Dr. Steiner:
Să facem, dragii mei prieteni, să ne pătrundă în suflet ceea ce trebuie să ne însufleţească pe de-a-ntregul, aducându-ne putere în timpul acestui congres:
Să ne înscriem astăzi în suflete un ritm simplu:
[Este rostit şi scris pe tablă. Vezi facsimilul, anexa 4, Tabla 10]
Tabla 10[Scris pe tablă]
Dacă vă scriu astfel ritmurile în consunarea lor, o fac pentru că ele sunt în realitate o imagine a unor constelaţii stelare. Se spune: Saturn stă în Leu, Saturn stă în Scorpion. Aceasta dă naştere însă la ritmuri care străbat universul. În asemenea ritmuri, de felul celor pe care vi le-am scris în cursul acestor zile din maximele noastre, care au o structură lăuntrică spiritual-sufletească, există o imagine spirituală originară.
Continuându-ne acuma adunarea, va vorbi mai întâi dl Consul Krebs, care s-a anunaţat.
Consulul Krebs ia cuvântul.
Dr. Steiner: Pentru problema adversarilor mai sunt anunţaţi dl Wolfgang Wachsmuth, apoi dl Hardt.
Dl Wolfgang Wachsmuth vorbeşte despre cărţi şi despre problema adversarilor.
Dr. Steiner: Este desigur clar că, dacă se formează o asemenea grupă, această grupă, când va avea nevoie de vreun sfat într-o privinţă sau alta, ea va găsi aceste sfaturi aici. Acesta e lucrul pe care aş dori să-l spun ca răspuns direct la întrebare. Mai doreşte cineva să ia cuvântul referitor la problema adversarilor?
Dl Werbeck se referă la problema adversarilor.
Dr. Steiner: Are cuvântul acuma dl Hardt. (Acesta nu se prezintă.) Următorul care are cuvântul este dl Leinhas.
Dl Emil Leinhas vorbeşte despre problema adversarilor şi despre presă.
Dr. Steiner: Următorul care are cuvântul este dl dr. Stein. Dr. Walther Johannes Stein se referă la problema adversarilor.
Dr. Steiner: Cer îngăduinţa să trecem acuma la tratarea problemei despre
RECONSTRUIREA GOETHEANUMULUI
Şi îmi voi permite să mai adaug câte ceva la cele spuse ieri şi apoi îi voi ruga pe stimaţii prieteni care au cerut cuvântul, să vorbească.
Vă veţi aminti desigur că am încercat să rezolv forma aspectului exterior al Goetheanumului, o problemă de arhitectonică, pe cât de bine s-a putut atunci. În orice caz, graba cu care s-a cerut să se realizeze construcţia a făcut ca unele lucruri să fie mai dificile decât ar fi fost de fapt necesar. Totuşi, cred că odinioară s-a găsit pentru clădirea – în esenţă – rotundă, o formă a faţadei, o formă pentru porţi, ferestre, cornişe etc., care să redea spre exterior conţinutul interior al Goetheanumului.
Clădirea viitoare, aşa cum am încercat să vă explic ieri, nu va voi să dea o impresie de ceva rotund, ci va fi în unele părţi rotundă, în alte părţi cu colţuri. Şi atunci va fi necesar să găsim pentru aceste forme un stil modern şi adecvat unui material cum este betonul.
Asemenea lucruri implică întotdeauna dificultăţi extraordinar de mari. Este, fireşte, mai uşor să lucrezi, ca să zicem aşa, în mod abstract, pornind de la forme şi apoi să cauţi materialul, decât să iei materialul ca pe un dat necesar şi să cauţi din material formele care în parte sunt date prin condiţii, prin acele condiţii pe care vi le-am descris ieri. Pentru că nu avem prea mult timp, aş dori să vă vorbesc numai despre forma portalurilor şi a ferestrelor, ca să vedeţi cum trebuie să încercăm să transpunem în noua formă a betonului rigid, forţa plăsmuitoare lăuntrică din vechile forme.
Aş vrea să reuşim ca într-adevăr – întocmai aşa cum o va cere betonul –, dacă vom avea un acoperiş plat deasupra, cu unele suprafeţe înclinate să reprezinte pentru ochi o anumită forţă de apărare; aş vrea să reuşim ca această forţă de apărare să fie captată şi pentru ochi prin portal, respectiv prin pervazurile ferestrelor şi aş dori să reuşim ca totodată şi lăuntric să apară, în mod spiritual, faptul că ai de-a face cu ceva care te primeşte ca portal sau care, ca fereastră, primeşte lumina, ca să o lase să intre în spaţiul interior. Dar aş vrea în acelaşi timp să reuşesc ca prin această formă să se reveleze într-un anumit mod felul cum Goetheanumul urmează să fie un fel de adăpost pentru acela care caută spiritualul aici. Acest lucru va trebui să se exprime şi prin portal. Şi astfel aş dori să se reveleze oarecum următoarele. [Vezi facsimilul, anexa 4, Tabla 11.]
Tabla 11Dacă acoperişul se va înălţa în acest fel, de pildă spre vest, spre partea din faţă, aş dori ca în acest acoperiş să apară în primă instanţă un fel de mică formă, crescută din acest acoperiş. Ceea ce apare într-o singură culoare, eu voi desena aici în culori diferite, ca să puteţi vedea mai bine. Acesta va fi aşadar în faţă (se desenează pe tablă cu o nuanţă galben-verzui), astfel încât dacă eşti în dreptul portalului, acesta se continuă pe deasupra capului celui ce intră, dacă stai chiar în faţa intrării. Sub acesta va apărea un fragment care va putea fi considerat un fragment în pentagramă [ Nota 90 ], dar oricum numai un fragment (este folosită o nuanţă de roşiatic). Pentagrama ar fi gata numai în partea de jos. Şi întregul va fi susţinut de o formă care merge înapoi (albastru). Astfel încât, ceea ce aveţi în amintire drept forme rotunde de la Goetheanum [ Nota 91 ], va apărea aici în colţuri.
Trebuie să vă reprezentaţi mai departe spre partea din faţă, că partea aceasta de aici dă înapoi, partea aceasta devine vizibilă în fundal (desenul este haşurat cu culoare deschisă), şi întregul urmează să fie susţinut acum de o formă de coloană la stânga şi la dreapta, care are cam următoarea formă. Aşa că această coloană sau acest pilastru preia totodată această formă care adăposteşte şi care se află deasupra capului celui ce intră, prin urmare preia, pe de o parte, această formă adăpostitoare într-o asemenea formă (galben-portocaliu), susţinând însă totodată acoperişul printr-o formă corespunzătoare, care creşte din el.
Şi vom avea posibilitatea – tocmai în cadrul acestei forme, care urmează să fie aplicată apoi la portaluri, la portalurile laterale şi principale, precum şi la ferestre –, vom avea deci posibilitatea să realizăm prin aceasta cu adevărat o proporţionalitate pentru impresia exterioară, aşa încât se va vedea simultan cum apărătoarea e luată în stăpânire de sus, şi, pe de altă parte, cum se vor ridica pilaştrii, spre a sprijini în mod corespunzător ceea ce trebuie primit revelându-se ca venind din interior.
Căci esenţialul părţii în colţuri a construcţiei constă în proporţia corespunzătoare a forţelor de sprijinire şi de apărare. Dacă ea va fi transpusă de către noi într-o clădire organică, atunci, pe lângă aceasta, fiecare parte va fi o revelare a esenţei lăuntrice, care este în aşa fel, încât coloanele, care la vechea clădire mergeau de jos până sus, vor trebui remodelate, în aşa fel încât ele să se dezvolte la nivelul de jos, la parter, ca nişte rădăcini, bineînţeles în concepţie arhitectonică şi de-abia din aceasta se vor înălţa coloanele adevărate pentru etajul de sus, care, la rândul lor, se vor dezvolta devenind suporturi ale întregului. Apoi acestea vor încheia dinspre interior acoperişul în formele sale – care în interior nu este închis pe linie orizontală, ci aşa cum o făcea şi cupola. Pilaştrii şi coloanele se vor transforma în suporţi, dar ei totodată vor da la rândul lor expresie la ceea ce, pe de altă parte, la vechiul Goetheanum urma să fie exprimat prin construcţia rotundă.
Acum, vedeţi dumneavoastră: După calculele noastre, dacă ne străduim să facem formele într-un asemenea mod, astfel încât să le facem să sugereze în mod principial atât cât e necesar, pentru a realiza clădirea în această formă sunt necesare 3-3,5 milioane de franci. Atunci, dacă vom fi luat această hotărâre în mod precis – şi eu cred că altfel nu este posibil –, să sperăm că vom putea trece cât de curând la începerea construcţiei, iar dacă jertfa prietenilor noştri nu ne va lăsa în pană, ci va curge în continuare, clădirea va putea să apară drept un nou Goetheanum, în locul celui vechi, chiar dacă într-o formă mult mai primitivă, mai simplă.
Dau acum cuvântul domnului van Leer, care s-a anunţat pentru această problemă.
Dl van Leer ar dori să se întemeieze o asociaţie pentru finanţarea afacerilor Goetheanumului, aşa cum există o Asociaţie Mondială Şcolară.
Dr. Steiner: Da, dragii mei prieteni, cred că nu e nimic de obiectat împotriva creării unei asemenea forme de organizare care să constituie o asociaţie pentru Goetheanum sau ceva asemănător, ai cărui membri nu sunt ai Societăţii Antroposofice. Se va pune în orice caz întrebarea cum vom putea motiva oamenii să devină membri ai acestei asociaţii. Va fi, fireşte, foarte greu, să facem membri numai spunând oamenilor să dea bani pentru Goetheanum sau pentru vreo altă cauză a noastră. Dar dacă realmente în viitor antroposofia ca atare, aşa cum este ea reprezentată acum de la Dornach, va fi făcută cunoscută tot mai mult în lume, într-un mod eficient, dacă oamenii care în primă instanţă nu au curajul să devină antroposofi, vor vedea că într-adevăr noi lucrăm în mod rodnic pe baza antroposofiei, cu antroposofia, atunci am putea să le spunem oamenilor: Uitaţi-vă, aceasta este mişcarea spirituală; poate că încă nu simţiţi nimic pentru ea, dar ajutaţi-o să se maturizeze, faceţi ceva pentru ca oamenii aceştia să se poată mişca, să arate de ce sunt în stare!
Se poate întâmpla foarte bine ca, dacă te adânceşti în ceea ce s-a dezbătut aici în cursul acestor zile şi dacă duci acestea afară, în faţa lumii, într-adevăr e posibilă o asemenea asociaţie, ca aceea la care se gândeşte dragul nostru prieten van Leer.
Nu trebuie să uitaţi că unele dintre lucrurile care stau scrise în statute vor fi legate în mod absolut necesar de caracterul pe deplin public al societăţii. Veţi vedea că în practică se schimbă extraordinar de multe. Şi dacă se va înţelege pretutindeni ce se leagă de acest caracter public al societăţii, se poate întâmpla ca din această înţelegere să fie găsită şi o formă ca aceea propusă adineaori de dl Leer. Acest caracter public noi îl luăm întru totul în modul cel mai serios cu putinţă. Noi aici la Goetheanum, cei din consiliul de conducere, vom lua absolut în serios faptul că pe viitor nu se mai poate lucra în mod camuflat, nu se mai poate lucra în aşa fel, încât să spunem: Ei bine, dacă le venim înainte oamenilor cu tripartiţia sau cu antroposofia, nu vor să ştie de noi, dar chestiunea le-o putem prezenta într-un fel. Acesta a fost lucrul care ne-a dăunat cel mai mult în ultimii ani şi dintotdeauna, pentru că ne-a introdus realmente, din punct de vedere lăuntric, într-o sferă a neadevărului. Pe viitor de aici, de la Dornach, se va lucra în mod absolut public, se va lucra în mod sincer şi cinstit pentru antroposofie pe cele mai diferite tărâmuri ale vieţii. Atunci oamenii vor şti de asemenea pentru ce îşi dau banii. Şi eu cred că dacă se va lucra pornindu-se de la acest punct de vedere, va deveni posibilă, fără îndoială, forma pe care aţi propus-o. Însă nu va merge niciodată, dacă oamenii spun: Ei da, ce este asta de fapt, pentru ce să ne dăm banii?
Acesta este lucrul pe care am dorit să-l spun. Eu sunt de părere că în acest caz am avea perspective foarte bune.
Mai doreşte cineva să ia cuvântul în această problemă a reconstruirii?
Doamna X crede că prin euritmie se poate arăta mult publicului larg despre ce vrea antroposofia. Ea cere fotografii cu imagini de euritmie şi fotografia domnului doctor, ca să fie
publicate în America de Sud.
Dr. Monges speră să trezească interes în America. ,Americanul trebuie să vadă, înainte de a da.”
Dr. Steiner: Mai doreşte cineva să ia cuvântul?
Dl Donner se referă la situaţia financiară.
Dr. Steiner: Mai doreşte cineva să ia cuvântul?
Domnişoara Sauerwein întreabă în legătură cu cei 12 şilingi,
dacă sunt pentru societate sau pentru Goetheanum.
Dr. Steiner: Prin faptul că d-ra Sauerwein a adus pe ordinea
de zi această problemă, e necesar pentru interpretarea lucrului despre care e vorba aici, să vă comunic următoarele din acea ședință a consiliului care s-a ținut acum câteva zile cu secretarii generali din diferitele ţări, comitetul de conducere şi reprezentanţii grupelor elveţiene. Este necesar să vă prezint aici rezultatul. Este vorba de faptul că singurul punct al statutelor care a rămas nerezolvat pentru tipărirea statutelor, poate fi rezolvat. Noi am adoptat statutele şi am lăsat loc gol numai la acest mic punct – contribuţia anuală pentru fiecare membru din partea grupelor, pentru că am spus atunci că cel mai bine este să ne sfătuim mai întâi asupra acestui punct într-un cerc mai restrâns.
Ei bine, pe atunci, în acest cerc mai restrâns, eu am adoptat următorul punct de vedere. Vedeţi dumneavoastră, cine este antroposof – vreau să o rostesc aşa, cu toate că cele ce spun vor fi, bineînţeles, foarte vulnerabile –, cine este antroposof, acela nu gândeşte în iluzii, ci el trebuie să gândească în mod real, să gândească real şi asupra viitorului. Gândim real dacă ştim că pentru o cauză oarecare ne trebuie atât şi atât, dacă putem stabili, un buget anual preliminar, care pe urmă ne oferă posibilitatea să ne îndeplinim obiectivele. Căci pentru întemeierea Societății Antroposofice nu ne folosește absolut nimic, sub raport financiar, dacă vorbim aici cât se poate mai mult despre ce crede fiecare că trebuie să achite un membru drept cotizaţie anuală, ci numai dacă spunem aici de ce vom avea nevoie şi cât iese, după toate probabilităţile, dacă ceea ce ne trebuie se divide cu numărul membrilor care plătesc. Cu această problemă eu m-am ocupat în mod foarte temeinic din momentul când am hotărât – în acord cu membrii comitetului de conducere, pe care a trebuit apoi să-i desemnez drept cei juşti – să iau eu însumi în mână preşedinţia Societăţii Antroposofice. Şi eu nu pot altfel decât pe baza a ceea ce mi-a rezultat, pe baza acestei cumpăniri, să spun: singurul lucru posibil este să stabilim contribuţia de care avem nevoie s-o achite fiecare grupă pentru fiecare membru în parte, dacă vrem să conducem cu adevărat societatea, pe care dumneavoastră înşivă aţi hotărât-o. Şi atunci nu putem altfel, decât să instituim contribuţia de membru pe care fiecare grupă o are de achitat pentru fiecare din membri ei: 12 şilingi anual. Este doar 1 şiling pe lună. Socotiţi cât de îngrozitor de puţin este aceasta într-o zi! Dar noi nu ne putem gospodări fără să avem cei 12 şilingi anuali pentru fiecare membru în parte. Am fi putut face, nu-i aşa, şi invers – nu ştiu dacă ar fi fost mai demn –, dar am fi putut face invers. Am fi putut spune în primă instanţă: Avem nevoie de 12 şilingi de la fiecare membru, şi atunci întemeiem Societatea Antroposofică. Ar fi fost, poate, calea cea mai raţională. Dar, cum am spus, ea va fi întemeiată în mod real numai dacă vom avea aceşti 12 şilingi anual.
Ei bine, dragii mei prieteni, desigur multe grupe vor spune: Nu suntem în stare de aceasta. Totuşi, există grupe care nici nu au măcar atâta contribuţie de la membri, şi ele mai vor încă să-şi păstreze cel puţin jumătate din contribuţia membrilor! Ei bine, s-ar putea să meargă, atunci trebuie duse tratative individuale cu grupele, ca să stabilim cu cât plătesc mai puţin. Această sumă va trebui atunci s-o procurăm pe altă cale, n-avem încotro. Căci nevoie vom avea de ea totuşi. Dar ca normă poate fi indicată această contribuţie, ca să zicem aşa, minimală, de care avem nevoie, sub care se poate coborî – în practică se va putea realiza, desigur, de la sine, cunoaştem aceste lucruri – până la punctul de dispariție. Se ajunge foarte frecvent până la punctul de dispariție. Dar eu sper că se va ajunge și în cealaltă direcție până la nivelul Carnegie, aşadar asimptota spre infinit! Dar în orice caz aceasta este propunerea pe care am vrut s-o fac în primă instanţă unui cerc mai restrîns. Cercul mai restrâns nici nu şi-a dat chiar imediat acordul. Dar eu cred totuşi că între timp cei mai mulţi şi-au dat seama că altfel nu merge. Gândiţi-vă – statele fac tot aşa –, eu nu pot stabili un buget şi să-l întreb pe fiecare din cei ce plătesc impozit: Cât poţi plăti tu? Nu se procedează așa. Noi în orice caz nu avem putere de constrângere ca să impunem lucrurile, nici nu vrem aşa ceva, bineînţeles, cau libertatea trebuie să domnească la noi, dar noi trebuie să spunem de ce avem nevoie. Şi de aceea vă rog să vă spuneţi părerea în legătură cu aceasta, dacă vreţi, sau cel puţin s-o spuneţi la vot dacă sunteţi de acord în general, în principiu, ca această contribuţie de membru să fie de 12 şilingi, urmând să se trateze, desigur, cu persoanele individuale, ca să se coboare atât cât e necesar în cazul particular. Acesta a fost lucrul pe care a trebuit să-l explic în primă instanţă, dacă e să vorbim despre această problemă (aplauze).
Domnişoara Sauerwein spune că Franţa va da aceşti 12 şilingi, pentru că ei pur şi simplu sunt necesari, şi roagă numai să se spună până când trebuie să fie achitaţi.
Dr. Steiner: Momentul până la care ei trebuie să fie achitaţi va fi doar o problemă de administraţie. Noi vom trimite diferitelor grupe un regulament în viitorul cel mai apropiat – pentru că deja din cauza timpului limitat aici n-ar mai merge, și în acesta vom spune când pot fi achitate aceste contribuții. Aceasta nu trebuie nicidecum să se întâmple in acelaşi timp. Dar în legătură cu aceasta se va găsi o modalitate; va trebui să cădem de acord când plăteşte o grupă sau alta, potrivit cu necesităţile şi posibilităţile ei. De tipărit, nu vom tipări în mod absolut sigur nimic. Mai doreşte acum cineva să ia cuvântul tocmai la această problemă a contribuţiei de membru?
Dl Pyle propune să se exprime imediat acordul cu acest punct, ca cei 12 şilingi să fie adunaţi în fiecare an, pentru că aceasta este o necesitate absolută.
Dr. Steiner: S-a făcut propunerea ca noi să votăm acuma imediat în legătură cu această problemă a contribuţiei de membru. Doreşte cineva să ia cuvântul referitor la această propunere, care este o propunere ţinând de ordinea de zi? Numai referitor la această propunere, nu la problemă. Dacă nu e cazul, supun acum propunerea la vot. Îi rog pe acei prieteni care sunt de acord ca, în modalitatea indicată, contribuţia de membru de 12 şilingi să fie stabilită drept contribuţie normală, să ridice mâna. (Se votează.)
Acei prieteni-membri, care sunt împotrivă, sunt rugaţi şi ei să ridice mâna. Ei bine, se pare că tocmai în legătură cu această problemă domneşte un acord cordial.
Cu acesta noi ajunseserăm numai la o întrerupere, eu, de fapt, voiam să pun problema de-abia la sfârşitul ordinii de zi de azi, dar cu aceasta ea a fost elucidată şi putem continua acum ordinea de zi, în cazul în care cineva mai cere cuvântul în legătură cu reconstrucţia Goetheanumului sau cu ceea ce a propus dl Van Leer.
D-na Merry se înscrie la cuvânt.
Dr. Steiner: Mai doreşte cineva să ia cuvântul la această problemă?
Dl Koschützky atinge problema banilor: el consideră că lucrările Institutului de Cercetare sunt cele mai potrivite pentru a se primi bani pentru Goetheanum de la neantroposofi.
Dr. Steiner: Numai că aceste lucruri în viitor vor trebui mereu să fie puse în faţa lumii în strânsă legătură cu antroposofia. Nu e voie să trezim din nou impresia că pur şi simplu am vrea să facem ceva prin ştiinţa exterioară. Pe viitor noi vrem să prezentăm lucrurile numai aşa cum rezultă ele din lucrul central, antroposofia. Există, desigur, unele lucruri care totuşi nu pot fi duse în asemenea fel în faţa publicului larg, cum ar fi să aducem imagini, căci imaginile pot cel mult reprezenta în formă concretă suprasensibilul. Dar noi vrem să aducem suprasensibilul în faţa lumii. Aceasta este, fireşte, greu, mai greu decât a prezenta sensibilul, totuşi, chiar aceasta trebuie să ne reuşească. Ei bine, va reuşi, dar eu vă rog să aveţi inimă pentru faptul că noi vrem să punem în faţa oamenilor suprasensibilul, şi nu vrem doar să-l facem să apară prin altceva, ca printr-o mască. Aceasta ne-a adus destulă nenorocire.
Mai doreşte cineva să ia cuvântul?
Dl Leinhas se referă la construirea Goetheanumului şi la organizare. El crede că prin atragerea atenţiei asupra statutului s-ar putea câştiga prieteni.
Dr. Steiner: Mai doreşte cineva cuvântul?
Dr. Krüger despre impresii personale, despre împreună-simţirea a ceea ce a vieţuit aici drept întemeiere originară (a societăţii – n.tr.).
Dr. Steiner: Acuma o să vă rog, dragii mei prieteni, să luaţi cuvântul referitor la orice temă în legătură cu care unul sau altul ar dori să vorbească.
Dl Geuter observă în legătură cu revista „Anthroposophie” şi cu articolele dl Steffen şi dr. Steiner, că acestea sunt deosebit de valoroase pentru răspândirea antroposofiei.
Dr. Steiner: Mai doreşte cineva să ia cuvântul la vreo altă problemă oarecare?
Dr. Zeylmans vorbeşte din punctul de vedere al medicinii. Nu există, desigur, nici un alt domeniu unde să fie atâta nevoie de o înnoire, ca acela al medicinii. Cei aproximativ 35 de medici prezenţi la întemeierea micii clinici din Haga, la sfârşit au fost foarte entuziasmaţi de conferinţe. Se poate spune desigur că n-am dori să fie altfel, dar să fie mai mult. Conferinţele de până acum au fost nemaipomenite, dar am vrea să avem nu numai o asemenea punte, ci am vrea să întemeiem în inimă o împărăţie cu totul nouă, pentru ca să devină posibil, ca medic, să devin vindecător, cum era mai demult. El salută de aceea în mod deosebit întemeierea secţiei pentru medicină.
Dr. Steiner: Îngăduiţi-mi, dragii mei prieteni, ca în legătură cu asemenea probleme cum este modelarea, de pildă, a muncii în domeniul medical, aşa cum o concepem noi aici, să mai adaug aici câteva cuvinte în continuarea conferinţei mele de despărţire de azi. Voi face aceasta pentru că aş dori să-i mai rog acuma pe acei prieteni, care mai vor să spună un scurt cuvânt despre un lucru sau altul, să ia cuvântul. Ceea ce am eu însumi a vă spune la despărţire, ce am de spus în legătură cu probleme ca acelea ridicate acum într-un mod aşa demn de recunoştinţă de către dr. Zeylmans, îmi voi permite să prezint în legătură cu conferinţa mea de seară. Îi rog deci pe acei prieteni care mai vor să-şi ridice glasul pentru un scurt cuvânt, să facă acest lucru.
Învăţătorul Wullschleger se referă la problema şcolară din Elveţia, consideră că e absolut necesară o şcoală la Basel şi cere sprijin în orice privinţă.
Dr. Steiner: Am ajuns la sfârşitul ordinii noastre de zi sau, mai degrabă să spunem: condiţiile legate de timp au cerut să ajungem la sfârşitul ordinii noastre de zi. Spre mulţumirea noastră, azi după-amiază – exact în ziua când pentru prima dată de la locul alăturat ni s-a arătat câmpul cu ruine, încă în flăcări –, tocmai la un an de la această zi îngrozitoare ne vom aduna aici pentru o întâlnire liberă la ora 4:30. Ne poate fi un gând deosebit de drag, de a ne aduna tocmai azi aici la o asemenea întâlnire, unde unuia sau altuia îi va fi în modul cel mai intens şi mai bun şi mai cald posibil să-şi descarce inima în legătură cu un lucru sau altul, aşa cum trebuie să ne pară potrivit tocmai în această zi, de amintire îndoliată, de azi, aşa cum trebuie să ne pară că cere inima. Prin urmare, la ora 4:30 ne vom aduna aici la Rout. Iar la ora 8:30 va fi conferinţa mea de închidere. Pe medicii curanţi, pe medicii practicanţi îi voi ruga să se adune iarăşi mâine la ora 8:30 în Casa Vitraliilor.
Alte anunţuri îmi voi permite să fac astă-seară.
Ceea ce mai are de spus unul sau altul, nu va mai putea fi spus acuma. Dar deja şi data trecută a fost posibil, dacă vrei să spui un cuvânt sau altul nu de la persoană la persoană, ci dacă vrei să vorbeşti în general, este posibil să se facă aceasta în timpul Routului.
Aş dori apoi să fac rugămintea ca acei prieteni din Germania care vor să plece mâine-dimineaţă la ora 10:45 să ridice mâna, pentru ca dl dr. Wachsmuth să poată constata câţi prieteni vor să plece mâine-dimineaţă; tot astfel pe aceia care vor să plece cu trenul de seară, îi rog să ridice mâna. Căci a rămâne aici nu e bine. Poate rămâne aici numai acela care are o adevărată prelungire a paşaportului. Nu merge, desigur, să periclităm viitoarele manifestări aici prin faptul că autorităţile află că aproximativ cincizeci de persoane sau mai multe pleacă mai târziu decât se prevăzuse. Dacă se anunţă prea puţini, bineînţeles că nu putem asigura locuri speciale. Aş dori apoi să mai fac rugămintea ca bonurile de masă nefolosite să fie predate cu această ocazie în Casa Friedwart şi apoi v-aş mai ruga şi ca păturile de lână care au fost folosite, să le predaţi la Casa Friedwart, pentru că vom mai avea, desigur, nevoie de ele aici cu prilejul altor manifestări. Apoi, îi mai rog pe acei prieteni care încă nu şi-au luat paşapoartele de la Casa Friedwart, să-şi ia aceste paşapoarte, pentru că noi nu mai avem nevoie de ele. Noi am pleca bucuros în locul fiecărui oaspete, dacă ar merge. Apoi mai trebuie să atrag atenţia asupra faptului că pentru acei prieteni care vor mai fi aici, mâine-seară la ora 7 va avea loc o reprezentaţie de euritmie. În cadrul acestei reprezentaţii se va mai oferi încă o dată „Olaf Åsteson”.
