Aș dori acum să vă dau o relatare și despre cea de-a doua conferință pe care am ținut-o la Stuttgart, nu atât o relatare textuală, cât mai degrabă să discut și aici lucrurile care au fost discutate în acea conferință și să leg apoi de aceasta câteva observații individuale în privința adunării de la Stuttgart. În această a doua conferință s-a pus problema să arăt motivele pentru care, într-o astfel de societate cum este cea antroposofică se întâmplă cu ușurință – deși tocmai în ea nu ar trebui să fie – ceea ce este un fapt bine-cunoscut în alte societăți asemănătoare pentru toți aceia care sunt familiarizați cu istoria unor astfel de societăți, anume societăți care se bazează pe o anumită concepție spirituală despre lume. Dumneavoastră știți că astfel de societăți au existat întotdeauna. Ele erau configurate în funcție de diversele epoci ale omenirii. În vremurile vechi exista un alt tip de conștiență pentru a pătrunde în lumile spirituale, în ziua de azi există altul. Și este vorba despre faptul că, de regulă, aceia care s-au reunit pentru a întemeia o știință pe baza unei înțelegeri superioare, suprasensibile, au avut de fapt întotdeauna printre principiile lor fundamentale, dezvoltarea fraternității între membri. Dumneavoastră știți însă, și anume o știu cel mai bine cei care sunt familiarizați cu istoria acestor societăți, că această fraternitate se poate destrăma cu ușurință, și că tocmai în astfel de societăți întemeiate pe baze spirituale s-au dezvoltat cele mai puternice dizarmonii și cele mai grave ne-fraternități. Acum, dacă antroposofia este corect înțeleasă, Societatea Antroposofică este întrutotul protejată de o astfel de ne-fraternitate. Însă tocmai că antroposofia nu este întotdeauna corect înțeleasă. Dar poate că va fi înțeleasă mai corect decât se întâmplă de obicei dacă ne clarificăm puțin motivele acestei ne-fraternități.
Să considerăm încă o dată lucrurile pe care le-am adus ieri dinaintea privirii dumneavoastră sufletești. Eu am spus: Diferențiem pentru început trei trepte de conștiență; una este cea a conștienței de veghe, de zi, apoi avem conștiență de somn și, în fine, cea a somnului nestrăbătut de vise. Omul își viețuiește imaginile sale de vis ca pe o lume proprie. În momentul visării, el se află cu totul în situația de a-și considera visele drept realități; el le consideră realități asemănătoare fenomenelor și realităților din lumea fizică în care se află în stare de veghe. – Dar, după cum am spus deja ieri, există o deosebire covârșitoare între trăirile de vis și trăirile cotidiene. Prin trăirile sale de vis, cel care visează este izolat. Cineva poate dormi lângă el, dar are alte vise și poate avea așadar o cu totul altă lume. Cei doi nu se înțeleg în timpul visării în privința lumilor lor din momentele acelea. Și dacă zece oameni dorm într-o încăpere, fiecare își poate avea propria sa lume în fața conștienței sale. Acest lucru nu este, la urma-urmelor, deloc de mirare pentru cel care se poate cufunda tocmai în mod spiritual-științific în lumea adesea minunată a viselor, căci lumea în care trăiește omul când visează este și ea o lume reală. Numai că prin imaginile ei ea este legată de acele aspecte care îl privesc pe om doar ca personalitate umană izolată. Desigur că visul îmbracă ceea ce este viețuit în el în imagini ale lumii fizice; dar eu am atras adesea atenția că aceste imagini sunt veșminte ale visului. Realitatea – căci și în vis există întrutotul o realitate – se află de fapt dincolo de aceste imagini, iar aceste imagini sunt doar expresia de suprafață a acestei realități.
Cel care se apropie de vise în sens spiritual-științific pentru a le cunoaște importanța, acela nu privește la imagini ci la aspectul dramatic al visului, aflat dincolo de imagini. Cineva poate avea anumite vise, altcineva alte vise, dar se pot găsi elemente comune la cei doi oameni care visează, să spunem, o ascensiune, o aflare în fața unei prăpăstii sau a vreunui alt pericol, o soluționare. Acest aspect dramatic este esențialul care se înveșmântează în imagini. Iar ceea ce apare ca dramatică a viselor își are adesea rădăcinile în vieți pământești demult trecute, sau indică ceva din vieți pământești următoare. Ceea ce se desfășoară în vise este firul de destin din viețile omenești și care trece probabil prin multe vieți pământești. Omul are întrutotul de a face în visele sale cu ceea ce este miezul său individual. Atunci el este în afara trupului său cu Eul său și trupul său astral; așadar este în afara trupului său cu Eul său pe care-l poartă de la o viață pământească la alta, și este în afara trupului său astral, adică în acea lume care poate viețui întreg mediul înconjurător de procese și ființe în care ne aflăm înainte de a coborî pe Pământ, respectiv după ce am trecut prin Poarta morții pentru a viețui într-o lume suprasensibilă.
Dar noi suntem izolați în somn și de trupul nostru fizic și de trupul nostru eteric. Visele se înveșmântează în imagini abia când trupul astral se ciocnește de trupul eteric, sau tocmai îl părăsește, așadar la trezire sau la adormire. Dar ele există ca vise chiar și atunci când omul nu are nicio presimțire despre ele în conștiență sa obișnuită. Omul visează de seara până dimineața în răstimpul întregului său somn. Atunci este mereu preocupat de ceea ce îl privește de fapt doar pe el. Atunci când omul se trezește, el se află în acea lume în care trăiește în comun laolaltă cu semenii săi. Atunci nu se poate să existe zece oameni într-o aceeași cameră și fiecare să aibă în esență propria sa lume, ci ei au cu toții, ca lume comună a lor, raporturile interioare din cameră. Oamenii care viețuiesc laolaltă trăiesc abia pe planul fizic în lumea lor comună. Și eu am atras ieri atenția asupra faptului că e nevoie de o schimbare în conștiență ca să aibă loc din nou o trezire față de acele lumi din care ne vine adevărata cunoaștere despre suprasensibil, acea cunoaștere care ne vorbește despre adevărata ființă a omului și care trebuie să fie accesibilă tocmai în antroposofie. Avem așadar trei trepte de conștiență.
Să considerăm însă acum următorul caz: Tipul de conștiență în imagini pe care o dezvoltă pe bună dreptate omul care doarme se continuă în conștiență cotidiană obișnuită, în lumea fizică. Apar astfel de cazuri. Prin procese maladive din organismul omenesc omul concepe lumea fizică așa cum o concepe doar în vis: el trăiește în imagini care-i aparțin doar lui. Acesta este cazul în așa-numitele stări mentale anormale. De fapt, sunt stări provocate de ceva maladiv, existent în organismul fizic sau în cel eteric. Atunci omul se poate delimita oarecum de trăirile în lumea exterioară, cum o face doar în somn. Dar din această cauză în el urcă, datorită organismului său maladiv, imagini asemănătoare celor care apar doar în vis. Desigur că de la dereglările neglijabile ale vieții normale sufletești a omului și până la bolile spiritului există toate gradațiile. Dar ce se întâmplă atunci când omul poartă constituția conștienței de vis în viața fizică pământească obișnuită? Atunci el stă alături de semenul său la fel cum doarme cel care visează alături de semenul său. Atunci el se izolează, atunci el are ceva în conștiența sa pe care omul de lângă el nu îl are. Și atunci apare la un astfel de om – fără ca el să fie, la urma-urmelor, responsabil într-o măsură înaltă de aceasta – un egoism deosebit. El cunoaște numai ceea ce trăiește în sufletul său, el nu cunoaște ceea ce trăiește în sufletul celuilalt. Noi, oamenii, suntem determinați să trăim laolaltă prin aceea că avem senzații comune ale simțurilor, în privința cărora ne facem apoi gânduri comune. Dar atunci când cineva aduce în viața pământească obișnuită ceea ce este constituția sufletească în stare de vis el se izolează în egoismul său, el se îndreaptă către semenul său și afirmă că anumite lucruri sunt adevărate, lucruri pe care celălalt nu le percepe și nu le viețuiește. Și probabil că dumneavoastră ați aflat deja din viață la ce măsură de egoism este omul expus atunci când aduce viața de vis în viața cotidiană obișnuită.
Aceeași greșeală poate să apară atunci când omul se reunește cu alți oameni, să zicem într-un grup oarecare, pentru a cultiva adevăruri antroposofice, și nu intervine ceea ce am caracterizat eu ieri: anume ca în astfel de grupuri un suflet să se trezească față de celelalte – dacă nu chiar la o conștiență superioară, măcar la o anumită simțire superioară, la o trăire superioară mai intensă. Atunci gradul de egoism pe care-l are omul în lumea fizică pe bună dreptate, este purtat în conceperea lumii spirituale. Și exact la fel cum cineva care-și aduce conștiența de vis în lumea fizică devine un egoist în această lume fizică, tot așa devine omul un egoist pentru lumea spirituală – e drept că într-o altă măsură – în conceperea acestei lumi spirituale atunci când își aduce întreaga dispoziție sufletească, întreaga constituție sufletească, ce sunt corecte pentru lumea fizică, în conceperea lumilor superioare.
Dar așa se întâmplă cu mulți oameni. Ei se interesează, pornind de la o anumită situație de viață, despre faptul că omul constă din trup fizic, trup eteric, trup astral și Eu, că are vieți pământești care se repetă, că are o karmă. Ei se informează în această privință așa cum se informează despre un adevăr oarecare sau o realitate a lumii fizice. Vedeți doar că acest lucru se întâmplă în fiecare zi, tocmai în lupta care se duce împotriva antroposofiei. Căci, de exemplu, oamenii de știință obișnuiți afirmă: Antroposofia trebuie verificată prin știința obișnuită. Or asta este identic cu a spune că ceea ce se petrece în lumea fizică trebuie verificat pe imaginile din vis. Cât de absurd ar fi dacă cineva ar spune: Faptul că aici sunt reuniți atâția oameni în această cameră și că aici se va ține o conferință antroposofică îl voi crede abia dacă voi visa despre asta. – Gândiți-vă cât de absurd ar fi! Dar la fel de absurd este atunci când cineva aude adevăruri antroposofice și afirmă că le va crede abia atunci când îi vor fi dovedite de știința obișnuită, care-și are justificarea doar pe planul fizic. Este suficient să abordăm lucrurile într-un mod cu adevărat obiectiv, căci ele sunt întrutotul transparente. La fel cum devine un egoist cel care-și aduce reprezentările de vis în lumea fizică, tot așa se izolează într-o măsură mai înaltă, se separă de ceilalți oameni și vrea să aibă doar dreptatea lui, cel care își păstrează concepția obișnuită – care există în privința tuturor lucrurilor și de la un om la altul – înlăuntrul concepției pe care ar trebui să o aibă despre lumile superioare. Dar tocmai așa procedează mulți oameni. Majoritatea vor să găsească ceva deosebit în antroposofie. Prin concepția lor față de viață ei găsesc că una sau alta din antroposofie corespunde sentimentelor lor; și ar dori să-și însușească acel lucru. De aceea ei îl consideră adevărat, și pentru că el nu este dovedit în lumea fizică ar dori să fie dovedit tocmai de către antroposofie.
Așadar constituția conștienței din lumea fizică obișnuită este purtată în conceperea lumilor superioare. Și atunci ia naștere faptul că se aduce lipsa de fraternitate într-o confrerie care are fraternitatea ca principiu de bază întocmai la fel cum se poate raporta într-un mod de-a-dreptul ne-fratern față de aproapele său cel care visează în lumea fizică. Căci dacă acest semen acționează într-un mod rațional, se poate ca omul care și-a adus imaginile de vis în conștiența de veghe să-i spună acestuia, pornind de la imaginile sale de vis: Tu ești un prost, eu știu mai bine. Tot așa, poate spune cel care se apropie cu pretențiile lumii fizice de conceperea lumilor superioare celui care s-a reunit cu el, dacă are o altă concepție: Tu ești un prost, sau un om rău, sau altceva asemănător. Căci este vorba despre faptul că trebuie dezvoltată o altă constituție sufletească, o cu totul altă gândire și simțire față de lumea spirituală. Atunci încetează ne-fraternitatea, atunci se poate dezvolta fraternitatea. Ea este dată în cea mai mare măsură tocmai prin esența antroposofică, dar această esență antroposofică trebuie considerată fără orice aspect sectar sau alte lucruri asemănătoare, care țin de fapt doar din lumea fizică.
Dacă se cunosc motivele pentru care poate interveni ne-fraternitatea tocmai într-o societate care este întemeiată pe baze spirituale, atunci se știe și cum trebuie ea evitată tocmai prin aceea că omul trebuie să-și reacordeze sufletul atunci când se pregătește să cultive împreună cu alți oameni cunoașterea lumilor superioare. Și acesta este și motivul pentru care cei care spun: Eu cred ceea ce am văzut doar dacă o să visez despre asta – și care se raportează la antroposofie în conformitate cu acest principiu – găsesc motiv de poticnire deja în limbajul care este folosit în antroposofie. Câți oameni nu spun că ei nu pot suporta limbajul antroposofiei, anume limbajul din cărțile mele! Da, căci este vorba tocmai de faptul că atunci când se expun cunoștințe despre lumile suprasensibile nu numai că trebuie să vorbești despre altceva, ci și în alt mod. Toate acestea trebuie întrutotul luate în considerare. Dacă suntem pătrunși de faptul că pentru a înțelege antroposofia este nevoie de o anumită schimbare dintr-o situație de viață într-o alta, atunci antroposofia va deveni realmente atât de rodnică pentru viață cum trebuie ea să fie. Căci chiar dacă antroposofia trebuie trăită într-o cu totul altă constituție sufletească decât cea obișnuită, ceea ce se dobândește din antroposofie pentru întreaga modelare a sufletului, pentru specificul sufletului va acționa, cu toate acestea, din punct de vedere moral, religios, artistic și cognitiv la rândul său asupra lumii fizice, la fel cum acționează lumea fizică în lumea viselor. Numai că treptele realității trebuie avute în vedere în mod corect.
În vis nu este nevoie să ne aflăm într-o comunicare deosebită sau într-o relație deosebită cu alți oameni, pentru că, în fond, noi lucrăm în vis la Eul nostru care dăinuie continuu. Ceea ce înfăptuim în spatele celor ce se exprimă în imaginile din vis, ne privește doar pe noi. În vis, noi lucrăm la karma noastră. Cineva poate avea o imagine sau alta de vis în fața sa, dar în spatele acestor imagini sufletul său, Eul său lucrează la karmă. Aici în lumea fizică, noi lucrăm la ceea ce trăiește în neamul omenesc încorporat în trupuri fizice. Noi trebuie să colaborăm cu alți oameni pentru a ne aduce contribuția la întreaga evoluție a omenirii. În lumea spirituală conlucrăm cu acele ființe care sunt ca noi oamenii, numai că nu trăiesc într-un trup fizic, ci în elemente spirituale, într-o substanțialitate spirituală. Lumea din care sunt preluate adevărurile suprasensibile este o altă lume, și noi trebuie să ne adaptăm la fiecare dintre aceste lumi.
Acesta este miezul celor pe care vi le-am expus aici în atât de multe conferințe, anume că nu se pune numai problema de a prelua cunoștințele antroposofiei ca pe alte cunoștințe, ci aceea de a le prelua cu o altă simțire, și înainte de toate cu sentimentul că prin ele trăim o asemenea zguduire în viața noastră, cum are loc numai prin culorile care pătrund în ochi, prin sunetele pe care le aude urechea, față de imaginile generate de noi în lumea viselor.
Așa cum cineva care știe că într-o pojghiță de gheață există pe ici sau pe colo locuri în care aceasta se va rupe dacă trece pe acolo, și poate împiedica prin cunoașterea sa nenorocul, tot așa poate evita cel care cunoaște pericolul de a dezvolta egoismul pe o treaptă mai înaltă tocmai față de adevărurile spirituale dacă nu ne apropiem de ele cu o constituție sufletească corectă, ceea ce aduce ne-fraternitatea. În fața adevărurilor spirituale trebuie dezvoltat încontinuu, în sensul cel mai înalt, ceea ce poate fi desemnat în sensul cel mai bun al cuvântului drept toleranță. Toleranța face parte din raporturile cu oamenii care vor să se ocupe împreună de știința spirituală antroposofică. Și dacă vrem să privim din acest punct de vedere la acea frumoasă însușire a toleranței omenești, vom deveni imediat conștienți de cât de necesară este autoeducarea în toleranță tocmai pentru perioada noastră actuală. Căci este foarte caracteristic în vremea noastră că de fapt niciun om nu-l mai ascultă cu adevărat pe celălalt! Căci cine poate rosti chiar și o singură frază fără ca după primele cuvinte celălalt să-și exprime propria sa părere și să se ajungă astfel la o ciocnire de opinii? În fond, aceasta este caracteristica civilizației actuale, anume că nimeni nu îl mai ascultă pe celălalt, că pentru fiecare contează doar propria sa părere și că orice om îl consideră prost pe cel care nu este de părerea lui.
Da, iubiții mei prieteni, atunci când un om își exprimă părerea, chiar dacă noi o considerăm absurdă, este o părere omenească și trebuie să putem veni în întâmpinarea ei, trebuie să o putem asculta. Aș vrea să vă spun ceva de-a-dreptul paradoxal: Atunci când cineva și-a «acordat» sufletul din actuala constituție intelectualistă, atunci el știe mereu ce anume este inteligent. Fiecare știe mereu ce anume este inteligent. Eu nu spun că nu este inteligent, de multe ori chiar este inteligent! Dar asta merge totuși numai până la un anumit punct. Până la acel punct, cel inteligent îi consideră pe cei care nu sunt de părerea lui, niște proști. Găsim în ziua de azi această judecată extraordinar de frecvent, și pe bună dreptate pentru condițiile obișnuite de viață. Uneori, pentru omul care și-a însușit o judecată sănătoasă asupra diferitelor raporturi, este înspăimântător ce prostii spun unii oameni. Și chiar nu i se poate lua în nume de rău unui astfel de om dacă găsește că cele exprimate sunt prostii. Da, dar asta merge numai până la un anumit punct. Căci omul poate deveni mai inteligent decât era, el își poate însuși mai multe. Anume, inteligența poate fi întrucâtva nuanțată printr-o înțelegere suprasensibilă. Dar aspectul remarcabil este atunci că interesul față de prostie sau nebunie nu scade, ci crește. Dacă cineva a devenit întrucâtva mai înțelept, lui îi place chiar mult – vă rog să-mi iertați expresia dură – atunci când oamenii spun prostii. Uneori el găsește prostiile ca fiind chiar mai inteligente decât ceea ce spun oamenii având un grad mediu de inteligență, căci dincolo de prostie sau nebunie se află uneori infinit mai multă umanitate decât dincolo de inteligența medie a oamenilor având un grad mediu de inteligență. De fapt, pentru omul care înțelege realmente tot mai profund lumea, începe să se dezvolte un interes tot mai mare față de prostia și nebunia omenească. Căci aceste lucruri sunt întotdeauna diferite pentru lumi diferite. Un om care este prost sau nebun pentru un om inteligent din lumea noastră fizică obișnuită, poate fi în anumite circumstanțe, cu prostiile sau nebunia lui, revelația a ceva care constituie înțelepciune într-o cu totul altă lume, dar care, aș spune, se manifestă într-un mod deformat și caricaturizat. Dacă-mi este îngăduit să folosesc cuvintele lui Nietzsche, lumea este realmente «gândită mai profund decât ziua» [Nota 94].
Astfel de lucruri trebuie să stea la baza lumii noastre de simțire, dacă e ca Societatea Antroposofică, adică uniunea celor care practică antroposofia, să fie adusă pe o bază sănătoasă. Atunci, tocmai prin faptul că omul știe că trebuie să se raporteze la lumea spirituală altfel decât la lumea fizică, va aduce ceea ce este corect din această lume spirituală în cea fizică. El nu va deveni un visător în lumea fizică, ci un om practic în toate raporturile de viață. Și acest lucru este ceea ce e necesar. Este realmente necesar ca prin faptul că omul este antroposof să nu devină inutil pentru lumea fizică obișnuită. Acest lucru trebuie mereu subliniat. Asta am vrut să expun în cea de-a doua conferință a mea de la Stuttgart, pentru ca de aici să poată cădea o lumină asupra modului în care trebuie să conceapă membrii individuali din Societatea Antroposofică modul de a cultiva o viață cu adevărat antroposofică în această Societate. Căci ceea ce trebuie să trăiască în această Societate nu este deloc o simplă problemă de cunoaștere, ci este o chestiune de inimă. Dar în ce măsură este o chestiune de inimă, trebuie să fie stră-văzut.
Desigur că pot exista cazuri în care relațiile de viață îl constând pe un om să meargă singur pe propria sa cale. Desigur că el poate merge pe acea cale. Dar la Stuttgart noi am dezbătut condițiile de viață ale Societății Antroposofice, căci acestea trebuiau discutate odată. Dacă e ca Societatea să continue să dăinuie, atunci la cei care vor să constituie Societatea trebuie să existe neapărat un interes față de condițiile de viață ale acestei Societăți. Atunci însă pe aceștia ar trebui să-i intereseze și lucrurile care sunt legate de adversitatea care devine cu fiecare zi mai puternică împotriva acestei Societăți. Eu a trebuit să expun câteva aspecte și în această direcție, la Stuttgart. Eu am spus că începând din anul 1919 în această Societate au fost întemeiate unele lucruri care sunt bune în sine, dar că nu s-a reușit ca aceste lucruri să fie încadrate în mod corect în întreaga Mișcare antroposofică, adică ele să ajungă în grija comună a antroposofilor. Celor care intră în Societate în ziua de azi nu li se poate face niciun reproș dacă nu au niciun interes față de ceea ce a fost întemeiat fără ei începând din anul 1919 și dacă – așa cum procedează de exemplu tineretul – ei caută de fapt antroposofia în sine, în sens restrâns. Dar adversitatea s-a dezvoltat în mod esențial față de aceste noi inițiative. Desigur că adversitate a fost și mai înainte, dar nu era nevoie să ne preocupăm de ea. Acum, eu a trebuit să spun în legătură cu aceste fenomene ceva despre acești adversari, ceva care trebuia de fapt să fie știut în Societatea Antroposofică. Iubiții mei prieteni, eu v-am vorbit despre cele trei faze ale Societății Antroposofice și v-am atras atenția asupra faptului că în ultima fază, cea de-a treia, începând din anii 1916, 1917 și până acum, la dumneavoastră au ajuns prin conferințe o mulțime de roade ale cercetării antroposofice în lumea suprasensibilă. Da, toate acestea au trebuit să fie elaborate, și ele au necesitat o adevărată cercetare în lumea suprasensibilă. Cine privește nepărtinitor va vedea cât de multe, comparativ cu perioada anterioară, au fost extrase în ultimii ani din lumea spirituală, și încorporate în conferințe.
Acum, printre adversarii noștri se află precis infinit de mulți care de fapt nici nu știu de ce ne sunt adversari, dar ei ne sunt adversari pentru că sunt adepții altora, și pentru că în comoditatea lor au acceptat să li se spună verzi și uscate. Dar printre acești adversari există întotdeauna câțiva conducători, care știu foarte bine despre ce este vorba, și care au interes ca aceste adevăruri despre lumea spirituală – singurele care ar putea ridica realmente demnitatea omenească, singurele care ar putea din nou aduce pacea pe Pământ – să nu iasă la lumina zilei; oameni care ar dori să stârpească aceste adevăruri. Ceilalți participă la intențiile lor, dar există câțiva, puțini, care pur și simplu nu vor ca înțelegerea antroposofică să pătrundă în lume. Aceștia acționează întrutotul conștient cu ostilitatea lor și cu ostilitatea pe care o instigă printre adepții lor. Căci ce vor aceștia? Dacă îmi este îngăduit să vorbesc în acest caz despre mine, ei vor ca eu să fiu atât de ocupat cu combaterea adversarilor încât să nu mai ajung la cercetarea antroposofică propriu-zisă; căci pentru cercetarea antroposofică este nevoie de o anumită liniște, de o anumită activare lăuntrică a sufletului, care nu are nimic de a face cu ceea ce ar trebui făcut atunci când trebuie să combați atacurile adverse, în marea lor majoritate stupide.
Domnul Werbeck a atras atenția în conferința sa cu adevărat genială pe care a ținut-o la Stuttgart despre adversitate în general, câte cărți au fost scrise numai în domeniul teologic în această privință. Cred că el a enumerat o duzină, sau mai multe; așadar sunt atât de multe încât dacă le-ai citi pe toate ai avea suficient de mult de a face cu ele. Și gândiți-vă că se pune problema de a le combate pe toate! Nici nu te-ai mai putea ocupa de cercetare spirituală. Iar acesta a fost doar un exemplu dintr-un singur domeniu. În alte domenii au fost scrise cel puțin la fel de multe, sau chiar mai multe cărți. Ești pur și simplu bombardat cu lucrări adverse ca să fii reținut de la activitatea antroposofică propriu-zisă. Acesta este sistemul lor, aceasta este intenția lor. Însă există posibilitatea, atunci când pe de altă parte, acest lucru este necesar, să te ocupi totuși de antroposofie și să dai aceste lucrări adverse la o parte. Pe multe nu le știu nici după titlu, dar pe cele pe care le am le stivuiesc de obicei într-un teanc, pentru că nu este posibil să te ocupi în același timp de o adevărată cercetare spirituală și de acești adversari. Atunci, adversarii spun: Nu răspunde el însuși. – Dar ceea ce este expus de adversari poate fi combătut și de alții. Și pentru că inițiativele întemeiate începând din 1919 au fost făcute de fapt la inițiativa altora, este necesar ca în acest domeniu Societatea să preia responsabilitatea de a duce realmente lupta împotriva adversarilor, pentru că altfel nu este posibil să se mențină cu adevărat cercetarea antroposofică.
Căci asta ar vrea adversarii. Și cel mai mult ar vrea chiar să intenteze procese – pretutindeni se arată această intenție – căci ei știu că în felul acesta aș fi constrâns să-mi îndrept întreaga activitate sufletească și dispoziție lăuntrică într-un domeniu care distruge de fapt activitatea antroposofică propriu-zisă. Da, iubiții mei prieteni, în majoritatea cazurilor adversarii știu foarte bine ce vor, și ei sunt bine organizați. Însă asta ar trebui știut și în Societatea Antroposofică. Asupra acestor lucruri trebuie îndreptată întrutotul atenția necesară, căci aceasta va conduce la fapte.
Eu v-am relatat în ce măsură s-a ajuns la Stuttgart ca Societatea Antroposofică să mai poată lucra încă un timp. Dar a existat un moment în care eu trebuia de fapt să spun: După ce s-a întâmplat asta, eu mă retrag din Societate. – Desigur că din alte motive nu se poate acum face acest lucru, după ce Societatea a preluat acele inițiative din fața cărora nu te poți retrage. Dar dacă s-ar fi întâmplat numai ceea ce s-a întâmplat la Stuttgart în sala de adunare într-un moment anume, atunci ar fi fost pe deplin justificat să afirm: Acum trebuie să văd cum să reprezint antroposofia într-un alt mod în fața lumii, căci eu trebuie să mă retrag din Societatea Antroposofică. – Acel moment a fost în clipa în care s-au întâmplat următoarele. Comitetul celor nouă [Nota 95] hotărâse să se țină un număr de referate despre activitatea din cadrul unui domeniu sau altul în Societatea Antroposofică. Urma să se susțină un referat despre Școala Waldorf, unul despre «Uniunea pentru viață spirituală liberă», despre «Der Kommende Tag», despre revista «Antroposofia», despre revista «Die Drei» ș.a.m.d., inclusiv referate despre adversitate și combaterea adversarilor.
Domnul Werbeck, care s-a preocupat de adversitate, după cum am spus, a ținut o conferință genială despre modul în care se poate combate în mod literar adversitatea. Acum urma să se refere la aspectele concrete ale adversității. Și ce s-a întâmplat? Tocmai în mijlocul acestui referat despre adversitate s-a prezentat moțiunea de a nu se mai audia referatele în continuare, ci să se discute în continuare. Deci fără ca oamenii să știe de fapt ceva din ce se petrecuse în Societate, ei voiau să discute în continuare. Așadar s-a prezentat moțiunea ca prezentarea referatelor să fie anulată la mijlocul referatului despre adversari! Iar moțiunea a fost acceptată.
Apoi a reușit un alt aspect grotesc: Dr. Stein [Nota 96] trebuise să țină în seara precedentă referatul despre Mișcarea tineretului. Atunci se făcuse chiar foarte târziu. Domnul Leinhas, care era președinte, nu era deloc într-o situație de invidiat, căci eu v-am spus deja alaltăieri că el era literalmente bombardat cu moțiuni privind punctele de pe ordinea de zi. Și după ce era înaintată o moțiune, apărea imediat alta și niciun om nu mai putea să prevadă în ce direcție se va îndrepta dezbaterea. Acum, cei care veniseră la această adunare a delegaților, nu erau obișnuiți să stea la nesfârșit la ședințe, ca aceia care o pregătiseră. La Stuttgart ne-am obișnuit deja să avem ședințe care să dureze până la ora șase dimineața, după ce au început pe la nouă și jumătate sau zece seara. Dar, după cum am spus, delegații nu erau pregătiți în acest sens. Și așa, se făcuse deja seara târziu înainte ca Dr. Stein să-și țină referatul despre Mișcarea tineretului, despre dorințele tineretului, și atunci din cauza unei greșeli oarecare nu s-a mai știut bine dacă el mai ține referatul sau nu – și atunci unii au plecat. Însă el l-a ținut totuși. Iar în ziua următoare când au venit, oamenii au auzit că el a ținut referatul, iar ei nu fuseseră de față. Atunci s-a făcut propunerea ca el să-și mai țină referatul încă o dată. Aceasta a eșuat datorită faptului că el nu venise. Dar când Dr. Stein a venit ca să-și țină referatul despre adversari, lucrurile au devenit așa că acum nu numai că nu voiau să-i audă referatul pentru a doua oară, ci nici măcar pentru prima oară; și s-a înaintat o moțiune corespunzătoare în acest sens, care a fost adoptată. El a ținut acest referat mai târziu. Dar de acest referat trebuia să se lege o discuție despre adversitatea concretă față de noi. Spre surprinderea mea, Stein nu vorbise despre adversitatea concretă, ci dezvoltase un fel de metafizică a adversității față de antroposofie, prin care lucrurile nu erau de fapt prea clare. Era un referat foarte spiritual, dar el nu se referea la aspectul concret al adversarilor, ci la metafizica adversarilor. Și, în fond, cu acest prilej s-a dovedit că întreaga Societate – căci adunarea delegaților reprezenta întreaga Societatea Antroposofică din Germania – nu voia să știe nimic despre adversari!
Desigur că putem înțelege acest fapt. Dar în ziua de azi acest lucru este atât de important pentru cunoașterea condițiilor de viață ale Societatea Antroposofică, încât cineva nu abordează cu seriozitate Societatea Antroposofică dacă refuză să cunoască adversitatea existentă față de ea atunci când i se oferă cea mai bună ocazie în această privință. Căci reprezentarea antroposofiei în lume depinde realmente de atitudinea membrilor antroposofi față de adversitatea care devine tot mai intensă cu fiecare zi. Așadar în acest moment pentru mine s-a impus necesitatea de a afirma: Eu nu mai pot participa aici dacă oamenii nu se interesează deloc decât de ceea ce se poate mereu afirma prin cuvintele generale «ceea ce este omenesc trebuie să se izbească de ceea ce este omenesc», și cum sunt aceste cuvinte spuse în general. N-aș putea spune că ele au fost mai mult decât suficient discutate și aici la Stuttgart, căci ele au fost mai degrabă parafrazate, sau ceva asemănător. Dar în ziua de azi nu merge, desigur, să te separi de ceva care nu există doar în imaginație, ci în realitate: Adică să te separi de această Societate Antroposofică! Și așa a devenit necesar să trec și peste aceste lucruri și să încerc să găsesc modalitatea pe care v-am descris-o sâmbătă: Ca pe de o parte să continue să dăinuie într-o realitate deplină vechea Societatea Antroposofică, iar pe de altă parte să existe o Uniune liberă care să poată duce la formarea de comunități în sensul pe care vi l-am descris ieri în privința condițiilor de formare, și apoi să fie creat un grup de relaționare între cele două, pentru concilierea contractului care există.
În fața acestora trebuie să ne fie întrutotul limpede că antroposofia este ceva veșnic. De aceea, orice om o poate studia într-o singurătate deplină, și el are și dreptul să o facă; el nu trebuie să se intereseze de Societatea Antroposofică. Se poate întâmpla – și până în anul 1918 acest lucru a fost întrutotul posibil – ca antroposofia să fie răspândită doar prin literatură sau conferințe care se adresează celor care vor să le audă. Așadar până în anul 1918 Societatea Antroposofică a corespuns întrutotul esenței sale, pentru că ea putea oricând să înceteze să existe, fără ca antroposofia să înceteze să existe. Cei care se interesează realmente de antroposofie din afara Societății Antroposofice puteau așadar să beneficieze de ea, la fel cum puteau beneficia cei din Societatea Antroposofică. Prin Societatea Antroposofică se crea doar o colaborare activă și posibilitatea trezirii unui suflet omenesc față de un altul. Dar din ceea ce a fost cultivat în felul acesta s-a dezvoltat prin inițiativa unei personalități sau a alteia din cadrul Societății Antroposofice ceva care acum unește, și la care nu se poate pur și simplu renunța. Iar acest ceva trebuie cultivat în continuare de vechea Societate Antroposofică. De aceea, chiar dacă modul în care cataloghează și birocratizează vechiul comitet lucrurile – ca și modul în care se raportează el în general – poate fi atât de antipatic, el trebuie să se ocupe de cele pe care le are în sarcina sa. Pentru asta nu pot interveni alții. Căci este o credință întrutotul nejustificată să crezi că acela care are doar un interes general pentru viața antroposofică, așa cum a existat și în 1902, ar putea prelua responsabilitatea înfăptuirii acestor lucruri. Căci pentru aceasta omul trebuie să se fi identificat cu țelurile propuse; ele trebuiau cunoscute în lăuntrul ființei sale.
Așadar această veche Societatea Antroposofică trebuie să dăinuie; ea este ceva întrutotul real. Pe de altă parte, cei care vor antroposofia pur și simplu ca atare, au dreptul lor deplin să se apropie de antroposofie. Pentru aceștia a fost creată acea uniune liberă despre care v-am vorbit eu ieri, care are la rândul ei comitetul său acreditat, alcătuit din persoane ale căror nume vi le-am menționat. Astfel încât avem două comitete acreditate, și amândouă vor constitui treptat comitete mai restrânse, care vor duce tratative între ele, astfel încât Societatea să formeze totuși o unitate. Faptul că și în cazul uniunii mai libere poate exista un interes față de tot ceea ce provine din Societatea Antroposofică s-a arătat în aceea că tocmai din cadrul celor mai tineri membri ai Mișcării pentru tineret, din cadrul Mișcării studenților, a fost solicitată o reîntemeiere a acestei Mișcări, așadar Mișcarea este reîntemeiată, și ca atare își are deplina ei justificare. Aș spune că aceasta a fost una dintre problemele cele mai justificate din cadrul Mișcării antroposofice și Societății Antroposofice.
O solicitare a fost deosebit de interesantă, care a pornit din rândurile elevilor din clasele superioare ale Școlii Waldorf. Am citit-o eu însumi, pentru că mie mi-a fost trimisă. Așadar elevii din clasele superioare ale Școlii Waldorf au formulat la rândul lor o cerere având întrucâtva următorul conținut. Ei au spus: Noi ne-am dezvoltat după principiile care există în Școala Waldorf. În anul următor va trebui să ne dăm bacalaureatul. Probabil că nu vom putea face față la bacalaureat, deoarece vom avea dificultăți. Dar în orice caz, acum, după ce am fost educați în Școala Waldorf după principii corecte, dacă e să mergem acum la o universitate obișnuită, oare cum ne va merge acolo? – Și apoi, elevii Waldorf au caracterizat universitățile într-un mod foarte simpatic, și au formulat în legătură cu aceasta solicitarea să se întemeieze o universitate liberă la care să poată studia cei care au fost elevi Waldorf.
Propunerea este foarte inteligentă și întrutotul justificată. Cererea a fost imediat preluată și susținută de reprezentanții Mișcării tineretului studențesc și s-a strâns chiar imediat o sumă întrutotul considerabilă – care în condițiile inflaționiste actuale [Nota 97] desigur că nu înseamnă prea mult – de 25 de milioane de mărci drept capital social, pentru întemeierea unei astfel de Universități libere. Cu 25 de milioane de mărci desigur că nu se poate întemeia în ziua de azi nicio universitate, dar dacă s-ar găsi un american care să întemeieze o astfel de universitate depunând un miliard de mărci sau poate chiar mai mult, atunci s-ar putea începe. Altfel, desigur că nu ar merge lucrurile, și probabil că și așa ar fi prea puțin – eu nu pot evalua acum lucrurile în totalitate. Dar dacă s-ar oferi această posibilitate, atunci situația ar deveni și mai încurcată, ar fi o încurcătură penibilă, căci chiar dacă ar exista perspectiva ca diplomele de doctorat și examenele să fie recunoscute și în rest, problema ar fi: Ce profesori să distribui în această universitate? Colegiul de cadre didactice de la Școala Waldorf? Sau membrii Institutului nostru de cercetări? Atunci lucrurile ar merge, desigur. Dar atunci nu am mai avea Școală Waldorf și nici Institut de cercetări! Căci prin modul deosebit în care s-a dezvoltat Societatea Antroposofică în ultimii ani, acei oameni care ar fi putut fi niște membri foarte buni ai Societății Antroposofice au preferat mai degrabă să nu devină membri. În ziua de azi este realmente o problemă incredibil de dificilă, atunci când trebuie angajat un nou învățător Waldorf la întemeierea unei noi clase în Școala Waldorf, ca acesta să fie găsit în rândurile antroposofilor. Căci în ciuda faptului că am avut congrese strălucite și tot felul de inițiative remarcabile, atitudinea din Societatea Antroposofică a fost de așa natură încât oamenii au spus: Antroposofia ne place foarte mult, dar noi nu vrem să intrăm în Societate.
Și la asta trebuie să lucrăm în primul rând, la reafirmarea valorii Societății Antroposofice, căci există mulți oameni în lume care sunt predestinați să facă din antroposofie conținutul cel mai important al inimii lor și al întregului lor suflet. Dar Societatea Antroposofică trebuie să facă ceea ce este necesar în acest sens. Astfel încât atunci când ne raportăm la această sarcină să se vadă imediat cu claritate că acum trebuie să începem prin cu totul altceva, că trebuie să începem prin a aduce realmente antroposofia în fața lumii, pentru ca omenirea să cunoască antroposofia.
Adversarii noștri o aduc în lume ca pe o caricatură. Și ei lucrează foarte intens la aceasta. În toate lucrările adversarilor sunt amestecate și aspecte care există și în ciclurile noastre. Și acum există și biblioteci de la care lucrările noastre pot fi împrumutate – ciclurile de conferințe ș.a.m.d.! Vechiul mod de a gândi asupra acestor lucruri nu se mai poate aplica în ziua de azi. Există anticariate organizate în așa fel încât ciclurile de conferințe pot fi împrumutate în schimbul unei sume de bani. Acum le poate citi oricine, și așa stau lucrurile. Și de fapt nu cunoaștem condițiile vieții noastre sociale actuale dacă mai credem că astfel de lucruri pot fi păstrate la nesfârșit în secret. Asta nu se mai poate în prezentul nostru. În această privință, epoca noastră a devenit realmente democrată și din punct de vedere spiritual. Acest lucru trebuie înțeles, anume că antroposofia trebuie purtată, adusă în lume. Iar această intenție trăiește realmente în Uniunea liberă.
Oamenii care s-au reunit acolo au din capul locului strădania de a purta antroposofia în lume în modul cel mai amplu. Eu știu foarte bine că în felul acesta se vor crea din nou tot felul de canale pentru a se purta în afara Societății ceea ce se crede că ar putea fi menținut în Societate. Dar trebuie să ne adaptăm la necesitățile timpului. Și ca antroposof trebuie să poți avea o privire sufletească atentă la ceea ce solicită timpul. De aceea, lucrurile stau așa că antroposofia trebuie văzută în sensul că ea poate deveni conținut de viață, așa cum am indicat și ieri.
Acum, iubiții mei prieteni, după cum am spus, s-a făcut încercarea ca prin aceste două curente din Societatea Antroposofică să se stabilească o legătură mai destinsă între ele, și eu sper că dacă lucrurile sunt corect înțelese și se aplică în mod corect, ele vor mai dura un timp, probabil că nu un timp prea îndelungat – în acestă privință nu-mi fac nicio iluzie. Și atunci desigur că va trebui făcut altceva.
Dar eu am spus, atunci când m-am dus la Stuttgart la această Adunare generală a Societății Antroposofice germane, că ar fi necesar – deoarece antroposofia a pornit din Germania și lumea o știe și a acceptat acest fapt – să se creeze mai întâi în cadrul Societății Antroposofice germane o anumită ordine, dar că aceasta să constituie punctul de pornire pentru crearea ordinii și în alte părți. Eu îmi imaginez în orice caz că Societățile Antroposofice din cele mai diverse spații lingvistice, care există pretutindeni, se vor simți stimulate să facă ceva – într-un sens asemănător sau într-un alt sens – pentru consolidarea Societății, astfel încât pretutindeni să se facă realmente încercarea de a consolida condițiile de viață ale acestei Societăți Antroposofice în așa fel încât antroposofia să poată deveni ceea ce trebuie ea să devină în lume.
