el face ca niște entități spirituale să participe la luptă. Și, pentru aceasta, el face în așa fel încât, de exemplu, un tânăr să fie posedat de o asemenea entitate spirituală și o face să cânte în locul lui. El face să intervină forțe spirituale și mai puternice asupra Wartburgului.
Față în față cu tot ceea ce vine astfel de la Klingsor se ridică Wolfram von Eschenbach. Un procedeu folosit de Klingsor constă mai ales în faptul că una dintre aceste entități spirituale trebuie să reușească să distingă dacă Wolfram von Eschenbach este un om cultivat sau nu. Căci Klingsor este puțin la strâmtoare din cauza lui Wolfram von Eschenbach. Deoarece atunci când Wolfram von Eschenbach își dă seama că spiritualul este în joc, el cântă despre Sfânta Cină, despre Transsubstanțiere, despre prezența lui Christos în Cină – și entitatea spirituală este obligată să se retragă, ea nu poate suporta așa ceva. În dosul acestor lucruri se află într-adevăr realități adevărate, dacă îmi este permis să folosesc această tautologie.
Klingsor reușește, cu ajutorul mai multor entități spirituale, să-i demonstreze lui Wolfram von Eschenbach că el, Wolfram von Eschenbach, are un creștinism fără astre, un creștinism care nu mai contează pe Cosmos, și că el este absolut neinstruit în materie de înțelepciune cosmică. Despre aceasta este vorba acum. Klingsor a dovedit că un cântăreț al Graalului în acea epocă deja nu mai cunoaște decât un creștinism care nu mai este creștinismul cosmic. Și Klingsor poate apărea ca fiind susținut din punct de vedere spiritual numai fiindcă el posedă înțelepciunea astrelor. Dar deja din modul în care se folosește de această înțelepciune se vede că el a introdus în procedeele sale ceea ce se numește „magia neagră”.
Vedem astfel cum înțelepciunea astrelor a fost opusă, într-un mod care nu este just, profanului în acest domeniu, Wolfram von Eschenbach. Suntem în secolul al 13-lea, înainte de a apărea acei dominicani despre care am vorbit; suntem în epoca în care creștinismul, tocmai aici unde el era deosebit de puternic, se lepădase de orice înțelegere a lumii astrelor, epoca în care, de fapt, mai exista o înțelepciune a astrelor numai acolo unde ea devenea străină din punct de vedere interior creștinismului, așa cum apărea ea la Klingsor din Ungaria.
Dar Heinrich von Ofterdingen îl chemase pe Klingsor, așadar, încheiase alianță cu înțelepciunea necreștină a astrelor. Prin aceasta, Heinrich von Ofterdingen a rămas, într-un fel, legat nu numai de personalitatea lui Klingsor, care de fapt mai târziu a dispărut din viața sa suprasensibilă, ci a rămas legat în primul rând și mai ales de cosmologia medievală dechristificată. El a trăit astfel între moarte și o nouă naștere și se naște din nou, așa cum am descris, trăind într-o anumită incertitudine cu privire la creștinism.
Esențialul este acesta: El moare din nou și parcurge călătoria retrospectivă în lumea sufletelor; el se află atunci la fiecare pas în fața necesității de a se apropia din nou de lumea astrelor, trecând prin lupta dură pe care Mihael, la reluarea domniei sale, trebuie să o ducă tocmai împotriva acelor puteri demonice care sunt legate de cosmologia necreștină a Evului Mediu. Și, pentru a completa această imagine: Se putea vedea absolut exact cum printre cei care combăteau cu putere domnia lui Mihael, împotriva cărora trebuia să acționeze spiritele lui Mihael, se află și acum aceleași entități spirituale care fuseseră invocate odinioară la Wartburg de către Klingsor pentru a i se opune lui Wolfram von Eschenbach.
Astfel încât vedem cum cineva care, prin rezultatele karmei sale, fusese în mod trecător condus spre Ordinul Capucinilor, nu se putea apropia de creștinism, fiindcă purta în sine un antagonism față de creștinism, antagonism care apăruse la el pe vremea când îl chemase în ajutor pe Klingsor din Ungaria împotriva lui Wolfram von Eschenbach, cântărețul lui Parsifal. Și, în timp ce în inconștientul acestui om încă se mai manifesta, în mod atenuat, cosmologia necreștină, în conștiența sa obișnuită era prezent un creștinism raționalist, care nu este niciodată deosebit de interesant. Interesantă este numai lupta pe care o duce în timpul vieții, luptă prin care el voia să întemeieze, pe baza unui raționalism creștin, un fel de religie raționalistă. Dar, vedeți dvs., dragii mei prieteni, lucrul cel mai important, cel mai semnificativ, este ceea ce se vede acum ca legătură între raționalismul abstract, gândirea abstractă pătrunzătoare, și ceea ce urzește în subconștient: în conștiență se ridică sub formă de gânduri abstracte niște reprezentări estompate, paralizate, despre astre și niște relații cu astrele.
Și când urmărim apoi de ce natură este karma umană la cei mai inteligenți oameni ai epocii prezente, inteligenți în sens materialist, atunci ne dăm seama că acești oameni, în majoritatea lor, în viețile anterioare avuseseră de-a face cu o deviere cosmologică spre magia neagră. Aceasta este o relație importantă.
Această relație s-a păstrat într-un fel instinctiv la țărani, care simt din capul locului o anumită repulsie când printre ei apare cineva care este mult prea deștept în sens raționalist. Pe acesta, ei nu-l suportă. În felul lor de a vedea se află ceva instinctiv care ține de asemenea relații.
Da, dragii mei prieteni, priviți acum toate acestea în contextul nostru. Asemenea spirite se întâlneau în ultima treime a secolului al 19-lea și la începutul secolului 20. Ele sunt dintre cele mai interesante. Așa reapare un Heinrich von Ofterdingen, care avusese de-a face cu magicianul cel mai negru al timpului său, cu Klingsor, și care se dovedește interesant tocmai prin inteligența sa raționalistă!
Dar aici se vede ce dificultăți apar când vrem să abordăm înțelepciunea astrelor în mod just. Și această abordare justă a înțelepciunii astrelor, de care avem nevoie pentru a pătrunde karma, nu este posibilă decât în lumina unei juste înțelegeri a domniei lui Mihael și prin atașamentul față de Mihael.
Aceasta vă confirmă, la rândul său, faptul că pe parcursul întregii realități a epocii moderne – v-am demonstrat astăzi acest lucru printr-un exemplu particular, exemplul modelului lui Strader – s-a revărsat un curent de viață spirituală care face dificilă apropierea obiectivă de știința astrelor și, prin aceasta, de știința karmei. Cum poate fi, totuși, realizat acest lucru în siguranță, la adăpost de atacurile care pot veni astăzi din direcția pe care am caracterizat-o, cum poate fi abordată totuși înțelepciunea astrelor și formarea karmei, despre aceasta vom vorbi în continuare mâine.
