Dragii mei prieteni!
A fost imposibil să vă vorbesc ieri și alaltăieri. Dar nu voiam totuși să las să treacă atmosfera de Mihaeli, a cărei radiație ne va umple mâine inimile și sufletele, fără să vă fi spus astăzi, dragii mei prieteni, fie și numai câteva cuvinte.
Faptul că o pot face nu a fost posibil decât grație îngrijirilor pline de devotament ale prietenei noastre, doctorița Ita Wegman. Și astfel, sper să fiu astăzi în stare să vă spun ceea ce aș fi dorit să vă comunic tocmai cu ocazia acestei atmosfere de sărbătoare.
În ultimul timp, dragii mei prieteni, noi am vorbit mult despre afluxul forțelor mihaelice în evenimentele, în evenimentele spirituale care intervin în viața oamenilor pe Pământ. Și aceasta va fi, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase cuceriri ale muncii antroposofice, care constă în a descifra semnele timpului, aceea de a fi cândva capabili să adăugăm la sărbătorile anului o Sărbătoare a lui Mihael concepută în mod just. Dar acest lucru va fi posibil numai atunci când puterea gândirii lui Mihael, care astăzi este abia simțită, presimțită, când puterea acestei gândiri a lui Mihael se va fi integrat unui număr de suflete ce vor constitui atunci sâmburele uman, pornind de la care va fi creată o asemenea atmosferă de sărbătoare.
În prezent, ce putem noi face pentru a crea ceea ce se cheamă atmosfera mihaelică în perioada anului în care se situează Sărbătoarea lui Mihael este a ne dărui unor gânduri care pregătesc ceea ce va fi pentru omenire în viitor Sărbătoarea lui Mihael. Dar asemenea gânduri pregătitoare devin vii în noi într-un mod cu totul deosebit atunci când ne îndreptăm privirea asupra a ceea ce am văzut că a acționat pe parcursul unei lungi perioade de timp, în parte asupra Pământului, în parte în lumile suprasensibile, pentru a pregăti ceea ce, în cursul acestui secol, va putea fi realizat în vederea evoluției omenirii de către acele suflete care se simt atrase cu adevărat, într-o dispoziție justă, de curentul mihaelic.
Și faptul că dvs., dragii mei prieteni, în măsura în care năzuiți în mod sincer spre Mișcarea antroposofică, faceți parte dintre aceste suflete, acesta este lucrul pe care am dorit să vă fac să-l înțelegeți în cursul ultimelor săptămâni și mai ales prin acele expuneri în care au fost spuse anumite lucruri despre karma Societății Antroposofice.
Mai putem atrage atenția asupra unui fapt – și astăzi vom face tocmai acest lucru –, asupra a ceva care ne aduce în fața sufletului entitățile în mod intim legate de curentul lui Mihael, și care vor fi legate tot mai mult de ceea ce a fost descris aici drept curent al lui Mihael. Ne vom îndrepta, așadar, privirea asupra unor entități care exercită o importantă influență asupra unei mari părți a omenirii – cel puțin în cursul a două încarnări succesive – entități care ne apar ca formând o unitate abia când le recunoaștem a fi încarnările succesive ale unei entități.
Îndreptându-ne privirea spirituală spre trecut, vedem că în sânul tradiției ebraice apare natura profetică a lui Ilie [Nota 55]. Știm ce semnificație, în sensul unui anumit țel, a avut pentru poporul Vechiului Testament și, prin aceasta, pentru omenire în general, această forță călăuzitoare a profetului Ilie. Noi am arătat cum, de-a lungul timpului, în momentele cele mai importante ale evoluției omenirii pe Pământ, entitatea care se afla în Ilie a reapărut în asemenea condiții încât inițierea pe care ea trebuia s-o primească pentru evoluția omenirii i-a putut fi conferită de Christos Iisus însuși, cum entitatea lui Ilie a reapărut în Lazăr-Ioan, care este una și aceeași persoană, așa cum ați putut vedea în Creștinismul ca fapt mistic.
Dar noi am mai văzut că această entitate a reapărut în persoana acelui pictor, cunoscut în întreaga lume, care a putut face să planeze cu o extraordinară expresivitate puterea sa creatoare tocmai asupra Misteriului de pe Golgotha. Și am văzut apoi cum ceea ce trăia în Rafael prin niște impulsuri profund creștine, ca și cum el ar fi transpus în culoare și formă esența creștinismului însuși, am văzut cum aceasta a reapărut în poetul Novalis, cum prin poetul Novalis s-a manifestat din nou, în cuvinte minunate, ceea ce Rafael oferise omenirii sub veșmântul celor mai frumoase forme și culori. Avem aici o succesiune de entități care prin ideea reîncarnării se prezintă ca o unitate.
Știm, căci v-am atras adesea atenția asupra acestor lucruri, știm că omul, după ce a trecut prin poarta morții, pătrunde în lumile stelare și că tot ceea ce desemnăm în mod exterior, în sens fizic, prin cuvântul stea nu este decât semnul exterior pentru lumile spirituale care de acolo de sus își apleacă privirea lor spre noi, dar care și intervin pretutindeni în ceea ce se întâmplă în sânul evoluției omenirii.
Știm că omul traversează sfera Lunii, a lui Mercur, a lui Venus, a Soarelui, a lui Marte, Jupiter, Saturn, pentru ca după aceea să revină spre o existență pământească, după ce și-a elaborat karma împreună cu entitățile acelor sfere și cu sufletele umane care se află și ele în existența de după moarte.
Din această perspectivă, să ne îndreptăm privirea asupra lui Rafael după ce a trecut prin poarta morții și, cu geniul său de artist luminos, strălucind de splendoarea astrelor deja pe Pământ, a pătruns în aceste lumi stelare, pe tărâmul evoluției spirituale, și vom percepe, dragii mei prieteni, următoarele: Vom percepe cum Rafael pătrunde în sfera Lunii, cum intră în legătură cu acele spirite care trăiesc în sfera Lunii și care sunt individualitățile spirituale ale marilor Învățători originari de odinioară ai omenirii, a căror înțelepciune îl inspira încă în mod profund pe Rafael-Ilie, vedem cum el se alătură în mod spiritual comunității pe care o formează aceste entități, împreună cu toate sufletele cu care el a traversat treptele pământești anterioare, vedem cum se unește în mod spiritual cu tot ceea ce constituie element spiritual pământesc originar, cu toată această substanță spirituală care numai ea a făcut posibilă existența unei omeniri și a unei lumi pământești îmbibate de divin; îl vedem, ca să spunem așa, pe Rafael atât de pur printre ai săi, unit cu cei a căror companie o dorise cel mai mult în timpul vieții sale ca Ilie, fiindcă aceștia erau cei care, la originile existenței pământești, aleseseră scopul acestei vieți pământești.
Îl vedem după aceea parcurgând sfera lui Mercur, acolo unde, împreună cu marii Terapeuți cosmici, el și-a modelat acea spiritualitate care l-a făcut capabil să creeze niște opere în culoare și linie atât de pline de sănătate, să creeze ceva infinit de sănătos. Tot ce a pictat, spre consolarea, spre entuziasmul infinit al oamenilor care îl înțelegeau, tot ce a pictat pe pânză sau pe pereți, în imagini atât de radiante de lumină, i-a apărut în imensul context cosmic în care acestea se pot afla la trecerea printre entitățile sferei lui Mercur.
Astfel, el, care nutrise pe Pământ o asemenea iubire pentru artă, care se dăruise în întregime iubirii sale pentru culoare și pentru linie, a fost după aceea transportat în sfera lui Venus, care l-a condus, de asemenea cu iubire, spre acea existență solară pe care o trăise în încarnările sale anterioare pe care noi le cunoaștem, această viață solară grație căreia, atunci când el era profetul Ilie, a adus poporului său, și prin el omenirii, marile adevăruri călăuzitoare.
Vedem cum el a fost în stare să trăiască din nou în mod intim în sfera Soarelui, acum altfel decât odinioară, în epoca în care fusese pe Pământ tovarășul lui Christos Iisus, el a putut să trăiască din nou în mod intim experiența prin care trecuse atunci când el, din Lazăr, prin inițierea conferită de Christos, a devenit Ioan.
Vedem apoi cum el vede, radiind în reflectarea sa cosmică în inima umană, într-o luminoasă claritate cosmică, ceea ce a știut picta într-o asemenea lumină radiantă pentru sufletele care credeau în Christos Iisus.
Și vedem după aceea cum el pătrunde cu înțelepciune în sfera lui Jupiter, ceea ce avea el ca însăși temelie a vieții sale; cum el este în stare să se unească în înțelepciune cu spirite ca Goethe – Goethe de mai târziu –, cât și cu anumite spirite rătăcite mai mult sau mai puțin pe alte căi, dar care au putut totuși să dea ființialității cosmice, gândirii cosmice, forma de magie; cum el a primit acolo bazele idealismului său magic, participând în mod interior la evoluția celui care a fost după aceea Eliphas Lévi. Noi îl vedem de asemenea luând parte la tot ceea ce trăia în Swedenborg.
Și este un fapt ciudat și profund semnificativ: O personalitate foarte atașată de Rafael, Herman Grimm, încearcă de patru ori să scrie o viață a lui Rafael. Dar el nu a ajuns niciodată – în timp ce dusese atât de frumos la capăt o biografie a lui Michelangelo –, el nu a ajuns niciodată să scrie o viață pământească a lui Rafael în așa fel încât să fie cu adevărat mulțumit. Ceea ce a putut face Herman Grimm cu viața lui Rafael i-a apărut întotdeauna ca imperfect.
Și astfel a apărut prima sa carte despre Rafael [Nota 56], care ar fi trebuit să fie o biografie. Și ce este această carte? Ea reprezintă reproducerea unor vechi date ale lui Vasari despre Rafael. Nu este o biografie a lui Rafael, ci cu totul altceva: este o descriere a ceea ce a devenit Rafael pe Pământ abia după moartea lui, prin venerația, prin admirația, prin înțelegerea oamenilor. Herman Grimm relatează ceea ce au gândit oamenii despre Rafael, cum au gândit despre Rafael, de-a lungul secolelor, italienii, francezii, germanii. El dă o biografie a ideii despre Rafael așa cum a luat ea formă aici, pe Pământ, după moartea lui. El găsește accesul la ceea ce s-a păstrat din Rafael în memoria oamenilor, în venerația lor, în înțelegerea față de el; dar nu găsește posibilitatea de a zugrăvi viața pământească a artistului.
După ce a încercat de patru ori, el spune: Ceea ce se poate face pentru Rafael personal este de fapt numai aceasta: a scrie cum un tablou trece într-altul, ca și cum ele ar fi fost pictate de o entitatea suprasensibilă care, în realitate, nu ar fi atins niciodată, cu viața sa pământească, pământul. Tablourile sunt prezente și putem face cu totul abstracție de Rafael, care le-a pictat, când descriem succesiunea a ceea ce exprimă conținutul interior al tablourilor, când redăm acest conținut.
Și astfel, cu puțin timp înainte de a muri, și când a vorbit încă o dată despre Rafael, Herman Grimm a mai făcut o încercare de a lua pana în mână, dar de fapt a vorbit numai despre tablourile lui Rafael și nu despre personajul pământesc Rafael.
Această personalitate pământească a lui Rafael era impregnată în întregime, dragii mei prieteni, cu ceea ce dăruise acestui suflet Lazăr-Ioan, pentru ca aceasta să se reverse în culoare și formă pentru omenire.
Și apoi această ființă a trăit, ea a trăit în așa fel încât, am putea spune, această viață a lui Rafael a putut fi trăită încă o dată tot numai pentru o durată de treizeci de ani, a putut fi trăită încă o dată ca Novalis. Și astfel, vedem cum Rafael moare tânăr, Novalis moare tânăr, o entitate provenită din Ilie-Ioan apare în lume sub două forme diferite, pregătind astfel, prin pictură, prin poezie, atmosfera mihaelică, o entitate trimisă ca mesager pe Pământ al curentului lui Mihael venind spre oameni.
Marile daruri artistice ale lui Rafael le vedem reapărând în poezia lui Novalis, atât de emoționantă, care vorbește atât de profund inimii. De tot ceea ce au putut vedea ochii umani grație lui Rafael, de aceasta sau putut impregna inimile umane când a reapărut în Novalis.
Și când îl privim pe acest Novalis: Cum răsună tocmai în acest Novalis viața lui Rafael atât de intim simțită de Herman Grimm! Iubita lui moare foarte tânără. Și el este încă tânăr. Ce viață va putea el duce de acum înainte pe Pământ, acum că ea i-a fost răpită? O exprimă el însuși spunând că viața sa pământească va fi de a o urma în moarte. El vrea deja să treacă în lumea suprasensibilă, el vrea deja să ducă din nou viața lui Rafael, să nu atingă de fapt pământul, ci să-și exprime în poezie idealismul său magic, refuzând să fie atins de viața pământească.
Și cum vedem noi, când lăsăm să acționeze asupra noastră ceea ce a depus în „Fragmentele sale” [Nota 57], cum vedem noi aceasta acționând asupra noastră? Aceasta acționează atât de profund pentru că tot ceea ce avem în mod nemijlocit în fața noastră în realitatea sensibilă, tot ceea ce pot vedea ochii noștri pe Pământ și pot găsi că este frumos, apare în poemele lui Novalis prin ceea ce trăiește în sufletul său ca idealism magic, și într-o strălucire poetică aproape cerească. Prin forța idealismului său poetic-magic, el știe să facă să renască elementul material cel mai neînsemnat într-o strălucire spirituală.
Și astfel vedem în Novalis un strălucit precursor al acelui curent al lui Mihael care poate să vă conducă acum pe toți, dragii mei prieteni, aici jos, unde trăiți, și mai târziu, când veți fi trecut prin poarta morții, să-i regăsiți pe toți – și să regăsiți și ființa despre care am vorbit astăzi – în lumea spiritual-suprasensibilă, să-i regăsiți pe toți aceia cu care urmează să pregătiți opera ce trebuie să fie realizată la sfârșitul acestui secol și care va ajuta omenirea să străbată grava criză în care se află ea astăzi.
Numai când va fi realizată această operă, această puternică și intensă pătrundere cu forța lui Mihael, cu voința lui Mihael – care nu este altceva decât ceea ce precede voința lui Christos, forța lui Christos, pentru ca această forță a lui Christos să fie implantată în mod just pe Pământ –, numai când această forță a lui Mihael poate învinge întradevăr demonicul, ființa Balaurului pe care dvs. o cunoașteți bine, și când dvs. toți veți fi primit în suflet, în lumina înțelepciunii antroposofice, gândirea mihaelică, și veți fi primit-o și păstrat-o în inimile dvs. în mod fidel și cu iubire, dacă încercați să luați atmosfera Sărbătorii lui Mihael din acest an ca punct de plecare a tot ceea ce gândirea mihaelică poate nu numai să vă reveleze cu toată forța sa în suflet, ci și să facă viu în toate faptele dvs. –, numai atunci veți fi slujitorii fideli ai acestei gândiri a lui Mihael, veți putea deveni nobilele ajutoare pentru realizarea a ceea ce trebuie să se manifeste prin antroposofie, în sens mihaelic, în evoluția pământească.
Dacă în de patru ori doisprezece oameni cel puțin, în timpurile care vin, gândirea lui Mihael va prinde viață deplină, în de patru ori doisprezece oameni care vor fi recunoscuți ca atare nu de ei înșiși, ci de conducerea Goetheanumului de la Dornach, dacă de patru ori doisprezece oameni devin ghizi care conduc spre atmosfera Sărbătorii lui Mihael, atunci vom putea vedea lumina pe care o va răspândi în viitor asupra omenirii curentul lui Mihael și faptele lui Mihael.
Am vrut, dragii mei prieteni, să-mi adun forțele pentru a vă putea spune cel puțin în puține cuvinte acest lucru. Forțele mele nu mi-ar permite să vă spun astăzi mai multe. Dar fie ca prin aceste cuvinte sufletelor dvs. să li se spună: Primiți această gândire a lui Mihael în sensul a ceea ce poate simți o inimă fidelă lui Mihael atunci când el apare, îmbrăcat în veșmântul strălucitor de lumină al Soarelui, indicând și arătând mai întâi ce trebuie să se întâmple pentru ca acest veșmânt al lui Mihael, acest veșmânt de lumină să devină vibrațiile cuvintelor cosmice care sunt cuvintele lui Christos, care sunt cuvintele cosmice și care pot transforma Logosul cosmic în Logosul omenirii.
De aceea, fie acestea cuvintele pe care vi le adresez astăzi:
